Crima împotriva umanității este un concept care apare în practica judiciară ca o alternativă la utilizarea termenului degenocid. Motivul este existența unor cerințe de probațiune mult mai ușoare, în condițiile în care există anumite suprapuneri a sferelor celor două infracțiuni.
Unii autori consideră genocidul ca o formă agravantă a crimelor împotriva umanității, deoarece include intenția de a distruge un grup social.
Alți specialiști văd situația tocmai invers, invocând cerința ,,de masă” și caracterul „sistematic” necesar pentru a se putea invoca infracțiunea decrimă împotriva umanității.
Cert este căjurisprudența internațională considerăgenocidul șicrimele împotriva umanității ca fiind infracțiuni separate.
În dreptul internațional, infracțiunea decrime împotriva umanității se referă la mai multe tipuri de acte care sunt săvârșite în mod sistematic împotriva oricărei populații civile, fie inițiate, încurajate sau doar tolerate de orice autoritate, fie ea guvernamentală sau de fapt[1].
Prin articolele 7 și 8 dinStatutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, adoptat în1998,violul,sclavia sexuală,prostituția forțată, sarcinile forțate șisterilizarea forțată, sau orice formă de violență sexuală sunt definite dreptcrime împotriva umanității șicrime de război și echivalate cu o formă detortură și o crimă gravă de război, fie că aceste acte sunt sau nu comise în mod sistematic în timpul conflictelor internaționale sau interne[2].
Alte fapte ce intră în categoria decrime împotriva umanității suntcrima,exterminarea,sclavia,tortura,persecuția etc. Pentru a se proba crimele împotriva umanității și pentru condamnarea făptuitorilor, este necesară doar probarea crimelor săvârșite, nefiind nevoie și de dovedirea intenției de a distruge un grup[1].
Tribunalul militar internaţional de la Nürnberg, în1945. În fotografie,Karl Brandt, medicul personal al luiHitler și responsabilul programului de eutanasie
La Conferința de la Praga cu titlul „Conștiința europeană și comunismul” a fost adoptată o declarație care, pornind de la premisele că[4]:
ideologiacomunistă este direct responsabilă pentru crimele comise împotriva umanității,
conștientizarea crimelor împotriva umanității comise de regimurile comuniste pe tot continentul trebuie să lumineze toate mințile europene la fel ca cea a crimelor regimuluinazist,
există similitudini substanțiale întrenazism șicomunism în privința caracterului lor oribil și groaznic și a crimelor lor împortiva umanității cere printre altele și:
recunoașterea faptului că multe crime comise în numele comunismului trebuiesc considerate crime împotriva umanității spre a servi ca și avertisment generațiilor următoare, la fel cum crimelenaziste au fost apreciate de cătreTribunalul din Nürnberg,
atitudine responsabilă din parteaparlamentelor naționale în ceea ce privește recunoașterea crimelor comuniste ca fiind crime împotriva umanității, ceea ce conduce la legislație adecvată și la monitorizarea parlamentară a acestei legislații.
Organul de justiție care se ocupă pe plan internațional cu judecarea crimelor împotriva umanității sau a genocidurilor esteCurtea Penală Internațională.
În cele mai multe situații crimele împotriva umanității au fost absorbite de prescripție. Așadar, în cele mai multesisteme juridice, o persoană ce se găsește vinovată de o crimă împotriva umanității poate fi judecată pentru aceasta pentru tot restul vieții.[5]
William A. Schabas,Genocide in International Law: The Crimes of Crimes, Cambridge University Press, 2000,
Philippe Currat,Les Crimes contre l'humanité dans le Statut de la Cour pénale internationale[1], 838 pages, mars 2006, aux éditions Bruylant (ISBN 2-8027-2213-1) et Schulthess (ISBN 3-7255-5122-7)
Raoul Muhm,Germania: La rinascita del diritto naturale e i crimini contro l’umanità[2] (The renaissance of natural law and crimes against humanity), Roma, Vecchiarelli Editore Manziana, 2004,ISBN 88-8247-153-2
Raoul Muhm, « La natura giuridica dei crimini contro l'umanità e le attuali critiche in Germania »,Rivista di Diritto e Procedura Penale, Rome, Band 1/1997[1]Arhivat în, laWayback Machine.
Jean-François Roulot,Le crime contre l'humanité[3], Préface de Charalambos Apostolidis, L'Harmattan, Logiques juridiques, 2002, 442 p.
Hatem Elliesie:Die Darfur-Krise im Sudan und das Völkerrecht: Eine Herausforderung für die Vereinten Nationen (UN) und den Internationalen Strafgerichtshof (ICC). In: Verfassung und Recht in Übersee (Law and Politics in Africa, Asia and Latin America) 2007/2, 40. Jahrgang, Baden-Baden/Hamburg 2007, S. 199-229. ISSN 0506-7286
