Vechiigreci au evitat din motive neclare să pătrundă în interiorul Epirului. Regiunea și-a câștigat notorietatea abia sub administrația romană când acesta a servit drept important nod strategic înspre posesiunile romane din est. Numeroși coloniști romani, soldați, legionari etc, vorbitori ailatinei provinciale au fost așezați de-a lungul pasurilor montane, mulți dintre aceștia fiindstrămoșiiaromânilor de azi din zonă. În evul mediu Epirul a fost cucerit deturciiotomani încă din secolul al XIV-lea și XV-lea. De prin 1780-1790, Epirul împreună cu alte provincii ale nordului Greciei de azi - cunoscute sub denumirea generică deRumelia - au devenit posesiunea căpetănieialbaneze de religiemusulmană renegatăAli Pașa cu capitala laIanina. Când Grecia și-a declarat independența în a treia decadă a secolului al XIX-lea, Epirul a rămas sub suzeranitate otomană.
În 1881 mici părți ale provinciei au fost înglobate Greciei, iar în 1913 intreaga provincie a fost ocupată de armata greacă, țară sub a cărei jurisdicție se află până ziua de azi cu mici interludii de ocupatie italiană în 1917 respectiv germano-italiană între 1941-1944.
O parte însemnată a provinciei e acoperită de masive montane respectiv de lanțul muntos alPindului. Anumiterâuri de munte servesc ca baze ideale pentru centrale hidro-electrice. Se exploatează numeroase cariere depiatră,granit,bazalt etc. folosite la construcții. Foarte dezvoltată e creștereaanimalelor respectiv păstoritul care favorizează industria produselor lactate, abrânzeturilor.Iaurtul din zonă dinlapte deoaie saucapră e faimos.Timp de decenii Epirul a fost una din cele mai sărace regiuni aleUniunii Europene. În prezent, datorită fondurilor primite de laBruxelles[necesită citare], Epirul a devenit mult mai prosper, cu o infrastructură bine pusă la punct.
Epirul cuprinde unele din cele mai interesante arii etnografice ale Greciei așa cum ar fiZagoria, vestită pentru arhitectura montană, Suli, unde locuitorii creștini de origine albaneză trăiau până de curând în enclave izolate în văgăunile muntelui Zalongi sau regiunea Konitsa, unde locuitorii erau meșteri zidari itineranți care ridicau poduri arcuite de piatră sau conace de tipulculelor. De un pitoresc arhitectonic deosebit sunt cele două mari comunearomânești Siracu respectiv Calarii. O altă zonă istorică bine păstrată în timp, este cea din jurul portuluiParga aflată timp de secole sub stăpânirevenețiană.
