Benito Amilcare Andrea Mussolini(n.,Predappio,Emilia-Romagna,Italia – d.,Giulino,Tremezzina(d),Lombardia,Regatul Italiei) a fost conducătorul fascist alItaliei între anii1922 și1943. Unsocialist Italian celebru,[13] membru marcant al Partidului Socialist Italian (Partito Socialista Italiano)[14] a creat un statfascist utilizândpropaganda și teroarea de stat. Folosindu-șicarisma, controlul total al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în celde-Al Doilea Război Mondial alături deGermania luiAdolf Hitler a făcut dinItalia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui. În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.[1]
Născut laDovia, înItalia, pe29 iulie1883, ca fiu al unei învățătoare de țară, Rosa (născută Maltoni) și al luiAlessandro Mussolini, fierar și hotelier, ce cu greu iși găsea de muncă datorită controverselor provocate și violențelor asupra adversarilor politici,[15] un revoluționarsocialist cu simpatii Italiano-naționaliste, spre sfârșitul vieții devinealcoolic.[14][16] Prenumele Amilcare și Andrea sunt puse de tatăl său în onoarea socialiștilor ItalieniAndrea Costa și Amilcare Cipriani.
Este educat cu idei socialiste, nume precumKarl Marx sunt des evocate de tatăl său.[16] Școala elementară o face înDovia. Natura sa rebelă și indisciplina sa "naturală" se văd încă din timpul frecventării școlii secundare, laPredappio, pe care a terminat-o cu greu, la 14 ani, fiind de mai multe ori aproape de exmatriculare. Trimis apoi laFaenza, la un liceu alCălugărilor Silezieni, se revoltă din nou, contra ordiniiși disciplinei impuse, fiind exmatriculat. Trimis în cele din urmă la un liceupublic dinForlí, îl termină cu dificultate datorată, din nou, naturii și comportamentului său anarhic. După terminarea liceului, pentru oscurtă perioadă de timp, a predat într-o școală elementară.
În1902, pleacă înElveția unde trăiește pe apucate, prestând tot felulde munci necalificate. În timpul șederii sale în Elveția, a intrat deseori înconflicte cu poliția locală pentruvagabondaj și încăiereri. În1904 se întoarce înItalia pentru satisfacereaserviciului militar obligatoriu. Predă din nou în școli elementare, între1907 -1908. În1909, se mută înTrent,Austria, astăziTrento,Italia, unde a lucrat pentru un ziar de orientare socialistă, lucrând, în același timp, la câteva din scrierile sale timpurii.
Are o relație cuIda Irene Dalser, aceasta îl finanțează pe Mussolini și are un copil cu el,Benito Albino Mussolini, copil pe care Mussolini nu îl recunoaște, ajungând dictator îi va interna într-un azil de nebuni, ambii vor fi omorâți aici.[17]
Se căsătorește cuRachele Guidi, fiică vitregă a tatălui său datorităconcubinajului lui Alesandro Mussolini cu Anna Guidi, cu care va avea 3 băieți și 2 fete.[18] Din nou, intră în conflict cu autoritățile locale, de data asta cu cele dinAustria, pentru poziția sa public revanșardă față de pretențile teritoriale ale Italiei la regiunea din jurul orașuluiTrent. Ca urmare, este expulzat dinAustria.
După reîntoarcerea în Italia editează unziar socialist înForlí, ulterior, devineeditor la un alt ziar socialist,"Avanti!",cu un tiraj de 100.000 exemplare pe zi acesta (Avanti) fiind cel mai important ziar socialist din Italia.[19]
Scurtă trecere în revistă a dictaturii lui Benito Mussolini
Ca prim-ministru alItaliei pentru o perioadă de aproape 21 de ani, și mai apoi președinte al Republicii Sociale de la Salo (Repubblica Sociale di Salò), Benito Mussolini ar fi vrut să redea Italiei gloria Romei Antice și strălucireaRenașterii Italiene.
Există mitul[20] că a reușit să reducășomajul, îmbunătățit serviciile prestate deCăile Ferate Italiene sau că a distrusmafia,[21] în realitate,propaganda de stat a inventat fraza că „Mussolini a făcut sa circule trenurile la timp, fără întârzieri”,[22] după 1929 procesele împotriva mafiei au încetat iar presa controlată de stat[23] nu a mai mediatizat acest subiect,[21] între 1926-1935 100.000 de afaceri au falimentat, de 4 ori mai mult ca în decada precedentă, existau 1 milion foști muncitori ce acum erau șomeri.[20]
Se ajunge ca 75%[24] din economia națională sa fie controlată direct de stat, cealaltă parte fiind puternic reglementată de aparatulbirocratic, în fapt (de facto) tot statul controla și restul activităților economice, numaiUniunea Sovietica se mai compara cuItalia Fascistă la acest capitol.[25]
Mussolinii devine un susținător al luiJohn Maynard Keynes, un socialist[26] ale căror idei sunt aplicate de susținătorii rolului statului în economie,[26][27] acesta (Mussolini) afirmând: „Fascismul este pe deplin de acord cu domnul Maynard Keynes, [...] cartea excelentă SfârșitulLaissez-Faire(1926), ar putea [...] să servească drept o introducere utilă în economia fascistă. Nu există aproape nimic de obiectat dar sunt multe de aplaudat”.[24] Încă odată se văd originile socialiste ale fascismului,[13] anume ura socialiștilor față decapitalism,piața liberă, economia de tiplaissez-faire.[28]
Prețul acestor aparente realizări economice deosebite a fost denigrarea practic totală apoporului italian și a primului său ministru în afara teritoriului țării, în special la Liga Națiunilor Unite.
Benito Mussolini nu a fost nicireligios și nicimoral. Deși, la începutulanilor 1920 a interzis organizațiile catolice ale tineretului italian, mai târziu, în1929, a îmbunătățit - într-un fel - relațiile cuBiserica Romano-Catolică prin semnarea Concordatului cuPapa Pius al XI-lea, la11 februarie1929. Conform documentului,papei este recunoscută suveranitatea Papalității asupra Vaticanului, iar catolicismul devine religie de stat în Italia. În schimb, Papalitatea recunoștea statul italian. Astfel se încheia o dispută veche din1871.
Va avea nenumărateamante de-a lungul vieții sale, atât înainte cât și dupăcasătorie.[29]
Conflicte cu Mișcarea Socialistă Italiană și anii primului Război Mondial
Imediat, Mussolini înființează propriul său ziar,Il Popolo d'Italia (Poporul Italiei), în care scrie editoriale virulente prin care încerca să determine schimbarea opiniei publice în sensul dorit de el cu scopul de face ca Italia să intre în război.
Când Italia a intrat în război, Benito Mussolini s-a înscris ca voluntar în armată, devenindcaporal, precum un alt caporal celebru,Adolf Hitler.
În război, a servit efectiv pe câmpul de luptă, din septembrie1915 până în februarie1917 când a fost rănit și apoi demobilizat.
Inițial programul grupului său politic avea o orientare strict naționalistă, căutând să atragă categoria largă a veteranilorPrimului Război Mondial. Ca un laitmotiv, Mussolini insista pe refacerea glorieiRomei antice.
Mai târziu, realizând că grupul său țintă de veterani de război nu este suficient pentru realizarea țelurilor sale politice, Mussolini adaugă o altă componentă programului său fascist, care se adresa specific italienilor bogați, proprietari de companii și terenuri.
În octombrie1922, Mussolini organizeazăMarșul asupra Romei (Marcia su Roma). La ordinul său, mii de fasciști se îndreaptă spre Roma pentru a prelua puterea. Intimidat și temându-se de un război civil, regeleVictor Emanuel al III-lea îl desemnează pe Mussolini drept prim-ministru. În anii următori, Mussolini preia treptat întreaga putere, luându-și titlul de "Il Duce" și impunând în Italia cultul propriei personalități.
În1935 și1936, având ca bază de operații militareSomalia, care era deja o colonie italiană la acea vreme. Benito Mussolini a târât Italia într-o serie de războaie inutile, forțele militare italiene invadează (la 3 octombrie 1935) și cuceresc cu ușurințăEtiopia, țară pașnică, practic lipsită de forțe armate.[2]Arhivat în, laWayback Machine.
Cu aceeași ocazie, armata italiană cucerește cu ușurință și restul rămas necucerit alSomaliei, cât și teritoriile pe care se găsește astăziEritreea.
În1936, cândRăzboiul Civil din Spania a izbucnit cu furie, divizând națiunea spaniolă în două, atâtAdolf Hitler cât și Benito Mussolini hotărăsc, de comun acord, să sprijine prin toate modurile posibile liderul rebel spaniol, generalulFrancisco Franco. Printre alte ajutoare militare, așa cum ar fiarmament,muniție și bani, Mussolini trimite trupe italiene (circa 70.000 soldați, între 1936-1938), care participă în lupte, în mod deschis, de partea naționaliștilor generaluluiFrancisco Franco.
După ce germanii invadaseră și ocupaseră aproape totalFranța, trupele fasciste italiene intră însudul Franței. Câteva zile mai târziu,Franța capitulează.
Cu excepția acestei „victorii de paie”, trupele italiene au avut parte doar de dezastre oriunde s-au aflat: înAfrica de Nord, înGrecia și, la sfârșitul războiului, chiar înItalia. De fapt, pentru o bună bucată de vreme,trupele germane au susținut puternic trupele italiene chiar pe teritoriul italian salvându-le de la un dezastru mai timpuriu. Dezastrul, soldat cu colapsul total al funcționalității armatei italiene, s-a produs odată cu deschiderea celui de-al doilea front de luptă în Italia în1943 și înaintarea inexorabilă a aliaților de la sud spre nord.
Marele Consiliu Fascist s-a întors împotriva lui Mussolini în iulie 1943 acuzându-l de toate dezastrele militare italiene și retrăgându-i toate prerogativele de conducător. Mussolini a fost apoi arestat din ordinul regelui Victor Emanuel al III-lea, care l-a desemnat ca prim-ministru pe mareșalulPietro Badoglio. Noul guvern a trecut de partea Aliaților.
Mussolini e eliberat de un comando german condus deOtto Skorzeny și instalat în fruntea unui stat-marionetă, în nordul Italiei, așa-numitaRepublică de la Salo.[3]
În primăvara lui1945, când era clar căAxa pierduse războiul, după înfrângerea totală aWehrmacht-ului, din nordul Italiei, Benito Mussolini, împreună cu amanta sa,Clara Petacci, încearcă să fugă spreElveția.
Partizanii italieni comuniști îi capturează laDongo, localitate pe malullacului Como, și, fără judecată, „pentru crime împotriva poporului italian,” îi execută prin împușcare[30] ignorȃnd cerințaAliaților de a fi arestat, judecat și condamnat. Cadavrele lor sunt duse laMilano și atârnate cu capul în jos, agățate de călcâie de o bară de acoperiș, împreună cu cadavrele altor câtorva demnitari fasciști, în fața unei benzinării mari a companieiEsso dinPiazzale Loreto. La spectacol au asistat mii de italieni și numeroși militari aiarmatei americane.[31][32][33][34] Înainte de a fi atârnate, cadavrele au fost lăsate o vreme pe jos, în piațeta Loreto, înconjurate de mulțime. Unii loveau cadavrele cu picioarele, iar craniul lui Mussolini a fost strivit .[35][36][37]
Mai târziu, rămășițele pământești ale „Ducelui” au fost înmormântate în secret, de teama unor demonstrații ale credincioșilor săi suporteri și/sau epigoni. În1957-1958, la cererea văduvei sale Rachele Mussolini (1890-1979), Benito Mussolini a fost deshumat și înmormântat în cripta familiei dinPredappio.
^abGregor, Anthony James ().Young Mussolini and the intellectual origins of fascism. Berkeley and Los Angeles, California, US; London, England, UK: University of California Press.
^Roberts, Jeremy ().Benito Mussolini. A & E; Twenty-First Century Books. p. 10.
^abHaugen, Brenda ().Benito Mussolini: Fascist Italian Dictator. Minneapolis, Minnesota, US: Compass Point Books. p. 15,16.
.svg)
.svg)
.jpg)
_01.jpg)
.jpg)
%2c_1915_ca._(fondaz._cirulli).jpg)
%2c_idolo_meccanico%2c_1925-26.jpg)
