_mathilde.jpg)
Compozițiaasteroizilor este evaluată dupăspectrul optic măsurând lumina reflectată, care corespunde compoziției suprafeței lor. Cea ameteoriților este cunoscută prin analiza fragmentelor găsite pePământ.
Sistemul clasic de clasificare spectrală a asteroizilor a fost dezvoltat în1975 deClark R. Chapman,David Morrison șiBen Zellner.[1]
Asteroizii suntclasați potrivit unui sistem bazat peculoarea,albedo-ul șispectrul lor optic. Aceste proprietăți corespundeau, în aparență, compoziției suprafeței lor. Trebuie notat, totuși, că unele tipuri sunt mai ușor detectabile decât altele. De aceea, dacă proporția unui tip de asteroizi este mai mare, nu înseamnă neapărat că acești asteroizi sunt, în mod efectiv, mai numeroși.
Există un număr de tipuri mai rare, număr care crește pe măsura unor noi descoperiri:
La început, clasificarea asteroizilor se baza pe presupuneri privitoare la compoziția lor:
Acest fapt a condus la confuzii întrucât tipul spectral al unui asteroid nu este indicator al compoziției sale chimice.
Dacă asteroizi de diferite tipuri nu au probabil aceeași compoziție, nu există nicio garanție că asteroizi de același tip au compoziții similare. Cu toate acestea, nu s-a ajuns la un acord asupra unui nou sistem de clasificare și s-a păstrat vechiul sistem.
Totuși, acum există mai multe sisteme noi.[2] Două dintre acestea sunt cel mai des utilizate: clasificările Tholen și SMASS.
În 1984David J. Tholen a stabilitclasificarea Tholen.[3]
| Subtipuri | Caracteristici | |
|---|---|---|
| Grupul C | Tip B,tip F,tip G,tip C. | Obiecte compuse îndeosebi din carbon. Cele din acest grup care nu sunt clasate ca fiind de tipurile B, F sau G, sunt clasate ca fiind de tip C « standard ». |
| Grupul S | Obiecte compuse în principal din siliciu. | |
| Grupul X | Tip M,tip E,tip P. | Tipurile M sunt metalice, în timp ce tipurile E diferă printr-un albedo ridicat și cele de tipurile P au un albedo scăzut. |
| Clase minore | Tip A,tip D,tip T,tip Q,tip R,tip V. |
În 2002Schelte J. Bus șiRichard P. Binzel au stabilit clasificarea SMASS, denumită așa de la sintagmaenglezăSmall Main-Belt Asteroid Spectroscopic Survey (înromână: „Studiu spectroscopic al micilor obiecte din centura principală de asteroizi”).[4], pentru 1.447 de asteroizi.[4]
|numéro= ignorat (ajutor);Parametru necunoscut|prénom2= ignorat (ajutor);Parametru necunoscut|nom= ignorat (posibil,|last=?) (ajutor);Parametru necunoscut|année= ignorat (posibil,|year=?) (ajutor);Parametru necunoscut|prénom= ignorat (posibil,|first=?) (ajutor);Parametru necunoscut|prénom3= ignorat (ajutor);Parametru necunoscut|nom3= ignorat (ajutor);Parametru necunoscut|langue= ignorat (posibil,|language=?) (ajutor);Parametru necunoscut|nom2= ignorat (ajutor);|url= lipsă sau vid (ajutor)|last1= în Authors list (ajutor).|numéro= ignorat (ajutor);Parametru necunoscut|prénom2= ignorat (ajutor);Parametru necunoscut|nom= ignorat (posibil,|last=?) (ajutor);Parametru necunoscut|prénom= ignorat (posibil,|first=?) (ajutor);Parametru necunoscut|langue= ignorat (posibil,|language=?) (ajutor);Parametru necunoscut|année= ignorat (posibil,|year=?) (ajutor);Parametru necunoscut|nom2= ignorat (ajutor);|url= lipsă sau vid (ajutor)La început, clasificarea asteroizilor se baza pe presupuneri privitoare la compoziția lor:
Acest fapt a condus la confuzii întrucât tipul spectral al unui asteroid nu este indicator al compoziției sale chimice.
Dacă asteroizi de diferite tipuri nu au probabil aceeași compoziție, nu există nicio garanție că asteroizi de același tip au compoziții similare. Cu toate acestea, nu s-a ajuns la un acord asupra unui nou sistem de clasificare și s-a păstrat vechiul sistem.
Totuși, acum există mai multe sisteme noi. Două dintre acestea sunt cel mai des utilizate: clasificările Tholen și SMASS.
