Chihlimbarul, numit și „ambră galbenă”, este o piatră semiprețioasă de culoaregalbenă, transparentă, translucidă sau opacă, cu incluziuni translucide sau opace, fiind de origineorganică, și anumerășinafosilă care este provenită de la unele specii de pin (pinus succiniferia).
Unele incluziuni îi pot conferi culoare albăstruie sau verzuie, așa cum este chihlimbarul dinRepublica Dominicană. Aceste pietre sunt exemplare rare și foarte scumpe.
Cele mai cunoscute varietăți sunt: succinitul (chihlimbarul de Baltica), simetitul (chihlimbarul sicilian), rumanitul (chihlimbar din Carpații României ) și Sahalin din Rusia, burmitul (rășina extrasă în Burma Superioară și prelucrată in China), ajkaitul (rășină fosilă din Ungaria), precum și valchovitul (rășină fosilă din Moravia).[1]
Vârsta chihlimbarului este apreciată la 260 milioane de ani. Provine din rășinaarborilor de pe acele vremuri, care cu timpul s-a solidificat ca o substanțăamorfă, fără să fie unmineral. Chihlimbarul prezintă pentru cercetătoriipaleontologi o importanță deosebită, prin incluziunile defosile conservate perfect, timp de milioane de ani, în masa rășinii.
În România există un tip de chihlimbar specific munților Carpați, numit „rumanit”, de culoare galben-verzuie, despre care savantulGheorghe Munteanu-Murgoci a demonstrat în 1902, prin lucrarea sa de doctorat, că este chihlimbar, nu tămâie.[3]
Chihlimbarul este o substanță organică amorfă cu formula chimică C10H16O. Este o piatră cu duritate mică (1 - 2,5 din 10 pescara Mohs), solubilă în alcool, eter și benzină.
Chihlimbarul este socotitpiatră prețioasă încă din timpurilepreistorice, fiind folosit cabijuterie sau obiect de cult. Unele bijuterii de chihlimbar dinEgiptul antic, care s-au păstrat, au o vechime de peste 6.000 de ani.
Exploatarea și comercializarea acestei pietre semi-prețioasă a început în neolitic. În Europa, începând din antichitate, pe ruta Roma - Kaliningrad a fost creat "Drumul chihlimbarului", ca dovadă a aprecierii acestui produs, rută ce a fost utilizată mult timp (germană:Bernsteinstraße; rusă:Янтарный путь; italiană:Via dell'Ambra, latină:Via Sucinaria; poloneză:Szlak Bursztynowy, Jantarowy Szlak).
Una dintre operele de artă cele mai valoroase dinistorie realizate din această piatră prețioasă este „Salonul de chihlimbar”, ale cărui decorațiuni din chihlimbar au fost făcutecadou în anul1716 de regele Prusiei,Frederic Wilhelm I (1688-1740),țarului Rusiei,Petru cel Mare. Acest obiect de artă, expus în Rusia, a dispărut (a fost furat) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Între 1979-2003, salonul a fost reconstruit după fotografii de către specialiști ruși și acum, este expus în Palatul "Ecaterina" din orașulPușkin (fostul satȚarskoe Selo), la circa 25 km sud deSankt Petersburg. Ultimele căutări de regăsire a decorațiunilor originale de chihlimbar au fost în 2011, fără succes.
Dacă o bucată de chihlimbar este frecată cu o bucată de blană, provoacă o sarcină electrică pe suprafața acestuia, care apoi poate crea o scânteie când este adus aproape de un obiect legat la sol.
LaColți, Buzău, se află un muzeu al chihlimbarului.[4] Înființat în anul1979, muzeul a fost refăcut între 1980 și 1983.[4] Acesta ființează într-o casă cu etaj, cu o arhitectură rurală specifică locului, construită între 1973-1974.[4] Muzeul adăpostește o mare varietate de mostre de chihlimbar, provenite din zăcămintele extrase din minele din împrejurimi sau din alte zone din Munții Buzăului.[4]
