Diaspora desemnează totalitatea comunitățilorevreiești dispersate și stabilite în afaraPalestinei ca urmare a distrugeriiIerusalimului și alungării populației de cătreNabucodonosor al II-lea, regeleBabilonului, mai ales în urma captivității babiloniene.[1] Prin extensie, în prezent termenul desemnează orice grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine.[2][3]
Termenul de "diaspora" pătrunde în limba română dinfranceză[4], care la rândul ei îl împrumutase din limbagreacă, și se referă în primul rând la totalitatea comunităților evreiești dispersate ca urmare a distrugeriiIerusalimului, cât și la un grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine. În vocabularul grecesc cuvântul se compune dindia, ce desemnează "împrejurul", șispora, cuvânt ce înseamnă a "împrăștia".[5]
Fenomenul diasporei a fost inițial înregistrat ca dimensiune a istorieievreiești, apoigrecești,armenești și ulteriorchinezești. Cele patru comunități sunt recunoscute ca reprezentând diasporele clasice ale lumii. Dinamica migrației din secolul al XX-lea a generat noi comunități de tip diasporic pentru care s-a trecut la un discurs specific în fiecare domeniu, dar într-o continuă transformare în perpectiva sociologică.
Tipologia luiWilliam Safran din1991 face referire la traumǎ, exil și nostalgie în definirea diasporei, însă producerea unei definiții bazate pe amintirile unei singure comunități diasporice, ceaevreiascǎ, nu a fost rodnicǎ.
Încercările luiJames Clifford din1997 de a defini diaspora s-au concretizat apoi în abordări etnografice, care includ varietatea istorică și complexitatea factorilor social-economici care stau uneori la baza migrației.[6]
În anul2006 cercetătoarea Eleni Sideri demonstrează prin referirea la comunitatea de greci din statul est europeanGeorgia, că nu numaiunde sauce este fenomenul diasporei reprezintă o cale înspre definirea eficientǎ a termenului "diaspora", dar mai alescând și în ce ordine temporală se formează comunitatea de tip diasporic în raport cu formareastatului național de care aceasta se leagă. Se indică astfel că uneori comunitățile diasporice sunt chiar mai vechi decât statele considerate țarǎ de origine.
În același an 2006, o perspectivă franceză descentralizează definirea diasporei în raport cu o țară de origine și accentueazǎ: "Conceptul de diaspora nu devine util decât dacă este utilizat exclusiv în cazuri unde dispersia de oameni trăiește precum poporul careia îi aparține, unde ea este însoțită de menținerea obiectivului de legături și simboluri, a ordinii culturale, politice sau caritabile între grupurile dispersate – de obicei în calitate de minorități – și [deci] nu numai cu un anumit loc numitde origine, unde se mențin forme desolidaritate culturalǎ ,sentimentală sau politică, mai mult sau mai puțin active, între diferitele așezări de oameni"[7]
Tot în 2006 Ruxanda Trandafoiu pune accentul pe ideologii și consideră în cazul diasporelor că structurile de comunicare de tip „New Media” sunt un surogat al teritorialității pierdute.[8]
Ruxanda Trandafoiu,The Geopolitics of Work Migrants,Westminster Papers in Communication and Cultures, Vol 3(3), London: Eg. University of Westminster, 2006
