Clitorisul este definit ca un organ impar, situat în partea antero-superioară avulvei, cu două ramificații interne, pe părțile laterale alevaginului. Are o lungime sumară de aproximativ 10 cm, dar la suprafață apare doar ca un butonaș mic, de mărimea unui bob, amplasat deasuprameatului uretrei, întreformațiunile labiale, submuntele pubic.
Clitorisul este alcătuit din partea superficială:gland; și partea internă sau profundă:corp șirădăcină. Împreună cubulbii clitoridieni formeazăaparatul erectil feminin.
Clitorisul reprezintă cea mai sensibilăregiune erogenă (susceptibilă de a produce excitații sexuale) alefemeii, precum și determinantul central al plăcerii sexuale. În rezultatul stimulării sexuale, clitorisul este capabil deerecție și de producere aorgasmului.
Dimensiunea și sensibilitatea clitorisului prezintă variații individuale, fiind subiectul unor dezbateri sociologice, sexologice și medicale.
Lindic este un cuvânt moștenit dinlimba latină, care provine dinlandica,[4] atestat pentru prima dată în formă scrisă la sfârșitul secolului al II-lea e.n. Denumirea latină s-a păstrat doar înlimba franceză veche, sub forma delandie saulandye, și în limba română (lindic). Termenul latinlandica provine din cuvântulproto-indo-european*leh₂, care înseamnă „a ascunde”, asemănându-se cu latinescullateō - „sunt ascuns”. Astfel, semnificația cuvântuluilindic se referiră la poziția discretă (ascunsă) a clitorisului (mai exact a glandului clioridian) printre cuteletegumentare alelabiilor vaginale.
Cuvântulclitoris a pătruns în lexicul românesc prin intermediullimbii franceze, fiind împrumutat din limba latină. În limba latină, acest cuvânt a ajuns din greaca antică (κλειτορίς [clitoris]), înlocuind expresialandica, considerată obscenă. Pe parcursul istoriei, termenul a fost ortografiat în diferite moduri:kleitoris la Rufus (secolul Ie.n.),kletoris la Pollux (secolul al II-lea e.n.),klitoris la Hesychius (secolul al VI-lea e.n.) și, în final,clitoris la Suidas (secolul al XI-lea). În prezent sunt propuse mai multe versiuni ale semnificației cuvântului „clitoris”: κλειτορίς, -ίδος (kleitorís,-ídos) – movilă sau deal mic; κλείο (kleio) – a închide, a ascunde; κλείς (kleis) – cheie.
Înlimba greacă veche există și alte cuvinte asemănătoare, care ar putea avea, probabil, proveniență comună:
Kleitor (Cleitor,Clitorium) – oraș în Arcadia antică, fondat de Cleitor, localitate renumită pentru fântână a cărei apă avea gust de vin (în prezent, înGrecia există 2 localitățile cu numele Kleitor: un oraș dinprefectura Arcadia și un sat dinprefectura Ahaia);
În 1678, botanistul german Georg Eberhard Rumphius, aflându-se înAsia de Sud-Est, a descris o nouă specie de plante din familiaFabacee pe care a denumit-oFlos clitoridis ternatensibus (Clitoria ternatea) - datorită asemănării externe a florii cu forma vulvei umane. Ulterior, au fost descrise mai specii grupate în genulClitoria.
Extremitățile posterioare ale celor douărădăcini clitoridiene (crura clitoridis) sunt fixate pe fața internă a oaselor ramurilor ischiopubiene, fiind acoperite demușchiul ischiocavernos. Totodată, suprafața rădăcinilor aderă intim labulbii vestibulari – organe alcătuite dințesut spongios. Aceștia, la rândul lor, sunt în contact cu pereții laterali aivaginului. Rădăcinile clitoridiene se îndreaptă oblic în sus și înăuntru, unindu-se sub marginea inferioară asimfizei pubiene formând corpul clitorisului.
Structurile vizibile ale clitorisului 1 -Prepuț 2 - Gland
Corpul clitorisului (corpus clitoridis) este atașat desimfiza pubiană printr-unligament suspensor (ligamentum suspensorium clitoridis). Acesta se îndreaptă ascendent pe fața anterioară a simfizei și se sudează pe linia mediană a unghiul clitoridian. Corpul se termină printr-o extremitate proeminentă, care poartă denumirea degland clitoridian (glans clitoridis). Corpul clitorisului nu este vizibil, dar poate fi palpabil la extremitatea superioară alabiilor mici.
Glandul (glans clitoridis) reprezintă extremitate anterioară, liberă a clitorisului, având formă conică și rotunjită. Este alcătuit din țesut erectil, cu multe ramificațiiarteriale, acoperit de epiteliu pluristratificat pavimentos, slab cornificat.[17] Epiteliul glandului conține aproximativ 8000 de corpusculi senzitivi genitali (copusculii voluptății), fiind una din cele mai sensibile zone alecorpului feminin. Glandul este amplasat în locul fuziunii extremităților anterioare ale labiilor mici, în fața orificiului urinar.
Glandul și corpul clitorisului sunt acoperiți pe partea superioară de un pliu tegumentar format din prelungirile anterioare ale labiilor mici formândprepuțul(preputium clitoridis) sau capișonul. Inferior, față de gland, se află un alt pliu tegumentar -frâul clitorisului (frenulum clitoridis). Învelișul tegumentar clitoriadian, la fel ca șilabiile mici, sunt extrem de bogate în terminații nervoase și vase sangvine.
Clitorisul poate avea o lungime totală de până la 10 cm (inclusiv 3-5 cm – lungimea rădăcinilor) și 0,5-0,7 cm în grosime[18]. Datele unui studiu din 1992, au arătat că lungimea sumară aglandului șicorpului constituie 1,6 cm ± 0,4 cm.[19] Cercetătorii de la spitalul „Elizabeth Garrett Anderson and Obstetric” dinLondra au măsurat dimensiunile ale mai multor structuri ale organelor genitale externe (labii, clitoris etc.) la 50 de femei cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani (media fiind de 35,6 ani), în anii 2003 – 2004, au obținut următorul rezultat pentru lungimeaglandului clitorisului: 0,3-1,0 cm (media - 0,5 cm).
Tunica albuginea nu este o structură rigidă, grosimea se micșorează în timpultumescenței (erecției) clitorisului, ca urmare a dilatării corpilor cavernoși, și se mărește (revine la normal) în starea de flaciditate. Totuși, extinderea tunicii are o anumită limită.
De la albuginea pornesc sisteme ramificate detrabecule care se intersectează în toate direcțiile, alcătuind „scheletul fibros” al corpilor cavernoși. Trabeculele sunt elastice, formate din fibre conjunctivecolagene, fibre musculare netede și ramificații ale vaselor sangvine. Fibrele musculare netede sunt dispuse longitudinal și transversal, formând mănunchiuri musculare interconectate. În țesutul conjunctiv al pereților trabeculari se găsesc numeroase terminații nervoase. Trabeculele formează un sistem de caverne care comunică între ele, alcătuind un adevărat labirint cavernos.
În starea flacidă (relaxată) a clitorisului, fibrele de colagen au proprietatea de a se ondula, iar fibrele musculare sunt contractate, menținând pereții cavernelor (trabeculele) plisați. Arterele din pereții trabeculari sunt sinuoase și au o dispunere spiraliformă, fiind numiteartere helicine. În timpul excitației sexuale, sub acțiunea neurotransmițătoruloxidului nitric (NO), musculatura netedă se relaxează, fibrele conjunctive și arterele helecine se întind.
Cavernele reprezintă cavități lacunare anfractuoase care se pot umple cu sânge determinând erecția. Suprafața internă a cavităților este tapetată cu endoteliu, asemănător cu cel al vaselor sangvine. Cavernele îndeplinesc rolul unor anastamoze arteriovenoase – conexiune între artere și vene. Dimensiunile și formele cavernelor din corpii cavernoși variază foarte mult. Cel mai des, cavenele clitoridiene sunt de formă poliedrică, înguste și alungite, mai rar circulare sau ovale. Dimensiunea cavernelor este mai mare în centrul corpilor cavernoși, în apropiereaarterelor cavernoase, și se micșorează spre periferie. Totodată, cavitățile cavernoase sunt relativ mai mari la nivelul rădăcinilor și se micșorează la nivelul corpului, însă fără scăderea numărul lor.
Vasele sanguine ale clitorisului au un rol dublu. Pe lângă aprovizionarea cu oxigen și nutrienți a țesuturilor clitoridiene, circulația sangvină este implicată și în funcționalitatea erectilă a corpilor cavernoși.
Rețeaua arterială este alcătuită din artera profundă a clitorisului și artera dorsală a clitorisului. Arterele provin din ramurile arterei pudendale interne, care este una din ramurile arterei hipogastrice. Artera pudendală urmează același traseu ca și nervul pudendal. Arterele profunde se desprind din artera dorsală a clitorisului, se ramifică în capilare care vascularizează structurile trabeculare ale țesutului erectil și se deschid în spațiile lacunare (caverne). Artera dorsală este ramura terminală a arterei pudendale interne. Din artera dorsală pornesc ramuri perpendiculare (circumflexe) care înconjoară corpul clitorisului și continuă până la gland. Prepuțul și frâul sunt irigate de aceleași artere ca și labiile mici. Arterele labiale reprezintă ramuri distale ale arterelor perineale superficiale și pudendale externe.
Sângele venos de la clitoris provine din scurgerea corpilor cavernoși și a venelor subalbugineale. Astfel, sângele venos este dirijat, prin vena dorsală profundă, în plexul venos vezicular și, prin vena profundă a clitorisului, în vena pudendală internă. Vena profundă se formează prin joncțiunea venulelor corpilor cavernoși. Această venă poate fi unică sau divizată în două vene suprapuse. Venă clitorală profundă se revarsă în plexul venos Santorini. Venele dorsale superficiale ale clitorisului sunt drenate spre vena femurală. În aceste vene se deschid vasele sangvine care vin dinspre gland și corp.
Vasele limfatice formează numeroase anastomoze bilaterale, conduc spre nodurile inghinale superficiale din triunghiul lui Scarpa situat la baza coapsei. Limfaticele glandul clitorisului merg spre nodurile inghinale profunde și iliace externe.
Inervația clitorisului este furnizată de nervul dorsal care este o ramură anervului pudendal intern și nervul cavernos - componenta vegetativă provenită dinplexul hipogastric.
Clitorisul constituie nucleul senzațiilorsexuale feminine, fiind destinat exclusiv plăcerii, fără a avea vreun rol înprocreare.[21] Totuși, din cauza dimensiunilor reduse, importanța sa a fost subestimată de către femei și bărbați, până la mijlocul secolului XX.
Echipa creată de către din William H. Masters și Virginia E. Johnson, a fost pionieră în cercetarea fiziologică a răspunsului sexual uman. Conform acestor studii, ciclul răspunsului sexual feminin (ca și cel masculin) prezintă particularități fiziologice ce pot alcătui patru faze:
Faza de excitație, cu o durată variabilă;
Faza de platou, durează maxim 3 minute;
Faza orgasmică, durează câteva secunde;
Faza de rezoluție, durează până la 15 minute.
În momentul excitării, clitorisul se mărește în dimensiuni și devineerect prin vasoconstricția venelor de către mușchii care blochează sângele în cavitățile lacunare alecorpilor cavernoși. Erecția debutează înfaza de excitație arăspunsului sexual, condiționată de stimularea receptorilor senzitivi ai organelor genitale sau a psihicului, în timpulactului sexual sau amasturbării. În acest proces sunt implicate terminațiile nervoase vegetative din trabeculele corpilor cavernoși și capilarele acestora. Concomitent,sistemul nervos simpatic este inhibat.
Excitația sexuală a femeii este declanșată de gândurile erotice, stimulareazonelor ereogene (inclusiv clitorisul), însoțite de secreția de hormonuluidopamină.
Anne Koedt în eseul„Mitul Orgasmului Vaginal” (1969) tratează problema genezei și intensității orgasmului feminin, localizându-l exclusiv în clitoris.[22] Totuși, stimularea directă clitorisului nu este unica modalitatea de atingere a orgasmului feminin. Procesele fiziologice în timpulactului sexual sunt individuale și nu se poate formula o regulă generală asupra modului de atingere aorgasmului.
În faza de excitație a răspunsului sexual, nervii parasimpatici coordonează dilatareaarterelor, permițând acumularea sângelui înțesutul erectil al clitorisului și înbulbii vestibulari. Odată cu dilatarea aparatului erectil feminin se îngustează partea inferioară a vaginului (orificiul vaginal). În așa mod, pereții vaginali cuprind strânspenisul în timpul actului sexual, intensificând excitația bărbatului și favorizând producereaejaculăriispermei.Glandele Bartholin și epiteliul vaginal elimină lichid lubrifiant pentru a ușura pătrunderea penisului și a preveni iritația mecanică avaginului în timpul penetrării. Secreția lubrifiantă are un rol și în crearea unei senzații de masare plăcută avulvei șivaginului, și declanșarea reflexelor ce vor culmina cu atingereaorgasmul. În timpul orgasmului, mușchii perineali, ai anusului și ai vaginului, inclusiv clitorisul, se contractă și pulsează în unison.
Terminațiilenervoase parasimpatice ale corpilor cavernoși și spongioși conțin neuroni nitrergici și peptidergici, astfel încât vasodilatația neurogenă a arterelor este mediată și deoxidul nitric (NO) și de diversepeptide, cum ar fi peptidul intestinal vasoactiv. Efectul principal al proceselor enzimatice inițiate de oxidului nitric este creștere considerabilă a fluxului sangvin în spațiilor cavernoase datorită relaxării fibrelor musculare netede aletrabeculelor și ale arterelor clitoridiene, și extinderea fibrelor conjunctive care sunt ondulate. Umplerea cavernelor începe în cavitățile din apropierea arterelor cavernoase continuând spre tunica albuginea. Corpii cavernoși devin intumescenți ca urmare a extinderii țesutul erectil, la nivelul rădăcinii și corpului, și a subțierii tunicii albuginea.
Totodată, fenomene similare apar și în țesutul spongios al bulbilor vestibulari. Bulbi sunt umpluți cu sânge provenit din corpii cavernoși prin intermediul anastomozelor venoase bulbo-clitorale directe și în urma creșterii fluxului de sânge în organele sexuale.
Sinusoidele cavernoase și spongioase se umplu foarte rapid cu sânge și se produce o stază venoasă, blocarea drenajul sangvin, din cauza comprimării cavernelor periferice. Când extinderea albugineei este maximă și nu mai există spațiu în caverne pentru sânge, clitorisul devine compact, dur și apare erecție glandului și a corpului său. La început, glandul se umflă și iese de sub prepuț devenind vizibil. Însă, odată cu creșterea erecției, glandul se ascunde sub pielea pliurilor tegumentare ale labiilor. De asemenea, se poate palpa dilatarea și rigiditatea porțiunea descendentă a corpului clitoridian, acoperită de prepuț.
Conform unor studii, 70-80% dintre femei necesită stimulare clitorisului pentru obținerea orgasmului.
Stimularea sexuală a clitorisului poate fi directă sau indirectă. Stimularea directă se manifestă prin atingerea, mângâiereamanuală saupeniană, sărutarea prepuțului și glandului clitoridian. Stimularea indirectă are loc în timpul penetrării vaginale prin implicarea formațiunilorvulvare: tragerealabiilor vaginale mari și mici, presareavestibulului vaginal. Când vaginul este penetrat, are loc stimulare clitorisului, prin presiunea exercitată de către penis asupra pereților vaginului, care apasă pebulbii vestibulari și, respectiv, pe rădăcinile clitorisului.[23]
În stadiulembrionar dezvoltarea organelor genitale la ambele sexele este identică. Către a 4-a — a 5-a săptămâna de dezvoltare intrauterină, din mezenchim se face vizibiltuberculul genital, plicile genitale și eminențele genitale semilunare din care vor apărea genitaliile externe. Începând cu săptămâna a 9-a din tuberculul genital se dezvoltă clitorisul. La fetițe nou-născute, clitorisul este încurbat și relativ lung, datorită influenței hormonilor sexuali feminin originari dinplacentă. Odată cu diminuarea concentrației hormonilor sexuali, clitorisului se oprește în dezvoltare și crește proporțional cu corpul fără a suferi schimbări până la pubertate. La debutul maturizării, secreția hormonilor feminin de cătreovare și, într-o mică măsură, atestosteronului sintetizat de cătreglandele suprarenale, determină dezvoltarea normală a clitorisului și funcționarea receptorilor nervoși ai sensibilității erotice.[24]
prezintă 3 regiuni distincte:cap - bogat în terminații nervoase,corp șidouă rădăcini aderente la ramura ischio-pubiană abazinului;
corpurile cavernoase sunt înfășurate detunica albuginea și formează septul median la nivelul fuziunii celor două rădăcini într-un singur corp;
tunica albuginea este acoperită de fascii conjunctive unite, prin intermediul ligamentului suspensor, de simfiza pubiană;
sistemele nervos și circulator prezintă ramificații similare.
Deosebirile constau în:
dimensiunea redusă a clitorisului, comparativ cu cea a corpurilor cavernoase ale penisului;
menținereaunghiului corpului clitoridian chiar și în timpultumescenței, la bărbați acest unghi dispare odată cuerecția;
corpul spongios este divizat, la femeie, de cătrevagin, formând o structură dublă denumităbulbii vestibulari, în timp ce la bărbat alcătuiește o formațiune integră -bulbul penisului care continuă înglandul penian (totuși bulbii vestibulari sunt legați de clitoris printr-un plex venos la nivelul glandului și a porțiunii prenupțiale ale corpului clitoridian, din acest motiv în unele publicații se argumentează că bulbii vestibulari și clitorisul formează un singur organ, numit:organ bulbo-clitoral).
clitorisului nu este implicat în procesul micțiunii, deoarece uretra este un canal separat, spre deosebire de bărbat, la care uretra străbate penisul.
^Afanasiev, I.; et al.Histologie: Literatura didactică. Traducere din l. rusă: Bulhac, V.; et al. Chișinău: Universitas, 1993. 621 p.ISBN 5-362-00591-X
^Verkauf, Barry S.; Thorn, James Von; O'Brien, William F.Clitoral size in normal women. In: Obstetrics and Gynecology,nr. 80 (1), 1992, pp. 41-44. PMID: 1603495
^O'Connel, Helen; Sanjeevan, Kalavampara; Hutson, John.Anatomy of the Clitoris. In: The Journal of urology, nr.174, 2005, pp. 1189-1195. doi: 10.1097/01.ju.0000173639.38898.cd
din punct de vedere embriologic, sânii se includ în componenteletegumentului; din punct de vedere funcțional sunt influențați de fiziologia organele genitale și reglați de hormonii sexuali. Vezi și:Obstetrică·Ginecologie
