Chelarea (cunoscută și cachelatare sauchelatizare)[1] reprezintă legareaionilor șimoleculelor de ionimetalici. Presupune formarea sau prezența uneia sau mai multor legături coordinative separate între unligandpolidentat și un singur atom sau ion central.[2] De obicei, acești liganzi poartă numele deagenți chelatori sauchelanți, iar compușii obținuți suntcomplecși coordinativi de tipchelați.
Chelarea este utilă în diverse aplicații cum ar fi furnizarea de suplimente nutritive, în terapia de chelare (pentru a elimina metalele toxice din organism), ca agenți de contrast în scanarea RMN, în industrie fiind catalizatori omogeni, în tratarea chimică a apei pentru a ajuta la eliminarea metalelor și în îngrășăminte.
Efectul chelator se definește printr-o afinitate crescută a unui ligand chelator asupra unui ion metalic, în comparație cu un alt ligand, non-chelator (monodentat) față de același metal.
Principiile termodinamice care stau la baza principiului efectului de chelare sunt exemplificate prin diferența de afinitate a ionului decupru (II) pentruetilendiamină (en) în comparație cumetilamina (MeNH2).
Cu2+ + en  [Cu(en)]2+ |
| (1) |
Cu2+ + 2 MeNH2 [Cu(MeNH2)2]2+ |
| (2) |
În ecuația (1), etilendiamina formează un complex chelatat cu ionul cupric. Chelarea are loc prin formarea unui inel penta-atomic, de tipul CuC2N2. În ecuația (2), ligandul bidentat este substituit de doi liganzi de metilamină, care estemonodentat cu putere donoare aproximativ egală, indicând similitudinea legăturilor Cu-N din cele două specii chimice.
