Filistenii (singular:filistean) au fost o populație antică, de origineindo-europeană, stabilită între secolele XIII-XI î.Hr. pe coasta sud-estică aMării Mediterane. Numele biblicpelištīm (ebraică (la plural): פְלִשְׁתִּים;egipteanăpeleset), atribuit acestei populații, este unnomen gentilicum. Din această denumire au derivat îngreaca vecheπαλαιστινη și înlatinăpalaestina. Numele latin s-a impus în epoca romană asupra întregii zone, devenind regionimulPalestina.
Cele mai timpurii izvoare istorice privind filistenii sunt inscripția și basoreliefurile monumentului dedicat luiAmmon, ridicat laMedinet Habu, înEgiptul Superior, în apropiere deTeba. Monumentul a fost construit în perioada faraonuluiRamses al III-lea (1184-1153 î.Hr.). Inscripția relatează despre campania luiRamses al III-lea împotrivalibienilor și a unor„popoare ale mării”. Prin termenul „popoarele mării”, izvoarele egiptene se referă la diverse grupuri etnice care în perioada faraonilorRamses al II-lea (1279-1213 î.Hr.) șiMerneptah (1213-1203 î.Hr.), venind de pe mare, au atacat Egiptul. Alături de acesti filisteni, identificați prin etnonimul „peleset”, inscripțiile de la Medinet Habu menționează grupurile etnice „tkr” (tieker), „dnw” (danu), „șrdn” (șardana),șekeleș șiuașaș (wașaș). Textul inscripției relatează despre confruntări masive între egipteni și „popoarele mării”, purtate pe mare și pe uscat, probabil imediat după 1177 î.Hr. și soldate cu respingerea invaziei.
Un alt izvor istoric datat în jurul anului 1185 a. Chr., descoperit în ruinele anticuluiUgarit (astăziRas Samra,Liban), este scrisoarea adresată deHammurabi, ultimul rege al Ugaritului, regelui dinAlașia (Cipru). Documentul menționează „debarcarea unor corăbii ale dușmanilor”, care „au incendiat orașe și au provocat mari devastări”. Colonizarea filistenilor pe teritoriul lor de locuire, înCanaan, este posibil să fi avut loc în timpul și cu asentimentul lui Ramses al III-lea.
Referitor la originea „popoarelor mării”, inscripția de la Medinet Habu precizează că aceste populații ar fi provenit dininsule. Textul însă nu precizează numele insulelor. Aceeași descendență insulară, deci maritimă, este menționată și în Biblie (Amos 9,7), unde este amintită insulaCaftor, numele ebraic al insuleiCreta. Insula Caftor pare să fi fost însă doar o etapă în itinerarul acestei populații spre coastele sud-estice aleMediteranei. Habitusul acestei populații, așa cum apare redat în basoreliefurile de laMedinet Habu, indică, de asemenea, că filistenii nu au fost o populație semită. Atât armamentul, cât și coifurile purtate de războinici, diferite de cele aleisraeliților, își găsesc analogii în reprezentări descoperite în insulaCreta. Căști similare au fost identificate pe un disc de lut, găsit laPhaistos înCreta, datat în secolul al XVII-lea î.Hr. Unele coifuri și arme par a fi identice cu cele reprezentate pe vaze cu ornamente războinice descoperite laMicene.
Filistenii sunt evocați repetat în Biblie. Teritoriul pe care s-a stabilit această populație este denumit „țara filistenilor” (eretz peliștin) sauFilistia (asiriană: Palastu, Pilistu). În Filistia, care cuprindea zona de coastă la sud deCarmel, iar în interior se extindea până în zona deluroasă, se aflau așezărileAșdod,Așkalon,Gaza,Ekron șiGat (Iosua, 13: 2-3).
Fiecare din cele cinci cetăți erau conduse de câte unseren (Iosua 13:3, Jud. 3:3, 16:5). Termenul pare a fi echivalentul cuvântuluihitittarwanas „judecător” și probabil similar etimonului protogrecτυραννοι „stăpân absolut”. Patru din cele cinci așezări atribuite filistenilor au fost identificate și cercetate arheologic: Așdod (Tell ed-Ras, lângăEsdud), Așkelon (Tell el-Harra), Gaza (Gazze) și Ekron (Hirbet el-Muqanna). Cercetările arheologice au demonstrat că așezările Așdod și Ekron au fost ridicate pe ruinele unor așezări canaanite, distruse în jurul anului 1200 î.Hr. Prăbușirea dominației egiptene în jurul anului 1225 î.Hr. a permis filistenilor să-și exercite dominația înPentapolis. Abia după aceasstă dată filistenii încearcă să-și extindă treptat sfera influenței politice și militare și asupra zonei deluroase, locuită în această perioadă de triburi israelite. Expansiunea filistenilor a dus la confruntări militare cu israeliții, despre care Biblia relatează frecvent (Ios. 13: 2-3; Iud. 3:31; Iud. 13-16) și confirmate parțial de cercetările arheologice. Potrivit Bibliei, între filisteni și israeliți au loc contacte sociale și o osmoză culturală, facilitată și de căsătoriile mixte. Abia după instaurarea monarhiei, în timpul regilorSaul (cca. 1025-1005) șiDavid (cca. 1005-970), israeliții reușesc să se impună în fața filistenilor (II Regi 8,1). Influența filistenilor scade sensibil după invaziile asiriene din secolele VIII-VII î.Hr. În 720 î.Hr., filistenii sunt obligați să plătească tribut regeluiSargon al Asiriei (722-705). După această perioadă izvoarele istorice nu-i mai menționează pe filisteni.
Informațiile referitoare la religia filistenilor sunt sumare și se bazează exclusiv pe relatările biblice (Jud. 16:23). Potrivit acestora, filistenii practicaupoliteismul, principalele divinității fiind:
Asimilarea acestor divinități, comune și altor popoare din Palestina, s-a petrecut doar după așezarea filistenilor în zonele lor de locuire. Până în prezent nu au putut fi identificate temple sau monumente cultice de origine filisteană.
Orizontului culturii filistene îi sunt atribuite unele clădiri, respectiv fundațiile unor clădiri, care diferă de tradiția arhitectonică canaanită. LaAșdod, în straturile de călcare XIII și XII, a fost constatată o construcție dotată cu o absidă, element care nu este prezent în construcțiile canaanitee. LaEkron, în stratul de călcare VII, a fost dezvelită o clădire, identificată ipotetic cu unmegaron, a cărui planimetrie pune în evidență elemente tipic grecești.
O clădire sacrală, care se extinde în trei straturi arheologice, pare să fi fost descoperită și laTell-Qasile. Funcția sacrală a clădirii rezultă din structura sa planimetrică precum și din numărul relativ mare de materiale arheologice cu utilitate cultică.
Analogii cu spațiul cultural grecesc prezintă și ceramica descoperită pe teritoriulFilistiei. Unele vase pun în lumină asemănari frapante cu ceramica descoperită relativ recent laEnkomi șiSinda în Cipru. Alte vase ceramice descoperite în așezările filistene menționate relevă, pe de altă parte, analogii cu aceea de tipMykene III C:1b. Originea unor sarcofage ceramice și a măștilor mortuare, descoperite pe teritoriulFilistiei și atribuite ipotetic filistenilor, indică mai curând influențe provenite egiptene.
Un grup de marinari dinMarea Egee a atinsLevantul prin 1200 î.Hr. stabilindu-se între triburile israelite la est sipiramidele egiptene, deja milenare, la sud. În acest moment imperiul hitit se fărâmița, iar civizația greacă intra în declin pentru 500 ani. Așadar cultura filisteană devenea o oază de progres în mijlocul unui ocean de decădere.
Filistenii erau meșteșugari de mare clasă. Armele lor și scuturile din oțel i-au ajutat să înfrângă triburile vecine și armata regeluiSaul. Numai alianța din sec. al X-lea î.Hr. între regateleIsrael siIudeea le-a oprit înaintarea. Învinși prima oară de armata regeluiDavid, apoi de egiptenii aliați cu regeleSolomon, filistenii intră în declin la sfârșitul sec. X-lea î.Hr. Civilizația lor înflorește iar în sec. al VII-lea î.Hr. în statul vasal asirienilor. După ce Ekron este cucerit de babilonieni, dispar din istorie.
Erau buni constructori, cu înclinație spre artă. Mai puțin agricultori, dar creșteau animale, vite, oi și porci. Făceau comerț, industria alimentară era sectorul economic cel mai dezvoltat: de exemplu aveau 200 instalații ce produceau pe an 1000 tone ulei măsline, care se exporta în Egipt.
