Cariera lui Keaton a început pe scenă, când a apărut în producția originală din 1968 amusicaluluiHair de peBroadway. În anul următor, a fost nominalizată la premiul Tony pentru cea mai bună actriță într-o piesă de teatru, pentru interpretarea sa din piesa comică a luiWoody Allen,Play It Again, Sam. A debutat apoi pe marele ecran într-un rol mic înLovers and Other Strangers (1970), înainte de a deveni celebră cu primul său rol important, în filmulNașul (1972), al luiFrancis Ford Coppola, rol pe care l-a reluat în continuărilePartea II (1974) șiPartea III (1990). A colaborat frecvent cu Woody Allen, începând cu adaptarea cinematografică a pieseiPlay It Again, Sam (1972). Următoarele două filme cu el,Adormitul (1973) șiLove and Death (1975), au consacrat-o ca actriță de comedie, iar al patrulea,Annie Hall (1977), i-a aduspremiul Oscar pentru cea mai bună actriță.[16]
A mai fost nominalizată la Oscar pentru rolurile sale ca activista Louise Bryant înRoșii (1981), o pacientă cu leucemie înCamera lui Marvin (1996), și o dramaturgă îndrăgostită înSomething's Gotta Give (2003).
Diane Hall s-a născut pe5 ianuarie1946, înLos Angeles,California.[17][18] Mama ei, Dorothy Deanne (născută Keaton), era casnică și fotograf amator; tatăl ei, John Newton Ignatius „Jack” Hall, era agent imobiliar și inginer civil; mama lui era originară dinIrlanda.[19] Keaton a fost crescută de mama sa în spiritulmetodismului liber.[20][21][22] Mama ei a câștigat concursul „Mrs. Los Angeles” pentru gospodine; Keaton a spus că teatralitatea evenimentului i-a inspirat primul impuls de a deveniactriță, și, în cele din urmă, dorința de a lucra pe scenă.[23]
Ea a considerat-o și peKatharine Hepburn, pe care o admira pentru interpretarea femeilor puternice și independente, ca una dintre sursele sale de inspirație.[16]
Rolul care i-a adus succesul lui Keaton a venit în 1971, când a fost distribuită în rolul luiKay Adams, iubita și eventuala soție a luiMichael Corleone (interpretat deAl Pacino) în filmul luiFrancis Ford Coppola,Nașul (1972). Coppola a menționat că a remarcat-o pe Keaton pentru prima dată înLovers and Other Strangers (1970), și a distribuit-o datorită reputației sale de excentrică, pe care voia să o insufle rolului (Keaton susține că, la acea vreme, era cunoscută în industria cinematografică drept „actrița țicnită”).[24][23] Interpretarea ei din peliculă s-a bazat în mare măsură pe experiența ei reală din timpul filmărilor, pe care a descris-o drept „o femeie în lumea bărbaților”.[23]Nașul a avut un succes critic și financiar fără precedent, devenindfilmul cu cele mai mari încasări ale vremii, și câștigândPremiul Oscar pentru cel mai bun film, în 1973.
Doi ani mai târziu, ea a reluat rolul lui Kay Adams înNașul: Partea a II-a (1974). Inițial a fost reticentă, spunând: „La început, eram sceptică în privința reinterpretării lui Kay, în continuarea filmuluiNașul. Dar când am citit scenariul, personajul mi s-a părut mult mai substanțial decât în primul film”.[25] În partea a II-a, personajul ei s-a schimbat dramatic, devenind mai înverșunată față de imperiul criminal al soțului ei. Chiar dacă Keaton a beneficiat de o expunere mediatică largă datorită filmelor, unii critici au considerat că importanța personajului ei era minimală. RevistaTime a scris că era „invizibilă înNașul și palidă înNașul II”, dar, potrivit revisteiEmpire, Keaton „se dovedește a fi pivotul discret, ceea ce nu este o realizare minoră în filmele dominate în mod imperios de bărbați”.[26][27]
Keaton a reluat rolul lui Kay Adams în filmul din 1990,Nașul: Partea a III-a, care se petrece la 20 de ani după finalul filmuluiNașul: Partea a II-a.
Diane Keaton ca parteneră și colaboatoare a regizoruluiWoody Allen (fotografiați în 1969-70)
În 1978, Keaton a câștigatPremiul Oscar pentru cea mai bună actriță pentrucomedia romantică a luiWoody AllenAnnie Hall (1977), unul dintre cele mai faimoase roluri ale sale.Annie Hall, scris de Allen și Marshall Brickman, și regizat de Allen, a fost considerat de mulți o explorare autobiografică a relației sale cu Keaton. Allen s-a inspirat vag din Keaton pentru a crea personajul Annie Hall („Annie” era porecla ei, iar „Hall” era numele ei de fată). Multe dintre manierismele și umorul autoironic al lui Keaton au fost adăugate rolului de către Allen.
Regizoarea Nancy Meyers a afirmat: „Diane este cea mai autoironică persoană în viață”.[28] Keaton a mai spus că Allen a scris personajul ca o „versiune idealizată” a ei însăși.[29] Cei doi au jucat rolul unui cuplu care se despărțea și se împăca frecvent, locuind înNew York City. Interpretarea ei a fost rezumată ulterior deCNN ca fiind „stângace, autoironică, vorbind în mici vârtejuri înduioșătoare și semi-logice”[30] și de Allen ca fiind „o cădere nervoasă în slow motion”.[31]Annie Hall a avut un succes critic și comercial major, și a câștigatOscarul pentru cel mai bun film.
În 2006, revistaPremiere a clasat-o pe Keaton înAnnie Hall pe locul 60 în lista „Cele mai bune 100 de interpretări din toate timpurile” și a menționat:
E greu să joci rolul unei fete amețite. ... Genialitatea lui Annie constă în faptul că, în ciuda loviturii sale ciudate derever, a condusului groaznic și a ticurilor nervoase, ea este și o femeie complexă și inteligentă. Keaton ilustrează cu brio această dicotomie a personajului său, mai ales când vorbește fără oprire la prima întâlnire cu Alvy (Woody Allen), în timp ce subtitrarea spune: „Probabil crede că sunt o yo-yo”. Yo-yo? Greu de crezut.[32]
Keaton nu a fost niciodată căsătorită.[33] Ea a adoptat doi copii — o fiică, în 1996, și un fiu, în 2001.[34] Ulterior a declarat: „Maternitatea m-a schimbat complet. Este cea mai profundă experiență pe care am trăit-o vreodată”.[35]
Keaton a declarat că a produs documentarulHeaven din 1987 pentru că „am fost întotdeauna destul de religioasă în copilărie... Mă interesa în primul rând religia pentru că voiam să ajung înRai”. Când a crescut, a devenitagnostică.[36]
Keaton a încetat din viață în California pe 11 octombrie 2025, la vârsta de 79 de ani, din cauza uneipneumonii.[37] Starea ei de sănătate se deteriorase în lunile precedente, deși ea a păstrat confidențialitatea cu privire la afecțiunile sale.[38][39]