Bastarnii erau un poporgermanic, originar dincentrul Europei. Spre sfârșitul secolului II î.Hr., bastarnii s-au strămutat pe teritoriul de azi alMoldovei (Romania) si alRepublicii Moldova, până laDunăre șiMarea Neagră. Munții Moldovei erau cunoscuți geografilor antici sub numeleAlpes Bastarnici.
Prima mențiune a bastarnilor datează din jurul anului200 î.Hr., când geografulDemetrios dinCallatis, descriind ținuturile de la nord de gurile Dunării, îi întâlnește aici, „veniți din alte părți”. IstoriculTrogus Pompeius relatează despre luptele dintre bastarni șidaci. Învinși la început și pedepsiți din această cauză de regele lor,Oroles, să îndeplinească îndatoriri ce reveneau femeilor, dacii au sfârșit prin a-i învinge pe noii veniți. Deși nu se știe precis când au avut loc aceste evenimente, este cert căBurebista a fost cel care a pus capăt „episodului bastarnic” din istoriaDaciei.
În contrast cu momentul Oroles, două alte episoade ulterioare îi prezintă pe bastarni în aceeași tabără cu dacii. Așa s-a întâmplat în61 î.Hr., când bastarnii sosiți în ajutotulgeților sud-dunăreni au înfrânt sub zidurile catățiiHistria oastea romană condusă de proconsululGaius Antonius Hybrida. Treizeci și doi de ani mai târziu, victoria a fost însă aromanilor, iar bastarnii, pierzându-și regeleDeldon pe câmpul de luptă, au fost nevoiți să se retragă la nord deDunăre. Faptul că Crassus, comandantul legiunilor învingătoare, a continuat războiul contra regilor geți dinDobrogea,Dapyx șiZyraxes, dovedește că aceștia fuseseră aliați cu bastarnii. De altfel, potrivit luiDio Cassius, în reședința lui Zyraxes de laGenucla se aflau steagurile luate de la Gaius Antonius Hybrida, în bătălia de lângă Histria.
După victoria lui Crassus, bastarnii au pierdut șansa de a se menține în prim planul istoriei regionale. De aici înainte, hegemonia lumii „barbare” de la nord de Dunărea de jos, a aparținut pe rânddacilor,sarmaților,carpilor șigoților.
În cele din urmă, în jurul anului 282 d.Hr. împăratulProbus i-a învins pe bastarni și a strămutat o sută de mii dintre ei la sud de Dunăre, în imperiu. Aceasta este ultima menționare a bastarnilor în izvoarele istorice.
Bastarnii s-au așezat în nordulMoldovei la începutulsecolului II î.Hr.Strabon menționează în lucrarea să trei neamuri bastarnice:peucinii,atmonii șisidonii.
Între182-180 î.Hr., se situau în zonagurilor Dunării. În această perioadă vor fi recrutați deFilip al V-lea,regele Macedoniei, care le-a promis ținutul locuit dedardani în schimbul sprijinului înlupta împotrivaromanilor. Astfel, în 179 i.en.,Clondicus, conducătorul bastarnilor, a condus o expediție la sud deDunăre. Bastarnii vor ajunge prea târziu pentru a-l ajuta pe Filip.
Conform luiTrogus Pompeius, bastarnii se vor lupta de două ori curegeledacilor,Oroles. Bastarnii s-au inflitrat și înTransilvania, laMorești fiind descoperită o așezare cu ceramică bastarnică.
Bastarnii au sprijinitcoaliția antiromană aregeluiMithridates al VI-lea Eupator, în73 î.Hr., participând la luptele pentru portulCalcedon, unde ar fi murit 20 000 de soldați.
În61 î.Hr., au sprijinit locuitoriiHistriei în lupta împotriva guvernatoruluiMacedoniei,Antonius Hybrida.
Între29-28 î.Hr., bastarnii, conduși de regeleDeldo, au pătruns înMoesia. Înbătălia de pe râul Cebros sunt înfrânți deMarcus Licinius Crassus și aliatul lui, regelegețilorRholes, conform luiCassius Dio.
Cam în jurul anilor30-20 î.Hr.cultura materială a bastarnilor dispare. Cu toate acestea, bastarnii vor continua să fie menționați până însecolul al III-lea. Acest fapt ar putea fi cauyat de confuzia dintre alte culturi germanice din zonă și bastarni, romanii nefăcând diferența între aceștia.[1]
Aceștia au participat larăzboaiele daco-romane, căci figurează peColumna lui Traian și pemonumentul de la Adamclisi.
Ultima mențiune a bastarnilor ar fi fost în timpul domniei luiDioclețian, aceștia fiind printre popoarele cu care împăratul roman s-ar fi confruntat.[2]
Țară lor de origine era întreOder șiElba. Au migrat policentric, și apoi succesiv, coborând peVistula,Nistru șiNipru. Se găsesc elemente de cultură materială bastarnicăPoienești-Lucășeuca, precum și așezări laGhelăiești,Botoșana,Lozna,Târpești, necropole ce constau în 259 de morminte la Poienești, 150 de morminte laBoroșești, precum și înDolineni. S-au găsit obiecte de ceramică neagră, lustruită, cu buza fatetada și torți de formă literei X, cățeii de vatră, fibule de tippomeranian, coliere în formă de coroană.
Bastarnii practicau incineratia, depunând în urnă oasele incinerate sau în groapă. Mormintele erau de plan rotund sau oval, iar inventarele funerare erau modeste, ce constau în obiecte de ceramică cu urme de ardere secundară. Mormintele bărbaților nu prea aveau inventar, doar în trei morminte fiind găsite arme, în rest doar brice și pumnale. Inventarul mormintelor de femei cuprinde fibule, mărgele din sticlă, brățări.