Filipine are o populație estimată la 109 milioane de locuitori, conform recensământului din 2020; este, de asemenea, a 12-a cea mai populată țară din lume, fără a lua în calcul cele 12 milioane de filipinezi care trăiesc în străinătate.[15] Pe insulele sale coexistă diverse etnii și culturi.[8][16] Clasificată ca țară recent industrializată,[8] economia sa continuă creșterea constantă de care s-a bucurat de la independență.[17] Reformele economice implementate la începutul secolului al XXI-lea au făcut ca sectorul serviciilor să înlocuiască agricultura ca principală activitate economică, iar în prezent acesta contribuie cu mai mult de jumătate dinPIB.[18] Cu toate acestea, Filipine se confruntă încă cu mai multe provocări în ceea ce privește infrastructura: lipsa de dezvoltare a sectorului turistic, a educației, a asistenței medicale și a dezvoltării umane.[19]
În 1521, sosirea exploratoruluiFernando Magellan - un portughez aflat în serviciulSpaniei - a marcat începutul unei ere de influență și, ulterior, de dominație spaniolă.[23]Miguel López de Legazpi a înființat prima așezare spaniolă în Filipine în 1565, odată cu fondarea orașuluiCebú. În 1571, a fondat orașulManila, care avea să devină centrul administrativ și economic alImperiului spaniol în Asia și portul de plecare algalionului Manila cu destinațiaAcapulco.[24] Filipinele au fost guvernate deViceregatul Noii Spanii, centrat pe Mexic, înainte de a fi decretată conducerea directă după independențaMexicului. Trei secole de influență spaniolă au dat naștere unei culturi hispano-asiatice, evidentă în arta, muzica, bucătăria și obiceiurile filipineze, în special în religia sa catolică. A apărut, de asemenea, o variantă filipineză a limbii spaniole, care a înflorit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea.
La sfârșitul secolului al XIX-lea a izbucnitRevoluția filipineză, susținută deSUA, urmată deRăzboiul hispano-american, care a dus la cedarea insulelor de către Spania către SUA în 1898. Neînțelegerile dintre noua Republică Filipineză și SUA au dus laRăzboiul filipino-american, care s-a încheiat cu victoria SUA în 1903. Astfel, Statele Unite au înlocuit Spania ca putere dominantă.[25][26] Cu excepția perioadei de ocupație japoneză, americanii și-au menținut suveranitatea asupra insulelor până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1946. De la independență, țara a trecut prin mai multe crize politice care au servit la definirea caracteristicilor unei republici constituționale.[9][27][28]
Moștenirea diverselor perioade istorice se reflectă în cultura actuală a țării, care este o combinație de elemente indigene prehispanice, chinezești și hispanice datorate celor trei secole de prezență spaniolă. Această cultură metisă este prezentă în mâncarea, muzica, dansul și arta filipineză. Caracterul hispanic este cel mai evident înreligia catolică, în moștenirea arhitecturală, în special în bisericile și casele în stil colonial, în multe dintre toponimele țării și în nume și prenume.[29] În cele din urmă, moștenirea americană dăinuie în limba engleză și într-o mai mare afinitate cu cultura populară.
Înainte de a dobândi numele actual, au fost folosite alte nume pentru a se referi la țară, cum ar fi „Islas del Poniente” și „San Lazaro”, ambele date deFernando Magellan.[30][31][32][33][34] Cuvântul „Filipine” provine de la numele regeluiFilip al II-lea alSpaniei. În timpul unei expediții din 1542, exploratorul spaniolRuy López de Villalobos a numit insuleleLeyte șiSámar „Felipinas” în onoarea prințului de Asturia de atunci. În cele din urmă, numele a fost modificat, iar denumirea „Insulele Filipine” a ajuns să fie o referire la toate insulele din arhipelag. Denumirea oficială a Filipinelor s-a schimbat de mai multe ori de-a lungul istoriei sale. În timpul Revoluției filipineze, Congresul de la Malolos a proclamat înființarea „Republicii Filipine”. Odată cu colonizarea americană și introducerea limbii engleze, denumirea oficială a țării a fost tradusă în noua limbă predominantă,Republica Filipine. Astfel, de la independență, denumirea oficială a fost „Republica Filipine”, fără prefixul „las” care rezultă din traducerea literală a numelui.[35]
Până de curând, se credea că cele mai vechi rămășițe umane descoperite în arhipelagul filipinez erau cele ale omului din Tabon - cu o vechime cuprinsă între 22.000 și 24.000 de ani.[36][37], dar au fost înlocuite de metatarsianulomului din Callao, care, conform metodei uraniu-toriu, are o vechime de 67.000 de ani.[38]Negrito au fost printre primii locuitori ai insulelor, dar data apariției lor este încă necunoscută.[39] În timpul anului 13.000 î.Hr, a avut loc așezarea austro-asiatică, când aceștia au cutreierat masa de uscat pre-sunedică aSondalandului, din care Filipinele sunt un rest de insulă postdiluviană, așa cum a fost detectat în genele popoarelorManobo și Sama.[40] Concomitent cu aceasta a avut loc expansiunea spre vest a raseipapuașe, așa cum se poate observa în genetica Blaan și Sangil.[40] În jurul anului 3000 î.Hr., după topirea calotelor glaciare polare, marinarii austronezieni, care formează majoritatea populației actuale, au migrat spre sud din Taiwan. Din jurul anului 1 d.Hr. și până în perioada precolonială a existat, de asemenea, o imigrație limitată din Asia de Sud, așa cum se constată în ADN-ul grupului etnic Dilaut.[40] Până în anul 1000 î.Hr., locuitorii arhipelagului s-au organizat în patru tipuri de grupuri sociale: triburi de vânători-culegători, societăți de războinici, mici plutocrații și principate centrate pe porturile maritime.[41]
În următoarele secole, comerțul cu popoarele maritime și cu alte țări asiatice a adus cu sine influențaislamului, abudismului și ahinduismului. În această perioadă nu a existat un stat politic unificator care să cuprindă întregul arhipelag filipinez. În schimb, insulele au fost împărțite între mai multetalasocrații, adesea beligerante, conduse de diverși datu, rajahi sau sultani. Printre acestea se numărau regateleManila,Namayan șiTondó; politias de Cainta,Ma-i,Sandao șiPulilu; kedatuans de Dapitan și Madja-as; rajanatele Cebu, Butuan și Sanmalan; și sultanatele de Lanao, Maguindanao și Sulu.[42][43][44][45] Unele dintre aceste societăți făceau parte din imperiile malay dinSrivijaya,Madjapahit șiBrunei.[46][47] Islamul a ajuns în Filipine prin intermediul unor comercianți și al unor prozelitiști din Malaya și Indonezia.[48] Astfel, în secolul al XV-lea, islamul era stabilit în arhipelagul Sulu, iar în 1656 se înregistrează că a ajuns în Mindanao, Luzon și BVisayas.Format:Cita Harvard Regatele filipineze erau divizate și slab populate. Acest lucru s-a datorat războaielor constante dintre regate[49] și frecvenței dezastrelor naturale.[50] Unii filipinezi (Luzons) au făcut comerț, s-au stabilit și au luptat în Asia de Sud, de Sud-Est și de Est.[51]
Stăpânirea spaniolă a însemnat unitatea politică a arhipelagului pentru prima dată în istoria sa. Din 1565 până în 1821,Căpitănia Generală a Filipinelor a depins deViceregatul Noii Spanii cu sediul înCiudad de México, iar dupăRăzboiul de Independență mexican, a fost administrată direct de la Madrid. De la aceeași Căpitănie, Spania a controlat alte teritorii ale sale din Pacific, inclusivGuam,Palau,Insulele Caroline șiInsulele Mariane.[52] Între secolele XVI și XIX, galionul Manila a legat capitala Filipinelor deAcapulco, Mexic, făcând una sau două călătorii pe an în ambele direcții. Din cauza războaielor constante care produceau profituri mici, Filipinele erau subvenționate de argintul extras dinPotosi înBolivia șiPeru. Comerțul transpacific a introdus în arhipelag alimente precumporumbul,roșia,cartoful,ardeiul iute șiananasul, toate provenind din America.21 Misionarii catolici au convertit majoritatea locuitorilor la creștinism și au înființat școli, universități și spitale. De asemenea, spaniolii au adus în Filipineplugul, presa tipografică,ceasul și construcțiile din piatră. Un decret spaniol din 1863 a instituit pentru prima dată educația publică gratuită în țară, ceea ce a dus la rate ridicate de alfabetizare.[53]
În timpul dominației spaniole, forțele spaniole și loialiștii indigeni au luptat împotriva mai multor rebeliuni interne și a multiplelor atacuri externe ale piraților chinezi, neerlandezi și portughezi: de remarcat în mod specialluptele din Cagayan (1582), care i-au opus pe faimoșii Tercios spanioli unor pirați șironini japonezi. Într-o prelungire a luptelor dinRăzboiul de Șapte Ani, forțele britanice au ocupat pentru scurt timp orașul Manila după o bătălie dură. Forțele britanice au găsit aliați precumDiego șiGabriela Silang, care au profitat de ocazie pentru a conduce o revoltă, până când dominația spaniolă a fost în cele din urmă restaurată în urmaTratatului de la Paris din 1763.[22][54][55] În timpul ocupației, britanicii au profitat de ocazie pentru a fura hărți valoroase ale Pacificului din arhivele din Manila.[necesită citare] Spaniolii care au purtat cândva un război împotriva musulmanilor din țara natală, cunoscut sub numele deReconquista, i-au ațâțat pe filipinezii păgâni și musulmani unii împotriva altora. Spaniolii au extins războiul împotriva islamului din Europa la islamul din Filipine.[56] Conflictul spaniol-moro a durat câteva sute de ani. În ultimul sfert al secolului al XIX-lea, Spania a cucerit porțiuni dinMindanao și pe musulmanii moro dinSultanatul Sulu, recunoscând în mod oficial suveranitatea spaniolă.
În secolul al XIX-lea, porturile filipineze s-au deschis comerțului mondial și au avut loc schimbări în societatea filipineză. La începutul secolului, influența mișcărilor de independență din America de Sud a început să se facă simțită. La 1 februarie 1818,Hipólito Bouchard, un corsar dinProvinciile Unite ale Americii de Sud, a sosit la bordulfregatei La Argentina. Timp de două luni a ținut blocat Golful Manila, închizând, de asemenea,Strâmtoarea San Bernardino.[57] În această perioadă, o serie de spanioli născuți în Filipine (criollos) și cei de origine mixtă (mestizos) s-au îmbogățit. Afluxul de coloniști spanioli și hispano-americani[58] a diminuat puterea Bisericii și a deschis unele poziții guvernamentale deținute în mod tradițional de spaniolii născuți înPeninsula Iberică (peninsulares). Inspirată de războaiele de independență din America Latină, a avut loc o revoltă a efemerului împăratAndrés Novales, susținut de ofițerii latino-americani retrogradați din armata filipineză de limbă spaniolă, care se opuneau inegalității impuse de peninsulares.[59] Idealurile revoluției au început să se răspândească și în insule. Nemulțumirea creolă a dus larevolta Cavite El Viejo din 1872, una dintre precursoareleRevoluției filipineze.[22][60][61][62][63]
În1898, statul Filipinez își proclamă independența. Tratatul de pace de laParis din 1898, care încheieRăzboiul Hispano-American, cedează arhipelagulStatelor Unite, care înăbușă în anul1901 mișcarea de eliberare națională. În1935 este ales primul președinte național al țării,Manuel Luis Quezón. Arhipelagul este ocupat între1942 și1945 de trupele japoneze. La4 iulie1946, se proclamă republică independentă. PreședinteleFerdinand E. Marcos (1965-1986) promovează o politică de modernizare a vieții economice și sociale, dar și un regim autoritar. În1983 este asasinatBenigno S. Aquino, jr., un lider al opoziției. După demisia sau abdicarea lui Ferdinand Marcos și retragerea sprijinului american, este aleasă președinte (între1986 și1992),Corazon Aquino, văduva liderului asasinat.
Revoluția filipineză, prima republică filipineză și dominația americană
Sentimentele revoluționare s-au intensificat în 1872, când trei preoți,Mariano Gómez,José Burgos șiJacinto Zamora - cunoscuți sub numele deGomburza - au fost acuzați de răzvrătire și executați de autoritățile imperiale.[60][61] Acest lucru a inspirat o mișcare de propagandă în Spania, organizată deMarcelo H. del Pilar,José Rizal șiMariano Ponce, care au făcut presiuni asupra guvernului pentru a introduce reforme politice în Filipine. Rizal a fost în cele din urmă arestat și, acuzat de rebeliune, executat la 30 decembrie 1896.[64] Întrucât încercările de a realiza aceste reforme s-au lovit de o mare rezistență, în 1892,Andrés Bonifacio a fondat o societate secretă numităKatipunan, legată de grupuri de francmasoni care urmăreau independența față de dominația spaniolă prin revoltă armată.[62] Bonifacio și Katipunan au începutRevoluția filipineză în 1896. O facțiune din Katipunan,Magdalo din provinciaCavite, a ajuns să conteste poziția lui Bonifacio ca lider al revoluției, iarEmilio Aguinaldo l-a înlocuit.
Numărul dinThe Tribune din 24 aprilie 1942, care anunță invazia japoneză în Filipine.
În 1898,războiul hispano-american a început înCuba și s-a extins ulterior la arhipelagul Filipine, deja cuprins de revoltă. La 12 iunie 1898, Aguinaldo a declarat independența Filipinelor față de Spania laKawit, Cavite, iar în anul următor a fost înființatăPrima Republică Filipineză. La rândul său, după ce a pierdut războiul, Spania a semnat în 1898Tratatul de la Paris, prin care a cedat Statelor Unite stăpânirea insulelor pentru 20 de milioane de dolari.[65] Pe măsură ce devenea din ce în ce mai clar că Statele Unite nu vor recunoaște Prima Republică Filipineză, a izbucnitRăzboiul filipino-american.
Războiul s-a încheiat în 1902, cu o victorie americană, iar între 200.000 și 1.000.000 de oameni au murit, majoritatea din cauza foametei și a bolilor. Cei mai mulți istorici moderni estimează că numărul de morți din război se situează între 200.000 și 250.000,[66][67] inclusiv o epidemie de holeră la sfârșitul războiului care a ucis între 150.000 și 200.000 de persoane.[68]
În 1903, autoritățile americane efectuat un recensământ în Filipine. Au rezultat 7.635.426 de locuitori, dintre care 56.138 născuți în străinătate.[69] În 1887, un recensământ spaniol a înregistrat o populație de 5.984.717 de persoane, excluzând necreștinii.[70]
Odată cu pierderea conflictului, arhipelagul a ajuns sub controlul deplin al SUA, deoarece până atunci fusese administrat ca o zonă insulară; în 1935, Filipine a obținut statutul de „commonwealth”[26] sub numele de Commonwealth-ul Filipinelor.
În deceniul următor, planurile de redobândire a independenței au fost întrerupte de cel de-al Doilea Război Mondial, în special atunci cândImperiul Japonez a invadat țara și a instaurat un guvern marionetă, cea de-a doua Republică Filipine. În timpul conflictului, au fost comise multiple crime de război, cum ar fiMarșul morții din Bataan șiMasacrul de la Manila, care a culminat cuBătălia de la Manila.[71] Crimele împotriva populației de etnie spaniolă și atacurile asupra sediilor oficiale spaniole din Filipine au provocat o mare îngrijorare în guvernul luiFrancisco Franco. În consecință, Spania a rupt relațiile diplomatice cu Japonia la 12 aprilie 1945.[72] Până la momentul în care trupele aliate i-au învins pe japonezi în 1945, mai mult de un milion de filipinezi au murit.[73] În cele din urmă, la 4 iulie 1946, Filipine a obținut independența față de guvernul SUA.[8]
Dictatura lui Marcos și a Treia Republică Filipineză
Ferdinand și Imelda Marcos în vizită în SUA în 1966.
După ce și-a obținut independența, tânăra națiune s-a confruntat cu mai multe probleme: țara a trebuit să fie reconstruită după ravagiile războiului și să ajungă la un acord cu diverși colaboratori și oameni de afaceri japonezi pentru a începe dezvoltarea sa economică. În zonele rurale, marii proprietari de terenuri își aveau fermele cultivate de rentieri cu condiții de trai mizerabile. Aceștia luau o parte considerabilă din recolte - de obicei jumătate - și adesea deveneau creditori ai acestor fermieri puternic îndatorați. Disputele dintre proprietari și fermieri erau frecvente, iar autoritățile îi susțineau întotdeauna pe proprietari. Clasa politică era compusă din oameni adesea devotați japonezilor - începând cuManuel Roxas, care a fost ales președinte în aprilie 1946. În schimb, deputaților din rezistența la ocupația japoneză li s-a interzis să mai stea în Congres pentru a obține majoritatea necesară pentru a adopta, în vara anului 1946, un amendament constituțional necesar pentru a pune în aplicare o lege favorabilă intereselor economice americane.[74]
În principal între 1948 și 1954, revolta țărăneascăHukbalahap, de inspirație comunistă, a luptat împotriva guvernului filipinez și a milițiilor marilor proprietari de terenuri. Guvernul filipinez a folosit unități specializate de contrainsurgență pentru a teroriza populațiile civile rurale suspectate de simpatizare cu rebeliunea. Cu ajutorul asistenței militare americane, guvernul a reușit să slăbească mișcarea, care a dispărut până în anii 1960.[28][75]
În 1965,Ferdinand Marcos a fost ales președinte, avându-și alături soția,Imelda Marcos. Deoarece constituția îi interzicea să fie reales de mai mult de două ori în funcția prezidențială, la sfârșitul celui de-al doilea mandat a declarat legea marțială la 21 septembrie 1972. Pentru a continua să guverneze prin decret, el a folosit ca argumente diviziunea politică, tensiunile din timpulRăzboiului Rece și spectrul rebeliunii comuniste și al insurecției islamice din țară.71 A început astfel o dictatură care a durat mai mult de zece ani și care a fost caracterizată de un control strict al economiei și de represiune politică.[76][77]
La 21 august 1983,Benigno "Ninoy" Aquino Jr., liderul opoziției față de guvernul lui Marcos, a ignorat avertismentele și s-a întors din exilul din Statele Unite. A fost asasinat la aterizarea avionului său peAeroportul Internațional din Manila - numit în prezent Aeroportul Internațional Ninoy Aquino, în memoria sa. Pe măsură ce presiunea politică creștea, Marcos a convocat alegeri prezidențiale în 1986.[28]Corazon Aquino, văduva lui Benigno, a devenit liderul opoziției și candidatul pentru cursa prezidențială. Când Marcos s-a declarat câștigător, mulți au crezut că alegerile au fost fraudate. Acest lucru a dus laRevoluția EDSA, instigată atunci când doi dintre cei mai vechi aliați ai lui Marcos -Fidel V. Ramos, adjunctul șefului Statului Major al Forțelor Armate, șiJuan Ponce Enrile, secretarul Apărării Naționale - au demisionat și au manifestat pe câmpul Aguinaldo și pe câmpul Crame. Cardinalul arhiepiscop de Manila,Jaime Sin, a îndemnat oamenii să se adune în sprijinul liderilor rebeli și să protesteze pebulevardul Epifanio de los Santos (EDSA). Confruntându-se cu proteste în masă și dezertări militare, Marcos și aliații săi au fugit înHawaii, unde au fost exilați. În același an, Corazon Aquino a fost numită președinte.[75][78]
Revenirea democrației și reformele guvernamentale după evenimentele din 1986 au fost îngreunate de datoria națională, corupție, tentative de lovitură de stat, o insurgență comunistă persistentă și mișcări separatiste islamice. Deși economia s-a îmbunătățit în timpul administrației lui Fidel V. Ramos, care a fost ales președinte în 1992,[27] debutul crizei financiare asiatice din 1997 a stopat aceste progrese. În 2001, pe fondul unor acuzații de corupție și al unui proces de punere sub acuzare blocat, succesorul lui Ramos,Joseph Estrada, a fost înlăturat de la președinție prin Revoluția EDSA din 2001 și înlocuit deGloria Macapagal-Arroyo.
”Dealurile de Ciocolată” de pe insula Bohol (Filipine)
Țara este formată din 7107[79] de insule, cele mai mari fiindLuzon,Visayas șiMindanao. Relieful este muntos și de origine vulcanică. Țara se află într-o regiune cu seismicitate activă și vulcanism intens, fiind inclusă înCercul de Foc al Pacificului.
Vulcanii activi și lanțurile muntoase domină majoritatea insulelor. Unii dintre cei mai activi vulcani suntPinatubo șiTaal.
Cele 1268 „Dealuri de Ciocolată“ („Chocolate Hills“) de pe insula Bohol, de formă conică, cu înălțimi între 40-120 m, reprezintă o rezervație geologică rară pe pământ.
Populația arhipelagului este de 104,92 milioane. Filipinezi (majoritatea malaysieni, polinezieni, indonezieni, restul negritos) 85,3%, chinezi, indieni, europeni, amestecați. Numai 880 insule sunt locuite, insula Luzon (care ocupă o treime din suprafața statului) concentrează aproape 1/2 din populație, în special în partea sudică. Culte: catolicism 64,9%, creștinism independent (catolicism și protestantism indigen) 17,7%, islamism 5,1%, protestantism 5%, animism 2,2%, budism. Sporul natural este de 19,1 la mie, speranța de viață la naștere este pentru bărbați 67 ani și pentru femei 73 ani. Populația urbană este 62,7%.
De la începutul anilor '90 ai secolului al XX-lea, în Filipine este implementat un program foarte amplu de restructurare economică. Țara are, în general, o economie de piață bazată în mare parte pe agricultură. Deși serviciile au ajuns dominante atât în cadrul populației active, cât și în crearea PIB-ului, Filipine are o economie în care se remarcă agricultura și industria. Industria prelucrătoare are o participare de 2 ori mai mare decât agricultura la formarea PIB-ului, cu toate că numai 15% din populația activă lucrează în această ramură economică. Țara a fost mai puțin afectată de criza economică dinAsia, între anii 1997-1998, decât vecinii săi, în mare parte datorită infuziilor de valută provenind de la muncitorii filipinezi din străinătate. În 1998 creșterea economică a fost de numai 0,6%, dar a crescut la 2,4% în 1999, 4,4% în 2000, dar a scăzut la 3,2% în 2001. Între anii 2002-2006, creșterea economică a fost de 5% pe an. Datoria externă este importantă, peste 60 miliarde $. Balanța comercială a devenit în ultima vreme deficitară, principalii parteneri fiindSUA,Japonia,UE,Coreea de Sud, și țările membreASEAN. Filipine trebuie să se confrunte cu o rată de creștere demografică mare, cu o sărăcie extinsă, prețuri ridicate la petrol, dobânzi mari la împrumuturile contractate, o inflație crescândă. Moneda națională este Peso-ul filipinez (PHP), iar rata șomajului este sub 10%.
Industria produce energie electrică, autovehicule, televizoare, frigidere, cherestea, mobilă, conserve de pește. Are o industrie a pescuitului dezvoltată (cca 2,5 mil.t anual). În cadrul inustriei prelucrătoare se remarcă producția alimentară (zahăr - peste 2 mil.t anual - și uleiuri vegetale), textilă, chimică, petrochimică (pe bază de petrol importat), industria medicală și electronică (fiind orientată clar către export), prelucrarea lemnului, exploatările miniere (în scădere drastică în ultimii ani), producția de cauciuc natural.
Rămâne o importantă ramură economică, ce concentrează 1/3 din populația activă și realizează circa 1/7 din PIB. Se cultivă porumb (a doua cultură ca suprafață din Filipine; locul 3 înAsia), trestie de zahăr, banane, cafea, cacao, abacă, ananas (locul 2 pe glob), sisal, rafie, tutun, nuci de cocos (locul 2 în lume), copra (locul 1 în lume). Se cresc animale și se pescuiește intens. Din totalul suprafeței cultivate (cca 1/4 din suprafața statului), aproape jumătate este ocupată de orez (cca 15 mil.t pe an), ce satisface consumul intern.
Turismul este o importantă ramură economică, ce s-a dezvoltat impresionant în ultima vreme, în ciuda unei insecurități create de mișcările separatiste islamiste, veniturile obținute fiind de cca. 2,6 md.$/an. Anual, aproape 3 milioane de turiști străini vizitează Filipine (2.843.000 în 2006), jumătate fiind din doar trei țări:SUA,Japonia,Coreea de Sud. Multiple atracții turistice.
^abcEroare la citare: Etichetă<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numiteAbout
^Eroare la citare: Etichetă<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numitesismos
^Eroare la citare: Etichetă<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numitedigitaltyphoon
^Eroare la citare: Etichetă<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numiteetravel
^Eroare la citare: Etichetă<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numiteChanco
^Eroare la citare: Etichetă<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numiteAUSGOP
^Eroare la citare: Etichetă<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numitePRB2003
^Eroare la citare: Etichetă<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numitePIF2009
^Eroare la citare: Etichetă<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numiteimf2
^Eroare la citare: Etichetă<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numitenscb2009
^Eroare la citare: Etichetă<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numiteIDH
^Eroare la citare: Etichetă<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numiteScott1A
^Eroare la citare: Etichetă<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numiteRing
^abcEroare la citare: Etichetă<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numiteAgoncillo
^abZaide, Gregorio F. and Sonia M. Zaide. All-Nations Publishing Company, ed.Philippine History and Government (în english).Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
^abJoaquin, Nick. Solar Publishing, ed.Culture and History: Occasional Notes on the Process of Philippine Becoming (în english).Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
^Eroare la citare: Etichetă<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numitePrice1
^abGates, John M. (noiembrie 2002).The U.S. Army and Irregular Warfare (în english).Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
^abcLarena, Maximilian; Sanchez-Quinto, Federico; Sjödin, Per; McKenna, James; Ebeo, Carlo; Reyes, Rebecca; Casel, Ophelia; Huang, Jin-Yuan; Hagada, Kim Pullupul; Guilay, Dennis; Reyes, Jennelyn; Allian, Fatima Pir; Mori, Virgilio; Azarcon, Lahaina Sue; Manera, Alma; Terando, Celito; Jamero, Lucio; Sireg, Gauden; Manginsay-Tremedal, Renefe; Labos, Maria Shiela; Vilar, Richard Dian; Latiph, Acram; Saway, Rodelio Linsahay; Marte, Erwin; Magbanua, Pablito; Morales, Amor; Java, Ismael; Reveche, Rudy; Barrios, Becky; Burton, Erlinda; Salon, Jesus Christopher; Kels, Ma. Junaliah Tuazon; Albano, Adrian; Cruz-Angeles, Rose Beatrix; Molanida, Edison; Granehäll, Lena; Vicente, Mário; Edlund, Hanna; Loo, Jun-Hun; Trejaut, Jean; Ho, Simon Y. W.; Reid, Lawrence; Malmström, Helena; Schlebusch, Carina; Lambeck, Kurt; Endicott, Phillip; Jakobsson, Mattias ().„Multiple migrations to the Philippines during the last 50,000 years”.Proceedings of the National Academy of Sciences.118 (13): e2026132118.doi:10.1073/pnas.2026132118.PMC8020671.PMID33753512.
^Legarda, Benito, Jr. „Cultural Landmarks and their Interactions with Economic Factors in the Second Millennium in the Philippines”.Kinaadma A Journal of the Southern Philippines (în engleză).|url= lipsă sau vid (ajutor)Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
^Departamento de Estado de Estados Unidos: Oficina de Asuntos del Oriente Asiático y Pacífico, ed. (iunie 2009).„Brunei”.State.gov (în inglés). Accesat în.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
^Rossi Belgrano, Mariana; Rossi Belgrano, Alejandro (2016);"Nuevos Documentos sobre el Crucero de La Argentina a través del Mundo", Primera Parte, pag. 84 a 96
^Bautista, Veltisezar (). Bookhaus Publishers, ed.The Filipino Americans (1763-present): Their History, Culture and Traditions (în english).ISBN0-931613-17-5.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
^Ocampo, Ambeth. Edición expandida, ed.Rizal Without the Overcoat.ISBN971-27-0920-5.
^Celoza, Albert F. Greenwood Publishing Group, ed.Ferdinand Marcos and the Philippines: the political economy of authoritarianism (în english).ISBN9780275941376.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
^Éric, Toussaint. El Viejo Topo, ed.Banco Mundial: el golpe de estado permanente: la agenda oculta del Consenso de Washington.ISBN9788496356962.
Eroare la citare: Eticheta<ref> cu numele „FOOTNOTEChandlerSteinberg1987431-442” definită în<references> nu este utilizată în textul anterior. Eroare la citare: Eticheta<ref> cu numele „FOOTNOTERottman2002318” definită în<references> nu este utilizată în textul anterior. Eroare la citare: Eticheta<ref> cu numele „FOOTNOTEOsborne2004235-241” definită în<references> nu este utilizată în textul anterior.
Chandler, David, Steinberg, David Joel: In Search of Southeast Asia: A Modern History, 1987, University of Hawaii Press, ISBN=0824811100
De Borja, Marciano R.: Basques in the Philippines, 2005, University of Nevada Press, ISBN=0874175909
Dumont, Jean-Paul: Visayan Vignettes: Ethnographic Traces of a Philippine Island, 1992,University of Chicago Press, ISBN=0226169545
Fox, Robert B.: The Tabon Caves: Archaeological Explorations and Excavations on Palawan, 1970, National Museum
Friis, Herman Ralph: The Pacific Basin: A History of Its Geographical Exploration, 1967, American Geographical Society
Galang, Zoilo M.: Encyclopedia of the Philippines, vol.15, 1957, E.Floro
Halili, Maria Christine N.: Philippine History, 2004, Rex Bookstore, ISBN=9712339343
Hirahara, Naomi: Distinguished Asian American Business Leaders, 2003, Greenwood Publishing, ISBN=1573563447
Kurlansky, Mark: The Basque History of the World, 1999 Walker & Company, ISBN=0-8027-1349-1
McAmis, Robert Day: Malay Muslims: The History and Challenge of Resurgent Islam in Southeast Asia, 2002, Wm. B. Eerdmans Publishing, ISBN=0802849458
Munoz, Paul Michel: Early Kingdoms of the Indonesian Archipelago and the Malay Peninsula, 2006 Editions Didier Millet, ISBN=9814155675
Osborne, Milton E.: Southeast Asia: An Introductory History, 2004, Allen & Unwin, ISBN=1741144485
Oxford Business Group, The Report: Philippines 2009, 2009, Oxford Business Group, ISBN=1902339126
Price, Michael G.: America at War: the Philippines, 1898-1913, 2002, Greenwood, ISBN=0-275-96821-9
Ring, Trudy, Salkin, Robert M., La Boda, Sharon: International Dictionary of Historic Places: Asia and Oceania, 1996, Taylor & Francis, ISBN=1884964044
Rottman, Gordon L.: World War 2 Pacific Island Guide – A Geo-Military Study, 2002, Greenwood Press, ISBN=0-313-31395-4
1 În întregime în Asia, dar din punct de vedere istoric este considerat european ·2 Parțial sau în întregime în Asia, în funcție de definirea graniței ·3 Stat transcontinental Țări după continent:Africa·America de Nord·America de Sud·Asia·Europa·Oceania
![Drapelul Filipinelor[*]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aFlag_of_the_Philippines.svg)
![Stema Filipinelor[*]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aCoat_of_arms_of_the_Philippines.svg)
.svg)
