Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice,sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsescnotele de subsol. Puteți ajuta introducândcitări mai precise ale surselor.
Harta Canaanului antic
Canaan sauKanaan a fost un teritoriu situat în sud-estul Mării Mediterane, aflat la sudul și în prelungirea ținutului locuit defenicieni. Acest teritoriu a fost populat în antichitate, o perioadă de timp, decanaaniți. Teritoriul, inițial redus la coasta mării, echivalează și cu"Țara Promisă" triburilor evreiești antice (Jos.13:1-4), cuȚara lui Israel și cuPalestina sauIudeea de mai târziu.
Denumirea Canaan derivă din onomasticulKna'an sau Canaan, atribuit de genealogia biblică fiului luiHam, nepotul luiNoe (Gen. 9:18, 10:15-19). Izvoarele egiptene redau numele țării în formele"Kan'na" și"Kinachi", cele babiloniene îl redau ideografic"MAR.TU", iar fonetic"Amurru" (Țara Amoriților), în timp ce în textele asiriene apare și ca"Chatti" (Țara Hitiților).
Inițial, Canaan-ul cuprindea doar zona de coastă. Concomitent cu expansiunea triburilor canaaniților spre est, granițele Canaan-ului s-au extins până peValea Iordanului șiMarea Moartă, cuprinzând șiCisiordania șiTransiordania.Canaanul se întindea de la poalele sudice ale munților Liban până la pustiul Sinai și de la țărmul Mării Mediterane până dincolo de Iordan la marginea pustiului arab, țara fiind împărțită în patru fâșii orientate nord-sud. Câmpia dinspre mare (Șaron și Șefela) era bine locuită din vechime și era traversată de drumul comercial ce unea Egiptul cu țările din Orientul Apropiat. Continuitatea câmpiei era întreruptă în partea nordică de muntele Carmel, spre nord rămânând izolată câmpia Izreel (Ezdraelon). Ținutul muntos din centru era compus din munții Naftali[1] (Galileea), munții Efraim (Samaria) și munții Iuda (Iudeea), separați în nord prin valea Kișonului. Valea Iordanului tăia țara în două părți inegale printr-o vale adâncă, terminându-se la Marea Moartă. La est de Iordan se afla ținutul Basan (ebr.Bașan) (Hauran) renumit pentru agricultură, în partea centrală, un podiș în Galaad (ebr.Gilad) favorabil pășunatului, iar la sud este masivul muntelui Pisga, cu vârful Nebo (ebr.Nevo).
Găsindu-se la intersecția a două continente, Canaanul se bucura de un comerț de tranzit ce aducea prosperitate, dar a atras și incursiunile străinilor asupra acestui ținut.
Canaaniți este de fapt și numele vecinilor fenicieni de la nord (denumirea "fenicieni" este de origine grecească), un popor semitic care s-a distins mai mult prin porturile sale și prin activitatea sa de marinari, meșteri și comercianți, precum și mai ales prin expedițiile și colonizarea în bazinul Mediteranei, uneori chiar și în afara acestuia. Populație delimbă semită, canaaniții s-au stabilit în zonă probabil spre mijlocul mileniului al III-lea î.e.c., în jurul anului 2500. Canaaniții conțineau mai multe popoare, inclusivamoriții,jebusiții,arakiții,siniții,aradiții șisamareii, toate seminții urmașe ale luiHam (ebr. Cham) dupa genealogia tradițională biblică (Gen. 10:15-19). Prezența lor în Canaan este atestată deja în jurul anului 2000 a. Chr. Canaaniții au fondat o serie de orașe-state, în vecinătatea cărora, ulterior,filistenii au ridicat localitățileAsdod (ebr.Ashdod) șiEkron. Potrivit informațiilor relatate de inscripțiile de laAlalah, în secolul al XVIII-lea țara "Amurru" făcea parte dinSiria. Între anii 1500-1380 a. Chr. teritoriile canaanite au fost incluse în statul egiptean, iar ceva mai târziu, după 1380, părțile sale nordice au intrat la un moment dat în sfera autoritățiihitite. Potrivit relatărilor conținute înscrisorile de la Amarna, capitala provinciei egiptene a Canaan-ului se afla laGaza. În primele decenii ale secolului al XIII-lea Egiptul își impune autoritatea militară și politică asupra teritoriului dintre Mediterană și Valea Iordanului, anexând și părțile sudice ale Siriei. Spre sfârșitul secolului al XIII-lea dominația orașelor-state canaanite, aflată în decădere, ar fi fost anihilată conform miturilor biblice de atacurile triburilor israelite conduse deIosua (ebr. Yehoshua bin Nun). Conform Ann E. Killebrew (2005), „Cei mai mulți cercetători de azi acceptă faptul că majoritatea poveștilor despre cuceriri din Cartea lui Iosua sunt lipsite de realitate istorică”.[2] În 2020 ea scria că, în timp ce descoperirile arheologice de laHazor șialtarul de la Muntele Ebal și câteva elemente literare sugerează că Cartea lui Iosua ar putea păstra unele amintiri reale ale istoriei timpurii a Israelului în Canaan, „există un consens că oricare ar fi sursele ei, indiferent de relatarea orală sau scrisă, povestirea cuceririi Canaanului este problematică din punct de vedere istoric și ar trebui tratată cu prudență.”[3] În fine, spre mijlocul secolului al XII-lea, după 1177, Canaan-ul este invadat de „popoarele mării”, sintagmă prin care trebuie identificați mai alesfilistenii. Aceștia i-au respins spre nord și est pe canaaniți, ocupând și așezările lor fortificate, incluse acum înPalestina (ebr. Peleshet). Conform istoricilormainstream canaaniții au dispărut pentru că au devenit evrei (descendenții canaaniților au fost israeliții).[4][5][6] Consensul actual este ca israeliții nu au cucerit Canaanul.[7][8][9]
Din punct de vederegenetic, evreii sunt descendenții canaaniților.[10][11][12]
^„D'une façon générale, aucun archéologue sérieux ne croit plus aujourd'hui que les événements rapportés dans le livre de Josué ont un fondement historique précis. Des prospections archéologiques, au début des années 1990, en particulier, ont révélé que la culture israélite a émergé dans les collines du centre du pays, en continuité avec la culture cananéenne de l'époque précédente.”Pierre de Miroschedji, revueLa Recherche nr. 391 din 01-11-2005, dosarulLes archéologues réécrivent laBible, p. Parametri lipsă! (Format:P.)32
^Noll, K.L. ().„6. The Iron Age I”.Canaan and Israel in Antiquity: An Introduction. London: Continuum. p. 157.ISBN9781841273181.ISSN0266-4984.The Conquest Model For much of the twentieth century, this hypothesis for the emergence of early Israel in Canaan enjoyed a consensus among historians, but it has been abandoned by almost all competent historians today. Essentially, the Conquest Model was a paraphrase of the biblical story (minus the miracles, of course).
^George, Arthur; George, Elena ().The Mythology of Eden. Hamilton Books. p. 30.ISBN978-0-7618-6289-5. Accesat în.In summary, the real history is the reverse of the Bible's account: The Israelites were theresult rather than thecause of the collapse of the Canaanite city-states.
^Agranat-Tamir, Lily; Waldman, Shamam; Martin, Mario A.S.; Gokhman, David; Mishol, Nadav; Eshel, Tzilla; Cheronet, Olivia; Rohland, Nadin; Mallick, Swapan; Adamski, Nicole; Lawson, Ann Marie; Mah, Matthew; Michel, Megan; Oppenheimer, Jonas; Stewardson, Kristin; Candilio, Francesca; Keating, Denise; Gamarra, Beatriz; Tzur, Shay; Novak, Mario; Kalisher, Rachel; Bechar, Shlomit; Eshed, Vered; Kennett, Douglas J.; Faerman, Marina; Yahalom-Mack, Naama; Monge, Janet M.; Govrin, Yehuda; Erel, Yigal; Yakir, Benjamin; Pinhasi, Ron; Carmi, Shai; Finkelstein, Israel; Carmel, Liran; Reich, David ().„The Genomic History of the Bronze Age Southern Levant”.Cell.181 (5): 1146–1157.e11.doi:10.1016/j.cell.2020.04.024.PMC10212583.PMID32470400. Accesat în.
