În fiecare punct, derivata funcției estepanta (înclinarea)dreptei care estetangentă lacurbă. Dreapta care se mișcă este tangenta instantanee lacurbă în orice moment; este colorată înverde dacă este pozitivă, înnegru dacă estezero, respectiv înroșu, dacă este negativă.
Derivata unei funcții într-unpunct semnifică rata cu care se modificăvaloarea funcției atunci când se modificăargumentul. Cu alte cuvinte, derivata este o formulare matematică a noțiunii derată de variație. Derivata este un concept foarte versatil, care poate fi privit în multe feluri. De exemplu, referindu-ne lagraficul bidimensional al funcțieif, derivata într-un punctx reprezintăpantatangentei la grafic în punctulx. Panta tangentei se poate aproxima printr-osecantă. Cu această interpretare geometrică, nu este surprinzător faptul căderivatele pot fi folosite pentru a descrie multe proprietăți geometrice ale graficelor de funcții, cum ar ficoncavitatea șiconvexitatea.
Trebuie menționat că nu toate funcțiile admit derivate. De exemplu, funcțiile nu au derivate în punctele în care au o tangentă verticală, în punctele dediscontinuitate și înpunctele de întoarcere.
Se poate menționa, cu titlul aproape anecdotic, dar absolut real, că lumea științifică a momentului respectiv (1685-1690) asista, aproape „cu sufletul la gură”, timp de câțiva ani buni, la un dialog deschis și permanent al celor doi titani, Leibnitz și Newton. Doar după ce cei doi oameni de știință au ajuns la înțelegerea abordării conceptelor și noțiunilor din ambele puncte de vedere (al fizicianului și al matematicianului), după ce s-au pus de acord cu noțiunile preliminare, limitele și metodologia deabordare a conceptelor etc., cei doi au putut explica și restului lumii științifice despre ce este vorba.
Derivata a apărut din necesitatea de a exprima rata cu care se modifică (variază) o cantitatey ca urmare a modificării (variației) unei alte cantitățix de care este legată printr-o funcție. Folosind simbolul Δ pentru a nota modificarea (variația) unei cantități, această rată se definește calimita raportului variațiilor (diferențelor):
pe măsură ce Δx tinde spre 0 sau altfel exprimat Δx e învecinătatea lui 0. În notația luiLeibniz, derivata luiy în raport cux se scrie
În limbajul matematic contemporan, nu se mai face referire la cantitățile care variază; derivata este considerată o operație matematică asupra funcțiilor. Definiția formală a acestei operații (care nu mai face uz de noțiunea de cantitățiinfinitezimale) este dată de limita cândh tinde la 0 (e învecinătatea lui 0) a următoarei expresii:
Gh. Sirețchi,Analiză matematică, Editura didactică și pedagogică.
Anton, Howard; Bivens, Irl; Davis, Stephen (),Calculus: Early Transcendentals Single and Multivariable (ed. 8th), New York: Wiley,ISBN978-0-471-47244-5
Apostol, Tom M. (iunie 1967),Calculus, Vol. 1: One-Variable Calculus with an Introduction to Linear Algebra,1 (ed. 2nd), Wiley,ISBN978-0-471-00005-1
Apostol, Tom M. (iunie 1969),Calculus, Vol. 2: Multi-Variable Calculus and Linear Algebra with Applications,1 (ed. 2nd), Wiley,ISBN978-0-471-00007-5
Courant, Richard; John, Fritz (),Introduction to Calculus and Analysis, Vol. 1, Springer-Verlag,ISBN978-3-540-65058-4
Eves, Howard (),An Introduction to the History of Mathematics (ed. 6th), Brooks Cole,ISBN978-0-03-029558-4
Larson, Ron; Hostetler, Robert P.; Edwards, Bruce H. (),Calculus: Early Transcendental Functions (ed. 4th), Houghton Mifflin Company,ISBN978-0-618-60624-5