 | Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți săcontribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pepagina de discuție. Pentru ajutor, consultațipagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
| Polonezii din România |
|---|
 |
| Județul Suceava dinsudulBucovinei cu așezările poloneze marcate |
| Populație totală |
2,543(2011) |
| Regiuni cu populație semnificativă |
| Județul Suceava |
| Limbi vorbite |
| Română,Poloneză |
| Grupuri înrudite sau legate cultural |
| Diaspora polonă |
.png)
Comunitatea poloneză (sau polonă) dinRomânia este răspândită în nordul țării, în special înjudețul Suceava (înpolonezăSuczawa), în partea de regiune istorică deBucovina (mai precisBucovina de Sud) a județului. 15.804 persoane de etniepoloneză au fost înregistrate la recensământul din anul1930 înRegatul României. Conform datelorrecensământului din martie 2002 în România trăiau 3.559 de cetățeni de etnie poloneză, dintre care 2.609 în județul Suceava. În urma recensământului din 2011 s-a aflat că doar 2,543 de polonezi mai trăiesc în România, reprezentând 0,01% din populația întreagă a țării.
Există trei sate populate aproape în întregime de polonezi:Poiana Micului (Pojana Mikuli),Solonețu Nou (Nowy Sołoniec) șiPleșa, Suceava (Plesza).
În prezent polonezii reprezintă o minoritate recunoscută oficial în România, fiind reprezentați înCamera Deputaților de cătreUniunea Polonezilor din România.
Contactele dintrepolonezi șiromâni datează încă de la mijlocul sec. XIV, moment care coincide cu întemeiereaMoldovei, dar și cu anexarea ținutuluiHaliciului de către regele polonKazimir cel Mare. Vecinătatea a dus la stabilirea unor intense legături politice, economice și culturale între polonezi și moldoveni, apoi transilvăneni, legături care vor fi întărite în mod firesc și prin relații de rudenie. AstfelLațcu, fiul luiBogdan I s-a căsătorit cu Malgorzata, sora regelui polon Jagiello, inaugurând un lung șir de alianțe familiale între cele două popoare. Aceasta duce la un transfer de populație lesne de înțeles dacă ne gândim că prin căsătorii mixte, polonii încep să dețină posesiuni pe teritoriul Moldovei, iar moldovenii pe cel al Poloniei.
Sfârșitul sec. XVI și începutul sec. XVII marchează creșterea influenței polone pe teritoriul României, mai ales datorită luiIeremia Movilă, care a fost întronat în 1595 cu ajutorul hatmanului polon Jan Zamojski. Toate cele patru fiice ale lui Movilă au fost căsătorite cu poloni. Aceste legături au făcut ca mulți poloni să slujească la curtea lui Ieremia Movilă: numai garnizoana polonă dinIași număra atunci cca 3000 de oameni.
În anul 1658Seimul Poloniei a hotărât expulzarea celor de religie ariană. O parte a acestora s-au așezat înTransilvania.
Un val important al emigrației polone pe teritoriul românesc este cel urmat războiului nordic (1700-1721), când pe teritoriul Moldovei s-au aflat, printre alții, I. Potocki, M. Wisniowiecki, J. Sapieha și K. Kryszpin.
Sub presiuneaRusiei, domnitorul Moldovei,Constantin Mavrocordat a fost obligat să ordone părăsirea de către polonezi a teritoriului Moldovei.
Afluența cea mai mare a polonezilor în veacul al XVIII-lea în Moldova a fost legată de luptele duse în Polonia de Confederația de la Bar (1768). HospodarulGrigore Callimachi aprecia că cca 3-4 mii de polonezi s-au refugiat atunci pe teritoriul Moldovei.
Pe toată perioada ocupațieiaustriece a Poloniei, emigrația polonă are caracter politic, dar și economic. Cel politic este legat de prigoana dezlănțuită de ocupanți după încercările succesive ale polonezilor de a-și recâștiga independența națională (1794, 1830, 1846, 1848, 1863). De exemplu în 1831 cca. 2-3 mii de polonezi din armata generalului Dwerncki au ajuns laAlba Iulia,Sibiu,Târgu-Mureș,Brașov, cca. 400-500 au rămas înBucovina. Deși guvernul de laViena a ordonat după un timp ca polonezii să părăsească Transilvania, prezența lor a lăsat urme atât în istoria Poloniei, cât și cea a Transilvaniei. În această perioadă, polonezul Adolf David a inițiat la Cluj mișcarea carbonarilor.
Faustyn Filanowicz și Teofil Wisniowski, aparținând Asociației Democrate Polone, au pregătit din Moldova insurecția de eliberare a patriei. După insurecția ratată din ianuarie 1863, o parte a intelectualității polone, în frunte cu Zygmunt Milkowski, s-a stabilit pe meleagurile românești, îndeosebi în Bucovina și Moldova. Mulți dintre emigranții polonezi s-au stabilit la Pașcani și Iași, participând la construirea primeicăi ferate moldovenești.
Emigranții economici au înființat localități, dezvoltând unele ramuri ale economiei în zonele unde s-au stabilit.
ÎnValea Jiului prezența minorității polone își are rădăcinile în însăși istoria mineritului de pe aceste meleaguri, fiind semnalată încă din 1760 pe pârâul Ciort, la începuturile exploatării cărbunelui la suprafață, cu roaba și trocul. În perioada 1830-40, un grup masiv de polonezi, din care cei mai mulți proveneau din zone carbonifere (Silezia), s-a stabilit în zona orașelorPetrila șiLupeni, unde s-a conturat o comunitate compactă, bine organizată. Polonezii și-au păstrat caracterul etnic specific, în anul 1900 existau două cartiere ale Lupeniului care erau locuite de polonezi: Ileana și Victoria (după numele minelor). Mai târziu a apărut și cartierul Ștefan. Mulți polonezi au întemeiat familii mixte cu români, maghiari și germani. Au luat parte activă la viața cotidiană, au avut reprezentanți în comerț și primărie. Pe placa monumentului închinat celor 30 de victime ale grevei din 1929 de la mina Lupeni, figurează și trei nume de polonezi. La finele anului 1928, documentele menționează existența a cca. 1000 de familii în Valea Jiului, care dispuneau de o biserică, de o școală cu predare exclusiv în limba polonă, de o bibliotecă și de o grupare artistică bine cotată. În perioada 1929-1933, o parte din polonezi s-a reîntors în Polonia. În 1947-48 a avut loc o repatriere masivă. Școala cu limba de predare polonă a funcționat până în anul școlar 1960-61. Biserica s-a dărâmat în 1943, cartierele Ileana și Victoria au fost părăsite, locuitorii mutându-se în centrul orașului.
În Bucovina, prezența poloneză este legată de extracția de sare. Încă din 1791 câteva zeci de familii polone s-au stabilit în nordul Moldovei, înființând satul Cacica (numele provine de la cuvântul Kaczka=rata). La construirea salinei din acest loc s-au luat ca etalon salinele dinGaliția. Cu timpul, în jurul salinei s-a dezvoltat o localitate unde lângă polonezi au trăit ucraineni și români, astfel în 1918 Cacica a devenit un centru cu o școală unde învățau 100 de copii. În perioada 1897-1918, în această școală, a cărui director era Józef Grabowski, se preda în patru limbi: polonă, germană, română și ucraineană.
În anul 1834, 30 de familii de muncitori polonezi au pus bazele coloniei Solonețul Nou, iar alte 24 de familii au înființat cu un an mai târziu satul Pleșa. În anul 1842 a luat naștere localitatea Poiana Micului, unde s-au stabilit 40 de familii venite din Nova Huta. Colonii poloneze au mai fost înființate și în Bucovina, la Moara (Bulai), Păltinoasa, unde azi sunt cca. 80 de familii cu 256 de persoane polone.
LocalitateaVicșani, cunoscută și sub numele de Ruda, aflată la granița cuUcraina, a fost locuită inițial numai de polonezi veniți în perioada construirii liniei ferate ce leagă orașeleRoman șiCernăuți. Aici polonezii aveau o biserică, dărâmată de armatele rusești din primul război mondial, reconstruită ulterior.
În cadrul emigrației polone, un rol însemnat a jucat Uniunea Emigrației Polone (1866-1871), care a avut filiale laBucurești,Iași,Pașcani. Printre cei mai activi fruntași ai emigrației polone s-au numărat și J. L. Gradowicz și Wladyslaw Dunin, care a fost și corespondent al câtorva ziarepoloneze,franceze șiaustriece.
În 1866 la Mihăileni s-a înființat prima bibliotecă polonă (Czytelnia Polska) de pe teritoriul României. În 1869 o astfel de bibliotecă a luat ființă și la București. Concomitent, încep să fie organizate asociații de ajutor reciproc (1888, Towarzystwo Wzaemnej Pomocy Polakow).
Spre sfârșitul veacului trecut, pe teritoriul României activau trei centre poloneze importante: unul în jurulIașilor șiPașcanilor, al doilea laBotoșani, al treilea laBucurești. Cele polone dinCernăuți,Suceava șiBucurești au desfășurat o intensă activitate. Au apărut și primele gazete: „Gazeta polska”, „Przeglad Czerniowiecki” la Cernăuți, „Wiarus” la București (1894).
În 1918 s-a creat Consiliul Național Polon (din 1925 Consiliul Național Polon din România Mare, din 1926 Uniunea Polonezilor din România), în frunte cu Stanislaw Kwiatkowski, apoi cu dr. Bazyl Duzinkiewicz. Au existat și alte organizații polone, unirea dintre ei s-a realizat în 1932, când s-a creat Uniunea Asociațiilor Poloneze din România, având un organ executiv a cărei președinte era preotul A. Lukasicwicz, iar vicepreședinții au fost L. Mendrak, M. Zawadowski, K. Chylewski și K. Mlodecki. Uniunea a acordat o atenție deosebită dezvoltării rețelei școlare în limba polonă, cu sprijinul autorităților române.
Au apărut organizații culturale, case polone („Dom Polski”), asociații de prietenie româno-polone, Asociația Prietenilor Poloniei (cu filiale la Cernăuți, București, Iași, Galați), Asociația Universitară a Prietenilor Poloniei (București), Societatea Polono-română (Iași). În 1903, în orașul Suceava s-a pus bazele casei „Dom Polski”, unde s-a desfășurat o activitate intensă. În publicații ca „Epoca”, „Argus”, „Universul”, „Neamul Românesc” și altele apăreau numeroase materiale dedicate Poloniei.
Comunitățile poloneze sunt organizate în asociații cultural-religioaseDom Polski. Aceste asociații au luat ființă începând din anul1936.
Mulți dintre emigranții polonezi au adus o importantă contribuție la dezvoltarea vieții culturale, științifice, economice și sociale din România:
În iulie 2009Institutul Cultural Român (ICR) a organizat expoziția stradală de fotografieMari polono-români care a fost deschisă înSopot, cea mai atractivă stațiune estivală aPoloniei. Expoziția a prezentat personalități marcante polono-române, și anume compozitorulCiprian Porumbescu, actorulColea Răutu, muzicianulTheodor Rogalski, pictorulOctavian Smigelschi, sculptorulAndrei Ostap, balerinul și coregrafulOleg Danovski, generalul și fostul ministruHenri Cihoski, generalul și fostul primar al BucureștiuluiVictor Dombrovski, medicul militar și fondatorul de instituții medicale Gustav Otremba, generalul comandant al Vânătorilor de MunteLeonard Mociulschi și curierul Armatei Naționale clandestine Maria Lesiecka.[1]
Conformrecensământului din 2011 | ||
| Etnie majoritară | Români(16.792.868 sau 88,9% din totalul populației) |  |
| Minorități naționale mari (1–10%) | ||
| Minorități naționale mici (0,1–1%) | ||
| Minorități naționale foarte mici (sub 0,1%) | ||
| Grupuri etnice dispărute | ||
| Grupuri etnice imigrate recent (în special după 1990) | ||