Flautul dulce (cunoscut și cablockflöte sauflaut drept) este uninstrument muzical de suflat.
Este construit dinlemn saumaterial plastic. Cavitatea rezonantă este conică, cu o extremitate superioară ușor mai largă decât cea inferioară, ceea ce duce la predominanța armonicelor impare în sunet[1]. În partea superioară prezintă un orificiu numitambușură sau (lat.labium), prevăzut cu un canal trapezoidal. Coloana de aer este direcționată (B) spre o deschizătură (C) - șanț longitudinal care se găsește în peretele tubului în partea din față - și are formă de canelură. O parte din aer intră în tub, iar restul se pierde în afara lui. Instrumentul prezintă pe partea frontală un număr variabil de orificii digitale (șapte, dintre care cele mai îndepărtate două de ambușură pot fi găuri duble) și unul singur pe partea din spate.
Flautul dulce se împarte în flaut dulce sopranino, sopran, alto, tenor, bas, etc. Dintre acestea, cel sopranino, alto și bas sunt construite în Fa, iar cel sopran și tenor în Do. Flautul soprano mai este cunoscut și sub numele dediskant saudeskant.
Flautul dulce are unambitus de 2 octave și jumătate, sunetele din ocava a treia putând fi luate numai de suflători experimentați:
A fost un instrument deosebit de popular înRenaștere șiBaroc. Continuă să fie popular în școli datorită simplității în folosire.[necesită citare]A fost folosit în mari compoziții deHaendel,Bach,Telemann etc. alături declavecin.Exemplu:Trio sonata în fa major pentru flaut dulce șiBasso Continuo de Haendel
