Motivația Juriului Nobel a fost următoarea: „pentru o artă narativă vizând peste țări și epoci și pusă în slujba libertății”.[6]
Opera sa este profund angajată în contemporaneitate, de accentuat caracter intelectualist cu problematică socială, politică și psihologică, influențată de analizafreudiană a inconștientului, dar și de experința artistică oferită de proza luiProust șiJoyce.
Eyvind Johnson s-a născut în1900 la Svartbjörsbyn, lângăBoden, departamentulNorrbotten. Tatăl său, Olof Petter Johnson, era muncitor, tăietor de piatră, originar dinVärmland. Eyvind mai avea 5 frați, însă, atunci când tatăl său se îmbolnăvește de silicoză, a fost înfiat de către o mătușă de-a sa, al cărui soț era tot tăietor de piatră. La 14 ani, Eyvind își părăsește părinții adoptivi și pleacă în lume ca să-și câștige singur existența. Face tot felul de munci, lucrează la fasonatul lemnului de construcție și la fabrica de cărămizi. Între 1915–1919 lucrează ca vânzător de bilete, plasator și operator la un cinematograf.
În timpul grevei metalurgice de la Stockholm în1920, a încercat să trăiască din scris, ceea ce abia îi asigura un minim de existență. În această perioadă a reușit, împreună cu câțiva scriitoriin spe, tot de vârsta lui, să editeze o revistă literară,Vãr Nutid (Prezentul nostru), publicație din care au apărut șase numere. În perioada aceea aparținea grupului de scriitori — în devenire — autointitulat „Cai verzi”. Firește, pentru a putea trăi, a continuat să facă diferite munci și în1921 pleacă înGermania, trece pe laKiel, pe laBerlin și apoi, trecând prinRenania, ajunge laParis, unde își câștigă o existență precară scriind la un ziar însuedeză, lucrând ca betonist sau spălând vase într-un mare hotel de lângă Gara de Nord. Se reîntoarce la Berlin, unde stă până în toamna anului1923, după care revine înSuedia.
