| Constantin Lecca | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |   Brașov,Marele Principat al Transilvaniei,Imperiul Austriac(astăzi înRomânia) |
| Decedat | (80 de ani) București,România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cauza decesului | cauze naturale (boala Parkinson) |
| Părinți | Nicolae Leca Răuț, Maria (Mișoaia) Alexovici |
| Frați și surori | Dumitru Lecca, Caliope Lecca |
| Căsătorit cu | Victoria Otetelișanu |
| Copii | Cleopatra, Alecsandru, Grigore, Gheorghe, Dimitrie, Constantin, Alesandrina |
| Cetățenie | .svg) ,Austro-Ungară România |
| Religie | Ortodoxă |
| Ocupație | profesor universitar pictor scriitor tipograf[*] traducător |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Educație | Studii laBuda,Roma,Viena ---------------------------------------- |
| Lucrări remarcabile | 1. Tematică istorică: Mihai Viteazul laAlba Iulia  2.Portretistică: Maria Maiorescu Eufrosina Lecca   3.Pictură murală: Picturile murale dinBiserica Madona Dudu dinCraiova, astăzi dispărute.---------------------------------------- |
| Stil | romantism |
| Cunoscut pentru | Întemeietorul picturii cu tematică istorică înarta românească |
| Rude | Haralamb G. Lecca |
| Profesor pentru | Theodor Aman,Petre Alexandrescu,Titu Maiorescu,Costache Petrescu,Constantin Zaman |
| Semnătură | |
 | |
Modificădate / text  | |
Constantin Lecca (n.,Brașov,Imperiul Austriac – d.,București,România) a fost unprofesor,pictor,tipograf,editor,scriitor șitraducătorromân dinsecolul al XIX-lea, care s-a remarcat în domeniul portretisticii, al picturii religioase și al picturii cu tematică istorică – care de altfel l-a și consacrat. Alături de prietenul săuMișu Popp și delitografulCarol Popp de Szathmary, Constantin Lecca a făcut parte din grupul de artiștiardeleni care au influențat semnificativpictura românească asecolului al XIX-lea.
Lecca fost primul pictor român care a executat pictură bisericească în stil occidental. Ca editor, a înființat prima tipografie dinCraiova și prima revistă culturală din Oltenia, revistaMozaic, în1838. În politică s-a remarcat ca participant laRevoluția Română din 1848 și a susținut unirea și independențaPrincipatelor.
A susținut cu ardoare idealurileȘcolii Ardelene și a rămas posterității ca un bun pedagog, un mare patriot sub spectruliluminismului transilvănean și un bun portretist. A fost o fire îndrăzneață și muncitoare, similar negustorilor brașoveni din rândul cărora a făcut parte. PentruCraiova a fost ceea ceIon Heliade-Rădulescu a fost pentruBucurești.Barbu Theodorescu i-a făcut următoarea caracterizare:
A pictat numeroase compoziții și portrete de inspirație istorică, precum și portrete ale protipendadei momentului. Portretele desenate de către pictor au avut o răspândire importantă în epocă, fiind litografiate sau inserate în manualele școlare ale momentului. A colaborat timp de cincisprezece ani cuMișu Popp șiBarbu Stănescu, împreună cu care a pictat numeroase biserici din București (Biserica Curtea Veche,Biserica Sfânta Ecaterina din București,Biserica Sfântul Gheorghe Nou,Biserica Răzvan Vodă,Biserica Mănăstirii Radu Vodă). Singur, a zugrăvitBiserica Sfântul Nicolae din Brașov, Biserica din Negoiești,Biserica Madona Dudu și Biserica Sfântul Ilie dinCraiova. Ca pedagog, a activat timp de cincisprezece ani ca profesor de desen laȘcoala Centrală din Craiova, iar dupăRevoluția din 1848 a fost profesor de desen laColegiul Sfântul Sava dinBucurești.
Barbu Theodorescu a considerat în monografia sa că Lecca a fost mai vibrant și mai realist în opera lui, decâtDimitrie Bolintineanu în poezia pe care acesta a creat-o cu aceeași factură, tematică și inspirație. Cum amândoi au aparținut curentuluiromantic, au căutat să poetizeze momentele istorice ale poporului român, unul prin rime și imagini poetice, altul prin culoare. Opera lor s-a bucurat de mare succes în rândul maselor și au ajuns cei mai importanți romantici aiRomâniei. Din păcate, prin lipsa lor de profunzime s-au banalizat datorită alunecării lor în retorism și repetare. Așa cumTheodor Aman l-a înlăturat pe Lecca din viața artistică, așa a pățit Bolintineanu cuMihai Eminescu. Însă, Lecca și Bolintineanu au deschis la final calea unor mari figuri ale culturii românești.
După1870, bolnav fiind deParkinson, artistul s-a retras din viața artistică. A murit în1887 și a fost înmormântat laCimitirul Bellu din București.
Familia lui Constantin Lecca a fost urmașa unei vechi familii de negustori și meseriași din zonaBrașovului, familie care a fost atestată documentar timp de aproape două secole în acte păstrate în arhive sau care au fost adunate de către colecționari din diverse lucrări tipărite.[1][2][3][4][5][6] În anul1701, apare în documente Comșa Răuț dinTohan (gocimanul) care încheie un act de asociere comercială cu Vasile Brașoveanu și Ioan Sobanul.[6] Tot un Comșa Răuț vinde muntele Radiba cumnatului său Oprea Florea, printr-un act de vânzare - cumpărare care indică o originemunteană a familiei.[6] De asemenea, se întâlnesc în documente mulți boieri dinsecolul al XVIII-lea care poartă numele de Lecca, ce vând sau cumpără terenuri și moșii înTârgoviște,Argeș sauBucurești, fără a se putea face vreo legătură filială cu pictorul Lecca.[6] Componența istorică a familiei acestuia din Brașov, poate fi determinată prin apelativele pe care membrii acesteia le purtau, evidența reieșind și din semnăturile lor.[6] Astfel, există semnături ca: Popa Vasii și Comșa Răuț din Tohan, Nica Popii Comșa otZărnești, Răuț Scheianul, sau Cojocarul dinTurcheș.[6] Radu Leca și Răuț Leca au achiziționat unminerei pentru biserică în anul1780, iar Gheorghe Pop și Radu Leca au încheiat un act de obligativitate în fața magistratului brașovean, de terminare pe cheltuiala lor a bisericii dinDârste.[6] De asemenea Gheorghe Leca și Ioan Leca și-au adăugat la numele lor epitetul de hagiu, semn că ar fi fost laIerusalim.[6] Un alt document care a rămas prin arhive aduce precizarea că ei se consideraunatione valachus, diferențiindu-se clar ca origine desași,greci saubulgari.[6]
Din rândurile familiei se remarcă Nicolae Leca, fiul lui Radu Leca, care s-a căsătorit cu Maria (născută Zaharia Nicolau) și au avut patru copii: Radu, Ioan, Dumitru și Antonie.[6] Familia soției avea în acele vremuri una dintre cele mai mari firme comerciale dinBrașov,Nicolau, cu relații de afaceri laTriest și laViena. Din această poziție, familia Nicolau a sprijinit mișcarea de emancipare a românilor dinArdeal[7] și s-a implicat în viața publică și religioasă a orașului, unul din membrii ei fiind reprezentant și jurat alBisericii Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului.[7] Nicolae Leca avea un prieten, comerciantul Mihai Alexovici, cunoscut sub apelativul familiar de Mișa.[7] Dumitru, fiul lui Nicolae Leca Răuț, a luat de soție pe Maria fiica lui Mișa Alexovici. A avut cu soția sa trei copii: doi băieți, Constantin Lecca, Dumitru Lecca și o fiică, Caliope Lecca.[8] Maria Leca Răuț (mama pictorului) a mai avut o soră numită Elena Alexovici, care s-a căsătorit cu negustorul grec Luca Kiriac supranumit după unii Karaboa[7], după alții Karaboas[9] sau Karaba.[10] Elena și Karaboa au avut o fiică, numită Ecaterina Kiriac (cunoscută după porecla tatălui drept Karaboa), care prin căsătoria sa cuLuca Caragiale a devenit mama scriitoruluiIon Luca Caragiale.[7][10]
.jpg)
Despre copilăria lui Constantin Lecca se cunosc foarte puține detalii. O lungă perioadă de timp nu s-a cunoscut nici măcar ziua sa de naștere.[7] A rămas în istorie data botezului din ziua de4 august1807, când a fost botezat de cătrecocoana Bălașa[8] a lui Dimitrie Nicolau în Biserica din Șcheii Brașovului.[A] Ziua botezului din4 august, care este de fapt data de naștere, a fost preluată în mod eronat de către biografii lui Lecca din registrul Bisericii din Schei în loc de 10 august 1807.[8] De remarcat că și primul biograf al lui Lecca,Nicolae Țîncu, a menționat în1894 că Lecca s-ar fi născut în anul 1810[11], fapt contrazis documentar de actele existente la Biserica din Scheii Brașovului. Această confuzie s-a perpetuat până în anul1960 când istoricul de artăBarbu Brezianu[12] a făcut cuvenitele rectificări într-o analiză dedicată lui Lecca din același an.[13]
Viitorul pictor a primit o educație aleasă, așa cum se obișnuia în familiile cu stare materială bună din acele vremuri. Se știe că pictorul a urmat școala românească din Șchei unde a învățat șilimba greacă.[7] Istoricul literarBarbu Theodorescu presupune în monografia dedicată acestuia, că Lecca ar fi urmat și cursurileGimnaziului Săsesc din Brașov de unde a plecat laBlaj, similar fratelui său Dimitrie care a ajuns apoi, învățător în orașul natal.[7] Barbu Theodorescu aduce ca argumente în supoziția sa, faptul că Lecca era un pasionat istoric și cunoștea foarte binelimba germană, din care a făcut numeroase traduceri. Aceste caracteristici, susține Theodorescu ar fi făcut parte din formația educațională standard pe care elevii școlilor o dobândeau la Blaj.[7]
Începând din anul1822, de când era elev al școlii românești din Brașov și până când s-a stabilit laBuda în vara anului1827, nu se cunoaște nimic din viața lui Lecca.[7] Aceasta este perioada în care Barbu Theodorescu presupune că Lecca ar fi fost elev în școlile de laBlaj.[14] O dată ajuns în capitala ungară, Constantin Lecca a început perioada de formare artistică în plin contact cuOccidentul.[7]
În acest mediu a ajuns Constantin Lecca și primul său imbold a fost să învețepictura și în paralelistoria. Încă de la început, acesta a avut sprijinul publicistului și editoruluiZaharia Carcalechi.[7]
Susținând cu ardoare idealurileȘcolii Ardelene, Constantin Lecca a ajuns așadar în orașul de peDunăre în anul 1827.[16] Conform planurilor sale, urma să plece laRoma să studieze operele maeștrilor renascentiști și creația luiRafael. CumPetru Maior a decedat la Buda în anul1821, opera sa istorică a fost preluată și continuată de către studenții români de aici.[16] Ideile patriotice ale lui Petru Maior, precum și demonstrarea continuității și latinității poporului român în spațiul transilvănean au fost principalele preocupări ale colaboratorilor revisteiBiblioteca românească, în perioada[17]1829 -1834, revistă editată de cătreDamaschin T. Bojincă laBuda.[16] De laGheorghe Șincai șiPetru Maior s-au moștenit ideile progresiste ce l-au animat pe editorul și conducătorul acestei reviste, Zaharia Carcalechi.[14][16]
Zaharia Carcalechi a spus că Lecca s-a descurcat la Buda foarte greu din punct de vedere financiar,[18] motiv pentru care Carcalechi a publicat un anunț înBiblioteca românească, pentru ajutorarea tânărului student.[19] Apelul pe care l-a făcut Carcalechi a avut un ecou laIon Heliade-Rădulescu, care a publicat și el înCurierul românesc anunțul:... Vrând să meargă la Roma și să se perfecționeze în copierea modelelor și fiind lipsit de mijloace, tânărul pictor cere ajutor poporului român.[20] Deși la Roma sigur nu a ajuns în acel an,[18] Lecca a făcut totuși în vara anului1830 și în1831 o lungă călătorie înMoldova,Țara Românească șiArdeal, împreună cu mentorul său Zaharia Carcalechi.[18] Există chiar ecouri în presa acelor ani.[18] Astfel,Curierul românesc a publicat în septembrie 1830, faptul că Lecca s-a întors după trei luni de călătorii la București[18] și că:... Lecca, în vremea călătoriei sale, a zugrăvit toate ruinele românilor pe care le-a vizitat[21] și că toate acestezugrăveli vor putea fi văzute în paginileBibliotecii românești.[18] Cu ocazia călătoriei sale prinPrincipate, Lecca a întocmit un album de călătorie în care și-a scris impresiile.[22] Tot în acest album există și niște însemnări făcute de către Heliade-Rădulescu cu ocazia trecerii lui Lecca prinBucurești.[18] În plus de desenele făcute de Lecca în această călătorie, el a mai executat și portrete, cum este cel al lui Ion Cărpenișeanu, fiul slugerului Diamandi.[23] Acest portret realizat în septembrie 1830, a fost semnat cu litere chirilice și este una din primele lucrări artistice pe care Lecca le-a făcut.[23] Se cunoaște faptul că Ion Cărpenișeanu era în acel an elev al școlii militare și avea 16 ani.[23] Istoricul și criticul de artăGeorge Oprescu l-a considerat a fi „... un document prețios pentru istoria costumației noastre militare și a reînființării armatei naționale, straja pământeană”.[23]
În această revistă a publicat Constantin Lecca studiul „Viața prințipiului și eroului Moldovei Ștefan cel Mare”.[24] Studiul este de fapt o cronologie a faptelor domnitorului extrasă din cronicile românești precum și din publicații străine.[16] La sfârșitul lui, istoricul Constantin Lecca face o caracterizare lui Ștefan cel Mare: „un om nu prea mare de statură, adânc gânditor, nu măreț, plin de duh, apărător al dreptului său, de față la orice bătaie, înțelegea foarte bine măiestria războiului, mai întotdeauna în triumf de biruință înturnându-se, niciodată prin nenorocire strâmtorat, apururea așteptând o mai bună soartă”.[16] Numele de Leca apare în lista abonaților revistei încă din anul 1821, Ioan R. Leca[25] și mai târziu Constantin D. Lecca,pictor de închipuiri.[16]
Constantin Lecca a mai publicat un articol istoric, care a fost de fapt o traducere începută de Bojincă, a istoriei romanilor de la moartea luiTiberius până la războiul cu britanii.[17] Ultimul articol publicat la revistaBiblioteca românească a fost nuvelaJucătorii de cărți, care a fost tradusă dinlimba germană și pe care a semnat-opictorul Constantin Leca Răuț.[17] Împreună cu Carcalechi, Constantin Lecca a planificat editarea revistei cu tipărirea obligatorie în fiecare număr al ei, a unui portret de domnitor român. Lecca a folosit în acest scop toate sursele disponibile de la cronici, din studii istorice până la modele preluate din iconografie.[17] Astfel, pentru portretul luiMihai Viteazul a folosit studiul lui Damaschin Bojincă și toate stampele pe care le-a putut găsi.[17] PentruȘtefan cel Mare și-a strâns singur materialele necesare și astfel, pictorul Lecca a devenit istoric asemenea înaintașilor săi blăjeni.[17]
Mult dorita sa deplasare la Roma nu se știe până în prezent dacă s-a realizat în acele vremuri, însă este sigur că a vizitat-o totuși înainte de a deveni profesor de desen laCraiova.[17] Cu siguranță însă a vizitat Viena, deoarece stilul portretisticii sale a fost puternic influențat de școala vieneză.[17] Ca argument pentru această afirmație, Barbu Theodorescu aduce ca exemplu tabloulPortretul unui tânăr, care este de fapt un autoportret.[17] Concluzia asupra perioadei de studii de la Buda este că, pictorul Lecca și-a format acolo o cultură istorică, și-a format deprinderi manageriale în conducerea unei reviste și a învățat meșteșugul tipografic.[17]
În anul1834, revistaBiblioteca românească și-a încetat activitatea deoarece majoritatea colaboratorilor săi au părăsit activitatea publicistică desfășurată laBuda.[17] Așa cum cărturarii formați de cătreȘcoala Ardeleană au trecutCarpații și au început reformarea învățământului românesc dinMoldova,Oltenia șiMuntenia,Damaschin Bojincă a plecat laIași șiIoan Triffu a fost numit profesor laCerneți.[17] De la Cerneți, Ioan Triffu s-a mutat laCraiova, acolo unde Constantin Lecca a venit ca profesor de desen și caligrafie la Școala centrală din localitate.[17]Zaharia Carcalechi și-a continuat și el activitatea începută la Buda, dar laBucurești.[17]
Obținerea postului de la Craiova de către Constantin Lecca, a fost posibilă ca urmare a reorganizării școlilor românești, datoratăRegulamentului organic apărut în anul1832.[17] Prin acest regulament, posturile școlilor din Craiova și București au fost suplimentate cu câte unul de profesor la catedrele de caligrafie și desen, nou înființate. Astfel, laLiceul Sfântul Sava din București a fost numit ca profesor de desen pictorulcroatCarol Wallenstein de Vella, iar Constantin Lecca pare să fi ocupat același post la școala din Craiova în anul1833.[17] La catedra de desen postul a figurat însă vacant aproape un an de zile, deoarece numele lui Constantin Lecca a apărut în registrul profesorilor școlii de abia în anul 1834.[26]Barbu Theodorescu consideră totuși că Lecca s-ar fi aflat acolo încă din 1833, deoarece portretul profesoruluiGrigore Pleșoianu[Q], realizat de Lecca, este datat în acest an. La Craiova, Lecca a îndeplinit funcția de profesor de desen până în anul 1848, an în care s-a refugiat la Brașov din cauza izbucnirii revoluției.[26] În capitalaOlteniei, pictorul „... a desfășurat... o susținută activitate de animator și propagandist cultural”.[27], activitate care s-a manifestat pe o perioadă de 15 ani, între 1833 și 1848.[28] La venirea sa, orașul Craiova era un fel de sat mai mare cu circa 15.000 de locuitori, în care tronau casele boierești ale Glogoveilor, Obedeanilor, Coțofenilor, Vlădoienilor, Bibeștilor, Casele Băniei și casa lui Hagi Stan Jianu.[28]
La Craiova, Lecca a fost foarte bine primit de către mariinegustori ai locului și de cătreboieri. A cunoscut-o astfel pe Victoria, fiica Ecaterinei și a luiGrigore Otetelișanu, cu care s-a căsătorit în anul1836 și cu care a avut șase copii.[26]Paul Rezeanu menționează însă șapte copii[29] după cum urmează: Cleopatra[G], Alecsandru[H], Gligorie[I], Gheorghe[J], Dimitrie[K], Constantin[L] și Alesandrina[M]. În orașulBănieiOlteniei, pictorul Lecca a găsit un mediu propice dezvoltării culturale și a început promovarea artelor plastice cu ajutorul lui Otetelișanu și a luiPetrache Poenaru, care era conducătorul școlilor locale.[26] În acele vremuri viața Olteniei sfârșitului de secol al XVIII-lea ajunsese să capete un alt ritm. Legăturile comerciale pe care negustorulConstantin Hagi Pop le avea cuSibiul făceau, la modul practic, legătura cuOccidentul.[26] Pe lângă diferite nimicuri mondene, mobilă sau reviste și ziare, se aduceau în Craiova cărți și tablouri.[26] Cum fiecare familie cu stare simțea nevoia unui portret s-a creat încet dar sigur o modă în domeniul artei. Boierimea și marii negustori obișnuiau să-și trimită copiii la studii în străinătate: la școala greco-germană Trautmann din Sibiu, laViena sau laParis.[26] Au rămas în istorie numele de Jianu, Glagoveanu, Brăiloiu, Bengescu, Bibescu, Știrbei sau Cocea.[26] După terminarea studiilor prin țări străine copiii nu se mai întorceau la Craiova, ci căutau să se mute la București. Copiii ai căror părinți nu aveau resurse pentru a-i întreține la școli străine, urmau cursurile școlii grecești sau alepensioanelor delimbă franceză din Craiova.[26]
Lecca și-a îndeplinit funcția de profesor de desen și caligrafie de la Craiova cu prisosință, dovadă stând aprecierile pe care Petrache Poenaru i le-a făcut.[30] Pictorul a fost retribuit inițial cu 300 lei pe lună, cuantumul salariului fiind majorat din anul1837 la 400 lei pe lună.[31] Barbu Theodorescu îi face o caracterizare remarcabilă în monografia pe care i-a dedicat-o:
![Grigore[F]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aConstantin_Lecca_-_Portretul_lui_Grigore_Otetelesanu.jpg)
.jpg)
Deși era mai tânăr, pictorul Lecca a fost profesorul care avea cultura cea mai vastă dintre toți profesorii craioveni.[32] A fost o fire îndrăzneață și muncitoare, similar negustorilor brașoveni din rândul cărora a făcut parte. Tributar formației sale transilvănene, conformă idealurilor luiGheorghe Șincai și ale luiPetru Maior, entuziasmul său creator nu s-a rezumat doar la predarea desenului în școala craioveană.[32] El a făcut portrete boierimii locale, a pictat biserici, a făcut prima tipografie din Craiova și a condus o revistă.[32] A tipărit operele literare ale prietenilor săi și a tradus piese de teatru. A fost pentru Craiova ceea ceIon Heliade-Rădulescu a fost pentru București.[32] Constantin Lecca, prin toată activitatea didactică de la Craiova a rămas în istorie ca primul profesor de desen și caligrafie dinOltenia[33] și în istoria învățământului românesc ca un deschizător de drumuri și ca un profesor care a avut rezultate remarcabile.[33]
Constantin Lecca împreună cu prietenul său Ioan Triffu, care era profesor de istorie și care l-a sprjinit întotdeauna, au dat un suflu nou vieții spirituale oltene.[32] Ei au înființat în Craiova un teatru, un cor al profesorilor și un cerc literar.[32] Însă, după o perioadă prolifică în viața Craiovei și din cauza multiplelor sale ocupații și a călătoriilor înGermania și laRoma,Lecca s-a îndepărtat de cercul lui Triffu.[32] În perioada1851 -1859, pictorul a fost numit de către Petrache Poenaru profesor de desen și caligrafie laLiceul Sfântul Sava dinBucurești.[34] Acest post de profesor a rămas vacant prin retragerea primului profesor de desen a liceului,Carol Wallenstein de Vella. Plecarea de la Sava a lui Lecca din anul 1859 s-a făcut prin demisie.[35]
După plecarea sa de la Buda și din momentul venirii sale la Craiova, Constantin Lecca și-a propus înființarea unei reviste similareBibliotecii românești și a unei tipografii locale. Până în 1833, în Oltenia au ființat tipografii locale aflate în prejma bisericilor mânăstirești dinBistrița și probabil laRâmnic șiGovora.[32] Având ajutorul necondiționat a luiPetrache Poenaru șiGrigore Otetelișanu, Lecca a făcut rost de o tipografie pe care a adus-o la Craiova.[36] Proveniența ei nu este cunoscută, dar Barbu Theodorescu presupune că ea ar fi fost procurată cu ajutorul luiZaharia Carcalechi, cu care Lecca a păstrat legătura de prietenie începută la Buda.[36] Tipografia lui Lecca a fost amplasată pe locul unde astăzi este Biserica Sfântul Ilie dinCraiova (ctitorită de familia Otetelișanu)[36][37] și unde exista o prăvălie a negustorului brașovean Petcu Vasiliu.[38][39][40] Tipografia a fost înființată sub tutela Școlii Centrale din Craiova, acest lucru fiind dovedit prin faptul că circa 4000 de lei anual reprezentau cheltuieli de funcționare, cheltuieli pe care Petrache Poenaru le-a trecut în bugetul acesteia.[37]
Prima lucrare tipărită a tipografiei a fost primul număr al revistei săptămânaleMozaicul,[36] fiind necesar aproape un an de zile pentru pregătirea primului număr al acesteia.[37] Pe lângă tipărirea revistei, la tipografie s-au imprimat lucrări ale intelectualității craiovene, numeroase piese de teatru și manuale școlare.[36] Ultima tipăritură pe care Lecca a făcut-o la tipografia sa a fost în anul1846, moment în care aceasta și-a schimbat proprietarul - Asociații George Albeanu, Ioseflegătorul de cărți și Iancu.[36] Ioseflegătorul de cărți a fost tipografulIosif Samitca, cel care a dezvoltat afacerea în renumitul Institut de Editură Samitca.[36] Institutul Samitca[41] s-a transformat mai târziu în edituraScrisul românesc, cea care a făcut epocă însecolul al XX-lea.[36]
Lui Constantin Lecca i se datorează editarea primei reviste din Oltenia (Mozaicul) și înființarea primei tipografii din Craiova.[31] Practic, prin înființarea respectivei tipografii, Lecca a făcut la Craiova ceea ceGheorghe Asachi a realizat laIași cuAlbina Românească, Heliade Rădulescu laBucurești cuCurierul românesc și nu în ultimul rînd, Zaharia Carcalechi laBuda cu revistaBiblioteca românească.[37]
RevistaMozaicul ar fi trebuit să aibă numeleDesfătătorul. A fost publicată ca ediție săptămânală și a apărut pentru prima oară în data de 3 octombrie1838.[36] Ultimul număr al revistei a fost scos în data de25 septembrie 1839. Motivul stopării editării ei a fost dorința lui Lecca pentru reorganizarea activității, a formatului și a conținutului pe care l-a dorit mai bogat. Plecarea sa intempestivă înItalia și noile sale preocupări în pictura bisericească au făcut însă ca revista să-și înceteze aparițiile, imediat după întoarcerea sa din străinătate.[36]
Deși viața revistei a fost destul de scurtă, aproape de un an de zile, ea a adus o notă nouă în publicistica românească.[36] Până la revistaMozaicul, literatura românească s-a manifestat mai ales sub influența modelelor rezultate din spiritul francez.[36] Cultura germană pătrundea greu, chiar dacă înainte de aparițiaMozaicului se mai făcuseră traduceri dinlimba germană.[36] Aceste traduceri veneau filtrate ca proveniență tot prinlimba greacă saufranceză,[36] astfel că prin aparițiaBibliotecii românești a lui Carcalechi și Lecca de la Buda și prin apariția revistelor transilvănene, s-a deschis drumul culturii germane în spațiul românesc.[36] Constantin Lecca și Ion Triffu au considerat că literatura franceză era imorală, ușoară și deseori fadă.[36] Lecca a fost afiliat literaturii germane și a făcut numeroase traduceri. ÎnMozaicul, Lecca a publicat[36] pentru prima oară înRomânia nuvelaMoneda a luiErnst Theodor Amadeus Hoffmann, nuvelă care l-a inspirat și peVasile Alecsandri[42] când a scrisIstoria unui galbîn. Toate traducerile făcute de Lecca și publicate înMozaicul au aceleași trei caracteristici: ideea morală, eroticul și fantasticul.[36] Astfel, cititorul abonat al revistei lui Constantin Lecca, era îndemnat să ducă o viață morală și simplă, lipsită de patimi cum erau jocul de cărți și lașitatea.[36]
Semnificativ în activitatea publicistică a pictorului este că apariția revisteiMozaicul a fost aproape simultană cu apariția revistelor literare din Brașov, în anul 1838:Foaia Duminicii, Foaia Literară șiFoaia pentru minte, inimă și literatură aGazetei de Transilvania.[36] Este de remarcat că întreaga activitate a revisteiMozaicul s-a armonizat cu activitatea publicistică dinBrașov, influența brașoveană fiind evidentă.[43]
Constantin Lecca a tradus din opera dramaturgului germanAugust von Kotzebue, dramaCruciații.[43] Kotzebue era în acele vremuri un autor foarte cunoscut în spațiul românesc[44] și Lecca cunoștea întreaga dramaturgie a lui Kotzebue de laBuda șiViena, adică tocmai din epoca lui de glorie.[43] Piesa de teatruCruciații a fost cea mai bună operă a lui von Kotzebue și ea corespundea întru-totul caracteristicilor ideale pe care Lecca le-a promovat.[43] Activitatea în domeniul publicisticii a lui Lecca a fost apreciată de cătreGheorghe Asachi,George Barițiu și deIon Heliade-Rădulescu.[43] Elogii au fost aduse pictorului de cătreGazeta Transilvaniei și revistaAlbina Românească, ultima publicație fiind cea care a considerat revistaMozaicul ca „noua foaie de literatură ce a răsărit peste orizontul României”.[45][46]
În paginile RevisteiMozaicul s-au tipărit cărțile:Neghina între grâu sau religie și fățărnicie - dramă în trei acte de Grigore Otetelișanu (1839),Călătoria împăratului Sigismund - comedie în patru acte de Grigore Pleșoianu (1839),Abețedarul moral - deGrigore Mihăescu[P] (1839),Învățiatură creștinească spre folosul tuturor de obsce - fără autor (1839),Die KreuzfahrerCruciații- de Kotzebue (1839),Canarul - istorie morală și religioasă franceză de Grigore Otetelișanu (1840),Tratatul de morală și fericire (înlimba franceză: Traité de la morale et le bonheur ) - dupăJean-Zacharie Paradis de Raymondis de Grigore Otetelișanu (1842),Epistolare de mînă - fără autor (1840),Carte de metodică pentru a învăța limba franceză - după Ferdinando Bozzi, îmbunătățită de către Julvecourt și Roberto și tradusă de Grigore Mihăescu (1844) șiCulegere din lucrările pitarului I. Strâmbeanu în anul1846.[47] Ioan Triffu l-a influențat pe Constantin Lecca în activitatea publicistică în publicarea a multor lucrări din literatura romantică germană cum sunt:O execuție, Elisabeta, Istoria arapului din Veneția, etc.[47]
O dată cu izbucnirearevoluției din 1848, dupăevenimentele de la Islaz, Heliade a plecat cu prietenii săi la Craiova, unde au fost primiți de către profesorii conduși de Ion Triffu[43] și unde s-a citit Proclamația. Ca urmare, toți transilvănenii au fost dați afară din învățământ,[43] administrația acuzându-i pe aceștia că în loc să se preocupe cu orele de învățământ, au luat parte la revoluție și au făcut propagandă acesteia.[43] „Proscrișii” de la Craiova au fost: pitarul Constantin Lecca, serdarulIoan Triffu și Ioan Puianu.[43] Ca urmare Lecca, după 15 ani de muncă în Craiova a fost nevoit să plece la Brașov în anul 1848.[43] La Brașov a intrat în grupul fruntașilor revoluției compus din:Vasile Alecsandri,Gheorghe Sion,Emanoil Chinezu, G. Cantacuzino,Lascăr Rosetti,Alecu Russo, N. Ionescu și alții.[43] Tot aici s-a întâlnit cuMișu Popp, cu care a legat o strânsă prietenie. Odată cu terminarea revoluției Constantin Lecca nu s-a mai întors la Craiova, stabilindu-se laBucurești, unde a făcut avere.[43]
Constantin Lecca este considerat ca un deschizător de drumuri în jurul căruia s-au adunat majoritatea tinerilor pictori dinȚara Românească.[48] El a fost o personalitate dominantă a primei jumătăți asecolului al XIX-lea.[48] Întreaga sa activitate se poate separa în trei perioade distincte, în cadrul unui interval de timp de aproape patru decenii. Prima este perioada debutului său artistic de laBuda, unde a publicat desene de domnitori în paginile revisteiBiblioteca românească sub conducerea luiZaharia Carcalechi.[48] A doua, este perioada considerată de către specialiști cea a maturității artistice de laCraiova. În această perioadă, Lecca s-a manifestat plenar ca profesor de desen și caligrafie, editor și tipograf, pictor de compoziție, ilustrator de carte, portretist și nu în ultimul rând zugrav de biserici.[48] A treia perioadă, este cea petrecută laBucurești între anii1851 și1870. La București, Constantin Lecca n-a mai fost artistul de Craiova.[48] Aici s-a manifestat ca și pictor răspânditor de opere realizate în serie, opere care nu au mai conținut în ele valoarea artistică din perioada maturității.[48] La București pictorul a făcut avere dar, foștii elevi au ajuns să-l depășească și și-a pierdut faima de mare maestru, cu toate că a mai avut în unele lucrări reveniri și străluciri de moment.[48]
Constantin Lecca a mai trăit șaptesprezece ani după anul 1870,[48] dar nu a mai pictat nimic din cauzaBolii Parkinson de care a suferit.[49] Ca urmare el a fost părăsit de către lumea artistică, a fost uitat și a fost privit cu indulgență de către contemporani, iar singurele contacte pe care le-a mai avut au fost acelea cu scriitorii cu care s-a împrietenit în tinerețe.[48] Practic, după anul 1870 nu a mai participat la nicio expoziție și nu a mai lucrat, activitatea sa fiind definitiv încheiată. În ultima perioadă a vieții sale a trăit pe strada Amzei nr. 19 din București izolat și uitat până în data de14 octombrie1887, când a decedat,[48] fiind îngropat laCimitirul Bellu.[48]
După decesul lui Constantin Lecca, presa vremii nu a reacționat cu niciun articol comemorativ.[50] Abia în anul1888,Iuliu I. Roșca a publicat un articol în revistaBiblioteca populară.[50] Tot Roșca a publicat în anul1890 un alt articol intitulatScrisori și artiști, amintiri personale, în care aduce câteva informații noi.[50]Nicolae Țîncu a adus noi informații în cadrul revisteiRevista nouă a luiBogdan Petriceicu Hasdeu (1894) și a creionat un portret al artistului plin de elogii.[50] Informațiile pe care Țîncu le-a adus au însă fost pline de erori.[50] Cu toate acestea, deși eronate, datele respective au pătruns foarte ușor în enciclopedii, dicționare, studii și articole destinate lui Lecca.[50] Din partea familiei pictorului, doar nepotulOctav George Lecca a scrisFamilia Lecca în 1897 șiFamiliile boierești în 1899.[50] Cu totul surprinzător este că în toate lucrările publicate s-a scris eronat data nașterii. Prima lucrare serioasă despre acesta a fost cea a luiNicolae E. Idieru, dar și el a preluat multe date greșite de la Țîncu.[50] O data ce numărul analizelor despre viața și activitatea lui Lecca au început să se înmulțească, opera sa a început să fie pusă în lumina istoriei.[N] Astfel, Constantin Lecca și-a păstrat un loc în memoria posterității ca un bun pedagog, un mare patriot sub spectruliluminismului transilvănean și un bun portretist.[50]
Asemenea luiGheorghe Asachi șiIon Heliade-Rădulescu, Constantin Lecca a fostpictor,editor, literat,tipograf și nu în ultimul rândprofesor. Pentru a pătrunde în esență opera artistică a pictorului, trebuie ca aceasta să fie încadrată în epoca în care artistul a creat și s-a manifestat. Heliade-Rădulescu a creat laBucurești, Asachi a activat laIași și Lecca laCraiova,Brașov șiBucurești.[51] Lecca a fost influențat deȘcoala Ardeleană ca Heliade, a făcut istorie ca Asachi și a văzut operele marilor maeștri italieni laRoma. De asemenea el a înființat o tipografie, a tradus, a scris și a condus o revistă ca și ceilalți doi.[51] Deși Lecca este inferior celor doi, a participat ca și ei la ridicarea culturală a unei generații noi de tineri talentați, chiar dacă în ultima perioadă a vieții a fost părăsit, uitat și foarte criticat.[51]
Constantin Lecca l-a avut ca elev peTheodor Aman, care i-a fost superior din toate punctele de vedere.[51] Până la apariția lui Aman în viața artistică bucureșteană, Lecca s-a ocupat de pictura cu tematică istorică, fapt care i-a adus elogii din partea tuturora.Pictura românească în acele vremuri era, ca mod de manifestare, similară literaturii tradiționale existente până la începutul secolului al XIX-lea. Ea era preponderent de esență religioasă și tributară scopului împodobirii edificiilor bisericești și uneori a caselor boierești sau domnești. Așa numiții zugravi se formau în familiile în care meșteșugul se moștenea din tată-n fiu. De abia în jurul anului1785 s-au format înȚara Românească primele școli de zugravi,[51] tot în această perioadă au apărut și iconarii. Și zugravii și iconarii au fost de factură laică, meșteșugul lor fiind unul deosebit de rentabil. În plus față de acești artiști, oameni ai pământului românesc, au mai existat, însecolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, câțiva artiști cu studii în străinătate.[51]Nicolae Iorga a afirmat că în jurul anului 1740 au existat înVeneția doisprezece tineri, fii ai unor boieri români, care au studiat artele plastice, probabil pictura.[52][53] De asemenea, au rămas istoriei mențiunile luiAnton Maria Del Chiaro care a amintit de omul de casă alfamiliei Cantacuzinilor care uimea lumea cu desenele lui și de fiul unui negustor care picta la Veneția.[54] Pictorii formați înEuropaOccidentală până însecolul al XIX-lea au fost pur și simplu o raritate în spațiul românesc.[51] Chiar dacă s-au întors pe plaiurile natale, acești tineri școliți în străinătate au creat în acelașispirit bizantin. Majoritatea lor sunt anonimi, au rămas istoriei românești sălișteanulIon Balomir, stabilit la Iași, șiEustație Altini, artiști care s-au manifestat în jurul anului 1800. Se știe despre Balomir faptul că a realizat compoziții murale laice, decorative și portrete.[51] Pe lângă toți acești artiști autohtoni au mai existat și cei străini, unii doar în trecere prin principatele românești, care au lăsat în urma lor o mulțime de lucrări cu peisaje, costume și schițe de case. Se pot menționaJean-Étienne Liotard,Auguste Raffet șiAugustin Dupré.[51] Artiștii străini care s-au stabilit în spațiul românesc, au fost atrași de avantajele materiale care au decurs din pictura lor și sunt menționați în memoriile luiVasile Mateescu[55] șiSamu Barabás.[51][56]
La începuturile noului curent artistic dinRomânia, pictura istorică, s-au distins artiști străini precumHenri Mondonville,Anton Chladek,Constantin Daniel Rosenthal,Carol Wallenstein de Vella șiMihail Töpler.[51] Lor li s-au alăturat artiștii români Gheorghe Asachi,Ion Negulici,Barbu Iscovescu,Mișu Popp, Constantin Lecca și alții. Asachi a pus bazele unei clase de zugrăvit la Iași în anul 1813, de unde s-au remarcatGheorghe Panaiteanu-Bardasare, Teodor Codreanu,Gheorghe Lemeni,Ion Anastasiu șiGheorghe Giușcă.Nicolae Teodorescu șiCostache Focșăneanu au învățat pictura la Iași începând din anul 1814. Fiul vornicului Mihalache Manu și Hristache Mladenovici din orașul Craiova au făcut cursuri de artă laViena în anul 1821.[57] În toată această perioadă premergătoarerevoluției din 1848, pictura istorică a reprezentat un curent în plină ascensiune și ca urmare au apărut o mulțime delitografii de figuri domnești și scene istorice. Se poate menționa în acest sens lucrarea luiGrigore Zugravul din 1787 care a înfățișat peNicolae Mavrogheni alături de trupele sale și lucrările unui anonim cu scene din răscoala luiTudor Vladimirescu, în care sunt înfățișați clerici, panduri, țărani și boieri.[58] Gheorghe Asachi a pus să se realizeze o litografie cu portretul luiȘtefan cel Mare, în anul 1810.[59][58][60]
Informațiile despre începuturile artistice ale pictorului Constantin Lecca sunt confuze și destul de puține.Nicolae Țîncu, care a fost un prieten bun al lui Lecca, menționează înRevista nouă[61] că profesorul lui Lecca laViena ar fi fost Shamy. Informația lui Velia a fost preluată și în alte analize și studii despre activitatea lui Lecca, exemplu în acest sens fiind analiza luiNicolae E. Idieru.[62] Este de presupus că pictorul ar fi avut la începutul studiilor sale laBuda unele noțiuni despre pictură[58], deoarece laBrașov este de notorietate că existau deja iconari și zugravi de biserici.[63] După folcloristulIon Mușlea, la Brașov ar fi existat și iconari care pictau pe sticlă, mult mai experimentați decât în alte părți aleTransilvaniei.[64] BisericaSfântul Nicolae din Scheii Brașovului era la acea dată deja pictată de cătrefamilia de zugravi Popp, în care s-a născutMișu Popp.[58] În plus, la Brașov trăia și renumitul zugrav David, cel care a fost autorul manualului de pictură bisericească bizantinăErminia din 1822.[58]
Aflat la studii la Buda, Constantin Lecca a executat o serie de desene pentru revistaBiblioteca românească.[58] Astfel, în numerele revistei au apărut portretele luiȘtefan cel Mare,Dragoș Vodă,Mihai Viteazul,Radu Negru Basarab,Dimitrie Cantemir,Mănăstirea Curtea de Argeș,Napoleon, etc. DacăAlecu Russo a adus înCântarea României un omagiu lui Ștefan cel Mare șiNicolae Bălcescu l-a glorificat pe Mihai Viteazul, pictorul Lecca i-a studiat pe amândoi domnitorii și le-a realizat portretele.[58] Din această privință Lecca este considerat un înaintaș al scriitorilorGrigore Alexandrescu,Vasile Cârlova sauDimitrie Bolintineanu.[58]
Desenul lui Mihai Viteazul realizat de pictor este conceput fără expresivitate și îndemânare.[58] Se știe că voievodul a fost stângaci, ori în portret are în mâna dreaptă o sabie arcuită, fapt care nu respectă adevărul istoric. Pe cap poartă o căciulă asemănătoare cu cea a lui Radu Negru Basarab și care nu are nimic în comun cu căciula voievodului.[58] Privind portretul se poate observa că pare a fi altcineva decât Mihai Viteazul, așa cum a rămas el în memoria istorică românească. Paloșul înfricoșător contrastează puternic cu figura blajină. Barba domnitorului nu seamănă cu nimic din ce se cunoaște din bogata litografie a acelor vremuri. Barbu Theodorescu face presupunerea că acest portret s-ar putea să fie o confuzie.[58] Cu totul altfel este portretizat Mihai Viteazul în lucrarea făcută de Lecca în anul 1845. Ca și concluzie, portretul publicat de Lecca în revistaBiblioteca românească este cel mai slab reprezentat.[58] Similar lui Mihai Viteazu este înfățișat Radu Negru Basarab.[58] Nu există în acest desen nicio potrivire între mâna care se odihnește pe trup cu cea care strânge mânerul sabiei. Cele două portrete, aproape se confundă între ele din cauza faptului că sunt executate în modul cel mai naiv cu putință.[58]
Desenul care îl reprezintă pe Ștefan cel Mare arată un personaj care este mai degrabă gânditor și blajin, decât un domnitor care a purtat nenumărate războaie.[65] Părul este bogat, mare și cade în bucle pe umeri, în timp ce o barbă fină dă rotunjime bărbii. Ștefan cel Mare are ochii plini de energie, luminoși și expresivi. Domnitorul pare a fi desprins dintr-o icoană bizantină prin compararea desenului cu chipul domnitorului zugrăvit laMănăstirea Zografu.[66] Portretul realizat de Lecca în acest desen nu este conform tipului obișnuit al epocii, practic, el fiind unul ieșit din comun.[65] Costumul lui Ștefan iese puternic în evidență demonstrând că reprezentarea este a unui adevărat domnitor, în schimb figura poate fi asimilată sfinților din icoanele bizantine.[65]
.jpg)
Reprezentarea lui Dragoș Vodă arată un personaj care coboară, în mod evident, din legenda glorioasă a descălecatului.[65] El are arcul și buzduganul ținute în mod eroic în mâini. Figura a fost schițată în stilul lui Ștefan cel Mare, cu chip frumos și expresiv.[65] Capul are plete lungi care se preling pe umeri în timp ce mantia îi acoperă trupul. Exceptând realizarea capului, se pot vedea în portret multe stângăcii de execuție. Un alt desen, este cel al lui Romulus care are ca sursă de inspirație un album istoric din acele vremuri.[65] Nimic din acest desen nu aparține lui Lecca, doar grija pentru similaritatea cu originalul. De remarcat este îmbrăcămintea războinicului. Căutând să redea demnitatea voievodală, echilibrul sufletesc sau energia, portretele desenate în creion de către Lecca au o anumită expresivitate.[65] Între ele există puncte comune legate în principal de modul cum a reprezentat vestimentația și unele elemente faciale cum sunt de exemplu mustățile ondulate. Stângăcia și naivitatea compozițională sunt atât de evidente, încât se poate observa că Lecca se afla la primele sale încercări artistice.[65]
Pentru a realiza aceste portrete se pare că Lecca a făcut studii importante prin arhivele din Buda și Viena, studii completate în mod logic și de citirea cronicilor străine și naționale pe aceste teme.[65] În plus, Constantin Lecca a văzut și o mulțime de stampe ce existau în lucrările unor istorici occidentali.[65] Se poate observa în acest sens legătura dintre stampele occidentale și cele făcute de Lecca în desenul ce-l înfățișează pe domnitorulRadu Șerban.[65] Acest portret seamănă profund cu portretul domnitoruluiConstantin Șerban care se regăsește în lucrarea luiNicolae Iorga[67] sau a luiConstantin Karadja.[68][69][70] Influența este concludentă ținând cont de expresie, atitudine, înfățișare și îmbrăcăminte. De fapt, atât așa zisul Constantin Șerban cât și Radu Șerban sunt domnul moldoveanGheorghe Șerban.[65] Ținând cont și de lucrarea luiDimitrie A. Sturdza,Memoriu asupra portretelor domnilor români[71], se poate concluziona că majoritatea litografiilor voievodale, care se aflau ca stampe în arhivele străine, figurează cu inexactitate pe toți domnitorii români.[65] Ca urmare, opera de debut a lui Constantin Lecca a fost sintetizată remarcabil de către Barbu Theodorescu prin cuvintele:
Toate portretele desenate de către Constantin Lecca au avut o răspândire importantă în acea epocă.[72] Ele au fost litografiate și au pătruns în manualele școlare sau au fost obiecte decorative în casele oamenilor. Această operă de debut nu are o valoare plastică demnă de menționat ci mai mult una documentară, în sensul că ea a folosit îndeosebi ca material didactic în școlile românești.[72]
Constantin Lecca a pictat o mulțime de biserici răspândite în mai multe orașe dinRomânia. Informațiile despre activitatea sa în zugrăvirea bisericilor, care s-au transmis de-a lungul timpului, sunt adeseori contradictorii sau chiar confuze.[73] Aprecierile și critica de specialitate de atunci și până astăzi suferă de ambiguitate în a aprecia valoarea artistică a picturilor murale pe care Lecca le-a realizat.[73]
În anul1840, Constantin Lecca, sprijinit de rudele saleIordache Oteteleșanu șiPetrache Poenaru, a primit comanda pentru realizarea picturilor murale ale Bisericii Sfântul Ilie și mai apoi Biserica Madona Dudu, ambele dinCraiova.[73] Cu sprijinul autorităților locale și a mai multor meșteri care l-au ajutat, Lecca a realizat schițele într-o perioadă lungă de timp.[73] Acest fapt a fost datorat studiilor pe care Lecca le-a făcut pentru a armoniza compoziția scenelor biblice cu spiritulRenașterii precum și a influențelor italiene în acest domeniu.[73] Tot în acest an, artistul a făcut mai multe drumuri laViena șiBudapesta în vederea procurării celor trebuincioase realizării comenzii: vopsele și documente artistice. Pentru zugrăvirea Madonei Dudu, eforturile de organizare ca și cele de realizare au fost și mai intense. Tranșele de bani alocate lucrării au trebuit a fi suplimentate în anul 1841 și 1842.[73] Munca la aceste zugrăveli a fost dusă până în anul1844, an în care a fost inaugurată cu mult fast pictura de la Madona Dudu.[73] Picturile de la Sfântul Ilie și Madona Dudu n-au rezistat timpului. Madona Dudu a fost demolată în anul1913, fără ca cineva să facă vreo copie fotografică a picturilor.[73] Picturile de la Biserica Sfântul Ilie au fost refăcute (repictate). Frumusețea picturii realizate de Lecca la cele două biserici craiovene a devenit legendară și a fost purtată peste generații prin viu grai.[73]
Activitatea pe tărâmul religios al picturii dusă de Lecca la Craiova, i-a adus acestuia o oarecare faimă, deoarece acesta a primit comenzi noi încă din anul 1845, înainte ca el să plece din capitalaOlteniei.[74] Astfel, el a fost angajat să realizeze pictura de laBiserica Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului deoarece contractul pe care biserica îl avea cuNeugass picase, din cauză că s-a considerat că acesta din urmă se depărtase de pictura românească prin introducerea de canoane occidentale.[74] În luna septembrie 1847 Constantin Lecca a realizat trei icoane:Cina cea de taină, Spălarea picioarelor șiIntrarea lui Isus în biserică.[74] Se pare că doar aceste trei icoane au rămas din tot ce a realizat Lecca pe tărâmul picturii religioase.[74] Din toate informațiile adunate deIon Colan la Muzeul din Scheii Brașovului, rezultă că Lecca a lucrat înBrașov încă din 1845, înaintea plecării sale din Craiova.[74] Din studiile care s-au făcut prin cercetarea icoanelor și a unor schițe care s-au păstrat laAcademia Română,Barbu Theodorescu a considerat că Lecca s-a subordonat canoanelor ortodoxe fără a neglija apariția tendințelor de umanizare a figurilor prin laicizarea lor.[74] Introducerea noilor elemente de laicizare s-au produs bineînțeles, în măsura în care comanditarii au putut accepta încălcarea tradițiilor bizantine încă puternic reprezentate în România. Chipurile personajelor sunt mai realiste, mai puțin schematizate și mult mai umane. Se observă similar și altor lucrări ale lui Constantin Lecca, multe stângăcii pe lângă elemente foarte reușite precum și un mod naiv de a înfățișa și a înțelege compoziția.[74] La Academia Română s-a păstrat un album donat de cătreMaria P. Chițu (cea care a făcut prima traducere aDivinei Comedii a luiDante înlimba română), în care se poate vedea o reprezentare a luiIsus făcută de Lecca, reprezentare care anticipează portretistica pe care artistul a făcut-o mai târziu.[74]
În anul 1848 Constantin Lecca a plecat din Craiova și s-a stabilit în orașul Brașov, unde în perioada 1848 - 1850 a pictat tâmpla bisericii din Schei. S-au păstrat în acest sens mărturiile contemporanilor înGazeta Transilvaniei, numărul apărut deCrăciun1915.[74] În această revistă, paracliserul bisericii timp de 50 de ani (bătrânul Cristea), a afirmat că Lecca a pictat o mulțime de icoane care s-au păstrat în conacul Brâncoveanu și prin casele oamenilor.Candid Mușlea a făcut în istoricul bisericii Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului afirmația că Lecca a refăcut numeroase icoane și că „tot opera acestuia ar fi și cele de pe podișor”.[74] Tot în 1848 a revenit de la Viena șiMișu Popp, cu care Constantin Lecca s-a împrietenit și pe care l-a îndrumat și protejat. Tradiția orală a brașovenilor, preluată de către Barbu Theodorescu, spune că Mișu Popp și Constantin Lecca au zugrăvit multe biserici din mărginimea Brașovului.[74]
Constantin Lecca a plecat în 1851 laBucurești și împreună cu Mișu Popp și asociatul lorBarbu Stănescu dinCâmpulung au pictat, într-o perioadă care se derulează pe aproape zece ani, mai multe biserici:Biserica Curtea Veche (1852),Biserica Sfânta Ecaterina din București[C] (1853),Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București[B] (1862),Biserica Mănăstirii Radu Vodă[E] (1863),Capela Cimitirului Bellu[D] șiBiserica Răzvan Vodă din București[75][76] și Biserica din Negoiești.[77][78] Prin ajutorul pe care l-a avut din partea luiPetrache Poenaru, Lecca a făcut copii după fresca portretelor ctitorilor de biserici. Acestea au fost trimise ulterior la marea majoritate a muzeelor bucureștene.[75] Astfel, pictorul Lecca a fost laSlatina și a făcut portretele luiIonașcu Cupețu și ale soției lui Neaga, a fost la Craiova și a făcut portretul ctitorului Constantin Obedeanu al bisericii Obedeanu.[75] Petrache Poenaru a spus vis a vis de această acțiune:
La capitolul copii, sunt de menționat lucrările pe care Lecca le-a făcut dupăTițian, care se aflau în anul 1863 în Muzeul din București:Isus Christos întâmpinat de Magdalena,Isus cu coroana cu spini,Tăierea capului Sfântului Ioan șiMoartea lui Abel.[75] Cea mai bună copie pe care Constantin Lecca a făcut-o vreodată a fostLăsați copiii să vină la mine, tablou care a făcut parte din colecția familiei pictorului.[75] Toate copiile făcute de Lecca au fost, conform obiceiului din acele vremuri, litografiate ca și tablourile sale istorice.[75] Din acest motiv Constantin Lecca a fost considerat de către Barbu Theodorescu un fel de Gheorghe Asachi al Moldovei.[75]
.jpg)
În pictura religioasă, Constantin Lecca nu a fost un imitator dar nu a fost nici un inovator.[75] El poate fi asimilat asemenea scriitorilor din perioada 1830 - 1840, care au urmat calea bătătorită aromantismului francez,[75] și se încadrează istoric în limitele acelor timpuri. Prin simplul fapt că s-a îndepărtat deorientalismul secolului al XVIII-lea, activitatea sa artistică a însemnat o etapa nouă înarta românească.[75]
Luând în considerare picturile murale de la Brașov, unde brașovenii nu au acceptat spiritulcatolicismuluioccidental al lui Neugass, se poate spune că Lecca nu a rupt cu tradițiaortodoxă. Dovadă în acest sens stă și portretul luiȘtefan cel Mare, care coboară din cele mai bune icoane bizantine.[75] Nefiind un creator autentic, Constantin Lecca și-a căutat modelele cercetându-le cu spirit critic și le-a îmbogățit cu elemente personale sau locale.[75]
Se poate concluziona că în pictura bisericească, Constantin Lecca a realizat laCraiova cele mai bune picturi murale, cu mult superioare celor făcute prin bisericile dinBucurești.[79] Acestea din urmă nu l-au dus pe calea artei, ci pe cea a câștigului. La București s-a vorbit foarte frumos despre picturile de la Curtea Veche:
Constantin Lecca a păstrat arta frescei bizantine, dar cu mai multă sobrietate în culori.[79] Pictorul s-a aflat între două culturi, cea autohtonă de factură bizantină și cea apuseană.[79] El a făcut eforturi în asimilarea artei autohtone dar și a celei occidentale.[79] Un exemplu este portretul Neagăi Ionașcu, portret care este lucrat după o frescă dinCatedrala din Slatina.[79] Cu toate că expresia și atitudinea personajului transpar într-o demnitate umană de netăgăduit, Neaga Ionașcu păstrează și un aer care se întâlnește de obicei în icoanele bizantine.[79]
După cercetările pe careMihai Manolache le-a făcut la această biserică au apărut informații noi despre activitatea lui Constantin Lecca.[80] Profesorul Manolache a afirmat că până în anul 1943, icoanele existente aici, au fost păstrate pe peretele dinspre răsărit din tinda bisericii până la recentele lucrări de renovare.[81] În anul 1943, unele din ele au fost așezate pe paraclis și altele au fost donate altor capele.[81] Conform luiNicolae Iorga, această biserică ar fi fost pictată de către pictorulMișu Popp, dar documentele aflate în arhiva muzeului bisericii contrazic afirmația lui Iorga și spun cu claritate că sunt opera lui Constantin Lecca.[81]
Studiind procesele verbale ale ședințelorReprezentațieiBisericii Sfântul Nicolae din Brașov și a contractelor dintre pictor și biserică aflate în Arhiva Muzeului, a rezultat existența la acest edificiu religios a trei icoane realizate pe tablă, șapte pe mușama, câteva refăcute pe lemn și patru tablouri cu motive ornamentale florale.[80] În plus față de toate analizele pe care cercetătorii precedenți le-au făcut, Mihai Manolache a considerat că Lecca ar fi fost și un inovator în privința materialelor pe care le-a folosit ca suport al picturilor sale.[80] În mod evident, dacă până la el se foloseau în mod tradițional tencuiala, mozaicul, sticla sau lemnul, el a folosit și mușamaua și tabla.[80]
Conform documentelor existente în arhiva bisericii, în ședința din 10 august 1847, curatorii au arătat că „...au vorbit cu zugravul Constantin Lecca și au zis că va așterne... un formular pentru icoanele ce vin a se face pă podișor...”, „...și anume: în mijlocCina cea de Taină, de o parteSpălarea picioarelor și de altă parteIntrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim”.[81] Lecca a cerut pentru fiecare icoană din cele trei, câte 150 de florini, dar „...după mai multă vorbă și tocmeală s-au slobozit și s-au hotărât pentru fiecare icoană după formularul adus înainte 120 florini și au rămas cu zugravul mulțumit...”.[81] Pentru șase din cele șapte icoane realizate pe mușama există referiri exprese în contractul dintre artist și biserică:
.jpg)
.jpg)
Cele trei icoane realizate pe tablă și cele șapte pe mușama au trăsături specifice vechii picturi românești, cu ușoare influențe renanscentiste.[81]
Referitor la icoanele pe lemn, mențiunile contractuale spun că Lecca se îndatora „... a preînoi fețele la icoanele împărătești și a repara cele 4 icoane mari cu argint, făgăduindu-mă toate acestea de nu le voi putea mai curând, însă negreșit într-un an de zile...”.[81] Mihai Manolache a identificat și alte lucrări de la Biserica „Sfântul Nicolae” ca aparținând lui Lecca, după cum urmează:[81]
Argumentele aduse în favoarea lui Lecca sunt: maniera de execuție care diferă de veche pictură murală a paraclisului, stilul pictorului, lemnul pe care sunt pictate - restul paraclisului fiind mâncat de carii, și asemănarea coloritului motivului floral cu cel al veșmintelor arhanghelilor care diferă semnificativ de cel al restului paraclisului.[81]
Constantin Lecca a fost cel care a realizat în perioada1830 -1870 o impresionantă galerie de portrete a boierimii românești.[79] El s-a subordonat cerințelor sociale în ce privește opera sa, astfel încât dacă oamenii nu l-ar fi împins spre portretistică, Lecca ar fi rămas fidel tematicii istorice și al picturii bisericești.[79] Așa cum a arătatTheodor Aman, moda locală l-a determinat pe Lecca să devină un portretist prin excelență.[82] Din cauza numeroaselor comenzi care veneau din partea clientelei bogate dinȚara Românească, pictorii din acele vremuri deveneau meseriași, astfel că ei au executat portretele în grabă, potrivit gusturilor comanditarilor și au insistat în opera lor asupra elementelor vestimentare, asupra fineții dantelelor și catifelelor și a bijuteriilor.[79] Din aceste motive, picturile epocii au în prezent mai mult valoarea documentară a revistelor de modă. Totuși, opera portretistică a acelor timpuri nu este lipsită de interes și uneori de înțelegere artistică.[79]
Constantin Lecca s-a pus întru-totul de acord timpului său, portretele sale fiind diferite ca valoare artistică.[79] Cele mai bune lucrări portretistice pe care le-a făcut au fost acelea ale prietenilor, familiei Lecca, precum și ale unor demnitari foarte importanți.[79] Acestea sunt picturile asupra cărora a zăbovit îndelung și a căutat să reprezinte caractere morale.
Lecca a început în Țara Românească cu continuarea activității sale de laBuda în cadrul RevisteiBiblioteca românească.[79] A ilustratAlmanahul Satului împreună cuAnton Chladek în anul1837. În paginile revistei au apărut portretele lui Grigore Băleanu,Grigore Ghica și a domnitoruluiAlexandru Ghica.[79] De-a lungul întregii sale cariere, pictorul a fost autorul a numeroase cromolitografii și litografii. Ele au fost făcute laViena,Buda,Roma șiBucurești.[79] Ele au dimensiuni diferite, tiraje impresionante, și au contribuit la educarea patriotică și nu în ultimul rând artistică, a poporului român.[79] Din cauza modului de lucru, ele au valori artistice inegale. Se poate vedea dintr-o privire stângăciile de execuție mai ales în reprezentarea mâinilor.[79] Din evidența faptului că există multe portrete la care personajul își ține o mână vârâtă în haină sau este reprezentat doar bustul, se poate concluziona că Lecca era conștient de partea lacunară a pregătirii sale artistice.[79] Sunt de menționat în susținerea expunerii de mai sus, portretele luiPetrache Poenaru, Matei Millo, Iancu Vladimirescu și căpitanul V. Greceanu:
LaAcademia Română există numeroase litografii făcute de Constantin Lecca:[83] Emanoil Băleanu, Grigore Băleanu,Gheorghe Catargiu,Alexandru Ghica, Teodor Balș,George Bibescu,Veniamin Costache,Constantin Filipescu,Dimitrie Ghica,Ștefan Golescu,Grigore Ghica,Cezar Librecht,Gheorghe Lătărescu, Omer Pașa, Matei Millo, Scarlat Roset,Constantin Paladi, Ion Solomon,Mihail Sturza,Barbu Știrbei șiȘtefan cel Mare. Cele mai reușite dintre ele sunt: Emanoil Băleanu, Matei Millo, Barbu Știrbei, Omer Pașa și Constantin Paladi.[83] Au rămas cu valoare documentară pentru vestimentația epocii portretul lui George Dimitrie Bibescu, pentru cea a ofițerilor portretul lui Gheorghe Lătescu, și pentru cea demitropolit portretul lui Veniamin Costache.[83] La multe din celelalte rămase, se poate constata că sunt asemănătoare într-un mod absolut uimitor.[83] Din această cauză, Barbu Theodorescu a considerat că Lecca și-a creat tipare nu prea numeroase sau variate, în cadrul cărora a reprezentat majoritatea personajelor litografiate.[83]
În plus, în opera lui este prezentă tehnica miniaturistului.[83] Se poate constata în portretele pe care artistul le-a făcut, că acesta s-a oprit asupra amănuntelor cum ar fi briliantele de pe mânerul sabiei sau vestonul personajului. Aceste elemente duc la concluzia că persoana reprezentată a devenit mai mult un manechin de expoziție.[83] Exactitatea fizică configurează într-un mod dominant compoziția, personajele pictate sunt estompate prin strălucirea decorațiilor sau a îmbrăcăminții.[83] Trăirea interioară a persoanei înfățișate a fost practic lăsată pe planul al doilea, decorațiile fiind aduse în prim plan. Privind litografiile pe care Constantin Lecca le-a făcut în perioada studiilor sale la Buda pe care le-a publicat în revistaBiblioteca românească și cele mai din urmă, se poate constata o inegalitate tehnică de necontestat, de parcă s-ar privi creațiile a doi autori diferiți.[83] Se vede în cele dintâi lipsa de experiență care dă în final o tentă școlărească.[83]
Primul tablou realizat de Lecca este portretul lui Grigore Pleșoianu, executat laCraiova în anul1833.[83] Ultimul tablou făcut de Constantin Lecca este din anul1868, anume portretul lui Petrache Poenaru.[83] Litografia lui Poenaru este dintr-o epocă mai timpurie din creația sa. În această perioadă (1833 - 1868) pinacotecile și saloanele boierești au fost suprasaturate de portretele executate de către pictor.[83] Din păcate, picturile cele mai puțin reușite au avut cea mai mare circulație și astfel, pictorul Lecca a avut parte de cele mai false aprecieri în timpul vieții ca și într-o lungă perioadă postumă.[83] De abia după o jumătate de secol după decesul său, critica de artă a început să valorizeze operele cele mai bune.[83] Astfel, în anul 1939 a fost descoperit în colecția Liviei Dymsza, fiica luiTitu Maiorescu, portretul soției luiIoan Maiorescu (Triffu). Portretul Mariei Maiorescu a fost realizat la Craiova în anul 1846, imediat după ce Constantin Lecca a terminat zugrăvirea bisericilor Sfântul Ilie și Madona Dudu. După tehnică și concepția compoziției, aproape nici nu se poate bănui că pictura i-ar aparținea pictorului.[83]
Maria Golescu i-a făcut în anul 1939 o descriere pe măsură:[83]
Portretul pașoptistului Dimitrie Brătianu este caracterizat prin lipsa elementelor decorative, totul fiind dominat de figura de înaltă ținută, inteligență și voință.[84] Înfățișat plin de personalitate, acest portret l-a determinat pe Barbu Theodorescu să considere că afirmația făcută deEmanoil Bucuța: „Uite pe Lecca, scrobit și corect”[85] a fost total nedreptățită.
Printre cele mai reușite portrete realizate de Constantin Lecca se află și portretele membrilor familiei sale.[84] Se evidențiază dintre ele, portretul vărului său Ion Lecca și portretul Eufrosinei Lecca denumit caFemeia cu evantaiul.[84] Înfățișarea lui Ion Lecca este dominată de trăsăturile hotărâte ale negustorilor brașoveni, a oamenilor mereu gata de acțiune.[84] Pe sub mustață transpare un surâs amabil, iar chipul este lipsit de rigiditate.Femeia cu evantai se constituie într-un adevărat document de epocă, în care se poate observa caracteristicile îmbrăcăminții, a coafurii, a dantelei precum și a bijuteriilor reprezentate cu migala unui miniaturist.[84] Trecând peste gingășia feminină care se degajă dincolo de limitele pânzei, personajul se impune printr-o privire plină de inteligență. Cu ajutorul acestor portrete se poate cunoaște întreaga negustorime brașoveană a acelor vremuri.[84] Dintre portretele făcute copiilor se distinge portretul Cleopatrei Lecca a cărei privire ajută la înțelegerea caracterului voluntar care a definit întreaga familie.[84]
Pictorul Lecca a înfățișat în portretele sale întreaga familie a soției sale, Oteteleșanu. Reprezentative sunt portretele lui Iordache și Grigore Oteteleșanu, Ion și Elena Oteteleșanu și Constantin și Maria Oteteleșanu.[84] Toate aceste tablouri au aparținut lui Nicolae Cămărășescu-Oteteleșanu, care le-a lăsat moștenire prin testament școlii Lazaro Oteteleșanu din Craiova (la școală a ajuns doar portretul lui Constantin Lazaro).[84]
Portretul serdarului Dimitrie Aman este considerat a fi unul dintre cele mai reușite creații ale lui Constantin Lecca, el fiind definit de o sobrietate vestimentară tipică negustorilor macedoneni.[48] Portretul Victoriei Oteteleșanu este de o factură clasică caracterizată de lipsa detaliilor vestimentare. Are doar o dantelă, o broșă și pieptănătura aduce nota simplității într-o compoziție în care expresivitatea ochilor face tot jocul. Pe aceeași linie se înscriu și portretele lui Ion Făgărășanu, Racottă și soția, preotul Teodosie Zăgănescu și soția, Zamfira, Doctor necunoscut, Ecaterina Manu și Portret de femeie.[48]
Toate tablourile lui Constantin Lecca au fost risipite de-a lungul timpului în mai toate muzeele dinRomânia precum și în colecții private.[48] Astfel, ele pot fi văzute laArad, București,Cluj,Brașov,Iași,Sibiu,Târgu Mureș,Timișoara,Ploiești,Bacău,Brăila șiCraiova.[48]
Biograful Barbu Theodorescu a exprimat părerea că pictorul Constantin Lecca și-a făcut adeseori portretul.[84] Astfel, el a considerat căPortretul unui tânăr (bărbat) este de fapt un autoportret (1) realizat în timpul călătoriilor pe care Lecca le-ar fi făcut înItalia.[84] El se bazează în acestă ipoteză pe faptul că portretul ar fi fost făcut într-o perioadă de tinerețe în care Constantin Lecca a fost influențat de pictura romantică vieneză.[84] Concluzia care se desprinde din privirea lucrării este cea a omului voluntar, impresie care precede firea visătoare afișată de personajul portretizat.[84] Anumite amănunte vestimentare, lavaliera, pletele în bucle peste urechi descoperă personalitatea artistului, în schimb privirea pare a aparține unui negustor brașovean.[84]
Primul autoportret (2) cunoscut al lui Lecca aparține astăzi secției de stampe alAcademiei Române.[84] El este unul de factură romantică, de tipByron, caracterizat de o privire visătoare, păr ondulat, mustață semeață, sprâncene puternic arcuite și o barbă fină care dă un aer de bărbăție.[84] Surprinzător la acest autoportret este schițarea îmbrăcăminții, fapt care contrastează cu uzanțele vremurilor de atunci.[84] Siguranța cu care este creionat acest autoportret este obișnuită multor portrete care s-au făcut în arta apuseană a epocii.[84]
.jpg)
.jpg)
LaBuda, Lecca a pictat compozițiaCea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul și a realizatAutoportretul (3) în care „...în vârstă de douăzeci de ani apare în costum unguresc, cu trăsături frumoase, cu privirea clară și expresivă a ochilor mari, verzi, cu părul castaniu, purtat în plete, cu sprâncene groase și mustață, având expresia unui om hotărât”.[86]
Autoportreul (4) a fost pictat undeva în preajma anului 1840.[87] Paul Rezeanu presupune că imediat după încetarea apariției revisteiMozaicul de laCraiova la sfârșitul anului 1839, Constantin Lecca ar fi plecat în străinătate.[87] O opinie similară o are și biografulJack Brutaru care a menționat faptul că Lecca a călătorit în acel an laViena, sudulGermaniei șiElveția.[88] În primăvara anului 1840, Constantin Lecca revenise la Craiova și a început zugrăvirea bisericii Sfântul Ilie.[87] În acest autoportret se vede o diferență majoră comparativ cu celelalte autoportrete prin însuși modul de abordare a compoziției.[87]Paul Rezeanu consideră că autoportretul nr. 4 nu ar fi realizat stând acasă la Craiova, ci într-un mediu propice creației artistice, așa cum era Viena. Chipul este expresiv și senin. El este dominat de o frunte înaltă și o privire vie.[87] Un ușor aer romantic îl aduce mustața, barba și părul, toate foarte îngrijit pieptănate. Acest autoportret reprezintă una dintre cele mai bune lucrări ale lui Constantin Lecca. Ea are o dominantă de negru brun și fondul are o pensulație sigură pe o compoziție unitară.[87]
Constantin Lecca a realizat mai multe compoziții istorice care-l înfățișează pe Mihai Viteazul, majoritatea lor fiind făcute în perioada în care Nicolae Bălcescu a scris epopeeaRomânii supt Mihai-Voievod Viteazul.[72] Un portret al voievodului făcut de Lecca a existat în sala mare aColegiului Național „Andrei Șaguna”.[89][90] După cum spune Barbu Theodorescu, această lucrare a fost diferită ca abordare de desenul dinBiblioteca românească, voievodul fiind înfățișat cu celebra sa căciulă, cu mantie domnească și cu agrafa cu briliante și pene.[91] Așa cum spuneCandid Mușlea, tabloul a fost făcut după o veche stampă ce exista la Viena sau Buda.[72]
În anul 1840 și 1845, Constantin Lecca a pictat de două ori lucrareaCea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul.Dumitru Iarcu a folosit litografia după tablou în lucrarea sa <<Bibliografie>> tipărită laViena și editată deGheorghe Ioanid.[72] Tabloul a apărut în numeroase ziare și reviste ale timpului, tematica fiind preluată ulterior și de către pictorulTheodor Aman, iar litografia acestei picturi a fost editată în mii de exemplare și a pătruns în toate păturile sociale.[72] PicturaBătălia de la Călugăreni făcută de Lecca, a fost expusă laExpoziția artiștilor în viață din anul 1870.[92] Cronica de artă din acel an a criticat-o vehement și negativ, similar lucrărilor expuse de Aman.[93] Încă de la înființarea Muzeului din București s-a aflat printre exponate tabloul lui Lecca intitulatIntrarea lui Mihai Viteazul în Bolgrad.[94] O copie a acestuia din urmă există actual și la Muzeul Militar din București. Tot aici se află și lucrarea ce-l arată pe domnitorulGheorghe Bibescu cu suita sa.[95] Conform declarațiilor luiNicolae Țîncu și aceste lucrări au fost litografiate și răspândite în mii de exemplare.[95]
Din cercetările întreprinse de cătrePaul Rezeanu, a rezultat că Lecca ar fi pictat compozițiaCea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul în anul 1829 și portretul lui Ștefan cel Mare în anul 1830. Acesta din urmă a avut ca inspirație o litografie a luiGheorghe Asachi din perioada 1822 - 1823, făcută după o efigie a voievodului care se afla în acele timpuri laMănăstirea Putna.[96][97]
Muzeul de Artă din Iași are între exponatele sale picturaDragoș Vodă la vânătoare, lucrare care a fost donată de către Ministerul Școalelor în data de 15 iulie 1868.[95] În anul 1857, Constantin Lecca a realizat lucrareaÎntâlnirea dintre Bogdan cel Orb și Radu cel Mare, cu care a primit medalia clasa a II-a.[98] La o expoziție din anul 1870, Lecca a expus două tablouri cu tematică istorică:Radu Negru mergând să viziteze reședința sa de la Câmpulung șiDragoș asistând la moartea unui bour ce rănise.[99] Un cronicar de artă din acel an a făcut o critică acidă în Revista Trompeta Carpaților:[95]
După o analiză mai aprofundată a tablourilor cu compoziție istorică, se constată că ele se caracterizează prin mișcare și amplasarea corectă a grupurilor care-l înconjoară pe erou.[95] Personajele, în majoritatea lor conțin în ele o vibrație patriotică specifică perioadei pașoptiste. La fiecare lucrare prim planul este dominat de figura domnitorului, el fiind reprezentat cu multă energie, ținută și demnitate în priviri.[95] Prestanța voievodului este completată cu prisosință de către masele populare, care își aduc în final aportul la surprinderea momentului istoric celebrat.[95] Dacă privitorul își permite o clipă de răgaz în analizarea compozițieiCea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul, poate surprinde determinarea pictorului în realizarea tematicii.Mihai Viteazul este gata de luptă în ultimele sale clipe, poartă sabia în mâna stângă (Mihai fiind stângaci) cu toate că este înconjurat de dușmani. Amănuntele istoric validate și modul cum a gândit Lecca compoziția, fac astfel ca Mihai Viteazul să fie identificat drept erou dintr-o simplă privire.[95] În mod evident, pictura Renașterii italiene și-a adus aportul în opera lui Lecca. Acest lucru se vede din recunoașterea de către privitor a elementelor caracteristice armatei străine, din compoziție. Se observă că Lecca a reprezentat foarte corect îmbrăcămintea de epocă aOccidentului din acele vremuri.[95] Un lucru suplimentar demn de menționat este că țăranii români înfățișați în acest tablou sunt printre primii care apar în pictura românească. Ei se mai întâlnesc și în alte tablouri ale lui Lecca, precum ar fiIntrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia. Pictorul a dat importanță reprezentării personajelor indiferent de clasa socială din care făceau parte. A fost egal în reprezentarea boierilor ca și în cea a țăranilor sau a voievozilor.[95] Pe de altă parte, unele dintre compoziții sunt prea schematice și de câte ori a înfățișat caii ei au ieșit nereușiți, cu picioareleînțepenite și capetelelipite de trup, fără a da senzația de forță și de mișcare maiestuoasă.[100]
Barbu Theodorescu consideră în monografia sa că Lecca este mai vibrant și mai realist în opera lui, decâtDimitrie Bolintineanu în poezia pe care acesta a creat-o cu aceeași factură, tematică și inspirație.[100] Cum amândoi aparțin curentuluiromantic, ei au căutat să poetizeze momentele istorice ale poporului român, unul prin rime și imagini poetice, altul prin culoare.[100] Opera lor s-a bucurat de mare succes în rândul maselor și au ajuns cei mai importanți romantici aiRomâniei.[100] Din păcate, prin lipsa lor de profunzime s-au banalizat prin alunecarea lor în retorism și repetare. Așa cum Theodor Aman l-a înlăturat pe Lecca din viața artistică, așa a pățit Bolintineanu cuMihai Eminescu.[100] Însă, Lecca și Bolintineanu au deschis la final calea unor mari figuri ale culturii românești. Ca o concluzie, se poate spune că tematica istorică l-a consacrat pe Constantin Lecca.[100]Nicolae Iorga face o frumoasă fixare a lui Lecca în peisajul artistic românesc, după cum urmează:
.jpg)
.jpg)
În amintirea lui Constantin Lecca au fost botezate cu numele lui străzi din Brașov, Craiova și din București. De asemenea s-a păstrat casa în care a locuit artistul numităCasa Brăiloiu-Lecca. Clădirea este un monument de arhitectură din municipiul Craiova catalogat cu codul Cod LMI: DJ-II-m-B-08034 Categoria: B. Ea este situată pe strada Constantin Lecca, nr. 29, vis-a-vis de Casa Otetelișanu. Clădire a fost construită de însuși pictorul.[101]
.jpg)
.jpg)
Cleopatra Lecca[G] (n. 1837 - d. 1900[102]) a fost primul copil al lui Constantin Lecca. Ea s-a născut la Craiova și a fost botezată laBiserica Madona Dudu de către Maria Urdăreanca, devenind mai apoi o cunoscută muză a poetuluiMihai Eminescu, prin anii 1880.[103] Inspirat de fiica lui Lecca, Mihai Eminescu a scris cunoscuta poeziePe lângă plopii fără soț.[104]
Cleopatra Lecca a fost în perioada 1874 - 1875 iubita luiTitu Maiorescu, pe care de altfel l-a cunoscut din copilărie.[103][105] Ea a fost căsătorită cu Grigore Poenaru cu care a avut doi copii.
La Răzvan Vodă pereții bisericii erau spălați în anul 2015, iar picturile murale este foarte probabil să aparțină lui Lecca și Popp.[115] Răzvan Vodă se afla în perioada 2013 - 2015 în plin proces de restaurare exterioară și interioară.[115] De menționat că Paul Rezeanu a afirmat că tot ce au facut împreună cei doi artiști în bisericile dinRomânia nu mai există.[78] Barbu Theodorescu a consemnat că doar labiserica Madonna Dudu și la Sfântul Ilie dinCraiova nu mai există nimic.[73] Tot el a afirmat că labiserica din Scheii Brașovului nu mai există pictura murală originală, acolo ar fi rămas în schimb trei icoane realizate de Constantin Lecca:(1) Cina cea de taină, (2) Spălarea picioarelor, (3) Intrarea lui Isus în biserică.[74] Barbu Theodorescu a mai afirmat că, din ceea ce a făcut Lecca (fiind subînțeleasă departajarea: fără Mișu Popp) pe tărâm religios, nu mai existau în 1969 decât doar cele trei icoane dinBrașov.[74]
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
În concluzie, bisericile de la Curtea Veche, Răzvan Vodă și Sfânta Ecaterina nu mai au nimic din picturile originale. Faptul este contrazis de restauratori care spun că la Sfânta Ecaterina a rămas cam tot ce au făcut cei doi.[114] La Răzvan Vodă nu se spune nimic pe site-ul bisericii[115], dar se subînțelege ca și la Curtea Veche pictura murală există.[116]
.jpg){kind=link}
