Unsemn diacritic este un semn grafic adăugat la oliteră pentru a indica o diferență înpronunție sau pentru a deosebi sensurile a douăcuvinte altfel scrise identic. Semnele diacritice se plasează de obicei deasupra sau dedesubtul unei litere, dar sunt posibile și alte poziții. Termenul derivă dinlimba greacă, unde διακριτικός (diakritikos) înseamnă „care distinge”.[1][2]
Nu toate simbolurile care însoțesc literele sunt semne diacritice. De exemplu, în multelimbi, punctul din literele minusculei șij face parte din corpul literei. Uneori un simbol atașat unei litere se poate considera semn diacritic într-o limbă și parte a literei în alta.
Limba română folosește cinci litere cu semne diacritice:ă,â,î,ș,ț. Aspectul și denumirea acestor semne sunt arătate în tabelul de mai jos.
Ă ă
căciulă (breve); când semnul este pus deasupra unei litere ce reprezintă ovocală pentru a indica o pronunție scurtă (de exemplu osemivocală) atunci se numeștesemnul scurt.
 â Î î
circumflex; în alte limbi valoarea fonetică a acestui semn diacritic este diferită.
Ș ș Ț ț
virguliță[3] sauvirgulă, plasată sub literele corespunzătoare s, S, t, T. Variantele cu sedilă sunt foarte răspândite mai ales în redactarea computerizată, dar incorecte (vezi articoleleȘ,Ț).
accent ascuțit; folosit de exemplu în limbilefranceză șimaghiară. În limba română se folosește uneori la cuvintele-titlu din dicționare sau pentru a marca accentul în cuvintele care altfel s-ar confunda, de exemplu: (doi)copíi este diferit de (două)cópii.
^Editura Enciclopedică, ed. ().Dicționar Enciclopedic vol. II D—G. București. pp. p. 85.ISBN973-45-0144-5.DIACRITIC (< fr. {i}; {s} gr.diakritikos „care distinge”) adj. Semn ~ = semn grafic care însoțește o literă aalfabetului și marchează o anumită valoare fonetică.
