Belarus (înbelarusăБеларусь, transliteratBelarus; înrusăБеларусь sauБелоруссия, transliteratBelarus sauBelorussia,pronunțiebelarusă: [bʲɛɫ̪äˈrus̪ʲ]), denumită oficialRepublica Belarus, este o țară fără ieșire la mare, aflată înEuropa de Est,[7] vecină cuRusia către nord-est și est,Ucraina către sud,Polonia către vest, șiLituania șiLetonia către nord-vest.
Capitala țării și cel mai mare oraș esteMinsk; printre alte orașe mari se numărăHomel,Hrodna,Vițebsk,Moghilău (Mahiliou),Brest,Babruisk, Baranavici,Barîsau șiPinsk. Administrativ, țara este împărțită în 6 regiuni și 1 oraș de subordonare republicană (Minsk).
Belarus este o republică unitară prezidențială[8]. Din 20 iulie 1994 în funcție de președinte se aflăAliaksandr Lukașenka (Aleksandr Lukașenko). Din 10 martie 2025 în funcție de prim-ministru se află Aliaksandr Turcin.
Peste 40 % dintre cei 207.600 km² sunt împăduriți,[9] iar principalele sectoare economice sunt agricultura și industria prelucrătoare.
Parlamentul republicii a declarat suveranitatea Belarusului la27 iulie 1990, și în procesul dedestrămare a Uniunii Sovietice, Belarusul și-a declarat independența la25 august 1991.Alexander Lukașenko este președintele țării din 1994. În ciuda obiecțiilor guvernelor occidentale, Lukașenko a continuat politicile din epoca sovietică, între careperpetuarea proprietății de stat în economie. Conform unor organizații și țări, alegerile au fost incorecte, iar adversarii politici ai președintelui au fost suprimați violent.[17][18][19]Belarus ocupă un loc scăzut în măsurătorile internaționale ale libertății presei și ale libertăților civile și este singura țară europeană care are în vigoare pedeapsa capitală.[20] În 2000, Belarus și Rusia au semnat un acord de extindere a cooperării, afirmând dorința de a creao uniune.
Peste 70 % din populația de 9,49 milioane de oameni a Belarusului trăiește în zone urbane.[21] Peste 80 % din populație este formată din etnici belaruși, cu minorități semnificative deruși,polonezi șiucraineni. De la referendumul din 1995, țara are două limbi oficiale:belarusa șirusa.Constituția Belarusului nu declară o religie oficială, deși principala religie practicată în țară esteortodoxia rusă. A doua religie, romano-catolicismul, are un număr mult mai mic de credincioși, dar atât Paștele cât și Crăciunul ortodox și catolic sunt sărbători naționale. Belarusul are cel mai mareindice al dezvoltării umane din membriiCSI. Țara s-a alăturatOTSC,Uniunii Economice Euroasiatice,OSCE șiMișcării de Nealiniere. Nu a arătat nicio aspirație de a adera laUniunea Europeană, dar menține totuși o relație bilaterală cu blocul comunitar și participă, de asemenea, la două proiecte UE,Inițiativa de la Baku șiParteneriatul Estic. Belarus și-a suspendat participarea la acesta din urmă pe 28 iunie 2021, după ce UE a impus mai multe sancțiuni împotriva țării.[22][23]
Denumirea de „Belarus” corespunde literal termenului „Rusia Albă” (Rutenia Albă). Există mai multe presupuneri privind originea numelui „Rutenia Albă”.[24] O teorie etno-religioasă sugerează că numele utilizat pentru descrierea părții din vechilepământuri rutene aflate în granițeleMarelui Ducat al Lituaniei care fusese populată predominant de slavii creștinați, spre deosebire deRutenia Neagră, care era predominant locuită de baltici păgâni.[25] O explicație alternativă a numelui este pe marginea hainelor albe purtate de slavii autohtoni.[24][26] O a treia teorie sugerează că vechile pământuri rutene necucerite detătari (adică Połack, Vitebsk șiMoghilău) fuseseră denumite „albe”. Alte surse susțin că înainte de 1267, pământul necucerit de mongoli era considerat „Rutenia Albă”.[24] În 2008, istoricul Ales Bely și-a prezentat teza de doctorat,[27] care sugera că denumirea de „Rutenia Albă” se referă la zonaRepublicii Novgorodului cucerită deCnezatul Moscovei în 1478; în termenii geografiei actuale, aceasta înseamnă estul Belarusului și zonele cucerite prin expansiunea spre vest a Moscovei în timpulRăzboiului Livonian din secolul al XVII-lea.
Numele de „Rutenia” este uneori substituit cu cel de „Rusia”, și astfel „Rutenia Albă” este denumită uneori „Rusia Albă”. Această confuzie a fost încurajată de regenții moscoviți după cădereaRusiei Kievene. Cnejii moscoviți, începând cu Ivan al IV-lea, s-au considerat succesori de drept ai dinastiei ducale rutene, iar utilizarea numelui de „Rusia” cu referire la toate fostele pământuri rutene (ale slavilor răsăriteni) a devenit o armă politică șicasus belli pentru cucerirea tuturor teritoriilor rutene ocupate de Lituania și Polonia.[28] Numele a apărut pentru prima oară înliteratura medievală în germană și latină; cronicile luiJan din Czarnków amintesc de încarcerarea marelui duce lituanianJogaila și a mamei sale în „Albae Russiae, Poloczk dicto” la 1381.[29] Termenul latinescAlba Russia a fost utilizat din nou de cătrePapa Pius al VI-lea pentru a înființa o societate iezuită în 1783. Bula papală oficială afirma: „Approbo Societatem Jesu in Alba Russia degentem, approbo, approbo”.[30] Prima utilizare a termenului de „Rusia Albă” cu referire la Belarus a fost pe la sfârșitul secolului al XVI-lea, din partea luiJerome Horsey, un englez cunoscut pentru legăturile strânse cu curtea regală rusă.[31] În secolul al XVII-lea, țarii ruși au folosit denumirea de „Rutenia Albă” pentru a descrie pământurile cucerite de laMarele Ducat al Lituaniei.[32]
Belarus a fost numită oficial de către ruși „Bielorusia” (înrusăБелоруссия; cu ultima parte similară în română, dar nu și în rusă cu termenul „Rusia” – scris Россия) înperioada țaristă, iar țarul rus se autointitula „Țar al tuturor Rusiilor”, întrucât imperiul său era format din toate Rusiile –cea Mare,cea Mică,cea Albă. DupăRevoluția Bolșevică din 1917, termenul de „Rusia Albă” a provocat confuzie cu forțele militare social-democrate care se opuneau bolșevicilor „roșii”.[33] În perioada RSS Bieloruse, a fost îmbrățișat termenul de „Bielorusia” ca parte a conștiinței naționale. În Belarusul de vest, aflat sub control polonez în perioada interbelică, termenul de „Byelorussia” a fost utilizat cu referire la regiunile orașelor Białystok șiHrodna.[34]
Termenul de „Bielorusia” (numele din alte limbi, inclusiv în română, bazându-se pe forma rusească) a fost utilizat oficial până în 1991, când Sovietul Suprem al RSS Bieloruse a declarat republica independentă cu numele de „Belarus” (Беларусь, în rusă), pentru a reflecta forma corectă în limba autohtonă. Utilizarea temporară a denumirilor RSS Bielorusă și a abrevierilor sale a fost permis între 1991 și 1993.[35] Forțele conservatoare din Belarusul independent nu au susținut schimbarea de nume și s-au opus fără succes includerii sale în propunerea constituțională din 1991.[36]
Oficial, numele complet al țării este „Republica Belarus” (Рэспубліка Беларусь, Республика Беларусь, Respublika Belarus).[35][37] Astfel, numele de „Bielorusia” a fost înlocuit de „Belarus” pe plan internațional, în limbile de circulație mondială,[38] în limba română, dar și parțial în rusă (deși numele tradițional încă persistă); similar, adjectivul „bielorus” a fost înlocuit cu „belarus”[39] (deși în rusă nu a apărut un alt adjectiv). „Bielorus” este mai apropiat de termenul rusesc inițialbielaruski.[38] Intelectualii belaruși din anii staliniști au încercat să schimbe numele din „Bielorusia” spre o formă de „Krivia” din cauza presupusei legături cu Rusia.[40] Unii naționaliști s-au opus numelui din același motiv.[41] Unele state preferă însă să folosească în continuare denumirea tradițională, istorică, în limba națională. Astfel, înSuedia, deși o petiție a fost depusă de cetățeni beloruși pentru modificarea numelui din „Vitryssland” în „Belarus”,[42] denumirea oficială continuă să fie cea de „Vitryssland” (în traducere „Rusia Albă”).[43] ÎnFranța, deși denumirea oficială în limba franceză la ONU este „République de Bélarus” (traducere propusă de guvernul belarus), la recomandarea mai multor instituții franceze între careAcademia Franceză și Ministerul de Externe, continuă să fie folosit numele de „Biélorussie”.[44] Mai multe ziare populare publicate pe plan local păstrează însă numele vechi al țării în limba rusă, ca de exempluKomsomolskaia Pravda v Bielorussii, varianta locală a unui popular ziar rusesc. Cei ce doresc reunificarea Belarusului cu Rusia continuă să utilizeze și ei termenul de „Bielorusia”.[41]
În regiune, au fost descoperite atât rămășițe dehomo erectus cât și deNeanderthalieni. Între anii 5000 și 2000 î.e.n., au predominat culturile Bandkerimik. Pe lângă acestea, în Belarus și în parți dinUcraina, s-au găsit urme dincultura Nipru-Doneț.[45]Cimerienii și ale triburi de păstori locuiau zona prin 1000 î.e.n., iar înainte de 500 e.n., slavii se stabiliseră aici, fiind înconjurați desciți. Diferite triburi barbare asiatice,huni șiavari au migrat pe aici în preajma anilor 400–600 e.n., dar nu au dislocat elementul slav.[46]
Regiunea ce astăzi formează Belarusul a fost populată de triburi slave în secolul al VI-lea. Odată cu trecerea timpului,slavii i-au asimilat pesciții,sarmații,cimerienii șibalticii ce locuiau alături de ei. Începând cu secolul 9,slavii au intrat treptat în contact cuvaregii, negustori și războiniciscandinavi.[47] Deși înfrânți și goniți pentru scurt timp de către localnici, varegilor li s-a cerut ulterior să revină[47] și au ajutat la formarea unei entități statale – denumită astăziRusia Kieveană – în schimbul unui tribut. Statul Rusiei Kievene a apărut în 862 fie în apropiereaKievului[48] fie în zonaNovgorodului.[48] Cu timpul, poporulvareg a sfârșit prin a fi asimilat de masa slavă. Rădăcina rus’ din endonimul vareg a supraviețuit în numele națiunilor moderne belaruse, ruse și rutene, precum și în numele finlandez și eston pentru Suedia (Ruotsi, respectiv Rootsi).
După moartea liderului kieveanIaroslav I cel Înțelept, statul s-a dezmembrat în principate independente.[49] Aceste principate rutene au fost grav afectate de oinvazie mongolă în secolul al XIII-lea, și multe au fost ulterior încorporate înMarele Ducat al Lituaniei.[50] Din principatele anexate de Marele Ducat, nouă erau locuite de strămoși ai belarușilor.[51] În această perioadă, Ducatul s-a implicat în mai multe campanii militare, inclusiv în luptele de partea Poloniei împotrivaCavalerilor Teutoni înbătălia de la Grunwald din 1410; victoria a permis Lituaniei să controleze frontierele nord-vestice ale Europei de Est.[52]
Poziția Marelui Ducat al Lituaniei în Europa de Est până în 1434.HartaMarelui Ducat al Lituaniei: Belarusul actual este inclus în întregime în granițele sale.
În cursul negocierilor pentrutratatul de la Brest-Litovsk, Belarus și-a declarat independența sub ocupație germană la25 martie 1918, formândRepublica Populară Belarus.[58][59] Imediat după aceea, a izbucnitRăzboiul Polono-Sovietic, iar Belarusul s-a găsit prins între Polonia și Rusia Sovietică. O parte din Belarus a căzut sub control rusesc și a devenitRSS Bielorusă în 1919. La scurt timp după aceea, ea a fost transformată înRepublica Sovietică Socialistă Lituano–Bielorusă. Teritoriile contestate au fost împărțite între Polonia șiURSS după încheierea războiului în 1921, iar RSS Bielorusă a devenit membru fondator al URSS în 1922.[58][60] Partea vestică a Belarusului actual a rămas parte a Poloniei.[61][62][63]
În anii 1920, au fost demarate reformele agrare care au culminat cucolectivizarea în Belarusul sovietic. În anii 1930, implementarea planurilor cincinale a dus la accelerarea industrializării. În același timp, în Belarusul de Vest, populația s-a bucurat de libertate economică și socială, iar începând cu 1926 drepturile culturale ale majorității belaruse din regiunea aparținând Poloniei au fost crescute, aceasta bucurându-se de școli în limba belarusă și de utilizarea limbii în administrație.
Germania Nazistăa invadat apoi Uniunea Sovietică în 1941.Fortăreața Brest, anexată în 1939, a fost supusă unuia dintre cele mai distructive asalturi și apărarea ei în 1941 a rămas în memorie ca act de eroism împotriva agresiunii germane. Statistic, RSS Bielorusă a fost cea mai afectată republică sovietică în timpul războiului șia rămas în mâinile naziștilor până în 1944. În acea perioadă, Germania a distrus 209 din cele 290 de orașe ale republicii, 85 % din industrie, și peste un milion de clădiri.[16] Numărul morților a fost estimat între două și trei milioane (aproape un sfert, până la o treime din populația totală), în vreme ce populația evreiască a fost devastată deHolocaust și nu a mai revenit.[16][64] Populația Belarusului a revenit la nivelul dinainte de război abia în 1971.[64]
După război, Belarus a fost una dintre cele 51 de țări fondatoare aleCartei Organizației Națiunilor Unite și i s-a permis să aibă un vot adițional în ONU, pe lângă cel al URSS. Reconstrucția postbelică a început imediat după război și RSS Bielorusă a devenit un important centru industrial al vestului Uniunii Sovietice, creând locuri de muncă și atrăgând etniciruși care au imigrat.[65] Frontierele RSS Bieloruse și ale Poloniei au fost retrasate de-a lungul așa-numiteiLinii Curzon.[66]
Iosif Stalin a implementat o politică desovietizare pentru a izola RSS Bielorusă de influențele occidentale.[64] Această politică a implicat aducerea de ruși și alți alogeni din diverse părți ale Uniunii Sovietice, punându-i în posturi-cheie în cadrul guvernului republicii. Utilizarea oficială alimbii belaruse și alte aspecte culturale au fost limitate de către Moscova. După moartea lui Stalin în 1953,Nikita Hrușciov a continuat politica de hegemonie culturală a predecesorului său, declarând: „cu cât începem cu toții mai repede să vorbim rusește, cu atât mai repede vom construi comunismul.”[64]
În iunie 1988, arheologul ce avea să devină apoi lider al Partidului Conservator Creștin al Frontului Popular Belarus,Zianon Paźniak a descoperit gropi comune ale victimelor executate între 1937–1941 laKurapaty, lângă Minsk.[67] Unii naționaliști au afirmat că această descoperire este dovadă că guvernul sovietic a încercat distrugerea poporului belarus, determinându-i pe naționaliști să ceară independența.[68]
Oconstituție națională a fost adoptată în martie 1994, și în cadrul ei funcția de șef al guvernului a fost comasată cu cea de președinte al țării. Alegeri prezidențiale în două tururi de scrutin, la (24 iunie și10 iulie 1994)[71] l-au adus la conducerea țării pe necunoscutul până atunciAleksandr Lukașenko. El a obținut 45 % din voturi în primul tur și 80 %[69] în al doilea, învingându-l peViačaslaǔ Kiebič care a primit 14 % din voturi. Lukașenko a fost reales în 2001, 2006, 2010 și 2015.
Belarus se află între paralelele de 51 și 57° latitudine nordică, și între meridianele de 23 și 33° longitudine estică. Este o țară fără ieșire la mare, cu un relief predominant șes, cu mari porțiuni de terenurimlăștinoase.[72] Conform unei estimări a ONU din 2005, 40 % din teritoriul Belarusului este acoperit cu păduri.[73]
În Belarus există multe ape curgătoare și circa 11.000 de lacuri.[72] Trei mari râuri curg prin țară:Neman,Pripeat șiNipru. Nemanul curge către vest spreMarea Baltică, iar Pripeatul curge spre est către Nipru; Niprul curge spre sud, cătreMarea Neagră.[74]
Cel mai înalt punct esteDziarjînskaia hara (Dealul Dziarjînsk) cu 345 m, iar punctul cel mai jos se află pe râul Neman la 90 m.[72] Altitudinea medie în Belarus este de 160 m peste nivelul mării.[75] Clima are ierni geroase, cu mediile lunii ianuarie la −6 °C, și cu veri răcoroase și umede, cu o temperatură medie de 18 °C.[76] Media anuală a precipitațiilor în Belarus se cifrează la 550–700 mm.[76] Țara se află în zona tranzițională întreclima continentală șiclima oceanică.[72]
Între resursele naturale se numără zăcăminte deturbă, mici cantități de petrol și gaze naturale,granit, dolomit (calcar),marne, gresii, nisipuri, prundiș și argilă.[72] Circa 70 % din radiațiile produse îndezastrul de la Cernobîl ce a avut loc în Ucraina vecină în 1986 au pătruns în teritoriul Belarusului și în 2005 circa o cincime din teritoriul țării (în principal pădurile și zonele agricole din provinciile sud-estice) continuă să fie afectate de radiații.[77] Națiunile Unite și alte agenții au încercat reducerea nivelului de radiații în zonele afectate, în special prin utilizarea absorbanților de cesiu și prin cultivarea derapiță, cu scopul de a scădea nivelurile decesiu-137 din sol.[78][79]
Belarus se învecinează cu cinci țări – Letonia la nord,Lituania la nord-vest, Polonia la vest, Rusia la nord și la est, și Ucraina la sud. Frontierele cu Letonia și Lituania au fost delimitate prin tratate semnate în 1995 și 1996, dar Belarusul nu a ratificat imediat un tratat din 1997 ce stabilea frontiera cu Ucraina.[80] Belarus și Lituania au ratificat documentele finale de demarcație în februarie 2007.[81]
Belarusul este orepublică prezidențială, guvernată de președinte și deAdunarea Națională. Mandatul președintelui este de cinci ani. Conform constituției din 1994, președintele putea avea doar două mandate, dar această limitare a fost înlăturată în urma reformei constituționale din 2004.[82] Din 1994,Aleksandr Lukașenko este președintele Belarusului. În 1996, Lukașenko a cerut un controversat vot pentru extinderea mandatului președintelui de la cinci la șapte ani, și ca urmarealegerile ce urmau să aibă loc în 1999 au fost amânate până în 2001.Referendumul privind prelungirea mandatului a fost denunțat ca fiind un „fals fantastic” de către șeful Comisiei Electorale Centrale,Viktar Hančar, care a fost demis în timpul campaniei și ulterior a dispărut în 1999, fiind considerat mort.[83] Adunarea Națională este un legislativ bicameral, format dinCamera Reprezentanților cu 110 membri șiSfatul Republicii cu 64 de membri.
Camera Reprezentanților are datoria de a adopta amendamente constituționale și de a face propuneri în ce privește politica internă și externă. Sfatul Republicii are puterea de a numi diverși oficiali guvernamentali, de a-l pune sub acuzare pe președinte, și de a accepta sau respinge legile adoptate de camera inferioară. Fiecare cameră are drept de veto pe orice lege adoptată de oficialii regionali dacă ea nu respectă constituția.[84]
Guvernul este un Consiliu de Miniștri condus de primul ministru și de cinci vice-prim-miniștri.[85] Membrii acestui consiliu nu sunt în mod obligatoriu membri ai legislativului și sunt numiți de președinte. Ramura judecătorească este reprezentată de Curtea Supremă și de instanțele specializate, cum ar fi Curtea Constituțională, care tratează aspecte legate de dreptul constituțional și de afaceri. Judecătorii tribunalelor naționale sunt numiți de președinte și confirmați de Sfatul Republicii. Pentru cazuri penale, cea mai înaltă instanță de apel este Curtea Supremă. Constituția Belarusului interzice utilizarea tribunalelor extrajudiciare speciale.[84]
În 2007, 98 dintre cei 110 de membri ai Camerei Reprezentanților erau neafiliați politic, iar din restul de 12 membri, 8 aparțineauPartidului Comunist, 3Partidului Agrar, și unulPartidului Liberal Democrat. Majoritatea parlamentarilor nepartizani reprezintă o gamă largă de organizații sociale, cum ar fi colectivele muncitorești, asociațiile publice și organizațiile societății civile, așa cum era și în perioada sovietică.[86]
Laalegerile prezidențiale din 2006, Lukașenko a candidat împotriva luiAlaksandar Milinkievič, care reprezenta o coaliție de partide de opoziție, și împotriva social-democratuluiAlaksandar Kazulin. Kazulin a fost reținut și agresat de poliție în timpul protestelor din timpul Adunării Populare Pan-Belaruse. Lukașenko a câștigat alegerile cu 80 % din voturi; Federația Rusă și CSI au considerat alegerile libere și corecte[89] în vreme ce OSCE și alte organizații le-au considerat incorecte.[90]
Dupăalegerile prezidențiale din 2010, Lukașenko a fost ales în al patrulea mandat consecutiv cu votul a aproape 80 % din alegători. Liderul de opoziție,Andrei Sannikov, a primit mai puțin de 3 % din voturi; observatorii independenți au criticat alegerile ca fiind frauduloase. Când protestatarii opoziției au ieșit în străzi laMinsk, multe persoane, inclusiv candidații prezidențiali, au fost bătuți și arestați de către miliție.[91] Mulți candidați, inclusiv Sannikov, au fost condamnați la închisoare sau la arest la domiciliu pe perioade de regulă mai mari de patru ani.[92][93] După șase luni, în urma unei crize economice fără precedent, activiștii s-au folosit desocial networking pentru a iniția o nouă rundă de proteste caracterizate prin bătăi din palme, fără scandări.[94]
Simbol al opoziției din Belarus, acesta a fost și drapel național între 1991 și 1995.
Lukașenko s-a autodescris ca având un „stil autoritar de guvernare”.[95] Țările occidentale au descris Belarusul lui Lukașenko ca fiind o dictatură; guvernul a acuzat la rândul lor Occidentul că încearcă să-l îndepărteze pe Lukașenko de la putere.[96]Consiliul Europei a exclus Belarusul din 1997, pentru alegeri nedemocratice și afectate de nereguli după referendumul constituțional din noiembrie 1996 și după alegerile legislative parțiale.[97] Guvernul Belarusului a fost criticat pentru încălcări ale drepturilor omului și pentru persecuția organizațiilor neguvernamentale, a ziariștilor independenți, a minorităților naționale și a politicienilor de opoziție.[98][99] Într-o mărturie depusă în fața Comisiei Senatului Statelor Unite pentru Relații Externe, fostulsecretar de stat al Statelor UniteCondoleezza Rice a etichetat Belarusul ca fiind una dintre cele șase „avanposturi ale tiraniei” din lume.[100] Ca răspuns, guvernul Belarusului a declarat această afirmație „departe de realitate”.[101]
Belarus și Rusia sunt parteneri comerciali și aliați diplomatici de la destrămarea Uniunii Sovietice. Belarusul depinde de Rusia în ce privește importurile de materii prime și ca piață de export.[102]Uniunea Rusia-Belarus, o confederație supranațională, a fost înființată printr-o serie de tratate în perioada 1996–99, și are ca scop formarea unei uniuni monetare, drepturi egale, cetățenie unică, și politică externă și de apărare comună.[102] Viitorul acestei uniuni rămâne însă incert, din cauza întârzierilor repetate ale uniunii monetare cauzate de Belarus, lipsa unei date pentru un referendum asupra constituției sale, și o dispută din 2007 pe marginea comerțului cu petrol.[102]
La 11 decembrie 2007, au apărut unele informații privind discuțiile despre formarea noului stat.[103][104] La27 mai 2008, Lukașenko a spus că l-a numit pe premierul rusVladimir Putin „prim ministru” al alianței Rusia-Belarus. Semnificația acestui act a rămas neclară; s-a bănuit și s-a zvonit că Putin ar fi devenit președinte al uniunii Rusia-Belarus în mai 2008 după încheierea mandatului de președinte.[105]
Belarus este membru fondator alComunității Statelor Independente (CSI); funcționarea acestei organizații este însă și ea pusă la îndoială chiar de către unii membri ai ei.[106] Belarusul are acorduri comerciale cu mai multe state membre aleUniunii Europene (deși alte state ale Uniunii au impus interdicție de intrare asupra lui Lukașenko și asupra altor oficiali de rang înalt),[107] inclusiv statele vecine Letonia, Lituania și Polonia.[108] Interdicțiile de intrare în UE au fost ridicate temporar în trecut pentru a-i permite lui Lukașenko să participe la întruniri diplomatice și să poarte dialog cu grupările de opoziție.[109]
Relațiile bilaterale cu Statele Unite sunt tensionate deoarece Departamentul de Stat al SUA susține diverse ONG-uri anti-Lukașenko, și deoarece guvernul belarus a făcut dificilă operarea pe teritoriul țării a organizațiilor originare din SUA.[110] Tensiunile diplomatice rămân ridicate, iar în 2004, Statele Unite au adoptat Legea pentru Democrație în Belarus, prin care se autoriza finanțarea ONG-urilor pro-democrație din Belarus, și amâna creditele acordate guvernului din Belarus, cu excepția celor în scop umanitar.[111] În pofida acestor fricțiuni politice, cele două țări cooperează în domeniul protejăriiproprietății intelectuale, al prevenirii traficului cu ființe umane, al combaterii criminalității tehnologice și al înlăturării efectelor dezastrelor naturale.[112]
Relațiile sino-belaruse s-au îmbunătățit,[113] după vizita lui Lukașenko în China în octombrie 2005.[114] Belarus are relații strânse și cuSiria,[115] stat considerat partener-cheie în Orientul Mijlociu.[116] Pe lângă CSI, Belarusul este membru al Comunității Economice Euro-Asiatice, al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă,[108] al Mișcării de Nealiniere din 1998,[117] alOrganizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), și al ONU începând din 1945. Ca membru OSCE, angajamentele internaționale ale Belarusului sunt supuse monitorizării sub mandatulComisiei Helsinki.[118]
Forțele Armate ale Belarusului sunt compuse din trei ramuri: Armata, Forțele Aeriene, și personalul general al Ministerului Apărării. General-colonel Leonid Malțev conduce Ministerul Apărării,[119] iar Aleksander Lukașenko (în calitate de șef al statului) este comandant suprem.[120] Forțele Armate s-au înființat în 1992 pe baza unor părți din fostaArmată Sovietică aflate pe teritoriul republicii. Procesul de transformare a forțelor sovietice în Armata Belarusului, încheiat în 1997, a dus la reducerea numărului de soldați cu 30.000 și restructurarea formațiunilor și conducerii.[121]
Mare parte din membrii armatei Belarusului sunt recruți în serviciu obligatoriu, care durează 12 luni pentru absolvenții de învățământ superior și 18 luni pentru restul.[122] Scăderea demografică a populației în segmentul de vârstă a recrutării a crescut importanța soldaților profesioniști, care numărau în 2001 12.000 de persoane.[123] În 2005, circa 1,4 % din PIB-ul Belarusului este dedicat cheltuielilor militare.[124] Belarus nu și-a exprimat dorința de a adera laNATO dar a participat la Programul Parteneriat Individual începând cu 1997,[125] iar Belarusul oferă suport pentru realimentare și utilizare a spațiului aerian pentru misiuneaISAF dinAfghanistan.[126] Belarus a început cooperarea cu NATO prin semnarea documentelor de participare la Programul Parteneriat pentru Pace în 1995.[127] Belarusul nu poate însă să adere la NATO deoarece este membră aOrganizației Tratatului de Securitate Colectivă. Tensiunile dintre NATO și Belarus au ajuns la un maxim după alegerile prezidențiale din martie 2006.[128]
Belarusul este împărțit în șase regiuni (înbelarusăвобласць,voblasć, înrusăобласть,oblast), denumite fiecare după orașul de reședință.[129] Fiecare regiune are o autoritate legislativă regională, denumităsfat regional (înbelarusăабласны Савет Дэпутатаўablasny Savet Deputataŭ; înrusăобластной Совет Депутатов,oblastnoi Sovet Deputatov), ales de locuitorii fiecărei regiuni, precum și o autoritate regională executivă denumită Comitetul Administrativ (înbelarusăабласны выканаўчы камітэт,ablasny vykanaŭčy kamitet; înrusăобластной исполнительный комитет,oblastnoi ispolnitelnnîi komitet), al cărui președinte este numit de președintele țării.[130] Regiunile sunt împărțite la rândul lor în raioane (înbelarusăраён,rajon; înrusăрайон,raion).[129]
Regiunile Belarusului
Fiecareraion are propria autoritate legislativă, sausfat raional, (înbelarusăраённы Савет Дэпутатаў,rajonny Savet Deputataŭ; înrusăрайонный Совет Депутатов,raionîi Sovet Deputatov) ales de locuitori, și o autoritate executivă numită de guvern. În 2002, cele șase regiuni erau împărțite în 118 raioane, 102 orașe, și 108 de așezări urbanizate.[131] Orașul Minsk este împărțit în nouă districte și are statut special, fiind capitala țării.[132] El este guvernat de un comitet executiv și a primit chartă de autoguvernare.[133]
Creșterea PIBului Belarusului între 1995 și 2007, plus o estimare pe 2008.Economia belarusă pe sectoare.Prezentare grafică a exporturilor Belarusului în 28 de categorii.
Mare parte din economia Belarusului rămâne în continuarecontrolată de stat[102] și a fost descrisă ca fiind „de tip sovietic”.[134] Astfel, 51,2 % din forța de muncă din țară este angajată în companii de stat, 47,4 % în companii private locale (dintre care doar 5,7 % au capital parțial străin), iar 1,4 % lucrează la companii străine.[135] Țara importă în principal din Rusia, inclusiv petrol.[136][137] Printre cele mai importante produse agricole se numără cartofii și produsele rezultate din creșterea vitelor, inclusiv carne și lapte.[138] În 1994, principalele produse de export ale Belarusului erau mașinile grele (în special tractoare), produse agricole și energie.[139]
Istoric, industria textilă și prelucrarea lemnului au constituit părți semnificative din industrie.[140] La destrămarea URSS în 1991, Belarusul era una dintre cele mai industrializate țări din lume, în termeni de procentaj al producției industriale în PIB, și era cel mai bogat stat membru al CSI.[141] Economic, Belarusul s-a implicat în CSI,Comunitatea Economică Euroasiatică și înUniunea cu Rusia.
În anii 1990, însă, producția industrială s-a prăbușit din cauza scăderii importurilor, investițiilor și a cererii de produse belaruse din partea partenerilor comerciali.[142] PIB-ul a început să crească abia în 1996;[143] aceasta a coincis cu implementarea subvențiilor de stat.[143] În 2006, PIB-ul ajunsese la83,1 miliarde de dolari cu paritate a puterii de cumpărare (estimată), sau circa 8.100 de dolari pe cap de locuitori.[138] În 2005, PIB crescuse cu 9,9 %; rata medie a inflației era de 9,5 %.[138]
În 2006, cel mai mare partener comercial al Belarusului era Rusia, cu circa jumătate din tranzacții, al doilea fiind Uniunea Europeană în ansamblul ei, cu circa o treime din volumul total al tranzacțiilor.[144][145] Din cauza neprotejării drepturilor muncitorilor, însă, Belarusul și-a pierdut statutul din cadrul Sistemului Generalizat de Preferințe al UE la21 iunie 2007, ceea ce a dus la creșterea taxelor vamale la nivelul normal.[145] Belarusul a cerut să devină membru alOMC în 1993.[146]
Reversul bancnotei de 500 deruble belaruse (BYN), moneda națională
Forța de muncă este formată din peste patru milioane de oameni, între care femeile dețin puțin mai multe slujbe decât bărbații.[147] În 2005, circa un sfert din populație era angajată în industrie.[147] Mulți oameni lucrau și în agricultură, vânzări și educație. Rata șomajului, conform statisticilor guvernamentale, era de 1,5 % în 2005.[147] Existau 679.000 de belaruși șomeri, dintre care două treimi erau femei.[147] Rata șomajului a scăzut după 2003, când rata totală a șomajului a fost cea mai mare de la începutul înregistrărilor din 1995.[147]
Moneda Belarusului esterubla belarusă (BYN). Ea a fost introdusă în mai 1992, în loculrublei sovietice. Rubla a fost denominată în 2016.[148] În contextulUniunii Statele Rusia-Belarus, ambele țări au discutat utilizarea unei monede unice după modelul euro. Aceasta a dus la propunerea ca rubla belarusă să fie desființată și înlocuită curubla rusească (RUB), începând cu1 ianuarie 2008. În august 2007,Banca Națională a Republicii Belarus nu a mai ținut cursul de schimb fix cu rubla rusească.[149] Sistemul bancar al Belarusul constă din treizeci de bănci de stat și una privatizată.[150] La 23 mai 2011, rubla belarusă s-a depreciat cu 56 % față de dolar. Deprecierea aceasta a fost și mai abruptă pe piața neagră, iar colapsul financiar părea iminent, cetățenii cumpărând masiv dolari, euro, bunuri de utilizare îndelungată și alimente conservate.[151] La 1 iunie 2011, Belarusul a cerut un pachet economic de salvare de laFondul Monetar Internațional.[152][153]
Conform recensământului din 2009, populația este de 9.503.807.[154] Etniciibelaruși constituie 83,7 % din totalul populației.[155] Principalele minorități sunt:rușii (8,3 %),polonezii (3,1 %), șiucrainenii (1,7 %).[155] Cele două limbi oficiale în Belarus sunt rusa șibelarusa;[156] Rusa este limba principală, utilizată de 72 % din populație, în timp ce belarusa, a doua limbă oficială, mai este folosită doar de 11,9 %.[157] Minoritățile vorbesc șipoloneza,ucraineana șiidiș.[158]
Densitatea medie a populației Belarusului este de circa 50 de locuitori pe kilometru pătrat; 70 % din populație este concentrată în zone urbane.Minsk, capitala țării și cel mai mare oraș, este locuit de 1.836.808 locuitori, în 2009.[155]Gomel, cu 481.000 de locuitori, este al doilea oraș și este reședința regiunii Homjel. Alte mari orașe suntMoghilău (365.100),Vitebsk (342.400),Hrodna (314.800) șiBrest (298.300).[159]
Ca și multe alte țări europene, Belarusul înregistrează scădere demografică și spor natural negativ. În 2007, populația Belarusului a scăzut cu 0,41 % și rata fertilității a fost de 1,22,[160] mult sub rata de înlocuire. Rata migrației nete este de +0,38 la 1.000 de locuitori, indicând că Belarusul are parte de o imigrație puțin mai mare ca emigrația. În 2007, 69,7 % din populația Belarusului avea vârsta cuprinsă între 14 și 64 de ani; 16 % avea sub 14 ani, iar 14,6 % avea peste 65. Populația este în proces de îmbătrânire: vârsta mediană este de 37 de ani, dar se estimează că până în 2050 ar putea ajunge între 55 și 65 de ani.[161] Raportul între bărbați și femei în Belarus este de circa 0,88.[160] Speranța medie de viață este de 68,7 ani (63 ani pentru bărbați și 74,9 ani pentru femei).[160] Peste 99 % din belaruși știu să citească și să scrie.[160][162]
Ortodoxismul este religia practicată de 80 % din populație. Catolicismul este răspândit mai ales în vest, existând și diferite culteprotestante (datând în special din timpul ocupațieiSuediei protestante).[163] Alte minorități practicăiudaismul și alte religii. Mulți Belaruși au trecut laBiserica Ortodoxă Rusă după anexarea de către Rusia a zonelor belaruse dinUniunea Polono-Lituaniană. Ca urmare, Biserica Ortodoxă Rusă este principala organizație religioasă ca număr de aderenți.
Minoritatea romano-catolică din Belarus, care constituie circa 15 % din populație[109] și este concentrată în vestul țării, în special în zona orașuluiHrodna, este formată atât din belaruși, cât și din membrii minoritățilorpoloneză șilituaniană.[164] Într-o declarație dată mass-media în ce privește legăturile între Belarusian și Vatican, președintele Lukașenko a afirmat că ortodocșii și catolicii sunt „principalele două confesiuni din țara noastră”.[165] Circa un procent aparținBisericii Greco-Catolice Belaruse.[164]
Belarusul a fost un principal centru al populației evreiești din Europa, 10 % din populație fiind evreiască înaintea celui de al Doilea Război Mondial. Aceasta a fost redusă însă de război, înfometare, deportări, masacre și emigrări, astfel că astăzi ea a rămas doar o mică minoritate, de mai puțin de 1 %.[166]Tătarii lipcani, în număr de peste 15.000, sunt musulmani. Conform articolului 16 alConstituției, Belarusul nu are religie oficială. Deși același articol acordălibertatea religiilor, organizațiile religioase considerate dăunătoare guvernului sau ordinii sociale pot fi interzise.[167]
Literatura belarusă a început cu textele religioase din secolele al XI-lea–al XIII-lea, cum ar fi poeziile din secolul al XII-lea ale luiChiril din Turaŭ.[168] Până în secolul al XVI-lea,Francysk Skaryna dinPoloțk a tradus Biblia în belarusă. Această traducere a fost publicată laPraga și laVilnius în anii 1517 și 1525, ea devenind prima carte tipărită în Belarus și chiar în toată Europa de Est.[169] Era modernă a literaturii belaruse a început la sfârșitul secolului al XIX-lea; un scriitor proeminent a fostJanka Kupała. Mulți scriitori belaruși ai vremii, cum ar fiUładzimir Žyłka, Kazimir Svajak,Yakub Kolas,Źmitrok Biadula șiMaksim Haretski, au scris pentruNaša Niva, un ziar de limbă belarusă publicat la Vilnius.
După ce Belarusul a fost incorporat în Uniunea Sovietică, guvernul sovietic a preluat controlul asupra chestiunilor culturale ale republicii. La început, a fost urmată o politică de „bielorusizare” în nou-formata (RSS Bielorusă). Această politică a fost inversată în anii 1930, iar majoritatea intelectualilor belaruși și a naționaliștilor au fost exilați sau uciși în epurările staliniste.[170] Libera dezvoltare a literaturii belaruse a avut loc doar în teritoriul deținut de Polonia până la ocupația sovietică din 1939.[169] Mai mulți poeți și scriitori au plecat în exil după ocuparea nazistă a Belarusului și s-au întors abia în anii 1960.[169] Ultima mare revigorare a literaturii belaruse a avut loc în anii 1960, cu romanele publicate deVasil Bykaŭ șiUładzimir Karatkievič.
În secolul al XIX-lea, compozitorul polonezStanisław Moniuszko a compus opere și bucăți de muzică de cameră pe când locuia în Minsk. În timpul șederii sale, a colaborat cu poetul belarusVincent Dunin-Marcinkievič pentru a crea operaSielanka (Țăranca). La sfârșitul secolului al XIX-lea, marile orașe belaruse aveau propria operă și propria trupă de balet. BaletulPrivighetoarea de M. Kroshner a fost compus în perioada sovietică și a devenit primul balet belarus reprezentat la Teatrul Național Academic de Balet Bolșoi din Minsk.[171]
Dupăal Doilea Război Mondial, muzica s-a concentrat pe greutățile îndurate de poporul belarus și pe cei care au luptat pentru apărarea patriei. În această perioadă, A. Bogatîriov, autorul opereiÎn pădurea virgină Polesye, a servit drept „mentor” al compozitorilor belaruși.[172] Teatrul Național Academic de Balet, din Minsk, a primitPremiul Benois de la Dance în 1996, acordat celei mai bune trupe de balet din lume.[172] Muzica rock a devenit recent din ce în ce mai populară, deși guvernul a încercat să limiteze cantitatea de muzică străină difuzată la radio în favoarea muzicii tradiționale. Din 2004, Belarusul trimite artiști laconcursul muzical Eurovision.[173]
Guvernul Belarusului sponsorizează festivaluri culturale anuale, cum ar fiBazarul Slavianski din Vicebsk, care scoate la rampă artiști, actori, scriitori și muzicieni belaruși. Mai multe sărbători oficiale, cum ar fi Ziua Independenței, și Ziua Victoriei, atrag mari mulțimi și adesea includ spectacole de artificii și parade militare, în special la Vitebsk și Minsk.[174] Ministerul Culturii finanțează evenimente ce promovează arta și cultura belarusă atât în țară, cât și peste hotare.
Portul tradițional belarus datează din perioadaRusiei Kievene. Din cauza climei reci, hainele au fost făcute în așa fel încât să rețină căldura și erau de regulă făcute dinin saulână. Ele erau decorate cu modele ornamentale influențate din culturile popoarelor vecine: polonez, lituanian, rus, ucrainean, leton, lituanian, și din cele ale altor țări europene. Fiecare regiune din Belarus are modelele sale specifice.[175] Un model ornamental frecvent întâlnit în costumele populare vechi decorează astăzidrapelul Belarusului, adoptat într-undisputat referendum în 1995.[176]
Bucătăria belarusă este în principal bazată pe legume, carne (în special de porc) și pâine. Un belarus tipic servește un mic dejun ușor și două mese bogate, cina fiind cea mai mare masă a zilei. În Belarus se consumă pâine de grâu și secară, dar cea de secară este mai des întâlnită, deoarece grâul nu poate fi ușor crescut din cauza condițiilor climatice. Pentru a da dovadă de ospitalitate, gazda prezintă o ofrandă depâine și sare la întâmpinarea unui oaspete.[177] Băuturile populare din Belarus suntvotcă rusească de grâu șikvas, o băutură obținută din pâine neagră de malț sau din făină de grâu, fermentată.Kvassul poate fi combinat și cu legume tăiate felii pentru a obține o supă rece denumităokroșka.[178]
Belarus a concurat la Jocurile Olimpice de laJocurile Olimpice de iarnă din 1994 ca națiune independentă. Primind o mare sponsorizare din partea guvernului,hocheiul pe gheață este al doilea sport ca popularitate din țară, dupăfotbal.Echipa națională de fotbal nu s-a calificat niciodată la un turneu major; cu toate acestea,BATE Borisov a jucat înLiga Campionilor.Echipa națională de hochei a terminat pe locul al patrulea laJocurile Olimpice de la Salt Lake City din 2002, după o victorie memorabilă asupra Suediei în sferturile de finală și concurează în mod regulat laCampionatele Mondiale, ajungând adesea în sferturile de finală. Numeroși jucători din Belarus sunt prezenți în Liga Kontinentală de Hochei din Eurasia, în special pentru clubul din Belarus HC Dinamo Minsk, iar mai mulți au jucat și înLiga Națională de Hochei din America de Nord. Campionatul Mondial IIHF 2014 a fost găzduit în Belarus, iar Campionatul Mondial IIHF 2021 trebuia să fie găzduit împreună în Letonia și Belarus, dar a fost anulat din cauza protestelor ample și a preocupărilor de securitate. Campionatele europene UEC pe pistă din 2021 la ciclism au fost, de asemenea, anulate, deoarece Belarus nu a fost considerată o gazdă sigură.
Victoria Azarenka, jucătoare de tenis profesionistă și fostă numărul 1 mondial la simplu
Alți sportivi notabili din Belarus includ ciclistulVasil Kirîienka, care a câștigat Campionatul Mondial de cronometru pe șosea din 2015 și alergătoarea de mijlocMarina Arzamasova, care a câștigat medalia de aur la 800 m la Campionatele Mondiale de atletism din 2015.Andrei Arlovski, care s-a născut înBabruisk,RSS Bielorusia, este un actual luptător UFC și fost campion mondialUFC la categoria grea.
În 2008, existau 3,718 milioane de linii telefonice, în comparație cu8,639 milioane de telefoane mobile în Belarus. Majoritatea liniilor telefonice fixe sunt operate de Beltelcom, companie de stat. Circa două treimi din toate serviciile de telefonie rulează pe sisteme digitale, iar media deținerii de telefoane mobile este de circa 9 telefoane la 10 persoane. Existau aproximativ 113.000 de difuzori de Internet în Belarus în 2009, care deserveau aproximativ3,107 milioane de utilizatori de Internet.[183]
Cel mai mare grup de firme de media din Belarus este Compania Națională de Stat de Radio și Televiziune. Ea operează mai multe posturi de radio și televiziune care difuzează conținut pe plan intern și internațional, fie prin semnale tradiționale, fie prin Internet.[184] Rețeaua de Difuzare de Televiziune este una dintre principalele posturi independente de televiziune din Belarus, în principal difuzând programe refionale, precum și o copie a show-uluiThe Big Bang Theory intitulatăTeoreticienii.[185] Mai multe ziare, tipărite fie în belarusă fie în rusă, oferă informații sau conținut de interes special, pe domenii cum ar fi afacerile, politica și sportul. În 1998, erau mai puțin de 100 de posturi radio în Belarus: 28AM, 37FM și 11 peunde scurte.[183]
Activitatea companiilor media este reglementată prin Legea Presei și a altor Mass Media, adoptată la13 ianuarie 1995.[186] Aceasta acordă libertate presei, dar articolul 5 interzicecalomnierea președintelui Belarusului sau a altor oficiali stipulați în Constituție.[186] Guvernul Belarusului este criticat pentru acțiunea împotriva presei. Ziare cum ar fiNaša Niva șiBelaruskaia Delovaia Gazeta au fost luate în vizor de autorități după ce au publicat rapoarte ce critică pe președintele Lukașenko și alți oficiali din guvern.[187][188] OSCE șiFreedom House au comentat referitor la pierderea libertății presei în Belarus. În 2009, Freedom House a dat Belarusului un scor de 6,75 (neliber) la libertatea presei. O altă problemă pentru presa belarusă este dispariția nerezolvată a mai multor jurnaliști.[189]
^Historical Atlas, Ancient and Classical World, [Atlas istoric al lumii antice și clasice] de John Haywood, 1998
^abRambaud, Alfred ().Russia. P. F. Collier & Son. pp. 46–48.
^abTreuttel ().The Foreign Quarterly Review. New York, New York: Jemia Mason. p. 38.
^Plokhy, Serhii ().The Origins of the Slavic Nations [Originea popoarelor slave] (în engleză). Cambridge University Press. pp. 94–95.ISBN0-521-86403-8.
^Robinson, Charles Henry ().The Conversion of Europe [Transformarea Europei] (în engleză). Longmans, Green. pp. 491–492.
^Lerski, George Jan ().Historical Dictionary of Poland, 966–1945 [Dicționar istoric al Poloniei, 966-1945] (în engleză).Greenwood Press. pp. 181–182.ISBN0-313-26007-9.
^Edited by Michael Jones ().The New Cambridge Medieval History (Vol.6) (în engleză). Cambridge University Press. p. 710.ISBN0-521-36290-3.Mentenanță CS1: Text în plus: lista autorilor (link)
^„State Border – Delimitation History” [Frontiera de stat — istoria delimitărilor] (în engleză). State Border Committee of the Republic of Belarus.. Arhivat dinoriginal la. Accesat în.
^Jeffries, Ian ().The countries of the former Soviet Union at the turn of the twenty-first century: the Baltic and European states in transition [Țările fostei Uniuni Sovietice în pragul secolului al XXI-lea: țările baltice și europene în tranziție] (în engleză). Routledge. p. 274.ISBN041525230X.
^Carvalho, Fernando Duarte ().Defence Related SME's: Analysis and Description of Current Conditions. IOS Press. p. 32.ISBN1-58603-408-1.
^„About Minsk”. Comitetul Executiv al Orașului Minsk.. Arhivat dinoriginal la. Accesat în.
^„About Minsk”. Comitetul Executiv al Orașului Minsk. Accesat în.
^„Belarus shuns Moscow amid loan row” [Belarusul întoarce spatele Moscovei în scandalul împrumuturilor]. Al Jazeera English.. Accesat în.Belarus' Soviet-style economy has been propped up in part by cheap Russian gas and oil and Lukashenko has called for his country to reunite with Russia.
^Ministerul Statisticii și Analizei din Republica Belarus ().„Labour”. Arhivat dinoriginal la. Accesat în.
^„Tres de cada cuatro bielorrusos emplean en su vida cotidiana el ruso” [Trei din patru belaruși vorbesc rusa în viața de zi cu zi] (în spaniolă). Arhivat dinoriginal la. Accesat în.According to results announced today from an investigation by The Center for Information and Analysis of the Presidency of Belarus ... [f]or 72% of the population, Russian in the primary language used in everyday life ... According to the study, only 11.9% of inhabitants primarily speaks Belarusian, while the rest uses a mix of Russian and Belarusian. 29.4%... speaks, reads, and writes in Belorusian, while 52.5% only speaks and reads it ... [O]ne in ten does not understand Belorusian [at all]. (citat tradus din spaniolă în engleză)
^Gordon, Raymond G., Jr. (ed.), 2005. Ethnologue: Languages of the World, Fifteenth edition. Dallas, Tex.: SIL International. Versiunea online:Ethnologue.com.
^Tereshkovich, Pavel (). „The Belarusian Road to Modernity” [Drumul belarus spre modernitate].International Journal of Sociology. Belarus:Between the East and the West (I).31 (3): 78–89.JSTOR20628625.
1 Întinde granița convențională dintre Europa și un alt continent.2 Este considerat european din motive culturale, politice și istorice, dar se află geografic în Asia de Vest.3 Insulele oceanice aflate în apropierea Europei sunt de obicei incluse în cadrul continentului, chiar dacă nu se află pe platforma sa continentală.4 Este guvernat deSfântul Scaun, care are suveranitate asupraVaticanului. Țări după continent:Africa·America de Nord·America de Sud·Asia·Europa·Oceania
.svg)
.png)
.jpg)
.svg)
