Stilul baroc folosea contrastul, mișcarea, detaliile exuberante, culoarea profundă, măreția și surpriza pentru producerea unui sentiment de uimire. Stilul a apărut la începutul secolului al XVII-lea, înRoma, apoi răspândindu-se rapid în Franța, Italia de nord, Spania și Portugalia, iar mai târziu în Austria, sudul Germaniei și Rusia. Până înanii 1730, evoluase într-un stil și mai flamboiant, numitrocaille saurococo, care a apărut în Franța șiEuropa Centrală până la mijlocul secolului al XVIII-lea.
Înartele decorativă se produce un exces de ornamentație. Îndepărtarea de la clasicismul renascentist are căi proprii în fiecare țară. Dar o caracteristică generală e aceea că peste tot punctul de plecare îl constituie elementele ornamentale introduse deRenaștere. Repertoriul clasic e aglomerat, îndesit, suprapus, încărcat, cu scopul de a stârni efecte de șoc. Motive noi introduse de baroc sunt:cartușul, trofeele și armele, coșuri cu fructe sau flori, și altele, realizate în marchetărie,stucaturi, sau sculptate.[2]
Pandantiv în formă de siren, făcut dintr-operlă barocă (torsul) cu un set de monturi de aur emailat cu rubine, probabil circa 1860, înMuzeul Metropolitan de Artă (New York City)
Cuvântul românesc „baroc” provine direct dinfranceză.[3] Unii cercetători afirmă că termenul francez provine de la cuvântul portughez „barroco” (în traducere „o perlă defectuoasă”), care e posibil să derive de lalatinescul „verruca”,[4] („verucă”) sau de la un cuvânt cu sufixul „-ǒccu” (comun în Iberia pre-romană).[5][6][7] Alte surse sugerează un termenlatin medieval folosit în logică, „baroco”, ca fiind cea mai probabilă sursă.[8]
Însecolul al XVI-lea, cuvântul latin medieval „baroco” a trecut dincolo de logica scolastică și era folosit pentru a caracteriza orice care părea absurd de complex. Filozoful francezMichel de Montaigne (1533-1592) a asociat termenul „baroco” cu „Bizar și inutil de complicat”.[9] Alte surse timpurii asociază barocul cu magia, complexitatea, confuzia și excesul.
Cuvântul „baroc” a fost asociat și cu perlele neregulate înainte desecolul al XVIII-lea. „Baroque“-ul francez și „barroco”-ul portughez erau termeni asociați adesea cu bijuteriile. Un exemplu din 1531 folosește termenul ca să descrie perlele într-un inventar al comorilor a luiCarol al V-lea al Franței.[10] Mai târziu, cuvântul apare într-o ediție din 1694 aLe Dictionnaire de l’Académie Française, care descrie „broque”-ul ca fiind „folosit doar pentru perlele care sunt imperfect de rotunde.”[11] Un dicționar portughez din 1728 descrie într-un mod asemănător „barroco”-ul ca însemnând „o perla inegală și de proastă calitate”.[12]
O derivare alternativă a cuvântului „baroc” sugerează numele pictorului italianFederico Barocci (1528–1612), ale cărui opere au influențat stilul.[13]
În secolul al XVIII-lea termenul a început să fie folosit ca să descrie muzica, și nu într-un mod lingușitor. Într-o recenzie satirică anonimă a premierei luiHippolyte et Aricie, deJean-Philippe Rameau, în octombrie 1733, care a fost tipărită înMercure de France în mai 1734, criticul a scris că noutatea în această operă este „du barocque”, plângându-se că muzica nu avea o melodie coerentă, nu se confrunta cu disonanțele, schimbă în mod constant cheia și contorul, și trecea rapid prin fiecare dispozitiv compozițional.[14]
În 1762,Le Dictionnaire de l'Académie Française a consemnat că termenul poate să descrie figurat ceva „neregulat, bizar sau inegal”.[15]
Jean-Jacques Rousseau, care erau un muzician și compozitor, precum și filozof, a scris în 1768 înEnciclopédie: „Muzica barocă este aceea în care armonia este confundată și încărcată de modulări și disonanțe. Cântarea este aspră și nefirească, intonația este dificilă și mișcarea limitată. Se pare că termenul provine de la cuvântul „baroco” folosit de logicieni.”.[9][16]
Termenii francezi „style baroque” și „musique baroque” au apărut înLe Dictionnaire de l’Académie Française în 1835.[18] Până la mijlocul secolului al XIX-lea, criticii de artă și istoricii au adoptat termenul „baroc” ca o modalitate de a ridiculiza arta post-renascentistă. Ăsta a fost sensul cuvântului folosit în 1855 de istoricul de artăJacob Burckhardt, care a scris că artiștii baroci „disprețuiau și abuzau detaliile” pentru că le lipsea „respectul pentru tradiție”.[19]
În 1888, istoricul de artăHeinrich Wölfflin a publicat prima lucrare academică serioasă asupra stilului,Renaissance und Barock, care a descris diferențele dintre pictura, sculptura și arhitectura renascentiste și cele baroce.[20]
Barocul în arhitectură a fost rezultatul doctrinelor adoptate deBiserica Catolică laConciliul Tridentin în 1545–1563, ca răspuns laReforma Protestantă. Prima fază aContrareformei impunea un stil academic sever asupra arhitecturii religioase, care apelase la intelectuali, dar nu la masa credincioșilor. Conciliul Tridentin a decis în schimb să apeleze la un public mai popular și a declarat că artele ar trebui să comunice teme religioase cu implicare directă și emoțională.[22][23] Arta barocă luterană s-a dezvoltat ca un semn al identității, ca răspuns labeeldenstorm al calviniștilor.[24]
Bisericile baroce sunt proiectate cu un spațiu central mare, unde credincioșii ar putea să fie aproape de altar, cu o cupolă ridicată, permițând luminii să lumineze biserica de dedesubt. Cupola e una dintre trăsăturile simbolice centrale ale arhitecturii baroce care ilustrează unirea dintre ceruri și pământ, interiorul cupolei fiind decorat generos cu picturi cu îngeri și sfinți și cu statuete destuc cu îngeri, dând impresia celor de mai jos că se uită spre rai.[25] O altă trăsătură a bisericilor baroce estequadratura; picturitrompe-l'œil pe tavan înconjurate de stucaturi, fie reale, fie pictate, aglomerate cu picturi cu sfinți și îngeri și conectate prin detalii arhitecturale cu balustrade șiconsole. Picturile quadratura cuatlanți sub cornișe par să susțină tavanul bisericii. Spre deosebire de plafoanele pictate ale luiMichelangelo dinCapela Sixtină, care au combinat diferite scene, fiecare cu propria perspectivă, ca să fie privite pe rând, picturile baroce de pe tavane sunt create cu atenție, astfel încât privitorul de pe podeaua bisericii să vadă întregul tavan în perspectivă corectă, ca și cum figurile ar fi reale.
Interioarele bisericilor baroce deveneau din ce în ce mai ornamentate în anumite perioade și se concentrau în jurul altarului, de obicei așezat sub cupolă. Unele dintre cele mai cunoscute opere decorative baroce suntScaunul Sfântului Petru (1647–53) șiBaldachinul Sfântului Petru (1623–34), ambele deGian Lorenzo Bernini, înBazilica Sfântul Petru dinRoma. Baldachinul Sfântului Petru este un exemplu al echilibrului contrariilor în arta barocă; proporțiile gigantice ale operei, cu ușurința aparentă a baldachinului; și contrastul dintre coloanele răsucite solide, bronzul, aurul și marmura operei cu draperiile curgătoare ale îngerilor de pe baldachin.[26]Frauenkirche din Dresda servește ca un exemplu important al artei baroce luterane, care a fost finalizată în 1743 după ce a fost comandată de consiliul luteran al orașuluiDresda și a fost „comparată de observatorii din secolul al XVIII-lea cu Sfântul Petru din Roma”.[1]
Coloanele răsucite din interiorul bisericilor sunt una dintre principalele trăsăturile ale barocului. Oferă atât un sentiment de mișcare, cât și un mod dramatic de a reflecta lumina.Cartușul e un alt ornament caracteristic ornamentării baroce. Acestea erau plăci mari sculptate din marmură sau piatră, de obicei ovale și cu o suprafață rotunjită, care conținea imagini sau text cu litere aurite și erau așezate ca decorațiuni interioare sau deasupra ușilor clădirilor, transmițând mesaje celor de mai jos. Au avut o mare varietate de versiuni de-a lungul timpului și au fost găsite în toate tipurile de clădiri, de la catedrale și palate până la capele mici.[27]
Arhitecții baroc foloseau uneori perspectiva forțată ca să creeze iluzii. PentruPalatul Spada din Roma, Borromini a folosit coloane cu dimensiuni în scădere, o podea de îngustare și statuie în miniatură din grădina de dincolo ca să creeze iluzia că un pasaj avea o lungime de 30 de metri, când avea de fapt doar șapte metri lungime. O statuie de la sfârșitul pasajului pare să aibă dimensiuni naturale, chiar dacă are doar 60 de centimetri înălțime. Borromini a proiectat iluzia cu ajutorul unui matematician.
Prima clădire din Roma care a avut o fațadă barocă a fost BisericaIl Gesù în 1584; era clar după standardele baroce de mai târziu, dar a marcat o ruptură de fațadele tradiționale renascentiste care au precedat-o. Interiorul acestei biserici a rămas foarte auster o perioadă, până când a fost ornamentat intens.
LaRoma în 1605,Paul al V-lea a devenit primul dintr-o serie depapi care au comandat construirea de bazilici și biserici concepute astfel încât sâ inspire emoția și uimirea printr-o proliferare de forme și o bogăție de culori și efecte dramatice.[29] Printre cele mai influente monumente ale barocului timpuriu au fost fațadaBazilicii Sfântul Petru (1606-1619), precum și noua navă și loggia care au legat fațada cu cupola luiMichelangelo din biserica anterioară. Noul proiect a creat un contrast dramatic între cupola în creștere și fațada disproporționat de lată, și contrastul pe fațada însăși între coloaneledorice și marea masă aporticului.[30]
În mijlocul secolului al XVII-lea, stilul a atins apogeul. Multe lucrări monumentale au fost comandate de papiiUrban al VIII-lea șiAlexandru al VII-lea. Sculptorul și arhitectulGian Lorenzo Bernini a proiectat o nouă colonadă cvadruplă în jurul Pieței Sfântul Petru (1656-1667). Cele trei galerii de coloane dintr-o elipsă uriașă echilibrează cupola supradimensionată și îi dau bisericii și pieței o unitate și o atmosferă de teatru uriaș.[31]
Un alt inovator major al barocului italian a fostFrancesco Borromini, a cărui principală lucrare e BisericaSan Carlo alle Quattro Fontane (1634–1646). Simțul mișcării este dat nu de decorare, ci de pereții înșiși, care se ondulează și prin elementele concave și convexe, inclusiv un turn și un balcon ovale introduse într-o traversă concavă. Interiorul e la fel de revoluționar, spațiul principal al bisericii fiind oval, sub o cupolă ovală.[31]
Tavanele pictate, aglomerate cu îngeri, sfinți și efecte arhitecturaletrompe-l'œil, sunt o trăsătură importantă a barocului italian. Lucrări importante includIntrarea Sfântului Ignace în Paradis deAndrea Pozzo (1685-1695) dinBiserica Sant'Ignazio din Roma șiTriumful Numelui lui Iisus deGiovanni Battista Gaulli în BisericaIl Gesù dinRoma (1669-1683), care prezintă figuri care se revarsă din cadru, o iluminare dramatică oblică și contraste întunecate de lumină.[32] Stilul s-a răspândit rapid din Roma în alte regiuni din Italia: A apărut înVeneția înBazilica Santa Maria della Salute (1631–1687) deBaldassare Longhena, o formă octogonală extrem de originală încoronată cu o cupolă enormă. A apărut și înTorino, în special în Capela Sfântului Giulgiu (1668–1694) deGuarino Guarini. Stilul a început să fie folosit și la palate; Guarini a proiectatPalazzo Carignano din Torino, în timp ce Longhena a proiectatCa' Rezzonico peCanalul Mare, (1657), finalizat deGiorgio Massari, decorat cu picturi deGiovanni Battista Tiepolo.[33] O serie de cutremure masive dinSicilia a făcut necesară reconstrucția majorității lor și mai multe au fost construite în exuberantul baroc târziu sau în rococo.
Biserica catolică din Spania, în special iezuiții, au fost forța arhitecturii baroce spaniole. Prima lucrare importantă în stil a fost Capela San Isidro dinMadrid, începută în 1643 dePedro de la Torre. A contrastat o bogăție extremă de ornamente pe exterior, cu simplitate în interior, împărțită în mai multe spații și folosind efecte de lumină cu scopul de a crea un sentiment de mister.[38] Catedrala dinSantiago de Compostela a fost modernizată cu o serie de adăugări baroce începând de la sfârșitul secolului al XVII-lea, începând cu un turn clopotniță extrem de decorat (1680), apoi flancat de două turnuri și mai înalte și mai ornamentate, numite „Obradorio”, adăugate între 1738 și 1750 deFernando de Casas Novoa. Un alt reper al barocului spaniol este turnul paraclis alPalatului San Telmo dinSevilla, deLeonardo de Figueroa.[39]
Granada fusese doar eliberată de mauri în secolul al XV-lea și avea propria sa varietate de baroc. Pictorul, sculptorul și arhitectulAlonso Cano a proiectat interiorul baroc alCatedralei din Granada între 1652 și până la moartea sa în 1657. Prezintă contraste dramatice ale coloanelor albe masive și a decorului auriu.
Cea mai puternic ornamentată și fastuoasă formă de arhitectură barocă spaniolă e cunoscută ca stilulChurrigueresque, numit după frațiiChurriguera, care au lucrat în principal laSalamanca șiMadrid. Lucrările lor includ clădirile din piața principală a orașului,Plaza Mayor din Salamanca (1729).[39] Acest stil baroc extrem de ornamentat a fost foarte influent în multe biserici și catedrale construite de spanioli în Americi.
Alți arhitecți spanioli notabili ai barocului târziu suntPedro de Ribera, un elev al lui Churriguera, care a proiectat Azilul Regal de la San Fernando din Madrid, șiNarciso Tomé, care a proiectat renumitul altarEl Transparente, dinCatedrala din Toledo (1729–32), care dă iluzia, într-o anumită lumină, de a pluti în sus.[39]
Arhitecții barocului spaniol au avut un efect mult peste Spania; munca lor a fost extrem de influentă asupra bisericilor construite în coloniile spaniole din America Latină și Filipine. Biserica construită de iezuiți pentru un colegiu dinTepotzotlán, cu fațada și turnul ornamentate baroc, este un bun exemplu.
Din 1680 până în 1750, multe catedrale, abații și biserici de pelerinaj foarte decorate au fost construite în Europa Centrală, în Bavaria, Austria, Boemia și sud-vestul Poloniei. Unele sunt în stilrococo, un stil distinct, mai flamboiant și mai asimetric, care a ieșit din baroc, iar apoi l-a înlocuit înEuropa Centrală în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, până când a fost înlocuit la rândul său deneoclasicism.[43]
Un exemplu reprezentativ de biserică rococo esteBasilika Vierzehnheiligen, sauBazilica celor Paisprezece Sfinți Ajutători, o biserică de pelerinaj situată în apropierea orașuluiBad Staffelstein, lângăBamberg, înBavaria. Bazilica a fost proiectată deBalthasar Neumann și a fost construită între 1743 și 1772, planul său fiind o serie de cercuri care se înfășoară în jurul unui oval central, cu altarul plasat în centrul exact al bisericii. Interiorul acestei biserici ilustrează vârful decorațiunii rococo.[45] Un alt exemplu notabil al stilului esteWieskirche, o biserică de pelerinaj din sudul Bavariei. A fost proiectată de frațiiJohann Baptist Zimmermann șiDominikus Zimmermann. Este situată pe poaleleAlpilor, în municipalitateaSteingaden, îndistrictul Weilheim-Schongau din Bavaria (Germania). Construcția a fost ridicată între anii 1745 și 1754, iar interiorul e decorat cufresce șistucaturi în tradițiaȘcolii Wessobrunner. Acum este un patrimoniu mondial UNESCO.
Un alt exemplu notabil esteBiserica Sfântul Nicolae (Malá Strana) dinPraga (1704–55), construită deChristoph Dientzenhofer și fiul săuKilian Ignaz Dientzenhofer. Decorația acoperă toți pereții din interiorul bisericii. Altarul este așezat în naos sub cupola centrală și înconjurat de capele, lumina coborând din cupola de deasupra și din capelele din jur. Altarul este înconjurat în întregime de arcade, coloane, balustrade curbate șipilaștri din piatră colorată, care sunt bogat decorate cu statui, creând o confuzie deliberată între arhitectura reală și ornamentație. Arhitectura este transformată într-un teatru de lumină, culoare și mișcare.[26]
Diverseornamente și elemente arhitecturale baroce franceze
Franța a rezistat în mare parte barocului ornat din Italia, Spania, Viena și restul Europei. Barocul francez (adesea denumit „Grand Clasicism” sau pur și simplu „Clasicism” în Franța) este strâns asociat cu operele construite pentruLudovic al XIV-lea șiLudovic al XV-lea; prezintă mai multă ordine geometrică și măsură decât barocul și o decorație mai puțin elaborată pe fațade și în interioare.Ludovic al XIV-lea l-a invitat pe un maestru al barocului, Bernini, să prezinte un design pentru noua aripă aLuvrului, dar a respins-o în favoarea unui design mai clasic deClaude Perrault șiLouis Le Vau.[53]
Principalul proiect regal al perioadei a fost extindereaPalatului de la Versailles, început în 1661 de Le Vau cu decorarea de pictorulCharles Le Brun. Grădinile au fost proiectate deAndré Le Nôtre special ca să completeze și să amplifice arhitectura. Galerie des Glaces (Sala Oglinzilor), piesa centrală a château-ului, cu picturi ale lui Le Brun, a fost construită între 1678 și 1686. Mansart a finalizat Marele Trianon în 1687. Capela, proiectată de Cotte, a fost terminată în 1710. După moartea lui Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea a adăugat mai intimulMic Trianon și teatrul foarte ornat. Fântânile din grădini au fost concepute astfel încât să fie văzute din interior și ca să adăuge un efect dramatic. Palatul a fost admirat și copiat de alți monarhi ai Europei, în specialPetru cel Mare al Rusiei, care a vizitat Versaillesul la începutul domniei lui Ludovic al XV-lea și și-a construit propria versiune laPalatul Peterhof, lângăSankt Petersburg, între 1705 și 1725.[55]
Arhitectura barocă în Portugalia a durat aproximativ două secole (sfârșitul secolului al XVII-lea și secolul al XVIII-lea). Domnia luiIoan al V-lea și cea a luiIosif I au avut importuri crescute de aur și diamante, într-o perioadă numită Absolutism Regal, care i-a permis barocului portughez să înflorească.
Arhitectura barocă din Portugalia se bucură de o situație specială și o cronologie diferită de restul Europei. E condiționată de mai mulți factori politici, artistici și economici, care generează mai multe faze și diferite tipuri de influențe exterioare, rezultând într-un amestec unic.[66] Este o formă unică portugheză. Un alt factor cheie este existența arhitecturii iezuite, numită și „stil simplu” (Estilo Chão sau Estilo Plano)[67] care, după cum sugerează numele, este mai simplă și pare oarecum austeră.
Clădirile sunt bazilici cu o singură cameră, capela principală adâncă, cu capele laterale (cu uși mici pentru comunicare), fără decorațiuni interioare sau exterioare, cu un portal foarte simplu și ferestre. Este o clădire foarte practică, care îi permite să fie construită în întregul imperiu cu mici ajustări și pregătită ca să fie decorată mai târziu sau când o să fie disponibile resurse economice.
De fapt, primul baroc portughez nu lipsește din clădire, deoarece „stilul simplu” este ușor de transformat, prin decorare (pictură, decorare cu plăcuțe de faianță, etc.), transformând zonele goale în scenarii baroce pompoase și elaborate. Același lucru poate să fie aplicat și la exterior. Ulterior, este ușor să adaptezi clădirea la gustul timpului și al locului și să adaugi noi caracteristici și detalii. Practic și economic.
Cu mai mulți locuitori și resurse economice mai bune, nordul, în special zonelePorto șiBraga,[68][69][70] au asistat la o reînnoire arhitecturală, vizibilă în marea listă de biserici, mănăstiri și palate construite de aristocrație.
Debutul barocului rus saubarocul petrin e rezultatul unei lungi vizite a luiPetru cel Mare în vestul Europei între 1697 și 1698, unde a vizitat Chateaux de la Fontainebleu și Palatul de la Versailles, precum și alte monumente. El a decis, la întoarcerea în Rusia, să construiască monumente asemănătoare în Sankt Petersburg, care a devenit noua capitală a Rusiei în 1712. Monumentele majore ale barocului petrin includCatedrala Petru și Pavel șiPalatul Menshikov din Sankt Petersburg.
LaMoscova,barocul Narîșkin a devenit răspândit, în special în arhitectura bisericilor ortodoxe de la sfârșitul secolului al XVII-lea. Era o combinație între barocul vest-european cu stilurile populare tradiționalerusești.
Datorită colonizării Americii de către țările europene, barocul a apărut în mod natural și înLumea Nouă, găsind un teren deosebit de favorabil în regiunile dominate de Spania și Portugalia, ambele țări fiind centralizate și monarhii catolice. Artiști europeni au migrat în America, au făcut școală și, odată cu pătrunderea pe scară largă amisionarilor catolici, mulți dintre ei fiind artiști pricepuți, au creat un baroc multiform adesea influențat de gustul popular. Meșterii creoli șiamerindieni au făcut multe pentru crearea acestui caracteristic baroc unic. Principalele centre de cultivare a barocului american, care sunt încă în picioare, sunt (în ordinea asta)Mexic,Brazilia,Peru,Ecuador,Cuba,Columbia,Bolivia,Guatemala șiPuerto Rico.
De remarcat, este așa-numitul „baroc misionar”, dezvoltat în cadrul reducerilor spaniole în zonele care se extind din Mexic și porțiuni de sud-vest ale actualelorState Unite până în sudul Argentinei și Chile, așezări indigene organizate de spanioli catolici misionari, cu scopul de a-i converti la credința creștină și de a-i acultura în viața occidentală, formând un baroc hibrid influențat de cultura autohtonă, în care au înflorit mulți artizani și muzicieni indieni sau creoli, chiar alfabetizați, unii cu o mare pricepere și talent. Relatările misionarilor repetă adesea că arta occidentală, în special muzica, a avut un impact hipnotic asupra silvicultorilor, iar imaginile sfinților erau privite ca având mari puteri. Mulți indieni au fost convertiți și a fost creată o nouă formă de devotament, de intensitate pasională, încărcată de misticism, superstiție și teatralitate, care a încântat în masele festive, concertele sacre și misterele.[84][85]
ÎnBrazilia, la fel ca în metropola,Portugalia, arhitectura are o anumită influență italiană, de obicei de tipborrominesc, așa cum se observă laCatedrala din Recife (1784) și Biserica din Nossa Senhora da Glória do Outeiro, dinRio de Janeiro (1739). În regiuneaMinas Gerais, a fost evidențiată opera luiAleijadinho, autorul unui grup de biserici care se remarcă prin planimetria lor curbă, fațadele cu efecte dinamice concave-convexe și un tratament plastic al tuturor elementelor arhitecturale (Biserica São Francisco de Assis dinOuro Preto, 1765–1788).
În coloniile portugheze din India (Goa,Daman și Diu) a înflorit un stil arhitectural de forme baroce amestecate cu elemente hinduse, cum ar fiCatedrala din Goa. Setul de biserici și mănăstiri din Goa a fost declaratpatrimoniu mondial în 1986.
Pictorii baroc au lucrat în mod deliberat pentru a se separa de pictorii din perioada Renașterii și cea a manierismului. În paleta lor, foloseau culori intense și calde, în specialculorile primare roșu, albastru și galben, punându-le frecvent pe toate cele trei în apropiere.[97] Evitau lumina uniformă a picturii renascentiste și foloseau contraste puternice de lumină și întuneric pe anumite părți ale operei cu scopul de a direcționa atenția asupra acțiunilor sau personajelor centrale. În compozițiile lor, evitau scenele liniștite ale picturilor renascentiste, alegând cele mai dinamice și dramatice momente. Spre deosebire de fețele liniștite ale picturilor renascentiste, fețele din picturile baroce exprimau clar emoții. Adesea foloseau asimetria, cu acțiune care se desfășoară departe de centrul imaginii, creând axe care nu erau nici verticale, nici orizontale, ci inclinate spre stânga sau spre dreapta, dând un sentiment de instabilitate și mișcare. Impresia de mișcare era sporită prin costumele personajelor suflate de vânt sau mișcate de propriile gesturi. Impresiile generale erau mișcarea, emoția și drama.[98] Un alt element esențial al picturii baroce e alegoria; fiecare tablou spunea o poveste și avea un mesaj, adesea criptat în simboluri și personaje alegorice, pe care un spectator educat era de așteptat să le cunoască și să le citească.[99]
Exemplare timpurii ale ideilor baroce italiene în pictură au avut loc laBologna, undeAnnibale Carracci,Agostino Carracci șiLudovico Carracci au căutat să readucă artele vizuale la clasicismul ordonat al Renașterii. Cu toate acestea, arta lor a încorporat idei centrale ale Contrareformei; ele incluzând emoții intense și imagini religioase care apelau mai mult la inimă decât la intelect.[100]
Un alt pictor influent din epoca barocului a fostMichelangelo Merisi da Caravaggio. Abordarea sa realistă asupra figurii umane, pictată direct din viață și reflectată dramatic pe un fundal întunecat, i-a șocat pe contemporanii săi și a deschis un nou capitol în istoria picturii. Alți pictori majori asociați strâns cu stilul baroc suntArtemisia Gentileschi,Guido Reni,Domenichino,Andrea Pozzo șiPaolo de Matteis în Italia;Francisco de Zurbarán șiDiego Velázquez în Spania;Adam Elsheimer în Germania; șiNicolas Poussin șiGeorges de La Tour în Franța (chiar dacă Poussin și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale în care a muncit în Italia). Poussin și La Tour au adoptat un stil baroc „clasic”, cu mai puțin accent pe emoție și o atenție mai mare pe linia personajelor din tablou decât la culoare.
Peter Paul Rubens a fost cel mai important pictor al barocului flamand. Compozițiile foarte încărcate de Rubens fac referire la aspectele erudite ale istoriei clasice și creștine. Stilul său baroc unic și extrem de popular a accentuat mișcarea, culoarea și senzualitatea, care semăna cu stilul artistic dramatic promovat deContrareformă. Rubens s-a specializat în crearea de altare, portrete, peisaje șipicturi istorice ale unor subiecte mitologice și alegorice.
O tehnică importantă a picturii baroce eQuadratura sau pictura întrompe-l'oeil, care „păcălesc ochiul” la propriu. Erau, de obicei, pictate pestucaturile plafoanelor sau al pereților superiori și al balustradelor, dând impresia celor de pe pământ care se uită în sus, că vedeau cerurile populate cu mulțimi de îngeri, sfinți și alte figuri cerești, așezate pe cerul pictat și arhitectură imaginară.[43]
În Italia, artiștii au colaborat adesea cu arhitecți la decorarea interioarelor.Pietro da Cortona a fost unul dintre pictorii secolului al XVII-lea care a folosit modul ăsta iluzionist de a picta. Printre cele mai importante opere ale sale se numără frescele pe care le-a pictat pentruPalatul familiei Barberini (1633–39), care glorifică domniaPapei Urban al VIII-lea. Compozițiile lui Pietro da Cortona au fost cele mai mari fresce decorative executate la Roma de la operele luiMichelangelo dinCapela Sixtină.[101]
François Boucher a fost o figură importantă înrococoul francez, mai delicat, apărut în perioada barocului târziu. A creat designuri pentru tapiserii, covoare și decoruri de teatru, precum și picturi. Opera sa a fost extrem de populară cuMadame de Pompadour, amanta regeluiLudovic al XV-lea al Franței. Picturile sale prezintă teme romantice mitologice și ușor erotice.[102]
În secolul al XVIII-lea altarele sculptate au început să fie înlocuite de picturi, dezvoltând notabil pictura barocă în Americi. În mod similar, se creează cererea de lucrări civile, în principal portrete ale claselor aristocratice și ale ierarhiei ecleziastice.
Figura dominantă în sculptura barocă a fostGian Lorenzo Bernini. Sub patronajulpapei Urban al VIII-lea, el a realizat o serie remarcabilă de statui monumentale de sfinți și figuri ale căror fețe și gesturi și-au exprimat în mod viu emoțiile, precum și busturi de un realism excepțional, și lucrări decorative pentru Vatican, inclusiv impunătorulScaun al Sfântului Petru sub cupola dinBazilica Sfântul Petru din Roma. În plus, a proiectat fântâni cu grupuri monumentale de sculpturi pentru decorarea unor piețe importante ale Romei.[111]
Sculptura barocă e inspirată de statuile romane antice, în special de celebra statuieLaocoon și fiii săi din secolul I d.Hr., care a fost e înMuzeele Vaticane. Când a vizitat Parisul în 1665, Bernini s-a adresat studenților de la Academia de pictură și sculptură. El a sfătuit elevii să lucreze bazându-se pe modele clasice, mai degrabă decât pe natură. Le-a spus elevilor: „Când am avut probleme cu prima mea statuie, l-am consultat peAntinous ca un oracol”.[112]
În Spania, sculptorulFrancisco Salzillo a lucrat exclusiv pe teme religioase, folosind lemn policromat. Unele dintre cele mai fine meșteșuguri sculpturale baroce sunt altarele custucaturi aurite ale bisericilor din coloniile spaniole ale Lumii Noi, realizate de meșteri locali; exemple includ Capela Rozariului care e în Biserica Santo Domingo dinOaxaca (Mexic), 1724–1731.
În prima perioadă a domniei luiLudovic al XIV-lea, mobilierul a urmat stilul anterior al lui Ludovic al XIII-lea, fiind fost masiv, și decorat cu ornamente sculptate și aurire. După 1680, mulțumită în mare parte designerului de mobilăAndré Charles Boulle, a apărut un stil mai original și mai delicat, cunoscut uneori sub numele de marchetărie Boulle. S-a bazat pe incrustații deabanos și alte tipuri rare de lemn, o tehnică folosită pentru prima dată la Florența în secolul al XV-lea, care a fost rafinată și dezvoltată de Boulle și alții care lucrau pentru Ludovic al XIV-lea. Mobila era încrustată cu plăci de abanos, cupru și lemn exotic de diferite culori.[116]
Au apărut tipuri de mobilă noi și deseori de durată;comoda, cu două-patru sertare, a înlocuit vechiulcoffre (cufăr).Canapé, sau canapeaua, apărea, sub forma unei combinații de două sau trei fotolii. Au apărut noi tipuri de fotolii, inclusivfauteuil en confessionale sau „fotoliul confesional”, care aveau perne căptușite de o parte și de alta a spătarului scaunului. De asemenea, consola și-a făcut prima apariție, fiind proiectată ca să fie așezată pe un perete. Un alt tip de mobilă nou a fosttable à gibier, o masă cu blat de marmură pentru a ține vesela. Au apărut tipuri timpurii de birouri;biroul Mazarin avea o secțiune centrală așezată în spate, între două rânduri de sertare, cu patru picioare pe fiecare rând.[117]
Birou; deHeinrich Ludwig Rohde sauFerdinand Plitzner; circa 1715–1725; marchetărie de arțar, amarant, mahon și nuc pe molid și stejar; 90 × 84 × 44,5 cm; Institutul de Artă din Chicago[122]
Termenul „baroc” este folosit și pentru stilul muzicii compuse într-o perioadă care se suprapune cu cea a artei baroce. Primele folosiri ale termenului „baroc” pentru muzică au fost criticile. Într-o recenzie anonimă, satirică, a premierei din octombrie 1733 aHippolyte et Aricie a lui Rameau, tipărită înMercure de France în mai 1734, criticul a presupus că noutatea acestei opere este „du barocque”, plângându-se că muzica nu avea melodie coerentă, era plină de disonanțe neîntrerupte și a fost schimbată constant cheia.[123]Jean-Jacques Rousseau, care era un muzician și un compozitor remarcat, precum și filozof, a făcut o observație foarte asemănătoare în 1768 în celebraEncylopedié a lui Denis Diderot: „Muzica barocă este aceea în care armonia este confundată și încărcată de modulări și disonanțe. Cântarea este aspră și nefirească, intonația este dificilă și mișcarea limitată. Se pare că termenul provine de la cuvântul „baroco” folosit de logicieni.”.[16]
Folosirea comună a termenului pentru muzica din perioada asta a început abia în 1919, deCurt Sachs[124] și abia în 1940 a fost folosit pentru prima dată în engleză într-un articol publicat deManfred Bukofzer.[123]
Ludovic al XIV-lea costumat pentruBallet Royal de la Nuit (1653)
Perioada barocă a fost una de experimentare și inovație muzicală. Au fost inventate forme noi, inclusivconcertul șisinfonia.Opera s-a născut în Italia la sfârșitul secolului al XVI-lea (cuDafne a luiJacopo Peri, în cea mai mare parte pierdută, produsă laFlorența în 1598) și s-a răspândit la puțin timp prin restul Europei: Ludovic al XIV-lea a creat prima Academie Regală de Muzică, în 1669, poetulPierre Perrin a deschis o academie de operă la Paris, primul teatru de operă din Franța deschis publicului și a premiatPomone, prima mare operă în limba franceză, cu muzica deRobert Cambert, cu cinci acte și balet.[125]Heinrich Schütz în Germania,Jean-Baptiste Lully în Franța șiHenry Purcell în Anglia, au contribuit cu toții la stabilirea tradițiilor lor naționale în secolul al XVII-lea.
Baletul clasic își are originea și în epoca barocă. Stilul dansului de curte a fost adus în Franța deMaria de Medici, iar la început membrii înșiși au fost dansatorii. Ludovic al XIV-lea a cântat în public în mai multe balete. În martie 1662,Académie Royale de Danse a fost fondată de rege. A fost prima școală și o companie profesionistă de dans și a stabilit standardele și vocabularul pentru baletul din toată Europa în perioada respectivă.[125]
În perioada asta au fost introduse câteva instrumente noi, inclusiv pianul. Invenția pianului este creditată luiBartolomeo Cristofori (1655-1731) dinPadova (Italia) care a fost angajat deFerdinando de' Medici, Mare Prinț de Toscana, ca Păstrător al Instrumentelor.[126][127] Cristofori a numit instrumentul „un cimbalo di cipresso di piano e forte” („o tastatură de chiparos cu moale și tare”), prescurtat de-a lungul timpului ca „pianoforte”, „fortepiano” și mai târziu, pur și simplu, pian.[128]
Decor scenic pentruAndromedé dePierre Corneille (1650)Design pentru un decor scenic creat deGiacomo Torelli pentru baletulLes Noces de Thétis, dinDécorations et machines aprestées aux nopces de Tétis, Ballet Royal
În perioada barocă, arta și stilul teatrului au evoluat rapid, alături de dezvoltarea operei și a baletului. Proiectarea de teatre mai noi și mai mari, folosirea mai largă aavanscenei, care a încurajat mai multe efecte scenice și spectacole.[129]
Barocul a avut un caracter catolic și conservator în Spania, după un model literar italian în perioada Renașterii.[130] Teatrul baroc hispanic a vizat un conținut public cu o realitate ideală care a manifestat trei sentimente fundamentale: religia catolică, mândria monarhică și națională, și onoarea originare din lumea cavalerească.[131]
Lope de Vega a introdus prin noua sa carteArte nuevo de hacer comedias en este tiempo (1609) „noua comedie”. El a stabilit o nouă formulă dramatică care a rupt cele trei unități ale luiAristotel ale școlii italiene de poezie (acțiune, timp și loc) și o a patra unitate a lui Aristotel, care se referă la stil, amestecând elemente tragice și comice care prezintă diferite tipuri de versete și strofe peste ceea ce e reprezentat.[134] Deși Lope cunoaștea foarte bine artele plastice, nu le-a folosit în cea mai mare parte a carierei sale, nici în teatru sau în scenografie. Comedia lui Lope a acordat un al doilea rol aspectelor vizuale ale reprezentării teatrale.[135]
Tirso de Molina, Lope de Vega, și Calderón sunt cei mai importanți scriitori de piese de teatru din Epoca de Aur a Spaniei. Lucrări lor, cunoscute pentru inteligența lor subtilă și pentru înțelegerea profundă a umanității unei persoane, ar putea să fie considerate un punct de legătură între comedia primitivă a lui Lope și comedia mai complexă a lui Calderón. Tirso de Molina este cel mai cunoscut pentru două lucrări,Suspiciunile Condamnate șiSeducătorul din Sevilla și Oaspetele de Piatră, una dintre primele versiuni ale mitului luiDon Juan.[136]
La sosirea sa la Madrid,Cosimo Lotti a adus la curtea spaniolă cele mai avansate tehnici teatrale din Europa. Tehnicile și cunoștințele sale de mecanică au fost aplicate în expoziții la palate, numite „Fiestas” și în expoziții fastuoase pe râuri sau fântâni artificiale numite „Naumaquias”. El a fost responsabil pentru amenajarea Grădinilor din Parcul Buen Retiro, de laPalatul Zarzuela, de laPalatul Regal din Aranjuez și de construirea clădirii teatrale a Coliseo del Buen Retiro.[137] Libertatea, vitalitatea și deschiderea lui Lope au dat un pas în reflexia intelectuală și precizia formală a lui Calderón. În comedia sa a reflectat intențiile sale ideologice și doctrinale, mai presus de pasiune și acțiune.[138] Genul Comedia este politic, multi-artistic și într-un sens hibrid. Textul poetic împletit cu Media și resurse provenind din arhitectură, muzică și pictură s-au format din lipsa de peisaj și angajarea dialogului de acțiune.[139]
Grădina barocă, cunoscută și sub numele dejardin à la française sau grădină formală franceză, a apărut pentru prima dată la Roma în secolul al XVI-lea, apoi mai ales în Franța, în secolul al XVII-lea, în grădinileCastelului Vaux-le-Vicomte și în cele alePalatului de la Versailles. Grădinile baroce au fost construite de regi și prinți în Germania, Olanda, Austria, Spania, Polonia, Italia și Rusia până la mijlocul secolului al XVIII-lea, când au început să fie create grădinile în stilul englezesc de peisaj mai natural.
Scopul grădinilor baroce era să ilustreze puterea omului asupra naturii și gloria constructorilor lor, grădinile fiind dispuse în forma unor modele geometrice, așa cum sunt camerele unei case. De obicei, erau văzute cel mai bine din exterior, fie dintr-un castel sau de la o terasă. Elementele unei grădini baroce includ unparterres de paturi de flori, garduri vii joase tăiate în modele baroce ornamentate, sau benzi drepte și alei de pietriș care împărțeau și încrucișau grădina. Terasele, rampele, scările și cascadele sunt amplasate acolo unde există diferențe de înălțime și oferă puncte de vedere. În iazurile circulare sau dreptunghiulare, sau în bazinele de apă sunt așezate fântâni și statui. Tufișurile și crengile tăiate cu grijă sau rândurile de copaci identici, dau aspectul de ziduri de verdeață și sunt fundaluri pentru statui. Pe margini, de obicei, grădinile aveau pavilioane, oranjeri și alte structuri în care vizitatorii pot să se adăpostească de soare sau ploaie.[140]
Grădinile baroce au necesitat un număr enorm de grădinari, tuns continuu și apă abundentă. În partea mai târzie a perioadei baroce, elementele formale au început să fie înlocuite cu trăsături mai naturale, inclusiv căi șerpuite, pâlcuri de diverși copaci lăsați să crească nemărginit; arhitectură rustică și structuri pitorești, cum ar fi temple romane sau pagode chinezești, precum și „grădini secrete” de pe marginile grădinii principale, pline de verdeață, unde vizitatorii pot să citească sau să aibă conversații liniștite. La mijlocul secolului al XVIII-lea, majoritatea grădinilor baroce au fost parțial sau integral transformate în variații ale grădinii peisajului englez.[140]
Madame de Pompadour, amanta luiLudovic al XV-lea, a contribuit la declinul stilurilor baroc și rococo. În 1750 și-a trimis nepotul,Abel-François Poisson de Vandières, într-o misiune de doi ani de studiere a evoluțiile artistice și arheologice în Italia. A fost însoțit de mai mulți artiști, printre care gravorulNicolas Cochin și arhitectulJacques-Germain Soufflot. S-au întors la Paris cu o pasiune pentru arta clasică. Vandiéres a devenit marchizul de Marigny și a fost numit director regal al clădirilor în 1754. A făcut caneoclasicismul să fie tendința principală a arhitecturii franceze oficiale. Cochin a devenit un important critic de artă; a cerut un stil grandios, cu un nou accent pe antichitate și nobilime în academiile de arhitectură.[147]
Istoricul de artă și pionierul arheologiei moderneJohann Joachim Winckelmann a condamnat, de asemenea, stilul baroc și a lăudat valorile superioare ale artei și arhitecturii clasice. În prima jumătate a secolului al XIX-lea barocul devenise o țintă a ridicolului și a criticii. Criticul neoclasic Francesco Milizia a scris: „Borrominini în arhitectură, Bernini în sculptură, Pietro da Cortona în pictură... sunt ociumă pentru bunul gust, care a infectat un număr mare de artiști”.[148] În a doua jumătate a secolului al XIX-lea critica a mers chiar mai departe; criticul britanicJohn Ruskin a declarat că sculptura barocă nu este numai rea, ci și coruptă din punct de vedere moral.[148]
Istoricul de artă elvețianHeinrich Wölfflin (1864-1945) a început reabilitarea cuvântului „baroc” în opera saRenaissance und Barock (1888). Wölfflin a identificat barocul drept „mișcarea importată în masă”, o artă antitetică artei renascentiste. El nu a făcut distincțiile întremanierism și baroc, pe care le fac scriitorii moderni și a ignorat faza ulterioară, barocul academic, care a durat în secolul al XVIII-lea. Arta și arhitectura barocului au fost citate înarhitectura neobarocă, ajunsă la modă înperioada interbelică. Opinia favorabilă barocului s-a impus în mare parte și pe termen lung. Termenul de „baroc” poate fi folosit în continuare și în sens peiorativ, pentru a descrie lucrări de artă, meșteșuguri sau designuri prea încărcate, cu o ornamentație excesivă sau cu o exprimare încâlcită.
^abHeal, Bridget (). „'Better Papist than Calvinist': Art and Identity in Later Lutheran Germany”.German History (în English). German History Society.29 (4): 584–609.doi:10.1093/gerhis/ghr066.ISSN0266-3554.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
^Graur, Neaga ().Stiluri în arta decorativă. Cerces. p. 153, 154 & 156.
^„BAROQUE : Etymologie de BAROQUE”.www.cnrtl.fr.empr. au port.barroco « rocher granitique » et « perle irrégulière », attesté dep. le xiiie s. sous la formebarroca (Inquisitiones, p. 99,Portugaliae Monumenta Historica, 1856 sqq. dans Mach.), d'orig. obsc., prob. préromane en raison du suff. -ǒccu très répandu sur le territoire ibérique
^„Baroque”.Online Etymological Dictionary. Accesat în.: "But Klein suggests the name may be from Italian painter Federico Barocci (1528–1612), whose work influenced the style."
^Claude V. Palisca, "Baroque".The New Grove Dictionary of Music and Musicians, a doua ediție, editată deStanley Sadie șiJohn Tyrrell (London: Macmillan Publishers, 2001).
^Helen Gardner, Fred S. Kleiner, and Christin J. Mamiya,Gardner's Art Through the Ages (Belmont, CA:Thomson/Wadsworth, 2005), p. 516.
^Heal, Bridget ().„The Reformation and Lutheran Baroque” (în English).Oxford University Press. Accesat în.However, the writings of theologians can go only so far towards explaining the evolution of confessional consciousness and the shaping of religious identity. Lutheran attachment to religious images was a result not only of Luther's own cautious endorsement of their use, but also of the particular religious and political context in which his Reformation unfolded. After the reformer's death in 1546, the image question was fiercely contested once again. But as Calvinism, with its iconoclastic tendencies, spread, Germany's Lutherans responded by reaffirming their commitment to the proper use of religious images. In 1615, Berlin's Lutheran citizens even rioted when their Calvinist rulers removed images from the city's Cathedral.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
^Bury, J. B. (). „Late Baroque and Rococo in North Portugal”.Journal of the Society of Architectural Historians.15 (3): 7–15.doi:10.2307/987760.JSTOR987760.
^Prater and Bauer,La Peinture du baroque (1997), pg. 11
^Prater and Bauer,La Peinture du baroque (1997), pgs. 3–15
^Prater and Bauer,La Peinture du baroque (1997), pg. 12
^"Elements of the Baroque Style." InArts and Humanities Through the Eras, edited by Edward I. Bleiberg, James Allan Evans, Kristen Mossler Figg, Philip M. Soergel, and John Block Friedman, 466–470. Vol. 5, The Age of the Baroque and Enlightenment 1600–1800. Detroit, MI: Gale, 2005.
^Sachs, Curt ().Barockmusik [Baroque Music]. Jahrbuch der Musikbibliothek Peters (în German).26. Leipzig: Edition Peters. pp. 7–15.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
Amadei-Pulice, María Alicia ().Calderón y el barroco: exaltación y engaño de los sentidos. Purdue University monographs in Romance languages (în italiană).31. Amsterdam; Philadelphia: John Benjamins Publishing Company.ISBN978-9-02-721747-9.
González Mas, Ezequiel ().Historia de la literatura española: (Siglo XVII). Barroco, Volumen 3. La Editorial, UPR.
Hodge, Susie ().The Short Story of Art. Laurence King Publishing.ISBN978-1-78067-968-6.
Hodge, Susie ().The Short Story of Architecture (în engleză). Laurence King Publishing.ISBN978-1-7862-7370-3.
Hopkins, Owen ().Architectural Styles: A Visual Guide (în engleză). Laurence King.ISBN978-178067-163-5.
Isacoff, Stuart ().A Natural History of the Piano: The Instrument, the Music, the Musicians – From Mozart to Modern Jazz and Everything in Between. Knopf Doubleday Publishing.
Prater, Andreas, și Bauer, Hermann,La Peinture du baroque (1997), (în franceză), Taschen, ParisISBN: 3-8228-8365-4
Tazartes, Maurizia,Fontaines de Rome, (2004), (în franceză) Citadelles, ParisISBN: 2-85088-200-3
Bazin, Germain, 1964.Baroque and Rococo. Praeger World of Art Series. New York: Praeger. (Originally published in French, asClassique, baroque et rococo. Paris: Larousse. English edition reprinted asBaroque and Rococo Art, New York: Praeger, 1974)
Hills, Helen (ed.). 2011.Rethinking the Baroque. Farnham, Surrey; Burlington, VT: Ashgate.ISBN: 978-0-7546-6685-1.
Hortolà, Policarp, 2013,The Aesthetics of Haemotaphonomy: Stylistic Parallels between a Science and Literature and the Visual Arts.Sant Vicent del Raspeig: ECU.ISBN: 978-84-9948-991-9.
Kitson, Michael. 1966.The Age of Baroque. Landmarks of the World's Art. London: Hamlyn; New York: McGraw-Hill.
Palisca, Claude V. () [1961].Baroque Music. Prentice Hall History of Music (ed. 3rd). Englewood Cliffs, N.J.: Prentice Hall.ISBN0-13-058496-7.OCLC318382784.
Riegl, Alois (). Hopkins, Andrew, ed.The Origins of Baroque Art in Rome (Texts and Documents). Getty Research Institute.ISBN978-1-6060-6041-4.
Wakefield, Steve. 2004.Carpentier's Baroque Fiction: Returning Medusa's Gaze. Colección Támesis. Serie A, Monografías 208. Rochester, NY: Tamesis.ISBN: 1-85566-107-1.
Massimo Colella, Il Barocco sabaudo tra mecenatismo e retorica. Maria Giovanna Battista di Savoia Nemours e l’Accademia Reale Letteraria di Torino, Fondazione 1563 per l’Arte e la Cultura della Compagnia di San Paolo, Torino (“Alti Studi sull’Età e la Cultura del Barocco”, IV-1), 2019, pp. 180.
Massimo Colella, Separatezza e conversazione. Sondaggi intertestuali attorno a Ciro di Pers, in «Xenia. Trimestrale di Letteratura e Cultura» (Genova), IV, 1, 2019, pp. 11–37.
![Santa Maria della Salute (Veneția), 1631-1687, de Baldassare Longhena[34]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aSanta_Maria_della_Salute_from_Hotel_Monaco.jpg)
![San Carlo alle Quattro Fontane (Roma), 1638-1677, de Francesco Borromini[35]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aSan_Carlo_alle_Quattro_Fontane_-_Front.jpg)
![Fontana dei Quattro Fiumi (Roma), 1648-1651, de Gian Lorenzo Bernini[36]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aObelisco_Fontana_dei_Fiumi_Piazza_Navona_Roma.jpg)
![Piața Sf. Petru (Roma), 1656-1667, de Gian Lorenzo Bernini[28]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aSt_Peter%2527s_Square%2c_Vatican_City_-_April_2007.jpg)
![Santa Maria della Pace (Roma), 1656-1667, de Pietro da Cortona[37]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3a%25C3%2589glise_Santa_Maria_Pace_-_Rome_(IT62)_-_2021-08-28_-_3.jpg)
![Sacristia Mănăstirii Cartusiene din Granada (Granada, Spania), 1727-1764, de Narciso Tomé[40]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aGranada%2c_Monasterio_de_La_Cartuja%2c_sacristia_(2).jpg)
![Fațada Catedralei orașului Santiago de Compostela (Spania), 1738, de Fernando de Casas Novoa[41]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aCatedral_de_Santiago_de_Compostela_agosto_2018_(cropped).jpg)
![Coloana Ciumei (Viena, Austria), 1682 și 1694, de Matthias Rauchmiller și Johann Bernhard Fischer von Erlach[49]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aWien_Graben_Pests%25C3%25A4ule_Ostseite.jpg)
![Biserica Sfântul Nicolae (Praga, Republica Cehă), 1703-1711, de Christoph Dientzenhofer[50]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aSt._Nikolaus_auf_der_Kleinseite_Innenraum_1.jpg)
![Palatul Belvedere (Viena), 1717-1723, de Johann Lukas von Hildebrandt[51]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aPalacio_Belvedere%2c_Viena%2c_Austria%2c_2020-02-01%2c_DD_87-89_HDR.jpg)
![Palatul Rogalin (Rogalin, Polonia), 1768-1774[52]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aPa%25C5%2582ac_w_Rogalinie_od_strony_ogrodu_02.jpg)
.jpg)
.jpg)
![Château de Maisons (Franța), de François Mansart, 1630-1651[56]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aCh%25C3%25A2teau_de_Maisons-Laffitte_001.jpg)
![Fațada de Est a Luvrului (Paris), 1665-1680, de Claude Perrault și Louis Le Vau[57]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aLouvre-facade-est.jpg)
![Capela Palatului de la Versailles (Versailles, Franța), 1696-1710[58]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aChapelle_Royale_Ch%25C3%25A2teau_Versailles_-_Versailles_(FR78)_-_2021-12-19_-_1.jpg)
![Porte Saint-Denis (Paris), 1672, de François Blondel[59]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aPorte_Saint-Denis_01.jpg)
![Dôme des Invalides (Paris), 1677-1706, de Jules Hardouin-Mansart[60]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aCath%25C3%25A9drale_Saint-Louis-des-Invalides%2c_140309_2.jpg)
![Sala Oglinzilor a Palatului de la Versailles, 1678-1684[61]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aChateau_Versailles_Galerie_des_Glaces.jpg)
![Fațada grădinii Palatului de la Versailles, 1678-1688, de Jules Hardouin-Mansart[62]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aPalace_of_Versailles_June_2010.jpg)
![Place Vendôme (Paris), 1699-1706, de Jules Hardouin-Mansart[64]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aPlace_Vendome%2c_Paris_20_April_2011.jpg)
![Hôtel de Rothelin-Charolais (Paris), 1700-1704, de Pierre Cailleteau[65]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aH%25C3%25B4tel_de_Rothelin_-_fa%25C3%25A7ade_cour.jpg)
![Bibliotecă Universitară (Universitatea Coimbra, Coimbra, Portugalia), 1716-1728, de Gaspar Ferreira[75]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aBiblioteca_Joanina_Universidade_de_Coimbra_IMG_0664.JPG)
![Palatul din Mafra (Mafra, Portugalia), 1717-1755, by João Frederico Ludovice[76]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aMafra_(27595630149)_(cropped).jpg)
![Azulejo în Mănăstirea São Vicente de Fora (Lisabona, Portugalia), cu o scenă bazată pe un print de a Jean Le Pautre, 1730-1735, arhitect necunoscut[77]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aPatriarcato_di_Lisbona_(3093346552).jpg)
![Marea Scară a Bisericii de Pelerinaj Bom Jesus do Monte (Braga, Portugalia), c.1784, de Carlos Luís Ferreira Amarante și alții[78]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aBom_Jesus_2017_(10).jpg)
![Grădinile Peterhof (Sankt Petersburg, Rusia), 1746-1758[80]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3a2019-08-02-3847-Saint_Petersburg.jpg)
![Mănăstirea Smolnîi (Sankt Petersburg), 1748, de Francesco Bartolomeo Rastrelli[81]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aSmolny_Cathedral_SPB_02.jpg)
![Țarskoe Selo (Pușkin, Rusia), 1749-1756, de Francesco Bartolomeo Rastrelli[82]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aCatherine_Palace_in_Tsarskoe_Selo.jpg)
![Catedrala din Cusco (Cusco, Peru), 1559-1654[88]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aCath%25C3%25A9drale_de_Cusco_D%25C3%25A9cembre_2007e.jpg)
![Biserica San Lorenzo de Carangas (Potosí, Bolivia), mijlocul secolului 16–c.1744[89][90]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3a20170807_Bolivia_1373_crop_Potos%25C3%25AD_sRGB_(37270469644).jpg)
![Santo Domingo Church (Santiago, Chile), 1747–1808[91]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aIglesia_de_Santo_Domingo%2c_Santiago%2c_2017-09-24.jpg)
![Biserica Santa Prisca de Taxco (Taxco, Mexic), 1751-1758, de Diego Durán și Cayetano Sigüenza[92]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aTemplo_de_Santa_Prisca_de_Taxco_de_Alarc%25C3%25B3n%2c_Guerrero.jpg)
![São Paulo (Macao, China), 1601[93]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aRestos_de_la_Catedral_de_San_Pablo%2c_Macao%2c_2013-08-08%2c_DD_05.jpg)
![São Paulo (Diu, India), 1601[94]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aEglise_St_Paul.jpg)
![Biserica Sfântul Augustin (Paoay, Luzon, Filipine), începută în 1694[95]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aPaoay_Church%2c_Paoay%2c_Ilocos_Norte%2c_Philippines_-_panoramio_(1).jpg)
![Amvon (Bazilica Bom Jesus, Goa, India), secolul 18[96]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aGoa_vecchia%2c_basilica_di_bom_jesus%2c_interno%2c_pulpito_01.jpg)
![Învierea lui Hristos; de Annibale Carracci; 1593; ulei pe pânză; 217 x 160 cm; Luvru[103]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aAnnibale_Carracci%2c_Resurrezione%2c_Louvre.jpg)
![Triumful lui Bacchus și Adriane (parte din Iubirile Zeilor); de Annibale Carracci; c.1597-1600; frescă; lungime (galeria): 20,2 m; Palazzo Farnese, Roma[104]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aThe_Triumph_of_Bacchus_and_Ariadne_-_Annibale_Carracci_-_1597_-_Farnese_Gallery%2c_Rome.jpg)
![Chemarea Sfântului Matei; de Caravaggio; 1599–1600; ulei pe pânză; 3 x 2 m; San Luigi dei Francesi, Roma[105]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aThe_Calling_of_Saint_Matthew-Caravaggo_(1599-1600).jpg)
![Iudita Tăindu-i lui Olofern Capul; de Artemisia Gentileschi; 1611-1612; ulei pe pânză; 163 x 126 cm; Galeria Uffizi, Florența, Italia[106]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aArtemisia_Gentileschi_-_Giuditta_decapita_Oloferne_-_Google_Art_Project-Adjust.jpg)
![Răpirea Sabinelor; de Nicolas Poussin; 1634–1635; ulei pe pânză; 1,55 × 2,1 m; Muzeul Metropolitan de Artă, New York City[107]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aNicolas_Poussin_-_L%2527Enl%25C3%25A8vement_des_Sabines_(1634-5).jpg)
![Rondul de noapte; de Rembrandt; 1642; ulei pe pânză; 3,63 × 4,37 m; Rijksmuseum, Amsterdam, Țările de Jos[108]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aLa_ronda_de_noche%2c_por_Rembrandt_van_Rijn.jpg)
![Triumful lui Bacchus; de Michaelina Wautier; înainte de 1659; ulei pe pânză; 270 x 354 cm; Muzeul de Istorie a Artei din Viena[109]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aMichaelina_wautier-triunfo_de_baco.JPG)
![Natură Moartă; de Maria van Oosterwijck; 1668; ulei pe pânză; 73 x 88,5 cm; Muzeul de Istorie a Artei din Viena[110]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aMaria_van_Oosterwijck%2c_Kunsthistorisches_Museum_Wien%2c_Gem%25C3%25A4ldegalerie_-_Vanitas-Stilleben_-_GG_5714.jpg)
.jpg)
![Pat din Château d'Effiat; c.1650; nuc natural, catifea de mătase genoveză cizelata si mătase brodata; 295 cm; Louvre[118]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aDecorative_arts_in_the_Louvre_-_Room_32_D201903_(cropped).jpg)
![Masă de perete; 1685-1690; lemn sculptat, aurit și gessoit, cu blat de marmură; 83,6 × 128,6 × 71,6 cm; Institutul de Artă din Chicago (SUA)[119]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aFrancia%2c_tavolo_da_parete%2c_1685-90_ca.jpg)
![Dulap; de André Charles Boulle; c.1700; abanos și furnir cu amarant, lemne policrome, alamă, staniu, scoică, și marchetărie de corn cu o ramă de stejar, bronz aurit; 255,5 x 157,5 cm; Luvru[120]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aArmoire_aux_perroquets_du_Louvre.jpg)
![Comodă; de André Charles Boulle; c.1710-1732; nuc furniruit cu abanos și marchetărie de alamă gravată și carapace de broască țestoasă, monturi de bronz aurit, blat de marmură; 87,6 x 128,3 x 62,9 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)[121]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aCommode_MET_DP108742.jpg)
![Birou; de Heinrich Ludwig Rohde sau Ferdinand Plitzner; circa 1715–1725; marchetărie de arțar, amarant, mahon și nuc pe molid și stejar; 90 × 84 × 44,5 cm; Institutul de Artă din Chicago[122]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aHeinrich_ludwig_rohde_o_ferdinand_plitzner_(attr.)%2c_scrittoio_a_ribalta%2c_magonza_1720_ca.jpg)
![Grădinile de la Vaux-le-Vicomte (Franța), 1657-1661, de André Le Nôtre[141]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aKasteel_van_Vaux-le-Vicomte_-_Maincy_06.jpg)
![Grădinile de la Versailles, începute în 1661, de André Le Nôtre[142]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aVue_a%25C3%25A9rienne_du_domaine_de_Versailles_le_20_ao%25C3%25BBt_2014_par_ToucanWings_-_Creative_Commons_By_Sa_3.0_-_22.jpg)
![Grădinile Palatului Het Loo (Țările de Jos), 1689[143]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aHet_Loo_Hauptachse.JPG)
![Grădina Palatului Tessin (Stockholm, Suedia), 1692-1700, de Nicodemus Tessin cel Tânăr[144]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3a1_Tessinska_palatset_tr%25C3%25A4dg%25C3%25A5rd_2.jpg)
