| Dicasteriul pentru Cauzele Sfinților Dicasterium de Causis Sanctorum | |
 Palazzo delle Congregazioni in Piazza Pio XII | |
| Înființare | 22 ianuarie1588 |
|---|---|
| Tip | dicasteriu |
| Apartenență | Curia Romană,Sfântul Scaun |
| Secretar General | Fabio Fabene |
| Cardinal prefect | Marcello Semeraro |
| Fostul nume | Congregația pentru Cauzele Sfinților |
Modificădate /text  | |
Dicasteriul pentru Cauzale Sfinților (înlatinăDicasterium de Causis Sanctorum) este unul din cele 16 dicasterii aleCuriei Romane, organul care coordonează activitateaBisericii Catolice. Anterior constituțieiPraedicate evangelium, promulgată la19 martie2022 depapa Francisc, s-a numitCongregația pentru Cauzele Sfinților (în latină: Congregatio de Causis Sanctorum), atribuțiile fiind aceleași.[1] Dicasteriul se pronunță în procesele debeatificare și decanonizare ale sfinților, care încep la nivelul diecezelor respectiv eparhiilor. Acestea adună mărturiile despre o persoană considerată sfântă, mărturii pe care le înaintează Dicasteriului pentru Cauzele Sfinților, cu solicitarea de a recunoaște cele consemnate, respectiv de a aproba canonizarea. Dicasteriul este condus de un cardinal prefect ajutat de un secretar. Întregul dicasteriu numără treizeci și patru de membri, un promotor al credinței, cinci raportori și optzeci și trei deconsultori.
Potrivit constituției apostolicePastor Bonus, dicasteriul este responsabil de „a se ocupa de tot ceea ce, conform procedurii stabilite, conduce la canonizarea slujitorilor lui Dumnezeu”. Rolul său este, așadar, de a investiga potențiale cazuri de canonizare, de a examina propunerile, de a determina cu certitudine că un credincios decedat a trăit la un asemenea grad de sfințenie (unirea cu Dumnezeu care se realizează prinhar („sfințenie”) divin, care aduce virtuți „infuze” la gradul „eroic”) încât cauzaslujitorului lui Dumnezeu (candidat la beatificare sau canonizare) să poată fi supusăsuveranului pontif, care adoptă hotărârea beatificării respectiv canonizării persoanei respective.
De asemenea, se pronunță asupra statutului deDoctor al Bisericii, atribuit sau nu, sfinților. În cele din urmă dicasteriul decide asupra autenticității creștine arelicvelor sacre, este responsabil(ă) de conservarea lor și autorizează expunerea și mutarea acestora. Un colegiu de raportori prezidat de un raportor general și asistat deconsultori este responsabil de studierea cauzelor propuse (miracole, martiriu etc.). Congregația are proprii medici care să analizeze vindecările și miracolele.
PapaSixt al V-lea a instituit la22 ianuarie1588 o «Congregație a Riturilor», cu scopul de a controla cultul și de a trata canonizarea sfinților.[2]
Această Congregație a Riturilor a elaborat proceduri de canonizare încă de la originile sale, dar acestea au variat mult de-a lungul timpului, îndeosebi dupăConciliul Vatican II. În schimb,maximele care guvernează aceste proceduri sunt definitiv codificate de tratatulDe servorum Dei beatificatione et de beatorum canonizatione (în română: „Despre beatificarea servilor lui Dumnezeu și despre canonizarea fericiților”) scris deProspero Lambertini, viitorul papă Benedict al XIV-lea, atunciavocatul diavolului laCongregația Riturilor. Tratatul săuDe servorum, editat în1734 și1738 laBologna, oraș al cărui arhiepiscop era, stabilește proceduri inspirate din teologia sfântuluiToma de Aquino precum și dinscolastica posterioară.[3]
PapaPaul al VI-lea, în constituția « Sacra Rituum Congregatio » din 8 mai 1969, împarteCongregația Riturilor în două congregații distincte:Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor șiCongregația pentru Cauzele Sfinților.
