Europa este uncontinent situat în întregime înemisfera nordică și în cea mai mare parte înemisfera estică. Cuprinde cea mai vestică parte aEurasiei și este mărginită deOceanul Arctic la nord,Oceanul Atlantic la vest,Marea Mediterană la sud și deAsia la est. Europa este considerată în mod obișnuit separată de Asia de bazinul hidrografic alMunților Ural,râul Ural,Marea Caspică,Caucazul Mare,Marea Neagră, și căile navigabile ale strâmtorii turcești.[9] Cu toate acestea, granițele pentru Europa, un concept care datează din antichitatea clasică, sunt oarecum arbitrare, deoarece termenul „Europa” se poate referi la o distincție culturală, politică sau geografică.
Europa acoperă aproximativ 10.180.000 km2 sau 2 % din suprafața Pământului (6,8 % din suprafața terestră), fiind penultimul continent ca mărime. Din punct de vedere politic, Europa este împărțită în aproximativcincizeci de state suverane, dintre careRusia este cea maimare și maipopulată, acoperind 39 % din continent și cuprinzând 15 % din populația sa. Europa avea în 2020 opopulație totală estimată la aproximativ 747 de milioane (aproximativ 11 % dinpopulația lumii).[2]Clima Europei este în mare măsură influențată de curenții calzi ai Atlanticului, care duc la ierni și veri temperate pe o mare parte din continent, chiar și la latitudini de-a lungul cărora clima din Asia și America de Nord este severă. Mai departe de ocean, diferențele sezoniere sunt mai vizibile decât în apropierea coastei.
În 1949, a fost fondatConsiliul Europei cu ideea de a unifica Europa pentru a atinge obiective comune și pentru a preveni viitoarele războaie. Integrarea europeană suplimentară de către unele state a dus la formareaUniunii Europene (UE), o entitate politică separată care se află între oconfederație și ofederație.[13] UE își are originea în Europa de Vest, dars-a extins spre est de la căderea Uniunii Sovietice în 1991. Moneda majorității țărilor din Uniunea Europeană,euro, este cea mai frecvent utilizată în rândul europenilor;spațiul Schengen al UE elimină controalele la frontieră și imigrație între majoritatea statelor sale membre și unele state nemembre. Există o mișcare politică care favorizează evoluția Uniunii Europene într-osingură federație care cuprinde o mare parte a continentului.
Răpirea Europei, deTizianPrima hartă a lumii, conform luiAnaximandru (sec. VI î.Hr.)
Înmitologia greacă,Europa era o prințesă feniciană pe careZeus a răpit-o după ce a luat forma unui uimitor taur alb. El a dus-o pe insulaCreta, unde Europa a adus pe lume peMinos,Radamant șiSarpedon. PentruHomer, Europa (în greaca veche:Εὐρώπη,Eurṓpē) a fost o regină mitologică a Cretei și nu o denumire geografică. Mai târziu, termenul Europa a fost folosit pentru a se referi la nord-centrul Greciei și în 500 î.Hr., semnificația sa a fost extinsă la ținuturile din nord.
NumeleEuropa este de etimologie incertă.[14] O teorie sugerează că termenul derivă din grecescul εὐρύς (eurús), „larg, vast”[15] și ὤψ (ōps, gen. ὠπός,ōpós) „ochi, față, chip”,,[16] prin urmare compozitul lorEurṓpē ar însemna „larg-privind” sau „cu aspect vast”[17][18][19] sau „contemplație largă”. „Larg” a fost un epitet al Pământului însuși în religia proto-indo-europeană.[17]
O altă teorie sugerează căEurṓpē se bazează pe un cuvântsemitic pentru „apus”, acesta fiind fie akkadianulerebu care înseamnă „a coborî, apune” (spus despre Soare), fie fenicianulereb „seară, apus”,[20] care este la originea Maghrebului arab și a ebraiculuima'arav. Filologul britanicM.L West afirmă însă că „fonologic, corespondența dintre numele Europei și orice formă a cuvântului semitic este foarte slabă”,[21] în timp ce lingvistul neerlandez Robert S. P. Beekes consideră improbabilă o conexiune cu limbile semitice.[22]
Majoritatea limbilor majore ale lumii folosesc cuvinte derivate dinEurṓpē sauEuropa pentru a se referi la continent. Chineza, de exemplu, folosește cuvântulŌuzhōu (歐洲/欧洲), care este o abreviere a denumirii transliterateŌuluóbā zhōu (歐羅巴洲) (zhōu înseamnă "continent"); un termen chinizesc derivatŌshū (欧州) este de asemenea utilizat, uneori, în japoneză, cum ar fi în numele japonez al Uniunii Europene,Ōshū Rengō (欧州連合), cu toate căkatakanaYōroppa (ヨーロッパ) este mai frecvent utilizată. În unele limbi turcice, numele inițial persanFrangistan („ținutul francilor”) este folosit în mod obișnuit pentru a se referi la o mare parte din Europa, pe lângă nume oficiale precumAvrupa sauEvropa.[23]
Harta Europei, care arată una dintre cele mai des utilizate granițe continentale[24] Cheie:albastru: state care se încadrează la granița dintre Europa și Asia;verde: țări care nu sunt geografic din Europa, dar sunt strâns asociate cu continentul
Definiția predominantă a Europei ca termen geografic a fost utilizată de la mijlocul secolului al XIX-lea. Europa este considerată a fi mărginită de corpuri mari de apă la nord, vest și sud. Limitele Europei spre est și nord-est sunt considerateMunții Ural,râul Ural șiMarea Caspică; spre sud-est,Munții Caucaz,Marea Neagră și căile navigabile care leagă Marea Neagră de Marea Mediterană.[25]
O hartă medievală tipărită de Günther Zainer în 1472, care arată cele trei continente ca domenii ale fiilor luiNoe — Asia luiSem, Europa luiIafet și Africa laHam.
Insulele sunt în general grupate cu cea mai apropiată masă continentală, de aceeaIslanda este considerată a face parte din Europa, în timp ce insulaGroenlanda este de obicei atribuităAmericii de Nord, deși aparține politicDanemarcei. Cu toate acestea, există unele excepții bazate pe diferențe sociopolitice și culturale.Cipru este cel mai apropiat deAnatolia (sau Asia Mică), dar este considerat o parte a Europei din punct de vedere politic și este un stat membru al UE.Malta a fost considerată o insulă din nord-vestul Africii timp de secole, dar acum este considerată a face parte și din Europa.[26] „Europa” așa cum este utilizată în mod specific în engleza britanică se poate referi și la Europa continentală exclusiv.[27]
Termenul „continent” implică de obicei geografia fizică a unei mari mase terestre complet sau aproape complet înconjurată de apă la granițele sale. Cu toate acestea, partea frontierei Europa-Asia este oarecum arbitrară și incompatibilă cu această definiție datorită aderării sale parțiale la Munții Ural și Caucaz, mai degrabă decât o serie de căi navigabile parțial sugerate de cartografulHerman Moll în 1715. Aceste diviziuni de apă se extind cu o puține întreruperi relativ mici (în comparație cu lanțurile muntoase menționate mai sus) de la strâmtorile turcești care ajung în Marea Mediterană până la partea superioară a râului Ob care se scurge în Oceanul Arctic. Înainte de adoptarea convenției actuale, care include divizările montane, granița dintre Europa și Asia a fost redefinită de mai multe ori de la prima concepție din antichitatea clasică, dar întotdeauna ca o serie de râuri, mări și strâmtori care se credea că se extind ăe distanță necunoscută la est și nord de Marea Mediterană fără includerea unor lanțuri muntoase.
Împărțirea actuală a Eurasiei în două continente reflectă acum diferențele culturale, lingvistice și etnice est-vest, care variază pe un spectru mai degrabă decât cu o linie de separare ascuțită. Granița geografică dintre Europa și Asia nu urmează nici o graniță de stat și acum urmează doar câteva corpuri de apă.Turcia este, în general, considerată o țară transcontinentală împărțită în întregime de apă, în timp ceRusia șiKazahstan sunt împărțite doar parțial de căi navigabile.Franța,Țările de Jos,Portugalia,Spania șiRegatul Unit sunt, de asemenea, transcontinentale (sau mai adecvat, intercontinentale, atunci când sunt implicate oceane sau mări mari), deoarece principalele lor zone terestre sunt în Europa, în timp ce bucăți din teritoriilor lor sunt situate pe alte continente separate de Europa de corpuri mari de apă.Spania, de exemplu, are teritorii la sud deMarea Mediterană și anumeCeuta șiMelilla, care fac parte din Africa și au graniță cu Marocul. Potrivit convenției actuale, Georgia și Azerbaidjan sunt țări transcontinentale în care căile navigabile au fost complet înlocuite de munți ca diviziune între continente.
Prima utilizare înregistrată aEurṓpē ca termen geografic se află în imnul homeric către Apollo, cu referire la țărmul vestic alMării Egee. Ca nume pentru o parte a lumii cunoscute, este folosit pentru prima dată în secolul al VI-lea î.Hr. deAnaximandru și Hecataeus. Anaximandru a plasat granița dintre Asia și Europa de-a lungul râului Phasis (râul modernRioni pe teritoriul Georgiei) în Caucaz, o convenție urmată încă de Herodot în secolul al V-lea î.Hr.[28] Herodot a menționat că lumea a fost împărțită de persoane necunoscute în trei părți: Europa, Asia și Libia (Africa), Nilul și Phasis formând granițele lor — deși afirmă, de asemenea, că unii au consideratfluviul Don, mai degrabă decât Phasis, drept graniță între Europa și Asia.[29]
Frontiera estică a Europei a fost definită în secolul I de către geografulStrabon la fluviul Don.[30]Cartea Jubileelor a descris continentele ca pământuri ale celor trei fii ai lui Noe. Europa a fost definită ca întinzându-se de laColoanele lui Hercule laStrâmtoarea Gibraltar, separând-o de nord-vestul Africii, până la Don, separându-o de Asia.[31]
Convenția dinEvul Mediu și care a supraviețuit utilizării moderne este cea din epoca romană utilizată de autori din epoca romană precumPoseidonios,[32]Strabon[33] șiPtolemeu,[34] care l-au luat ca hotar pe Tanais (râul modern Don).
Termenul „Europa” este folosit pentru prima dată pentru o sferă culturală înRenașterea carolingiană din secolul al IX-lea. În acel moment, termenul desemna sfera de influență a Bisericii occidentale, spre deosebire de biserica ortodoxă și cea a lumii islamice. O definiție culturală a Europei ca ținuturi ale creștinătății latine s-a coagulat în secolul al VIII-lea, semnificând noul condominiu cultural creat prin confluența tradițiilor germanice și a culturii creștin-latine, definit parțial în contrast cu Bizanțul și Islamul și limitat la nordul Iberiei, Insulele Britanice, Franța, Germania de Vest creștinizată, regiunile alpine și nordul și centrul Italiei.[35]
O nouă hartă a Europei conform celor mai noi observații (1721), realizată de Hermann Moll, trasează granița estică a Europei de-a lungul fluviuluiDon, care curge spre sud-vest, iar râurile Tobol, Irtâș șiOb, care curg spre nord.Harta politică a Europei din 1916, care arată majoritatea cursurilor navigabile ale lui Moll înlocuite de Munții Urali de von Strahlenberg și Munții Caucaz ai lui Freshfield, caracteristici ale uscatului care definesc în mod normal un subcontinent.
Problema definirii unei granițe estice precise a Europei apare în perioada modernă timpurie, pe măsură ce extensia estică a Moscovei a început să includă Asia de Nord. De-a lungul Evului Mediu și până în secolul al XVIII-lea, împărțirea tradițională a masei terestre a Eurasiei în două continente, Europa și Asia, a urmat ideea lui Ptolemeu, cu granița urmând strâmtorilor turcești, Marea Neagră, Strâmtoarea Kerch, Marea Azov și Don (vechi Tanais). Dar hărțile produse în secolele XVI-XVIII au avut tendința de a diferi în ceea ce privește modul de a continua granița dincolo de cotul Donului la Kalach-na-Donu (unde este cel mai apropiat de Volga), pe un teritoriu nedescris în detaliu de către geografii antici. În jurul anului 1715,Herman Moll a realizat o hartă care arată partea de nord a râului Ob și râul Irtysh, un afluent major al primului, drept componente ale unei serii de căi navigabile parțial îmbinate care făceau granița dintre Europa și Asia din strâmtoarea turcă și fluviul Don până la Oceanul Arctic. În 1721, a produs o hartă mai actualizată, care era mai ușor de citit. Cu toate acestea, ideea sa de a folosi râurile majore aproape exclusiv ca linie de demarcație nu a fost niciodată preluată de alți geografi.
Patru ani mai târziu, în 1725,Philip Johan von Strahlenberg a fost primul care s-a îndepărtat de granița clasică a Donului, propunând că lanțurile montane ar putea fi incluse ca granițe între continente ori de câte ori se consideră că nu există căi navigabile adecvate, fără a se ține seama de râurile Ob și Irtysh. El a trasat o nouă linie de-a lungulVolgăi, urmând Volga spre nord până la Samara Bend, de-a lungul Obshchy Syrt și apoi spre nord de-a lungul Munților Ural.[36] Acest lucru a fost aprobat deImperiul rus și a introdus convenția care va deveni în cele din urmă acceptată în mod obișnuit, deși nu va fi lipsită de critici de către mulți geografi analitici moderni, cum ar fi Halford Mackinder, care au văzut o valabilitate redusă în Munții Ural drept o graniță între continente.[37]
Cartografii au continuat să pună diferite granițe între Donul inferior și Samara până în secolul al XIX-lea. Înatlasul din 1745 publicat de Academia Rusă de Științe are granițele delimitate de Don dincolo de Kalaci. La sud,depresiunea Kuma-Manîci a fost identificată în jurul anului 1773 de către un naturalist german,Peter Simon Pallas, ca o vale care lega odinioară Marea Neagră de Marea Caspică,[38] și ulterior a fost propusă ca o graniță naturală între continente.
La mijlocul secolului al XIX-lea, au existat trei convenții principale, una urmând Donul, Canalul Volga-Don și Volga, cealaltă urmând Depresiunea Kuma-Manîci până la Marea Caspică și apoi râul Ural, iar a treia urmând bazinul hidrografic al Caucazului Mare până la Marea Caspică. Subiectul a fost tratat ca o „controversă” în literatura geografică din anii 1860, Douglas Freshfield susținând limita creastei Caucazului ca fiind „cea mai bună posibilă”, invocând sprijinul diverșilor „geografi moderni”.[39]
În Rusia și Uniunea Sovietică, granița de-a lungul depresiunii Kuma-Manîci a fost cea mai frecvent utilizată încă din 1906.[40] În 1958, Societatea Geografică Sovietică a recomandat oficial ca granița dintre Europa și Asia să fie trasată în manuale din Golful Baidaratskaia, peMarea Kara, de-a lungul piciorului estic al Munților Ural, urmând apoi râul Ural până la Dealurile Mugodzhar și apoirâul Emba; și depresiunea Kuma-Manîci,[41] plasând astfel Caucazul în întregime în Asia și Uralii în întregime în Europa.[42] Cu toate acestea, majoritatea geografilor din Uniunea Sovietică au favorizat granița de-a lungul creastei Caucazului[43] și aceasta a devenit convenția comună la sfârșitul secolului XX, deși granița Kuma-Manîci a rămas în uz în unele hărți ale secolului XX.
Picturi rupestre paleolitice din localitatea franțuzeascăLascaux (c. 15.000 î.Hr.)Stonehenge dinRegatul Unit (neoliticul târziu – din 3000 până în 2000 î.Hr.).
Homo erectus georgicus, care a trăit acum aproximativ 1,8 milioane de ani în Georgia, este cel mai vechihominin care a fost descoperit în Europa.[44] Alte rămășițe de hominin, datând de aproximativ 1 milion de ani, au fost descoperite în Atapuerca, Spania.[45]Omul neanderthalian (numit după valea Neandertal din Germania) a apărut în Europa acum 150.000 de ani (acum 115.000 de ani se găsea deja în Polonia[46]) și a dispărut din registrul fosil cu aproximativ 28.000 de ani în urmă, refugiul lor final fiind Portugalia actuală. Neanderthalienii au fost înlocuiți de oamenii moderni, care au apărut în Europa cu aproximativ 43.000 - 40.000 de ani în urmă.[47] Cele mai vechi situri din Europa datate acum 48.000 de ani sunt Riparo Mochi (Italia), Geissenklösterle (Germania) și Isturitz (Franța).[48][49]
Perioada neolitică europeană — marcată de cultivarea culturilor și creșterea animalelor, numărul crescut de așezări și utilizarea pe scară largă a ceramicii — a început în jurul anului 7000 î.Hr. înGrecia șiBalcani, probabil influențată de practicile agricole anterioare dinAnatolia șiOrientul Apropiat.[50] S-a răspândit din Balcani de-a lungul văilorDunării șiRinului (cultura ceramicii liniare) și de-a lungulcoastei mediteraneene (cultura cardială). Între 4500 și 3000 î.Hr., aceste culturi neolitice din Europa Centrală s-au dezvoltat mai departe spre vest și nord, transmițând abilități nou dobândite în producerea artefactelor din cupru. În Europa de Vest, perioada neolitică a fost caracterizată nu de așezări agricole mari, ci de monumente preistorice cum ar fi terasamente, movile funerare și morminte megalitice.[51] Cultura ceramicii cordate a înflorit la trecerea de la Neolitic laEpoca cuprului. În această perioadă au fost construite în toată Europa de Vest și de Sud monumente megalitice gigantice, cum ar fiTemplele megalitice din Malta șiStonehenge.[52][53]
Epoca europeană a bronzului început în c. 3200 î.Hr., în Grecia, cucivilizația minoică din Creta, prima civilizație avansată din Europa.[54] Minoicii au fost urmați deCivilizația miceniană, care s-a sfârșit brusc în jurul anului 1200 î.Hr., inaugurând epoca europeană a fierului.[55] Colonizarea din epoca fierului de către greci și fenicieni a dat naștere orașelor mediteraneene timpurii. Epoca fierului timpuriu din Italia și Grecia din jurul secolului al VIII-lea î.Hr. a dat naștere treptat la antichitatea clasică istorică, al cărei început este datat uneori din 776 î.Hr., anul primelorJocuri Olimpice.[56]
Grecia antică a fost cultura fondatoare a civilizației occidentale. Democrația occidentală șicultura raționalistă sunt adesea atribuite Greciei antice.[57] Orașul-stat grecesc,polisul, a fost unitatea politică fundamentală a Greciei clasice.[57] În 508 î.Hr.,Clistene a instituit primul sistem democratic de guvernare din lume laAtena.[58] Idealurile politice grecești au fost redescoperite la sfârșitul secolului al XVIII-lea de către filosofii și idealiștii europeni.
Grecia a fost urmată deRoma, care și-a pus amprenta asupradreptului,politicii, limbajului, ingineriei, arhitecturii, guvernării centralizate și mult mai multor aspecte cheie în civilizația occidentală.[57] Până în 200 î.Hr., Roma a cucerit Italia și, în următoarele două secole, a cucerit Grecia și Hispania (Spania și Portugalia), coasta nord-africană, o mare parte din Orientul Mijlociu,Galia (Franța șiBelgia) și Britania (Anglia șiȚara Galilor).
Extinzându-se de la baza lor în centrul Italiei începând cu secolul al III-lea î.Hr., romanii s-au extins treptat conducând în cele din urmă întregul bazin mediteranean și Europa de Vest până la sfârșitul mileniului.Republica Romană sa încheiat în 27 î.Hr., cândAugustus a proclamatImperiul Roman. Cele două secole care au urmat sunt cunoscute sub numele depax romana, o perioadă de pace, prosperitate și stabilitate politică fără precedent în cea mai mare parte a Europei.[63] Imperiul a continuat să se extindă sub împărați precumAntoninus Pius șiMarcus Aurelius, care au petrecut timp la granița de nord a Imperiului luptând cutriburile germanice,picții și triburile scoțiene.[64][65]
Creștinismul a fost legalizat deConstantin I în 313 d.Hr. după trei secole de persecuție imperială. Constantin a mutat definitiv capitala imperiului de la Roma în orașul Bizanț, care a fost redenumit Constantinopol în onoarea sa (actualulIstanbul) în anul 330 d.Hr. Creștinismul a devenit singura religie oficială a imperiului în 380, iar în 391-392, împăratulTeodosiu I a interzis religiile păgâne.[66] Aceasta este uneori considerată a marca sfârșitul antichității; alternativ antichitatea se consideră că se încheie odată cu căderea Imperiului Roman de Apus în 476; închiderea Academiei Platonice păgâne din Atena în 529[67] sau apariția islamului la începutul secolului al VII-lea d.Hr.
Imperiul luiCarol cel Mare: a cuprins cea mai mare parte a Franței moderne, Germaniei, Țărilor de Jos, Austria și nordul Italiei. Imperiul Carolingian (814)
Comunitățile monahale izolate au fost singurele locuri pentru protejarea și punerea la un loc a cunoștințelor scrise acumulate anterior; în afară de aceasta, foarte puține înregistrări scrise au supraviețuit și multă literatură, filosofie, matematică și alte cunoștințe din perioada clasică au dispărut din Europa de vest, deși au fost păstrate în est, înImperiul Bizantin.[69]
În timp ceImperiul roman din vest și-a continuat declinul, tradițiile romane și statul roman au rămas puternice în Imperiul Roman de Răsărit predominant vorbitor de greacă, cunoscut și sub numele de Imperiul Bizantin. În cea mai mare parte a existenței sale, Imperiul Bizantin a fost cea mai puternică forță economică, culturală și militară din Europa. ÎmpăratulIustinian I a condus prima epocă de aur a Constantinopolului: a stabilit uncod juridic care stă la baza multor sisteme juridice moderne, a finanțat construcțiaHagia Sofia și a adus biserica creștină sub controlul statului.[70]
Începând cu secolul al VII-lea, pe măsură ce bizanzii și persanii sasanizi învecinați au fost puternic slăbiți din cauza războaielor bizantine-sasaniene prelungite pe durata a secole, arabii musulmani au început să facă incursiuni în teritoriul istoric roman, cucerind Levantul și Africa de Nord și intrând înAsia Mică. La mijlocul secolului al VII-lea, după cucerirea musulmană aPersiei, Islamul a pătruns în regiuneaCaucazului.[71] În următoarele secole, forțele musulmane au cucerit: Cipru, Malta, Creta, Sicilia și părți din sudul Italiei.[72] Între anii 711 și 720, majoritatea ținuturilor regatului vizigot alIberiei au fost aduse sub stăpânirea musulmană — cu excepția unor mici zone din nord-vest (Asturia) și mare parte a regiunilor basce dinPirinei. Acest teritoriu, sub numele arabAl-Andalus, a devenit parte aCalifatului Omeiad în expansiune.
Triumful creștinismului, deTommaso Laureti (1530-1602), pictură de tavan în Sala di Constantino, din Palatul Vaticanului. Imagini ca aceasta celebrează triumful creștinismului (crucifixul așezat pe postament) asupra păgânismului din Antichitate (statuia prăvălită și făcută țăndări al luiHermes-Mercur).
Al doilea asediu nereușit al Constantinopolului (717) a slăbit dinastia omeiadă și le-a redus prestigiul. Omeiazii au fost apoi învinși de liderul francCharles Martel înBătălia de la Poitiers în 732, care a pus capăt înaintării lor spre nord. În regiunile îndepărtate din nord-vestul Iberiei și Pirineii mijlocii puterea musulmanilor din sud abia se simțea. Aici au fost puse bazele regatelor creștine dinAsturia,Leon șiGaliția de unde va începe recucerirea Peninsulei Iberice. Cu toate acestea, nu s-a făcut nici o încercare coordonată de a-i alunga pemauri. Regatele creștine s-au concentrat în principal pe propriile lor lupte de putere interne. Drept urmare,Reconquista a durat aproape opt sute de ani, perioadă în care o lungă listă de Alfonso, Sanchos, Ordoños, Ramiros, Fernandos și Bermudos s-au luptat cu rivalii lor creștini la fel de mult ca invadatorii musulmani.
În timpul Evului Întunecat, Imperiul Roman de Apus a căzut sub controlul diferitelor triburi. Triburile germanice și slave și-au stabilit domeniile în Europa de Vest și respectiv de Est.[73] În cele din urmă, triburile frankiste au fost unite subClovis I.[74]Carol cel Mare, un rege franc dindinastia carolingiană care cucerise cea mai mare parte a Europei occidentale, a fost uns „Sfânt împărat Roman” de către Papa în anul 800. Aceasta a condus în 962 la fondareaSfântului Imperiu Roman, care a devenit în cele din urmă centrat în principatele germane ale Europei centrale.[75]
Europa Centrală și de Est a văzut crearea primelor state slave și adoptareacreștinismului (circa 1000 d.Hr.). Puternicul stat slav vestic al Marii Moravii și-a răspândit teritoriul până la sud, până în Balcani, ajungând la cea mai mare întindere teritorială subSvatopluk I și provocând o serie de conflicte armate cu Franța de Est. Mai la sud, primele state sud-slave au apărut la sfârșitul secolelor VII și VIII și au adoptat creștinismul:Primul Țarat Bulgar, Principatul Sârb (mai târziuRegat șiȚarat) și Ducatul Croației (mai târziuRegatul Croației). În est,Rusia Kieveană s-a extins din capitala sa laKiev pentru a deveni cel mai mare stat din Europa până în secolul al X-lea. În 988,Vladimir cel Mare a adoptat creștinismul ortodox ca religie de stat.[76][77] Mai la est,Bulgaria de pe Volga a devenit un stat islamic în secolul al X-lea, dar în cele din urmă a fost absorbită în Rusia câteva secole mai târziu.[78]
Odată cu sfârșitul Imperiului Roman de Apus și cu centrele urbane în declin, alfabetizarea și învățarea au scăzut în Occident. Acest lucru a continuat un model care se desfășura încă din secolul al III-lea.[79] În lumea antică, greaca era limba primară a științei. Pe măsură ce cunoașterea limbii grecești a scăzut, Occidentul latin s-a trezit separat de unele dintre rădăcinile sale filosofice și științifice grecești. O „Renaștere” a educației clasice va apărea în Imperiul Carolingian în secolul al VIII-lea. În Imperiul Roman de Răsărit (Bizanț), învățarea (în sensul educației formale care implică literatură) a fost menținută la un nivel mai înalt decât în Occident. Sistemul clasic de învățământ, care va persista sute de ani, a subliniat gramatica, latina, greaca și retorica. În secolul al VI-lea, predarea și învățarea s-au mutat în școlile monahale și catedrale, având în centrul educației studiul textelor biblice.[80]
Manuscris francez medieval cu ilustrarea celor trei clase ale societății medievale: cei care se rugau (clerul), cei care luptau (cavalerii) și cei care lucrau (țărănimea).[81] Relația dintre aceste clase a fost guvernată defeudalism șifeudă.[82] (Li Livres dou Sante, sec. XIII)
Perioada cuprinsă între anii 1000 și 1250 este cunoscută sub numele de Evul Mediu mijlociu, urmată de Evul Mediu târziu până în c. 1500.
În timpul Evului Mediu mijlociu, populația Europei a cunoscut o creștere semnificativă, culminând cu Renașterea secolului al XII-lea. Creșterea economică, împreună cu lipsa siguranței pe rutele comerciale continentale, au făcut posibilă dezvoltarea unor rute comerciale majore de-a lungul coastei Mării Mediterane și a Mării Baltice. Bogăția și independența în creștere dobândite de unele orașe de coastă au datRepublicilor maritime un rol de lider pe scena europeană.
Evul Mediu de pe continent a fost dominat de cele două eșaloane superioare ale structurii sociale:nobilimea șiclerul.Feudalismul s-a dezvoltat în Franța în Evul Mediu timpuriu și s-a răspândit curând în toată Europa.[83] O luptă pentru influență între nobilime șimonarhie în Anglia a dus la redactareaMagna Carta și la înființarea unuiparlament.[84] Sursa principală de cultură din această perioadă a venit de laBiserica Romano-Catolică. Prin mănăstiri și școli catedrale, Biserica era responsabilă cu educația în mare parte din Europa.[83]
Papalitatea a atins apogeul puterii sale în Evul mediu mijlociu.Marea Schismă din 1054 a împărțit religios fostul Imperiu Roman, cuBiserica Ortodoxă în Imperiul Bizantin șiBiserica Romano-Catolică în fostul Imperiu Roman de Apus. În 1095Papa Urban al II-lea a cerut o cruciadă împotriva musulmanilor care ocupau Ierusalimul și Țara Sfântă.[85] În Europa însăși, Biserica a organizatInchiziția împotriva ereticilor. În Peninsula Iberică,Reconquista s-a încheiat cu căderea Granadei în 1492, încheind peste șapte secole de conducere islamică în peninsula sud-vestică.[86]
În secolele al XI-lea și al XII-lea, incursiunile constante ale triburilor turce nomade, cum ar fipecenegii șicumanii, au provocat o migrație masivă a populațiilor slave către regiunile mai sigure și puternic împădurite din nord și au oprit temporar extinderea Rusiei la sud și est.[100] La fel ca multe alte părți ale Eurasiei, aceste teritorii au fost invadate de mongoli.[101] Invadatorii, care au devenit cunoscuți sub numele detătari, erau în mare parte popoare vorbitoare de turcă sub suzeranitate mongolă. Ei au stabilit stareaHoardei de Aur cu sediul central în Crimeea, care a adoptat ulterior islamul ca religie și a condus peste sudul și centrul Rusiei moderne timp de mai mult de trei secole.[102][103] După prăbușirea stăpânirilor mongole, au apărut primele state (principate) românești în secolul al XIV-lea:Moldova șiȚara Românească. Anterior, aceste teritorii au fost sub controlul succesiv al pecenegilor și cumanilor.[104] Din secolele al XII-lea până în al XV-lea,Marele Ducat al Moscovei a crescut de la un mic principat sub stăpânirea mongolă la cel mai mare stat din Europa, răsturnând mongolii în 1480 și devenind în cele din urmăȚaratul Rusiei. Statul a fost consolidat subIvan al III-lea cel Mare șiIvan cel Groaznic, extinzându-se constant spre est și sud în următoarele secole.
Marea Foamete din 1315-1317 a fost prima criză care a lovit Europa în Evul Mediu târziu.[105] Perioada cuprinsă între 1348 și 1420 a fost martorul celei mai mari pierderi. Populația Franței a fost redusă la jumătate.[106][107] Marea Britanie medievală a fost afectată de 95 de perioade de foamete,[108] iar Franța a suferit efectele a 75 sau mai multe în aceeași perioadă.[109] Europa a fost devastată la mijlocul secolului al XIV-lea deMoartea Neagră, una dintre pandemiile cu cele mai multe decese din istoria omenirii, care a ucis aproximativ 25 de milioane de oameni numai în Europa — o treime din populația europeană de atunci.[110]
Ciuma a avut un efect devastator asupra structurii sociale a Europei; a indus oamenilor să trăiască pentru moment, așa cum este ilustrat deGiovanni Boccaccio înDecameron (1353). A fost o lovitură gravă pentru Biserica Romano-Catolică și a dus la o persecuție sporită a evreilor, a cerșetorilor și a leproșilor.[111] Se crede că ciuma a revenit la fiecare generație cu diferite virulențe și mortalități până în secolul al XVIII-lea.[112] În această perioadă, peste 100 de epidemii de ciumă au străbătut toată Europa.[113]
Renașterea a fost o perioadă de schimbări culturale originare dinFlorența și care s-au extins mai târziu în restul Europei. Apariția unui nou umanism a fost însoțită de recuperarea cunoștințelor clasice grecești uitate și a celor arabe din bibliotecile monahale, adesea traduse din arabă înlatină.[114][115][116] Renașterea s-a răspândit în Europa între secolele XIV și XVI: a văzut înflorireaartei,filosofiei,muzicii șiștiințelor, sub patronajul unit al regalității, nobilimii, Bisericii Romano-Catolice și a unei clase comerciale emergente.[117][118][119] Patronii din Italia, inclusivfamilia Medici de bancheri florentini și papii de la Roma, au finanțat prolific artiștiquattrocento șicinquecento precumRafael,Michelangelo șiLeonardo da Vinci.[120][121]
Intriga politică în cadrul Bisericii la mijlocul secolului al XIV-lea a provocatSchisma apuseană. În această perioadă de patruzeci de ani, doi papi — unul laAvignon și celălalt laRoma — au revendicat conducerea Bisericii. Deși în cele din urmă schisma s-a terminat în 1417, autoritatea spirituală a papalității a suferit foarte mult.[122] În secolul al XV-lea, Europa a început să se extindă dincolo de frontierele sale geografice. Spania și Portugalia, cele mai mari puteri maritime ale vremii, au preluat conducerea în explorarea lumii.[123][124] Explorarea a ajuns înemisfera sudică în Atlantic și în vârful sudic al Africii.Cristofor Columb a ajuns înLumea Nouă în 1492 șiVasco da Gama a deschis ruta oceanului spre est, făcând legătura între Oceanul Atlantic șiOceanul Indian în 1498.Ferdinand Magellan a ajuns în Asia spre vest, prin Oceanul Atlantic și Pacific, în expediția spaniolă Magellan-Elcano, rezultând prima circumnavigație a globului, finalizată deJuan Sebastián Elcano (1519–1522). La scurt timp, spaniolii și portughezii au început să stabilească mari imperii globale în America, Asia, Africa și Oceania.[125] Franța, Țările de Jos și Anglia au urmat curând construirea unor mari imperii coloniale cu vaste exploatații în Africa, America, și Asia. Un an mai târziu, Anglia a încercat fără succes să invadeze Spania, permițându-i luiFilip al II-lea al Spaniei să își mențină capacitatea de război dominantă în Europa. Acest dezastru decisiv englez a permis, de asemenea, flotei spaniole să-și păstreze capacitatea de a duce război în următoarele decenii.[126][127][128][129]
Secolul al XVII-lea în Europa Centrală și de Est a fost o perioadă de declin general.[136] Europa Centrală și de Est a cunoscut peste 150 de perioade de foamete în 200 de ani, între 1501 și 1700.[137] De la Uniunea de la Krewo (1385) Europa Centrală și de Est a fost dominată deRegatul Poloniei șiMarele Ducat al Lituaniei. Hegemonia Commonwealth-ului polonezp-lituanian s-a sfârșit între 1648 și 1655. În secolele XV-XVIII, când hanatul dezintegrat alHoardei de Aur a fost cucerit de Rusia, tătarii din Hanatul Crimeei au atacat frecvent ținuturile slave din est pentru a captura sclavi.[138] Mai la est,Hoarda Nogai șiHanatul Kazah au atacat frecvent zonele de limbă slavă din Rusia, Ucraina și Polonia timp de sute de ani, până la expansiunea rusă și cucerirea majorității nordului Eurasiei (adică Europa de Est, Asia Centrală și Siberia).
Renașterea și noii monarhi au marcat începutul uneiPerioade a marilor descoperiri, o perioadă de explorare, invenție și dezvoltare științifică.[139] Printre marile figuri aleRevoluției științifice occidentale din secolele XVI și XVII s-au număratCopernic,Kepler,Galileo șiIsaac Newton.[140] Potrivit lui Peter Barrett, „Este larg acceptat faptul că „știința modernă” a apărut în Europa secolului al XVII-lea (spre sfârșitul Renașterii), introducând o nouă înțelegere a lumii naturale”.[114]
Exploratorul germanAlexander von Humboldt și-a exprimat aversiunea față de sclavie și a criticat adesea politicile coloniale. El a acționat întotdeauna dintr-o convingere profund umanistă, susținută de ideileIluminismului.[141]
EpocaIluminismului a fost o puternică mișcare intelectuală din secolul al XVIII-lea, care a promovat idei științifice bazate pe rațiune.[142][143][144] Nemulțumirea față de monopolularistocrației și al clerului asupra puterii politice din Franța a dus laRevoluția franceză și la înființareaPrimei Republici, în urma căreia monarhia și mare parte din nobilime au pierit în timpulRegimului terorii.[145]Napoleon Bonaparte a ajuns la putere în urma Revoluției franceze și a înființatPrimul Imperiu Francez care, în timpulrăzboaielor napoleoniene, s-a extins cuprinzând părți mari ale Europei înainte de a se prăbuși în 1815 cuBătălia de la Waterloo.[146][147] Conducerea napoleonică a dus la diseminarea în continuare a idealurilor Revoluției franceze, inclusiv a statului național, precum și la adoptarea pe scară largă a modelelor franceze de administrație, drept și educație.[148][149][150]
Congresul de la Viena, convocat după căderea lui Napoleon, a stabilit un nou echilibru de putere în Europa, axat pe cele cinci „Marile Puteri“:Marea Britanie,Franța,Prusia,Austria șiRusia.[151] Acest echilibru va rămâne în vigoare până laRevoluțiile din 1848, timp în care răscoalele liberale au afectat toată Europa, cu excepția Rusiei și a Regatului Unit. Aceste revoluții au fost stinse în cele din urmă de elemente conservatoare și au rezultat puține reforme.[152] În anul 1859 a avut loc unirea României, ca stat național, din două principate mai mici. În 1867 s-a format imperiul austro-ungar; iar în 1871 s-au văzut unificările atât ale Italiei, cât și ale Germaniei ca state naționale din principate mai mici.[153]
Revoluția Industrială a început înMarea Britanie, în ultima parte a secolului al XVIII-lea și răspândit în toată Europa. Invenția și implementarea noilor tehnologii au dus la o creștere urbană rapidă, ocuparea forței de muncă în masă și apariția unei noi clase muncitoare.[155] Industria textilă a fost prima care a folosit metode moderne de producție.[156] Revoluția industrială marchează un moment decisiv major în istorie; aproape fiecare aspect al vieții de zi cu zi a fost influențat într-un fel. În special, venitul mediu și populația au început să prezinte o creștere susținută fără precedent. Unii economiști au spus că cel mai important efect al Revoluției industriale a fost acela cănivelul de trai al populației generale din lumea occidentală a început să crească constant pentru prima dată în istorie, deși alții au spus că nu a început să se îmbunătățească semnificativ până când sfârșitul secolelor al XIX-lea și al XX-lea.[157][158][159]
Au urmat reformele din sferele sociale și economice, inclusiv primele legi privind munca copiilor, legalizarea sindicatelor,[160] șiabolirea sclaviei.[161] În Marea Britanie, a fost adoptată Legea sănătății publice din 1875, care a îmbunătățit semnificativ condițiile de viață în multe orașe britanice.[162] Populația Europei a crescut de la aproximativ 100 de milioane în 1700 la 400 de milioane până în 1900.[163] Ultima foamete majoră înregistrată în Europa de Vest,Marea Foamete a Irlandei, a provocat moartea și emigrarea în masă a milioane de irlandezi.[164] În secolul al XIX-lea, 70 de milioane de oameni au părăsit Europa în migrații către diferite colonii europene din străinătate și către Statele Unite.[165] Creșterea demografică a însemnat că, până în 1900, ponderea Europei în populația lumii era de 25 %.[166]
Revoluția rusă a dus la sfârșitulmonarhiei țariste și a înlocuit-o cuUniunea Sovietică comunistă.[171]Austro-Ungaria șiImperiul Otoman s-au prăbușit și s-au despărțit în națiuni separate, iar multe alte națiuni au avut frontierele retrasate.Tratatul de la Versailles, care a încheiat oficial Primul Război Mondial în 1919, a fost aspru față de Germania, căreia i-a plasat întreaga responsabilitate pentru război și i-a impus sancțiuni grele.[172] Decesele în exces din Rusia în cursul Primului Război Mondial și alRăzboiului civil rus (inclusiv foametea postbelică) s-au ridicat la un total de 18 milioane.[173] În 1932-1933, sub conducerea luiStalin, confiscările de cereale de către autoritățile sovietice au contribuit la a doua foamete sovietică care a provocat milioane de decese;[174]culacii care au supraviețuit au fost persecutați și mulți au fost trimiși îngulaguri să facă muncă forțată. Stalin a fost, de asemenea, responsabil pentruMarea Epurare din 1937–38 în careNKVD a executat 681.692 de oameni;[175] milioane de oameniau fost deportați și exilați în zone îndepărtate ale Uniunii Sovietice.[176]
Șomeri în fața unui birou de recrutare din Londra (1930).Germania nazistă a început un al Doilea Război Mondial devastator în Europa. AiciAdolf Hitler, în dreapta, cu aliatul său italian, dictatorulBenito Mussolini, în 1940
După Marele Război și alte națiuni europene au fost afectate de revoluții sociale zdrobitoare: în 1919,Republica de la Weimar în Germania șiPrima Republică a Austriei; în 1922, guvernul fascist al unui singur partid condus deMussolini înRegatul Italiei și în Republica Turcă a luiAtatürk, care a adoptat alfabetul occidental și secularismul de stat. Instabilitatea economică, cauzată parțial de datoriile suportate în Primul Război Mondial și de „împrumuturile” acordate Germaniei, a făcut ravagii în Europa la sfârșitul anilor 1920 și 1930. Aceasta șiCrahul de pe Wall Street din 1929 au dus laMarea criză economică la nivel mondial. Ajutate de criza economică, instabilitatea socială și amenințarea comunismului, mișcările fasciste s-au dezvoltat în toată Europa, plasându-l peAdolf Hitler la putere în ceea ce a devenitGermania nazistă.[177][178]
În 1933, Hitler a devenit liderul Germaniei și a început să lucreze la scopul său de a construi Germania Mare. Germania s-a re-extins și a luat înapoiSaarland șiRenania în 1935 și 1936. În 1938, Austria a devenit parte a Germaniei dupăAnschluss. Mai târziu în acel an, în urmaAcordului de la München semnat de Germania, Franța, Regatul Unit și Italia, Germania a anexatRegiunea Sudeților, care făcea parte dinCehoslovacia, locuită de etnici germani, iar la începutul anului 1939, restul Cehoslovaciei a fost împărțită înProtectoratul Boemiei și Moraviei (controlat de Germania) șiRepublica Slovacă. La acea vreme, Marea Britanie și Franța au preferat o politică de calmare .
Bombardarea Berlinului în iulie 1944
Odată cu creșterea tensiunilor între Germania și Polonia asupraGdańsk, germanii s-au îndreptat spre sovietici și au semnatPactul Molotov–Ribbentrop, care le-a permis sovieticilor să invadeze statele baltice și părți din Polonia și România. Germaniaa invadat Polonia la 1 septembrie 1939, determinând Franța și Regatul Unit să declare război Germaniei la 3 septembrie și deschizândTeatrul european de război în Al Doilea Război Mondial.[179][180][181]Invazia sovietică a Poloniei a început la 17 septembrie și Polonia a căzut curând după aceea. La 24 septembrie, Uniunea Sovietică a atacat țările baltice și mai târziu, Finlanda. Britanicii au sperat să aterizeze la Narvik și să trimită trupe pentru a ajuta Finlanda, dar obiectivul lor principal la aterizare era să înconjoare Germania și să-i scoată pe germani din resursele scandinave. În același timp, Germania a mutat trupe în Danemarca.Războiul ciudat a continuat.
În mai 1940, Germaniaa atacat Franța prin Țările de Jos. Franța a capitulat în iunie 1940. Până în august, Germania a începuto ofensivă de bombardament asupra Marii Britanii, dar nu a reușit să-i convingă pe britanici să renunțe.[182] În 1941, Germania a invadat Uniunea Sovietică odată cuOperațiunea Barbarossa.[183] La 7 decembrie 1941,atacul Japoniei asupra Pearl Harbor a atras Statele Unite în conflict ca aliați ai Imperiului Britanic și ale altor forțe aliate.[184][185]
După șocantaBătălie de la Stalingrad din 1943, ofensiva germană din Uniunea Sovietică s-a transformat într-o continuă retragere.Bătălia de la Kursk, care a implicatcel mai mare tanc din istorie, a fost ultima ofensivă germană majoră peFrontul de Est. În iunie 1944, forțele britanice și americane au invadat Franța îndebarcările din ziua Z, deschizând un nou front împotriva Germaniei.Berlinul a căzut în cele din urmă în 1945, încheind al Doilea Război Mondial în Europa. Războiul a fost cel mai mare și cel mai distructiv din istoria omenirii, cu 60 de milioane de morți în întreaga lume.[186] Peste 40 de milioane de oameni din Europa au murit ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial,[187] inclusiv între 11 și 17 milioane de oameni care au pierit în timpulHolocaustului.[188] Uniunea Sovietică a pierdut în jur de 27 de milioane de oameni (majoritatea civili) în timpul războiului, aproximativ jumătate din totalul victimelor celui de-al Doilea Război Mondial.[189] Până la sfârșitul războiului, Europa avea peste 40 de milioane de refugiați.[190] Câteva expulzări postbelice din Europa Centrală și de Est au deplasat în total aproximativ 20 de milioane de oameni,[191] în special, vorbitori de limbă germană din toată Europa de Est.
Primul Război Mondial și în special cel de-Al Doilea Război Mondial au diminuat eminența Europei de Vest în afacerile mondiale. După cel de-al Doilea Război Mondial, harta Europei a fost retrasată laConferința de la Yalta și împărțită în două blocuri: țările occidentale și blocul comunist din est, separate de ceea ce ulteriorWinston Churchill a numit-o „Cortina de fier”. Statele Unite și Europa de Vest au stabilit alianțaNATO și mai târziu Uniunea Sovietică și Europa Centrală au stabilitPactul de la Varșovia.[192] Punctele fierbinți deosebite după cel de-al Doilea Război Mondial au fostBerlinul șiTrieste, prin care Teritoriul Liber din Trieste, fondat în 1947 cu ONU, a fost dizolvat în 1954 și, respectiv, în 1975.Blocada Berlinului în 1948 și 1949 și construireaZidului Berlinului în 1961 au fost una din marile crize internaționale aleRăzboiului Rece.[193][194][195]
Cele două noi superputeri, Statele Unite și Uniunea Sovietică, s-au blocat într-un Război Rece de cincizeci de ani, axat pe proliferarea nucleară. În același timp, decolonizarea, care începuse deja după Primul Război Mondial, a dus treptat la independența majorității coloniilor europene din Asia și Africa.[12] În anii 1980, reformele luiMihail Gorbaciov și mișcareaSolidaritatea din Polonia au slăbit rigiditatea sistemul comunist. Deschiderea Cortinei de Fier la Picnicul paneuropean a declanșat apoi o reacție în lanț pașnică, la sfârșitul căreiaBlocul răsăritean,Pactul de la Varșovia șicomunismul s-au prăbușit iar Războiul Rece s-a încheiat.[196][197][198] Germania s-a reunit, după căderea simbolică a Zidului Berlinului în 1989, iar hărțile Europei Centrale și de Est au fost redesenate încă o dată.[199] Acest lucru a făcut posibile relațiile culturale și economice vechi întrerupte anterior iar orașe izolate anterior, precumBerlin,Praga,Viena,Budapesta șiTrieste, erau acum din nou în centrul Europei.[177][200][201][202]
Integrarea europeană a crescut și după al Doilea Război Mondial. În 1949 a fost fondatConsiliul Europei, în urma unui discurs al lui Sir Winston Churchill, cu ideea de a unifica Europa pentru a atinge obiective comune. Include toate statele europene, cu excepțiaBelarusului și aVaticanului. Tratatul de la Roma din 1957 a stabilit Comunitatea Economică Europeană (CEE) între șase state din Europa de Vest, cu scopul unei politici economice unificate și piața comună.[203] În 1967, CEE, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și Euratom au format Comunitatea Europeană, care în 1993 a devenitUniunea Europeană. UE a înființat unparlament, ocurte și obancă centrală și a introduseuro ca monedă unificată.[204] Între 2004 și 2013, mai multe țări din Europa Centrală și de Est au început să adere, extinzând UE la 28 de țări europene și făcând din nou din Europa un centru economic și politic major de putere.[205] Cu toate acestea, Regatul Unit s-a retras din UE la 31 ianuarie 2020, ca urmare a unui referendum din iunie 2016 privind aderarea la UE.[206]
Harta geografică a Europei care prezintă reliefurile
Din punct de vedere fiziografic, Europa este peninsula nord-vestică a mării teritoriale mai mari cunoscute sub numele deEurasia.[25] Are un raport de coastă mai mare decât cel al oricărui alt continent sau subcontinent.[207] Granițele sale maritime constau dinOceanul Arctic la nord,Oceanul Atlantic la vest șiMarea Mediterană,Marea Neagră șiMarea Caspică la sud.[208] Limitele terestre ale Europei au fost întotdeauna imprecise în est, deoarece nu există relief sau mare care să împartă clar Eurasia. Prin urmare, granițele geografice ale Europei sunt mai mult politice decât fizice.[209]
În ceea ce privește forma, Europa este o colecție de peninsule conectate și insule situate în apropiere. Cele două mari peninsule sunt Europa continentală șiScandinavia la nord, împărțite una de cealaltă deMarea Baltică. Trei peninsule mai mici –Iberia,Italia șiBalcani – apar în marginea sudică a continentului.Peninsula Balcanică este separată de Asia de Marea Neagră șiMarea Egee. Italia este separată de Balcani deMarea Adriatică și de Iberia de Marea Mediterană, care separă și Europa deAfrica. La est, Europa continentală se lărgește la fel ca gura unei pâlnii, până când se ajunge la granița cuAsia înMunții Ural șirâul Ural,Marea Caspică șiMunții Caucaz. Europa se află pePlaca Eurasiatică, care cuprinde cea mai mare parte a Eurasiei.
Relieful terestru în Europa prezintă variații mari în zone relativ mici. Regiunile sudice sunt muntoase în timp ce se deplasează spre nord, terenul coboară dinAlpii înalți,Pirinei șiCarpați, prin munți deluroși, în câmpii nordice largi și joase, care sunt vaste în est. Această câmpie întinsă este cunoscută sub numele deMarea Câmpie Europeană, iar în centrul său se aflăCâmpia Germano-Poloneză. Există, de asemenea, un arc de munți de-a lungul litoralului nord-vestic, care începe în părțile de vest ale insulelor Britaniei și Irlandei și apoi continuă de-a lungul coloanei vertebrale montane, tăiat în fiordul Norvegiei.
AglomerațiaVarșovia este situată aproape de centrul geografic al Europei
Această descriere este simplificată. Subregiuni precum Peninsula Iberică și Peninsula Italiană conțin propriile caracteristici complexe, la fel ca Europa Centrală continentală, unde relieful conține multe platouri, văi fluviale și bazine care complică tendința generală (de exemplu,Munții Sfânta Cruce în Polonia, lângă orașulKielce, protejat caParcul Național Świętokrzyski). Subregiuni precum Islanda, Marea Britanie și Irlanda sunt cazuri speciale. Primul este de formare vulcanică din Atlanticul de Nord, în timp ce cel din urmă constă din zone de munte care au fost odată unite cu continentul până când creșterea nivelului mării le-a separat.
Datorită puținelor generalizări care pot fi făcute despre reliefurile Europei, nu este surprinzător faptul că atât de multe regiuni separate au găzduit tot atâtea națiuni independente de-a lungul istoriei sale. Distribuția resurselor de apă în Europa este inegală. Europa, după America și Oceania, este totuși continentul cu cea mai mare disponibilitate a resurselor de apă în raport cu populația. Cele mai importante râuri din Europa sunt:Dunărea,Volga,Rin,Elba,Oder șiNipru.
Europa se caracterizează, în general, printr-un climat temperat. Clima este mai blândă în comparație cu alte zone din aceeași latitudine de pe glob, datorită influențeicurentului Golfului.[211] Curentul Golfului este supranumit „încălzirea centrală a Europei”, deoarece face climatul Europei mai cald și mai umed decât ar fi altfel. Fluxul Golfului nu numai că transportă apă caldă către coasta Europei, ci și încălzește vânturile predominante din vest care suflă pe continent de la Oceanul Atlantic.
Prin urmare, temperatura medie pe tot parcursul anului laAveiro,Portugalia este de 16°C în timp ce laNew York City, care este aproape pe aceeași latitudine, mărginind același ocean, este de doar 13°C. Berlin, Germania; Calgary, Canada; și Irkutsk, în partea asiatică a Rusiei, se află pe aceeași latitudine; Temperaturile din ianuarie la Berlin sunt în medie cu aproximativ 8°C mai mari decât cele din Calgary și sunt cu aproape 22°C mai mari decât temperaturile medii din Irkutsk.[211] În mod similar, părțile nordice ale Scoției au un climat marin temperat. Temperatura medie anuală în orașul Inverness este de 9,05°C. Cu toate acestea, Churchill, Manitoba, Canada, se află aproximativ pe aceeași latitudine și are o temperatură medie de -6,5°C, oferindu-i un climat aproape subarctic.
Masele mari de apă dinMarea Mediterană, care egalează temperaturile pe o medie anuală și zilnică, sunt, de asemenea, de o importanță deosebită. Apa Mediteranei se întinde de ladeșertul Sahara până la arcul alpin din partea sa nordică aMării Adriatice, lângăTrieste.[212]
În general, Europa nu este doar mai rece spre nord în comparație cu sudul, ci se răcorește și dinspre vest spre est. Clima este mai oceanică în vest și mai puțin în est. Acest lucru poate fi ilustrat de următorul tabel al temperaturilor medii în locurile de mai jos care urmează aproximativ latitudinilor 60, 55, 50, 45 și 40. Nici unul nu este situat la mare altitudine; majoritatea sunt aproape de mare. (localizare, latitudine și longitudine aproximative, cea mai rece lună medie, cea mai caldă medie lunară și temperaturile medii anuale în grade C)
[213]Este remarcabil modul în care temperaturile medii pentru cea mai rece lună, precum și temperaturile medii anuale, scad de la vest la est. De exemplu, Edinburgh este mai cald decât Belgradul în cea mai rece lună a anului, deși Belgradul este la aproximativ 10 ° latitudine mai la sud.
Expunere alternantă de straturi de siltit șidolomit. Formațiunea Ballagan, din ScoțiaMuntele Elbrus din sudul Rusiei este cel mai înalt munte din Europa.Stânci de gresie de vârstă triasică în Golful Ladram, din Anglia.
Rocile europene dinPrecambrian au o vechime care variază de la aproximativ 3,8 miliarde până la 541 de milioane de ani.[214] Au urmat roci dinPaleozoic (aproximativ 252 milioane de ani în urmă), dinMezozoic (până acum aproximativ 66 de milioane de ani) și dinCenozoic (ultimii 66 de milioane de ani).
Scutul Baltic reprezintă cea mai mare zonă europeană cu cele mai vechi roci de pe continent, ea fiind erodată până a ajuns un relief redus.[214] Cele mai tinere roci apar în Sistemul alpin, care încă supraviețuiește ca munți înalți. În urmă cu aproximativ 200 milioane de ani supercontinentulPangea s-a fragmentat dând naștere unui nou ocean,Marea Tethys. Închiderea acestui ocean în urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani în urmă, prin subducție și procese tectonice, a dus laorogenia alpină care se întinde de laOceanul Atlantic până laTurcia și conține multe centuri orogene separate (Pirineii, Alpii Elvețiano-Austrieni,Munții Apenini,Munții Carpați,Alpii Dinarici șiMunții Pontici). Forma actuală a Europei datează de la sfârșitulTerțiarului în urmă cu aproximativ cinci milioane de ani.[215]
Geologia Europei este extrem de variată și complexă și dă naștere la o mare varietate de peisaje pe continent, de la regiuni muntoase la câmpii.[216] Cea mai importantă caracteristică a Europei este dihotomia dintre regiunile muntoase înalte din Europa de Sud și o câmpie vastă, parțial subacvatică, în nord. Aceste două jumătăți sunt separate de lanțurile montane dinPirinei șiAlpi/Carpați. Câmpiile nordice sunt delimitate în vest deMunții Scandinaviei și părțile muntoase ale insulelor britanice. Principalele corpuri de apă de mică adâncime care scufundă părți din câmpiile nordice suntMarea Celtică,Marea Nordului,Marea Baltică șiMarea Barents.
Câmpia nordică conține vechiul continent geologicBaltica și, prin urmare, poate fi considerată geologic drept „continentul principal”, în timp ce zonele muntoase periferice și regiunile muntoase din sud și vest constituie fragmente din diferite alte continente geologice. Majoritatea geologiei mai vechi din vestul Europei a existat ca parte a vechiuluimicrocontinentAvalonia.
Animalele și plantele europene au fost profund afectate de prezența și activitățile omului. Cu excepțiaFennoscandia și a nordului Rusiei, puține zone sălbatice neatinse se găsesc în prezent în Europa, cu excepția diferitelorparcuri naționale.
Probabil 80-90 % din Europa a fost odată acoperită de pădure.
Principalul strat vegetal natural din Europa estepădurea mixtă. În nord,Curentul Golfului șiCurentul Atlanticului de Nord încălzesc continentul. Sudul Europei ar putea fi descris ca având un climat cald, dar blând. Există frecvente secete de vară în această regiune. Crestele montane afectează și condițiile. Unele dintre acestea (Alpi,Pirinei) sunt orientate spre est-vest și permit vântului să transporte mase mari de apă din ocean în interior. Altele sunt orientate spre sud-nord (Munții Scandinaviei,Dinarici,Carpați,Apenini) și deoarece ploaia cade în primul rând pe partea munților care este orientată spre mare, pădurile cresc bine pe această parte, în timp ce pe cealaltă parte, condițiile sunt mult mai puțin favorabile. Puține colțuri ale Europei continentale nu au fost pășunate de animale la un moment dat în timp, iar tăierea habitatului forestier pre-agricol a provocat perturbarea ecosistemelor vegetale și animale originale.
Flori sălbatice
Probabil 80-90 % din Europa a fost odată acoperită de pădure,[217] care se întindea de laMarea Mediterană până laOceanul Arctic. Deși peste jumătate din pădurile originale ale Europei au dispărut de-a lungul secolelor dedefrișare, mai mult de un sfert din suprafața ei terestră este împădurită, cum ar fi pădurile cu frunze late și mixte,taigaua Scandinaviei și Rusiei, pădurile tropicale mixte din Caucaz și pădurile destejar de plută din vestul Mediteranei.În ultima perioadă, defrișările au fost încetinite și au fost plantați mulți copaci. Cu toate acestea, în multe cazuri, plantațiile deconifere au înlocuit pădurea naturală mixtă originală, deoarece acestea cresc mai repede. Plantațiile acoperă acum zone întinse de pământ, dar oferă habitate mai sărace pentru multe specii, care necesită un amestec de specii de copaci și structuri forestiere diverse. Cantitatea de pădure naturală în Europa de Vest este de doar 2-3 % sau mai puțin, iar în Rusia europeană de 5-10 %. Țara cu cel mai mic procent de suprafață împădurită esteIslanda (1 %), în timp ce cea mai împădurită țară esteFinlanda (77 %).[218]
În Europa temperată, domină pădurea mixtă, atât cu frunze late, cât și de conifere. Cele mai importante specii din centrul și vestul Europei suntfagul șistejarul. În nord, taigaua este o pădure mixtă demolid–pin–mesteacăn; mai în nordul Rusiei și nordul extrem al Scandinaviei, taigaua cedează loctundrei pe măsură ce se apropie Arctica. În Mediterana, au fost plantați mulțimăslini, care sunt foarte bine adaptați climatului său arid;Chiparosul mediteranean este, de asemenea, plantat pe scară largă în sudul Europei. Regiunea mediteraneană semi-aridă găzduiește multă pădure de arbuști. O regiune îngustă est-vest de pășune (stepă) se extinde spre est din Ucraina și sudul Rusiei și se termină în Ungaria și traversează taigaua spre nord.
Glaciația din timpulcelei mai recente ere glaciare și prezențaomului au afectat distribuția faunei europene. În ceea ce priveșteanimalele, în multe părți ale Europei cele mai multe animale mari și specii de prădători de vârf au fost vânate până laextincție. Fauna europeană de mamifere este compusă din 270 de specii, dintre care 78 endemice Europei (15 % dintre acestea sunt amenințate cu dispariția și 27 % au fost identificate ca fiind în declin).[219]
Mamutul lânos a dispărut înainte de sfârșitulNeoliticului. Astăzi,lupii (carnivore) șiurșii (omnivore) sunt pe cale de dispariție. Odată se găseau în majoritatea părților din Europa. Cu toate acestea, defrișările și vânătoarea au făcut ca aceste animale să se retragă tot mai mult. ÎnEvul Mediu habitatele urșilor erau limitate la munți mai mult sau mai puțin inaccesibili cu acoperire forestieră suficientă. Astăzi,ursul brun trăiește în primul rând înpeninsula balcanică,Scandinavia șiRusia; un număr mic persistă și în alte țări din Europa (Austria, Pirinei etc.), dar în aceste zone populațiile de urs brun sunt fragmentate și marginalizate din cauza distrugerii habitatului lor.Urșii polari pot fi găsiți înSvalbard, un arhipelag norvegian situat la nord de Scandinavia.Lupul, al doilea prădător ca mărime din Europa, după ursul brun, poate fi găsit în principal în Europa Centrală și de Est și în Balcani, și în unele enclave în Europa de Vest (Scandinavia, Spania etc.).
Odată cutreierau marile păduri temperate din Eurasia; astăzi,zimbrii europeni trăiesc în rezervații naturale.[220][221]
Biodiversitatea este protejată în Europa prin Convenția de la Berna a Consiliului Europei, care a fost semnată și de Comunitatea Europeană, precum și de statele non-europene.
Steagul Europei, adoptat de Consiliul Europei în 1955 ca steag al întregii Europe.[224]
Harta politică a Europei derivă în mod substanțial din reorganizarea Europei după războaiele napoleoniene din 1815. Forma predominantă de guvernare în Europa este democrația parlamentară, în majoritatea cazurilor sub formarepublicii; în 1815, forma predominantă de guvernare era încămonarhia. Cele unsprezece monarhii rămase din Europa[225] sunt constituționale.
Principalele organizații internaționale din Europa au fost înființate în perioada următoare celui de-al Doilea Război Mondial pentru a spori cooperarea, în special politică, a statelor europene care le compun. Politica europeană modernă este dominată deUniunea Europeană, de la cădereaCortinei de Fier și prăbușireaBlocului răsăritean al statelor comuniste. După sfârșitulRăzboiului Rece, UE s-a extins spre est incluzând fostele țări comuniste. Începănd cu 31 ianuarie 2020, UE are 27 de state membre.
Cu toate acestea, există o serie de alte organizații internaționale formate preponderent din națiuni europene sau care revendică în mod explicit o origine europeană, inclusivConsiliul Europei cu 47 de națiuni – prima organizație europeană de după război, considerată un prim-lider al Uniunii Europene – șiOrganizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) cu 57 de națiuni.
Există 50 de state suverane cu teritoriu situat în definiția obișnuită a Europei și/sau apartenență la organizații europene internaționale care sunt aproape universal recunoscute la nivel internațional. Toate sunt fie state membre, fie state observatoare aleNațiunilor Unite[226] și toate, cu excepțiaBelarusului,Kazahstanului și aVaticanului, sunt membre aleConsiliului Europei.[227]
Națiunile europene și limitrofe, în funcție de PIB (PPC) pe cap de locuitor
Dintre toate continentele, economia Europei este în prezent cea mai mare de pe Pământ și este cea mai bogată regiune măsurată prin active aflate în gestiune, cu peste 32,7 trilioane de dolari, comparativ cu 27,1 trilioane de dolari din America de Nord în 2008.[230] În 2009, Europa a rămas cea mai bogată regiune. Activele sale gestionate de 37,1 trilioane de dolari au reprezentat o treime din bogăția lumii.[231] La fel ca și pe alte continente, Europa are o mare variație a bogăției printre țările sale. Statele mai bogate tind să se afle înOccident; unele dintre economiile Europei Centrale și de Est sunt încă în curs de ieșire dincolapsul Uniunii Sovietice și adestrămării Iugoslaviei.
ModelulBanana albastră a fost conceput ca o reprezentare geografică economică a puterii economice a respectivelor regiuni, care a fost dezvoltat în continuare înBanana aurie sau Steaua albastră. Comerțul dintre Est și Vest, precum și față de Asia, care fusese întrerupt de mult timp de cele două războaie mondiale, de noile frontiere și de Războiul Rece, a crescut brusc după 1989. În plus, există un nou impuls dinNoul drum al mătăsii pesteCanalul Suez spre Africa și Asia.[232]
Uniunea Europeană, o entitate politică compusă din 27 de state europene, cuprinde cea mai mare zonă economică unică din lume. 19 țări din UE au ca monedă comunăeuro. Cinci țări europene se clasează în primele zece dintre cele mai mari economii naționale din lume după PIB (PPC). Aceasta include (conformThe World Factbook): Germania (6), Rusia (7), Regatul Unit (10), Franța (11) și Italia (13).[233]
Există o diferență uriașă între multe țări europene în ceea ce privește veniturile lor. Cea mai bogată țară din punct de vedere al PIB-ului nominal esteMonaco, cu 185.829 USD pe cap de locuitor (în 2018), iar cea mai săracă esteUcraina, cu 3.659 USD pe cap de locuitor (în 2019).[234] Potrivit raportului Băncii Mondiale, Monaco este cea mai bogată țară din punct de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor din lume.
Capitalismul a dominat în lumea occidentală încă de la sfârșitulfeudalismului.[236] Din Marea Britanie, s-a răspândit treptat în toată Europa.[237]
Revoluția industrială a început în Europa, în special în Regatul Unit la sfârșitul secolului al XVIII-lea,[238] iar secolul al XIX-lea a văzut Europa de Vest industrializată.Economiile au fost perturbate dePrimul Război Mondial, dar la începutul celui de-al Doilea Război Mondial s-au recuperat și a trebuit să concureze cu puterea economică din ce în ce mai mare a Statelor Unite. Al Doilea Război Mondial, din nou, a afectat o mare parte din industriile europene.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, economiaMarii Britanii a scăzut[239] și a continuat să sufere un relativ declin economic în deceniile următoare.[240]Franța șiItalia aflate, de asemenea, într-o stare economică slabă, au avut o revenire remarcabilă, bucurându-se de creștere rapidă și modernizare.Germania de Vest s-a recuperat rapid și a dublat producția față de nivelurile dinaintea războiului până în anii 1950. Mai târziu,Spania, sub conducerea luiFranco, și-a revenit și națiunea a înregistrat o creștere economică imensă fără precedent începând cu anii 1960 în ceea ce s-a numit miracolul spaniol.[241] Majoritatea statelor dinEuropa Centrală șide Est au intrat sub controlulUniunii Sovietice și au fost membre ale Consiliului pentru Asistență Economică Reciprocă (COMECON).[242]
Statele care au păstrat un sistem de piață liberă au primit o sumă mare de ajutor de cătreStatele Unite în cadrulPlanului Marshall.[243] Statele occidentale și-au conectat economiile naționale, oferind baza UE și sporind comerțul transfrontalier. Acest lucru i-a ajutat să se bucure de economii care s-au îmbunătățit rapid, în timp ce statele din COMECON se străduiau cu economiile lor în mare parte din cauza costuluiRăzboiului Rece. Până în 1990, Comunitatea Europeană a fost extinsă de la 6 membri fondatori la 12 membri. Accentul pus pe reînvierea economiei Germaniei de Vest a dus la depășirea Regatului Unit ca cea mai mare economie din Europa.
Reunificare (1991–prezent)
Odată cu căderea comunismului în Europa Centrală și de Est în 1991, statele post-socialiste au început reformele pieței libere.
După reunirea Germaniei de Est și de Vest în 1990, economia Germaniei de Vest a trebuit să susțină și să reconstruiască în mare măsură infrastructura Germaniei de Est.
Odată cu schimbarea mileniului, UE a dominat economia Europei, cuprinzând cele mai mari cinci economii europene ale vremii și anume:Germania,Regatul Unit,Franța,Italia șiSpania. În 1999, 12 din cei 15 membri ai UE s-au alăturatzonei euro, înlocuindu-și fostele monede naționale cu moneda comunăeuro. Cele trei state membre care au decis să rămână în afara zonei euro au fost: Regatul Unit, Danemarca și Suedia.
Cifrele publicate deEurostat în 2009 au confirmat că zona euro a intrat în recesiune în 2008.[244] A afectat o mare parte a regiunii.[245] În 2010, s-au dezvoltat temerile unei crize a datoriilor suverane[246] cu privire la unele țări din Europa, în specialGrecia,Irlanda,Spania șiPortugalia.[247] Ca urmare, au fost luate măsuri, în special pentru Grecia, de către țările de frunte ale zonei euro.[248] Rata șomajului în UE-27 a fost de 10,3 % în 2012.[249] Pentru cei cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani a fost de 22,4 %.[249]
Economia UE este a doua economie din lume în termeni nominali, după Statele Unite și a treia în termeni de paritate a puterii de cumpărare (PPP), după China și Statele Unite. PIB-ul Uniunii Europene a fost estimat la aproximativ 15 trilioane de dolari (nominal) în 2020,[250] reprezentând aproximativ 1/6 din economia globală.[251]
În 2020, populația Europei a fost estimată la 747 de milioane,[2] sau aproximativ 11 % din populația lumii. Acest număr include Siberia (aproximativ 38 de milioane de oameni), dar exclude Turcia europeană (aproximativ 12 milioane).
Acum un secol, Europa avea aproape un sfert dinpopulația lumii.[253] Populația Europei a crescut în secolul trecut, dar în alte zone ale lumii (în special Africa și Asia) populația a crescut mult mai repede.[254] Dintre continente, Europa are o densitate a populației relativ ridicată, a doua după Asia. Vârsta medie a populației europene este relativ ridicată, în raport cu celelalte continente ale lumii, în special în comparație cu Asia, Africa și America Latină. Cea mai mare parte a Europei se află într-un mod de denatalitate (scădere a populației).[255] Cu toate acestea, majoritatea țărilor europene au încă populații în creștere datorităimigrației, impulsului populației și creșteriisperanței de viață. Țara europeană cu cea mai mare densitate a populației este microstatulMonaco.
Harta care prezintă zonele de așezare europeană (persoane care pretind descendență europeană completă)
Europa găzduiește cel mai mare număr de migranți din toate regiunile globale, 70,6 milioane de persoane, se arată în raportul Organizației Internaționale pentru Migrație.[256] În 2005, UE a avut un câștig net global din imigrație de 1,8 milioane de persoane. Aceasta a reprezentat aproape 85 % din creșterea populației totale a Europei.[257] În 2008, 696.000 de persoane au primit cetățenia unui stat membru UE, o scădere față de 707.000 din anul precedent.[258] În 2017, aproximativ 825.000 de persoane au dobândit cetățenia unui stat membru UE.[259] 2,4 milioane de imigranți din țări terțe au intrat în UE în 2017.[260]
Emigrația modernă timpurie din Europa a început cu coloniștii spanioli și portughezi în secolul al XVI-lea,[261][262] și coloniștii francezi și englezi în secolul al XVII-lea.[263] Dar numărul a rămas relativ mic până la valurile de emigrare în masă din secolul al XIX-lea, când milioane de familii sărace au părăsit Europa.[264]
Astăzi, populații mari de origine europeană se găsesc pe fiecare continent. Ascendența europeană predomină în America de Nord și într-o măsură mai mică în America de Sud (în special înUruguay,Argentina,Chile șiBrazilia, în timp ce majoritatea celorlalte țări din America Latină au, de asemenea, o populație considerabilă de origine europeană).Australia șiNoua Zeelandă au mari populații europene derivate. Africa nu are țări cu majorități europene (sau cu excepțiaCapului Verde și probabil aSão Tomé și Príncipe, în funcție de context), dar există minorități semnificative, cum ar fi sud-africani albi înAfrica de Sud. În Asia, populațiile derivate din Europa (în special rușii) predomină în Asia de Nord și în unele părți ale norduluiKazahstanului.[265]
Europa are aproximativ 225 de limbi indigene,[266] cea mai mare parte se încadrează în trei grupuri lingvistice indo-europene:limbi romanice, derivate dinlatina Imperiului Roman,limbi germanice, a căror limbă strămoș vine din Scandinavia de sud șilimbi slave.[215] Limbile slave sunt vorbite mai ales în Europa de Sud, Centrală și de Est. Limbile romanice sunt vorbite în primul rând în Europa de Vest și de Sud, precum și în Elveția în Europa Centrală și înRomânia șiRepublica Moldova în Europa de Est. Limbile germanice sunt vorbite în Europa de Vest, de Nord și Centrală, precum și în Gibraltar și Malta în Europa de Sud.[215] Limbile din zonele adiacente prezintă suprapuneri semnificative (cum ar fi în engleză, de exemplu). Alte limbi indo-europene în afara celor trei grupuri principale includgrupul baltic (letonă și lituaniană),gruparea celtică (irlandeză, gaelică scoțiană, manx, galeză, cornișă și bretonă[215]), greacă, armeană și albaneză.
Multilingvismul și protecția limbilor regionale și minoritare sunt obiective politice recunoscute în Europa de astăzi. Convenția cadru pentru protecția minorităților naționale și Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare instituie un cadru legal pentru drepturile lingvistice în Europa.
Cele mai mari patru zone urbane din Europa suntMoscova,Paris șiLondra. Toate au peste 10 milioane de locuitori[267] și, ca atare, au fost descrise ca mega-orașe.[268]
Deși Istanbulul are cea mai mare populație urbană totală, se află parțial în Asia. 64,9% dintre locuitori locuiesc pe partea europeană și 35,1% pe partea asiatică. Următoarele orașe ca mărime în ordinea populației sunt:Madrid,Sankt Petersburg,Milano,Barcelona,Berlin șiRoma, fiecare având peste 3 milioane de locuitori.[267]
Atunci când se iau în considerare centurile sau zonele metropolitane, în cadrul UE (pentru care sunt disponibile date comparabile) Moscova acoperă cea mai mare populație, urmată în ordine de Istanbul, Londra, Paris, Madrid, Milano, zona Ruhr, Sankt Petersburg, Rhein-Süd, Barcelona și Berlin.[269]
Termenul de „cultură europeană” derivă în mod substanțial din moștenirea comună aGreciei antice și aImperiului Roman și a culturilor sale. Limitele Europei au fost înțelese istoric ca fiind cele ale creștinătății (sau mai specific creștinătății latine), așa cum au fost stabilite sau apărate de-a lungul istoriei medievale și moderne timpurii a Europei, în special împotriva islamului (Reconquista) și înrăzboaiele otomane din Europa.[270]
Datorită numărului mare de perspective care pot fi luate asupra subiectului, este imposibil să se formeze o concepție unică, cuprinzătoare, a culturii europene.[271] Cu toate acestea, există elemente esențiale care sunt în general convenite ca formând fundamentul cultural al Europei moderne.[272] Conceptul de cultură europeană este în general legat de definiția clasică a lumii occidentale. În această definiție, cultura occidentală este ansamblul lucrărilorliterare,științifice,politice,artistice șifilosofice care o deosebesc de alte civilizații.Andreas Kaplan descrie Europa ca un continent care „posedă cea mai mare diversitate culturală la distanțe geografice minime”.[273]
Civilizația minoică din Creta este considerată cea mai veche civilizație din Europa,[279] arta minoică fiind marcată de figuri imaginative și manoperă excepțională.Grecia antică a avut mari pictori, mari sculptori și mari arhitecți.Parthenonul este un exemplu de arhitectura lor, care a durat până în zilele noastre. Sculptura din marmură greacă este adesea descrisă ca fiind cea mai înaltă formă de artăclasică.
Pictura pe ceramică oferă o privire deosebit de informativă asupra modului în care a funcționat societatea din Grecia antică. Apelles este descris ca cel mai mare pictor al Antichității pentru tehnica perfectă în desen, culoare strălucitoare și modelare. La mijlocul secolului al V-lea î.Hr., cei mai renumiți artiști greci erau Polygnotos, cunoscut pentru picturile sale murale și Apollodoros, creatorulclarobscurului.Arta romană a fost influențată de Grecia și poate fi parțial luată ca descendentă a picturii și sculpturii grecești antice, dar a fost, de asemenea, puternic influențat dearta etruscă. Arta creștină timpurie a luat naștere din arta populară romană și mai târziu imperială și și-a adaptat iconografia din aceste surse. Cea mai mare parte a artei care a supraviețuit din perioadamedievală avea în centrul atenției subiecte religioase, adesea finanțate de Biserică, de indivizi ecleziastici puternici precum episcopi, de grupuri comunale precum abații sau de patroni seculari bogați.
Arta medievală europeană a luat naștere din moștenirea artistică aImperiului Roman și tradițiile iconografice ale bisericii creștine timpurii. Aceste surse au fost amestecate cu viguroasa cultură artistică „barbară” a Europei de Nord pentru a produce o moștenire artistică remarcabilă. Istoria artei medievale poate fi privită ca istoria interacțiunii dintre elementele artei clasice, creștine timpurii și „barbare”.[280]
OrașulFlorența din Toscana este renumit ca locul de naștere alRenașterii și, în special, al picturii renascentiste, deși mai târziu în epocă,Roma șiVeneția au căpătat o importanță tot mai mare în pictură. Renașterea Înaltă (a Titanilor) a fost dominată de trei pictori:Leonardo da Vinci,Michelangelo șiRafael. În arta europeană, clasicismul renascentist a generat două mișcări diferite –manierismul șibarocul. Acolo unde arta renascentistă pune accentul pe proporție, echilibru și frumusețea ideală, manierismul exagerează astfel de calități, rezultând adesea în compoziții asimetrice sau nefiresc de elegante.[281] Stilul se remarcă prin rafinamentul său intelectual, precum și calitățile sale artificiale (spre deosebire de cele naturaliste).[282] Acest stil artistic privilegiază mai degrabă tensiunea și instabilitatea compoziției decât echilibrul și claritatea picturii renascentiste anterioare. Opera luiEl Greco este un exemplu deosebit de clar al manierismului în pictură la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea.
Manierismul nordic a durat mai mult timp pentru a se dezvolta și a fost în mare parte o mișcare a ultimei jumătăți a secolului al XVI-lea. Arta barocă a dus reprezentativismul Renașterii la noi culmi, subliniind detaliile, mișcarea, iluminarea și drama în căutareafrumuseții. Poate că cei mai cunoscuți pictori baroci suntCaravaggio,Rembrandt,Peter Paul Rubens șiDiego Velázquez. Arta barocă este adesea privită ca parte aContrareformei – elementul artistic al renașterii vieții spirituale în Biserica Romano-Catolică. În anii 1730 a apărut înFranța stilulrococo, care era chiar mai elaborat decât barocul însă mai jucăuș.[283] În timp ce barocul a folosit culori bogate, puternice, Rococo a folosit nuanțe palide, mai cremoase. S-a răspândit curând în alte părți ale Europei, în special în nordul Italiei, Austria, sudul Germaniei, Europa Centrală și Rusia.[284] A ajuns să influențeze și celelalte arte, în special sculptura, mobilierul, arginteria și sticlăria, pictura, muzica și teatrul.[285]
Afișul care anunță cinematografulfraților Lumière, care prezintă o celebră comedie (L'Arroseur Arrosé, 1895).
Sculptura rococo a fost teatrală, colorată și dinamică, dând un sentiment de mișcare în toate direcțiile. Curând stilul rococo a scăzut în pondere, fiind văzut de mulți ca o mișcare gaudină și superficială care subliniază estetica în defavoarea semnificației.Neoclasicismul s-a dezvoltat în multe feluri ca un contra curent al rococo-ului, impulsul fiind un sentiment de dezgust îndreptat spre calitățile floride ale acestuia din urmă.
Neoclasicismul s-a dorit o întoarcere la simplitatea, ordinea și „purismul” antichității clasice, în special a Greciei și Romei antice. S-a născut laRoma dar popularitatea sa s-a răspândit în toată Europa, întrucât o generație de studenți europeni s-au întors din Italia în țările lor de origine cu idealuri greco-romane recent redescoperite.[286][287] Neoclasicismul a fost componenta artistică a mișcării intelectuale cunoscută sub numele deIluminism. Arta neoclasică pune accent pe ordine, simetrie și simplitate clasică. Temele comune în arta neoclasică includ curajul și războiul, așa cum au fost frecvent explorate în arta greacă și romană antică.Ingres,Antonio Canova șiJacques-Louis David se numără printre cei mai cunoscuți neoclasiciști.[288]
Impresioniștii s-au confruntat cu o opoziție dură din partea comunității de artă convențională din Franța. Publicul, la început ostil, a ajuns treptat să creadă că impresioniștii au captat o viziune proaspătă și originală, chiar dacă criticii de artă și instituția de artă dezaprobă noul stil. Recreând senzația din ochiul care vizionează subiectul, mai degrabă decât delimitând detaliile subiectului, și creând o combinație de tehnici și forme, impresionismul este un precursor al diferitelor stiluri de pictură, inclusivneoimpresionismul,postimpresionismul,fauvismul șicubismul.Paul Cézanne,Vincent van Gogh,Paul Gauguin,Georges Seurat sunt cei mai cunoscuți postimpresioniști.
După fauviști, arta modernă a început să se dezvolte în toate formele sale, de laexpresionism, preocupat de evocarea emoției prin opere de artă obiective, până la cubism, arta transpunerii unei realități în patru dimensiuni pe o pânză plată, până la arta abstractă.Suprarealismul este adesea clasificat ca o formă de artă modernă.
Din punct de vedere istoric, religia în Europa a avut o influență majoră asupraartei,culturii,filosofiei și dreptului european. Există șase sfinți patroni ai Europei venerați în romano-catolicism, cinci dintre aceștia fiind astfel declarați dePapa Ioan Paul al II-lea între 1980 și 1999: Sfinții Chiril și Metodie, Sfântul Bridget al Suediei, Ecaterina de Siena și Sfânta Tereza Benedicta de Cruce.
Cea mai mare religie din Europa estecreștinismul, 76,2 % dintre europeni considerându-se creștini,[295] inclusiv catolici, ortodocși și diverse culte protestante. Printre protestanți, cele mai populare sunt denominațiile europene susținute de stat, precumluteranismul,anglicanismul și credința reformată. Alte confesiuni protestante, cum ar fi cele istorice semnificative precum anabaptiști nu au fost susținute de nici un stat și, prin urmare, nu sunt atât de răspândite, precum cele nou sosite din Statele Unite ale Americii:penticostalism,adventism,metodism,baptism, deși metodismul și baptiștii au origini europene. Noțiunea de „Europa” și „lumea occidentală” au fost strâns legate de conceptul de „creștinism și creștinătate”; mulți chiar atribuie creștinismului legătura care a creat o identitate europeană unificată.[296]
Creștinismul, inclusiv Biserica Romano-Catolică,[297][298] a jucat un rol important în conturarea civilizației occidentale încă din secolul al IV-lea,[299][300][301][302] și cel puțin un mileniu jumătate, Europa a fost aproape echivalentă cu cultura creștină. Cultura creștină a fost forța predominantă în civilizația occidentală, îndrumând cursulfilosofiei,artei șiștiinței.[303][304] În 2012, Europa are cea mai mare populație creștină din lume.[7]
A doua cea mai populară religie esteIslamul (6 %)[305] concentrat în principal în Balcani și Europa de Est (Bosnia și Herțegovina,Albania,Kosovo,Kazahstan, Cipru de Nord,Turcia,Azerbaidjan, Caucazul de Nord și regiunea Volga-Ural). Alte religii, inclusiv iudaismul,hinduismul șibudismul sunt religii minoritare (deși budismul tibetan este religia majoritară a Republicii Kalmykia din Rusia). În secolul al XX-lea a avut loc renașterea neopăgânismului prin mișcări precumWicca șiDruid.
Europa a devenit un continent relativ laic, cu un număr și o proporție tot mai mare de oameni care nu aureligie,agnostici șiatei, care reprezintă aproximativ 18,2 % din populația Europei,[306] în prezent cea mai mare populație laică din lumea occidentală. În Republica Cehă, Estonia, Suedia, fosta Germanie de Est și Franța există un număr deosebit de mare de persoane care se descriu drept nereligioase.[307]
Fotbalul este unul dintre cele mai popularesporturi din Europa. Stadionul "Camp Nou" din Barcelona, cel mai mare din Europa
Sportul în Europa tinde să fie foarte organizat, multe sporturi având ligi profesionale. Originile multor dintre cele mai populare sporturi din lume se află astăzi în codificarea multor jocuri tradiționale. Cu toate acestea, o caracteristică paradoxală a sportului european este măsura remarcabilă în care variațiile locale, regionale și naționale continuă să existe și chiar în unele cazuri să predomine.[308] Europa găzduiește cele mai importante competiții pentru multe sporturi, cum ar fiLiga Campionilor UEFA lafotbal,Liga Campionilor EHF Masculin lahandbal, Cupa Campionilor Europeni de Rugby.
Europa joacă, de asemenea, un rol important, fiind sediul multor federații internaționale mondiale, cum ar fiFIFA pentru fotbal,FIBA pentru baschet,UCI pentru ciclism,Fina pentru natație,IHF pentru handbal, toate având sediul înElveția,IAAF în atletism are sediul laMonaco.â
^National Geographic Atlas of the World (ed. 7th). Washington, DC:National Geographic..ISBN978-0-7922-7528-2. "Europe" (pp. 68–69); "Asia" (pp. 90–91): "A commonly accepted division between Asia and Europe ... is formed by the Ural Mountains, Ural River, Caspian Sea, Caucasus Mountains, and the Black Sea with its outlets, the Bosporus and Dardanelles."
^Davidson, Roderic H. (). „Where is the Middle East?”.Foreign Affairs.38 (4): 665–675.doi:10.2307/20029452.
^The map shows one of the most commonly accepted delineations of the geographical boundaries of Europe, as used byNational Geographic andEncyclopædia Britannica. Whether countries are considered in Europe or Asia can vary in sources, for example in the classification of the CIA World Factbook or that of theBBC. Certain countries in Europe, such as France, have territories lying geographically outside Europe, but which are nevertheless considered integral parts of that country.
^Falconer, William; Falconer, Thomas.Dissertation on St. Paul's Voyage, BiblioLife (BiblioBazaar), 1872. (1817.), p. 50,ISBN: 1-113-68809-2These islands Pliny, as well as Strabo and Ptolemy, included in the African sea
^Geographia 7.5.6 (ed. Nobbe 1845,vol. 2, p. 178)Καὶ τῇ Εὐρώπῃ δὲ συνάπτει διὰ τοῦ μεταξὺ αὐχένος τῆς τε Μαιώτιδος λίμνης καὶ τοῦ Σαρματικοῦ Ὠκεανοῦ ἐπὶ τῆς διαβάσεως τοῦ Τανάϊδος ποταμοῦ."And [Asia] is connected to Europe by the land-strait between Lake Maiotis and the Sarmatian Ocean where the river Tanais crosses through."
^Norman F. Cantor,The Civilization of the Middle Ages, 1993, ""Culture and Society in the First Europe", pp185ff.
^Philipp Johann von Strahlenberg ().Das Nord-und Ostliche Theil von Europa und Asia (în germană). p. 106.
^Douglas W. Freshfield, "Journey in the Caucasus",Proceedings of the Royal Geographical Society, Volumes 13–14, 1869.Cited as de facto convention by Baron von Haxthausen,Transcaucasia (1854); reviewDublin University Magazine
^E.M. Moores, R.W. Fairbridge,Encyclopedia of European and Asian regional geology, Springer, 1997,ISBN: 978-0-412-74040-4, p. 34: "most Soviet geographers took the watershed of the Main Range of the Greater Caucasus as the boundary between Europe and Asia."
^42.7–41.5 ka (1σ CI).Douka, Katerina; et al. (). „A new chronostratigraphic framework for the Upper Palaeolithic of Riparo Mochi (Italy)”.Journal of Human Evolution.62 (2): 286–299.doi:10.1016/j.jhevol.2011.11.009.PMID22189428.
^Peregrine, Peter Neal; Ember, Melvin, ed. (). „European Megalithic”.Encyclopedia of Prehistory. 4 : Europe. Springer. pp. 157–184.ISBN978-0-306-46258-0.
^Hunter, Shireen; et al. ().Islam in Russia: The Politics of Identity and Security. M.E. Sharpe. p. 3.(..) It is difficult to establish exactly when Islam first appeared in Russia because the lands that Islam penetrated early in its expansion were not part of Russia at the time, but were later incorporated into the expanding Russian Empire. Islam reached the Caucasus region in the middle of the seventh century as part of the Arab conquest of the Iranian Sassanian Empire.
^Kennedy, Hugh (1995). "The Muslims in Europe". In McKitterick, Rosamund,The New Cambridge Medieval History: c. 500 – c. 700, pp. 249–272. Cambridge University Press. 052136292X.
^William J. Duiker; Jackson J. Spielvogel ().The Essential World History. Cengage Learning. p. 330.ISBN978-0-495-90227-0. Accesat în.The Byzantine Empire also interacted with the world of Islam to its east and the new European civilization of the west. Both interactions proved costly and ultimately fatal.
^Ronald Findlay ().Eli Heckscher, International Trade, And Economic History. MIT Press. pp. 178–179.ISBN978-0-262-06251-0. Accesat în.These Christian allies did not accept the authority of Byzantium, and the Fourth Crusade that sacked Constantinople and established the so-called Latin Empire that lasted until 1261 was a fatal wound from which the empire never recovered until its fall at the hands of the Ottoman Turks in 1453 (Queller and Madden 1997).
^Robert Browning ().The Byzantine Empire (ed. Revised). CUA Press. p. 253.ISBN978-0-8132-0754-4. Accesat în.And though the final blow was struck by the Ottoman Turks, it can plausibly be argued that the fatal injury was inflicted by the Latin crusaders in 1204.
^Cornelia Golna ().City of Man's Desire: A Novel of Constantinople. Go-Bos Press. p. 424.ISBN978-90-804114-4-9. Accesat în.1204 The Fourth Crusade sacks Constantinople, destroying and pillaging many of its treasures, fatally weakening the empire both economically and militarily
^John Powell ().Magill's Guide to Military History: A-Cor. Salem Press.ISBN978-0-89356-015-7. Accesat în.However, the fifty-seven years of plunder that followed made the Byzantine Empire, even when it retook the capital in 1261, genuinely weak. Beginning in 1222, the empire was further weakened by a civil war that lasted until 1355. ... When the Ottomans overran their lands and besieged Constantinople in 1453, sheer poverty and weakness were the causes of the capital city's final fall.
^Dale T. Irvin ().History of the World Christian Movement: Volume 1: Earliest Christianity To 1453. Continuum International Publishing Group. p. 405.ISBN978-0-567-08866-6. Accesat în.Not only did the fourth crusade further harden the resentments Greek-speaking Christians felt toward the Latin West, but it further weakened the empire of Constantinople, many say fatally so. After the restoration of Greek imperial rule the city survived as the capital of Byzantium for another two centuries, but it never fully recovered.
^William J. Duiker; Jackson J. Spielvogel ().The Essential World History. Cengage Learning. p. 386.ISBN978-0-495-90227-0. Accesat în.Later they established themselves in the Anatolian peninsula at the expense of the Byzantine Empire. ... The Byzantines, however, had been severely weakened by the sack of Constantinople in the Fourth Crusade (in 1204) and the Western occupation of much of the empire for the next half century.
^Chronicles. Rockford Institute.. Accesat în.two-and-a-half centuries to recover from the Fourth Crusade before the Ottomans finally took Constantinople in 1453, ... They fatally wounded Byzantium, which was the main cause of its weakened condition when the Muslim onslaught came. Even on the eve of its final collapse, the precondition for any Western help was submission in Florence.
^Spinei, Victor. The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to the Mid-Thirteenth Century, Brill, 2009,ISBN: 978-90-04-17536-5
^Morris, Terence Alan (1998). Europe and England in the sixteenth century. Routledge, p. 335.ISBN: 0-415-15041-8
^Rowse, A. L. (1969). Tudor Cornwall: portrait of a society. C. Scribner, p. 400
^"One decisive action might have forced Philip II to the negotiating table and avoided fourteen years of continuing warfare. Instead the King was able to use the brief respite to rebuild his naval forces and by the end of 1589 Spain once again had an Atlantic fleet strong enough to escort the American treasure ships home." The Mariner's mirror, Volumes 76–77. Society for Nautical Research., 1990
^Kamen, Henry.Spain's Road to Empire: The Making of a World Power, 1492–1763. p. 221.
^W.G. Clarence-Smith (2006). "Islam And The Abolition Of Slavery". Oxford University Press. p. 13.ISBN: 0-19-522151-6 — "Lands to the north of the Black Sea probably yielded the most slaves to the Ottomans from 1450. A compilation of estimates indicates that Crimean Tartars seized about 1,750,000 Ukrainians, Poles, and Russians from 1468 to 1694."
^Feinstein, Charles (septembrie 1998). „Pessimism Perpetuated: Real Wages and the Standard of Living in Britain during and after the Industrial Revolution”.Journal of Economic History.58 (3): 625–58.doi:10.1017/s0022050700021100.
^Szreter & Mooney; Mooney (februarie 1998). „Urbanization, Mortality, and the Standard of Living Debate: New Estimates of the Expectation of Life at Birth in Nineteenth-Century British Cities”.The Economic History Review.51 (1): 104.doi:10.1111/1468-0289.00084.
^Jessica Caus "Am Checkpoint Charlie lebt der Kalte Krieg" In: Die Welt 4 August 2015.
^Karlo Ruzicic-Kessler "Togliatti, Tito and the Shadow of Moscow 1944/45-1948: Post-War Territorial Disputes and the Communist World", In: Journal of European Integration History, (2/2014).
^Christian Jennings "Flashpoint Trieste: The First Battle of the Cold War", (2017), pp 244.
^Thomas Roser: DDR-Massenflucht: Ein Picknick hebt die Welt aus den Angeln (German – Mass exodus of the GDR: A picnic clears the world) In: Die Presse 16 August 2018.
^Der 19. August 1989 war ein Test für Gorbatschows“ (German - August 19, 1989 was a test for Gorbachev), In: FAZ 19 August 2009.
^Michael Frank: Paneuropäisches Picknick – Mit dem Picknickkorb in die Freiheit (German: Pan-European picnic - With the picnic basket to freedom), in: Süddeutsche Zeitung 17 May 2010.
^Andreas Rödder, Deutschland einig Vaterland – Die Geschichte der Wiedervereinigung (2009).
^Padraic Kenney "A Carnival of Revolution: Central Europe 1989" (2002) pp 109.
^Michael Gehler "Der alte und der neue Kalte Krieg in Europa" In: Die Presse 19.11.2015.
^Robert Stradling "Teaching 20th-century European history" (2003), pp 61.
^Beck, Hylke E.; Zimmermann, Niklaus E.; McVicar, Tim R.; Vergopolan, Noemi; Berg, Alexis; Wood, Eric F. (). „Present and future Köppen-Geiger climate classification maps at 1-km resolution”.Scientific Data (în engleză).5: 180214.Bibcode:2018NatSD...580214B.doi:10.1038/sdata.2018.214.ISSN2052-4463.PMID30375988.
^Temple H.J. & Terry A. (Compilers). (2007). The Status and Distribution of European Mammals. Luxembourg: Office for Official Publications of the European Communities.
^Global shipping and logistic chain reshaped as China’s Belt and Road dreams take off in Hellenic Shipping News, 4. December 2018; Wolf D. Hartmann, Wolfgang Maennig, Run Wang: Chinas neue Seidenstraße. (2017), p 59; Jacob Franks "The Blu Banana - the True Heart of Europe" In: Big Think Edge, 31.12.2014; Zacharias Zacharakis: Chinas Anker in Europa in: Die Zeit 8. May 2018; Harry de Wilt: Is One Belt, One Road a China crisis for North Sea main ports? in World Cargo News, 17 December 2019; Hospers, Gert-Jan "Beyond the blue banana? Structural change in Europe´s geo-economy." 2002
^Evans, N.J. (). „Work in progress: Indirect passage from Europe Transmigration via the UK, 1836–1914”.Journal for Maritime Research.3: 70–84.doi:10.1080/21533369.2001.9668313.
^Cederman (2001:2) remarks: "Given the absence of an explicit legal definition and the plethora of competing identities, it is indeed hard to avoid the conclusion that Europe is an essentially contested concept." Cf. also Davies (1996:15); Berting (2006:51).
^Andreas Kaplan: European Management and European Business Schools: Insights from the History of Business Schools. European Management Journal..doi:10.1016/j.emj.2014.03.006.
^Chaniotis, Angelos.„Ancient Crete”.Oxford Bibliographies. Oxford University Press. Accesat în.
^Kitzinger (throughout), Hinks (especially Part 1) and Henderson (Chapters 1, 2 & 4) in particular are concerned with this perennial theme.Google books
^abJames J. Sheehan, "Art and Its Publics, c. 1800," United and Diversity in European Culture c. 1800, ed. Tim Blanning and Hagen Schulze (New York: Oxford University Press, 2006), 5-18.
^Caltron J.H Hayas,Christianity and Western Civilization (1953), Stanford University Press, p. 2: That certain distinctive features of our Western civilization — the civilization of western Europe and of America— have been shaped chiefly by Judaeo – Graeco – Christianity, Catholic and Protestant.
^Jose Orlandis, 1993, "A Short History of the Catholic Church," 2nd edn. (Michael Adams, Trans.), Dublin:Four Courts Press,ISBN: 1-85182-125-2, preface, see[2], accessed 8 December 2014.
^Dogan, Mattei (). „The Decline of Traditional Values in Western Europe”.International Journal of Comparative Sociology.39: 77–90.doi:10.1177/002071529803900106.
^Dine, Philip; and Seán Crosson ().Sport, Representation and Evolving Identities in Europe. Bern: Peter Lang. p. 2.ISBN9783039119776.
1 Întinde granița convențională dintre Europa și un alt continent.2 Este considerat european din motive culturale, politice și istorice, dar se află geografic în Asia de Vest.3 Insulele oceanice aflate în apropierea Europei sunt de obicei incluse în cadrul continentului, chiar dacă nu se află pe platforma sa continentală.4 Este guvernat deSfântul Scaun, care are suveranitate asupraVaticanului. Țări după continent:Africa·America de Nord·America de Sud·Asia·Europa·Oceania
.jpg)
.jpg)
.jpg)
_(B%2526W).jpg)
_RO.svg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
