Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice,sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsescnotele de subsol. Puteți ajuta introducândcitări mai precise ale surselor.
Dansul este un mijlocartistic de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de mișcări ritmice, variate și expresive ale corpului, executate în ritmulmuzicii, având caracter religios, de artă sau de divertisment.
Originile dansului coincid cu începuturile comunităților omenești, având funcții rituale (mistice, războinice), de invocare a forțelor divine, pentru reușita lavânătoare, confruntăritribale etc. La unele popoare, caracterul ritual s-a păstrat, decantat și abstractizat, până în zilele noastre.
ÎnGrecia antică, dansul făcea parte din disciplinele fundamentale aleeducației, considerat eficient pentru sădirea, menținerea și întărirea sentimentelor desolidaritate socială. În acest scop, se practicau dansuri războinice (pirice), pacifice (emelii), de cules al viilor (epilenice) etc.
ÎnRoma antică, exista dansul ritualsaltatio, cu funcții invocatoare, dar acesta a degenerat odată cu decădereaImperiului Roman.
ÎnEvul Mediu, în ciuda tendințeiclerului de a menține funcția religioasă a dansului, influențele laice au devenit din ce în ce mai puternice, accentuându-se în sec. al XIII-lea, când în practica socială s-au dezvoltat diverse genuri de dans (denumitechorea, charola, carole, danse, estampie, ductia, pastourelle ș.a.), ca o expresie simplă și puternică a dragostei de viață a poporului.
Renașterea a adâncit acest proces. Pașii simpli din dansurile vechi s-au dezvoltat, au combinat gesturile și mișcările, s-au individualizat. Au apărut forme noi și s-au creat succesiuni tipice, în care un dans lent, binar, era urmat de altul rapid, ternar. În felul acesta a luat nașteresuita, care consta din în patru părți fixe:allemanda, couranta, sarabanda șigiga. În vremea luiJohann Sebastian Bach, suita se executa independent și juca un rol important în dezvoltarea muzicii instrumentale. Pe lângă cele patru dansuri de bază, au început să fie incluse și altele –boureé, gavota, musette, polacca,menuetul (foarte important, devenind parte constitutivă asimfoniei),ciacona, passacaglia (variațiuni pe o temă ostinato, cu rol determinant în unele forme muzicale).
Spre sfârșitul sec. al XVIII-lea, dinViena s-a răspânditvalsul, un dans derivat dinLändler. În aceeași perioadă, au început să se impună și dansuri ale altor popoare, camazurca, polca,boleroul, jota, fandango, ceardașul ș.a. care au pătruns în toate mediile sociale, având rol de seamă în constituirea și afirmarea școlilor naționale.
La hotarul dintre sec. 19 și 20, s-au răspândit dansuri de origine americană, precumtango, samba, habanera, charlestonul,foxtrotul etc., care poartă amprenta muzicii dejazz, influențând creația unor compozitori moderni.
Călușarii, dans prezentat la Târgul dinLeipzig, 1954Festival de dans
Poporul român are dansuri de o deosebită bogăție și varietate, care se execută individual, sau în grup (perechi, linie, cerc), diferind de la regiune la regiune. Caracteristică este practica folosirii ca suport muzical a unor melodii diverse pentru unul și același dans, ca și executarea pe aceeași melodie a mai multor dansuri.
Cele mai răspândite sunthora, sârba, învârtita,călușul și multe altele, cu tendința de generalizare datorită activităților artistice de amatori și, îndeosebi, a televiziunii.
În creația muzicală românească, dansurile populare au fost utilizate mai întâi în aranjamente, rapsodii instrumentale, apoi au stat la baza unor prelucrări mai complexe, mergând până la invenții melodico-ritmice sugerate de structurile tipice.
