Cupa UEFA Intertoto, abreviată șiCupa UI, a fost o competiție de fotbal europeană de vară, pentru echipele care nu s-au calificat în competițiileUEFA, (Liga Campionilor șiCupa UEFA). Competiția a fost anulată în2009.[1]
Orice federatie care dorește să participe trebuie să depună un formular de înscriere, cu clubul cel mai bine clasat (în funcție de poziția din liga domestică) intrând în competiție la sfârșitul sezonului. Clubul nu trebuie în mod neapărat să fie clasat direct sub cluburile care s-au calificat într-o altă competiție UEFA; dacă clubul care se află în această poziție nu s-a înscris, nu va putea să concureze, locul mergând către alt club care s-a înscris.
Cupa este creditată pentru faptul că oferă o oportunitate atât cluburilor care altfel nu ar avea șansa să intre în Cupa UEFA, cât șiloteriilor sportive (saupariurilor sportive) de a continua în timpul verii.[2] Acest lucru reflectă rolul său inițial, acela de turneu organizat numai pentru pariuri sportive. În1995 turneul a revenit tutelei oficiale a UEFA[3] și au fost introduse locurile de calificare în Cupa UEFA. Inițial, două au fost acordate, însă în2006 acest număr a fost ridicat până la totalul actual de 11.[4]
Thommen, care organizase pariurile sportive înElveția în1932, avea un interes major în a fi jucate meciuri cu acest scop în pauza de vară. UEFA nu a agreat inițial această idee, considerând interesul legat de pariuri unul de prost gust; cu toate acestea, a permis organizarea noului turneu, însă a evitat să se implice în mod oficial.[2] Cluburilor care se calificau într-una dintre competițiile continentale oficiale, cum ar fiCupa Campionilor Europeni șiCupa Cupelor UEFA, nu le era permis să participe.
Primul turneu a avut loc în1961 sub numele deCupa Internațională de Fotbal (CIF). Inițial, Cupa avea o etapă a grupelor care ducea la meciuri eliminatoare ce culminau cu o finală. Până în1967 devenise dificilă organizarea meciurilor,[3] așa că s-a renunțat la rundele eliminatoare și la finală, lăsând turneul fără vreun câștigător. În schimb, câștigătorii grupelor primeau premii între 100.000 și 150.000 CHF.
Până în1995 UEFA și-a reconsiderat opinia, a preluat controlul oficial al turneului și i-a schimbat formatul. Inițial, se acorda un loc în Cupa UEFA a doi dintre câștigători. Succesul unuia dintre primii câștigători,FC Girondins de Bordeaux, de a ajunge în finala Cupei UEFA 1995-96 a încurajat UEFA să mai adauge un al treilea loc pentru Cupa UEFA în1996.[3]
Multe cluburi detestă competiția și o consideră disruptivă în cadrul pregătirilor pentru noul sezon. Drept consecință, nu se înscriu în competiție chiar dacă sunt chemate. În mod special, ca urmare a relansării din 1995, cluburile dinAnglia șiScoția erau sceptice cu privire la competiție; după ce le-au fost oferite inițial trei locuri în Cupă, toate cluburile engleze dinprima divizie au refuzat șansa de a participa.[5] Ca urmare a amenințării de eliminare a echipelor engleze și scoțiene din toate competițiile UEFA,[5] situația a fost eventual rezolvată, trei cluburi engleze și unul scoțian intrând în competiție cu echipa de rezerve și nici unul calificându-se.
În anii următori, UEFA a oferit posibilitatea națiunilor de a renunța la locurile pentru Intertoto. De exemplu, în1998, Scoția,San Marino șiMoldova au renunțat la locuri, iar Anglia,Portugalia șiGrecia au renunțat la unul din cele două, Crystal Palace fiind singurul participant, cu toate că terminase pe ultimul loc în Premiership.[6] Alte cluburi au avut succes în Cupa UI, completându-l cu parcursuri importante în Cupa UEFA. Și mai mult, UEFA respinge această caracterizare a turneului de a fi disruptiv. Ea subliniază că în sezonul 2004-05 doi din cei trei câștigători ai Cupei Intertoto 2004 au reușit să se califice în Liga Campionilor.[3]
La competiția din1995, formatul era alcătuit dintr-o etapă a grupelor și una eliminatorie; 60 de echipe erau împărțite în 12 grupe de câte cinci, cu cele mai bune 16 echipe concurând apoi în etapa eliminatorie în meciuri tur-retur iar cei doi câștigători finaliști calificându-se în Cupa UEFA. În1996 și1997, numai cei 12 câștigători ai grupelor intrau în etapa eliminatorie, de data aceasta trei finaliști mergând mai departe. Națiunilor le erau acordate locuri de participare potrivitcoeficienților UEFA, ca și în alte turnee UEFA.
La turneul din1998 s-a renunțat la etapa grupelor, acesta devenind un turneu eliminatoriu iar cluburile cu reputație intrând direct în stagiile finale. Acest aranjament a durat până în2005.
După turneul din2006, formatul Cupei s-a schimbat. Sunt trei runde în loc de cele cinci inițale, iar cele 11 echipe câștigătoare din runda a treia participă la a doua rundă de calificare pentru Cupa UEFA.[7] Pentru prima dată din anii1960, există un trofeu adevărat; echipei care merge cel mai departe în Cupa UEFA i se va acorda un trofeu.[8] Primii câștigători au fostNewcastle United, care a câștigat turneul din 2006 mergând cel mai departe înCupa UEFA 2006-07 decât ceilalți zece calificați.[9]
Numai unei singure echipe din fiecare asociație națională i se va permite să participe. Cu toate acestea, dacă una sau mai multe națiuni nu doresc să își ocupe locurile, posibilitatea a fost acordată pentru ca alte națiuni să aibă un al doilea participant. Echipele care vor intra în competiție sunt stabilite de fiecare asociație.[7] Echipele din cele mai slabe federații intră în prima etapă, pe când cele din federațiile medii intră în etapa a doua, iar cluburile din cele mai puternice federații intră în etapa a treia.
Listate sunt toate cele 11 echipe care au câștigat meciurile din runda a treia, calificându-se în Cupa UEFA. Câștigătorii competiției (stabiliți după performanța reușită în Cupa UEFA) suntîngroșați.
^„Regulamentele pentru Cupa Intertoto 2006”(PDF).UEFA. Accesat în.Cluburile care se califică în... Cupa UEFA și care apoi vor merge cel mai departe în competiție vor primi fiecare un trofeu al Cupei UEFA Intertoto