Îngermană, numele Dunării esteDonauFișier audio „Donau.ogg” inexistent, înslovacă se numeșteDunaj, înmaghiarăDuna, încroată,sârbă șibulgară se numeșteDunav (cu litere chiriliceДунав), înrusă șiucraineanăДунай (Dunai), înengleză și înfrancezăDanube iar înturcăTuna. Toate aceste nume provin din latinesculDanubius care ar fi numele unei zeități a râurilor.[4] Acest etimon indo-european se regăsește în cuvântul sanscritdānu care înseamnă „râu" sau „care curge”. Și alte râuri europene au denumiri ce ar putea avea aceeași rădăcinăindo-europeană:Donețul,Niprul,Nistrul,Donul în Rusia, râulDon(d) din Regatul Unit și Dão în Portugalia.
În germană, terminațiaau provine din hidronimul germanic*awa, iar termenul „Donau” este în uz din1763. În documentele germane mai vechi, găsim și terminologiile „Tonach" Și mai târziu „Donaw”.
Sub numele de Istros (îngreacă vecheἼστρος), Dunărea este unul dintre cei 25 de copii ai luiTethys și ai luiOceanus, numiți deHesiod înTeogonia sa, unde relatează crearealumii:
Mitulargonauților relatează că, pentru a se întoarce înArgos, aceștia au urcat pe Istros (Istru) de laPontul Euxin (Marea Neagră) până la izvoare și apoi s-au întors înMarea Adriatică printr-o altă ramură a râului.[7]Diodor din Sicilia (secolul I î.e.n.) observă că acest lucru este imposibil[8] și atribuie această legendă omonimiei dintre Istros (Dunăre) și zona numităIstria din nordul Mării Adriatice. În ipoteza că ei considerau că Dunărea ar fi cea care se varsă în Inn la Passau (Germania), străvechii ar fi urcat nu pe Dunăre, ci pe Inn (cu debit mai mare) până la izvorul său (de lângă St. Moritz), unde se află o importantălimită de bazine hidrografice (între Rinul care duce spre Marea Nordului, Dunărea care duce spre Marea Neagră și Padul care duce spre Marea Adriatică).
Sudul gurilor Dunării era ocupat de orașul grecescmilesianIstros sauHistria fondat în jurul secolului al VII-lea î.e.n.,[9] care marca granița dintre lumea grecească și lumeascitică.
Hidrografie
ConfluențaInnului (stânga) cu Dunărea (dreapta) și cu Ilz laPassau („Dreiflüssestadt” – orașul celor trei râuri),Germania.Isar, unul dintre afluenții alpini ai Dunării, aici la nord deMünchen.
Dunărea este unul dintre puținele mari râuri europene (alături de Pad) care curg de la vest la est. Ajunge, după o călătorie de 2.852 km[3] (lungime prescurtată), la Marea Neagră în regiuneaDeltei Dunării (4.300 km²), înRomânia șiUcraina. Spre deosebire de alte râuri, kilometrii Dunării se numără de la vărsare până la izvor, kilometrul „zero” oficial fiind la farulSulina de pe malul Mării Negre. Prin urmare, nu sunt luate în considerare cursulBregului, cursul inițial al Dunării și cursul principal dindelta acesteia. Bazinul hidrografic al Dunării are o suprafață de 802.266 km².[3]
Izvorând în principal dinAlpi, cei mai importanți afluenți ai Dunării vin de pe malul drept. O etimologie comună a dat același nume la doi dintre ei: Morava. De la izvor până la vărsare, afluenții majori sunt:
Dintre bazinele hidrografice din Europa, cel al Dunării este unul dintre cele mai mari. Liniile roșii corespund principalelor bazine hidrografice europene.
Debitul Dunării, 6.500 m³/s măsurat la defluența celor trei brațe ale deltei, pentru undebit specific sau Qsp de8,1 l⋅s-1⋅km-2, este rezultatul debituluiprecipitațiilor pe întreaga sazonă de captare, între2.000 mm și3.000 mm în partea alpină până la600 mm înMoravia pentru o medie de aproximativ800 mm. Diferiții afluenți ai Dunării prezintă o mare eterogenitate înregimul(d) lor:regim pluvial(d) oceanic înBavaria apuseană, nivo-pluvial montan înAustria, pluvio-nival de câmpie înUngaria,nival(d) de câmpie înMuntenia-Moldova.
Complexulregim pluvio-nival(d) al Dunării explică aceste influențe variate. Până laUlm, ea se află sub influența oceanică cu un maxim de abundență a precipitațiilor iarna. Apoi, afluenții săi alpini — Lech,Isar,Inn,Enns,Ybbs, aduc Dunărea Alpină la 80 %. Fluviul este apoi sensibil la retenția hibernală și topirea zăpezilor îi conferă laLinz un debit minim în decembrie și unul maxim în mai sau iunie (pentru o medie de 1.710 m³/s). Influența zăpezii se menține sesizabilă până laViena (debit mediu de 2.237 m³/s), maximul din iunie fiind sporit și mai mult de ploile de vară specifice Europei centrale.[10] Aceste precipitații sunt responsabile de inundațiile catastrofale, Dunărea ajungând la de până la 5 ori debitul său obișnuit: 8.000 m³/s în iunie1965 și1970, 9.000 m³/s în iulie1899. ÎnBudapesta șiBratislava, topirea de iarnă de la câmpie menține debitul maxim în mai-iunie. Aportul apelorTisei șiSavei face să crească apele mai devreme, de acum primăvara (aprilie-mai), și coboară apele din iunie până în septembrie (este cazul laGiurgiu unde debitul ajunge la 5.900 m³/s).[10] De laPorțile de Fier, Dunărea devine sensibilă la regimul climatic care îl anunță pe cel alstepei rusești, cu debite de vară foarte scăzute.[11]
Iernile grele asociateclimei continentale fac ca Dunărea să înghețe aproape în fiecare an și să aibă pod de gheață în cel puțin un punct al cursului (în special în defileuri) într-un an din două sau trei. Pot urma, în timpul dezghețului, inundații în amonte de podul de gheață (cele din martie1956 au fost cele mai importante). Principalele pagube se înregistrează în Ungaria, unde câmpia este regulat inundată de apă, ceea ce a necesitat o politică de dezvoltare cu construirea de diguri și rectificarea cursului.
Debit mediu lunar (în m³/s) Stația hidrologică: Gura Dunării
În anul 2022, seceta care a afectat întreaga Europă a făcut ca apele Dunării să scadă, temperatura apei să crească, iar nivelul de oxigen să ajungă să fie periculos de scăzut, ceea ce s-a soldat cu moartea a numeroși pești.[12] Traficul naval a fost și el afectat, întrucât șenalul navigabil s-a îngustat, în special laFutog în Serbia și laZimnicea/Sviștov pe granița româno-bulgară; s-a recurs la operațiuni de dragare de urgență.[13]
Din punct de vedere geologic, Dunărea este mult mai veche decâtRinul, al cărui bazin hidrografic din sudulGermaniei concurează cu cel al Dunării. Acest lucru duce la unele particularități.
Rinul este singurul râu alpin care curge spre nord, spreMarea Nordului. Procedând astfel, recuperează apele europene care curg spre nord și împarte părți din sudul Germaniei în două.
Până la ultima eră glaciară, Rinul izvora abia din capătul de sud-vest alPădurii Negre. Apele dinAlpi, care se varsă în prezent în Rin, erau transportate la acea vreme, până în perioadaglaciațiunii Riss(d), la est de Dunărea originară. Cursul acesteia trecea mai spre nord, de-a lungul liniei Wellheim–Dollnstein–Eichstätt–Beilngries–Riedenburg. Defileele din actualaJura Suabă, astăzi lipsită de cursuri de apă, sunt rămășițele albiei acestui râu străvechi care era mult mai mare decât Dunărea pe care o cunoaștem. După ce o parte din câmpia Rinului Superior s-a format prineroziune, majoritatea apelor care coborau din Alpi și-au schimbat direcția și au început să se verse în Rin.
Până în prezent, o parte din apele Dunării se pierd în stâncile poroase de calcar din Jura Suabă și se alătură Rinului situat la altitudine mai joasă. Pe măsură ce aceste cantități mari de apă erodează din ce în ce mai mult această rocă de calcar, se presupune că Dunărea Superioară va dispărea complet într-o zi în favoarea Rinului.
LângăImmendingen, Dunărea seacă aproape complet pe măsură ce apele sale se infiltrează în pământ și, trecând prin râuri și peșteri subterane, se varsă la 14 km distanță, înAachtopf(d), care alimenteazăLacul Konstanz și, implicit, Rinul. Aceste zone unde râul este absorbit în propria albie se numescponoarele Dunării(d), iar fenomenul se numeștecaptură(d). Când nivelul apei este foarte scăzut, apele Dunării se infiltrează în întregime în pământ și atunci ea este alimentată doar deKrähenbach(en)[traduceți] (care devinede facto izvorul Dunării pe timp de vară) și deElta(en)[traduceți]. Întrucât aceste perioade de secetă au crescut brusc în ultimii ani, o parte din apa Dunării a fost deviată din această zonă printr-o galerie subterană. Galeria, precum și cascada artificială care face parte din lucrare, sunt situate după ieșirea din satul Immendingen și duc la Möhringen an der Donau.
Până în regiunea din aval deViena, regimul Dunării seamănă mai degrabă cu al unui râu de munte și abia acolo prezintă caracteristicile unui mare râu de câmpie. Factori precum topirea rapidă a zăpezii și precipitațiile abundente din mediul alpin favorizează o creștere bruscă a debitului râului și declanșarea inundațiilor. Regularizând râul și înlăturând o parte din zonele inundabile, omul a amplificat acest fenomen: amploarea inundațiilor a crescut pe parcursul secolului al XX-lea. Cele mai mari inundații din ultimul secol au avut loc în1954,1988,2002 și2013.[11]
Contribuția diferitelor țări riverane la fluxul Dunării este următoarea:[14] Austria (22,1 %), România (17,6 %), Germania (14,5 %), Serbia (11,3 %), Bosnia (8,8 %), Croația (6,4 %), Ungaria (4,3 %), Ucraina (4,3 %), Bulgaria (3,7 %), Slovenia (3,1 %), Slovacia (1,9 %), Cehia (1,2 %), Moldova (0,7 %).
Populația situată în bazinul fluviului Dunărea era de 81 de milioane în 2005.
Zece țări se întind de-a lungul Dunării. Râul servește drept graniță pe o lungime de 1.070,9 km sau 37 % din lungimea sa totală. Patru țări se află pe un singur mal (Croația,Bulgaria,Republica Moldova șiUcraina).
Traseu detaliat de la Pădurea Neagră la Marea Neagră
Harta politică a bazinului Dunării.
Germania
„Izvorul Dunării” laDonaueschingen.Confluența râurilor Breg și Brigach care formează Dunărea, împreună cu ultima bornă kilometrică a cursului râului
Dunărea formează propriu-zis la 1,4 km est deDonaueschingen,Germania, la confluența celor două pârâuriBrigach șiBreg, după cum amintește refrenul cântecul pentru copii „Brigach und Breg bringen die Donau zu Weg” („Brigachul și Bregul au pus Dunărea în mișcare”).
Principalii săi afluenți pe dreapta suntIller la Neu-Ulm,Lech lângă Marxheim (la est deDonauworth) șiIsar lângăDeggendorf, precum șiInn laPassau; ce de pe stânga suntWörnitz la Donauworth,Altmühl dupăKelheim,Naab șiRegen lângă Regensburg. În Dunăre se varsă și multe alte râuri mai mici, cum ar fiRiß(d), Rot, Große Lauter, Blau, Günz,Brenz, Mindel, Zusam,Schmutter(d), Paar, Abens, Große Laber,Vils, precum șiIlz, Erlau și Ranna.
Dunărea laUlm (văzută din turnul-clopotniță alcatedralei).
LaPassau, mai întâi se varsă în DunăreIlzul dinspre stânga și imediat după acesta,Innul dinspre dreapta. Apa Innului care vine dinAlpi este verde, cea a Dunării este albastră, iar apa Ilzului, care provine dintr-o regiune mlăștinoasă, este neagră. Predominanța apei verzi a Innului odată ce cele trei râuri se reunesc se datorează, pe de o parte, cantității mari de apă transportată de Inn în timpul topirii zăpezilor, precum și diferenței mari de adâncime între Inn și Dunăre (1,9 m primul față de 6,8 m la a doua). Practic, apa Innului „plutește” deasupra Dunării.
Dunărea trecând pe sub Podul de Piatră („Steinerne Brucke”) dinRegensburg, Germania.
Clădirile remarcabile de-a lungul Dunării germane sunt în special Abația Beuron, castelul princiarHohenzollern-Sigmaringen(d),catedrala gotică din Ulm cu cea mai înaltă turlă din lume (161,6 m),Abația din Weltenburg(d) șiBefreiungshalle, ambele situate lângăKelheim, Podul de Piatră (1135) șicatedrala Sfântul Petru din Regensburg, precum și „Walhalla” aflat la zece kilometri est deDonaustauf. Între Abația Weltenburg și Kelheim se întinde valeaDonaudurchbruch, interesantă din punct de vedere peisagistic și geologic.
Nicio țară nu este atât de strâns asociată cu Dunărea caAustria, atât prin valsulDunărea Albastră, cât și prin porecla populară de „Monarhia Dunăreană” atribuităImperiului Austro-Ungar pe vremea când se întindea pe aproximativ 1.300 km din malurile râului.
Austria are acum doar 350 km din lungimea Dunării pe teritoriul său,[16] fiind pe locul șase între țările riverane la acest capitol. Pe de altă parte, cursurile de apă din aproape toată țara alimentează Dunărea și astfelMarea Neagră. Doar landulVorarlberg face parte dinbazinul hidrografic alRinului (Marea Nordului), precum și o parte foarte mică din nord-vestul landuluiAustria Inferioară, drenat deLainsitz (Vltava (Moldau) >Elba >Marea Nordului). La doar câțiva kilometri de orașul germanPassau se află granița Germaniei cu Austria, urmată de „bucla de la Schlögen”, unde Dunărea cotește 180°. La puțin peste 70 km de graniță, Dunărea trece prinLinz, al treilea oraș ca mărime al Austriei. Râul trece apoi pe lângăMauthausen,Enns (situat la confluența râurilorEnns și Grein), unde se află cel mai adânc punct al Dunării din Austria, apoi ajunge după 90 km laMelk și la impunătoarea saabație.
Apoi, râul trece pe aproape 36 km prin mijlocul unuia dintre cele mai pitorești peisaje ale văii Dunării,Wachau (înscris deUNESCO înlista patrimoniului mondial(d)), care se întinde de laDürnstein până laKrems. Deja aproape degranița slovacă(d), Dunărea mai curge prin capitala Austriei,Viena. Orașul a fost timp de secole cel mai mare și mai important oraș dunărean, dar astăzi trebuie să împărtășească acest statut cuBelgradul șiBudapesta. Fluviul a permis orașului să devină un important centru economic, și astăzi Dunărea încă este o axă comercială importantă între Orient și Occident. Pentru a reduce efectele nocive ale inundațiilor, zona de acolo a fost regularizată artificial.[17] Orașul își ia numele de la un afluent,Viena(d) (Wienfluss), care se varsă în Dunăre în acest punct.
Afluenți importanți în Austria suntInn (malul drept; la granița cu Germania), Aist (malul stâng),Traun (malul drept),Enns (malul drept),Ybbs (malul drept),Traisen(d) (malul drept),Kamp(d) (malul stâng),Viena(d) (malul drept),Schwechat(d) (malul drept) șiLeitha (malul drept), care a avut o importanță istorică prin aceea că a servit dreptgraniță cu Ungaria(d) până în1921.
Pe teritoriul austriac, cursul Dunării este punctat de unsprezecebaraje hidroelectrice.
La Viena se află și sediul Comisiei Internaționale pentru Protecția Dunării (Internationale Kommission zum Schutz der Donau, IKSD), înființată în 1998.[18]
La intrarea înSlovacia, Dunărea formează mai întâigranița cu Austria(d) și apoi, la doar 45 km deViena, trece prinBratislava, capitala Slovaciei, unde primește apele afluentuluiMorava. În cele din urmă, ea formează din nou frontiera Slovaciei, de această dată cuUngaria.
În afară de deja menționataBratislava, un alt mare oraș slovac de pe malul Dunării esteKomárno, un centru populat de minoritatea maghiară din Slovacia, undeVáh, cel mai mare râu slovac, se varsă în Dunăre. Dunărea primește apoiHronul laŠtúrovo, dar și un râu numitIpeľ(d) înslovacă sau Ipoly înmaghiară în satulChľaba înainte de a ajunge lagranița cu Ungaria(d).
Mai departe, Dunărea formează granița dintreUngaria șiSlovacia, după care primul oraș important întâlnit esteGyőr, la confluența Dunării cuRaab. Aproape de confluența cuIpeľ(d), lângăSzob, Dunărea traversează în întregime granița și acum ambele maluri ale râului sunt maghiare. Puțin mai departe, râul întâlnește lanțul muntos Börzsöny și se găsește înconjurat de munții Gerecse și Pilis la sud. Urmează apoi „cotul Dunării”, lângăVisegrád, unde râul virează la 90° spre sud. Apoi curge în această direcție timp de aproape 500 km, și nu de la vest la est, ca până acolo.
După ce a parcurs aproximativ 40 km, Dunărea trece prin cel mai mare oraș de pe drumul său,Budapesta (1,8 milioane de locuitori), capitalaUngariei. Dunărea părăsește aici zona munților și intră înMarea Câmpie Ungară a cărei limită vestică o marchează. După ce a trecut prin câteva orașe mai mici precumDunaújváros,Baja, Paks și Kalocsa, Dunărea părăsește teritoriul maghiar imediat dupăMohács.
Cu doar 137 km,Croația are, dupăRepublica Moldova, cea mai mică parte a Dunării pe teritoriul său. Râul intră în Croația laBatina, un port dunărean situat la punctul de întâlnire a frontierelor între Croația,Ungaria șiSerbia. Cel mai important oraș croat situat pe malul Dunării esteVukovar, care a suferit pagube majore în timpulRăzboiului de Independență al Croației. Un alt oraș important din Croația,Osijek, se află și el în apropierea râului, la aproximativ douăzeci de kilometri de confluența Dunării cuDrava, al doilea afluent al acesteia ca lungime.
Zona disputată între Croația și Serbia
Frontiera sârbo-croată pe Dunăre, având marcate zonele revendicate de ambele țări (galben) și cele nerevendicate de niciuna (verde)
Pe o lungime de 217 km,granița dintre Croația și Serbia(d) este orientată aproximativ de la nord la sud. Pornind din nord, ea pleacă dinpunctul triplu dintre cele două țări șiUngaria și cotește spre est, până la orașul sârbBačka Palanka. Apoi se ramifică spre sud, apoi spre vest și din nou spre sud, până aproape de frontiera triplă cuBosnia și Herțegovina.
La început, Croația (malul drept) împărțea Dunărea cuSerbia (malul stâng). LângăBačka Palanka, Dunărea formează un cot și apoi traversează Serbia spre sud-est îndepărtându-se de granița cu Croația și apropiindu-se de granița cu România.
La doar 25 km de granița cu Ungaria se află primul oraș important al Serbiei, orașul-portApatin, care a fost odată populat aproape exclusiv de descendenți ai emigranților germani din XVIII-lea până la sfârșitul celui deal Doilea Război Mondial.
În aval de acest oraș, râul trece pe laNovi Sad ale cărui poduri au fost grav avariate în1999 în timpulRăzboiului din Kosovo.[22] Timp de mai bine de șase ani, traficul între cele două părți ale orașului s-a desfășurat folosind un pod plutitor improvizat. Acest lucru a perturbat navigația pe Dunăre deoarece podul era deschis doar de trei ori pe săptămână.[22] De la punerea în funcțiune a „Podului Libertății” la, navigația pe râu se poate face din nou fără probleme.
După ce a parcurs încă 70 km, Dunărea ajunge la Belgrad, al treilea oraș ca mărime de pe malul râului, cu 1,6 milioane de locuitori. Zona este locuită de 7000 de ani, ceea ce îl face unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu de pe malul Dunării. Este construită în jurul confluenței cuSava iar centrul său este dominat de impunătoarea cetateKalemegdan.[22]
La nivelulBulgariei, Dunărea marchează granița nordică a acestei țări cu România: doar malul drept este bulgăresc, pe o distanță de 470 km. Pentru Bulgaria, este singura cale navigabilă din țară, care o leagă deEuropa Centrală șiGermania. Dintre cele douăsprezece porturi bulgare dunărene, cele mai importante suntVidin,Lom,Rahova,Nikopol,Sviștov,Ruse,Turtucaia șiSilistra.
Doar două poduri traversează Dunărea în acest sector:cel construit în 1954 care leagă cel mai mare oraș dunărean bulgăresc,Ruse, cu orașul românescGiurgiu, șiunul deschis în 2013, dintreVidin șiCalafat. Bacuri traversează dunărea de laRahova laBechet, de laNikopol laTurnu Măgurele, precum și de laSviștov laZimnicea. În portul Sviștov, Dunărea ajunge la punctul cel mai sudic: în aval de acolo, urcă spre nord pe teritoriul României, și părăsește teritoriul bulgar imediat după Silistra.
„Porțile de Fier” (România și Serbia)
România
De-a lungul a 1.075 km, sau aproximativ o treime din lungimea sa totală,[23] Dunărea trece prinRomânia, care deține deci cea mai lungă porțiune a fluviului. La început, aceasta formează granița cuSerbia șiBulgaria, apoi, în regiunea dintreBărăgan șiDobrogea, ocolește Podișul Dobrogei pe la nord înainte de a se vărsa înMarea Neagră după ce marcheazăgranița cu Ucraina.
Râul înconjoară în sud-vestMunții Banatului, traversează spectaculosul defileu „Porțile de Fier”, despărțindCarpații Occidentali Românești deBalcani, periculos prin vârtejele sale înainte de lucrările dinanii 1970, trece apoi laOrșova șiDrobeta-Turnu Severin. Acolo, râul cotește spre sud și trece prin Gruia, Pristol, Cetatea,Calafat, apoi spre est până laIslaz, unde râulOlt se varsă în Dunăre. Formează granița cuBulgaria pe 400 km. Trece astfel prin orașeleDăbuleni,Corabia,Turnu Măgurele,Zimnicea,Giurgiu (situat chiar pe malul opus față de orașul bulgarRuse),Oltenița, unde râulArgeș se varsă în Dunăre, șiCălărași. Apoi formează limita de vest a reliefuluidobrogean și trece pe laCernavodă, Topalu,Hârșova,Giurgeni și Gropeni înainte de a ajunge la marile orașeBrăila șiGalați. La patruzeci și șapte de kilometri după ce a trecut de acest din urmă oraș, Dunărea se împarte în trei brațe prin douădifluențe(d), formând odeltă în care se află porturileTulcea șiSulina și care se termină înMarea Neagră. Pe o sută de kilometri începând de laGalați, cursul Dunării servește drept graniță între România la sud, și la nordRepublica Moldova (pe 340 m) șiUcraina (în rest, granița urmând brațul cel mai nordic al Deltei,Chilia, a cărei deltă secundară este ucraineană).
Republica Moldova
Republica Moldova are cea mai mică porțiune de malul Dunării: 340 m. Laconfluența râuluiPrut în aval deGalați, malul stâng al Dunării devine moldovenesc, iar râul marchează granița dintre România și Republica Moldova. Acolo, autoritățile moldovenești au construit unport la sud-est de orășelulGiurgiulești, dar acest port este limitat în funcționare de eșeculschimbului teritorial cu Ucraina care nu a mai avut loc din cauza disputei asupra teritoriului care ar urma să fie schimbat (cătunul Mîndrești, de la est de port, între hotarulde facto aflat la 340 m în aval de Prut și hotarulde jure aflat mai la est, la 1.577 m în aval de Prut), astfel că Moldova nu a putut recupera/dobândi cei 1.237 m de mal al Dunării necesar extinderii acestui port pentru a primi nave de mare tonaj.
Dunărea lângă Vâlcov (Ucraina).
Ucraina
După granița cu Republica Moldova, malul stâng al Dunării devine ucrainean, iar fluviul marchează granița dintreRomânia șiUcraina pe 47 km, deservind porturileReni din Ucraina șiIsaccea din România.[24] Dunărea se împarte apoi în trei brațe: două dintre ele,Sulina șiSfântu Gheorghe, se varsă în mare pe teritoriul românesc, deservind porturileTulcea șiSulina; al treilea, cel mai nordic,Chilia, continuă să servească drept graniță pentru încă 56 km și deservește porturile ucraineneIsmail,Chilia șiVâlcov, de unde începeCanalul Bîstroe. După Vâlcov, brațul Chilia trece în întregime prin Ucraina și se varsă câțiva kilometri mai departe înMarea Neagră. Și aicipersistă două dispute teritoriale între Ucraina și România, referitoare la insulița Maican de pe malul drept (românesc) albrațului Chilia, dar deținută de Ucraina, și laGolful Musura de la gura aceluiași braț laMarea Neagră.
Gurile Dunării laMarea Neagră formează un mediugeomorfologic în schimbare rapidă, în special la nivelul deltei secundare a brațului Chilia, care este în continuă lărgire prin depunerea de aluviuni. Debitul de apă dulce scade salinitatea mării la mai puțin de 10 g de sare pe litru (față de media mondială de 35). Atât pe partea românească, cât și pe cea ucraineană, o „rezervație naturală a biosferei(d)” protejează acest mediu în cadrulprogramului MAB(d) („Omul și Biosfera”) alNațiunilor Unite, dar situația geopolitică de la granițele de est aleUniunii Europene îi împiedică pe cei doi directori Băboianu (român) și Voloșkevîci (ucrainean) să colaboreze atât cât ar dori, deoarece cel mai apropiat punct de trecere autorizat este la Isaccea, la210 km vest și în amonte de Delta Dunării.
Istorie
Evoluția gurilor Dunării din antichitate până în zilele noastre (multe hărți istorice nu țin cont de acest lucru și arată anacronic malul actual).
Ruinele romane de la Drobeta-Turnu Severin, pe Dunăre.
În secolul al VII-lea î.e.n.,grecii au călătorit pe Dunăre de laMarea Neagră pe lângă orașul Tomis, actualaConstanța. Călătoria lor de descoperire în amonte s-a încheiat în apropiere deDrobeta, punctul de unde vârtejurile de la „Porțile de Fier”, un defileu îngust și abrupt, făceau ca trecerea navelor vremii spreCarpații Meridionali și Munții Metaliferi Sârbi să fie imposibilă.
Pentruromani, din37 e.n., Dunărea a format granița dintre al lorImperium șiBarbaricum din Nord, între lumea civilizată și urbanizată guvernată de lege și o lume mai liberă, condusă prin cutume. Practic, de la izvor până la gura de vărsare, acolo a fost întreținută oflotă permanentă,classis. Atâta timp cât fluviul nu îngheța, această flotă a fost suficientă pentru a împiedica trecereagermanilor,dacilor șisarmaților, întrucât aceștia nu dețineau nicio tehnologie care să o contracareze. Când râul îngheța,legiunile staționate pe malul drept al râului preluau controlul.Marc Aureliu a repurtat mai multe victorii asupramarcomanilor mulțumităclassisului. Romanii au dominat fluviul până laValentinian I (364–375) cu excepția unor ani foarte reci (256–259, când bazele și multe bărci au fost luate prin surprindere).
Imperiul Roman a trecut Dunărea înDacia abia după ce a construit podul luiApolodor în anul101 la nivelul orașului garnizoanăDrobeta situat în apropiere de„Porțile de fier”, și după ce a purtat două războaie, în102 și106. Această victorie a împăratuluiTraian asupra dacilor în frunte cuDecebal a permis crearea provincieiDacia, care a fost abandonată în anul271. Aceste două bătălii formează frizaColumnei lui Traian, din centrulforului său de laRoma. Pe ambele maluri ale Dunării de Jos,romanizareatracilor a avut ca rezultattraco-romanii, vorbitori ailimbilor romanice orientale, și numiți mai târziu „vlahi” de valurile de invadatori din Orient (huni,vizigoți,ostrogoți,vandali,gepizi,lombarzi,avari șislavi), care, din secolul al III-lea până într-al V-lea, au trecut prin bazinul Dunării de la est la vest și de la nord la sud.
În secolul al IX-lea, bazinul Dunării de Mijloc estezona de așezare a triburilormaghiare provenite dinUrali, care populeazăUngaria actuală pentru a întemeia, alături de populațiile germanică, slavă și vlahă care deja practicautranshumanța acolo, statul maghiar, sub regeleȘtefan I.
Drumul lui Carol cel Mare, care a fost folosit între1096 și1099 de armata luiGodefroy de Bouillon în timpulprimei cruciade, urma și el cursul Dunării de laRegensburg laBelgrad. Aproximativ 340 de ani mai târziu, armata otomană a urmat același traseu în sens opus. Dunărea a fost pentru ea principala arteră de transport de trupe și provizii în timpul campaniei sale prin Europa de Sud-Est. Râul a permisotomanilor să avanseze rapid, iar din1440 au purtat primele bătălii pentru Belgrad, situat la 2.000 km de gura râului. Cucerirea orașului nu a reușit însă decât în1521 și doar câțiva ani mai târziu, în1526, armata otomană a învins Regatul Ungariei în primabătălie de la Mohács. Întrucât regeleLudovic al II-lea al Ungariei a fost ucis în timpul bătăliei,Ungaria fost împărțită întrepașalâcul de la Buda șicasa de Habsburg. Acest eveniment marchează nașterea așa-numitei „monarhii dunărene”.
În1529 turcii au ajuns laViena, în inima Europei Centrale, dar au fost învinși acolo. Astfel a fost oprită expansiunea otomanilor de-a lungul Dunării și, după o nouăbătălie dusă la Mohács în1687, aceștia au pierdut treptat teren și putere. Reprimarea progresivă a turcilor s-a bazat în esență pe inițiativa Austriei, apoi aAustro-Ungariei care a câștigat puterea acolo în timp ce, în paralel, era respinsă dinSfântul Imperiu Roman și apoi din zona germanică. Alături de Austria,Imperiul Otoman a rămas unul dintre cei mai importanți factori politici din sud-estul Europei până la pierderea definitivă a teritoriilor salebalcanice înRăzboaiele Ruso-Turce (1768–1774) și apoi înRăzboaiele Balcanice din 1912–1913. Dunărea a jucat atunci nu doar rolul de arteră militară și comercială, ci și de legătură politică, culturală și religioasă între Orient și Occident.
De asemenea, râul a jucat un rol și în timpulRăzboiului celei de a Cincea Coaliții din 1809, în care s-au înfruntat Austria și împăratulNapoleon I. După înfrângerile din aprilie, armata austriacă s-a retras în spatele Dunării și l-a obligat pe Napoleon să vină pe cealaltă parte, dacă dorea să obțină pacea cu Austria,[27] ceea ce avea să ducă la bătăliile de laEssling șiWagram.[28]
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Dunărea a fost una dintre principalele căi de transport pentru petrolul românesc, pe atunci principala sursă de aprovizionare a germanilor, către fabricile Reich-ului.[29] În vara anului 1944,Royal Air Force a aruncat acolo peste 1500 de mine, întreGiurgiu șiBratislava. În câteva luni, aceste mine au scufundat peste 250 de nave, dintre care 29 de nave transportatoare de petrol, și au avariat peste 200 altele,[29] cu un excepțional raport de o navă lovită la fiecare 3 sau 4 mine lansate. Această minare a întrerupt aproape în întregime traficul pe râu.[29]
Dupăal Doilea Război Mondial, în1946, a fost elaborat un nou regulament al traficului fluvial care avea să înlocuiască acordurile de la Paris din1921. Toate țările riverane fluviului au participat la conferința de laBelgrad din1948, cu excepția țărilor învinse,Germania și Austria. Când a fost semnat tratatul, a fost semnat și un act adițional care accepta Austria înComisia Dunării(d).Republica Federală Germania a putut intra în comisie abia în1998, la aproape cincizeci de ani după conferința de la Belgrad, din cauza opoziției sovieticilor. În prezent, doar țările dunărene se bucură de libertate de comerț și navigație pe râu.
Dunărea în cultură
Dunărea a găsit cel mai important ecou cultural în muzică, cu celebrulvals vienezFrumoasa Dunăre Albastră compus deJohann Strauss (fiul). Această lucrare a fost compusă de Strauss în timp ce călătorea pe Dunăre.
Pe lângă numeroasele povești și legende, scriitorii s-au inspirat și de la Dunăre, de laOvidiu laPéter Esterházy, care a devenit interesat de subiectul fluviului la sfârșitul secolului al XX-lea.[30]
Dunărea, eseu-fluviu deClaudio Magris, explorează fluviul de la izvor până la vărsare străbătând istoriaMitteleuropa (Europei Centrale).
În romanul săuEuropolis, apărut în 1933,Eugeniu P. Botez evocă mult gurile Dunării de la Sulina.
The Ister de David Barison și Daniel Ross (189 minute,2004), câștigător alPrix de l'Association québécoise des critiques în2004 și alPrix du Groupement national des cinémas de recherche, tot în2004:documentar inspirat dintr-o prelegere susținută deMartin Heidegger în1942.[35]
Dunărea este și subiectul unei colecții de filme documentare de Ulrike Bartels, Joël Jenin și Dieter Zeppenfeld.[36]
Donauwellen este un tort german al cărui nume înseamnă:Valurile Dunării.[37]
Donaukinder este o melodie a trupei germaneRammstein găsite pe CD-ul bonus al albumului lorLiebe Ist Fur Alle Da.
Ecologia Dunării
Pe parcursul a sute de kilometri ai cursului său, Dunărea traversează zone climatice și peisaje variate care explică varietatea faunei și florei de-a lungul râului. Aceasta face din Dunăre uncoridor biologic major alRețelei ecologice paneuropene(d), în special pentru aspectele sale deinfrastructură albastră(d) și pentruconectivitatea ecologică(d) dintre Marea Neagră șiEuropa Centrală. În ciuda numeroaselor și semnificativelor intervenții umane de-a lungul cursului său, multe tronsoane ale Dunării prezintă încă onaturalitate puternică și joacă rol de rezervor debiodiversitate, parțial datorită înființării dearii protejate în zonele cele mai sensibile sau vulnerabile.
În ciuda eforturilor de control al poluării apei, Dunărea primește încăpoluare cronică (agricolă, industrială și urbană) din mai multe regiuni agricole și industriale majore și din precipitațiile atmosferice. Este uneori supusă poluării acute, în urma accidentelor industriale (accidentul de la Cernobîl,accidentul de la uzina de aluminiu din Ajka).
În total, peste 300 de specii de păsări trăiesc de-a lungul malurilor Dunării. Acest râu este unul dintre cele mai importante rute europene de migrație a păsărilor, iar zonele încă virgine situate pe malul său sunt toate zone de iernat, de odihnă și de cuibărit, uneori pentru specii rare precumbuha,pescărașul albastru,codalbul,barza neagră,gaia neagră. Parcurile naturale din Donauauen (câmpiile aluviale), din „Kopački rit” și în special din Delta Dunării sunt arii protejate excepționale.[38]
Un alt loc important de iernare și odihnă este parcul naturalKopački rit, o zonă mlăștinoasă încă virgină situată în nord-estulCroației, unde cuibăresc peste 260 de specii de păsări, printre care specii rare precumcodalbul.[39]
Sturionii nu mai ajung până la Viena în urma construcției barajului Porțile de Fier, dar, favorizate de protecția consolidată a mediului și de renaturalizarea malurilor, speciile rare de pești au putut fi din nou aclimatizate, în special înGermania șiAustria. Astfel,țigănușul (Umbra krameri), o rudă minusculă aștiucii despre care se crede că a dispărut din1975, a fost redescoperit în1992. Peste 150 de specii de pești se găsesc în Delta Dunării, care găzduieștesturioni șimoruni.[41][42]
Ca multe alte râuri, Dunărea a suferit multe agresiuni grave asupra mediului său natural încă de la începutul epocii industriale. Doar 20 % din câmpiile inundabile care mai existau în secolul al XIX-lea mai există astăzi, și doar jumătate din cursul râului mai poate fi considerat „natural”.
Pe lângă creșterea poluării legate deindustrie (ruperea digului minier de laAjka(d)),agricultură, turism și ape uzate,[44] precum și regularizarea prin diguri, baraje, ecluze și canale, în special marile proiecte perturbă puternicecosistemul Dunării. O protecție internațională eficientă a acesteia se dovedește dificilă deoarece pe maurile râului sunt zece țări, dintre care unele dintre cele mai sărace dinEuropa, care doresc să profite economic de pe urma poziției lor la marginea fluviului.[45]
Gabčíkovo-Nagymaros
În acordurile din încheiate întreCehoslovacia șiUngaria, s-a decis construirea (întreGabčíkovo, lângăBratislava, șiNagymaros înUngaria) a unui imens ansamblu de baraje și ecluze destinate producerii de energie. Primele studii pentru proiect văzuseră lumina zilei în1956.[46]
Experții maghiari șiaustrieci și-au exprimat temerile că lucrările ar putea presupune distrugerea pajiștilor aluvionare austriece, a peisajelor de-a lungulgraniței slovaco-ungare(d) și ar putea pune în pericol alimentarea cu apă potabilă aBudapestei. După ce lucrările la proiect erau deja încetinite în1983, mișcareaDuna Kör („Dunărea bolnavă”) a fost înființată în1984 laBudapesta și140.000 de persoane au semnat petiția împotriva barajului; o manifestație de 40.000 de persoane a avut loc în1988 în fața parlamentului ungar. Dupăcăderea regimurilor comuniste din Europa în1989,Ungaria s-a retras din proiect sub presiunea populației.
Ungaria a acuzat apoiSlovacia că a deturnat apa Dunării în noul canal artificial Gabčíkovo.Curtea Internațională de Justiție a decis că acordurile din1977 sunt încă valabile și că cele două țări ar trebui să găsească o înțelegere pentru continuarea proiectului. Deocamdată nu s-a găsit niciun compromis și această situație deteriorează și astăzi relațiile dintreUngaria șiSlovacia.
În anul1964,Iugoslavia și România au început să construiască împreună o hidrocentrală, finalizată în1972 și situată întreCarpații Meridionali și Munții Metaliferi Sârbi, în aval de „Porțile de Fier”. Barajul a creat un lac artificial lung de 150 km, nivelul apei crescând cu 35 m.[47] Pentru a asigura o cale navigabilă care să permită trecerea ambarcațiunilor, s-au construit douăecluze și au fost dinamitate stâncile care flancau repezișurile.[48]
Lacul de acumulare a cuprins orașulOrșova, cinci sate și insulaAda Kaleh, locuită din1669 de turci (care au părăsitRomânia și s-au mutat înTurcia). În total, 17.000 de persoane a trebuit să fie strămutate și multe situri culturale au fost pierdute.[49] Și pentru mediu, construcția barajului nu a rămas fără urmări:sturionii nu mai pot urca pe Dunăre să depună icre.[50]
Pentru a limita pagubele culturale și ecologice, anumite elemente de floră și faună, precum și bunuri arheologice, culturale și istorice au fost mutate și conservate în două parcuri naționale și în muzee. Parcurile naționale create în acest scop suntĐerdap dinSerbia creat în1974,[51] și „Porțile de fier” dinRomânia, creat în2001.
Portul Giurgiulești
Cargovul moldovenescBlue Sky M poate transportacontainere sau automobile.
În1995, Guvernul Republicii Moldova a creat companiaTerminal SA, o societate mixtă cu participare grecească pentru dezvoltarea unuiport și a uneirafinării de petrol(d) la est deGiurgiulești. Acest port a fost aprig contestat din patru motive:
îndoieli cu privire la însăși necesitatea acestui port, când Moldova ar fi putut negocia cu ușurință acces facil la porturile învecinate, românești sau ucrainene,Galați șiReni, legate direct de rețeaua rutieră și feroviară;
în caz de avarie, poluanții ar ajunge în câteva ore înDelta Dunării din apropiere, fără a fi diluați, ceea ce amenință grav acest ecosistem protejat.
Guvernul moldovean a ignorat aceste probleme și în1996BERD i-a acordat un împrumut de peste 19 milioane de dolari și astfel deține 20 % din societate. 41 % sunt deținute de compania moldoveneascăTirex-Petrol și 39 % de către compania elenăTechnovax.[52] Lucrările au început înnoiembrie 1997, dar scepticii s-au dovedit a avea dreptate și, după2001 guvernul Republicii Moldova a fost nevoit să anunțe că vrea să-și vândă participațiunea. Interesele din Rusia și Azerbaidjan s-au implicat în2003,[53] permițând finalizarea lucrărilor începute și inaugurarea, la,[54] a unei gări fluviale. Traficul rămâne episodic.
Canalul Bîstroe
La, înUcraina a fost deschisă construcțiacanalului Bîstroe.[55] ConectândVâlcovul de pebrațul Chilia delimanul Sasîk (Conduc), acest canal permite barjelor fluviale să evite trecerea prin gura maritimă, la aproximativ douăzeci de kilometri mai spre est. Elemente discordante: niciun port nu se învecinează cu acestliman de mică adâncime, trecerea pe mare spreOdesa rămâne inevitabilă, iar acest canal duce pe de o parte la necesitatea dragării limanului (al cărui nămol anoxic cuH2 SO4 va ucide biodiversitatea) și drenează zona umedă Drăculia-Jibrieni-Gălilești (Drakulia- Jebrianî-Primorske), accelerând curgerea și crescând eroziunea malurilor. Organizațiile pentru apărarea mediului, guvernul român și comisarul pentru mediu al Uniunii Europene au protestat așadar, în zadar, împotriva acestui canal.[56] Deși Ucraina deține ambele maluri ale guriibrațului Chilia, precum și ambele maluri ale principalului canal navigabil de la nivelul arhipelagului Chislița, guvernul ucrainean a acuzat aceste proteste de „diferite interesele hegemonice aleRomâniei care ar dori să monopolizeze traficul fluvial”, a continuat lucrarea și a inaugurat structura pe.[57] Traficul a rămas și aici unul foarte modest. Cu toate acestea, în timpul blocadei rusești a porturilor ucrainene în cadrulinvaziei ruse a Ucrainei din 2022, canalul a putut fi folosit, inclusiv cu acordul autorităților române, pentru exportul cerealelor din Ucraina pe Dunăre.[58]
Bazinul economic al Dunării
Utilizarea apei
Apa potabilă
Dunărea este o sursă importantă de apă potabilă pentru zece milioane de oameni care trăiesc de-a lungul râului. ÎnlandulBaden-Württemberg, compania care furnizează apă potabilă în regiunea dintreStuttgart,Bad Mergentheim,Aalen șidistrictul Alb-Dunăre folosește apă tratată din Dunăre în proporție de până la 30 % din cele treizeci de milioane de metri cubi distribuiți în2004. Alte orașe precumUlm sauPassau folosesc încă în mare măsură apa din Dunăre ca apă potabilă.
ÎnAustria, pe de altă parte, 99 % din apa potabilă este extrasă din apele subterane și izvoare și doar foarte rar, de exemplu în timpul valurilor de căldură, din apa Dunării. Același lucru este valabil și pentruUngaria, care folosește apă din apele subterane în proporție de 91 %. Celelalte state situate de-a lungul Dunării centrale se abțin de la a extrage apă potabilă din Dunăre din cauza poluării puternice a acesteia. Doar localitățile situate pe malul său înRomânia, unde râul este din nou mai curat, folosesc din nou apa Dunării (Drobeta-Turnu Severin,Delta Dunării).[59][60]
Energie hidraulică
Cinci state riverane folosesc Dunărea ca o sursă importantă de energie; acestea suntGermania,Austria,Slovacia,Serbia șiRomânia. Pentru celelalte state fie lipsește controlul teritorial parțial al Dunării pentru construcția autonomă (Croația,Bulgaria șiMoldova au un singur mal al fluviului), fie nu există nicio posibilitate politică ca înUngaria, unde opinia publică este împotriva acesteia, fie cursul Dunării nu o permite ca înUcraina.
ÎnGermania, primele centrale hidroelectrice au fost construite la sfârșitul secolului al XIX-lea, în special în regiunea Dunării Superioare, dar și lângăUlm. Cu toate acestea, Dunărea nu a atins niciodată înGermania importanța pe care o ocupă mai departe în aval, deoarece debitul fluviului este încă scăzut și, prin urmare, cu energie redusă.
ÎnAustria situația este complet diferită chiar dacă construcția primei hidrocentrale datează abia din1953. Astăzi,Austria este a treia țară dinEuropa, dupăIslanda șiNorvegia, în care hidroelectricitatea reprezintă cea mai mare pondere din producția de energie și 20 % din producția totală de energie este asigurată de centralele de pe Dunăre. Dar această evoluție nu are doar laturi pozitive: monocultura de energie hidroelectrică, care înAustria este concentrată esențialmente de-a lungul Dunării și cea de la frontiera cu Germania pâna laViena (exclusivWachau), modifică traseul și viteza de curgere a apei si previne inundarea periodica a pădurii aluviale, fenomen cu rol important din punct de vedere ecologic. În plus, ecluzele formează bariere artificiale pentru pești și alte organisme vii care nu se mai pot deplasa liber în râu.
ÎnSlovacia, energia hidroelectrică este, cu 16 % din producția totală, a doua cea mai importantă sursă de energie dupăcărbune. Și cea mai mare parte din această energie este produsă de centrala electrică Gabčíkovo-Nagymaros, inițial planificată să fie exploatată în cooperare cuUngaria, țară care în cele din urmă s-a retras (vezi mai sus).
Astăzi, cea mai mare centrală hidroelectrică dinEuropa este centrala „Porțile de Fier”, care, după opt ani de construcție, a început să fie operată din1972 deIugoslavia șiRomânia. După destrămarea Iugoslaviei, partea iugoslavă a centralei a revenit Serbiei, iar hidroenergia este o sursă importantă de energie pentru aceste două țări cu 37,1 % (Serbia) și 27,6 % (România) din producția totală.
Energie nucleară
Apa Dunării este folosită și pentru răcirea a două centrale nucleare :
Dunărea este navigabilă doar dinKelheim, la aproape500 km de la izvor, o distanță totală de2.415 km până la gura de vărsare.[61]Canalul Main–Dunăre, care se contopește cu acesta lângă Kelheim, asigură legătura fluvială întreMarea Nordului șiMarea Neagră prinRin șiMain.[61]
În ceea ce privește navigația pe Dunăre, fluviul este împărțit în trei secțiuni :
Dunărea de Jos de la Drobeta Turnu-Severin pana la gura de vărsare.
Navigație istorică pe Dunărea de Sus
Dunărea figurează printre cele mai vechi și mai importante rute comerciale europene. Din timpuri preistorice, râul a fost folosit ca mijloc de transport, de exemplu pentru blănuri care erau transportate de-a lungul râului pe plute. În epoca romană, a apărut navigația cu bărci care, după ce efectuau o călătorie lungă și periculoasă, erau dezmembrate și vândute ca lemn de foc odată ajunse în portul lor de destinație pentru că dacă nu se putea câștiga suficient în timpul călătoriei de întoarcere împotriva curentului, mai lentă și mai greoaie, se prefera evitarea ei. Drept urmare, bărcile destinate navigației pe Dunăre erau mai simple în construcție și consumau mai puțin lemn decât plutele. Ambarcațiunile mai mari, cu lungimi de treizeci de metri și două tone de încărcătură utilă, numite bărci obișnuite de Kelheim sau deUlm, erau totuși încărcate uneori cu mărfuri mai scumpe, cum ar fivin sausare comestibilă, și trase contra curentului. Timp de secole, bărcile, adesea grupate în convoaie, au putut fi trase împotriva curentului de-a lungul căilor de tractare, mai întâi de oameni și apoi, secolul al XV-lea, cu animale de tracțiune.[62]
Aceste convoaie debărci erau organizate cu strictețe și foloseau până la șaizeci decai și tot atâția membri ai echipajului. Pe lângă bărcile care transportau mărfurile, pe drum erau implicate și alte bărci care transportau funii, mâncare și cai de rezervă. Din cauza numeroaselor brațe ale râului și a diferitelor sale adâncimi, un astfel de convoi se deplasa doar foarte încet. Adesea, se făceau doar câțiva kilometri pe zi. Trebuia să se schimbe în mod regulat malul, iar caii, vremea și nivelul apelor râului încetineau și ele înaintarea.[62]
Monoxile datând din timpuri preistorice au fost găsite de George Vâlsan și Vasile Pârvan la începutul secolului al XX-lea, iarHerodot le amintește și el, dar grecii, perșii,macedonenii șiromanii au făcut din navigația pe Dunăre o industrie și o artă militară, așa cum se vede, de exemplu, peColumna lui Traian. Ștafeta a fost preluată apoi, din secolul al IV-lea, de cătreImperiul Roman de Răsărit (Bizantin), cudromoni, ouzii, liburne și ophidii,[63] dar și de bărcile zvelte ale popoarelor din nord:slavi sivaregii, a căror arhitectură s-a perpetuat la lotcilelipovenilor de astăzi.
În vremurile moderne, Dunărea de Jos a devenit o problemă strategică înRăzboaiele Ruso-Turce care s-au desfășurat din1568 până în1878, dar mai ales în secolul al XVIII-lea, iar râul a fost scena multor bătălii navale. La sfârșitulRăzboiului Crimeei, o primă încercare de neutralizare a fluviului a fost concretizată prin instalarea primeiComisii a Dunării(d), sediul acesteia fiind fixat laGalați, înMoldova, printratatul de la Paris din.
În timpul acestui conflict, nu au existat ostilități pe fluviu între statele riverane, aflate în aceleași alianțe în aceleași perioade (după ce au fost state-satelit aleAxei, România și Bulgaria au trecut ambele în august și septembrie1944 de partea Aliaților), darau existat unele lupte cuWehrmacht șiKriegsmarine care se aflau în retragere: Porturi precumGiurgiu,Ruse,Severin,Vidin sauZimnicea au suferit pagube mari. În plus, vapoarele de pe fluviu au servit latransferul forțat al populațiilor(d). Astfel, flotele maghiară și română au transportat, închiriate deReich-ul nazist în conformitate cuPactul Ribbentrop-Molotov, sute de mii de oameni aparținândminorităților germane în amonte (spreViena, pentru a fi duși de acolo cu trenul spreWartheland(d)) și, preluate de către organizația sionistăAliyah, cu sediul laBucurești și condusă de Eugen Meissner și Samuel Leibovici, cât mai mulțievrei fugiți deHolocaust în aval (laSulina, pentru a se îmbarca de acolo pe navele maritime aleSMR cu destinațiaHaifa sauIstanbul).[64] Multe dintre aceste ambarcațiuni, care au funcționat până înanii 1960, acum ruginesc în porturile riverane.
Actuala Comisie a Dunării este a treia: a fost creată de Convenția de la Belgrad din pentru regimul navigației pe Dunăre. În prezent, în afară de poliția fluvială, poliția de frontieră și navele vamale, pe Dunăre nu există flote militare, cu excepția secțiuniiucrainene.
Navigația cu vaporul pe Dunăre
Vapor cu aburi pentru vizitarea obiectivelor turistice laPorțile de Fier.
Odată cu apariția navelor cu aburi și a locomotivelor de mai târziu, navigația istorică pe Dunăre a început să scadă și în jurul anului1900 ultimele convoaie împotriva curentului au fost trase de-a lungul fluviului. În1812, primul vas cuaburi a intrat în serviciu laViena. Doar câțiva ani mai târziu, în1829, s-a născut prima companie de navigație cu abur de pe Dunăre,Donaudampfschiffahrtsgesellschaft. Drept urmare, bărcile au devenit din ce în ce mai rapide și, de exemplu, primul vapor cu aburiFranz I a coborât fluviul de laViena laBudapesta în 14 ore și 15 minute în1830.[65] Pentru întoarcerea contra curentului a fost nevoie de 48 de ore și 20 de minute. În septembrie1837, prima navă,Maria Anna, a navigat de laViena laLinz. Unul dintre ultimele exemple de acest tip de ambarcațiune se poate vizita laRegensburg.[65] A doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost și epoca de aur a bărcilor cu lanțuri care urcau împotriva curentului de-a lungul unui lanț ancorat în albia râului cu forța unei mașini cu abur. Astfel de lanțuri au fost instalate mai întâi pe liniaViena–Bratislava, dar și lângăYbbs șiRegensburg.
Toate țările succesoare aleAustro-Ungariei au avut după1918 o flotă de vapoare cu abur și cu zbaturi, majoritatea de fabricație germană și austriacă, plus câteva cehoslovace sau românești.
La origine, Dunărea era un fluviu deschis comerțului, utilizabil de toată lumea, dar fiecare țară riverană încă percepea taxe vamale. Printratatul de la Paris din1856, dreptul la comerț liber pe Dunăre a fost reglementat pentru prima dată și a fost creată o Comisie Europeană a Dunării, pe baza textului acordurilorCongresului de la Viena din1815 privind libera navigație. 120 de ani mai târziu, la, acest drept a fost reconfirmat la conferința de la Belgrad. Navigația pe Dunăre este permisă navelor de toate naționalitățile, cu excepția navelor de război străine. Respectarea acestor reguli și navigabilitatea continuă sunt monitorizate deComisia Internațională a Dunării(d).
Navigația pe Dunăre astăzi
Barca de excursiiPrinz Eugen înWachau, Austria. Barca de excursiiMoldova înDelta Dunării.
Pe lângă aproximativ 100 de bărci hoteliere care circulă în principal întrePassau,Budapesta șiMarea Neagră, există multe bărci care fac excursii de o zi, în special înGermania, în regiunea Passau și înAustria, în regiuneaWachau, precum și nenumărate mici ambarcațiuni de agrement.
Dunărea constituie astăzi unul dintre cele două mari grupuri europene de transport fluvial de mărfuri, primul fiind Rinul, al cărui trafic înanul 2000 se ridica la 300 de milioane de tone.
Spre deosebire de dinamismul Rinului, traficul de mărfuri pe Dunăre a scăzut brusc între1980 și2002, de la 90 la 39 de milioane de tone. Această evoluție se explică prin conjuncția mai multor fenomene:[66]
Schimbările politice din țările est-europene și tranziția lao economie de piață au schimbat situația în domeniul transporturilor, reducând ponderea modală a transportului fluvial: dezvoltarea transportului rutier, scăderea producției din industria grea;
Prima criză iugoslavă dintre1992 și1995 a fost însoțită de unembargo al ONU care a dus la o scădere bruscă a traficului pe Dunăre;
A doua criză iugoslavă dintre1999 și2002, cu distrugerea podului de laNovi Sad a blocat traficul local;[61]
O modificare a metodei statistice intervenită în1990, cu excluderea transportului pe distanțe mai mici de doi kilometri, explică o parte din scăderea traficului intern din tabelul de mai jos.
În schimb, deschiderea canaluluiMain-Dunăre în1992 a dus la o creștere a traficului pe Dunărea Superioară.
Trafic de mărfuri pe Dunăre în mii de tone. Traficul internațional este numărat la ieșirea din țară. Sursă: Comisia Dunării de la Budapesta (2006). (modifică)
Țară
Tip de trafic
1980
1990
1995
2002
2004
Germania
Național
192
289
Internațional
1.808
1.085
8.331
8.476
Austria
Național
830
607
522
561
191
Internațional
1.246
1.236
789
1.595
1.635
Bulgaria
Național
8.389
3.060
1.402
1.620
Internațional
903
477
222
392
419
Croația
Național
120
130
Internațional
925
1.140
Ungaria
Național
9.819
4.109
790
Internațional
1.279
9.114
2.674
3.452
1.178
România
Național
15.003
8.144
4.715
8.606
12.417
Internațional
3.769
2.120
2.320
678
2.189
Serbia
Național
15.156
8.994
2.674
1.997
Internațional
612
1.634
1.085
465
Slovacia
Național
1.865
3.490
1.751
105
Internațional
1.885
2.020
1.583
1.352
1.110
Ucraina
Național
7.478
6.776
675
649
234
Internațional
12.029
13.071
5.617
5.539
7.867
Total
Național
58.731
35.469
5.912
15.655
17.389
Internațional
23.531
30.757
13.205
22.520
23.453
Intrări pe mare
8.080
3.345
2.688
394
668
Total
90.342
65.571
21.805
38.569
41.510
Indice (1990 : 100)
130
100
31
55
63
Bușteni plutitori
În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, Dunărea a servit drept cale de transport pentru lemnul dinPădurea Boemiei. Buștenii eraulăsați să plutească(d) în râulGroße Mühl(d) prin canalul Schwarzenberg, transferați pe bărci și apoi transportați laViena unde erau vânduți ca lemn de foc.[67] Plute similare de bușteni coborau, dinCarpați, pe afluențiiOlt sauSiret, până la gurile fluviului (Tulcea sauSulina) de unde mergeau spreIstanbul pentru a fi transformate acolo în grinzi, mobilier sau corăbii.
Pescuitul
Pescar la Dunăre, martie 2011.
Importanța pescuitului, din care trăia întreaga populație a anumitor zone înEvul Mediu, a scăzut brusc în cursul secolului al XIX-lea . ÎnGermania, de exemplu, mai există un singur pescar pe Dunăre întreStraubing șiVilshofen an der Donau. ÎnAustria, pescuitul se mai practică oarecum în jurul orașelorLinz șiViena, dar înDelta Dunării este încă practicat mai intens.
În bazinul Dunării de Jos, unul dintre discipolii luiErnst Haeckel (inventatorulecologiei), naturalistul și geografulGrigore Antipa, a pus la punct, începând cu1898, cu sprijinul regeluiCarol I, unsistem de gestionare rațională a resurselor naturale din zonele umede, care are ca scop facilitarea navigației, creșterea producției de pește și trestie, și reducereabiomasei(d) țânțarilor, fără a perturba echilibrele ecologice sau rolul de filtrare și absorbție a inundațiilor jucat de zonele umede.[68]
Dupăal Doilea Război Mondial, în secolul al XX-lea s-a dezvoltat gândirea duală, care opune omul naturii și economia ecologiei, și a pus capăt experimentelor fructuoase ale lui Antipa, iar regimulCeaușescu i-a distrus amenajările, a îndiguit căile navigabile șia desecat zone imense întreSilistra șiGalați, precum și în Deltă, provocând dispariția zonelor naturale deicre(d), blocând căile de migrație și scăderea producției de pește (cauzând și suprasalinizarea solului și risc crescut de inundații din cauza dispariției zonelor-tampon). Politicile actuale încearcă să repare aceste daune, în special înRezervația Biosferei Delta Dunării(d).
Viticultură
Podgorii lângă Spitz (Wachau). Pensiune înDelta Dunării.
Dunărea este și o regiune viticolă, în principal în două țări. Regiunea care produce vinuri de cea mai bună calitate esteWachau, înAustria, unde se cultivă în principal struguriiGrüner Veltliner(d),riesling șichardonnay.[69]
ÎnUngaria, vița de vie se cultivă aproape de-a lungul întregului curs al Dunării, de laVisegrád la granița de sud a țării. Capitala viticolă a Ungariei este Vác. În epoca socialistă, vinurile maghiare, cândva celebre, au pierdut mult din calitate, dar dinanii 1990 podgoriile maghiare au cunoscut o renaștere.
O a treia țară,Germania, produce și ea puțin vin lângă Bach an der Donau, întreRegensburg șiStraubing. Este vorba de o curiozitate nesemnificativă din punct de vedere economic, dar rămâne ultima relicvă culturală, cândva foarte vie, a vinului bavarez importat de romani.
Turism
Pe lângă numeroasele locuri de interes celebre situate de-a lungul Dunării, multe peisaje și parcuri naționale (descrise deja mai sus) sunt și ele importante pentru turism. Există multe locuri, în special pe Dunărea Superioară nenavigabilă, unde se poate facecanoe(d) saucanotaj(d). Râul este mărginit și de numeroase piste de biciclete, în special înGermania șiAustria (rutaEuroVelo 6[70]).
Navigația de croazieră fluvială este foarte activă pe Dunăre, unde, în afară de tronsonul aglomerat de laViena laBudapesta, unele nave circulă de laPassau până în deltă. În sezonul de vârf, peste 70 de nave de croazieră navighează pe râu.
Dunărea la Ritopek, o suburbie aBelgradului (Serbia). Cotul Dunării laDevín, lângăBratislava (Slovacia), la granița austro-slovacă. La dreapta: guraMoravei, a cărei apă mai limpede contrastează cu aspectul tulbure al Dunării.
^enInternationale Komission zum Schutz der Donau : Facts and Figures about the Danube River BasinLire en ligneArhivat în, laWayback Machine.. Consulté le 14 juin 2008.
^Geographische Beschreibung der Donau und ihres Einzugsgebietes - Landschaften, Naturräume, Größe des Einzugsgebietes, Zuflüsse, Länge, Hydrologie (în germană). Universitatea din Kassel. pp. 5–7.
^abcde Martin Kyek, Andreas Maletzky, Stefan Achleitner, Rainer Mysliewitz, Wilfried Rieder, Rosemarie Grossmann, Marcus Weber,Donaudelta 2004, Skriptum HerpetologieLire en ligneArhivat în, laWayback Machine.. Consulté le 14 juin 2008.
^en Serguei Bokaniov,Hydrodynamics and Sediment-related Nutrient Retention in the Lower Reach of the Iron Gate 1 Reservoir (Danube River, Romania)Lire en ligneArhivat în, laWayback Machine.. Consulté le 14 juin 2008.
^Federația Comunităților Evreiești din România ().Evreii din România între anii 1940–1944(PDF). IV. 1943–1944: Bilanțul tragediei – renașterea speranței. Editura Hasefer. p. 120.
Bruhàcs, János ().Le Régime international du Danube en cette fin de siècle. Les hommes et l’environnement (în franceză). Paris: Frison-Roche.
Water pollution control in the Danube basin. International conference on water pollution control in the basin of the river Danube, Novi Sad, Iugoslavia, 20-23 iunie 1989 (în engleză). Oxford, New York: Pergamon press..
Danube delta: Genesis and biodiversity (în engleză). Leyde: Backhuys..
Blühberger, Günther ().Wie die Donau nach Wien kam : die erdgeschichtliche Entwicklung der Landschaft des Donautals und der Nebenflüsse vom Ursprung der Donau bis zum Wiener Becken (în germană). Viena: Böhlau.
Irene Lyons Murphy ().The Danube: a river basin in transition (în engleză). Dordrecht: Kluwer academic publications.
Danube delta: Geology, sedimentology, evolution: field trip, 28 September-2 October 1998 (în engleză), Paris: Association des sédimentologistes français,
György Ránki (),Economy and foreign policy: the struggle of the great powers for hegemony in the Danube Valley, 1919-1939 (în engleză), New York: Columbia university press
Martin Graff (),Le Réveil du Danube: géopolitique vagabonde de l’Europe (în franceză), Strasbourg: la Nuée bleue
Claudio Magris ().Danube (în franceză). Gallimard.ISBN2070780023.
Ștefănescu, Constantin-Mircea ().Nouvelles contributions à l’étude de la formation et de l’évolution du delta du Danube : essai d’interprétation de la morphogenèse du delta à l’époque historique à partir de la toponymie, de l’histoire et des cartes anciennes (în franceză). Paris: Bibliothèque nationale.
Dise, Robert L. ().Cultural change and imperial administration: the middle Danube provinces of the Roman Empire (în engleză). New York: P. Lang.
Rapport d’information sur l’exemple que constitue pour la liaison Rhin-Rhône et les voies navigables françaises, l’achèvement de l’axe fluvial à gabarit européen Rhin-Main-Danube, Senat, a treia sesiune extraordinară din 1993-1994 ; fait au nom de la Commission des affaires économiques et du plan, Paris, Sénat, 1994.
Ørsted, Peter ().Roman imperial economy and Romanization: a study in Roman imperial administration and the public lease system in the Danubian provinces from the first to the third century A.D (în engleză). Copenhaga: Museum Tusculanum press.
Robert, Éric.L’Affaire relative au projet Gabcikovo-Nagymaros (Hongrie/Slovaquie). Un nouveau conflit en matière d’environnement devant la Cour internationale de justice? (în franceză). 47 (1994-5). Studia diplomatica. pp. 17–52.
McIntyre, Owen (). „Case concering the Gabcikovo-Nagymaros project (Hungary/Slovakia): International Court of Justice”.Journal of Environmental Law (în engleză). Haga. 10 (1998-1): 79–91.
Maljean-Dubois, Sandrine. „L'arrêt rendu par la Cour internationale de Justice le 25 septembre 1997 en l'affaire relative au projet Gabcikovo-Nagymaros (Hongrie/Slovaquie)”.Annuaire français de droit international (în franceză). 43/1997 (1998): 286–332.
Kovács, Péter. „Quelques considérations sur l'appréciation et l'interprétation de l'arrêt de la Cour internationale de justice, rendu dans l'affaire Gabcikovo-Nagymaros”.German Yearbook of International Law (în franceză). 41 (1999): 252–266.
Romsics, Ignác; Arató, Nóra ().Geopolitics in the Danube region: Hungarian reconciliation efforts, 1848-1998 (în engleză). Central European University Press.
.png)
.jpg)
