Catacombele dinRoma sunt vechi cimitire subterane evreiești șicreștine. Cel mai adesea, ele erau săpate întuf, în afara vechilor ziduri de incintă ale Romei, având în vedere că în interiorul orașului nu era posibil să se îngroape morții (hominem mortuum în urbe neve sepelito neve urito= "Nu se îngroapă și nici nu se incinerează nici un cadavru în oraș").[1] În subsolul Romei există mai mult de 40 de catacombe care se întind pe aproximativ 150 km și pe mai multe niveluri.
Cele mai vechi nuclee de catacombe romane datează de la sfârșitulsecolului II. Anterior, creștinii erau îngropați împreună cu păgânii; când comunitatea a devenit mai numeroasă, a fost necesară crearea de cimitire colective. Pentru a rezolva problema spațiului și datorită ușurinței cu care se putea excava în stratul moale de tuf pe care era construit orașul, au fost săpate galerii subterane pe mai multe etaje. La începutul catacombele au fost folosite doar pentru morminte și pentru cultul martirilor îngropați aici.
Opinia larg răspândită că acestea erau folosite ca ascunzători de către creștinii persecutați este, probabil, nefondată. De altfel, persecuțiile au fost o caracteristică doar a anumitor perioade ale Imperiului Roman, în timpul luiNero (între64 și67), a lui Domițian (96), a lui Decius (249-251), a lui Valerian (253-260) și a lui Dioclețian (303-305).
Însecolul III, deja numai în Roma erau 25 de cimitire, dintre care unele erau în posesia Bisericii (de exemplu,Catacomba Sfântului Calixt, având în vedere că Ippolito Romano a scris înPhilosophumena căPapa Zefirin l-a numit pe diaconul Callisto, custodele și administratorul catacombei).[2] În plus, în prima jumătate asecolului III, Roma a fost împărțită în șapte regiuni ecleziastice[3]: fiecăreia i-au fost atribuite locuri de cult și diverse catacombe pentru înmormântarea creștinilor. În313 creștinismul a devenit o religie licită și, cel puțin la început, mulți oameni au dorit să fie îngropați lângă martiri.
Încă dinsecolul V oamenii au început să renunțe la obiceiul înmormântării în catacombe, care au continuat să fie doar destinația pelerinilor, în scopuri pioase.
Între secolele VIII șiIX, în urma jafurilor barbarilor, sanctuarele au fost treptat abandonate, și moaștele sfinte au fost transferate înbiserici.
.jpg)
Odată transferate moaștele în oraș, catacombele au fost complet abandonate; accesul a fost împiedicat de vegetație și de alunecări de teren, iar sanctuarele și cimitirele au căzut în uitare[4].
În timpulEvului Mediu, s-a pierdut orice urmă a situării lor și domnea o mare confuzie cu privire la numele lor. Singurele catacombe cunoscute erauSan Sebastiano,San Lorenzo (sauCiriaca) șiSan Pancrazio.
În epoca modernă catacombele au fost redescoperite accidental însecolul al XVI-lea și au început să fie explorate mai întâi de Antonio Bosio (1575-1629 cu cartea lui postumăDe Roma Sotterranea din1634), și mai ales deGiovanni Battista de Rossi (1822-1894). În anii cincizeci aisecolului XX au fost găsite multe catacombe în împrejurimile Romei.
_b_197.jpg)
Catacombele Romei constau în galerii subterane (ambulacra), în pereții cărora au fost săpate mormintele (loculi). Aceste nișe dispuse, în general, pe linii verticale (pilae), puteau conține unul sau mai multe cadavre; pe dinafară, ele erau închise cu plăci de marmură, pe care erau de multe ori gravate numele și meseria celor decedați însoțite de elemente simbolice, creștine sau evreiești.
Un alt tip de mormânt, tipic catacombelor din Roma, este arcosolium, constând dintr-o nișă arcuită, cu o lespede demarmură deasupra, așezată pe orizontală, care închidea mormântul (solium sub arcu). Arcosolium-ul putea fi simplu (de exemplu, pentru o persoană), sau mai elaborat, potrivit pentru înmormântarea unei întregi familii.
De-a lungul coridoarelor nu sunt mai puțin frecvente acele cubicula, camere funerare pătrate sau poligonale, care conțin mai multeloculi sauarcosoliapentru membrii aceleiași familii sau a unor familii înrudite între ele; sau cripte (cryptae), capele decorate cufresce (cea mai cunoscută este"cripta dei papi" - cripta papilor, înCatacomba Sfântului Calixt).
În fine, din motive de spațiu, unele dintre morminte erau săpate chiar și în solul coridoarelor (formae): acest tip de mormânt era larg răspândit, în special în apropierea mormântului unui martir, un loc căutat de către primii creștini ca locuință de veci.
Catacombele Romei, în număr de patruzeci în suburbii, au fost construite de-a lunguldrumurilor consulare (în italiană:vie consolari), cavia Appia,via Ostiense,via Labicana, via Tiburtina șivia Nomentana. Îngrijirea catacombelor creștine este încredințată Comisiei Pontificale de Arheologie Sacră, care dirijează săpăturile și restaurările. În Roma există, de asemenea, catacombe evreiești ca acelea din Vigna Randanini și Villa Torlonia.
Lista care urmează menționează cimitire și morminte romane începând cu colinaVatican, în contra-sensul acelor de ceasornic până lavia Flaminia. Sunt marcate cuun asterisc (*) catacombele evreiești, iar cudouă asteriscuri (**) - cele neidentificate.
| Puteți găsi mai multe informații despreCatacombele din Roma prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de„proiecte surori”: | |
 | Definiții și traduceri în Wikționar |
 | Imagini și media la Commons |
 | Citate la Wikicitat |
 | Texte sursă la Wikisursă |
 | Manuale la Wikimanuale |
 | Resurse de studiu la Wikiversitate |