Calitatea informațiilor sau a exprimării trebuie îmbunătățită. Marcat din mai 2014.
Arebibliografia incompletă sau inexistentă. Marcat din mai 2014.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor.
Acest articol are nevoie de atenția unuiexpert în domeniu. Recrutați unul sau, dacă sunteți în măsură,ajutați chiar dumneavoastră la îmbunătățirea articolului!
„Compoziție în roșu, galben, albastru și negru” dePiet Mondriaan
Arta abstractă este denumirea pe care, începând cu cel de-al treilea deceniu al secolului al XX-lea, și-o revendică o serie de tendințe, de grupări, de creații - în general diverse, succedându-se nu fără o anumită atitudine polemică - care au la bază un protest împotrivaacademismului șinaturalismului, îndepărtând din imaginea plastică elementele lumii vizibile, redate până atunci din așa zisăartă figurativă, și așezând în locul lor un sistem de semne, linii, pete, volumi, ce ar trebui să exprime, în formă pură, acțiunea raționalității și sensibilității umane dar si gândurile cele mai ascunse și unele detalii ale personalității acestora ce sunt adânc îngropate în suflet așteptând să fie scoase la iveală.
Plecând de la ideea căarta plastică,arhitectura șimuzica sunt prin excelență abstracte - ele presupunând în același timp o sumă de legături cu irealul, și fiind, de regulă, neacceptate drept construcții, ci ansambluri controlate delogică - primii artiști atrași deabstracționism își manifestă, cu un sentiment de eliberare, întreaga încărcătură emoțională, sentimentală si senzitivă. Abstracționismul este tendința care acordă abstracțiunilor aceeași valoare cu a realităților concrete.[1]
Arta abstractă apare aproape simultan în mai multe țărieuropene, în preajma anului1910. Printre primii reprezentanți ai acestei tendințe esteWassily Kandinsky, care, începând din1910, pictează un ciclu de tablouri intitulate"Improvizații", și publică un amplu studiu,"Über das Geistige in der Kunst" ("Despre spiritual în artă",1911), ce a contribuit la afirmarea artei abstracte.
Termenul deabstract este însă mult prea general, folosirea lui a pendulat între accepții extremiste, întreaga artă fiind consideratăabstractă, ca rezultat al procesului de abstragere a realității în imagine, sau, dimpotrivă,concretă, opera existând ca o realitate în sine.
În1930,Theo van Doesburg introduce termenul deartă foarte concretă, părându-i-se absurd să numească abstractă o creație artistică ce are o existență reală, dar nu va reuși să înlocuiască, totuși, pe cel de artă abstractă, în care publicul și teoreticienii artei continuă să alinieze creații ce nu trimit direct la realitate.
Arta abstractă înregistrează manifestări din cele mai diferite, dezvoltând și extrapolând unele dintre aspirațiileimpresionismului, mai ales în domeniul culorii și al accentului pus pe universul interior al artistului.
Primii pictori abstracți ai secolului XX -Kandinsky,Kupka,Malevici,Mondrian - vor sta sub semnulteozofismului[7][8][9]. Cu puțin înaintea lor, mediumulHilma af Klint își începuse seria de desene care, conform autoarei, „portretizează planul astral în formă și culoare”[10]. Ținând cont de faptul că, în afara Europei, abstracțiunea era prezentă deja în „arabescurile” dinarta islamică[11] sau în desenele geometrizante care fac parte din practica tantrică înRajasthan[12], se poate spune că nu formalismului materialist-pozitivist i se datorează apariția artei abstracte.
Kazimir Malevici:Suprematism, 1916 - Muzeul de artă, Krasnodar
La aceste curente se adaugă și contribuțiile celor asociați cudadaismul (Schwitters și - mai ales -Arp)[22].
Arta abstractă s-a impus datorită activității intense a școliiBauhaus[23] și a grupurilor precumAbstraction-Création[24], precum și prin corpus-ul teoretic al principalilor reprezentanți, mai ales scrierile luiWassily Kandinsky și alePaul Klee.
Abstracțiunea lirică sau informală / Expresionismul abstract
Primele desene abstracte ale luiKandinsky (care au fost etichetate drept „expresionism abstract” în1919[25]), alături de desenele automatice alesuprarealiștilorAndré Masson,Joan Miró ș.a.[26], anticipează o direcție a artei abstracte care va respinge forma și care va duce până la ultimele consecințe moștenireaimpresionismului și aexpresionismului (alături de suprarealism și decubism).
În anii '40, mai ales după ce s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial, s-a dezvoltat concomitent în America de Nord și în Europa de Vest un curent care a primit diferite denumiri:expresionism abstractîn SUA, respectivartă informală (termen folosit deMichel Tapié în carteaUn Art Autre, în timp ceCharles Estienne a folosit termenul detașism) în Franța. Conform criticilor vremii, ar fi existat diferențe structurale sau, cel puțin, calitative între reprezentanții informalismului european (care ar fi mai puțin radical și mai apropiat de post-cubism) și expresioniștii abstracți americani (care ar fi mai „viguroși”; în eseul din 1955 intitulatAmerican-Type Painting[27], criticul Clement Greenberg îi promovează drept cea mai „înaintată” (în sensul deavangardă) direcție a arteimoderniste; caracterul „american” al respectivilor pictori ar fi dat de folosirea pânzelor de mari dimensiuni și de libertatea de exprimare sugerată de lucrări).
Arta informală s-a impus în breaslă ca un stil potrivit climatului postbelic[37], dar, mai ales în America Latină[38], abstracțiunea geometrică a rămas o tendință puternică. Va avea loc treptat o întoarcere (în alte moduri decât cele oferite de arta abstractă timpurie[39]) la geometrism, după epuizarea „resurselor” informalismului/expresionismului abstract.
Printre pictorii americani asociați cu larga etichetă de expresionism abstract s-au numărat șiBarnett Newman (care se va consacra prin compozițiile cu dungi verticale solitare, numitezip paintings[40][41]) șiAd Reinhardt (ale cărui celebre „picturi negre”, conform artistului, ar fi „ultimele picturi pe care le-ar putea realiza cineva”[42]; totuși, negrul din respectivele compoziții este vopsit în nuanțe de luminozitate care diferă, sugerând forma unei cruci grecești). Aceștia, alături deMark Rothko și, dintre pictorii marginali în momentul respectiv,Ellsworth Kelly șiclasiciștii abstracți, anticipează viitoarea tendință de respingere a expresionismului abstract violent a la Pollock, pe care criticulClement Greenberg o va intitulaabstracțiunea post-picturală.
Mișcarea a apărut în jurul anului1958[43], cândMorris Louis șiKenneth Noland, experimentând o tehnică învățată de la pictorițaHelen Frankenthaler, inaugurează seria lor de compozițiile „aerisite” în care, spre deosebire deaction painting, gesturile sunt restrânse, iar culorile mai intense, dispuse în forme nu foarte riguroase și având adeseori ca fundal albul pânzei. (Puțin mai târziu,Sam Francis va realiza o serie de picturi în care doar marginile sunt pictate, centrul pânzei rămânând alb[44].) În teoria formalistă a lui Greenberg, toată evoluția formelor picturale occidentale indică drept punct terminus „aplatizarea” planului, afirmarea picturii exclusiv în elementele sale proprii, excluzând toate elemente în afară de linie și culoare („un tip de pictură fără început, mijloc, sfârșit”[45]). Noua generație de pictori reprezenta pentru critic tocmai apogeul acestei tendințe progresive a picturii, iar, dintre aceștia, peJules Olitski îl considera „cel mai mare pictor în viață”[46][47].
Se poate spune că pictura minimală debutează în SUA în jurul anului 1959, grație picturilor negre ale luiFrank Stella, autorul butadei „Ceea ce vezi este ceea ce vezi”[52], la scurtă vreme după ce francezulYves Klein devine cunoscut prin picturile sale monocrome cu o nuanță brevetată de albastru (International Klein Blue). Debutează în aproape aceeași perioadăJo Baer (monocromii albe cu rame colorate),Robert Mangold (figuri geometrice descompuse),Brice Marden (monocromii),Agnes Martin (rețele de linii),Robert Ryman (monocromii albe realizate cu diferite materiale); în prelungirea lor, pictorii de monocromii ai anilor '70, cei mai mulți grupați înRadical Painting Group[53]:Marcia Hafif,Joseph Marioni,Warren Rohrer etc.
În Marea Britanie se va impune prin monocromiiBob Law[54]. În Franța se mai afirmă, în afară deYves Klein,Geneviève Asse (monocromii albastre) șiMartin Barré (linii simple), care vor fi urmați de pictorii grupuluiBMPT:Daniel Buren,Olivier Mosset,Michel Parmentier șiNiele Toroni[55]. Aceștia din urmă au practicat un minimalism cu valențeconceptuale, expunând serii de lucrări cu forme simple (dungi, cercuri), adeseori interșanjabile și executate de alți membri ai grupului decât ar indica semnătura. În Italia se afirmă mai puțin minimalismul pur (Ettore Spaletti), cât mai ales două mișcări care au afinități cuminimalismul și cuspațialismul (grup centrat în jurul luiLucio Fontana, ale cărui lucrări sunt reprezentate de pânze tăiate) șiArte Povera („arta săracă” -- un grup de sculptori (mai ales) care folosesc materiale derizorii, lucrările încadrându-se prin formă și intenționalitate înpostminimalism[56]).
Față de minimaliștii de pe Coasta de Est, minimaliștii californieni (grupați uneori sub titulaturileFinish Fetish șiLight and Space[58]) se disting prin accentul pus, între altele, pe calitatea perceptivă[59][60]. Unele dintre lucrările lor nu se mai bazează pe linii sau forme, ci manipulează lumina și spațiul în care aceasta se poate desfășura, creând medii speciale în care cel ce privește și ceea ce este privit întrețin un raport dinamic[61].Doug Wheeler a realizat o serie intitulatăInfinity Environment, fiecare variantă constând într-o cameră lipsită de obiecte, proiectată astfel încât niciun colț nu este vizibil, emanând o lumină albă lipsită de orice repere[62][63]. Lucrările luiJames Turrell manipulează lumina artificială sau chiar naturală[64]. În afara lucrărilor radicale ale lui Turrell, Wheeler,Robert Irwin sauMary Corse, mai pot fi menționațiPeter Alexander,Larry Bell,Craig Kauffman,John McCracken,DeWain Valentine și alții care realizează sculpturi (cu forme tipic minimaliste) din materiale transparente sau translucide, încă noi la acea vreme (plexiglas sau fibra de sticlă, de pildă)[61][65].
Despre minimalism s-a scris că ar fi consecința „înțelegerii greșite” a formalismului luiGreenberg[66]. Un alt critic formalist,Michael Fried, a criticat în eseul „Artă și obiectualitate” (Art and Objecthood) din 1967[67] tendința minimaliștilor de a realiza obiecte „teatrale” care necesită o relație activă cu observatorul și nu pot exista în sine, spre deosebire de arta modernistă care putea fi observată fără ca privitorul să altereze logica internă a lucrării[68]. Întrerupând tradiția modernistă, ducând formalismul până la ultimele consecințe, se poate spune astăzi că, astfel, arta minimală a inaugurat și a influențatpostmodernismul[69].
Jackson Pollock:Number 8, 1949 - Neuberger Museum, State University of New York
Apariția în1908 a articolului luiHenri Rovel întitulat"Les lois d'harmonie de la Peinture et de la Musique sont les mêmes" ("Legile armoniei din pictură și din muzică sunt identice").
Apariția în1911 a cărții luiWassily Kandinsky"Über das Geistige in der Kunst" ("Despre spiritual în artă").
.jpg)
_(6009410911).jpg)
.jpeg)
.jpg)
.jpg)
_(Kazimir_Malevich).jpg)
_05.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
_Violence_-_A-Worker-Sweeping-the-Criminals.jpg)
.JPG)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
