În sensul acelor de ceasornic: un curcubeu, un laser, un balon cu aer cald, un titirez, efectele unei coliziuni lateral-frontale, orbitali atomici de hidrogen, o bombă termonucleară, un fulger și galaxii
Fizica (din cuvântulgrec antic: φυσική (ἐπιστήμη)phusikḗ (epistḗmē) care înseamnă cunoașterea naturii, din φύσιςphúsis ce înseamnă natură)[1][2][3] este știința care studiază proprietățile și structuramateriei,[4] formele de mișcare ale acesteia, precum și transformările lor reciproce. Fizica este una dintre disciplinele fundamentale ale științei, iar scopul său principal este de a înțelege cum se comportă universul.[5][6][7]
Oricum se pune problema, fizica este una dintre cele mai vechi discipline academice; prin intermediul unei subramuri ale sale, astronomia, ar putea fi cea mai veche.[8] Uneori sinonimă cu filozofia, chimia și chiar unele ramuri ale matematicii și biologiei,de-a lungul ultimelor două milenii, fizica a devenit știință modernă începând cusecolul al XVII-lea, iar toate aceste discipline sunt considerate acum distincte, deși frontierele rămân greu de definit.[9]
Fizica este poate cea mai importantă știință a naturii deoarece cu ajutorul ei pot fi explicate în principiu orice alte fenomene întâlnite în alte științe ale naturii cum ar fichimia saubiologia. Limitările sunt legate de incapacitatea noastră de a obține suficient de multe date experimentale, în cazul biologiei, ori de incapacitatea (până acum) sistemelor de calcul de a analiza dinamicamoleculelor foarte complexe, în cazul chimiei. Descoperirile în fizică ajung de cele mai multe ori să fie folosite în sectorultehnologic, și uneori influențeazămatematica saufilozofia. De exemplu, înțelegerea mai profundă aelectromagnetismului a avut drept rezultat răspândirea aparatelor pe bază de curent electric - televizoare, computere, electrocasnice etc.; descoperirile dintermodinamică au dus la dezvoltarea transportului motorizat; iar descoperirile dinmecanică au dus la dezvoltareacalculului infinitezimal,chimiei cuantice și folosirii unor instrumente precummicroscopul electronic înmicrobiologie.
Astăzi, fizica este un subiect vast și foarte dezvoltat. Cercetarea este divizată în patru subdomenii: fizica materiei condensate; fizica atomică, moleculară și optică; fizica energiei înalte; fizica astronomică și astrofizică. Majoritatea fizicienilor se specializează în cercetare teoretică sau experimentală, prima ocupându-se de dezvoltarea noilor teorii, și a doua cu testarea experimentală a teoriilor și descoperirea unor noi fenomene. În ciuda descoperirilor importante din ultimele patru secole, existăprobleme deschise în fizică care așteaptă a fi rezolvate. De exemplu, cuantificareagravitației este poate cea mai arzătoare dintre probleme și cu siguranță și cea mai dificilă. Odată cu elucidarea acestei probleme, fizicienii vor avea o imagine mult mai clară despre interacțiile din natură și cu siguranță multe dintre fenomenele și obiectele pe care le întâlnim în astrofizică, de exemplugăurile negre, își vor găsi explicația într-un mod natural.
Astronomia este una dintre cele mai vechiștiințe naturale. Civilizații timpurii care datează înainte de 3000 î.Hr., cum ar fi sumerienii, egiptenii antici și civilizația din Valea Indus, aveau o cunoaștere predictivă și o înțelegere de bază a mișcărilor Soarelui, Lunii și stelelor. Stelele și planetele, despre care se credea că reprezintă zei, erau adorați. În timp ce explicațiile pentru pozițiile observate ale stelelor erau adesea neștiințifice și lipsite de dovezi, aceste observații timpurii au pus bazele astronomiei ulterioare, întrucât s-a descoperit că stelele traversează cercuri mari pe cer,[10] ceea ce, totuși, nu a explicat pozițiile planetelor.
Potrivit matematicianului danez Asger Aaboe, originile astronomiei occidentale pot fi găsite înMesopotamia, iar toate eforturile occidentale în științele exacte descind dinastronomia babiloniană târzie.[11] Astronomii egipteni au lăsat monumente care arată cunoștințe despre constelații și mișcările corpurilor cerești,[12] în timp ce poetul grecHomer scria despre diverse obiecte cerești în operele saleIliada șiOdiseea; mai târziu, astronomii greci au furnizat nume, care sunt folosite și astăzi, pentru majoritatea constelațiilor vizibile din emisfera nordică.[13]
Filosofia naturală își are originea înGrecia înperioada arhaică (650 î.Hr. - 480 î.Hr.), cândfilosofii presocratici precumThales au respins explicațiile non-naturaliste pentru fenomenele naturale și au declarat că fiecare eveniment are o cauză naturală.[14] Ei au propus idei verificate prin rațiune și observație, iar multe dintre ipotezele lor s-au dovedit de succes în experiment;[15] de exemplu, s-a găsit căatomismul este corect la aproximativ 2000 de ani după ce a fost propus de filosoful grecLeucip și discipolul săuDemocrit.[16]
Modul de bază în care funcționează o cameră cu orificiu.
Căderea Imperiul Roman de Apus în secolul al V-lea a dus la o scădere a activităților intelectuale în partea de vest a Europei. În schimb, Imperiul Roman de Răsărit (cunoscut și sub numele deImperiul Bizantin) a rezistat atacurilor barbarilor și a continuat să progreseze în diverse domenii de învățare, inclusiv fizica.[17]
În secolul al VI-lea, Isidor din Milet a creat o importantă compilație a lucrărilor luiArhimede care sunt copiate înManuscrisul lui Arhimede.
Fizica lui Aristotel nu a fost cercetată până când a apărutIoan Filopon, un savant bizantin din anii 500, care a pus sub semnul întrebării învățăturile lui Aristotel despre fizică și a remarcat defectele acesteia. Spre deosebire de Aristotel, care și-a bazat fizica pe argumentul verbal, Filopon s-a bazat pe observație. Critica lui Ioan Filopon cu privire la principiile aristotelice ale fizicii a servit ca inspirație pentru savanții medievali, precum și pentruGalileo Galilei, care, zece secole mai târziu, în timpul Revoluției Științifice, a citat mult din Ioan Filopon în lucrările sale, în timp ce a explicat motivul pentru carefizica aristotelică a fost defectuoasă.[18][19][20] În anii 1300,Jean Buridan, profesor la facultatea de arte la Universitatea din Paris, a dezvoltat conceptul de impuls. A fost un pas către ideile moderne de inerție și impuls.[21]
Învățătura islamică a moștenit fizica aristotelică de la greci și în timpulepocii de aur islamice a dezvoltat-o în continuare, punând accentul mai ales pe observație și raționamenta priori, dezvoltând forme timpurii ale metodei științifice.
Ibn al-Haytham (c. 965–c. 1040) descrie experimentulcamera obscura înCartea opticii.[22]
Cele mai notabile inovații au fost în domeniul opticii și al vederii, care au venit din lucrările multor oameni de știință precumIbn Sahl,Al-Kindi,Ibn al-Haytham,Al-Farisi șiAvicenna. Cea mai notabilă lucrare a fostCartea opticii scrisă de Ibn al-Haytham, în care nu numai că a respins ideea greacă antică despre vedere dar a venit cu o nouă teorie. În carte, el a prezentat un studiu alcamerei obscure (versiunea veche de o mie de ani a camerei cu orificiu) și a aprofundat mai departe modul în care funcționează ochiul. Folosind disecții și cunoștințe ale savanților anteriori, el a fost capabil să înceapă să explice modul în care lumina intră în ochi. El a afirmat că raza de lumină este focalizată, dar explicația reală a modului în care lumina este proiectată în spatele ochiului a trebuit să aștepte până în 1604. Cartea saTratatul asupra luminii a explicat camera obscură, cu sute de ani înainte de dezvoltarea modernă a fotografiei.[23]
Cartea opticii în șapte volume a influențat enorm gândirea în diverse discipline, de la teoria percepției vizuale la natura perspectivei în arta medievală, atât în Orient cât și în Occident, timp de peste 600 de ani. Mulți savanți europeni și colegi polimați de mai târziu, de laRobert Grosseteste șiLeonardo da Vinci până laRené Descartes,Johannes Kepler șiIsaac Newton, îi sunt datori. Într-adevăr, influența Opticii lui Ibn al-Haytham se situează lângă cea a operei lui Newton cu același titlu, publicată 700 de ani mai târziu.
TraducereaCărții opticii a avut un impact uriaș asupra Europei. Ulterior, pe baza ei, savanții europeni au putut să construiască dispozitive care să reproducă cele construite de Ibn al-Haytham și să înțeleagă modul în care funcționează lumina. Apoi, s-au dezvoltat lucruri atât de importante precum ochelarii, lupa, telescoapele și camerele de luat vederi.
Descoperirea noilor legi întermodinamică,chimie șielectromagnetism a rezultat din mari eforturi de cercetare în timpulRevoluției industriale, pe măsură ce nevoile de energie au crescut.[26] Legile care cuprind fizica clasică rămân foarte frecvent utilizate pentru obiecte care se deplasează cu viteze non-relativiste, deoarece oferă o aproximare foarte bună în astfel de situații. Totuși, inexactitățile din mecanica clasică pentru obiecte foarte mici și viteze foarte mari au dus la dezvoltarea fizicii moderne în secolul XX.
Fizica modernă a început în secolului XX cu lucrarea luiMax Planck înteoria cuantică și cuteoria relativității a luiAlbert Einstein. Ambele teorii au apărut din cauza inexactităților în mecanica clasică în anumite situații. Mecanica clasică a prezis o viteză variabilă a luminii, care nu putea fi rezolvată cu viteza constantă prevăzută deecuațiile lui Maxwell ale electromagnetismului; această discrepanță a fost corectată de teoria lui Einstein a relativității speciale, care a înlocuit mecanica clasică pentrucorpurile cu mișcare rapidă și a permis o viteză constantă a luminii.[27]Radiația corpului negru a oferit o altă problemă fizicii clasice, care a fost corectată atunci când Planck a propus că dacă limităm energia radiată la valori discrete (complet diferit de viziunea clasică, în care toate nivelurile energetice posibile sunt permise), atunci observațiile experimentale vor putea fi înglobate într-o nouă teorie. Aceasta împreună cu efectul fotoelectric a condus la teoria mecanicii cuantice prevalând față de fizica clasică pentru scări foarte mici.[28]
În multe privințe, fizica provine dinfilosofia greacă antică. De la prima încercare a luiThales de a caracteriza materia, până la deducția luiDemocrit că materia ar trebui să se reducă la o stare invariabilă,astronomia ptolemeică despre un firmament cristalin și cartea „Fizica” luiAristotel (o carte timpurie despre fizică, care a încercat să analizeze și să definească mișcarea din un punct de vedere filosofic), diverși filosofi greci și-au avansat propriile teorii despre natură. Fizica a fost cunoscută drept filosofie naturală până la sfârșitul secolului al XVIII-lea.[30]
Începând cu secolul al XIX-lea, fizica a fost considerată o disciplină distinctă de filosofie și celelalte științe. Fizica, la fel ca și restul științei, se bazează pefilosofia științei și „metoda ei științifică” pentru progresul cunoștințelor noastre despre lumea fizică.[31] Metoda științifică utilizează raționamentula priori, precum și raționamentulposteriori și folosește inferența bayesiană pentru a măsura validitatea unei teorii date.[32]
Dezvoltarea fizicii a răspuns multor întrebări ale filosofilor timpurii, dar a ridicat și noi întrebări. Studiul problemelor filosofice din jurul fizicii, filosofia fizicii, implică probleme precum naturaspațiului și atimpului,determinismul și perspectivele metafizice, cum ar fiempirismul,naturalismul șirealismul.[33]
Mulți fizicieni au scris despre implicațiile filosofice ale operei lor, de exempluLaplace, care a susținut determinismul cauzal,[34] șiErwin Schrödinger, care a scris despre mecanica cuantică.[35][36] Fizicianul matematicianRoger Penrose a fost numitplatonist deStephen Hawking,[37] un punct de vedere pe care Penrose îl discută în cartea sa, „Drumul către realitate”.[38] Hawking s-a referit la el însuși ca un „reducționist fără rușine” și comentează punctele de vedere ale lui Penrose.[39]
Deși fizica se ocupă cu o mare varietate de sisteme, anumite teorii sunt folosite de toți fizicienii. Fiecare dintre aceste teorii a fost testată experimental de nenumărate ori și s-a dovedit a fi o aproximare adecvată a naturii. De exemplu, teoria mecanicii clasice descrie cu exactitate mișcarea obiectelor, cu condiția ca acestea să fie mult mai mari decâtatomii și să se miște cu mult mai puțin decâtviteza luminii. Aceste teorii continuă să fie în prezent domenii de cercetare activă.Teoria haosului, un aspect remarcabil al mecanicii clasice a fost descoperit în secolul XX, la trei secole după formularea inițială a mecanicii clasice de cătreIsaac Newton (1642-1727).
Fizica clasică include ramurile și subiectele tradiționale care au fost bine dezvoltate înainte de începutul secolului XX —mecanică clasică,acustică,optică,termodinamică șielectromagnetism. Mecanica clasică este preocupată de corpuri acționate deforțe și corpuri înmișcare și poate fi împărțită în:statică (studiul forțelor care acționează asupra unui corp care nu este supus unei accelerații),cinematică (studiul mișcării fără a ține cont de cauzele sale) și dinamică (studiul mișcării și forțele care o afectează); mecanica poate fi, de asemenea, împărțită în: mecanica solidelor și mecanica fluidelor (cunoscute împreună camecanica mediilor continue), acestea din urmă incluzând ramuri precum:hidrostatică,hidrodinamică,aerodinamică șipneumatică. Acustica este studiul modului în care sunetul este produs, controlat, transmis și primit.[40] Ramurile importante ale acusticii includultrasunetele, studiul undelor sonore cu o frecvență foarte înaltă dincolo de domeniul auzului uman;bioacustica, fizica apelurilor și auzului animalelor,[41] și electroacustica, manipularea undelor sonore auditive folosind electronica.[42]
Optica, studiulluminii, se referă nu numai la lumina vizibilă, ci și la radiațiileinfraroșii șiultraviolete, care prezintă toate fenomenele luminii vizibile, cu excepția vizibilității; de exemplu, reflecție, refracție, interferență, difracție, dispersie și polarizarea luminii. Căldura este o formă deenergie, energia internă posedată de particulele din care este compusă o substanță; termodinamica se ocupă de relațiile dintre căldură și alte forme de energie.Electricitatea șimagnetismul au fost studiate ca o singură ramură a fizicii de când a fost descoperită legătura intimă dintre ele la începutul secolului al XIX-lea; un curent electric generează un câmp magnetic, iar un câmp magnetic induce un curent electric.Electrostatica se ocupă cusarcinile electrice în repaus,electrodinamica cu sarcini în mișcare șimagnetostatica cu poli magnetici în repaus.
Fizica clasică este, în general, preocupată de materie și energie la scală normală de observare, în timp ce o mare parte din fizica modernă este preocupată de comportamentul materiei și al energiei în condiții extreme sau la o scară foarte mare sau foarte mică. De exemplu, pentru studiile defizică atomică șinucleară contează cea mai mică scară la care pot fi identificateelemente chimice.Fizica particulelor elementare are chiar o scară mai mică, deoarece se referă la unitățile de bază ale materiei; această ramură a fizicii este cunoscută și sub denumirea de fizică energiilor înalte datorită energiilor extrem de mari necesare pentru a produce multe tipuri de particule înacceleratoarele de particule. La această scară, noțiunile obișnuite de spațiu, timp, materie și energie nu mai sunt valabile.[43]
Cele două teorii principale ale fizicii moderne prezintă o imagine diferită a conceptelor de spațiu, timp și materie față de fizica clasică. Mecanica clasică poate aproxima foarte bine evenimentele de zi cu zi, cele de la scară umană, în timp ce teoria cuantică este preocupată de fenomene la nivel atomic și subatomic și de aspectele complementare ale particulelor și undelor în descrierea acestor fenomene. Teoria relativității se referă la descrierea fenomenelor care au loc într-unsistem de referință care este în mișcare față de un observator;teoria restrânsă a relativității este preocupată de mișcare în absența câmpurilor gravitaționale șiteoria generală a relativității cu mișcarea și legătura ei cugravitația. Atât teoria cuantică, cât și teoria relativității găsesc aplicații în toate domeniile fizicii moderne.[44]
În timp ce fizica își propune să descopere legi universale, teoriile sale se află în domenii explicite ale aplicabilității. În linii mari, legile fizicii clasice descriu cu exactitate sistemele a căror scară principală de lungime este mai mare decât scara atomică și ale căror mișcări sunt mult mai lente decâtviteza luminii. În afara acestui domeniu, observațiile nu se potrivesc cu predicțiilor oferite de mecanica clasică.Albert Einstein a contribuit la cadrul relativității speciale, care a înlocuit noțiunile de timp și spațiu absolut cuspațiu-timp și a permis o descriere precisă a sistemelor ale căror componente au viteze care se apropie de viteza luminii.Max Planck,Erwin Schrödinger, și alții au introdusmecanica cuantică, o noțiune probabilistică a particulelor și interacțiunilor care a permis o descriere exactă la scară atomică și subatomică. Ulterior,teoria cuantică a câmpurilor a unit mecanica cuantică și relativitatea restrânsă.Relativitatea generală a permis un spațiu-timp dinamic, curbat, cu care sistemele extrem de masive și structura pe scară largă auniversului pot fi bine descrise. Relativitatea generală nu a fost încă unificată cu celelalte descrieri fundamentale; se dezvoltă mai multe teorii alegravitației cuantice.
Fizicienii folosesc metoda științifică pentru a testa validitatea unei teorii fizice. Folosind o abordare metodică pentru a compara implicațiile unei teorii cu concluziile obținute din experimentele și observațiile sale asociate, fizicienii sunt mai capabili să testeze validitatea unei teorii într-un mod logic, nepărtinitor și repetabil. În acest scop, se efectuează experimente și se fac observații pentru a determina validitatea sau invaliditatea teoriei.[45]
O lege științifică este o afirmație verbală sau matematică concisă a unei relații care exprimă un principiu fundamental al unei teorii, cum ar fi legea lui Newton a gravitației universale.[46]
Teoreticienii încearcă să dezvoltemodele matematice care sunt în acord cu experimentele existente și prezic cu succes rezultatele experimentale viitoare, în timp ce experimentaliștii elaborează și efectuează experimente pentru a testa predicții teoretice și a explora noi fenomene. Deși teoria și experimentul sunt dezvoltate separat, ele se afectează puternic și depind unele de altele. Progresul în fizică are loc adesea atunci când rezultatele experimentale fac o descoperire pe care teoriile existente nu o pot explica, sau când noile teorii generează predicții experimentale testabile, care inspiră dezvoltarea de noi experimente.[47]
Fizicienii care lucrează la interacțiunea dintre teorie și experiment sunt numiți fenomenologi. Ei studiază fenomene complexe observate în experiment și lucrează pentru a le lega de o teorie fundamentală.[48]
Fizica teoretică s-a inspirat istoric din filosofie;electromagnetismul a fost unificat în acest fel.[b] Dincolo de universul cunoscut, domeniul fizicii teoretice se ocupă și de probleme ipotetice,[c] cum ar fiuniversuri paralele,multivers șidimensiunile superioare. Teoreticienii invocă aceste idei în speranța rezolvării unor probleme particulare cu teoriile existente. Apoi explorează consecințele acestor idei și lucrează pentru a face predicții testabile.
Fizica experimentală se extinde și este extinsă deinginerie șitehnologie. Fizicienii experimentali implicați în proiectarea cercetării de bază efectuează experimente cu echipamente precumacceleratoare de particule șilasere, în timp ce cei implicați în cercetarea aplicată lucrează adesea în industria care dezvoltă tehnologii precum imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) și tranzistoare.Feynman a remarcat că experimentaliștii pot căuta zone care nu au fost explorate bine de teoreticieni.[49]
Fizica presupune modelarea lumii naturale cu teoria. Aici, calea unei particule este modelată cu matematica calculului pentru a explica comportamentul acesteia: viziunea ramurii fizicii cunoscută sub numele demecanică.
Fizica acoperă o gamă largă defenomene, de laparticule elementare (cum ar ficuarcii, neutrinii șielectronii) până la cele mai marisuper-roiuri de galaxii. În aceste fenomene sunt incluse cele mai de bază obiecte care compun toate celelalte lucruri. Prin urmare, fizica este uneori numită „știința fundamentală”.[50] Fizica își propune să descrie diferitele fenomene care apar în natură în termeni de fenomene mai simple. Astfel, fizica își propune să conecteze ambele lucruri observabile oamenilor cu cauzele primordiale, și apoi să conecteze aceste cauze între ele.
De exemplu, chinezii antici au observat că anumite roci erau atrase unele de altele de o forță invizibilă. Acest efect a fost numit mai târziumagnetism, și a fost studiat pentru prima dată riguros în secolul al XVII-lea. Dar înainte ca chinezii să descopere magnetismul, grecii antici știau de alte obiecte, cum ar fichihlimbarul, care, atunci când este frecat cu o blană, provoacă o atracție similară invizibilă între cele două corpuri.[51] Acest fenomen a fost, de asemenea, prima dată studiat riguros în secolul XVII, și a ajuns să fie numitelectricitate. Astfel, fizica a ajuns să înțeleagă două observații ale naturii în termenii unei cauze primordiale (electricitate și magnetism). Lucrările ulterioare din secolul al XIX-lea au relevat faptul că aceste două forțe erau doar două aspecte diferite ale unei singure forțe -electromagnetismul. Acest proces de „unificare” a forțelor continuă și astăzi, iar electromagnetismul și forța nucleară slabă sunt considerate acum a fi două aspecte ale interacțiunii electroslabe. Fizica speră să găsească un sistem final (teoria întregului) pentru a afla de ce este natura așa cum este.[52]
Începând cu secolul XX, domeniile individuale ale fizicii au devenit din ce în ce mai specializate, iar astăzi, majoritatea fizicienilor lucrează într-un singur domeniu în întreaga lor carieră. „Universaliștii”, precumAlbert Einstein (1879–1955) șiLev Landau (1908–1968), care au lucrat în mai multe domenii ale fizicii, sunt acum foarte rari.[d]
Principalele domenii ale fizicii, împreună cu subdomeniile lor și teoriile și conceptele pe care le folosesc, sunt prezentate în tabelul următor.
^Calculus was independently developed at around the same time byGottfried Wilhelm Leibniz; while Leibniz was the first to publish his work and develop much of the notation used for calculus today, Newton was the first to develop calculus and apply it to physical problems. See alsoLeibniz–Newton calculus controversy
^Concepts which are denotedhypothetical can change with time. For example, theatom of nineteenth-century physics was denigrated by some, includingErnst Mach's critique ofLudwig Boltzmann's formulation ofstatistical mechanics. By the end of World War II, the atom was no longer deemed hypothetical.
^Yet, universalism is encouraged in the culture of physics. For example, theWorld Wide Web, which was innovated atCERN byTim Berners-Lee, was created in service to the computer infrastructure of CERN, and was/is intended for use by physicists worldwide. The same might be said for arXiv.org
^At the start ofThe Feynman Lectures on Physics,Richard Feynman offers theatomic hypothesis as the single most prolific scientific concept: "If, in some cataclysm, all [] scientific knowledge were to be destroyed [save] one sentence [...] what statement would contain the most information in the fewest words? I believe it is [...] thatall things are made up of atoms – little particles that move around in perpetual motion, attracting each other when they are a little distance apart, but repelling upon being squeezed into one another ..."(Feynman, Leighton & Sands 1963, p. I-2)
^"Physics is one of the most fundamental of the sciences. Scientists of all disciplines use the ideas of physics, including chemists who study the structure of molecules, paleontologists who try to reconstruct how dinosaurs walked, and climatologists who study how human activities affect the atmosphere and oceans. Physics is also the foundation of all engineering and technology. No engineer could design a flat-screen TV, an interplanetary spacecraft, or even a better mousetrap without first understanding the basic laws of physics. (...) You will come to see physics as a towering achievement of the human intellect in its quest to understand our world and ourselves.Young & Freedman 2014, p. 1.
^"Physics is an experimental science. Physicists observe the phenomena of nature and try to find patterns that relate these phenomena."Young & Freedman 2014, p. 2.
^"Physics is the study of your world and the world and universe around you."(Holzner 2006, p. 7)
^Există probe care indică faptul că civilizații timpurii, datând chiar de dinainte de 3000 î.Hr., precumsumerienii,vechii egipteni șiCivilizația de pe Valea Indului, aveau cunoștințe de bază privind mișcarea Soarelui, Lunii și stelelor și puteau prevedea unele fenomene.
^Francis Bacon (1620),Novum Organum a fost important în dezvoltarea metodei științifice.
^Lindberg, David. (1992)The Beginnings of Western Science. University of Chicago Press. Page 363.
^"in order to better understand just how conclusive Aristotle’s demonstration is, we may, in my opinion, deny both of his assumptions. And as to the first, I greatly doubt that Aristotle ever tested by experiment whether it be true that two stones, one weighing ten times as much as the other, if allowed to fall, at the same instant, from a height of, say, 100 cubits, would so differ in speed that when the heavier had reached the ground, the other would not have fallen more than 10 cubits.
Simp. - His language would seem to indicate that he had tried the experiment, because he says: We see the heavier; now the word see shows that he had made the experiment.
Sagr. - But I, Simplicio, who have made the test can assure[107] you that a cannon ball weighing one or two hundred pounds, or even more, will not reach the ground by as much as a span ahead of a musket ball weighing only half a pound, provided both are dropped from a height of 200 cubits."
^"In fact experimenters have a certain individual character. They ... very often do their experiments in a region in which people know the theorist has not made any guesses." (Feynman 1965, p. 157)
.jpg)
.jpg)
