Dumnezeu (înLatină: Deus, Θεός îngreacă) estedivinitatea supremă a celor treireligiimonoteisteavraamice:iudaism,creștinism,islam. Prin extensie, este termenul sinonim cu acela de „divinitate,zeitate,zeu/zeiță”. În general se poate determina la care din cele două sensuri face referire un text, prin faptul că în prima sa accepțiune termenul este scris cu majusculă, iar în cealaltă cu literă mică.
În primul sens, termenul „Dumnezeu” corespunde tetragramei ebraiceYHWH, ce este unacronim; transliterarea acestei tetragrame mai cunoaște și formeleYHVH,JHVH sauJHWH. În lipsa altor precizări, în vorbirea curentă „Dumnezeu” desemnează Dumnezeulevreilor, alcreștinilor și almusulmanilor.
Multă vreme populația regatelorIuda și Israel l-au venerat pe YHWH (vocalizat ca Yahweh sau Yahwe), un zeu tribal propriu, în schimbul speratei protecții din partea acestuia, fără a nega însă existența divinităților țărilor vecine. Această practică se numește „monolatrie”, evreii având chiar perioade în care s-au rugat ocazional la aceste zeități. Astfel,Biblia ne spune (1 Cronici 14:7)[1] că regeleDavid a avut un fiu numit „Baaliada” (sau „Beeliada”) , adică „Baal știe” (Baal fiind una dintre principalele zeități cananeene, alături de „El”) și căSaul, și el, a avut un fiu numit Eșbaal (1 Cronici 8:33)[2], adică „omul lui Baal”. Biblia (Ieșire 15:11)[3] îl citează pe Moise spunând: „Cine e ca Tine între dumnezei Doamne?”. Psalmul 86:8[4] reia și el ideea: „Nimeni nu e ca tine între dumnezei, Doamne”. În alți psalmi (e.g.,82:1)[5] dumnezeul evreilor ni se spune că stă de vorbă într-oadunare de dumnezei („[. . .] El judecăîn mijlocul dumnezeilor.”) sau „alți dumnezei se închină Lui” (Psalm 97:7 - 9)[6]. Aceeași idee a „zeului nostru printre alți zei” este reluată și-n Exod (18:11)[7] unde Ietro, socrul lui Moise, declară: „Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii;” De unde concluzia că folosirea pentru YHWH a substantivului comun plural „dumnezei” („Elohim” pluralul de la „El”/„Eloha”), în afară de a sugera un plural de politețe indică și spre multitudinea de zei/divinități pe care acesta le-a înlocuit în cursul procesului de trecere a religiei evreiești spre monoteism. Lababilonieni, zeulMarduk întruchipează din ce în ce mai mulți zei (Lugal-Aki, Nirig, Nergal, Bel și Nebo). Acest fenomen de unificare a panteonului național are corespondență și în religia Egiptului, deși nici babilonienii, nici egiptenii nu au atins monoteismul iudaic. Există și alte destul de numeroase instanțe în care Biblia (Vechiul Testament) mai trădează politeismul[8] autorilor ei, care însă ele nu sunt neapărat evidente în textele traduse cât e cazul în cel original ebraic. Un exemplu este Facere 6 unde versetele în ebraică trădează o insistentă dar puțin de imaginativă intervenție care comporta repetiții peste repetiții, solilocvii ad hoc și erori gramaticale insolubile și probabil inevitabile, totul pentru a camufla contextul politeist în care a fost gândit mitul potopului original, anume acela în care avea loc un conflict între diverse grupuri și ierarhii de zei, așa cum știm că se întâmplă în variantele mesopotamiene.[9]
Dovezi arheologice vin să sprijine textul biblic, demonstrând că în perioada monarhică, subSolomon, evreii divinizau mai mulți dumnezei în afară de YHWH, precumBaal, Așera (soția lui YHWH)[10][11], Milkon și Kemos. Panteonul evreiesc era ierarhic, în el intrând și kerubimi (sau heruvimi), inițial personificări ai norilor furtunii, ființe fantastice cu aripi de acvilă cunoscute și de către alte populații canaaneene[12], serafimi (șerpi înaripați) etc.[13]
În limba română termenul este un împrumut de lapăgânism, el provenind din latinescul „Domine Deus”, mai exact din forma sa populară fără „i” („Domne Deus”), „veche invocație păgână adoptată și de creștini pentru unicul lor Dumnezeu”.[14]
Încreștinism, Dumnezeu,YHWH, este văzut ca fiind creatorul Pământului și al Lumii.
De obicei se consideră că are atributele desfințenie (separat de păcat și incoruptibil),justețe (are dreptate în toate),suveranitate (are voință proprie),omnipotență (atotputernic),omniștiință (atotștiutor),omnibenevolență (atotiubitor) șiubicuitate (omniprezent).
Unii autori susțin că „Eu sunt cel ce sunt” reprezintă refuzul lui Dumnezeu de a-și dezvălui numele.[15][16] Un arhiepiscop ortodox argumentează că Dumnezeu nu are nume.[17]Dionisie Pseudo-Areopagitul șiToma de Aquino susțineau că Dumnezeu nu are nume.[18][19]Iustin Martirul a afirmat atât că Dumnezeu nu are nume, cât și că numele lui Dumnezeu este Isus.[20]
ÎnIslam, Dumnezeu poartă numele deAllah. ProfetulMahomed, întemeietorul acestei religii, arată că Allah este același cu Dumnezeul biblic. De asemenea, Isus apare în revelațiile lui.
Iudaismul este cea mai veche religie abrahamică, având însă un număr mai redus de credincioși.Iudaismul, centrat pe existența unui Dumnezeu revelat luiMoise, a jucat un rol esențial în păstrareaidentității naționale a poporului evreu și formareaStatului Israel.
Imagine al unui fragment de oală ceramică găsit laKuntillet Ajrud deasupra inscripției „Berakhti etkhem l’YHVH Shomron ul’Asherato”
Evreii antici aveau obligația de a vedea fața lui Dumnezeu de trei ori pe an.[21][22]
Înainte și în cursul perioadei monarhice, evreii au cunoscut fenomenul monolatriei. Atât dovezile arheologice cât și textele biblice redau tensiunile dintre grupuri care acceptau adorarea luiIahveh, sau Dumnezeu, împreună cu zeități locale, caAșerah șiBaal, și cei care țineau la a-l adora numai peIahveh.[23] Sursa deuteronomică oferă dovezi ale existenței unei puternice facțiuni monoteiste în timpul domniei regeluiIozia, spre sfârșitul secolului al VII-lea î.e.n., dar puterea și prevalența unei adorări monoteiste anterioare a luiIahveh este pusă la îndoială, având la bază interpretări despre cât de mult se bazează istoria deuteronomică pe surse anterioare ei și cât de mult a fost reformulată ea de redactorii deuteronomici în scopul de a-și impune punctele lor de vedere teologice.[24] Mărturiile arheologice indică un politeism larg răspândit înIsrael și în jurul său în perioada monarhiei.[25]
Stâlp cultic
De exemplu, un stâlp cultic din secolul al X-lea î.e.n. din Taanach (un oraș dinIsraelul de Nord, lângăMegiddo) are implicații politeiste evidente. Stâlpul are patru nivele sau registre. În registrul de jos, sau pe nivelul patru, se află o figură de femeie cu mâinile așezate pe capetele a doi lei care stau așezați la dreapta și la stânga ei. Figura de femeie poate fi interpretată drept zeiță, fieAșerah,Astarte, sauAnat. Al treilea registru are două figuri de sfinx aripi cu un loc liber între ele. Al doilea nivel conține un arbore sacru flancat de ambele părți de ibiși care stau pe picioarele lor din spate. Registrul de sus arată un patruped (o bovină sau un cal) cu undisc solar deasupra lui. Nu este cert dacă Taanach a fost fie sub controlisraelit fie sub control canaanit când a fost produs stâlpul, iar interpretările lui diferă[26]. Dacă patrupedul de pe nivelul de sus este luat drept bovină, el poate fi identificat fie cuIahveh fie cuBaal. Discul solar de deasupra patrupedului reprezintă fie zeul Soarelui fie cerul[27]. Cei mai mulți autori sunt de acord că arborele sacru din al doilea registru trebuie identificat cu oașerah, deși arborele stilizat este adesea văzut drept obiect de cult mai degrabă decât imagine a unei zeițe.[28] Figurile de tipul sfinxului înaripat de pe al doilea nivel au fost interpretate drept heruvimi iar spațiul dintre ele îl reprezintă pe invizibilulIahveh ca „stând pe tronul făcut din heruvimi” deși spațiul liber poate fi de asemenea interpretat ca permițând observatorilor să vadă un foc sau o figurină dinăuntrul stâlpului.[29] Deși sunt posibile o varietate de interpretări, Mark S. Smith conchide că „Pe scurt, asumând datarea corectă a acestui stâlp în secolul al X-lea, stâlpul atestă politeismul din zonă.”[30]
Combinație de iconografii și inscripții
Alt exemplu de politeism dinLevantul de Sud a fost descoperirea unei combinații de iconografii și inscripții la un centru religios/loc de poposire pentru călători de laKuntillet Ajrud, în nordul deșertuluiSinai, care datează din secolul al VIII-lea î.e.n.[31] Printre multe alte artefacte se afla un mare vas de păstrat alimente care a atras multă atenție. Fața vasului conține iconografie arătând trei figuri antropomorfice și o inscripție care se referă la „Yahweh … și a saașerah”. Inscripțiile conduc la identificarea rapidă a două din figurile care stau în prim-plan ca reprezentându-l peIahveh și soția lui,Așerah, dar cercetări ulterioare le-au identificat drept figuri Bes.[32] Câțiva cercetători, inclusiv William G. Dever[33], și Judith Hadley[34] continuă să interpreteze inscripția într-un mod în care ea se referă laAșerah drept zeițăisraelită și soția luiIahveh.
Cercetări privind consoarta lui Dumnezeu
William Dever a scris o carte numită „Did God Have a Wife?” [A avut Dumnezeu o soție?] care se referă la dovezile arheologice, printre care multe figurine femeiești dezgropate dinIsraelul antic, care susțin ipoteza sa căAșerah a funcționat drept zeiță și soție a luiIahveh în religia popularăisraeliană din perioada monarhică. Un recenzent consideră că teoria lui Dever „este plină de lacune iar cartea e plină de dezinformări.”[35] Opus interpretării „așerei” drept zeiță în inscripțiile din Kuntillet ‘Ajrud, alți câțiva autori, inclusiv Mark S. Smith[36], John Day[37] și Andre Lemaire[38], vădașerah din aceste inscripții ca un obiect de cult, arbore stilizat sau loc de închinare prin care binecuvântările luiIahveh erau comunicate, mai degrabă decât o zeiță care ar putea funcționa drept soție.[39]: „Nici iconografia nici textele nu ne pot obliga să interpretăm relația dintre ‘Yahweh ... și a saașerah’ din Epoca Fierului IIB în sensul unei relații (determinată sexual) dintre două forțe care ar fi împerecheate și să ne oblige astfel să acceptăm căașerah ar avea statut de parteneră. ‘Așerah luiYahweh’ nu era egală în rang cuIahveh ci este mai degrabă o entitate mediatoare care aduce binecuvântările lui și este concepută mental sub forma unui arbore stilizat, care îi era astfel subordonat luiIahveh.”[40] Pentru Mark S. Smith (vezi citarea imediat anterioară) însă, asimilarea zeiței Așera cu un obiect de cult, arbore stilizat sau loc de închinare în perioada monarhiei nu exclude deloc admiterea faptului că Așera fusese în mod demonstrabil o zeiță (evreiască) adorată în perioadele anterioare.[41], acesta nerespingând teza lui Dever, susținând doar că din punctul lui de vedere aceasta nu este suficient demonstrată.[42]
Arheologii și istoricii ne oferă o multitudine de căi de a organiza și interpreta informația iconografică și textuală disponibilă. William G. Dever distinge între „religia oficială/religia de stat/religia cărții” ale elitei și „religia populară” a maselor.[43] Rainer Albertz distinge „religia oficială” de „religia familială”, „pietatea personală” și „pluralismul religios intern”.[44] Jacques Berlinerblau analizează dovezile în termenii unei „religii oficiale” și „religii populare” dinIsraelul antic[45]. Într-o carte descrisă de William G. Dever drept „studiu magistral”,[46] Patrick D. Miller a grupat pe larg adorarea luiIahveh dinIsraelul antic în trei mari categorii: ortodoxă, heterodoxă și sincretistă (Miller recunoaște faptul că ortodoxia unuia înseamnă heterodoxie pentru altul și că ortodoxia nu era o realitate fixă și imuabilă în religiaIsraelului antic).[47]
„Idolatria poporului luiIuda nu era o abatere de la un monoteism anterior al lor. Ea era de fapt felul în care poporul luiIuda se închina de sute de ani.[48]”
—Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts.
Conformipotezei documentare, majoritatea celor patruzeci de referințe laAșerah din cadrulBibliei ebraice derivă de la redactorul istoriei deuteronomiste (cărțile lui Iosua, Samuel, Judecătorilor și Regilor), redactor numit D sauDeuteronomistul, fiind întotdeauna exprimate în context ostil:Deuteronomistul judecă regii luiIsrael și ai luiIuda conform de cât de riguros au susținut Iahvismul, combătând adorarea Așerei și a altor zeități. Despre regeleManase, el afirmă de exemplu că a așezat un stâlp al Așerei înTemplul din Ierusalim, el fiind prin urmare cineva care„a făcut ce era rău în ochii DOMNULUI” (Imparati 21:7), în timp ce regeleEzechia „a distrus locurile înalte, a spart stâlpii și a spartAșerah” (Imparati 18:4), prin urmare fiind considerat drept cel mai virtuos rege al luiIuda dinaintea venirii reformatoruluiIozia, sub domnia căruia a fost scrisă istoria deuteronomistă.
Biblia ebraică folosește termenul deașerah în două sensuri, drept obiect de cult și ca nume divin.[49] Ca obiect de cultașerah poate fi „făcut”, „doborât” și „ars”, iarDeuteronom 16:21 interzice plantarea de copaci caașerah, sugerând că se referă la un copac stilizat sau trunchi cioplit.[50] Alte versete se referă clar la o zeiță, cum ar fi de exempluImparati 23:4-7, în care sunt făcute obiecte „pentruBaal șiAșerah”.[51] Referințele laașerah dinIsaia 17:8 șiIsaia 2:8 sugerează că în gândirea antică nu se făcea distincție între obiect și zeiță.[52] Inscripții invocând binecuvântări de la „Iahveh șiașerah a sa” au fost găsite în două situri de pe teritoriul anticuluiIuda, iar una dintre ele include un desen al două figuri care pot să-l reprezinte peIahveh și peAșerah ca soție a luiIahveh.[53] Este posibil căAșerah era asociată cu regina principală din vechiulIuda și dinIsrael, iar această asociere fermă cu cultul regilor ar putea lămuri dispariția completă a zeiței atunci când monarhia a dispărut.[53]
Așerah
William G. Dever a sugerat căAșerah era adorată dreptîmpărăteasa cerului (evreii coceau mici prăjituri pentru serbarea sărbătorii ei),[54] darJohn Day afirmă că „nu există nimic din primul mileniu î.e.n. care să denote căAșerah era «împărăteasa cerului» sau s-o asocieze pe ea în mod special cu cerul.”[55]
Figurinele Așerei sunt mărturii arheologice extrem de întâlnite, indicând popularitatea cultului ei din cele mai vechi timpuri până la exilul în Babilon.[56] Mai rare sunt inscripțiile care-l leagă peIahveh deAșerah, care au fost descoperite: unostrakon din sec. al VIII-lea î.e.n. înscris cu „Berakhti etkhem l’YHVH Shomron ul’Asherato” (ebraică: בירכתי אתכם ליהוה שומרון ולאשרתו) a fost descoperit de arheologiisraelieni laKuntillet Ajrud în cursul excavărilor din deșertul Sinai în 1975. Aceasta se traduce ca: „Te-am binecuvântat prinYHVH din Samaria și Așerah a Sa” (sau poate „... prinYHVH păzitorul nostrul și Așerah a Sa”, dacă „Shomron” ar trebui citit ca „shomrenu”). Altă inscripție, din Khirbet el-Kom (de lângă Hebron) scrie: „Binecuvântat fie Uriyahu de cătreYahweh și de Așerah a Sa; el l-a salvat de dușmanii săi!”.[57] Tilde Binger observă în studiul eiAsherah: Goddesses in Ugarit, Israel and the Old Testament (1997, p. 141), că există mărturii căAșerah poate fi văzută ca fiind „o stelă de lemn neiconică sau o columnă de un anumit fel, un copac viu sau o statuie mai obișnuită.” O statuie de lemn cioplită din topor și plantată în solul casei era simbolul Așerei, iar uneori o statuie de lut fără picioare. Imaginile ei cultice („idolii”) au fost găsite de asemenea în păduri, sculptate în copaci vii, sau sub formă de stâlpi de lângă altar care erau plasați la marginea unor drumuri. Stâlpii Așerei sunt menționați înExod,Deuteronom,Cartea Judecătorilor șiCărțile Împăraților, a douaCarte a Cronicilor și cărțileIsaia,Ieremia șiMica. Termenul apare adesea doar ca אשרה,Așerah; acesta este tradus ca „arbori” în traducerea făcută la cererea regeluiIacob I al Angliei și ca „stâlpi” în o altă versiune engleză[58], deși în text nu apare niciun cuvânt care ar putea fi tradus ca „stâlpi”.
Într-un documentar alBBC dr. Francesca Stavrakopoulou, fostă lector principal laUniversitatea din Exeter, actualmente profesor universitar deplin, specializată în studii biblice ebraice declara: „Majoritatea cercetătorilor biblici din întreaga lume acceptă acum drept convingătoare dovezile că Dumnezeu a avut o soție.”[11] Întrebat în același documentar dacă evreii au fost monoteiști, lucru care i-ar fi distins față de religiacanaanită, prof. dr. Herbert Niehr de laUniversitatea din Tübingen declara că evreii au fost politeiști din sec. al X-lea î.e.n. până cel puțin în 586, după care lucrurile au început să se schimbe foarte lent, evreii fiind covârșitor monoteiști începând cu perioadaMacabeilor (secolul al II-lea î.e.n.).[59][60] Un curs de laUniversitatea Yale și alte lucrări confirmă acest lucru.[61][62][63][64][65][66][67][68] William Foxwell Albright, liderul unei generații trecute de arheologi biblici, nu a fost, totuși, un literalist biblic,Iahve și zeii din Canaan, de exemplu, susținând opinia că religia israeliților a evoluat de la un politeism originar la un monoteism care l-a văzut pe Dumnezeu acționând în istorie - o viziune pe deplin conformă cu opiniile principale din ultimele două secole de critică biblică dinaintea lui.[69]
Existența sau inexistența lui Dumnezeu, în special al Dumnezeului creștin și iudaic, este un subiect imens al literaturii filosofice. După ce în antichitate și în evul mediu numeroși filosofi și teologi au urmărit cu preponderență demonstrarea existenței lui, în zilele noastre accentul se pune pe demonstrarea inexistenței.
Sf. Anselm de Canterbury propuneargumentul ontologic în favoarea existenței, reluat mai apoi deDescartes și criticat deKant (existența nu e un predicat)[70];
Descartes a oferit mai multe demonstrații ale existenței lui Dumnezeu în cartea saDiscurs asupra metodei (1637);[71]
Filosoful englezWilliam Paley propuneanalogia ceasornicarului, care în esență constă în a arăta că, așa cum un ceasornic, un mecanism suficient de complex, are un creator, așa și omul, un mecanism cu mult mai complex, trebuie să aibă un Creator;
Spinoza demonstra existența lui Dumnezeu pe bază de definiții și axiome;[72] Spinoza nu erateist cipanteist după unii sau panenteist după alții[73][74]: pentru el Dumnezeu este Natura[75]; de asemenea,Biblia (Ieremia 23:24, Fapte 17:28) și unii teologi evrei sau creștini au afirmat panteismul;[76][77][78] critica demonstrației este că nu e o demonstrație, ci pur și simplu îl definește pe Dumnezeu ca fiind existent;[79]
Promotorii religiei arată rolul jucat de aceasta în crearea unui sistem convergent, dacă nu unitar, de valori comportamentale (saumorale), care au influențat apoi creșterea economică[80];
Lipsadovezilor pentruexistențazeilor/supranaturalului e principalulargument al ateilor.Bertrand Russell, celebrulfilosof, matematician și logician ateu, a fost întrebat ce ar spune dacă ar ajunge în fața lui Dumnezeu dupămoarte, iar acesta i-ar cere motivele pentru care nu a crezut în el. Replica lui Russell a fost sarcastică dar sinceră: „N-au fost suficiente dovezi, Doamne, n-au fost suficiente dovezi.”;
Evoluționismul contrazice direct cartea Genezei[81]. În primul capitol al Genezei, se arată că Dumnezeu a făcut:
„pomi roditori, care să facă rod după soiul lor” (Geneza 1:11),
„iarbă cu sămânță după soiul ei” (Geneza 1:12),
„peștii cei mari și toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, după soiurile lor;... orice pasăre înaripată după soiul ei” (Geneza 1:21),
„viețuitoare după soiul lor, vite, târâtoare și fiare pământești, după soiul lor” (Geneza 1:24),
„fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor” (Geneza 1:25).
Formularea „a făcut...după soiul lor” implică o crearesimultană atuturor acestor forme de viață de către Dumnezeu, ceea ce contrazice dovezile materiale privindevoluția acestora, independent de voința lui.
Big Bang-ul este compatibil cu crearea lumii din nimic[82], idee susținută de creștinism începând cu secolul al II-lea d.Hr. și adoptată de iudaism.[83]
Problema răului (temateodiceii)[84] pune la îndoială existența unui zeu care este deopotrivă omnipotent, atotcunoscător și atotiubitor, aducând argumentul că un asemenea zeu nu ar trebui să permită existența răului și a durerii[85][86].Procentajul populației din țările europene care la sondajul Eurobarometer din 2005 au răspuns că „au credință că există Dumnezeu”.
Filosoful germanKarl Marx opinează că religia ar fi „opiu pentru mase”, în sensul că acestea din urmă ar fi îndoctrinate (sau sedate, ca și sedarea cu opiu), de religie și promotorii acesteia, împotriva declanșării revoluției proletare și a făuririi unei societăți mai bune.
În special în țările în care creștinismul este subvenționat de stat, atunci când clerul—servitorii lui Dumnezeu—comite numeroase încălcări ale normelor religioase pe care le propovăduiește, aceasta reprezintă o atingere directă a conceptului de Dumnezeu[87].
Pastorul protestant olandezKlaas Hendrikse(en)[traduceți], care este ateu,[88] a argumentat într-o carte controversată că inexistența lui Dumnezeu nu ne poate împiedica să credem în Dumnezeu. După el, existente sunt obiectele materiale, iar Dumnezeu nu este un obiect material, ci un proces, o trăire care are loc prin și între credincioși.[88]
Aproximativ 54% din populația lumii s-a identificat ca aparținând uneia din cele trei religiiabrahamice tradiționale (33% creștini, 21% musulmani, 0.22% evrei). Altereligii avraamice includcredința Bahá'í,samaritanismul,mișcarea Rastafari,yazidismul șiBiserica Unificării. Din restul de 46%, 6% sunt budiști, 13% hinduși, 6% religii tradiționale chineze, 6% cu diferite alte religii și 16% nereligioși (atei, agnostici, sau persoane care au răspuns cu „fără religie” în cadrul studiilor efectuate). Majoritatea acestor religii implică credința într-un zeu sau în mai mulți zei[89].
Pe14 septembrie2007,Ernie Chambers a depus un dosar la tribunalul dindistrictul Douglas prin care l-a dat în judecată peDumnezeu pentru că provoacă„inundații teribile, cutremure cumplite, uragane înfricoșătoare, tornade terifiante, boli pestilențiale, foamete grozavă, secete devastatoare, războaie de exterminare, malformații congenitale și altele asemenea”[91][92].
Conform științelor juridice, „Dumnezeu nu este subiect de drept.”[93]
În 2005, deținutul român Pavel Mircea, care executa 20 de ani de închisoare după ce fusese condamnat pentru crimă, a intentat un proces împotriva Bisericii Ortodoxe Române, în calitate de reprezentanți ai lui Dumnezeu în România, pentru că nu l-au ținut departe de Diavol, susținând în esență că botezul său fusese un contract obligatoriu.[94]
Procesul a fost respins de instanța din Timișoara în 2007, hotărând că „Dumnezeu nu este o persoană în ochii legii și nu are o adresă”/„Dumnezeu nu este subiect de drept și nu are o adresă”.[95][96]
^Si aici atingem o bine-cunoscută problemă nerezolvată la finele lui (Facare) 6:13 : "hinnenf mashiftdm 'et hd'ares", "Eu îi voi pierde de pe pământ.", cu imposibilul dublu acuzativ. […] În v.11 se pare că se spune că ha'elohim (zeii, inclusiv Iahve?) au fost șocați de stricăciunea generală de pe pământ, iar în v.*12 aceștia s-au grăbit să meargă la șeful panteonului, binevoitorul Elohim (precum canaaneitul El) ca să-l informeze de decizia lor de a distruge pământul. Elohim a încercat să se opună, dar în zadar, căci majoritatea zeilor era împotriva lui. Redactorii au făcut eforturi pentru a camufla această ceartă din sfatul zeilor și s-o transforme într-o aprobare a potopului de către Elohim, și au făcut asta împrumutând cuvintele din v.11 pentru a nu devia prea mult de la prototipul consacrat. […] Trebuie să adaug că aceeași concluzie articulată aici a fost prevăzută și de Eerdmans în lucrarea Religia Israelului (p.131) : Această poveste n-a fost spusă întotdeauna de către evrei așa cum a fost ea transmisă de Facere. La începutul lui vi 9 :12 transpiră faptul că original Elohim era subiectul. Din cauza companiei dintre Elohim și Noe (la fel ca Enoh v 24) aceștia l-au avertizat de dezastrul care se pregătea. - "The Polytheistic Origins of the Biblical Flood Narrative", Samuel Shaviv, Vetus Testamentum, Vol. 54, Fasc. 4 (Oct., 2004), pp. 527-548, published by BRILL.
^Alttestamentliche Studien I, B. D. Eerdmans, (Giessen, 1908), p. 29. - citat în 2004 la p. 540 de către Samuel Shaviv ("The Polytheistic Origins of the Biblical Flood Narrative", Samuel Shaviv, Vetus Testamentum, Vol. 54, Fasc. 4 (Oct., 2004), pp. 527-548, published by BRILL.) cu text în original (germană) în care apar și expresii redate în ebraica biblică.
^en Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman (2001:242)The Bible Unearthed: Archaeology's New Vision of Ancient Israel and the Origin of Its Sacred Texts, Free Press, New York.
^abBible's Buried Secrets, Did God have A Wife, BBC, 2011. Citat: „The majority of biblical scholars throughout the world now accept it as compelling evidence that God once had a consort.”
^en Judaism, Britannica online 2008, p. 166 din 213
^Charles Hainchelin,Originea Religiei (Les Origines de la Religion - Paris: Les Editions sociales, 1950) Editura de Stat pentru Literatură Politică, 1956, p. 122
^Istoria Bisericii Ortodoxe, de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Ed. Institutului biblic și de Misiune a B.O.R., Buc. 1993, p. 73.
^ro1 Imparati cap. 18,Ieremia cap. 2; Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Goddesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998); Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001)
^en Steven L. McKenzie, Deuteronomistic History, The Anchor Bible Dictionary Vol. 2, Doubleday (1992), pp. 160-168; Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001) pp. 151-154
^en Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Goddesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998); Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001)
^en Patrick D. Miller, The Religion of Ancient Israel, Westminster John Knox Press (2000) pp. 43-45
^en Mark S. Smith, The Early History of God, Yahweh and Other Deities in Ancient Israel, Eerdmans (2002) p. 53; Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 175-176
^en Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 175-176; Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Godesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998) pp. 207-237
^en Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 174-175
^en Mark S. Smith, The Early History of God, Yahweh and Other Deities in Ancient Israel, Eerdmans (2002) p. 53
^en Ze’ev Meshel, Kuntillet ‘Ajrud: An Israelite Religious Center in Northern Sinai, Expedition, Summer 1978, pp. 50-55
^en John Day, Yahweh and the Gods and Goddesses of Canaan, Sheffield Academic Press (2002) pp. 50-51
^en William G. Dever, Did God Have A Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel, Eerdmans Publishing (2005)
^en Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 122-136
^en A Shmuel, Did God Really Have a Wife, The Biblical Archaeology Review, Vol. 32 (2006) pp. 62-66
^en Mark S. Smith, The Early History of God, Yahweh and Other Dieties in Ancient Israel, Eerdmans (2002), p. xxxii-xxxvi
^en John Day, Yahweh and the Gods and Goddesses of Canaan, Sheffield Academic Press (2002) pp. 50-52
^en Who or What Was Yahweh’s Asherah? André Lemaire, BAR 10:06, Nov/Dec 1984
^en Kuntillet ‘Ajrud, Mercer Bible Dictionary, Mercer University Press (1991) pp. 494-494
^en Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Godesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998) p. 237
^"De aceea rămân parțial la opinia propusă în prima ediție a acestei cărți, anume că un simbol se referea înainte la o zeiță cu același nume, dar că în perioada inscripțiilor de la Kuntillet Ajrud acesta funcționa ca parte a repertoriului simbolic al lui Iahve, posibil cu mai vechi conotații asociate zeiței." - The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel, Mark S. Smith, second edition, p. xxxv.
^"În acest moment majoritatea comentatorilor crede că Așera a fost o zeiță în Israelul din timpul monarhiei (de ex. Ackerman, Binger, Day, Dever, Dijkstra, Edelman, Hadley, Handy, Keel și Uehlinger, Loretz, Merlo, Niehr, Olyan Petty, Wyatt, Xella, Zevit, ca și NJPS în Regi 15:13). Unii totuși nu cred asta (de ex. Cross, Frevel, Korpel, Tigay; conform formulării foarte prudente a lui Emerton, Așera ca ipostază a lui Iahve în opinia lui McCarter, poziției nuanțate a lui Miller conform căreia avem de-a face cu o divinizare secundară a simbolului). Prima ediție a "Istoriei Timpurii a lui Dumnezeu" concluziona că dovezile sunt insuficiente pentru a demonstra că Așera a fost o zeiță în Israelul din timpul monarhiei și se întreba dacă simbolul lui așera nu și-a pierdut asocierea originară cu zeița la acel moment. N-aș afirma categoric că nu exista o zeiță în Israelul din timpl monarhiei, doar subliniez că datele oferite de suporterii tezei existenței unei zeițe în Israelul din timpul monarhiei sunt mai problematice decât au sugerat aceștia." - "The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel", Mark S. Smith, second edition, p. xxxii.
^en William G. Dever, Did God Have A Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel, Eerdmans Publishing (2005) p. 5
^en Rainer Albertz, History of Israelite Religion Vol. 1, Westminster Jonk Knox Press (1994) p. 19
^en Jacques Berlinerblau, Official Religion and Popular Religion in Pre-Exilic Ancient Israel. University of Cincinnati, Judaic Studies Program (2000)
^en William G. Dever, Did God Have A Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel, Eerdmans Publishing (2005) p. 7
^Patrick D Miller, The Religion of Ancient Israel, Westminster John Knox Press (2000) pp. 46-62
^enFinkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher () [2001].„9. The Transformation of Judah (c. 930-705 BCE)”.The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts (în engleză) (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p. 234.ISBN978-0-684-86913-1.The idolatry of the people of Judah was not a departure from their earlier monotheism. It was, instead, the way the people of Judah had worshiped for hundreds of years.
^„BBC Two - Bible's Buried Secrets, Did God Have a Wife?”. BBC.. Accesat în.Between the 10th century and the beginning of their exile in 586 there was polytheism as normal religion all throughout Israel; only afterwards things begin to change and very slowly they begin to change. I would say it is only correct for the last centuries, maybe only from the period of the Maccabees, that means the second century BC, so in the time of Jesus of Nazareth it is true, but for the time before it, it is not true.
^Nu e o opinie prea nouă, cf.Toynbee, Arnold; Royal Institute of International Affairs ().A Study of History.12. Oxford University Press, H. Milford. p. 425. și Hermann Gunkel în 1901, conformLyons, William John ().Canon and Exegesis: Canonical Praxis and the Sodom Narrative. A&C Black. p. 140.ISBN978-0-567-40343-8.Because of his view of the history of religions as an evolutionary process, the latter is his preferred option. Polytheism is seen as older than monotheism and so as the more likely background for the original version of the legend, the visit of three gods to test an individual who proves through his hospitality his worthiness to be given the gift of a son.
^Barton, John ().The Theology of the Book of Amos. Old Testament Theology. Cambridge University Press. p. 56.ISBN978-1-107-37715-8. Accesat în.There can be little doubt that polytheism was the normal religion of Israel in practice. [...] On popular religion in Israel see Francesca Stavrakopoulou , "'Popular' Religion and 'Official' Religion: Practice, Perception, Portrayal," in Religious Diversity in Ancient Israel and Judah (eds. F. Stavrakopoulou and J. Barton ; London: T & T Clark, 2010), 37–58. This essay problematizes the distinction between popular and official religion, a distinction that was not necessarily obvious at the time to everyone, even though the Old Testament gives the impression that it was.
^Winn Leith, Mary Joan ().„New Perspectives on the Return from Exile and Persian-Period Yehud”. În Kelle, Brad E.; Strawn, Brent A.The Oxford Handbook of the Historical Books of the Hebrew Bible. Oxford University Press. p. 148.ISBN978-0-19-026116-0.New data from archaeological surveys, excavations, and, sadly, from looted artifacts purchased on the antiquities market have advanced knowledge of the Persian period in its local and international aspects (Stern 2001; Grabbe 2004; Betlyon 2005; Pearce and Wunsch 2014; Lemaire 2015). Archaeological discoveries since the 1970s have demonstrated that preexilic Israelite religion was not yet monotheistic and that strictly monotheistic Yahwism gained adherents in the Persian period (Gnuse 1997; Smith 2002; Albertz and Becking 2003). Not surprisingly then, the last few decades have witnessed reassessments of old certainties and new questions about the history, religion, and culture of the people who worshiped Yhwh in the sixth through late fourth centuries BCE.
^Hayes, Christine ().„Moses and the Beginning of Yahwism: (Genesis 37- Exodus 4), Christine Hayes, Open Yale Courses (Transcription), 2006”.Center for Online Judaic Studies. Accesat în.Only later would a Yahweh-only party polemicize against and seek to suppress certain… what came to be seen as undesirable elements of Israelite-Judean religion, and these elements would be labeled Canaanite, as a part of a process of Israelite differentiation. But what appears in the Bible as a battle between Israelites, pure Yahwists, and Canaanites, pure polytheists, is indeed better understood as a civil war between Yahweh-only Israelites, and Israelites who are participating in the cult of their ancestors.
^Finkelstein & Silberman 2002, p. 234. : The idolatry of the people of Judah was not a departure from their earlier monotheism. It was, instead, the way the people of Judah had worshiped for hundreds of years.
^Sommer 2009, p. 145. It is a commonplace of modern biblical scholarship that Israelite religion prior to the Babylonian exile was basically polytheistic. [...] Many scholars argue that ancient Israelites worshipped a plethora of gods and goddesses [...].
^en Vezi definiția panteismului înMander, William () [2012].„Pantheism”.Stanford Encyclopedia of Philosophy.ISSN1095-5054. Accesat în. șiLevine, Michael () [1996].„Pantheism”.Stanford Encyclopedia of Philosophy.ISSN1095-5054. Accesat în.
^Levine, Michael () [4 June 1996].„Pantheism”.Stanford Encyclopedia of Philosophy.ISSN1095-5054. Accesat în.It seems undeniable, though it usually is denied, that pantheism is intimated in these quotations.
^Long, Phillip J. ().„Acts 17:22-28 – Quoting the Philosophers?”.Reading Acts. Accesat în.The second citation is from Aratus, a Cilcian poet (Phaenomena 5). The original line, "in him we move and live and have our being," was pantheistic, but Paul spins this line into a statement about God as the source of our life.
^Howson, Colin ().Objecting to God. Cambridge University Press. p. 92.ISBN9781139498562.Nor is the agreement conincidental, according to a substantial constituency of religious apologists, who regard the inflationary Big Bang model as direct evidence for God. John Lennox, a mathematician at the University of Oxford, tells us that 'even if the non-believers don't like it, the Big Bang fits in exactly with the Christan narrative of creation'. ... William Lane Craig is another who claims that the Biblical account is corroborated by Big Bang cosmology. Lane Craig also claims that there is a priorproof that there is a God who created this universe.
^May, Gerhard ().Creatio ex nihilo [Creation from nothing]. Continuum International. p. xii.ISBN978-0-567-08356-2. Accesat în.If we look into the early Christian sources, it becomes apparent that the thesis ofcreatio ex nihilo in its full and proper sense, as an ontological statement, only appeared when it was intended, in opposition to the idea of world-formation from unoriginate matter, to give expression to the omnipotence, freedom and uniqueness of God.
![[icon]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aWiki_letter_w_cropped.svg)
