 | Acest articol sau această secțiune arebibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vedereasusținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
 | Acest articol conține text înlimba japoneză. Fără suport de afișare corespunzător, se pot vedea semne de întrebare, pătrățele sau alte simboluri în loc deKanji șiKana. |
From_Bijin-ga_(Pictures_of_Beautiful_Women)%2c_published_by_Tsutaya_Juzaburo_-_Google_Art_Project.jpg)
Arta japoneză (înjaponeză:日本美術史) cuprinde totalitatea stilurilor artistice, incluzândolăritul antic,sculptura,laviul șicaligrafia pe mătase și hârtie,ukiyo-e,kirigami,ikebana,origami,dorodango, și mai recentmanga, plus alte tipuri de opere de artă. Arta japoneză are o istorie îndelungată, începând de la popularea teritoriului actual alJaponiei, cândva în mileniul al X-lea î.e.n., până în prezent.
Japonia a fost supusă unor invazii bruște de idei noi și neobișnuite, urmate de perioade lungi de contact minimal cu lumea exterioară. De-a lungul timpului japonezii și-au dezvoltat abilitatea de a absorbi, imita și, în final, asimila acele elemente ale culturii străine care le-au completat preferințele estetice. Cea mai timpurie artă complexă din Japonia a fost produsă în secolele al VII-lea și al VIII-lea, având legătură cubudismul. În secolul al IX-lea, după ce japonezii au început să se întoarcă dinChina și să dezvolte forme de expresie indigene, artele seculare au devenit din ce în ce mai importante; până la sfârșitul secolului al XV-lea, atât artele religioase cât și cele seculare au înflorit. DupăRăzboiul Ōnin (1467 -1477), Japonia a intrat într-o perioadă de perturbări politice, sociale și economice, care a durat peste un secol. În statul care a apărut sub conducereashogunatului Tokugawa, religia organizată a jucat un rol mult mai puțin important în viața oamenilor, iar artele care au supraviețuit erau în predominant seculare.
Pictura este expresia artistică preferată de cătrejaponezi, practicată atât de amatori, cât și de profesioniști. Până în prezent, japonezii au preferat să scrie cu o pensulă decât cu un stilou, iar familiaritatea lor cu tehnicile de perie le-a făcut deosebit de sensibile la valorile și estetica picturii. Odată cu apariția culturii populare înperioada Edo, un stil de tipărire dinlemn a devenit o formă majoră, iar tehnicile sale au fost bine reglate pentru a produce printuri colorate. Japonezii, în această perioadă, au găsit sculptura un mediu mult mai puțin simpatic pentru exprimarea artistică; majoritatea sculpturii japoneze sunt asociate cu religia, iar utilizarea mediului a scăzut odată cu diminuarea importanței budismului tradițional. La fel ca la chinezi, o mare parte a sculpturilor sunt dedicatebudismului.
Ceramica japoneză este printre cele mai bune din lume și include cele mai vechi artefacte cunoscute ale culturii lor, impresionante fiind vasele dinPerioada Jomon și figurineledogu din aceiași perioadă. Înarhitectură, preferințele japoneze pentru materialele naturale și o interacțiune a spațiului interior și exterior sunt exprimate clar.
Japonezii se identifică foarte ușor cu natura înconjurătoare. Astfel, într-un aranjament floral, japonezul încearcă, pe cât posibil, să adune cât mai multe elemente vegetale, ca: tije de plante, tulpini, frunze, mușchi, flori, și așa mai departe. Deși un ansamblu pare foarte sofisticată, elementele care îl alcătuiesc sunt simple, din viața de zi cu zi. Astfel, florile folosite sunt deabea îmbobocite iar crenguțele alese simpliste.[1]
![O caracteristică comună pentru majoritatea acestor figurine este fața lată, mâinile mici și corpurile solide. Ochii alungiți și gura îi creează figurinei din imagine un aspect misterios. De asemenea, pe umerii ei au fost făcute puncte cu un bețișer de bambus în timp ce figurina încă mai era umedă[2]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aPeriodo_jomon_primo-medio%2c_dogu%2c_7000-2000_a.c..JPG)
Primii coloniști din Japonia, poporuljōmon (aproximativ 11000 î.e.n. - aproximativ 300 î.e.n.), numiți pentru marcajele cordonului care au decorat suprafețele vaselor lor argiloase, au fostvânători și culegători nomazi, care ulterior practicau agricultura organizată și construiau orașe cu populații de sute, dacă nu chiar mii. Ei au construit case simple de lemn și căzuri așezate în puțuri de pământ de mică adâncime pentru a asigura căldură din pământ. Au realizatvase de depozitare a obiectelor de ceramică, figurine de lut numitedogū și bijuterii de cristal. Roata olarului nu exista în timpul acestei epoci înJaponia. Primele vase erau folosite pentru depozitarea mâncării. Niște săpături efectuate pe coasteleEcuadorului șiColumbiei au dezvăluit o serie de vase asemănătoare cu cele dinPerioada Jōmon.
Vasele care au ornamente asemănătoare cu niște flăcări au fost confecționate din benzi cilindrice delut. Datorită decorațiunilor lor spectaculoase și neobișnuite, e posibil ca aceste vase să fi fost obiecte de cult.[3]
