Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice,sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsescnotele de subsol. Puteți ajuta introducândcitări mai precise ale surselor.
Nașterea mitică a Etiopiei datează din perioada legendarului RegeSolomon alIsraelului și alReginei din Saba: fiul lorMenelik I inaugurează o dinastie de împărați etiopieni care s-a continuat până târziu, în sec. XX. În partea cea mai bine documentată din istorie, originile Etiopiei ca entitate politică apar în timpul regatuluiAxum, care deja exista în secolul II î.Hr. Secolul IV d.Hr. este marcat de introducerea creștinismului. După înfrângerea de laMecca în bătălia din anul 570 contra arabilor se manifestă decăderea puternicului regat. Între secolele XV și XVI s-a recucerit teritoriul.
În1855 un șef energic, pe numeKassa, a unificat țara și s-a încoronat împărat. În ultima parte a secolului XIX pătrunderea italiană în Etiopia (numită pe atunciAbisinia), care a colonizat teritoriul etiopian cu ieșire laMarea Roșie, o colonie care apoi se va numiEritreea. Totuși, un lucru nou până atunci, etiopienii au rezistat colonizării italiene prin mijloace militare, în plină epocă colonială în Africa, a culminat cu bătălia de laAdua în 1896, în care Etiopia a unit etniile, reușind ca trupe sub comanda împăratuluiMenelik al II-lea să-i învingă și să-i expulzeze pe italieni, într-o epocă de convingeri rasiste, când domina ideea că nici o națiune de negri nu putea să înfrângă o națiune de albi.
În 1935, Italia, sub dictatorul fascistBenito Mussolini, a invadat din nou Etiopia și la 5 mai1936 a cucerit capitala forțându-l pe împăratulHaile Selassie să se refugieze. Forțele italiene au început ocuparea țării, folosindIperită saugaz muștar contra populației civile și altecrime de război. În 1937 rezistența etiopiană a pus la cale un atentat contra unui guvernator militar; acesta a reacționat masacrând treizeci de mii de etiopieni.
La 6 aprilie 1941, trupele britanice, însoțite de patrioți etiopieni, au eliberat capitalaAddis Abeba. În 1952ONU a aprobat Federația Etiopiană și Eritreea, transformată în provincie mai târziu. În 1974, o lovitură militară l-a debarcat pe împăratulHaile Selassie (Ras Tafari). În 1977, altă lovitură de stat a orientat noua putere spre orbita sovietică, transformându-se în cel mai fidel aliat al URSS în Africa.
În 1993 se separă Eritreea printr-un referendum. Cu această independență Etiopia pierdea ieșirea la mare, în schimb avea pacea și menținea bune relații cu vecinii si deplin acces la porturile din Eritreea. SubMeles Zenawi se inițiază o perioadă de reforme politice și sociale care duc la abandonarea regimului marxist, se incorporează laFMI și laBanca Mondială stabilizarea țării în 1995 cu alegeri, care totuși sunt boicotate de opoziție și o constituție democratică. Un nou război cuEritreea, 1997-2000, pe o presupusă dispută de frontieră, menținând total separate popoarele etiopian și eritreean, care sunt legate cultural, istoric. Oprirea ostilităților s-a produs după o victorie etiopiană și sub arbitrajul ONU și OUA. Ambele țări au recunoscut verdictul tribunalului internațional, dar Etiopia încă nu l-a pus în practică.
În mai 2005 au avut loc noi alegeri generale, cu o opoziție bine organizată. După o numărătoare disputată, guvernul lui Meles Zenawi s-a declarat câștigător și a inițiat o persecutare masivă, chiar două masacre în capitală.
Funcționarea instituțiilor etiopiene este codificată în textul constituțional aprobat în decembrie 1994 și care a intrat în aplicare pe 22 august 1995.
Sistemul parlamentar instituit atunci este format din două camere ale puterii legislative.
Camera Reprezentanților poporului: compusă din 549 deputați aleși prin vot universal direct la fiecare cinci ani. Aceasta are competență în materie legislativă, fiscală și bugetară.
Camera Federației: compusă de 108 membri aleși prin vot universal indirect de către reprezentanții regiunilor. Are rol de control constituțional.
Puterea executivă are mai multe competențe. Este împărțită în două poluri cu rol diferit:
Șeful statului, Președintele Republicii, este o funcție onorifică. Ales pentru șase ani de Camera deputaților, președintele nu exercită nici o putere de fapt. Postul este ocupat deTaye Atske Selassie aleasă la7 octombrie2024.
Primul ministru conduce de fapt țara. Ales de către partidul majoritar în Camera deputaților, acesta este numit pe un mandat cincinal, putând să fie reales o singură dată.
Puterea judiciară se sprijină pe Curtea supremă federală, separată de către constituție de puterea legislativă și executivă.
În ultimele decenii, în Etiopia drepturile omului sunt încălcate în mod repetat, iar protestatarii împotriva regimului sunt încarcerați sau omorâți.[5]
Înainte de 1996, Etiopia a fost împărțită în 13 provincii, multe derivate din regiuni istorice. Etiopia are acum un sistem de guvernare pe trei niveluri, constând dintr-un guvern federal ce supraveghează statele etnice regionale,zonele,districtele (woredas), și cartierele (kebele).
Din anul 1996, Etiopia este a fost împărțită în nouă state regionale etnice și autonome politic (kililoch, kilil singular) și două orașe state (astedader akababiwoch, singular astedader akababi), acestea din urmă suntAddis Abeba șiDire Dawa (subdiviziunile 1 și 5 de pe hartă). Kililoch sunt împărțite în 68 de zone și mai departe în 550 de woredas și în mai multe woredas speciale.
Constituția atribuie puteri ample pentru state, fiecare putând stabili propriul guvern în conformitate cu constituția federală. Fiecare regiune are la conducere un consiliu regional în care membrii sunt aleși în mod direct să reprezinte districtele. Acest Consiliu are putere legislativă și executivă pentru a conduce afacerile interne ale statelor. Articolul 39 dinConstituția Etiopiei oferă în continuare în fiecare stat dreptul de a se separa de Etiopia. Consiliile pun în aplicare mandatul lor printr-un comitet executiv și prin birourile regionale sectoriale.
Cu 1.127.127 km², Etiopia este a 27 țară ca suprafață. Cea mai mare parte din Etiopia este inCornul Africii, care este partea cea mai estica a continentului. La vest are frontieră cuSudanul, la nord cuDjibouti șiEritreea, la est cuSomalia și la sud cuKenya.Marea Vale a Riftului traversează țara din nord-est la sud-vest, creând o zonă de depresiune care este bazinul hidrologic a mai multor lacuri.
În ansamblu iese în evidență Etiopia la vest, masivul Harar la est și podișul somalez spre extremul orient. Rețeaua hidrografică a Etiopiei cuprindeNilul Albastru,Awash,Webbe Shibeli șiGenale. Lacul cel mai important esteLacul Tana, vărsarea acestui lac formează Nilul Albastru.
Economia Etiopiei este bazată pe agricultură care absoarbe 45% dinPIB, 90% din exporturi și 80% din mâna de lucru. Produsul principal este cafeaua, destinată aproape toată exportului și din care trăiesc direct sau indirect 25 % din populație. Acest înalt volum, unit schimbărilor bruște de preț la cafea pe piețele internaționale, fac ca balanța să fie foarte vulnerabilă.
Fenomenele de secetă, agravate în decada anilor 80 din sec-XX, a convertit mari extensiuni de teren cultivat în zone aride sau semiaride, în parte datorită condițiilor climatice sau datorită defrișării arborilor pentru lemn. Deplasările de populație datorită multiplelor războaie cuEritreea, au favorizat așezările în zone cu mică capacitate agricolă, cea ce a provocat foamete și degradarea solului. În actualitate după semnarea păcii cu Eritreea, numărul de persoane dependente de ajutor exterior pentru supraviețuire s-a redus de la 4,5 milioane la 2,7 milioane în 2003.
Etiopia are rezerve deaur,tantal, cât șimarmură,potasiu, minereu de fier și gaz natural. Exploatările gazului au suferit întreruperi datorită multiplelor conflicte belice din 2002.
Înaltul nivel de dependență a sectorului energetic (petrolul) și ridicatele cheltuieli militare, mențin economia într-un stadiu precar, în plus prezintă mari diferențe de la o regiune la alta. Tensionata relație cuEritreea împiedică folosirea porturilorAssab șiMassawa, lăsând doar portul dinDjibouti pentru ieșirea la mare pentru produsele etiopiene.
În actualitate se dezvoltă un plan economic bazat în mărirea sectorului energiei electrice, exploatarea gazului natural, recuperarea zonelor agricole și diversificarea activităților economice, într-o economie încă centralizată și care depinde de sectorul public și de ajutorul internațional.
În perioada 2003-2005 economia etiopiană a crescut cu peste 10%, totuși creșterea nu a fost egală în toate regiunile. În perimetru capitalei a crescut 13% consecutiv în doi ani, statele din sud și vest au crescut 8%, statele din est cu mai puțină intensitate și cele din nord nu au reușit să crească, datorită tensiunilor geopolitice cuSudan șiEritreea. Se poate spune că s-a îmbunătățit balanța comercială, sprijinită de exporturile spreEgipt.
În anul 2007, Etiopia avea o populație de 75.500.000 locuitori. Speranța de viață este de 49 ani. Media de copii pentru fiecare femeie este de 5,1, una dintre cele mai inalte din lume, ceea ce va provoca grave probleme economice și ambientale. 42,7% din populație este alfabetizată. Se estimează că 4,4% din populație este infectată cu virusul HIV (SIDA).
Potrivit unui nou recensământ din 1994, creștinii reprezintă 61,6% din populația țării, 32,8 % musulmani, iar religiile tradiționale africane 5,6 %. Acest lucru este în acord cu actualizareaCIA World Factbook, care consideră creștinismul drept religia care se practică cel mai mult în Etiopia. Dar înSUA, Departamentul de Stat are cifre contradictorii, așezând islamul la egalitate sau cu o ușoară majoritate. În acest sens există necesitatea de a revizui cifrele (45-50% suniți, 40% ortodocși, 5% protestanți și restul religii tradiționale).
^Central Statistical Agency of Ethiopia.„Recent Survey Releases”.www.csa.gov.et. Government of the Federal Democratic Republic of Ethiopia. Arhivat dinoriginal la.