Teatrul (îngreaca veche: θέατρον,theatron) este o formă deartă a spectacolului care folosește interpreți (de obiceiactori) care joacă în direct un eveniment real sau imaginar în fața unui public într-un loc specific, de cele mai multe ori pe oscenă.
Teatrul poate însemna fie arta, fie clădirea în care se desfășoară spectacolele de teatru. În sens figurat, teatru reprezintă un loc în care se desfășoară o acțiune importantă. De exemplu: teatrul unei operațiuni (militare).
Este vorba de spectacole în careactorii reprezintă personaje pentru a fi privite din exterior (de către un public), într-un timp și spațiu limitat. Dialogurile scrise se numescpiese de teatru, dar există și teatru fără text scris dinainte, sau chiar fără cuvinte, folosindu-se demimă șidans.
De ce, dacă noi jucăm în mod natural niște roluri, avem nevoie de teatru? În special, pentru a crea ooglindă socială, un mymesis o reflectare care reproduce exact sau caricaturizează societatea, care ne permite să înțelegem mai bine imperfecțiunile sale: acest rol politic era mai evident înGrecia Antică (Pacea luiAristofan de exemplu).
De asemenea, teatrul poate avea un efect decatharsis, pentru a exterioriza sentimentele care nu sunt permise de societate. Teatru poate fi de asemenea și un mod dedivertisment.
Teatrul Globe s-a deschis în Londra, în mai 1599. Structura sa circulară a fost construită din lemn și aproape 3000 de oameni aveau locuri la balcoane sau în picioare în jurul scenei în aer liber, într-o zonă cunoscută ca fosă. Wiliam Shakespeare a scris exclusiv pentru propria lui companie de teatru, iar multe dintre piesele sale au avut loc laTeatrul Globe. Nu numai că a scris piesele, dar el a și jucat în unele dintre ele. Intrarea costa un penny în fosă și 2 penny la balcon.
Teatrul modern își are probabil rădăcinele în interpretările dramatice ale teatrului din Grecia antică. Pentru realizarea unui spectacol dramatic, teatrul poate îmbina desenul, muzica, dansul, dar și poezia și proza.
Grecii antici au pus bazele tragediei și comediei. Corul cânta povestea piesei, în timp ce actorii își mimau rolurile. Publicul stătea în locuri mai înalte (pe pantele colinelor), iar acțiunea se desfășura pe un loc plat, numit orchestră. Din 450 î.Hr. s-au construit teatre cu locuri pentru public, pe bănci de piatră, ca cel de la Epidarus. Romanii au adăugat o scenă mai adecvată, care asigura un decor de fundal. În fața acestuia, la fel ca în teatrele moderne, se afla o scenă ridicată deasupra orchestrei.
În anii 1950, teatrele englezești erau clădiri circulare de lemn, cu scenă deschisă. Însecolul al XVII-lea s-a introdus arcada, un cadru în jurul părții din față a scenei, care masca zonele unde așteptau actorii sau cei ce înlocuiau decorurile. Cea mai importantă figură a teatrului european dinsecolul al XVIII-lea a fostDavid Garrick (1717-1779), un actor și manager, care a pus în scenă piese ale luiWilliam Shakespeare dar și piese noi.
În sec. al XIX-lea a devenit tot mai popular teatrul de revistă cunoscut înAmerica de Nord sub denumirea devodevil. Aveau actori, cântăreți și comedianți, care evoluau în fața unui public entuziast și zgomotos.Opera șibaletul (dansul dramatic) au înflorit în secolul al XIX-lea. S-au dezvoltat în același timp și iluminatul electric, scenele rotative, efectele speciale incitante cu apă, fum și diverseiluzii vizuale. Producțiile au devenit atât de elaborate, încât prin anul 1910, unii directori preferau decorurile. Noile idei includeau scena împinsă în față, care a dus apoi la scena circulară, înconjurată complet de public și la teatrul în aer liber.
Producțiile teatrale moderne implică munca unei echipe în spatele scenei: proiectanți, constructori, tehnicieni, costumieri și machiori, actori și regizori. Teatrele profesioniste oferă ultimele inovații din electronică, sisteme de iluminat și sonorizare. Iar piesele de teatru sunt jucate cu mult succes, de amatori, în săli mici și în școli.
Scurtă istorie a teatrului românesc, Mihai Florea, Editura Meridiane, 1970
„Das rumänische Theater nach 1989. Seine Beziehungen zum deutschsprachigen Raum” („Teatrul românesc după 1989. Relațiile sale cu spațiul de expresie germană”), Alina Mazilu, Medana Weident, Irina Wolf, editura Frank & Timme, Berlin, 2011 -recenzie
Teatrul romînesc contemporan: Cetatea de foc, Margareta Bărbuță, Editura Tineretului, 1962
O Antologie a dramaturgiei românești, 1944-1977: Teatrul de inspirație istorică, Valeriu Râpeanu, Editura Eminescu, 1978
Dramaturgie română contemporană, Volume 1, Valeriu Râpeanu, Editura Tineretului, 1967
Dramaturgia istorică română contemporană, Ion Nistor, Albatros, 1988
O Antologie a dramei istorice românești: perioada contemporană, Ion Zamfirescu, Editura Eminescu, 1986
Istoria literaturii Române: evoluția genului dramatic, Volumes 1-2, Vicu Mîndra, Editura Tip. Universității din București, 1977
Dramaturgie românească, 1918-1944, Volume 2, Margareta Bărbuță, Editura Tineretului, 1969
O istorie a prozei și dramaturgiei românești: perspectiva personajului literar, Volume 2, Florin Șindrilaru, Editura Casa Cărții de Știință, 2011
Maior, Claudia.Antologia pieselor prezentate în secțiunea „spectacole-lectură”. Festivalul internațional de Teatru de la Sibiu. Sibiu, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2023,ISBN 978-606-12-1972-8
Maior, Claudia (editor); Marinescu, Ciprian (editor).Teatrul postdramatic în șase portrete. Sibiu, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2023,ISBN 978-606-12-1971-1
Nechit, Diana (editor); Șerban C. Andrei (editor).Un teatru al intimității contemporane. Sibiu, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2023,ISBN 978-606-12-1965-0
Nechit, Diana (editor); Șerban C. Andrei (editor).Antologie de teatru francofon contemporan : 2017-2021. Sibiu, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2023, ISBN 978-606-12-1926
