Declarația Universală a Drepturilor Omului - Articolul 1 Kõik inimesed sünnivad vabadena ja võrdsetena oma väärikuselt ja õigustelt. Neile on antud mõistus ja südametunnistus ja nende suhtumist üksteisesse peab kandma vendluse vaim.
Estona (eesti keel /ˈeːsti ˈkeːl/ (ascultăⓘ) este limba oficială a Estoniei, vorbită nativ de aproximativ 1.1 millioane de persoane în Estonia și de câteva zeci de mii în comunitățile de imigranți. Limba estonă aparține ramurii balto-finice a familiei uralice.
O caracteristică deosebită care a atras mult interes din partea lingviștilor este prezența a trei grade de lungime fonemică: scurtă, lungă și foarte lungă, astfel încât /sɑdɑ/,/sɑˑdɑ/ și/sɑːdɑ/ sunt distincte. În realitate, distincția nu este doar în lungimea fonemică, și mecanismul fonologic de la bază este încă neclar.[necesită citare]
La fel ca limba finlandeză și maghiară, limba estonă este într-o oarecare măsură olimbă aglutinantă, dar, spre deosebite de ele, și-a pierdutarmonia vocalică. În limba estonă vocalele frontale se găsesc exclusiv pe prima silabă dau pe silaba accentuată, dar în textele mai vechi armonia vocalică se mai poate observa. În plus, apocopa sunetelor de la sfârșitul cuvintelor este extinsă și a contribuit la trecerea de la o limbă pur aglutinantă la olimbă flexionară.[necesită citare] Topica de bază este subiect-verb-complement.
Cele două limbi estone (uneori considerate limbi diferite) sunt limba estonă nordică și sudică. Acestea sunt bazate pe migrația strămoșilor estonilor pe teritoriul Estoniei în cel puțin două valuri, ambele grupuri vorbind limbi balto-finice considerabil diferite.[2] Estona modernă standard a evoluat pe baza dialectului nordic.
În timpul Evului Mediu și epocii moderne timpurii, limba estonă a acceptat multe cuvinte împrumutate din limbi germanice, în principal dingermana inferioară medie și, dupăReforma Protestantă din secolul al XVI-lea, din limba germană standard.
Carte de gramatică estonă publicată în 1637 de către Heinrich Stahl
Cele mai vechi dovezi ale unei limbi balto-finice în Estonia datează din secolul al treisprezecelea. „Originates Livoniae” dinCronica lui Henric de Livonia conține toponime, cuvinte și fragmente de propoziții estone.
Cele mai vechi mostre de text în limba estonă (de nord) sunt rugăciunile de la Kullamaa, datând dintre 1524 și 1528.[3] În 1525 s-a tipărit prima carte publicată în limba estonă. Cartea era un manuscris luteran care nu a ajuns niciodată la cititori și a fost distrus imediat după publicare.
Prima carte în limba estonă care s-a păstrat este o traducere germană-estonă a catehismului luteran de S. Wanradt și J. Koell datând din 1535, din timpulReformei Protestante. O carte de gramatică estonă pentru preoți a fost tipărită în limba germană în 1637[4]Noul Testament a fost tradus înlimba võro în 1686 și în estona nordică în 1715. Cele două limbi au fost unite pe baza estonei nordice deAnton thor Helle.
În timpulIluminismului eston, între anii 1750 și 1840, literatura în estonă a devenit mai importantă.
Începutul literaturii estone native a fost între 1810 și 1820, când s-au publicat poemele patriotice și filozofice ale luiKristjan Jaak Peterson. Peterson a fost primul student de laUniversitatea din Tartu, la care se preda pe atunci în limba germană, care să își recunoască originea estonă. El este considerat o figură importantă a literaturii naționale estone și inițiatorul poeziei moderne estone. Ziua sa de naștere, 14 martie, este sărbătorită în Estonia ca Ziua Limbii Materne.[5] Un fragment din „Kuu”, un poem al lui Peterson, exprimă dorința de a reintroduce importanța limbii estone:
Kas siis selle maa keel Laulutuules ei või Taevani tõustes üles Igavikku omale otsida?
Traducere:
Poate limba acestei țări În vântul incantației Ridicându-se la ceruri Să nu caute eternitatea?
Din 1525 în 1917 s-au publicat 14 503 de cărți în estonă, dar între 1918 și 1940 s-au publicat 23 868.[necesită citare]
În 1917, a fost fondată mișcarea literarăSiuru, o mișcareexpresionistă șineo-romantică opusă tradițieiformaliste a Tinerilor Estoni (Noor-Eesti).[6] Poezia mișcării a fost adesea considerată ca fiind scandaloasă datorită naturii eierotice. Chiar dacă a avut o durată scurtă, lipsită de independența estonă și de mișcarea literaturii naționale care a urmat, membrii acesteia au devenit figuri importante în literatură estonă de-a lungul primei perioade de independență a Estoniei și în exilul comunității literare estone în timpul ocupației sovietice. Împreună cu fondatorulAugust Gailit, mișcarea a inclus următorii tineri poeți și scriitori:Marie Under,Henrik Visnapuu,Johannes Semper,Friedebert Tuglas,Peet Aren,Otto Krusten șiArtur Adson. Între 1917 și 1919, Siuru a publicat trei volume de poezie. În 1919 au apărut conflicte în cadrul grupului. Visnapuu și Gailit au plecat, în timp ceJohannes Barbarus șiAugust Alle s-au alăturat ca membri noi.
Scrierile pe limba estonă au devenit mai importante doar în secolul 19 după răspândirea ideilorIluminismului, în timpul perioadeiIluminismului eston (1750–1840). Deși, în general,germanii baltici vedeau viitorul estonilor ca o fuziune cu ei, clasa educată estofilă admira cultura antică a estonilor și era lor de libertate înainte de cucerirea lor de către danezi și germani în secolul 13.[9]
DupăRăzboiul Eston de Independență din 1919, limba estonă a devenitlimba oficială a noului stat. În 1945, 97,3% dintre locuitorii Estoniei se considerau etnici estoni[10] și vorbeau limba estonă.
Când Estonia a fost invadată și ocupată de cătreUniunea Sovietică înal Doilea Război Mondial, statutul limbii estone a devenit de limbă cooficială (rusa fiind cealaltă).[11] La fel ca și înLetonia, în Estonia au venit mulți imigranți încurajați de sovietici.[10] În a doua jumătate a anilor 1970, presiunea pentru multilingualism în Estonia a crescut, așa că majoritatea estonilor au învățat rusă. Limba rusă era numită „limba prieteniei popoarelor” și era predată copiilor estoni, uneori încă de la grădiniță. Deși predarea limbii estone celor care nu erau estoni era obligatorie, practic învățarea limbii nu era considerată necesară.
În timpulPerestroikăi, Legea Privind Statutul Limbii Estone a fost adoptată în ianuarie 1989. Prăbușirea Uniunii Sovietice a dus la restaurarea independențeiRepublicii Estone. Limba estonă a devenit din nou singura limbă oficială a Estoniei, ceea ce înseamnă că se încuraja folosirea ei, în timp ce folosirea limbii ruse era descurajată.
Întoarcerea imigranților sovietici în țările de origine a adus proporția estonilor în Estonia înapoi peste 70%. La fel ca în Letonia, cei mai mulți dintre ne-estonii rămași în Estonia au adoptat limba estonă: aproximativ 40% la recensământul din 2000.
Un abecedar din 1885 înlimba võro scris deJohann Hurt: „Wastne Võro keeli ABD raamat”
Dialectele estone[12] se divid în două grupe: dialectul nordic, asociat istoric cu orașulTallinn, dialectul sudic, asociat cuTartu, și dialectul distinct „kideranniku”, al coastei de nord-est a Estoniei.
Grupul nordic constă din „keskmurre” sau dialectul central, pe care se bazează limba standard, „läänemurre” sau dialectul vestic, corespunzând zoneiLäänemaa șiPärnumaa, „saarte murre” de pe insuleleSaaremaa șiHiiumaa, și „idamurre”, dialectul estic, vorbit pe malul de nord-est allacului Peipus.
Grupul sudic constă din dialectele Tartu, Mulgi, Võru (limba võro) și Setu. Acestea sunt uneori considerate variante ale limbii estone sudice și alteori limbi separate.[13] De asemenea, Setu și Võro se deosebesc mai puțin prin limbă și mai mult prin religie și cultură.[10][14]
Alfabetul limbii estone se bazează pe alfabetul latin, dar adaugă litereleä,ö,ü șiõ, plusš șiž, introduse ulterior. Literelec,q,w,x șiy apar doar în nume proprii de origine străină, iarf,z,š șiž apar doar în neologisme.Ö șiü se pronunță ca și echivalentele lor dinlimba suedeză șigermană. Spre deosebire de germana standard dar la fel ca în finlandeză,ä se pronunță /æ/. Vocalele Ä, Ö și Ü sunt clarfoneme separate și proprii limbii estone, chiar dacă forma literelor vine din germană. Literaõ reprezintă /ɤ/, un /o/ nerotunjit, sunet numit științificvocală semiînchisă posterioară nerotunjită. Acest sunet e aproape identic cu sunetul /ɤ̞/ dinlimba bulgară, notat cuъ, și cu sunetul notat înlimba vietnameză cuơ.Õ se folosește și pentru a translitera litera chirilicăы.
Deșiortografia limbii estone este în general ghidată pe principii fonetice, cu fiecaregrafem corespunzând unui singurfonem, există unele devieri istorice și morfologice de la această regulă, cum ar fi conservareamorfemului ladeclinarea unui cuvânt (scriind b, g, d acolo unde se pronunță p, k, t) și în folosirea lui „i” și „j”.[necesită clarificare]
În scriere, acolo unde este impractic sau imposibil să se scrie „š” sau „ž” ele sunt substituite cu „sh” sau „zh”, chiar dacă această practică este considerată greșită. Altfel, litera „h” din „sh” reprezintă ofricativă glotală surdă, ca în „Pasha” (/ˈpɑsˌhɑ/).
