În altă accepțiune, o conjugare este o clasă de verbe definită după anumite caracteristici. De exemplu, în gramatica tradițională a limbii române sunt stabilite patru conjugări, după terminația formei scurte ainfinitivului[1]:
conjugarea I: terminația-a (exemplua cânta);
conjugarea a II-a:-ea (a tăcea);
conjugarea a III-a:-e (a face);
conjugarea a IV-a:-i (a veni) și -î (a coborî).[4]
hr Barić, Eugenijaet al.,Hrvatska gramatika (Gramatica limbii croate), ediția a II-a revăzută, Zagreb, Školska knjiga, 1997,ISBN 953-0-40010-1 (accesat la 15 august 2018)
Capidan, Theodor,Meglenoromânii, vol. I.: Istoria și graiul lor, București, Cultura Națională / Academia Română. Studii și Cercetări VII, 1925 (accesat la 15 august 2018)
Constantinescu-Dobridor, Gheorghe,Mic dicționar de terminologie lingvistică, București, Albatros, 1980
fr Dubois, Jeanet al.,Dictionnaire de linguistique (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002
hr Kovačec, August,Vlaško/Žejansko/Istrorumunjsko – hrvatski rječnik (Dicționar vlăhesc/jeiănesc/istroromân-croat), 2010, varianta online aIstrorumunjsko-Hrvatski Rječnik (s gramatikom i tekstovima) [Dicționar istroromân-croat (cu o gramatică și texte)],Pola, Znanstvena udruga Mediteran, 1998 (accesat la 15 august 2018)