Clubul a fost înființat în 1967, făcând parte dinAmerican Basketball Association. Proprietar la momentul respectiv era Arthur Brown, care mai lucrase în trecut cu câteva echipe aleAAU, și avea experiența necesară să preia franciza din New York. Echipa s-a numit inițialNew York Americans, datorită dorinței lui Brown de a juca pe terenul Regimentului 69, în Manhattan. Americans nu au jucat, însă, niciodată pe acel teren, care a renunțat la contract cu 3 luni înainte de deschidere, datorită unor presiuni din parteaNew York Knicks.
Brown a reușit să-și mute echipa în arsenalul din Teaneck, New Jersey, schimbând totodată numele echipei (dar nu și al francizei) înNew Jersey Americans. În primul lor sezon s-au descurcat foarte bine, ajungând înplayoffs. Problema terenului, însă, i-a urmărit și în Jersey, pierzând un meci împotrivaKentucky Colonels datorită faptului că arsenalul din Teaneck era ocupat, iar arena care ar fi înlocuit-o nu prezenta condiții optime de joc.
În sezonul următor (68-69), echipa a rămas să joace înLong Island Arena, în New York, schimbându-și încă o dată numele, înNew York Nets, nume care avea legătură cu baschetul (plasa făcând parte din coș), dar și cu celelalte echipe profesioniste din New York:New York Mets (baseball) șiNew York Jets (fotbal american).
Nets au câștigat primul lor titlu ABA în 1974, în mare parte datorită luiJulius Erving, care a fost votat șiMVP. Acesta i-a condus spre victorie și 2 ani mai târziu, împotriva celor de laDenver Nuggets.În 1976, mixtura ABA-NBA a avut loc, iar datoriile echipei nu au permis taxa de intrare în ligă. Patronul de atunci,Roy Boe, s-a văzut nevoit să-l vândă pe Julius Erving celor de laPhiladelphia 76ers, pentru suma de $3 milioane, care acoperea taxa de anexare la ligă.
Începutul anilor '90 au venit cu schimbări majore pentru echipă, care fără Julius Erving și restul jucătorilor importanți pierduseră un număr impresionant de jocuri. Celor de la Nets li s-a alăturat un trio care avea să ridice statisticile pentru echipă:Derrick Coleman,Kenny Anderson, și mai ales croatulDražen Petrović. Acesta a avut un impact imediat asupra echipei, ajungândMVP, și devenind o extremă foarte valoroasă în întregul NBA.Petro, cum îl porecliseră americanii, a murit în 1993, într-un accident de mașină, în Germania. Parcă mai determinată, echipa a câștigat 45 de meciuri, iar Anderson și Coleman au ajuns în echipaAll-Star în același sezon.
Între 1996-1998, alți trei jucători de marcă au ajuns în New Jersey:Kerry Kittles,Keith Van Horn șiLucious Harris. Sub îndrumarea antrenoruluiJohn Calipari, Nets -care în 1998 schimbaseră și emblema echipei, ajungând la cea curentă- au câștigat 43 de jocuri și au ajuns în playoffs, unde, însă, au fost învinși deChicago Bulls.
În 2000, franciza l-a angajat ca președinte peRod Thorn, cunoscut pentru aducerea luiMichael Jordan la Bulls. Thorn a început să facă modificări rapid, iar lângăStephon Marbury și Keith Van Horn -deja staruri în Jersey- au ajunsKenyon Martin șiRichard Jefferson, o mișcare foarte bună pentru a "întineri" banca celor de la Nets. De asemenea, Thorn l-a angajat peByron Scott, un antrenor de succes.Un an mai târziu, în 2001, Thorn a făcut cea mai îndrăzneață mișcare: l-a dat pe Stephon Marbury celor de laPhoenix Suns, la schimb pentruJason Kidd, cel ce avea să devină o legendă și un adevărat lider pentru New Jersey Nets. El a condus New Jersey spre o finală NBA în 2002, în care au fost învinși de cei de la Lakers.
2004 l-a adus pe banca celor de la Nets peLawrence Frank, cel care avea să le fie antrenor până în 2009. Un an mai târziu a avut loc completarea ”The Big Three” (Marele Trio) în Continental Airlines Arena, odată cu aducerea luiVince Carter de laToronto Raptors. Carter a umplut stadionul din East Rutherford, făcând un show extraordinar și marcând un număr impresionant de puncte, alături de Jefferson și Kidd.Trio-ul a continuat să mențină echipa la un nivel ridicat, până la plecarea lui Kidd în 2008, laDallas Mavericks. Sezonul următor, Jefferson avea să plece și el -deși își exprimase dorința de a rămâne cu Nets până la retragere- laMilwaukee Bucks, pentruYi Jianlian șiBobby Simmons. Lui Carter, însă, i s-au alăturat viitorul All-StarDevin Harris, puterniculBrook Lopez, veteranulEduardo Najera șiKeyon Dooling. Cu toate acestea, Vince Carter a părăsit New Jersey în 2009, o mișcare care i-a adus peCourtney Lee,Rafer Alston șiTony Battie de laOrlando Magic.
În septembrie 2009,Mihail Prohorov a acceptat să plătească 200 de milioane de dolari pentru a deveni acționar majoritar al francizei. Al doilea cel mai bogat om al Rusiei a început să facă schimbări, precum aducerea luiAvery Johnson ca antrenor de la Dallas, a negociat contracte cuLeBron James șiCarmelo Anthony (ambele nefinalizate), și, împreună cuBruce Ratner șiJay-Z, au stabilit mutarea înapoi în Brooklyn, New York, odată ce Barclays Center va fi complet.
În martie 2011, Nets, alături de Toronto Raptors, au fost primele echipe din NBA care au juca un meci de sezon regulat în Europa, laO2 Arena, înLondra.
Pe data de 4 martie 2011, Nets, conduși de nou achiziționatul star Deron Williams, i-au învins peToronto Raptors scor 116-103. Pentru echipă, această victorie a însemnat un pas înainte, ei revenind dintr-o serie de 6 jocuri pierdute, plus problemele lui Williams la încheietura mâinii drepte.
Pe data de 5 martie 2011, Nets înving Toronto încă o dată într-un meci spectaculos încheiat în a treia repriză de prelungire, în mare parte mulțumită luiTravis Outlaw, care înscrie prin aruncări libere și blochează o lovitură.Andrea Bargnani încearcă o lovitură la sfârșit, însă ratează, iar Nets sunt din nou aproape de o triplă reușită, câștigând al doilea meci în Londra scor 137-136.
Ca urmare a jocurilor de la Londra, Nets reușesc să câștige 5 jocuri consecutive (dintre care ultimul împotrivaBoston Celtics), pentru prima dată din sezonul 2007-2008. Șirul a fost oprit de Chicago, pe data de 17 martie 2011.
Ajutându-se de fondurile consistente puse la dispoziție de patronul Prohorov, dar și de așa-zisaluxury tax, Nets au îmbunătățit dramatic echipa înainte de primul lor sezon în Brooklyn. După ce au fost probleme cu aducerea luiDwight Howard, echipa a decis să rămână cu Brook Lopez la centru, el devenind deja un jucător-franciză, alături deDeron Williams. Li s-au alăturat experimentatulJoe Johnson,C.J. Watson,Reggie Evans șiGerald Wallace, și el achiziționat anterior dar semnând un contract pe o perioadă mai lungă.