Epopeea lui Ghilgameș este unpoem epic dinMesopotamia antică, aparținând culturii sumero-babiloniene. Este cea mai veche scriere literară păstrată a umanității, datând de la începutulmileniului al III-lea î.Hr. S-a păstrat, lacunar, pe 12 tăblițe de lut, în biblioteca regelui asirianAssurbanipal de la Ninive și povestește faptele eroice ale luiGhilgameș, legendarul rege al cetățiiUruk.
Poemul a fost descoperit abia însecolul al XIX-lea. Probabil de origine sumeriană, dar absorbit și adaptat de civilizațiile succesive aleMediteranei orientale, poemul conține multe elemente mitologice care aveau să apară în literaturile și tradițiile mitologico-religioase ale civilizațiilor ulterioare.
Potrivit mitului, la solicitările cetățenilor oprimați dinUruk, zeii le-au trimis acestora o creatură uriașă, un sălbatic, peEnkidu, pentru a-l provoca la luptă corp la corp pe regeleGhilgameș, care îi tiraniza și le necinstea fiicele. Dar confruntarea nu s-a terminat cu o victorie clară a nici uneia dintre părți, astfel încât Ghilgameș și Enkidu au devenit prieteni nedespărțiți. Cei doi au călătorit, au fost părtași la nenumărate aventuri, și-au dovedit eroismul și curajul înfruntând creaturi fantastice periculoase, fapte care le-au dus faima peste mări și țări.
Prietenia dintre Ghilgameș și Enkidu era atât de strânsă încât a deranjat divinitățile. ZeițaIștar, protectoarea Uruk-ului, a încercat să-i despartă, ispitindu-l pe Ghilgameș cu declarații de iubire. Când însă acesta o respinge cu agresivitate și trufie, zeița se răzbună, ucigându-i prietenul iubit. Regele se confruntă pentru întâia oară cu pierderea ireversibilă a celei mai dragi ființe și cu implacabilul destin al oamenilor, supuși inevitabilmorții. Neconsolat, puternicul Ghilgameș pleacă în căutarea nemuririi, despre care aflase că fusese acordată de zei, în mod excepțional, unui singur om, înțeleptuluiUta-napiștim, supraviețuitorul Marelui Potop, cu care divinitățile pedepsiseră omenirea. Tradiția despre Uta-napiștim se va regăsi mai târziu înBiblie în relatările despre Noe. Uta-napiștim îi dă lui Ghilgameș cheia accesului la nemurire, o plantă aflată pe fundul mării. Dar, în final eroul nu va obține nemurirea, el eșuând la testul inițiatic la care fusese supus de zei. Ghilgameș se întoarce în lumea oamenilor, al cărei exponent este, resemnându-se să construiască lucruri la fel de efemere ca el însuși.
Episoadele poemului nu au legătură literară unele cu altele (ca rapsodiile dinIliada), fiecare narând câte o ispravă de alură colosală, săvârșite de erou; principalele isprăvi:
expediția, împreună cu prietenul săuEnkidu, de prindere și distrugere a monstruluiHumbaba;
lupta contra Taurului Ceresc trimis de zeițaIștar să-l ucidă pe erou, care-i refuzase dragostea;
călătoria în imperiul subteran după floarea nemuririi;
moartea eroului (deși nu rezultă clar din nici un text dacă e vorba și de moartea lui Ghilgameș sau numai a lui Enkidu; în varianta akkadiană, Ghilgameș călătorește în lumea cealaltă ca să afle secretul imortalității de la strămoșul săuUta-napiștim, care-i comunică și amănuntele desfășurării potopului; această versiune e de altfel cea mai unitară epic).
Ceea ce este fundamental în mitul luiGhilgameș se poate numi drama existențială a omului, lupta lui cu forțele oculte și perspectiva înfrângerii lor, raportul cu femeia și raportul de prietenie între oameni, teama demoarte și setea de nemurire; paralel, mitul rezumă alegoric istoria devenirii și destinul oamenilor ca societate:vânătoarea, păstoritul, civilizația urbană, constituirea statului arhaic, catastrofele cosmice, marile întrebări ale gândirii.
