Criza a luat sfârșit atunci cândUniunea Sovietică a permis sosirea ajutoareloramericane,britanice șifranceze, care erau trimise pe calea aerului în Berlinul de Vest, operațiune cunoscută sub numele deOperațiunea Vittles. Blocada Berlinului a fost una dintre cele mai mari blocade din istorie.
La sfârșitulcelui de-al Doilea Război Mondial înEuropa, la8 mai1945, trupele sovietice și cele occidentale (americane, britanice și franceze) se aflau pe poziții arbitrare, pe o linie care trecea prin centrul Europei. De la17 iulie la2 august,1945, Puterile Aliate victorioase au ajuns la o înțelegere în cadrulConferinței de la Potsdam, asupra sorții Europei postbelice, împărțind Germania învinsă în patru zone de ocupație (întărind, astfel, principiileConferinței de la Ialta), și împărțind și orașulBerlin în patru zone, denumite, apoi,Berlinul de Est șiBerlinul de Vest. Sectoarele francez, american și britanic constituiau oenclavă în zona de ocupație sovietică și, prin urmare, un punct de acumulare a tensiunilor corespunzătoare prăbușirii alianței occidentale cu Uniunea Sovietică din timpul războiului.
Sovieticii au cerut despăgubiri de la marile firme industriale ale Germaniei de Vest, controlată de Aliați, deși acest lucru nu făcea parte din înțelegere. Evident, președintele americanHarry S. Truman a refuzat să consimtă despăgubirilor cerute de sovietici (URSS). În replică,Iosif Stalin a răspuns prin separarea sectorului sovietic al Germaniei într-unstat comunist est-german.
La18 iunie1948 cele trei sectoare occidentale au promulgat legi noi, intrate în vigoare de la20 iunie, care scoteau din circulație moneda de ocupație și introduceau marca germană, Deutsche Mark, cu scopul de a efectua presiuni asupra lui Stalin pentru reunificarea Germaniei și a impulsiona reconstruirea țării. Sovieticii au obiectat la această mișcare. După ce au fost invadați de două ori de Germania în precedentele trei decenii, ei voiau ca Germania să fie demilitarizată, asemeneaJaponiei, înainte ca reunificarea să aibă loc. Sovieticii au considerat, de asemenea, această acțiune drept o încălcare a înțelegerii de laConferința de la Potsdam, din1945, care afirma că Germania urma să fie tratată ca o singură unitate economică.
La24 iunie1948 Uniunea Sovietică a blocat accesul la cele trei sectoare occidentale ale Berlinului, aflate în interiorul zonei controlate de sovietici, oprind accesul pe căile rutiere sau pe cale ferată care treceau prin Germania controlată de sovietici. Puterileoccidentale nu negociaseră cu sovieticii un pact care să garanteze aceste drepturi de liberă circulație. În timpul discuțiilor de laConferința de la Londra, sovieticii au respins argumentele că dreptul de ocupare a Berlinului și utilizarea drumurilor în precedenții trei ani au oferitOccidentului dreptul de a folosi la discreție rețeaua rutieră și feroviară. Pentru a crește presiunea, sectoarele occidentale ale Berlinului au fost izolate de la rețeaua electrică a orașului, oprind accesul locuitorilor la energia electrică în scopuri casnice sau industriale.
Comandantul zonei de ocupație americane din Germania, Generalul Lucius D. Clay, a propus trimiterea unei coloane blindate rutiere pașnice, pe autostrada din vestul Germaniei spre vestul Berlinului, dar care să fie capabilă să se apere în cazul în care ar fi oprită sau atacată. PreședinteleHarry S. Truman a considerat această opțiune ca un factor de risc ce ar putea duce larăzboi. Truman considera că "este prea riscant să acționăm în acest fel datorită pericolului războiului". Lui Clay i s-a cerut să lucreze împreună cu Generalul Curtis LeMay, comandant al Forțelor Aeriene aleSUA din Europa, pentru a vedea dacă ar fi posibilă crearea unui pod aerian. Întâmplător, Generalul Albert Coady Wedemeyer, însărcinat cu Planuri și Operațiuni, era în Europa, într-o inspecție, când a survenit criza. El fusese comandantul teatrului de războiChina-Burma-India al SUA și cunoștea bine podul aerian efectuat dinIndia pesteHimalaya în Al Doilea Război Mondial. El cunoștea, de asemenea, persoana cea mai potrivită care putea coordona această operațiune:Generalul-Locotenent William H. Tunner. Acesta a fost însărcinat cu organizarea și comanda podului aerian al Berlinului datorită experienței sale în comanda și organizarea podului aerian indian.
Gail Halvirsen, pilot în Forțele Aeriene ale SUA, a avut ideea aruncării de dulciuri și gumă de mestecat cu parașute minuscule, ceea ce, ulterior, a fost numită operațiuneaLittle VittlesBerlin Airlift Monument în Berlin-Tempelhof, afișând numele celor 39 de piloți britanici și 31 americani care și-au pierdut viața în timpul operațiunii. Monumente similare pot fi găsite la aeroportul militarWietzenbruch de lângă Celle și la Baza aeriană Rhein-Main.
La25 iunie Clay a lansat ordinul unui masiv pod aerian, care a durat 462 de zile și care a dus provizii în sectoarele vestice ale Berlinului peste blocada instituită în perioada 1948-1949. Primul avion a zburat de-a doua zi, iar primul avion britanic pe 28 iunie. Această aprovizionare aeriană a Berlinului a devenit cunoscută drept Podul Aerian al Berlinului.
Acțiunii SUA i s-a dat numele deOperațiunea Vittles. Un plan britanic, deja existent și cunoscut ca planulKnicker, a evoluat în planulCarter Paterson și, apoi, a devenit operațiuneaPlainfare, la începutul lunii iulie1948.
Sute de avioane, botezateRosinenbomber ("bombardiere cu stafide") de către populația locală, au fost folosite pentru a transporta o gamă largă de provizii (făină, zahăr, legume deshidratate, sare,lapte praf, etc), inclusiv peste 1,5 milioane de tone de cărbune. La apogeul operațiunii, pe16 aprilie1949, un avion aliat ateriza în Berlin în medie la fiecare minut și fuseseră livrate 12.941 tone în doar 24 de ore. Recipientele variau de la containere mari la pachețele cu bomboane sau ciocolată, având parașute minuscule destinate copiilor berlinezi. La zborurile de întoarcere erau evacuați copiii bolnavi. Avioanele erau aprovizionate și deținute deSUA,Marea Britanie șiFranța, dar piloții și ceilalți membri ai echipajelor proveneau și dinAustralia,Canada,Africa de Sud șiNoua Zeelandă. În total, au fost executate 278.228 de zboruri, 2.326.406 tone de alimente și provizii fiind livrate în Berlin.[1][2]
URSS a ridicat blocada la ora 00:01, în ziua de12 mai1949. Podul aerian, însă, a continuat până la30 septembrie (acumulând 15 luni de activitate), națiunile vestice dorind să asigure suficiente provizii în cazul în care sovieticii ar fi re-instituit blocada.
Inițial, britanicii aveau circa 150 de avioane C-47 Dakota și 40 Avro York. Până la 18 iulie Forțele Aeriene Britanice (RAF) duceau în zbor 995 tone de provizii, zilnic, înBerlin. În iulie, avioanelor Dakota și York li s-au alăturat 10 aeronave Sunderland și 2 Hythe, care zburau de larâul Elba, lângăHamburg, până la râul Havel. Aeronavele acestea erau specializate în transportul sării brute, care se dovedise corozivă pentru celelalte nave. În noiembrie au fost incluse o serie de avioane Handley Page Hastings și au fost scoase unele avioane și echipaje pentru a le antrena pe altele. Până la mijlocul lui decembrie, RAF transportase 100.000 tone de provizii. În aprilie1949, companiile civile implicate au format o Divizie de Transport Aerian Civilă pentru a opera sub controlul RAF.
Sovieticii au avut un avantaj în forțele militare convenționale, dar au fost preocupați de reconstruirea economiei lor și a societății sfâșiate de război.Statele Unite au avut o armată și o forță aeriană mai puternică și au avut arme nucleare. Nici o parte nu dorea un război; sovieticii nu au distrus transportul aerian.[3]
La 15 aprilie 1949, agenția sovietică de știriTASS a raportat disponibilitatea sovieticilor de a ridica blocada. A doua zi,Departamentul de Stat al SUA a declarat că "drumul pare clar" pentru ca blocada să se încheie. Curând după aceea, cele patru puteri au început negocieri serioase și s-a ajuns la o înțelegere cu privire la termenii occidentali. La 4 mai 1949, aliații au anunțat un acord de încetare a blocadei în opt zile.
Blocada sovietică de laBerlin a fost ridicată la un minut după miezul nopții, la 12 mai 1949.[4]
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
.svg)
