Balcani, constând în principal dinPeninsula Balcanică, este o denumire istorică și geografică folosită pentru a descrieEuropa de Sud-Est. Regiunea are aproximativ 550.000 km² și o populație de circa 75 de milioane de oameni.
Peninsula Balcanică (așa cum este definită de linia Dunăre-Sava-Kupa)Peninsula Balcanică (așa cum este definită de linia Adriatico-Pontică mai puțin cunoscută)
Limita nordică a peninsulei Balcanice este considerată în general a fi linia formată deDunăre, râurileSava șiKupa și un segment care unește izvoarele râului Kupa cuGolful Kvarner. Balcanii sunt, în general, considerați o regiune extinsă, care include toate țările cu teritoriu pe Peninsula Balcanică. Uneori, această regiune cuprinde șiRepublica Moldova șiUngaria, datorită unor factori culturali și istorici.”
Mai există însă și alte definiții ale limitei nordice a Balcanilor:
Cea mai utilizată graniță a peninsulei este aceea a liniei Dunăre-Sava-Kupa. Ea este hotărâtă în mod arbitrar, dar poate fi ușor recunoscută pe hartă. Această limită este justificată din punct de vedere istoric: regiunea astfel definită (plus România, dar excluzând Muntenegru, Dalmația și Insulele Ionice) a aparținut, sau s-a aflat sub influențaImperiului Otoman, începând cu sfârșitulsecolului al XV-lea și până la sfârșitulsecolului al XIX-lea. Râul Kupa formează o graniță naturală între Slovenia de sud-est și Croația, Sava împarte în două Croația și Serbia, iar Dunărea, care este al doilea fluviu ca lungime din Europa (dupăVolga), formează o graniță naturală între Bulgaria, Serbia și România. La nord de această linie se află regiunile geograficeCâmpia Panonică șiMunții Carpați.
Din punct de vedere geografic,Peninsula Balcanică în trei regiuni: cea vestică, pindo-dinarică sau adriatică; cea centrală străbătută de văile râurilorVardar și Morava; și cea estică, așa-numit „pontică”, delimitată deDunăre,Marea Neagră șiMunții Rodopi. Prima regiune este străbătută și fărâmițată de lanțurile muntoase ale Alpilor Dinarici și ale Munților Pind, ceea ce a determinat o fărâmițare etnică a comunităților care s-au stabilit în văile sale adânci intramontane. Zona centrală, a cărei axă este constituită din văile râurilorVardar șiMorava, face legătura dintreDunăre șiMarea Egee și s-a constituit de-a lungul istoriei în placa turnantă a tuturor stăpânirilor imperiale asupra întregului spațiu balcanic. Spațiul oriental al Peninsulei Balcanice este străbătut de râurileMarița șiTundja; el cuprinde întinsa și fertila câmpie a Traciei și are ieșire laMarea Neagră, golfurile litoralului vest-pontic fiind propice navigației maritime întreBosfor și gurile Dunării.
TermenulPeninsula Balcanică este o creație a secolului al XIX-lea. De-a lungul Evului Mediu și al Epocii Moderne timpurii, cuvântul turcescbalkan a fost menționat de către călători ca sinonim pentru termenul antic Haemus. Abia în anul 1808, August Zeune a creat termenul, greșit din punct de vedere geografic, de Peninsula Balcanică[2]. Termenul este inexact pentru că face referire la un masiv muntos care nu acoperă decât o mică parte a suprafeței peninsulei. De-a lungul timpului s-au purtat numeroase discuții cu privire la delimitarea peninsulei, atât din punct de vedere geografic, cât și din punct de vedere cultural. Geograful sârb Jovan Cvijić a stabilit următoarele granițe ale peninsulei: limita nordică este situată pe fluviul Dunărea și perâul Sava, iar în nord-vest, spațiul balcanic este delimitat derâul Soča (Isonzo)[3]. Aceeași limită nordică pe Dunăre și Sava este admisă și de către geograful Traian Stoianoch, care precizează ca limitele geografice au fost depășite de „unele culturi balcanice, care s-au situat la interferența cu spațiile de stepă”[4].
Spațiul sud-est european conține două arii culturale, pe care istoriculRăzvan Theodorescu le-a numit „coridoare culturale”[5]. Pe ele au circulat, de la sud spre nord, bunuri, idei, invenții, militari, oameni de cultură, „fermenți de civilizație feluriți ce au legat între ele, cu intensități și consecințe diferite, Bizanțul, Bulgaria, Serbia, Ungaria, lumea dalmată, polono-lituaniană și micro-asiatică într-un complex cultural viu și activ ce a cuprins în secolele X-XIV și acele nuclee de viață politică și culturală ale românilor”[6].
Din denumirea dePeninsula Balcanică au derivat conceptele debalcanism șibalcanizare, cărora le-au atribuite semnificații negative, devenind sinonime cu agresivitate, tribalism, superficialitate, autoritarism, sălbăticie[7]. În circa două sute de ani termenul de balcanism a devenit o categorie fundamentală de analiză pentru mai multe științe, pentru istorie, geografie, lingvistică, studii culturale, politologie, geopolitică etc.
În secolul al XVIII-lea putem identifica primele încercări de a contura un profil identitar al acestei regiuni. Cei doi termeni,balcani șibalcanism, nu erau încă inventați. Călătorii, mai ales cei occidentali, care străbăteau acest spațiu pentru a ajunge laConstantinopol aveau o serie de informații mai ales despre Grecia antică și despre Bizanț. Cei mai mulți dintre ei considerau Dunărea ca o graniță întreEuropa șiOrient. Imperiul Otoman, în ciuda faptului că înglobase întinse teritorii europene și creștine în cadrul granițelor sale, era identificat ca non-european. Influența tot mai accentuată a lumii balcano-otomane asupra spațiului românesc a determinat o schimbare majoră a percepției despre Țările Române astfel încât la sfârșitul secolului al XVIII-lea,Țara Românească șiMoldova „pentru călătorul apusean, însemna intrarea înTurcia - sau dacă venea dinspre răsărit însemna că nu a ieșit încă dinTurcia”[8].
Un secol mai târziu, regiunea începea să fie denumităPeninsula Balcanică. În ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea termenul geografic capătă o conotație politică și identitară ce se va accentua în secolul XX, când devine dominantă și preponderent negativă, până la transformarea în prejudecată. Impactul modului de gândire occidental a fost atât de mare încât statutul de țară balcanică a fost perceput în termeni depreciativi nu doar de către vestici, ci și de către locuitorii care aparțin acestui spațiu geografic: „În regiune se spune că Balcanii sunt în altă parte, întotdeauna la sud-est de unde te afli până când, de pe malurile Bosforului, se zăreșteAsia dincolo de ape [...] Balcanizarea Balcanilor continuă să se producă tocmai pentru căbalcan se referă întotdeauna la altcineva și nu la noi înșine”[9].
A existat întotdeauna o descriere geografică tradițională care a vizat relieful, clima, hidrografia acestui spațiu, dar a existat aproape simultan și o componentă ideologică a ceea ce a fost botezat cu denumirea dePeninsula Balcanică. Ca și în cazul Orientului și în acela al Balcanilor a fost creată o geografie simbolică prin care se înțeleg o serie de de reprezentări ideologice ale spațiului terestru, devenit spațiu cultural și tărâm al imaginarului. Valorile geografiei simbolice au fost fixate înOccident și au conferit, de la început, conceptului de balcanism o conotație negativă și frustrantă. Adjectivul „balcanic” este încărcat cu o multitudine de sensuri, cele mai multe negative: sălbatic, incult, violent, dezordonat, dezorganizat, bârfitor, toate acestea intră în aria semantică a termenului și îl definesc. Antonimul său este „european”, înscriindu-se astfel în șirul de opoziții pe care acest termen le-a acumulat de-a lungul istoriei: european-barbar, european-asiatic, european-oriental, european-păgân, european-necivilizat etc.
Edward Said, într-o lucrare de referință a studiilor despre orientalism, a formulat opinia conform căreia Occidentul a demonizat și a demonetizat spațiile răsăritene și sudice, considerate înapoiate, nesigure, instabile, în raport cu ordinea occidentală, și a indus o imagine schematică și nivelatoare a spațiului oriental[10]. Said a pus aceste reprezentări ideologice pe seama atitudinii dominatoare a Occidentului, care trebuia să găsească justificări ale politicii coloniale. CuvântulEuropa și familia lui semnificativă devin, în majoritatea scrierilor, începând cu perioada iluministă, sinonime pentru civilizație, progres și bunăstare, cu perioada iluministă, sinonime pentru civilizație, progres și bunăstare, un model ideal al umanității în raport cu care se stabilește „normalitatea” celorlalți. Acest tip de altitudine a societăților occidentale (incluzând și extensiile lor de dincolo de Atlantic) a generat de-a lungul timpului denumiri ca Europa Centrală sau Europa de Sud-Est, Balcani, denumiri care nu sunt doar spații geografice, ci și arii culturale care au asociat un imaginar bogat, preponderent devalorizant.
Conceptul de balcanism s-a format prin acumulări succesive timp de o sută de ani. Momentul în care și-a început „cariera” internațională și din care pătrunde mai ales în conștiința europeană poate fi plasat în perioada Războaielor Balcanice (1912-1913). După Primul Război Mondial, în perioada balcanică, conceptul inițial s-a îmbogățit prin adăugarea unor detalii, care nu au reușit să schimbe percepția inițială negativă, dimpotrivă, a întărit-o prin acumularea de prejudecăți.
Balcanismul poate fi considerat înainte de toate o atitudine morală; dincolo de aspectele negative atribuite mentalități balcanice, aceasta s-a transformat într-un filon de inspirație inepuizabil pentru oamenii de cultură din acest areal. Balcanismul artistic începe acolo unde reticența față de realitate dispare și faptul de a fi „la porțile Orientului este asumat cu toate implicațiile sale și transformat în act artistic. În lucrarea„Istoria literaturii române de la origini până în prezent,George Călinescu descrie balcanismul astfel: „un amestec gras de expresii măscăroase, de impulsuri lascive, de conștiință a unei vieți aventuroase și tulburi, totul purificat și văzut mai de sus de o inteligență superioară”[11].
Spiritului balcanic i-au fost atribuite pe lângă ortodoxia sa tradițională o întreagă serie de atribute cu sens negativ: noneuropenismul, levantinismul, atitudinea retardantă, însă el trebuie înțeles ca un mod specific de a vedea lumea, o formulă culturală, altfel decât cea a Europei de Vest, dar cu o tradiție la fel de bogată:„Noi avem în mentalitatea noastră valahă un anumit piper balcanic, o anumită savoare și relativizare a comportamentelor”[12].
Apariția unei mentalități specifice, denumită mai târziu balcanică, s-a datorat existenței a doi factori decisivi: unitatea culturală a unui sistem de învățământ în limba greacă, bazat pe un patrimoniu cultural comun creștinilor ortodocși și unitatea politico-administrativă instaurată în regiune de către Imperiul Otoman. Mentalitatea balcanică s-a conturat în perioada lungă a stăpânirii otomane. Folosirea pe scară largă a limbii grecești ca limbă de cultură, dar și ca mijloc de comunicare în mediul politic-economic al Balcanilor a determinat apariția unei culturi post-bizantine cu trăsături comune.
Odată cu secolele XVIII-XIX, popoarele balcanice au demarat procesul construirii propriilor identități. Cea mai utilizată metodă a fost întoarcerea spre trecut: unii și-au căutat rădăcinile în cultura bizantină, alții în gloria țaratelor sud-slave sau în epopei naționale cum este de exemplu cea a lui Skandenberg. Cazul cărturarilor români este deosebit, fiindcă pentru ei întoarcerea spre trecut a însemnat descoperirea latinității, fără a renunța la moștenirea bizantină care a trecut mai ales în plan religios. În ciuda unității confesionale cu spațiul balcanic, originea latină i-a determinat pe români să se simtă mult mai apropiați de Occidentul latin decât celelalte popoare din Balcani. Apropierea culturală de Europa Occidentală a dus la dezvoltarea conștiinței naționale, aceasta putând fi influențată și de faptul că cele trei regiuni locuite de către români erau administrate de mariile imperii ale secolelor XVIII-XIX (otoman, habsburgic, rus).
Lumea balcanică poate fi caracterizată ca o îmbinare, nu lipsită de tensiune, între modul de viață tradițional și „importul” unor instituții și moravuri occidentale, amestec care conferă originalitate civilizației balcanice și mentalități pe care o formează. Există caracteristici ale mentalității balcanice care aparțin „duratei lungi a istoriei”, pe care le regăsim indiferent de regimul politic instaurat în regiune. Chiar și discursul comunist totalitar impus de URSS nu a reușit să acopere sau să înlăture straturile profunde ale culturii zonale. O trăsătură definitorie a omului balcanic este capacitatea de negociere. Mentalitatea balcanică se manifestă la nivel individual prin existența unui anumit subiect de tip și de personaj pe care specialiști din țările peninsulei îl numeschomo balcanicus. Un personaj caracteristic al lumii balcanice este Mitică al lui Ion Luca Caragiale, dar și al unui fel de a fi care combină ironia, spiritul volubil, cu critica excesivă. Mitică este bârfitor, lichea, intrigant limbut, generos, zăpăcit, oriental iubitor de zgomot verbal cu orice preț[13].
Cea mai mare parte a zonei este acoperită de munți, care se întind de la sud-vest la nord-est. Cei mai importa
Odatăpnia și munțiiPindului, care se întind din sudul Albaniei până în centrul Greciei. În Bulgaria, lanțurile muntoase se întind de la est la vest:Munții Balcani șiMunții Rodopi. Cel mai înalt este vârfulMusala (2925 m) dinMunții Rila în sud-vestul Bulgariei.
În zona litorală a Mării Adriatice și Mării Egee, climatul estemediteranean. În zona litorală a Mării Negre, climatul estetemperat-maritim șiumed subtropicale. În interior climatul estetemperat-continental.În nordul peninsulei și în zona muntoasă, iernile sunt reci și cu multă zăpadă, în vreme ce verile sunt calde și secetoase. În partea sudică, iernile sunt blânde.
De-a lungul secolelor, numeroase păduri au fost tăiate, fiind înlocuite de tufișuri și arbuști. În partea litoralului sudic există vegetație verde tot timpul anului. Mai există păduri tipice pentruEuropa Centrală (stejari,fagi, iar în munți,molizi,brazi șipini). Limita climaterică a pădurilor urcă până la 1.800 – 2.300 m.
Solurile sunt în general de slabă calitate, existând doar câteva câmpii cu vegetație bogată, soluri fertile, veri calde, bune pentru agricultură. În cea mai mare parte însă, cultivarea pământului nu aduce beneficii, datorită barierei munților, a verilor călduroase și a solurilor sărace, deși există livezi demăslini și plantații devița-de-vie care prosperă.
Resursele de minereuri sunt sărace. Există câteva zăcăminte decărbune, în special în Bulgaria, Serbia și Bosnia. Zăcămintele delignit sunt ceva mai bogate.Petrolul este întâlnit în câteva zăcăminte mici în Serbia, Croația și Albania. De asemenea, zăcămintele degaze naturale sunt rare. Pentru obținerea energiei electrice se folosesc pe scară largă hidrocentralele.
Regiunea balcanică a fost prima zonă a Europei în care a început să secultive pământul înneolitic. Practicile cultivării grânelor și a creșterii turmelor de animale au fost aduse în Balcani dinOrientul Mijlociu prinAnatolia și s-au întins către vest și nord, înPanonia șiEuropa Centrală.
În antichitatea pre-clasică șiantichitatea clasică, regiunea a fost locuită degreci,iliri,paioni,traci și alte grupuri antice. Regiunea a fost cucerită mai târziu de Imperiul Roman, cultura romană și limbalatină impunându-se în zonă, în condițiile în care o bună parte a rămas sub influențaelină. În timpulevului mediu, Balcanii au devenit teatrul de luptă dintrebizantini,bulgari șisârbi, fiecare încercând să obțină controlul asupra acestei regiuni cheie.
Până la sfârșitulsecolului al XVI-lea,Imperiul Otoman a devenit forța stăpânitoare în zonă, deși leagănul puterii turcești se afla în Anatolia. În ultimii 550 de ani, datorită frecventelorrăzboaie otomane în Europa duse în această zonă dar și datorită izolării Imperiului Otoman față de curentul principal al dezvoltării economice, (reflectată prin schimbarea centrului de greutate politic și economic din Levant cătreOceanul Atlantic), Balcanii au devenit partea cea mai slab dezvoltată a Europei.
Harta etnică a Turciei Europene și a statelor vasale acesteia din anul 1861Harta etnică a Peninsulei Balcanice din 1899
Principalele etnii ale regiunii suntgrecii (10,8 milioane),turcii (9,2 milioane în partea europeană a Turciei),sârbii (8,5 milioane),bulgarii (7 milioane),albanezii (6 milioane, din care 3,5 milioane înAlbania),croații (4,5 milioane),bosniacii (2,4 milioane),macedonenii (1,4 milioane),muntenegrenii (0,265 milioane), maghiarii din fosta Iugoslavie 313.045. Dacă sunt incluse în regiune și România și Slovenia, mai pot fi numărați șiromânii (20 milioane) sislovenii (2 milioane). În toate țările balcanice trăiesc comunități mai mari sau mai mici derromi. Alte minorități naționale lipsite de un stat propriu mai sunt:găgăuzii,sărăcăcianii șivlahii.
Principalele religii ale zonei sunt:creștinismul ortodox,catolicismul șiislamul. Sunt practicate diferite tradiții locale pentru fiecare credință, fiecare țară ortodoxă având propria biserică naționalăautocefală.
Ortodoxia este religia majoritară în următoarele țări:
^Nicolae Șerban Tanașoca,Balcanologi și bizantiniști români, Editura Fundației Pro, București, 2002, p. 7,apud Camelia Călin,Peninsula Balcanică - spațiul al coexistenței și al confruntării, în seria „Museum. Studii și comunicări”, XVI, Editura Tiparg, Pitești, 2017, p. 39.
^Alexandru Madgeanu,Originea medievală a focarelor de conflict din Peninsula Balcanică, Editura Corint, București, 2001, p. 11.
^Răzvan Theodorescu,Bizanț. Balcani, Occident la începuturile culturii medievale românești (secolele X-XIV), Editura Academiei Române, București, 1974, p. 232.
^Răzvan Theodorescu,Despre coridoarele culturale ale Europei de Est, înAcademia Română. Memoriile Secției de Științe Istorice, seria IV, tom VII, 1982, p. 19.
^Maria Todorova,Balcanii și balcanismul, Editura Humanitas, București, 2000, p. 52.
^Neagu Djuvara,Între Orient și Occident. Țările Române la începutul epocii moderne, Editura Humanitas, București, 2008, p. 32.
^Vesna Goldsworthy,Inventarea Ruritaniei. Imperialismul imaginației, Editura Curtea Veche, București, 2002, p. 7.
^Edwards Said,Orientalism: concepțiile occidentale despre Orient, Editura Amacord, Timișoara, 2001, p. 19.
^George Călinescu,Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediție și prefață de Al. Piru, Editura Minerva, București, 1988, p. 505.
^Alexandru Paleologu,Balcanicul Socrate și socraticul Caragiale, în „Secolul 21. Balcanismul”, nr. 7-8/1997, p. 23.
O istorie a românilor din Peninsula Balcanică. Secolul XVIII-XX, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 1999, Gheorghe Zbuchea
Curente ideologice și programe din mișcările de eliberare națională din Balcani pînă în anul 1878, Veselin Nikolov Traĭkov, Editura Științifică și Enciclopedica, 1986
Balkan ethnography, Tănase Bujduveanu, Editura Ed Ponto, 2009
Perioda Hallstattului Timpuriu (1200-700 ÃI.Ch.) în Sud-Estul Europei, Horia Ciugudean, Nikolaus G. O. Boroffka, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 1994
.jpg)
