| Bogdan Petriceicu Hasdeu | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Nume la naștere | Tadeu Hîjdeu | ||
| Născut |  Cristinești,Județul Hotin,Basarabia,Imperiul Rus | ||
| Decedat | (69 de ani) Câmpina,Prahova,România | ||
| Înmormântat | Cimitirul Bellu | ||
| Părinți | Alexandru Hâjdău șiElisabeta Daucș | ||
| Căsătorit cu | Iulia Faliciu | ||
| Copii | Iulia Hasdeu | ||
| Cetățenie |  Imperiul Rus (–)[1] Principatul Moldovei.svg) Principatele Unite Regatul României | ||
| Religie | Spiritism | ||
| Ocupație | enciclopedist,scriitor,filolog,lingvist,jurist,folclorist,publicist,istoric,politician | ||
| Limbi vorbite | limba latină limba română | ||
| Activitate | |||
| Educație | Universitatea din Harkov | ||
| Alma mater | Universitatea de Stat din Harkov[*] | ||
| Organizație | Universitatea din București | ||
| Lucrări remarcabile | „Ion Vodă cel Cumplit”, „Răzvan și Vidra”, „Istoria critică a românilor”, „Cuvente din bătrâni”, „Arhivă istorică a României” | ||
| Partid politic | Partidul Național Liberal | ||
| Premii | PremiulAcademiei Române pentru „Cuvente din bătrâni” | ||
| |||
Modificădate / text  | |||
Bogdan Petriceicu Hasdeu (nume la naștereTadeu Hîjdeu; n.,Cristinești,Județul Hotin,Basarabia,Imperiul Rus – d.,Câmpina,Prahova,România) a fost unscriitor șifilologromân[2][3][4][5][6] dinfamilia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Spirit enciclopedic, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile. Din anul 1877 a devenit membru alAcademiei Române.[7]
S-a născut laHotin, înBasarabia ocupată deImperiul Rus. A copilărit la moșia părintească din Cristinești, Basarabia, fiind crescut de către mama sa vitregă, strămoșii săi fiind boieri. Tatăl său,Alexandru Hâjdeu[8] (fiul luiTadeu Hâjdeu), era un adevărat savant; cunoștea zece limbi străine, printre care și persana, era istoric, publicist și a scris în latină despre flora Basarabiei. Alexandru avea origini moldo-polone după tată și evreiești după mamă.[9][10][11][12]
Cu toate acestea, fiind un adept al discursului antisemit, Bogdan Petriceicu-Hașdeu scria fără fundament în 1866 că „evreii atrag asupra lor ură și provoacă ruina economică deoarece sunt caracterizați prin trei trăsături îngrozitoare: tendința de a câștiga fără muncă, lipsa simțului demnității și ura contra tuturor popoarelor.”[13]
Bogdan Petriceicu Hasdeu a studiat dreptul la universitatea dinHarkov, după terminarea studiilor slujind ca ofițer în armata rusă. La1856, când sudul Basarabiei a revenit laMoldova, a trecut în acest ținut pentru a scăpa de împilarea și deznaționalizarea forțată practicată de administrația de ocupație. Rușii i-au cerut extrădarea, iar la refuzul autorităților române, i-au anulat dreptul de moștenire pe care-l avea asupra unor moșii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei. Mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară.
La1857 a fost numit membru al tribunalului dinCahul. După șapte luni a demisionat. În1858 s-a mutat laIași, ca profesor de liceu și bibliotecar al universității. A donat bibliotecii universitare 4.000 de volume. În acest timp Hasdeu a pus bazele mai multor publicații, între altele, revista „Din Moldova”(1862-1863) în care a publicat poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc.
Între17 mai1876 și1 aprilie1900 a fost director alArhivelor Statului dinBucurești, în această calitate contribuind la publicarea documentelor în „Arhiva istorică” și „Cuvinte din bătrâni”, atât din arhivele românești, cât mai ales din cele străine, fiind primul conducător al Arhivelor Statului a început să publice copii după acte din arhivele străine privitoare la români.
În1877 a fost ales membru al Academiei Române ca un omagiu al întregii sale opere de până atunci, dar și ca recunoaștere a spiritului său enciclopedist.
Din1878 a fost profesor de filologie comparată laUniversitatea din București. A tipărit o parte din lecțiile sale pline de originalitate și de cunoștințe vaste asupra literaturilor străine și a limbii române.
Hasdeu a cochetat și cu politica. Partizan al luiKogălniceanu, a susținut lovitura de stat din2 mai1864 a luiAlexandru Ioan Cuza. Ulterior, a susținut dinastia străină, deHohenzollern, apoi, pe aceeași linie a ideilor de factură paneuropeană, a devenit membru alPartidului Liberal, ajungând deputat liberal în parlamentul României.
După moartea singurei sale fiice,Iulia, în1888, a devenitmistic și fervent practicant alspiritismului, scop în care a construitCastelul Iulia Hasdeu de la Câmpina. A murit la25 august1907 laCâmpina, lăsând în urmă o operă vastă și perenă. În ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor de lucru, Hasdeu rămâne un mare om de cultură, un neobosit cercetător și un pionier al mai multor domenii ale filologiei și istoriei României.
A fost distins cu ordinele
„Steaua României” în grad de Mare Ofițer (1 ianuarie 1878) și
„Coroana României” în grad de Mare Ofițer (31 decembrie 1886).[14]
Dintre lucrările istorice se disting:Ioan-Vodă cel Cumplit (1865, ed. a II-a,1894), monumentalaArhivă istorică a României șiIstoria criticăa românilor.
G. Călinescu afirmă că modelul lui Hasdeu înIoan-Vodă cel Cumplit a fostIstoria românilor sub Mihai Viteazul a luiNicolae Bălcescu, interpretată în sensul cultului marilor genii.[15] La Iași a publicatArhiva historică a României (1865-1867), în care multe documente vechi slavone și românești au fost editate pentru prima dată. Începută în 1865,Arhiva este o colecție în trei mari volume de documente străine și interne privitoare la istoria românilor. Au fost publicate în premieră un mare număr de acte inedite românești și străine. Lucrarea a contribuit la înaintarea studiilor istorice de istoriografie, ducând mai departe opera începută deCronica luiȘincai, de „Magazinul istoric” al luiNicolae Bălcescu șiLaurian și de letopisețele luiKogălniceanu.
ÎnHistoria antică a Românilor (1875), deși incompletă, începe investigațiile critice asupra istoriei României.
Istoria critică (1873-1874) își propune studierea secolului al XIV-lea, epoca înființării formațiunilor statale românești din nordulDunării. Au apărut numai un volum și un fascicul din al doilea volum.
Volumul I cuprinde trei studii:Întinderea teritorială, Nomenclatura, Acțiunea naturii asupra omului.
Întinderea teritorială dovedește că Muntenia în secolul XIV și XV se întindea foarte mult: cuprindea (în afară de ce înțelegeam în veacul trecut prin Muntenia) și ținutul Făgărașului, sudul Moldovei până la Bârlad și Bacău, sudul Basarabiei, Dobrogea, ținutul Hațegului și o parte din Temișana. Numai o asemenea întindere explică faptele mari ale muntenilor și rezistența contra atâtor dușmani puternici:sârbi,unguri,turci. Creșterea s-a făcut treptat. La început, sâmburele coloniei romane cuprindea:Oltenia,Hațegul și partea orientală a Temișanei, alcătuindBanatulSeverinului. În secolul XII, s-a întins pe malul Dunării până laChilia și în al XIII-lea și-a adăugat ducatulAmlașului.
Nomenclatura explică originea multor termeni întrebuințați ca să arate teritoriulMunteniei. Tot aici se tratează și chestiunea fundării principatuluiȚara Românească, socotindu-se nu că descălecătorii au venit de peste munți, ci că românii dinBanatul Severinului s-au întins la nord și răsărit.
Acțiunea naturii asupra omului este titlul studiului al III-lea. Natura (atmosferă, hidrologie, topografie) are o mare influență asupra omului. Omul din sud e mai inteligent, dar mai lipsit de sânge, omul din nord mai puțin inteligent, dar mai bogat în sânge; de aci mai puțină vitalitate la acela, mai multă la acesta. Acțiunea naturii nu e absolută și inatacabilă; ea poate fi modificată. În primul rând o poate modifica gintea. De exemplu: familiile olandeze stabilite de trei secole în sudulAfricii nu și-au schimbat culoarea. Aceste două elemente, natura și ginta, nu sunt suficiente ca să explice diferențierea unei națiuni de alta, ci trebuie să fie adăugate și alte elemente.
Dintre lucrările filologice cele mai însemnate sunt:Cuvente den bătrâni șiEtymologicum Magnum Romaniae. A editat, de asemenea,Psaltirea lui Coresi din 1577, publicând-o în1881.Prin lucrarea saCuvente den bătrâni (1878-1879) a fost primul exeget al literaturii apocrife din România.În această operă cu un titlul arhaic, apărută în 2 volume, a publicat o serie de documente și de studii de o mare valoare. Volumul I se intituleazăLimba română vorbită între 1550-1600. Din acest timp noi posedăm un număr foarte restrâns de opere, mai toate bisericești și mai toate traduceri. Hasdeu și-a dat seama că ar fi mai interesante pentru istoria limbii compuneri românești propriu-zise. Compuneri literare n-a găsit, dar a găsit acte publice și particulare, scrisori etc. în care - dacă nu se putea urmări dezvoltarea unor idei - se pot vedea fazele evoluției limbii. El nu s-a mulțumit să le transcrie, ci le-a însoțit de observații felurite despre care marele filolog german Schuchard a zis: "Pătrunderea și erudiția lui Hasdeu se pun în evidență aici în modul cel mai splendid". Volumul al II-lea poartă titlul special deCărțile poporane ale românilor în secolul XVI, în legătură cu literatura poporană cea nescrisă. În el se publică colecția de texte cunoscute sub numele deCodex Sturdzanus. Textele sunt publicate cu transcrierea în litere latine și cu un studiu asupra fiecăruia. Volumul se termină cu o serie de monografii asupra diferitelor chestiuni de lingvistică, precum reduplicarea și triplicarea articolului definit ș.a.
Etymologicum Magnum Romaniae (1887-1898) a fost începutul unui amplu dicționar enciclopedic allimbii române, dar, din cauza dimensiunii monumentale a proiectului, a ajuns până la definiția cuvântuluibărbat.Operă monumentală, dicționarul are în vedere nu numai limba literară de la acea dată, ci mai cu seamă limba vorbită și limba veche și de aceea a și fost subintitulat: dicționarul limbii istorice și poporane. Conceput pe un plan prea vast, acest dicționar s-a oprit când de-abia începuse și nimeni nu l-a continuat, căci Academia a stabilit alte norme pentru noul dicționar. Hasdeu voia să facă din fiecare cuvânt o monografie. La fiecare articol de dicționar redă forma cea mai răspândită și formele dialectice vechi și noi; - diferitele însemnări ale cuvântului, cu exemple; - derivarea cuvântului. Autorul a avut în vedere răspunsurile la un chestionar trimis preoților și învățătorilor ca să poată ști cum se pronunță sunetele în diferite ținuturi, care sunt formele, care sunt numirile date diferitelor obiecte, care sunt deosebitele credințe ale poporului. În cele 4 volume pe care le-a publicat n-a ajuns decât până la cuvântulbărbat. Proiectul a rămas nefinalizat.[16]
În aceste lucrări filologice, el a lansat teoria „circulației cuvintelor”, prin care a demonstrat că fizionomia unei limbi nu este dată de inventarul unităților lexicale, ci de folosirea lor, de frecvența acestora.
_crop.jpg)
_crop.jpg)
_crop.jpg)
Alături cu aceste opere istorice și filologie, se situează revistaColumna lui Traian (1870-1877), cea mai bună revistă filologică din România, în care a pus, prin studiile sale, baza științei etno-psihologice în România.
Ultimii ani ai vieții, i-a consacrat Hasdeu altor preocupări: acum a scris articole și poezii filozofice, multe satire literare (Sarcasm și ideal 1897), și, de la moartea fiicei sale,Iulia Hașdeu, s-a dedicat cu totul cercetărilor asupra spiritismului (Sic cogito, 1892).Spirit cu o cultură vastă, cu o vioiciune rară, Hasdeu are adesea sclipiri geniale în combinarea detaliilor pentru a închega teorii istorice sau filologice spre dezlegarea problemelor celor mai grele și mai obscure. Din nenorocire, el nu a urmărit vreme îndelungată studiul unei chestiuni pentru a da o operă desăvârșită, ci a trecut în cursul vieții, prea de multe ori, de la o serie de preocupări la altele, încât cele mai de frunte din operele lui rămân neterminate.
Lucrările beletristice ale lui Hasdeu, între care dramaRăzvan și Vidra, dau impresia unei originalități a gândirii, iar autorul divaghează deseori purtat de erudiția sa profundă și imaginația vastă.A scris nuvele, poezii, piese de teatru. Dintre nuvele cităm una satirică,Duduca Mamuca (1861), pentru care a și avut în Iași un proces legat de un fragment din această nuvelă, considerat imoral, chiarobscen, dar a fost achitat după ce s-a apărat singur în fața instanței. În urma acestui scandal ajunge în București în1863, unde publică în semn de protest varianta cenzurată a nuvelei, intitulatăMicuța (1864). Volumul de poezii (1873) cuprinde poezii ocazionale, fabule, poezii sociale și politice, precum și o traducere dinTristele luiOvidiu. Cugetări profunde exprimate într-o „formă dură” (după cum a considerat însuși autorul), versuri scrise în momente de supărare sau chiar de deznădejde: opera poetică a lui Hasdeu, care n-a avut un răsunet deosebit. El a caracterizat-o prin următoarele rânduri:
O poezie neagră, o poezie dură,
O poezie de granit,
Mișcată de teroare și palpitând de ură,
Ca vocea răgușită pe patul de tortură
Când o silabă spune un chin nemărginit.
Dintre piesele de teatru, cea mai însemnată esteRăzvan și Vidra, foarte criticată la vremea apariției (1867) de criticii revisteiConvorbiri literare. Ea zugrăvește una dintre epocile zbuciumate ale trecutului românilor, sfârșitul secolului XVI, marcate de luptele pentru tron între boieri.
Înfățișarea epocii este surprinsă cu o cunoștință desăvârșită a oamenilor și a lucrurilor; dialogul este natural și foarte viu; se observă însă oarecare tendință spre declamație, mai ales în ce privește naționalismul. Cu toate scăderile ei, piesa se reprezintă și astăzi cu succes, mai ales din pricina căldurii și simpatiei cu care este înfățișată pătura țărănească.
Conform datelor istorice, sunt prezentate întâmplările principale din viața luiȘtefan Răzvan, aliatul luiMihai Viteazul, anume cum acest țigan, căpitan de haiduci, ajunge ofițer în armata poloneză, hatman în Moldova și apoi domn. Modificările sunt prea puține. Sfârșitul lui Răzvan, despre care cronicile relatează că ar fi murit tras în țeapă, este modificat, arătându-se că decesul survine din cauza unei răni căpătate într-o luptă cu polonezii. Răzvan apare înfocat, generos, eroic. Alături de el, Vidra este ambițioasă și trufașă. Nepoată a marelui boier Moțoc, Vidra îl întâlnește pe Răzvan în pădure și se îndrăgostește de el și îl vede în stare de fapte mari. Apoi îl determină să săvârșească rând pe rând toate isprăvile care aveau să-l conducă la o glorie atât de mult dorită, dar și atât de scurtă.
Unele dintre scrierile sale au provocat reacția unor critici. Astfel au fost articolele publicate deGheorghe Panu înConvorbiri literare și o broșură a luiIon C. Massim. Cercetările ulterioare au modificat multe dintre concluziunile lui Hasdeu, dar opera sa prezintă interes de a fi citită nu numai pentru a se vedea starea studiilor istorice din acea vreme, ci și pentru a se constata talentul și spiritul vizionar al autorului.
A publicat documente false despre o republică federativă la Iași, în secolul XII. Astfel, Hasdeu a publicat un act, așa-numita „Diplomă Bârlădeană”, o scriere ce ar fi datat din 1134, potrivit căreia ar fi existat un principe al Bârladului, Ivancu Rotislovovici, dependent de tronul Galiției, care ar fi stăpânit șesul Moldovei.[18]
.jpg)
.jpg)
.jpg)
La15 iulie2013,Banca Națională a României a pus în circulație, cu ocazia împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, o monedă comemorativă de aur, cu valoarea nominală de 100 de lei, avândtitlul de 900‰. Moneda este rotundă, are diametrul de 21 mm, greutatea de 6,452g, iar cantul este zimțat. Întregul tiraj, de 250 de exemplare, a fost emis de calitateproof.[19][20]
|title= (ajutor) | LaWikisursă există există texte originale legate de acest articol: |
Articole biografice
