Clitocybe (Elias Magnus Fries, 1821 exFriedrich Staude, 1857) din încrengăturaBasidiomycota în ordinulAgaricales și familiaTricholomataceae,[1] este ungen deciupercisaprofite foarte mare cu global în jur de 300, în Europa de 80 specii. ÎnRomânia,Basarabia șiBucovina de Nord este denumitpâlnioare.[2] Numele generic este derivat din cuvintele greci(greacăκλειδιά=pantă și (greacăκυβικά = cap), adică cap povârnit, în formă de pâlnie.[3] Ciupercile acestui gen suntsaprofite și se dezvoltă în grupuri cu multe exemplare precum în cercuri de vrăjitoare înpăduri de foioase și deconifere, prin luminișuri ierboase, de asemenea prin iarbă în grădini, livezi sau parcuri, de la câmpie până la munte. Timpul apariției depinde de specie. Se poate găsi din mai până în noiembrie (decembrie). Unele specii, în special cele galben-maronii, suntcomestibile, multenecomestibile, iar câteva, mai ales cele albicioase, uneori seriosotrăvitoare, chiar letale. Toxina principală estemuscarina. Tip de specie esteClitocybe nebularis.[4][5][6]
Pălăria: incluse sunt specii cu corpuri fructifere mici și foarte mari, pălăriile având un diametru de 2-3 până 15 (20) cm. Ea este inițial mereu convexă cu marginea răsucită spre interior, ca apoi, la maturitate, să devină din ce în ce mai aplatizată și adâncită în centru până la formă de pâlnie adâncă respectiv ombilicală. Suprafața poate fi uscată și netedă, mată, fin pâslită sau solzoasă, exemplare de specii mari fiind în tinerețe adesea ușor brumate. Spectrul de culori variază de la predominant alb la gri până la nuanțe roșii ca carnea, gri-brune sau maronii. Specii higrofane (caracteristica unor ciuperci de a-și schimba culoarea atunci când pierd sau absorb apă) arată o canelură transparentă.
Lamelele: sunt apropiate, lungi, destul de subțiri câteodată inegale dar nu bifurcate precum arcuit decurente la picior (unele soiuri numai slab, altele foarte accentuat). La cele mai multe specii nu pot fi desprinse de trama pălăriei. Paleta de culori variază de la alb la crem-gălbui până la gri-maroniu. Sporii sunt elipsoidali, netezi și necolorați. Pulberea lor este albă, crem sau rozalie.
Piciorul: este cilindric și se adaptează în înălțime și lățime mărimii pălăriei. La exemplarele mari este cărnos, moale ca carnea și ne-fragil, la început plin, la bătrânețe spongios și adesea aproape gol în interior, la cele mici elastic și plin. Nu arată niciodată un inel sau un văl la bază. Coloritul lui este alb sau albicios cu nuanțe gri-brune respectiv brun-roșiatice, ori de culoarea pălăriei, ori ceva mai deschis.
Carnea: este, cu excepția tulpinilor ale speciilor mici destul de moale, fiind predominant albă sau albicioasă, fără a se decolora la tăiere. SpeciaClitocybe nu poate fi identificată prin miros sau gust, fiind în acest domeniu foarte diverși.[4][6]
Marcel Bon a listat următoarele subspecii și secții pentru genulClitocybe:[7]
SubspeciaClitocybe: specii nu higrofane, mai mult sau mai puțin cărnoase;
SecțiaHygroclitocybe: pălărie cărnoasă, cu lamele moale și destul de late cu tramă iregulară, formând vacuole, de exempluC. clavipes,C. geotropa;
SecțiaInfundibuliformes: pălărie mai puțin cărnoasă, în formă de pâlnie, lamele lung decurente, cu tramă regulară, de exempluC. gibba,C. sinopica;
SecțiaDisciformes: pălărie ne-ombilicală (sau numai la bătrânețe) în centru, carne tare și cărnoasă, cuticulă niciodată albă, lamele aproape orizontal decurente, de exempluC. nebularis,C. odora;
SecțiaCandicantes: specii cu carne subțire, cu pălărie albuie, brumată și/sau lăcuită, cele mai multe foarte otrăvitoare, de exempluC. dealbata,C. rivulosa;
SubspeciaPseudolyophyllum: specii higrofane, mici cu carne subțire;
SecțiaEpruinatae: corp fructifer alb sau crem deschis, nu gri, de exempluC. brumalis,C. diatreta;
SecțiaFragrantes: miros plăcut, în cele mai multe cazuri deanason, de exempluC. fragans,C. obsoleta;
SecțiaDitopae: lamele gri, miros de făină, cu toate fără valoare culinară, de exempluC. ditopa,C. vibecina;
SecțiaMetachroae: lamele gri, fără miros sau cu cel de pământ, toate speciile necomestibile, de exempluC. nitriolens,C. phaeophtalma;
Următoarea listă conține numai cele mai cunoscute soiuri. Unele au fost clasificate nou și listate în genurileAmpulloclitocybe =A șiInfundibulicybe =I. Dar nu toți micologii merg conform cu această modificare.
Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014,ISBN 978-1-4454-8404-4
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
.jpg)
.jpg)
Materiale media legate deClitocybe laWikimedia Commons