În timp ce cea mai apropiată distanță de la Soare a obiectelor împrăștiate este de aproximativ 30–35 UA, orbitele lor se pot extinde mult dincolo de 100 UA. Acest lucru face ca obiectele împrăștiate să fie „printre obiectele cele mai îndepărtate și reci din Sistemul solar”.[1] Partea din interiorul discului împrăștiat se suprapune cu o regiune în formă detor cu obiecte care orbitează, tradițional denumităcentura Kuiper,[2] dar limitele sale exterioare ajung mult mai departe deSoare și sunt mult mai sus și jos laecliptică decât centura propriu-zisă.[a]
Din cauza naturii sale instabile,astronomii consideră ca discul împrăștiat a fi locul de origine pentru cele mai multecomete periodice observate în Sistemul solar, cucentaurii, corpuri înghețate dintreJupiter șiNeptun, fiind stadiu intermediar în migrația unui obiect de la disc Sistemul solar interior.[4] Eventual, perturbațiile de la planetele gigantice trimit astfel de obiecte spre Soare, transformându-le în comete periodice. Multe obiecte dinnorul lui Oort se crede de asemenea că provin din discul împrăștiat.
^Literatura este inconsecventă în utilizarea frazelor „disc împrăștiat” și „Centura Kuiper”. Pentru unii, ele sunt populații distincte; pentru alții, discul împrăștiat face parte din centura Kuiper. Autorii pot oscila între aceste două utilizări chiar și într-o singură publicație.[3] În acest articol discul împrăștiat va fi considerat o populație separată din centura Kuiper.
