| Eugen Relgis | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [2] Iași,România |
| Decedat | (92 de ani)[2] Montevideo,Uruguay |
| Cetățenie |  România Uruguay |
| Ocupație | lingvist bibliotecar psiholog filozof sociolog[*] critic literar[*] biograf[*] traducător poet scriitor esperantist |
| Limbi vorbite | limba română[3][4] limba spaniolă Esperanto[3] |
| Activitate | |
| Pseudonim | Eugène Relgis |
| Limbi | limba spaniolă limba franceză limba română[1] |
| Mișcare/curent literar | pacifism, anarhism , umanitarism |
Modificădate / text  | |
Eugen D. Relgis (citire inversă a numeluiEisig D. Sigler; prenumele, de asemenea,Eugenio,Eugène sauEugene, numele de familie, de asemenea,Siegler sauSiegler Watchel;[5] n.,Iași,România – d.,Montevideo,Uruguay) a fost un scriitor român, filosofpacifist și militantanarhist, cunoscut ca un teoretician alumanitarismului. Dogma luiinternaționalistă, cu ecouri distincte diniudaism și din morala evreiască, a fost stabilită mai întâi în timpulPrimului Război Mondial, când Relgis a fost unobiector de conștiință. Inspirată de anarho-pacifism și desocialism, ea i-a creat lui Relgis un renume internațional și i-a adus sprijinul unor pacifiști celebri caRomain Rolland,Stefan Zweig șiAlbert Einstein. Un alt aspect, mult mai controversat, al filozofiei lui Relgis a fost susținereaeugenismului, popular în vremea sa, care se axa pe sterilizarea obligatorie a „degeneraților”. Acestă ultimă concepție este susținută în mai multe eseuri și studiisociologice ale sale.
După un debut timpuriu în cadrul mișcării simboliste din România, Relgis a promovat literatura modernistă și poezia luiTudor Arghezi, publicând mai multe articole în revistele literare și politice ale vremii. Operele sale poetice și de ficțiune oscilează între extremeleexpresionismului șididacticismului, oferind o reprezentare artistică activismului său, viziunii sale pacifiste sau luptei lui cudeficiența de auz. El a fost membru al mai multor cercuri moderniste, format în jurul unor reviste românești caSburătorul,Contimporanul sauȘantier, dar a fost apropiat, de asemenea, al mai influentei reviste literareViața Românească. Opțiunile sale politice și literare l-au transformat pe Relgis într-un inamic atât alfascismului, cât și alcomunismului: persecutat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el s-a refugiat în cele din urmă înUruguay. Din 1947 până în momentul morții sale, Relgis a devenit respectat în cercurile culturale dinAmerica de Sud ca un comentator anarhist și susținător de soluții pentru pacea mondială, precum și ca promotor al culturii latino-americane.
Eisig (nume corespunzând lui Aizic sau Isaac) Sigler, cel cunoscut ulterior sub numele de Eugen Relgis, era originar din regiuneaMoldova și făcea parte dincomunitatea evreiască locală. Tatăl său, David Sigler, era un practicant al iudaismului,[6] și era descendent al unortăbăcari stabiliți înjudețul Neamț.[7] Eisig a avut două surori, Adelina Derevici și Eugenia Soru, care au urmat ambele o carieră în domeniulbiochimiei.[8] Născut în orașulIași[5][6][9][10][11][12][13] sau înPiatra Neamț,[14] Eisig a fost educat la Piatra Neamț, unde a devenit prieten cu familia scriitorului și lideruluisionistA. L. Zissu. Relgis l-a întâlnit probabil pentru prima dată în cercul lui Zissu pe mentorul său, scriitorul modernist român Tudor Arghezi; la vremea respectivă, Arghezi era căsătorit cu Constanța Zissu (care nu era rudă cu Al Zissu), mama fiului său, fotografulEli Lotar.[15] Tânărul scriitor a remarcat mai târziu că el și Zissu au fost emoționați de peisajul sălbatic al masivuluiCeahlău și de atmosfera deshtetl din Piatra Neamț.[7] În altul din textele sale, Relgis și-a amintit că a fost influențat în copilărie de lecturi selective din textele savantului evreu românMoses Schwarzfeld și din revista sa,Anuarul pentru Israeliți (el a spus că, în anii următori, a adunat întreaga colecțieAnuarul).[16]
Urmând primii pași în viața literară, Eisig Sigler a adoptat un pseudonim format printr-un joc de cuvinte care se bucura de o popularitate printre scriitorii evrei (vezi cazul luiPaul Celan, născutAncel).[17] El a fost de la început un promotor al literaturii moderniste șisimboliste, o cauză în care a amestecat perspectiva sa destânga și apelurile la emanciparea evreiască. Într-un studiu publicat în anul 2007, istoricul literarPaul Cernat a sugerat că Relgis, la fel ca și intelectualul evreu și colegul umanitaristIsac Ludo, a avut un rol „deloc neglijabil” în răspândirea timpurie a modernismului românesc.[18] Contribuția principală a lui Relgis în anii 1910 a fost redactarea tribunei simbolisteFronda, editând primele ei trei numere la Iași în perioada aprilie - iunie 1912.[19]
La fel ca și revistaAbsolutio a lui Ludo (care a fost tipărită doi ani mai târziu),Fronda a reprezentat ramura radicală a mișcării simboliste românești din Iași, spre deosebire atât de revista tradiționalistăViața Românească, cât și de revista simbolistă mai convenționalăVersuri și Proză.[20] Membrii colegiului ei de redacție, din care făcea parte Relgis, publicau anonim, dar numele lor erau cunoscute de alte periodice ale vremi și de cercetătorii literari de mai târziu. Potrivit lui Cernat, Relgis a fost „cel mai semnificativ frondist”, secondat de două viitoare personalități ale jurnalismului evreiesc românesc: Albert Schreiber și Carol Steinberg.[15] La fel ca Ludo și poetulBenjamin Fundoianu, grupulFronda i-a reprezentat pe acei entuziaști evrei români din Iași care au urmat școala simbolist-modernistă a lui Arghezi și care au promovat poezia lui Arghezi în nordul României: autorii publicați înFronda au început să apreciezeViața Românească atunci când acea revistă a început să găzduiască poeziile lui Arghezi.[21]
Au apărut doar trei numere ale revisteiFronda, după care Relgis a început să colaboreze ocazional la publicații mai răspândite, printre careRampa (fondată de Arghezi și de agitatorul socialistN. D. Cocea) șiVieața Nouă (condusă de criticul simbolistOvid Densusianu).[15] În 1913 el și-a adunat eseurile vag filosofice sau „fanteziile” în volumulTriumful neființei.[6][22][23] A publicat primele sale două cărți de poezii în timpulPrimului Război Mondial, dar înainte de sfârșitulperioadei de neutralitate a României. Primul volum era o colecție desonete intitulatăSonetele nebuniei, tipărită la Iași în 1914; al doilea a fost publicat în capitalaBucurești sub titlulNebunia.[24] Unele dintre aceste poezii au fost ilustrate cu desene realizate chiar de Relgis.[6][22]
După o pregătire sumară în domeniul arhitecturii, Relgis s-a înscris laUniversitatea din București, unde a urmat cursuri în filosofie.[5][6] În această perioadă, el a părăsit România plecând într-o excursie înImperiul Otoman șiRegatul Greciei.[10] El și-a întrerupt studiile la scurt timp dupăintrarea României în război, în cea de-a doua jumătate a anului 1916.[5] Revenit la Iași, după cePuterile Centrale au ocupat sudul României, el a fost recrutat înArmata Română, dar a refuzat să se prezinte afirmând că esteobiector de conștiință ; arestat pentru o scurtă perioadă, el a fost în cele din urmă lăsat la vatră pe motiv că ar avea deficiențe de auz.[10]
Reluându-și activitatea publicistică la sfârșitul războiului, Eugen Relgis a început să-și promoveze agenda umanitară și pacifică. În vara anului 1918, Relgis a devenit unul dintre colaboratorii revistei ieșeneUmanitatea. IstoriculLucian Boia, care remarcă faptul căUmanitatea a fost publicată atunci cândînfrângerea temporară a României părea să anunțe reforme politice de amploare, consideră că revista reflecta în principal agenda „nebuloasă” a redactorului șef, jurnalistulbasarabeanAlexis Nour.[25] În afară de Relgis și Nour, au mai publicat înUmanitatea scriitorii evrei I. Ludo șiAvram Steuerman-Rodion.[26] Revista de scurtă durată, scrie Boia, a sprijinit reforma agrară, drepturile muncitorilor și, neobișnuit în contextul „pronunțatuluiantisemitism românesc”, emanciparea evreilor.[26] Pe cont propriu, Relgis a publicat o revistă cu același titlu în cursul anului 1920.[5][22][27] Potrivit unei relatări,Umanitatea a fost închisă de cenzura militară din România, care ținea sub control publicațiile radicale.[5][10] În 1921, o cronică nesemnată în revistaclujeanăGândirea îl recunoștea pe Relgis drept „tânărul bun și entuziast, care nude mult făcea prin revistaUmanitatea o propagandă pentru religia omului”.[28]
Relgis și-a reluat activitatea literară la începutulperioadei interbelice. El a scris eseul ideologic „Literatura războiului și era nouă” (București, 1919); un alt text, „Umanitarism sau Internaționala intelectualilor”, a apărut înViața Românească în 1922.[22][24][29]Viața Românească a publicat, de asemenea, traducerea realizată de Relgis a articolului pacifist „The Biology of War” al medicului germanGeorg Friedrich Nicolai.[28] În 1922 a apărut manifestulPrincipiile umanitariste al lui Relgis, care conținea propriile lui concluzii cu privire lapacea mondială, reafirmând în același timp necesitatea înființării unui forum internațional al intelectualilor pacifiști.[9][14][22][29] El a avut o prefață scrisă de Nicolai.[9]
Relgis a înființat, de asemenea, Primul Grup Umanitarist din România,[5][9][10][22] precum și o bibliotecă de stânga,Biblioteca Cercului Libertatea.[5][27] Implicat în astfel de activități de anarhiștii veteraniHan Ryner șiPanait Mușoiu,[5] Relgis a distribuit, de asemenea, unApel către toți intelectualii liberi și muncitorii luminați.[22] Până în 1932, Grupul Umanitarist a înființat circa 23 de filiale regionale înRomânia Mare.[10] Începând din 1925, Relgis i-a reprezentat, de asemenea, pe pacifiștii români laInternaționala antirăzboinică.[5][9][10][11]
Între timp, a continuat să publice sporadic poezii cum ar fi „Ascetism”, apărută înGândirea.[30] Anul 1923 a marcat începutul unei prietenii între Relgis și scriitorul pacifist aspirantGeorge Mihail Zamfirescu. Relgis a prefațat carteaFlamura albă a lui Zamfirescu și a colaborat la revista lui ZamfirescuIcoane Maramureșene.[31] Un volum de proză intitulatPeregrinări a fost tipărit deEditura Socec în același an.[24] Relgis a publicat, de asemenea, în 1924, cele trei volume ale principalului său romanPetru Arbore (unBildungsroman numit după principalul său protagonist).[32] Două noi volume de eseuri au fost tipărite în anii următori: primul, publicat de editura colegului său jurnalistBarbu Brănișteanu, a fostUmanitarism și socialism (1925); al doilea, tipărit în 1926, a fost intitulatUmanitarismul biblic.[6][29] Activitatea sa în presă a inclus contribuții la ziarele sioniste: a scris laȘtiri din Lumea Evreiască și a făcut parte pentru o scurtă perioadă din colectivul redacțional al publicațieiMântuirea a lui Zissu.[29]
De asemenea, la începutul anilor 1920, Eugen Relgis a intrat în contact cu cercul literar bucureșteanSburătorul, care sprijinea literatura modernistă șirelativismul estetic. Revista eponimă a publicat mostre alepoeziei sale lirice.[27] Prin literatura sa umanitaristă, Relgis a fost o figură unică în cadrul numeroaselor facțiuni ale cenacluluiSburătorul, așa cum a remarcat mai târziu istoricul literarOvid Crohmălniceanu atunci când a discutat eclectismul mentorului cenacluluiSburătorul,Eugen Lovinescu.[33] Un alt cercetător român,Henri Zalis, notează că Relgis era unul dintre numeroșii intelectuali evrei pe care Lovinescu i-a cultivat ca reacție la tradiția discriminăriietno-naționaliste.[34] Totuși, potrivit criticuluiEugen Simion, Lovinescu a exagerat mult valoarea literară a lui Relgis.[35]
Contribuția lui Relgis laliteratura română a fost reluată în 1926, când a publicatMelodiile tăcerii și volumulPoezii, urmate în 1927 deGlasuri în surdină.[24] Ultimul roman, republicat mai târziu, cu o prefață semnată de scriitorul austriacStefan Zweig,[10][36][37] dezvăluia propria luptă a lui Relgis cuhipoacuzia postlinguală.[38]
În acea etapă a carierei sale, Eugen Relgis a colaborat, de asemenea, la ziarele bucureștene de stângaAdevărul șiDimineața, făcând parte dintr-o generație nouă de autori radicali sau pacifiști promovați de ziar (alături de Zamfirescu,Ion Marin Sadoveanu și alții).[31] Contribuțiile sale pentru ziarulAdevărul au inclus studii desociologie medicală, cum ar fi „Înapoi, la biologie!” din septembrie 1922.[39] EdituraAdevărul a publicat în 1925 traducerea realizată de el a povestirii „Sclavii iubirii” a luiKnut Hamsun.[40] Cam prin același timp, Biblioteca Căminul, ce edita cărți deeducație populară, a publicat traducerea realizată de Relgis a cărțiiAșa grăit-a Zarathustra, romanul clasic al filozofului germanFriedrich Nietzsche.[41] Ea a rămas una dintre cele două versiuni în limba română ale principalelor opere ale lui Nietzsche, care au fost publicate până în anii 1970, împreună cuAntihristul tradus de George B. Rateș.[42] Relgis a mai tradus în limba română scrieri ale lui Zweig,Émile Armand,Selma Lagerlöf,Emil Ludwig șiJakob Wassermann.[6][10]
După ce a redactat gazeta cu o viață scurtăCugetul Liber,[9][11][29] Eugen Relgis a înființat revista politică și culturalăUmanitarismul. Aici au apărut texte ale scriitorilor româniIon Barbu,Alexandru Al. Philippide șiIon Vinea. Revista a beneficiat de recenzii pozitive din partea altor personalități culturale ale vremii (Tudor Arghezi,Enric Furtună,Meyer Abraham Halevy,Perpessicius).[43] Relgis și-a publicat scrierile într-o varietate de periodice, de laContimporanul (portavocea modernistă a lui Vinea),[44] la revistaAdam a lui Ludo[29][45] și până la revista sionistăCuvântul Nostru și revista tradiționalistă româneascăCuget Clar.[46] Editura Umanitatea (pe care o patrona) i-a publicat în 1929 volumulAnchetă asupra internaționalei pacifiste, o carte de interviuri, bazată pe texte prezentate anterior înUmanitarismul.[47] În același an, Relgis a susținut la cercul sionist Avodah o conferință despre oportunitățile derevenire a evreilor înȚara Israel.[6]
Eugen Relgis a fost încă activ pe scena literară în primii doi ani ai celui de-al Doilea Război Mondial, înainte ca România să-și formalizeze alianța militară cuPuterile Axei.Războiul ciudat l-a surprins în Franța, dar s-a întors în România la scurt timp după aceea, expunându-se persecuției promovate de mișcările fasciste românești în ascensiune.[10] În februarie 1940, el a ținut o lectură retrospectivă, republicată de ziarulL'Indépendence Roumaine, referitoare la activitateapsihanalistului austriacSigmund Freud.[48] O altă carte de scrieri politice,Spiritul activ, a fost tipărită în același an.[24]
Cauza pacifismului a influențat opera literară a lui Relgis: criticul literar contemporanPompiliu Păltănea credea că, prin contribuția sa laliteratura română, Relgis a făcut parte dintr-un grup „ideologic” antirăzboinic de scriitori (alături deFelix Aderca,Ioan Alexandru Brătescu-Voinești,Barbu Lăzăreanu și alți câțiva).[49] Potrivit lui Călinescu, idealul literar al lui Relgis a devenit „cartea vie”, transmiterea imediată și brută a experienței individuale, sub influența unor „idoli” precum Rolland, Zweig,Henri Barbusse,Heinrich Mann șiLudwig Rubiner.[50] O influență suplimentară a fost exercitată, conform poetului-criticBoris Marian, deexpresionismul european, aflat la modă la începutul carierei literare a lui Relgis.[6]
|title= (ajutor)<ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numitegc937.JPG)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
