Izvoarele istorice fiind precare, este dificil de stabilit originea etnică a avarilor.
Potrivit cronicilor chinezești, avarii ar fi fost o ramură a poporului vorbitor al unui idiom indo-european și având numele chinezeștiYüe-tschi sau „Cücen” (柔然, 蠕蠕, 芮芮, 茹茹, 蝚蠕), cunoscuți catoharieni. Acesta a emigrat dinbazinul Tarim, care se întinde pe o suprafață de 530.000 km², vecin la sud cuAfganistanul.
După un alt manuscris istoric chinez,Liang-șu,varii au fost o perioadă vasali, respectiv înrudiți, cu popoarele protomongole care trăiau în stepele din Asia centrală. Există speculații și pe seama unei prezumtive origini fino-ugrice a avarilor.
O altă sursă,Encyclopædia Iranica, afirmă că originea avarilor ar fi comună cu a mongolilor, aceștia provenind din populațiaŚyän-bi.
Recent, tot mai mulți istorici inclină să accepte ipoteza că avarii au fost o populațiealtaică de tip turcic.
După toate indiciile, avarii, aidomahunilor șigoților, practicau deformarea craniului din motiv estetic.[necesită citare]
Însecolul V,Priscus a fost primul care a scris despre tribulavarilor din vestulSiberiei. Acesta susține teoria conform căreia originea lor este din zona laculuiBalhaș, așa cum sursele chinezești susțin înrudirea cu triburileHua. Potrivit lui Priscus, avarii și hunii au fost forțați desabiri să se mute spre vest, până spre Volga, încât în550 istoricul BisericiiZacharie Rhetor menționează comunități avare în Occident.
După o înfrângerea suferită în lupta contra dinastiei nord-chineze Wei, avarii vor fi menționați în jurul anului463 ca făcându-și apariția în zonaMării Negre. O parte a populației avare se chema, potrivit izvoarelor,varchunni (dinvar și 'chunni), fiind o populațieogură, adicăprotobulgară.
Fotografie din satelit aBazinului Tarîm și a deșertuluiTaklamakan. La sud-vest se observăHimalaya (NASA/MODIS/Blue Marble)
Avarii sunt împinși spre vest de un popor turcic, ajungând la granițeleImperiului Bizantin, unde în anul560 îi înving lângăMarea Neagră pe huno-bulgari, fiind împinși mai departe de triburile „turcilor albaștri” („kök” sau „gök türkler”).
În557, avarii, învinși în Asia Centrală de alte triburi turce, intră în Europa. În562, sub conducerea kaganului (hanului)Baian I, avarii ajung la Dunăre și cer de la bizantini subvenții, cerere însă refuzată de împăratulIustin al II-lea (565–578). În567, împreună culongobarzii, avarii zdrobesc regatulgepizilor, situat înBazinul Panonic și în partea vestică a teritoriuluiTransilvaniei. Teritoriul transilvan devine pentru avarii crescători de animale o regiune preferată în timpul verii. În a doua jumătate a secolului al VI-lea, avarii ocupauCâmpia Panonică, reducând populația conlocuitoare romanică și slavă la o stare de servitute și la plata unui tribut. La est, avarii au înfrânt triburile slave aleanților dintre Bug șiNistru.
Apariția în forță a avarilor în nordulMării Negre a oprit atacurile anților,sclavinilor șibulgarilor asupra provinciilorBizanțului. În urma a trei campanii din568,570 și573, avarii, care își constituiseră centrul politic înPannonia în locul gepizilor și după migrarea longobarzilor spre Italia, încheie pace cu bizantinii, adică cuImperiul Roman de Răsărit. În anul579, subTiberiu al II-lea (578–582), o sută de mii de slavi au năvălit înIliria, au jefuit timp de patru ani Imperiul și s-au așezat pretutindeni. Împăratul a făcut apel la avari, care traverseazăIllyria, urmăresc armata slavă condusă deDauritas și o înving, probabil, în Oltenia. În582, avarii cucerescSirmium (astăziSremska Mitrovica), unde marele han Baian își va muta reședința, opunând o rezistență puternică Imperiului Bizantin. Pretinzând tribut delafranci, dominația avară este limitată de împăratul bizantinMauriciu (Maurikios).
În anul 584, sclavinii sub conducerea luiArdagast pustiescTracia până laAdrianopol; în anii585-588 aceiași sclavini ajung până laSalonic. La rândul lor, avarii atacăMoesia și ajung până laTomis.[1] Împăratul FlaviusFocas (547–610) încheie o pace cu ei în 604, acceptând să le plătească tribut. În 610-611, avarii, împreună culongobarzii, atacă puternic Imperiul Bizantin ocupând toatăPeninsula Balcanică. Împreună cu slavii din zona ocupată, aceștia asediazăSalonicul, iar ulterior, împreună cuperșii, asediazăConstantinopolul (626).
Slavii se răscoală în 623–624 ub conducerea negustorului francSamo, scuturând jugul avar, și astfel începe declinul imperiului avar. Aceste atacuri contra avarilor sunt continuate debulgari,croați, celelalte popoare slave din Peninsula Balcanică.
După cca. 670 pe teritoriile stăpânite de avari se stabilesc membrii uni popor migrator, cu caracter turc, venit dinspre est, și având o ornamentație aparte. Noii veniți s-au integrat în societatea avară fără conflicte. Unii cercetători istorici, ca de exemplu arheologul maghiarGyula László presupun că aceștia ar fi fostsecuii.
Pentru a asigura securitatea drumurilor comerciale din est,Carol cel Mare, care i-a învins pe avari, întemeiază în anul 800 în estul Imperiului FrancMarca Avară, situată pe teritoriul de astăzi al landuluiaustriacCarintia.
Sub presiunea francilor, și în urma înfrângerilor militare suferite, avarii acceptă să se creștineze. Regele lor se baptizează după ritualul creștinesc (latin), luându-și numele de Avram. Imperiul Avar însă nu a putut fi salvat nici prin aceste măsuri importante. În anul 803 khanul Krum al bulgarilor suddunăreni învinge armata avarilor într-o bătălie decisivă. Bulgarii, care erau încă necreștinați, ocupă regiunile sudice ale fostului imperiu avar, îndeosebi Transilvania de Sud (cunoscută pentru minele de aur și sare) și teritoriul Voivodinei din Serbia de astăzi. Avarii nu dispar cu totul, ei sunt amintiți până în 950 ca plătind impozite în regiunea aparținând Croației de astăzi.[2]
Tezaurul de la Sânnicolaul Mare, descoperit la finele sec. al XVIII-lea și compus din vase de aur ce vădesc o tehnică înaltă de orfevrărie, se presupune că a aparținut avarilor sau lui Ahtum, ultimul voievod bănățean
Liderul suprem al avarilor erakaganul (hanul), care era și autoritatea religioasă supremă. Rangul următor la nivelul puterii politice îl reprezentatudun-ul. Alte ranguri importante:yug(u)ruș,tarkan (tarhan),kapkan (kaphan),katun (soția kaganului).[3]
Prisăcile erau fortificații sumare dispuse pe un aliniament natural ușor de apărat și întărit prin plantarea de vegetație deasă, șanțuri, întârituri din stâlpi de lemn. În Transilvania, existența liniilor de întărituri de frontieră, numiteprisăci sauporți în limba română sauindagines în latină, este confirmată de toponime precum Presaca, Posada, Poarta, Straja etc. Unele întărituri au fost distruse sau refolosite de migratorii maghiari în perioada luptelor pentru cucerirea Transilvaniei. Acest sistem de fortificare era folosit în acea vreme pe un vast teritoriu în Europa, și de diverse populații dar lipsa unor date istorice face ca originea acestor prisăci să fie încă disputată[4]Unii istorici români opinează că prisăcile ar fi fost opera avarilor.[5][6]
^Hannes Sköld,Die ossetischen Lehnwörter im Ungarischen. („Împrumuturile lexicale osetine (iazyge/alane) din limba maghiară”) In: Lund Universitets Årsskrift, N.F., Avd. I, Bd. 20, No. 4, 1925
^Ioan Marian Țiplic, Considerații cu privire la liniile întărite de tipul prisăcilor din Transilvania (sec. IX-XIII)*. Acta terrae septencastrensis, Editura Economica, Sibiu 2002, p.147.
^Doina Ciobanu,The role of salt deposits in the political-military history of the Carpatho-Danubian space in the 1st-13th centuries. In: Studia Antiqua et Archaeologica, IX, Iași (2003)Arhivat în, laWayback Machine. Around the year 700 one may notice the existence of an avar dominative centre, around Aiud. This centre is probably the result of some infiltration from the Pannonic Fields in Transylvania, through the valley of Mureș, one of the followed objectives being that of obtaining salt from the nearby salt mines (HOREDT, 1958, p. 98).“Starting with the 7th century one has discovered Avar graves spread along the middle stream of Mureș, from the point where the Arieș penetrates the Western Carpathians up to the point where Târnava flows into Mureș, on an area where the most important salt mines fromTurda andOcna Mureș are laying” (idem, 1975, 120). The Avars are the only migratory people that have built defence works, called“rings, made of wooden beams covered with grass swaths” (Ibidem, 120; RUSU 1975, 149). They were exercising their political andeconomical domination over the Romanic population from these power...
