Film este termenul utilizat pentru desemnarea, în accepțiune mai largă, a produsului final alartei șiindustriei cinematografice.
Arta și industria cinematografică în vorbirea curentă sunt cunoscute sub denumirea decinematografie. La rândul ei industria cinematografică se împarte în două sectoare distincte:producția de film și difuzarea lor însăli de cinematograf sauteleviziuni,blu-ray,DVD-uri sau descărcându-l de peinternet (vizionare la cerere -on demand (en)).
Festivalurile de film sunt manifestări consacrate, unde jurii formate dincineaști și critici de prestigiu ai cinematografiilor mondiale, după niște criterii stricte premiază producțiile de film ale cinematografiilor naționale participante. La astfel de manifestații cinematografice a participat și participă și cinematografia românească, obținând premii importante pentrufilmul românesc.
Primele prezentări comerciale de pelicule în mișcare pe scală largă s-au făcut cu ajutorulkinetoscopului, al unui automat cu vizor pentru o singură persoană.
Prima proiecție cinematografică publică a unuifilm, cuaparatulfraților Lumière, are loc la28 decembrie1895, laParis, în „salonul indian” al restaurantului „Grand Cafe”, peBulevardul Capucinilor. Filmul proiectat e intitulat „La sortie de l'usine Lumière à Lyon” (Ieșirea din uzinele Lumière din Lyon). Un alt film foarte important a fost „L'arrivée d'un train en gare de La Ciotat” (Sosirea unui tren în gara La Ciotat), care a rulat, imediat după premiera franceză, și laBucurești.
Astfel, data de 28 decembrie 1895 marchează nu numai prima proiecție cinematografică ci și nașterea unei noi arte, „arta cinematografică”, „cea de-a șaptea artă” cum mai este cunoscută, și a unei noi industrii, „industria cinematografică”.
Filmul a fost multă vreme socotit drept un amuzament de bâlci, tratat cu dispreț de oamenii serioși.
Mulți din cei care au contribuit la întemeierea acestei noi forme de exprimare, și-au început activitate exploatând câte un „nickel odeon” (de la grecescul ōideion, o sală mică de teatru, si porecla monedei americane de cincicenți, în traducere liberă „teatru mic cu bilet de doi bani"),cinematograful de mai târziu.
Primul promotor al noii arte și industrii se poate spune că a fostLouis Lumière. El realizează primele filme alegându-și diferite subiecte hazlii din însăși fabrica fraților Lumière deaparate de fotografiat. Astfel au fost realizate pelicule ca „Tâmplarul”, „Fierarul”, „Dărâmarea unui zid”. Alte subiecte tot hazlii sunt alese din viața de familie: „Dejunul unui bebeluș”, „Borcanul cu peștișori roșii”, „Ceartă între copii”, „Baia în mare”, „Partida de carți”, „Partide de table”, „Pescuitul creveților”. Fratele său,Auguste Lumière, filmează câteva pelicule inspirate din activitatea fermierilor la proprietatea tatălui lor, una dintre ele numindu-se „Femei care ard ierburi”.
Louis Loumière a fost primul operator de „actualități”. În iunie1895, când proiecția cinematografică se făcea numai cu titlu de experiență, el filmează, cu ocazia „Congresului defotografie”, sosirea participanților coborând din vapor laNeuville-sur-Saône. Succesul obținut de frații Lumière cu prima proiecție cinematografică, îi determină pe aceștia să angajeze operatori care să înregistreze pepeliculă aspecte din viața cotidiană. Aceștia sunt cei care au făcut posibilă aparițiajurnalului de actualități, adocumentarului, areportajului, precum și primelemontaje de film. Primul montaj de film îl realizează Louis Lumière prin unirea a patru filme cu durata de un minut despre activitatea pompierilor (ieșirea cu pompa, punerea în poziție, atacarea focului și salvarea).
Frații Lumière pun la punct pentru prima dată un sistem defilm color, unde colorarea fotogrameloralb-negru se făcea manual, cadru cu cadru. Aceste filme erau mai degrabă „filme colorate” decât filme color.
Primulregizor de film a fostGeorges Méliès. Era un om bogat, conducea teatrul „Robert Houdin”, un teatru care prezenta printre altele și numere de prestidigitație. Văzând proiecțiile cinematografice „Lumière”, își dă seama ce înseamnă noua descoperire pentru industria divertismentului. Cumpără și el un aparat dinAnglia, cumpără peliculă și începe să filmeze. Primele filme nu se deosebesc ca idee de cele „Lumière”.
Din întâmplare, devine descoperitorultrucajului cinematografic. Filmând un autobuz trecând pe stradă, aparatul se blochează. Repornind-l pentru a continua filmarea, acum prin acel loc trece un dric. Developând apoi filmul și proiectându-l, efectul este spectaculos, „un autobuz se transformă brusc într-un dric”. Acesta este primul trucaj cinematografic. Trebuie notat faptul că la acea dată aparatul era imobil,imaginea obținută fiind un fel de „plan general” similar cu scena unui teatru unde personajele intră, spun ceva, și ies.
Primul film pe care-l realizează Méliès folosind trucajul a fostDispariția unei doamne, în octombrie1896. Aceste „dispariții”, combinate ulterior cu „apariții”, devin unlaitmotiv în filmele Méliès. El dezvoltă sistemul „lanternei magice”, aplicându-l în filmulVoiajul în Lună (1902), prin crearea de „iluzii optice” deosebite.
Georges Méliès este și primul creator de „film politic” prin creația saAfacerea Dreyfus (1899). Filmările se făceau afară la lumina soarelui, cu decoruri pictate pe pânză. Fiind tributar teatrului, realizările lui se fac fără mișcari de aparat și nefolosind montajul pentru schimbarea planurilor.
Între anii1896-1912 Méliès realizează circa 500 de filme. Se remarcă în afară deAfacerea Dryfus șiVoiajul în Lună (1902) de care am vorbit mai sus, „Le Sacre d'Edouard (1902)” și „Cendrillon” („Cenușăreasa”,1899).
„Filmul Méliès”, este un film ordonat pe tablouri, nu secvențe, ci așa cum se prezintă acțiunea unei piese de teatru. Méliès în filmele sale, pentru o mai mare atracție, folosește procedeul de „film colorat” alfraților Lumière, atunci când această nouă industrie intră în impas numărul spectatorilor scăzând. Acest lucru îl determină pe Méliès să crească producția de filme artistice mai lungi ca metraj (200–300 m), pe unele chiar colorându-le, îndepărtând-se de miniaturile hazlii de bâlci.
Méliès nu a mai putut face față marilor companii de producție apărute după1910, fapt ce a dus la dispariția lui de pe piața noii industrii, „industria filmului”. Însă în anul1931 guvernul francez își aduce aminte de contribuția lui în cotextul cultural al republicii și-i acordă „Legiunea de Onoare”.Henry Langois, cel care creează arhiva de filme și „Cinemateca Franceză”, îi salvează marea majoritate a filmelor.
Nu putem vorbi despre începuturile cinematografului fără a aminti și de un alt francez contemporan cuFrații Lumiére și Méliès, un pasionat al noii arte și industrii,Leon Goumont, producător de aparate de filmat și proiecție, cercetător în domeniul adaptării sunetului și culorii filmului și nu în ultimul rând producător de filme. În compania sa de producție s-a realizatprimul desen animat de cătreEmil Cohl[1]și a activat unul din cei mai buni regizori francezi ai epociiLouis Feuillade. Goumont a realizat în timp o colaborare cuMetro Goldwyn dând naștere la companiaGoumont Metro Goldwyn. Se cunosc două filme realizate împreună :„Ben Hur” (versiuneafilm mut) și„Napoleon”.
Mărirea duratei de proiecție și apariția subiectelor bine determinate cu un mesaj clar face ca numărul spectatorilor interesați de noua artă să crească, apărând o rețea de săli, numitecinematografe.
În ceea ce privește aceste clădiri, amintim că Leon Goumont a cumpărat Hipodromul dinParis construind o sală de 3400 de locuri.
Un proiecționist,Edwin S. Poter, preia compania de producție a filmelor proprietate a luiEdison în anul1901. Trece la realizarea defilme de ficțiune. Nou este că acestea suntcadre legate narativ. Reprezentativ este producția„The Great Train Robbery” (1903) care transformă filmul într-unspectacol comercial. Acesta se remarcă prin schimbul rapid al locurilor de filmare și prin acțiuni cu tren în mișcare. Pleacă de la compania lui Edison la compania„Famous Players” (apoi„Paramount”), unde metoda sa regizorală este depășită și se va întoarce la vechea sa meserie, proiecționist (1916).
David Wark GriffithAfiș color pentru „Nașterea unei Națiuni”
În1908 apare pe firmamentulindustriei cinematografice unul din cei mai de seamă regizori aicinematografului american, numit șipărintele filmului american,David Wark Griffith. Griffith, actor de profesie, începe să joace în film la compania de producție„American Mutascope and Biograph” (1908). Devine apoiregizor la „Biografh”, realizând 450 de filme. La acest lucru contribuie și echipa de profesioniști cum sunt actrițeleMary Pickford, Surorile Gish, Mabel Noemand, Mae Marsh, precum și regizori caMark Sennet șiErich von Stroheim, iar ca operator, renumitul epocii,Billy Bitzer. După anul1913, pleacă de la „Biograph” la„Reliance-Majestic”, apoi devineindependent. Realizează astfel„Judith of Bethulia” (1914), controversatul„The Brith of a Nation”(Nașterea unei națiuni) (1915) și„Intolerance” (Intoleranță) (1916), filme care-l faccel mai mare producător american de film.
Vorbind despre filmeleThe Brith of a Nation (Nașterea unei națiuni) șiIntolerance (Intoleranță), acestea sunt strâns legate între ele privind realizarea și prezentarea lor publicului.
Intoleranță
Primul apare cu o reclamă care i-a făcut pe mulți să-l acuze pe Griffith de rasism. Afișul filmului prezintă un personaj care este membru al Ku-Klux-Klan-ului, fapt ce a dus la proteste de stradă și la cenzurarea filmului. Griffith nu este de acord cu poziția oficială și-n următorul an produceIntolerance ca un răspuns dur celor care au făcut atâtazgomot.
Griffith, împreună cu actoriiDouglas Fairbank, Mary Pickford șiCharlie Chaplin, au fondat în anul1920, compania„United Artist Corporation”, unde a realizatfilmele muteBroken Blossoms (Muguri zdrobiți)-1919, Way Down East-1920, The Orphans of the Strom-1922, America-1924, Battle of Sexcs-1928 șifilmele sonoreLady of the Pavements-1929 (cântat),Abraham Lincoln-1930 șiThe Struggle-1931.
„Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă înviața de jos,când n-au mai avut candoarea să creadă în viața de sus,au început să creadă înviața ca-n filme.
Starul a fost întruchiparea unui eden intermediar,unde Evapoartă bikini, meriicresc în piscine, iar șarpele își petrece vacanța pe un iaht personal.
Bine sau rău - așa a fost.
Pentru o bună parte a lumii, filmula fost întradevăr o uzină care produce vise, conserve de vise.La început, visesepia.Pe următechnicolore, iar spre dimineață, înainte de oratrezirii - coșmaruri...”(Ecaterina Oproiu - critic de film)
Dacăfilmul este oartă sau oindustrie, a fost o mare întrebare a multor oameni din lumea culturii, a intelectualității spirituale în general. Oare unde se terminăindustria și unde începearta? S-au căutat răspunsuri, și iată la ce s-a ajuns.
Filmul este oindustrie deoarece în el este investitcapital pentru a fi realizat, este investitcapital pentru exploatarea lui însăli de spectacole, care la începuturi nu erau cu mari„pretenții”, dar cu timpul publicul se„emancipează” având pretenția ca și„nikel-odeonul” să devină untemplu, un templu a celor ce vin în el nu numai pentru distracție, ci și la un spectacol deosebit, deartă, un spectacol acelei de-a șaptea arte.
Pentru începuturile cinematografului acelevederi mișcătoare, făcute defrații Lumière, dar care deschid drumuldocumentarului, apoi acelecomedioare, gengrădinarul stropit, făcute tot de către părinții săi, pentru care nu le trebuiau un scenariu, o organizare regizorală, erau de ajuns. Dar iată că în această activitate debâlci apareGeorges Méliès, Georges Méliès care își dă seama că pentrufiabilitatea cinematografului este nevoie de crearea unuiscenariu pentru a se realiza o producție, unfilm, pe care publicul să-l caute.
Deci, el este cel care-și dă seama că dinatracția de bâlci se poate face oartă, și nu orice artă, ci oartă profitabilă din care se pot scoate venituri frumoase. Iar filmul său,„Voiajul în lună” (Voyaje dans la lune) va demonstra acest lucru.
Legat de acest film a lui Méliès, nu putem trece cu vederea de faptul că acesta, mai bine zisrețeta de casă obținută cu proiecția lui înStatele Unite ale Americii, este cea care duce la aparițiaprimei săli specializate,cinematograful, într-un cartier alLos Angelesului numitHollywood(lemn sfânt). Acel cartier plin de verdeață și soare, care peste câțiva ani, chiar dacă frumusețea sa nu este dată de vreunlemn sfânt, va fi „raiul pe pământ” al noii arte, cea dea șaptea artă. Va deveni„fabrica de vise”, vise totdeauna neapărat frumoase pentru milioane devisători ai sălii întunecate.Zeul Film se întrupează și se încoronează pe acest mirific loc, cu un nume parcă predestinat „hollywood” (lemn sfânt), loc de unde-și va începe domnia. A fascinat și continuă să ne fascineze, să ne facem să râdem sau uneori să și plângem, de ce nu?, dar totdeaunaZeul Film ne-a scos câtuși de puțin din cotidian, ne-a remontat pentru ziua de mâine, ne-a făcut viața mai ușoară.
Și, încet, încet, acesta își extinde aripile atotcuprinzătoare asupra mapamondului. Profiturile obținute denoua artă devin pe zi ce trece tot mai mari.
Concluzia este că înlumea cinematografului,arta șiindustria pot conlucra și ceeace este mai important, se completează total, autosusținându-se. Totul depinde de cel sau cei care le folosesc: cel care investește capital să se orienteze către un scenariu acceptat de public pentru nevoia lui, iar cel care folosește scenariu pentru ca producțiea să se ridice prin realizarea ei la cerința aceluiași beneficiar,publicul. El este cel care în întunericul sălii poate fi vrăjit de lumina ecranului privindfilmul, apreciindu-l sau nu. Elpublicul este cel carevisează sau îșivede împlinit visul, înalb-negru saucolor. El, publicul este cel care judecă în ultima instanță munca și strădania sutelor de oameni angajați înturnare filmului, de la scenarist, regizor, actori, până la cel care așază bobina de film în cutia pentru difuzare.
Și ce este mai important,filmul devine mai profitabil prinvedete. Nu este o descoperire numai a noii arte apărute, se cunoștea acest lucru de laThalia. Însă pentrulumea cinematografului, vedeta este cea care aducefani în sala de cinema. Ea,vedeta este cea care face cafanul său să o considere nu un model, ci unidol, un idol care îl face să viseze la o lume pe care el nu o va atinge nici în visurile sale cele mai frumoase.
Cu prilejul acestor festivaluri sunt reliefatemesajul filmului adresat publicului,arta interpretativă a unor actori,scenariul și scenaristul,tehnici folosite în exprimare,regizorul filmului.
Succesul de„box-office” este determinat, așa cum arătam mai sus, descenariu, regizor, distribuție, subiect, de evaluarea producției de film de către critica de film și ultimul determinant estepublicul. El,măria sa publicul este cel care-și spune cuvântul la intrarea în sală pentru a viziona sau nu un film. El este cel care„dictează” ce vrea să vadă.
Însă, nu trebuie uitat că filmul prin mesajul său mai mult sau mai puțin voalat, a constituit și constituie și unputernic mijloc de influențare a maselor, mai bine spusun mijloc de propagandă a clasei conducătoare. A fost folosit de oricare clasă politică aflată la putere. Dar se remarcă printr-o agresivitate sporită în manipularea maselororânduirea sovietelor înRusia șinazismul luiAdolf Hitler înGermania. Producțiile realizate, erau o mistificare totală a realității, în special prindocumentare șijurnale de actualități. Nicifilmele de ficțiune nu erau scutite de această formă de influențare, subiectele abordate fiindadaptate cerințelor ideologiei. Numai diplomația în exprimare a realizatorilor, scenariști și regizori, a făcut posibilă realizarea unor filme de un înalt nivel artistic sub niște dictaturi ca cele ale luiStalin și Adolf Hitler.
În Germania nazistă, undeFritz Lang cu a lui capodoperăMetropolis, sauDer müde Tod („Moartea obosită”), promite o cinematografie națională germană, care s-ar fi putut impune în lume, datorită politicii naziste, alege calea emigrației spreAmerica. Cu el a mai plecat o serie importantă cum au fostWillhelm Pabst, Pommer și alții.Joseph Goebbels, șeful propagandei naziste a găsit însă pe regizoareaLeni Riefenstahl, care prin filmulTriumph des Willens („Triumful Voinței”), reușește să răspundă din plin cerințelor acestuia. Mai încearcăDie Olympiade („Olimpiada”), celebru de astfel în străinătate. Însă rămâne celebră doar prin materialul documentar filmat a acelor vremuri de tristă amintire.
Cu toate acestea, cele două tendințe de realizare a unui film, de „artă” sau „divertisment”, conviețuiesc și fiecare se afirmă în modul său de exprimare.
Prin intermediul a trei articole, cu niște cunoștințe de nivel mediu defizică,optică,electrotehnică,electronică șichimie, încerc să vă fac să înțelegeți acestfenomen, artă și industrie, care ne ocupă destul timp liber pentru destindere după o activitate stresantă și tumultoasă.
Articolele au ca scop inițierea în problemele de bază aletehnicii cinematografice, crearea unei priviri în ansamblu asupra diverselor domenii care concură larealizare filmului și prezentarea lui spectatorului.
Dicționar universal de filme, ediția a III-a,Tudor Caranfil, Editura Litera, 2008
Istoria cinematografiei în capodopere. Vârstele peliculei (5 vol., 2009-2012), Tudor Caranfil, Editura Polirom.
Gorzo, Andrei, and Mihai Iovănel.Desene mișcătoare: Dialoguri despre critică și cinema [Moving Pictures: Dialogues on Criticism and Cinema]. Bucharest, Editura Polirom, 2023.
Gorzo, Andrei, and Veronica Lazăr.Beyond the New Romanian Cinema: Romanian Culture, History, and the Films of Radu Jude. Sibiu, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2023.
Gorzo, Andrei.Lucruri care nu pot fi spuse altfel: Un mod de a gîndi cinemaul, de la André Bazin la Cristi Puiu [Things that Cannot be Told Differently: A Mode of Thinking Cinema From Andre Bazin to Cristi Puiu]. Bucharest, Editura Humanitas, 2012.
Gorzo, Andrei.Viața, moartea, și iar viața criticii de film [The Life, the Deathe, and Again the Life of Film Criticism]. Bucharest, Editura Polirom, 2019.
