Art Nouveau (pronunție românească: /ɑːrt nuvo/, pronunție franceză: [aʁ nuvo]; termen provenit dinlimba franceză, însemnândartă nouă) este unstil înartă, artele aplicate, arhitectură, și în special înartele decorative, cunoscut sub diferite denumiri în mai multe limbi: Jugendstil în germană, Stile Liberty în italiană, Modernismo catalán în spaniolă, etc. Maximul de popularitate al stilului a fost între anii 1890 - 1910.[1] Stilul s-a poziționat ca o reacție față deacademismul,eclectismul șiistoricismul arhitecturii și artelor decorative din secolului al XIX-lea. Sursele de inspirație au fost cu predilecție formele naturale, cum sunt curbele sinuoase ale florilor și plantelor.[2] Alte caracteristici au fost sentimentul de dinamism și mișcare, dat adesea de asimetrii sau linii ca de bici, precum și utilizarea materialelor moderne, în special fier, sticlă, ceramică și beton pentru crearea unor forme neobișnuite și amenajarea unor mari spații deschise.[3]
Un obiectiv major al Art Nouveau-ului a fost de a reduce diferențele dintre artele plastice tradiționale (în special pictură și sculptură) și cele aplicate. A fost cel mai des folosit în amenajări interioare, arte grafice,mobilă, sticlărie, textile, ceramică, bijuterii și lucrări metalice. Stilul a intrat sub incidența criticii de artă a unor teoreticieni de seamă din secolul al XIX-lea, cum ar fi arhitectul francezEugène-Emmanuel Viollet-le-Duc (1814-1879) și criticul de artă britanicJohn Ruskin (1819–1900). În Marea Britanie, Art Nouveau-ul a fost influențat deWilliam Morris șimișcarea Arts and Crafts. Arhitecții și designerii germani au căutat unGesamtkunstwerk înălțător spiritual („operă de artă totală”) care să unifice arhitectura, mobila și arta din interior într-un stil comun, care să înalțe și să inspire locuitorii.[3]
Pornind din Belgia și Franța, stilul s-a răspândit în restul Europei luând nume și caracteristici diferite în fiecare țară. A apărut adesea nu numai în capitale, ci și în orașele aflate în plină dezvoltare care doreau să-și stabilească identități artistice proprii caTorino șiPalermo în Italia;Glasgow înScoția;Munchen șiDarmstadt în Germania, precum și în centrele mișcărilor sociale de independență,Helsinki înFinlanda, la acel moment provincie aImperiului Rus,Barcelona înCatalonia, provincie spaniolă.
Până în 1914, și odată cu începutulPrimului Război Mondial, Art Nouveau-ul și-a pierdut în mare măsură influența în artele plastice. În anii 1920, a fost înlocuit de stilul artistic, arhitectural și decorativArt Deco și apoi demodernism.[7] Stilul Art Nouveau a început să reintre în atenția criticilor de artă la sfârșitul anilor 1960, cu ocazia marii expoziții de laMuzeul de Artă Modernă din New York din anul 1970, unde a fost prezentată opera luiHector Guimard.[8]
Termenul „Art Nouveau” a fost pentru prima oară folosit în anii 1880 în revista belgianăL'Art Moderne pentru a descrie operaCelor XX, douăzeci de pictori și sculptori care căutau noi forme de expresie artistiscă. Numele a fost popularizat deMaison de l'Art Nouveau („Casa Artei Noi”), o galerie de artă deschisă în Paris în 1895 de dealerul franco-german de artăSiegfried Bing. În Marea Britanie, termenul francez „Art Nouveau” a fost folosit frecvent, în timp ce în Franța a fost adesea numit prin termenul „Style modern” (asemănător termenului britanic „Modern Style”), sau „Style 1900”.[9] În Franța era numit uneori și „Style Jules Verne”, după scriitorulJules Verne, „Style Métro”, după gurile de metrou de fier și sticlă ale luiHector Guimard, „Art Belle Époque” sau „Art fin de siècle”.[10]
Art Nouveau-ul este legat, dar nu identic, de stilurile care au apărut în același timp în multe țări din Europa. Numele lor locale erau adesea folosite în țările respective ca să descrie întreaga mișcare:
În Belgia, era uneori denumit „Style coup de fouet” („Stilul pleasnă”), „Paling Stijl” („Stilul țipar”) sau „Style nouille” (Stilul tăiețel), de către detractorii săi;[10]
ÎnMarea Britanie, pe lângă Art Nouveau, era cunoscut și ca „Modern Style” („Stilul modern”) sau, datorită operelorȘcolii de la Glasgow, ca „Glasgow style” („Stilul Glasgow”). Termenul „Modern” este folosit și înAzerbaidjan,Kazahstan, Rusia șiUcraina, și „Modernas” înLituania;
În Germania și Scandinavia se numea „Reformstil” („Stilul de reformă”), sau „Jugendstil” („Stilul tânăr”), după revista germană populară cu același nume,[10] sau „Wellenstil” („Stilul de val”), sau „Lilienstil” („Stilul de crin”).[9] Astăzi, termenul folosit este „Jugend” în Finlanda și Suedia, „Juugend” înEstonia și „Jūgendstils” înLetonia;
În Danemarca este cunoscut ca „Skønvirke” („Operă de frumusețe”);
În Austria și țările vecine, la vremea aceea părți aleImperiului Austro-Ungar, era cunoscut ca „Wiener Jugendstil” sau „Secessionsstil” („Stilul de secesiune”), după artiștiisecesiunii vieneze (înmaghiară: „szecesszió”, încehă: „secese”, înslovacă: „secesia”, înpoloneză: „secesja”);
În Italia, era numit adesea „Stile Liberty”, dupăArthur Lasenby Liberty, fondatorul Liberty & Co din Londra, ale cărui materiale textile erau foarte apreciate. Uneori era numit și „Stile floreale” („Stilul floral”), sau „Arte nuova” („Arta nouă”);[10]
În Franța, a fost influențată de teoreticianul și istoricul în arhitecturăEugène Viollet-le-Duc, un inamic declarat al stilului arhitectural istoricBeaux-Arts. În cartea sa din 1872,Entretiens sur l'architecture, acesta a scris: „Folosiți mijloacele și cunoștințele pe care ni le-au oferit vremurile noastre, fără tradițiile care nu mai sunt viabile astăzi și, în acest fel, putem inaugura o nouă arhitectură. Pentru fiecare funcție materialul său; pentru fiecare material, forma și ornamentul său.”[17] Această carte a influențat o generație de arhitecți, printre careLouis Sullivan,Victor Horta,Hector Guimard șiAntoni Gaudí.[18]
Pictorii franceziMaurice Denis,Pierre Bonnard șiÉdouard Vuillard au jucat un rol important în trecerea esteticiiartelor frumoase spre decorativism. „Cred că înainte de tot un tablou trebuie să decoreze”, a scris Denis în 1891. „Alegerea subiectelor sau a scenelor nu folosește la nimic. Totul se întâmplă prin valoarea tonurilor, a suprafeței colorate și a armoniei liniilor, astfel încât pot să ating spiritul și să trezesc emoțiile.”[19] Toți acești pictorii au făcut atât pictura tradițională, cât și pictură decorativă pe pânză, sticlă și pe alte suporturi.[20]
O altă influență importantă asupra noului stil l-a avutjaponismul. A existat în epocă un val de entuziasm pentru arta japoneză, în special pentru lucrările luiHiroshige,Hokusai șiUtagawa Kunisada, care au fost importate în Europa începând cu anii 1870. ÎntreprinzătorulSiegfried Bing a fondat un jurnal lunar,Le Japon artistique în 1888, și a publicat treizeci și șase de numere înainte de ultima sa apariție din anul 1891. A influențat atât pe colecționari, cât și pe artiști, Gustav Klimt fiind un exponent al acestora din urmă. Caracteristicile stilizate ale stampelor japoneze au apărut în grafica Art Nouveau, porțelan, bijuterii și mobilă. De la începutul anului 1860, s-a manifestat brusc o influențăOriental Îndepărtată. În 1862, iubitorii de artă din Londra sau Paris, puteau să cumpere opere deartă japoneză, pentru că în acel an, Japonia a apărut pentru prima oară ca expozant la Expoziția Internațională din Londra. Tot în 1862, la Paris a fost deschis magazinulLa Porte Chinoise, de peRue de Rivoli, unde erau vânduteukiyo-e japoneze și alte obiecte din Extremul Orient. În 1867 a apărutExamples of Chinese Ornaments de Owen Jones, iar în 1870Art and Industries in Japan de R. Alcock și doi ani mai târziu, O. H. Moser și T. W. Cutler au publicat cărți despre arta japoneză. Unii artiști Art Nouveau, precum Victor Horta, dețineau colecții de artă orientală, în special opere japoneze.[13]
Noile tehnologii de imprimare și multiplicare au permis Art Nouveau-ului să ajungă rapid la un public global. Revistele de artă, ilustrate cu fotografii și litografii color, au jucat un rol esențial în popularizarea noului stil.The Studio în Anglia,Arts et idèes șiArt et décoration în Franța, șiJugend în Germania, au permis ca stilul să se răspândească rapid în toate colțurile Europei.Aubrey Beardsley în Anglia șiEugène Grasset,Henri de Toulouse-Lautrec șiFélix Vallotton au obținut recunoașterea internațională ca ilustratori.[21] Cu afișele deJules Chéret pentru dansatoareaLoie Fuller din 1893 și cele deAlfons Mucha pentru actrițaSarah Bernhardt din 1895, posterul a devenit nu doar obiect publicitar, ci o formă de artă. Sarah Bernhardt a pus deoparte un număr mare de afișe pentru vânzare către colecționari.[22]
Primele clădiri, stil Art Nouveau, care s-au construit în orașe,Casa Hankar dePaul Hankar (1893) șiHôtelul Tassel deVictor Horta (1892-1893),[4][5] au fost construite aproape simultan la Bruxelles. Hankar s-a inspirat în special din teoriile arhitectului francezEugène Viollet-le-Duc. Cu scopul de a crea o sinteză a artelor plastice și a celor decorative, i-a adus peAdolphe Crespin și peAlbert Ciamberlani ca să decoreze interiorul și exteriorul cusgraffitouri sau picturi murale. Hankar a decorat magazine, restaurante și galerii în ceea ce un critic local numea „un veritabil delir al originalității”. A murit în 1901, atunci când mișcarea începea să primească recunoaștere din partea publicului.[23]
Victor Horta a fost printre cei mai influenți arhitecți ai Art Nouveau-ului timpuriu, iarHôtel Tassel (1892-1893) este unul dintre reperele stilului.[24][25] Pregătirea lui Horta în ce privește arhitectura, a derivat din faptul că a fost asistentul luiAlphonse Balat, arhitect al regeluiLeopold al II-lea al Belgiei, la construirea de sere monumentale de fier și sticlă înLaeken.[26] În 1892-1893, a folosit experiența dobândită într-un mod cu totul diferit. A proiectat reședința unui proeminent chimist belgian,Émile Tassel, pe un teren foarte îngust și adânc. Elementul central al casei era scara, nu închisă de pereți, ci deschisă, decorată cu o balustradă din fier forjat și așezată sub un luminator înalt. Podelele erau susținute de coloane subțiri de fier, ca trunchiurile copacilor. Podelele mozaicate și pereții au fost decorați cuarabescuri delicate în forme florale și vegetale, care au devenit cea mai populară semnătură a stilului.[27][28] Într-o perioadă scurtă, Horta a construit încă trei case de oraș, toate cu interioare deschise și toate cu luminatoare pentru iluminare interioară maximă:Hôtel Solvay,Hôtel van Eetvelde șiMaison & Atelier Horta. Toate patru fac parte acum dintr-unPatrimoniu Mondial UNESCO.
Henry van de Velde, născut înAntwerp, a fost o altă figură fondatoare la nașterea Art Nouveau-ului. Designurile lui Van de Velde includ interiorul reședinței sale,Bloemenwerf (1895).[29][30] Exteriorul casei a fost inspirat deCasa Roșie, reședința scriitorului și teoreticianuluiWilliam Morris, fondatorulmișcării Arts and Crafts. Pregătit ca pictor, Van de Velde a apelat la ilustrare, apoi la designul de mobilă, iar la final la arhitectură. Pentru Bloemenwerf, a creat materiale textile, tapet, obiecte de argint, bijuterii și chiar îmbrăcăminte, care se potriveau stilului reședinței.[31] Van de Velde s-a dus la Paris, unde a conceput mobilier și decorațiuni pentru Samuel Bing, a cărui galerie din Paris a dat stilului său numele. A fost, de asemenea, un teoretician timpuriu al Art Nouveau-ului, cerând folosirea unor linii dinamice, adesea opuse. Van de Velde a scris: „O linie este o forță ca toate celelalte forțe elementare. Mai multe linii puse împreună, dar opuse, au o prezență la fel de puternică ca mai multe forțe”. În 1906, a plecat din Belgia spreWeimar (Germania), unde a fondat Școala Grand-Ducală de Arte și Meserii, unde predarea stilurilor istorice era interzisă.[32]
Debutul arhitecturii Art Nouveau la Bruxelles a fost însoțit de un val de artă decorativă în noul stil. Printre artiști importanți s-au număratGustave Strauven, care a folosit fier forjat ca să obțină efectebaroce pe fațadele Bruxellesului, designerul de mobilăGustave Serrurier-Bovy, cunoscut pentru scaunele sale foarte originale și mobila metalică articulată și designerul de bijuteriiPhilippe Wolfers, care a realizat bijuterii sub formă de libelule, fluturi, lebede și șerpi.[33]
Expoziția internațională de la Bruxelles organizată în 1897 a atras atenția internațională asupra stilului; Horta, Hankar, Van de Velde și Serrurier-Bovy, printre altele, au luat parte la proiectarea târgului, iarHenri Privat-Livemont a creat afișul pentru expoziție.
Paris – Maison de l'Art Nouveau (1895) și Castel Beranger (1895–1898)
Dealerul de artă și editorul franco-germanSiegfried Bing a jucat un rol esențial în promovarea stilului. În 1891, a fondat o revistă dedicată artei Japoniei, care a ajutat la promovareajaponismului în Europa. În 1892, a organizat o expoziție de șapte artiști, printre carePierre Bonnard,Félix Vallotton,Édouard Vuillard,Henri de Toulouse-Lautrec șiEugène Grasset, care a inclus atât pictură modernă, cât și lucrări decorative. Această expoziție a avut loc înSociété Nationale des Beaux-Arts în 1895. În același an, Bing a deschis o nouă galerie la22 rue de Provence din Paris,Maison de l'Art Nouveau. Interiorul și mobila galeriei au fost proiectate de arhitectul belgianHenry van de Velde, unul dintre pionierii arhitecturii Art Nouveau. Maison de l'Art Nouveau a prezentat tablouri deGeorges Seurat,Paul Signac șiHenri de Toulouse-Lautrec, sticlă de laLouis Comfort Tiffany șiÉmile Gallé, bijuterii deRené Lalique și postere deAubrey Beardsley. Lucrările arătate acolo nu erau deloc uniforme în stil. Bing scria în 1902, „Art Nouveau, la momentul creării sale, nu a aspirat în niciun fel să aibă onoarea de a deveni un termen generic. A fost pur și simplu numele unei case deschise ca punct de întâlnire pentru toți tinerii și artiștii nerăbdători să arate modernitatea tendințelor lor”.[34]
Stilul a fost remarcat rapid în Franța vecină. După ce a vizitatHôtelul Tassel al lui Horta,Hector Guimard a construitCastelul Béranger, printre primele clădiri din Paris în noul stil, între 1895 și 1898. Parizienii se plângeau de monotonia arhitecturii bulevardelor construite subNapoleon al III-lea deGeorges-Eugène Haussmann. Castelul Beranger e un amestec curios deneogotic și Art Nouveau, cu linii curbe și forme naturale. Guimard, un publicist priceput pentru activitatea sa, a declarat: „Ceea ce trebuie evitat cu orice preț este ... paralela și simetria. Natura este cel mai mare constructor dintre toate, iar natura nu face nimic care să fie paralel și nimic care să fie simetric.”[35]
Parizienii au primit stilul original și pitoresc al lui Guimard; Castel Béranger a fost ales ca una dintre cele mai bune fațade noi din Paris, lansând cariera lui Guimard. Guimard a primit comisia de proiectare a intrărilor pentru noul sistem alMetroului din Paris, care a adus stilul în atenția milioanelor de vizitatori aiExpoziției Universale din 1900.[10]
Expoziția Universală de la Paris din 1900 a marcat punctul culminant al Art Nouveau-ului. Între aprilie și noiembrie 1900, a atras aproape cincizeci de milioane de vizitatori din întreaga lume și a prezentat arhitectura, designul, articole de sticlă, mobilier și obiecte decorative ale stilului. Arhitectura Expoziției a fost adesea un amestec de Art Nouveau șiBeaux-Arts: sala principală de expoziții,Grand Palais are o fațadă Beaux-Arts fără nicio legătură cu scara spectaculoasă Art Nouveau și sala de expoziții din interior.
Expoziția a fost prima expunere internațională pentru designerii și artiștii Art Nouveau din întreaga Europă și nu numai. Câștigătorii și participanții la premiu au inclusAlfons Mucha, care a realizat picturi murale pentru pavilionulBosniei și Herțegovinei și a conceput meniul pentru restaurantul pavilionului; decoratorii și designeriiBruno Paul șiBruno Möhring dinBerlin;Carlo Bugatti dinTorino;Bernhardt Pankok dinBavaria; arhitectul-designer rusFyodor Schechtel șiLouis Comfort Tiffany and Company din Statele Unite.[38] Arhitectul vienezOtto Wagner a fost membru al juriului și a prezentat un model de baie Art Nouveau al apartamentului său din Viena, cu o cadă de sticlă.[39]Josef Hoffmann a proiectat galeria vieneză la expoziția de la Paris, punanând în atenție designurileSecesiunii Vieneze.[40]Eliel Saarinen a câștigat pentru prima dată recunoașterea internațională pentru designul său imaginar al pavilionului finlandez.[41]
Balustradă de scară deLouis Majorelle, frații Majorelle și Jean Keppel (1903-1904)
După Expoziția din 1900, capitala Art Nouveau-ului a fost Parisul. Cele mai extravagante reședințe în stil au fost construite deJules Lavirotte, care a acoperit în întregime fațadele cu ornamente sculpturale ceramice. Cel mai flamboiant exemplu esteClădirea Lavirotte, la 29, avenue Rapp (1901). Clădirile de birouri și magazinele au prezentat curți înalte acoperite cu cupole din vitralii și decorațiuni ceramice. Stilul a fost deosebit de popular la restaurante și cafenele, inclusivMaxim's la3, rue Royale, șiLe Train bleu dinGare de Lyon (1900).[43]
Statutul Parisului a atras artiști străini în oraș. Artistul elvețianEugène Grasset a fost unul dintre primii creatori ai posterelor Art Nouveau franceze. A ajutat la decorarea celebrului cabaretLe Chat Noir în 1885, a creat primele postere pentruFêtes de Paris și un celebru poster al luiSarah Bernhardt în 1890. La Paris, a predat la Școala de Artă Guérin (École normale d’enseignement du dessin), unde elevii săi au inclusAugusto Giacometti șiPaul Berthon.[44][45] ElvețianulThéophile Steinlen a creat celebrul poster pentrucabaretul din ParisLe Chat Noir în 1896. Artistul cehAlfons Mucha (1860-1939) a ajuns la Paris în 1888, iar în 1895, a realizat un poster pentru actrițaSarah Bernhardt în piesaGismonda deVictorien Sardou înThéâtre de la Renaissance. Succesul afișului ăstuia a dus la un contract pentru producerea de postere pentru încă șase piese de Bernhardt.
OrașulNancy dinLorena a devenit cealaltă capitală franceză a noului stil. În 1901, a fost fondatăAlliance provinciale des industries d'art, cunoscută și sub denumirea deÉcole de Nancy, dedicată tulburării ierarhiei care a pus pictura și sculptura deasupra artelor decorative. Printre artiștii importanți care lucrau acolo s-au numărat creatorii de vaze și lămpi de sticlăÉmile Gallé, frațiiDaum în designul sticlei și designerulLouis Majorelle, care au creat mobilier cu forme florale și vegetale grațioase. ArhitectulHenri Sauvage a adus noul stil arhitectural la Nancy cuVilla Majorelle în 1902.
Stilul francez a fost propagat pe scară largă de noi reviste, inclusivThe Studio,Arts et Idées șiArt et Décoration, ale căror fotografii șilitografii color au făcut cunoscut stilul designerilor și clienților înstăriți din întreaga lume.
În Franța, stilul a ajuns la vârful său în 1900, iar ulterior s-a retras din modă, dispărând practic din Franța până în 1905. Art Nouveau a fost un stil de lux, care a necesitat meșteri experți și foarte bine plătiți, și nu a putut să fie produs în masă ușor sau ieftin. Unul dintre puținele produse Art Nouveau care ar putea fi produse în masă a fost sticla de parfum, acestea fiind încă fabricate în stil azi.
Belgia a fost un centru timpuriu al Art Nouveau-ului, datorită în mare parte arhitecturii luiVictor Horta, care a proiectat una dintre primele case Art Nouveau,Hôtel Tassel în 1893 și alte trei case de oraș cu variații de același stil. Acum fac parte dinPatrimoniul Mondial UNESCO. Horta a avut o influență puternică asupra activității tânăruluiHector Guimard, care a venit să vadă Hôtelul Tassel în construcție, iar ulterior a declarat că Horta este „inventatorul” Art Nouveau-ului.[46] Inovația lui Horta nu a fost fațada, ci interiorul, folosind o abundență de fier și sticlă ca să deschidă spațiul și să inunde camerele cu lumină, decorându-le cu coloane și balustrade din fier forjat, în forme vegetale curbe, care au ajuns și pe podele și pereți, precum și pe mobila și covoarele proiectate de Horta.[47]
Paul Hankar a fost un alt pionier al Art Nouveau-ului din Bruxelles. Casa lui a fost finalizată în 1903, în același an cu Hotel Tassel al lui Horta, și decorată cusgraffitouri pe fațadă. Hankar a fost influențat atât deViollet-le-Duc, cât și de ideilemișcării englezești Arts and Crafts. Ideea lui de concepție era să reunească artele decorative șicele frumoase într-un întreg coerent. El a comandat sculptoruluiAlfred Crick și pictoruluiAdolphe Crespin să decoreze fațadele caselor cu lucrarea lor. Cel mai izbitor exemplu a fost casa și studioul construit pentru artistulAlbert Ciamberlani la 48,rue Defacqz/Defacqzstraat din Bruxelles, pentru care a creat o fațadă exuberantă acoperită cu picturi murale sgraffito cu figuri pictate și ornamente, recreând arhitectura decorativă dinQuattrocento, sau Italia din secolul al XV-lea.[48] Hankar a murit în 1901, când opera sa tocmai primea recunoaștere.[49]
Gustave Strauven a fost asistentul lui Horta, înainte de a-și începe propria practică la 21 de ani. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Maison Saint Cyr din Piața Ambiorix din Bruxelles. La doar patru metri lățime, este decorat de sus în jos cu ornamente curbate, într-un stil practic de Art Nouveau-Baroc.
Alți artiști importanți ai Art Nouveau-ului belgian includ arhitectul și designerulHenry van de Velde, chiar dacă cea mai importantă parte a carierei sale s-a petrecut în Germania; el a influențat puternic ornamentația Jugendstilului. Alții includ decoratorulGustave Serrurier-Bovy și artistul graficFernand Khnopff.[5][50][51] Designerii belgieni au profitat de oferta abundentă defildeș importat dinCongoul Belgian; sculpturi mixte, combinând piatră, metal și fildeș, de artiști caPhilippe Wolfers, erau populare.[52]
Vază de porțelan proiectată de J. Jurriaaan Kok și decorată de W.R. Sterken (1901)
În Țările de Jos, stilul a fost cunoscut sub numele de „Nieuwe Stijl” („Noul stil”) sau „Nieuwe Kunst” („Arta nouă”) și a luat o direcție diferită de stilul mai floral și curbat din Belgia. A fost influențat de formele mai geometrice și stilizate ale Jugendstilului german și aleSecesiunii austriece de la Viena.[52] De asemenea, a fost influențat de arta și de lemnul importat dinIndonezia, apoiIndiile de Est Olandeze, în special de designurile textilelor șibaticurilor dinJava.
Cel mai important arhitect și designer de mobilă Art Nouveau a fostHendrik Petrus Berlage, care a denunțat stilurile istorice și a susținut o arhitectură pur funcțională. El a scris: „Este necesar să luptăm împotriva artei iluziei, și să recunoaștem minciuna, ca să găsim esența și nu iluzia.”[53] La fel caVictor Horta șiGaudí, el a fost un admirator al teoriilor arhitecturale ale luiViollet-le-Duc.[54] Mobila sa a fost concepută strict funcțional și respectând formele naturale ale lemnului, mai degrabă decât să le îndoaie sau să le răsucească ca și cum ar fi metal. A arătat exemplul mobila egipteană și a preferat scaunele cu unghi drept. Prima sa și cea mai cunoscută lucrare arhitecturală a fostBeurs van Berlage (1896–190), Bursa de Mărfuri din Amsterdam, pe care a construit-o urmând principiileconstructivismului. Totul a fost funcțional, inclusiv liniile de nituri care decorau pereții camerei principale. Adesea a inclus turnuri foarte înalte la clădirile sale ca să le facă mai proeminente, o practică folosită de alți arhitecți Art Nouveau ai perioadei, inclusivJoseph Maria Olbrich la Viena șiEliel Saarinen în Finlanda.[55]
Artiști graficieni și ilustratori proeminenți ai stilului includJan Toorop, a cărui operă s-a înclinat spremisticism șisimbolism, chiar și în afișele sale pentru ulei de salată. În culorile și designurile lor, ele arătau uneori și influența artei javaneze.[55]
Figuri importante ale ceramicii și porțelanului olandeze includJurriaan Kok șiTheo Colenbrander. Au folosit modele florale colorate și motive Art Nouveau mai tradiționale, combinate cu forme neobișnuite de ceramică și culori contrastante închise și deschise, împrumutate din ornamentația baticurilor javaneze.[56]
Art Nouveau-ul britanic își are rădăcinile înmișcarea Arts and Crafts, care a început în anii 1860 și a ajuns la recunoașterea internațională până în anii 1880. Aceasta a solicitat un tratament mai bun al artelor decorative și a luat inspirație din meșteșugul și designul medieval, și din natură.[57] Un exemplu notabil timpuriu al Art Nouveau-ului britanic (numit și Modern Style) este designul luiArthur Mackmurdo pentru coperta eseului său despre bisericile orașului ale lui SirChristopher Wren, publicat în 1883, precum și scaunul lui de mahon din același an.[58]
Alți inovatori importanți din Marea Britanie includ designerii grafici caAubrey Beardsley ale căror desene prezentau liniile curbe care au devenit caracteristica cea mai recunoscută a stilului. Alți artiști grafici britanici care au un loc important în stil includWalter Crane șiCharles Ashbee.[59]
Magazinul Liberty din Londra a jucat un rol important, prin modelele sale florale stilizate colorate pentru textile, precum și prin designurile de argintărie, pietriș și bijuterii ale designerului originar dinInsula Man (de origine scoțiană)Archibald Knox. Modelele sale de bijuterii din materiale s-au desprins complet de tradițiile istorice ale designului bijuteriilor.
Pentru arhitectura Art Nouveau și designul de mobilă, cel mai important centru din Marea Britanie a fostGlasgow, cu creațiile luiCharles Rennie Mackintosh și cele aleȘcolii de la Glasgow, a căror operă a fost inspirată de arhitectura baronă scoțiană și de designul japonez.[60] Începând cu 1895, Mackintosh și-a expus proiectele la expoziții internaționale la Londra,Viena șiTorino; designurile sale au influențat în special stilul Secesiune din Viena. Creațiile sale arhitecturale includ Glasgow Herald Building (1894) și bibliotecaȘcolii de Artă din Glasgow (1897). De asemenea, a stabilit o reputație majoră ca designer și decorator de mobilă, lucrând îndeaproape cu soția sa,Margaret Macdonald Mackintosh, o pictoriță și designer de renume. Împreună au creat modele uimitoare care combină linii drepte geometrice cu decorațiuni florale ușor curbate, în special un simbol celebru al stilului, Trandafirul Glasgow.[61]
Léon-Victor Solon a adus o contribuție importantă la ceramica Art Nouveau în calitate de director de artă la Mintons. S-a specializat în plăci și vaze comercializate ca „obiecte secesioniste” (descrise de obicei ca fiind denumite dupămișcarea de artă vieneză). În afară de ceramică, el creat designuri de materiale textile pentruindustria mătăsii Leek.
George Skipper a fost poate cel mai activ arhitect Art Nouveau din Anglia. Clădirea Edward Everard dinBristol, construită în perioada 1900–1901 ca să adăpostească lucrările de tipărire a lui Edward Everard, are o fațadă Art Nouveau. Figurile reprezentate sunt ale luiJohannes Gutenberg șiWilliam Morris, ambii eminenți în domeniul tiparului. O figură înaripată simbolizează „Spiritul luminii”, în timp ce o figură care ține o lampă și oglindă simbolizează lumina și adevărul.
Art Nouveau-ul german este cunoscut în mod obișnuit cu numele său german de „Jugendstil”, sau „Stilul Tineretului”. Numele este preluat din jurnalul artistic,Die Jugend, sauTineretul, care era publicat la München. Revista a fost fondată în 1896 deGeorg Hirth, care a rămas redactor până la moartea sa, în 1916. Revista a supraviețuit până în 1940. În timpul începutului secolului al XX-lea, Jugendstil era aplicat numai artelor grafice.[62] Se referea în special la formele de tipografie și design grafic găsite în reviste germane caJugend,Pan șiSimplicissimus. Jugendstil a fost ulterior aplicat la alte versiuni ale Art Nouveau-ului în Germania sau Olanda. Termenul a fost împrumutat din germană de mai multe limbi alestatelor baltice șițărilor nordice ca să descrie Art Nouveau-ul.[11][63]
JurnaleleJugend șiSimplicissimus, publicate în München, șiPan, publicate în Berlin, au fost promotori importanți ai Jugendstilului. Arta Jugendstil a combinat curbe sinuoase și linii mai geometrice, și a fost folosită pentru copertele de romane, reclame și afișeexpoziționale. Designerii au creat adesea stiluri de fonturi originale care au funcționat armonios cu imaginea, un exemplu fiind fontul Arnold Böcklin din 1904.
Otto Eckmann a fost unul dintre cei mai proeminenți artiști germani asociați atât cuDie Jugend, cât și cuPan. Animalul său preferat a fost lebada și influența sa a fost atât de mare, încât lebada a ajuns să servească drept simbol al întregii mișcări. Un alt designer important stilului a fostRichard Riemerschmid, care a creat mobilă, ceramică și alte obiecte decorative într-un stil sobru, geometric, care tinde spreArt Deco.[65] Artistul elvețianHermann Obrist, care locuiește în München, a ilustrat motivulcoup de fouet sauwhiplash, o curbă dublă foarte stilizată.
Viena a devenit centrul unei variante distincte de Art Nouveau, care a devenit cunoscută sub numele deSecesiunea vieneză. Mișcarea și-a luat numele de laSecesiunea din München înființată în 1892. Secesiunea vieneză a fost fondată în aprilie 1897 de un grup de artiști format dinGustav Klimt,Koloman Moser,Josef Hoffmann,Joseph Maria Olbrich,Max Kurzweil,Ernst Stöhr și alții. Pictorul Klimt a devenit președintele grupului. Ei s-au opus orientării conservatoare spreistoricism exprimată deKünstlerhaus Viena, uniunea oficială a artiștilor. Secesiunea a fondat o revistă,Ver Sacrum, ca să-și promoveze lucrările în toată mass-media. Stilul secesionist era în special mai feminin, mai puțin greoi și mai puțin naționalist decât Jugendstilul din Germania vecină.[66] ArhitectulJoseph Olbrich a proiectatClădirea Secesiunii în noul stil, care a devenit un spațiu de expoziție pentru picturile lui Gustav Klimt și ale altor artiști ai secesiunii.
Klimt a devenit cel mai cunoscut dintre pictorii secesioniști, ștergând adesea granița dintre pictura artistică și pictura decorativă.Koloman Moser a fost un artist extrem de versatil în stil; munca sa incluzând ilustrații de revistă, arhitectură, argintărie, ceramică, porțelan, textile, vitralii și mobilă.
Designuri florale de Alois Ludwig pe fațada Casei Maiolica deOtto Wagner (1898)
Cel mai important arhitect al secesiunii vienezs a fostOtto Wagner,[67] care s-a alăturat mișcării la scurt timp după înființare ca să-i urmeze pe elevii săi Hoffmann și Olbrich. Proiectele sale majore au inclus mai multe stații ale rețelei de căi ferate urbane (Stadtbahn),Clădirile Linke Wienzeile (constând în Casa Majolica, Casa Medalioanelor și casa din Köstlergasse). Stația Karlsplatz este acum o sală de expoziții a Muzeului din Viena.Kirche am Steinhof a Spitalul de Psihiatrie din Steinhof (1904–1907) este un exemplu unic și bine meșteșugit de arhitectură religioasă secesionistă, cu un exterior tradițional cu cupole, dar elegant, cun un interior luminat de abundența de vitralii moderne.
În 1899,Joseph Maria Olbrich s-a mutat în Colonia Artiștilor din Darmstadt, în 1903Koloman Moser șiJosef Hoffmann au fondatWiener Werkstätte, o școală de pregătire și atelier pentru designeri și meșteri de mobilă, covoare, textile și obiecte decorative. În 1905,Koloman Moser șiGustav Klimt s-au separat de secesiune de la Viena, mai târziu, în 1907, Koloman Moser părăsind și Wiener Werkstätte, în timp ce celălalt fondator Josef Hoffmann s-a alăturatDeutscher Werkbund. Gustav Klimt și Josef Hoffmann au continuat să colaboreze, au organizat expoziția Kunstschau în 1908 la Viena și au construitPalatul Stoclet din Bruxelles (1905–1911) care anunța venirea arhitecturii moderniste.[68][69] A fost desemnat dreptpatrimoniu mondial de cătreUNESCO în iunie 2009.[70]
Pionierul și profetulSzecesszió-ului (secesiunea înmaghiară), arhitectulÖdön Lechner, a creat clădiri care au marcat o trecere de la istoricism la modernism pentru arhitectura maghiară.[71] Ideea lui pentru un stil arhitectural maghiar a fost folosirea ceramicii arhitecturale și a motivelor orientale. Ceramica a fost folosită la construcția unor clădiri maghiare notabile în alte stiluri, de exempluClădirea Parlamentului Maghiar șiBiserica Mátyás.
Lucrările lui Ödön Lechner[72] includMuzeul de Arte Aplicate (1893-1896), alte clădiri cu trăsături distinctive similare fiindMuzeul Geologic (1896-1899) și Clădirea Băncii Poștale de Economii (1899–1902), toate înBudapesta. Cu toate astea, din cauza opoziției unității arhitecturale maghiare față de succesul lui Lechner, el a fost în scurt timp incapabil să obțină noi comisii comparabile cu clădirile sale anterioare. Dar Lechner a fost o inspirație și un maestru pentru generația următoare de arhitecți care au jucat rolul principal în popularizarea noului stil. În cadrul procesului demaghiarizare, numeroase clădiri au fost comandate discipolilor săi în periferia regatului: de exemplu Marcell Komor șiDezső Jakab au primit ordin să construiascăSinagoga (1901–190) și Primăria (1908–1910) din Szabadka (acumSubotica (Serbia)), Prefectura Județului (1905–1907) șiPalatul Culturii (1911– 1913) din Marosvásárhely (acumTârgu Mureș (România)). Ulterior, Lechner însuși a construitBiserica Albastră din Pozsony (actualaBratislava (Slovacia)) în 1909–1913.
Un alt arhitect important a fostKároly Kós, care a fost adeptul luiJohn Ruskin și al luiWilliam Morris. Kós a luat drept model mișcarea deromantism național finlandez, iar vernacularul transilvănean ca inspirație.[73] Clădirile sale cele mai notabile sunt Biserica Romano-Catolică dinZebegény (1908–09), pavilioanele pentru grădina zoologică din Budapesta (1909–1912) și Muzeul Național Székely din Sepsiszentgyörgy (acumSfântu Gheorghe (România), 1911–12).
Mișcarea care a promovat Szecesszió-ul în arte a fost Colonia de Artă dinGödöllő, fondată deAladár Körösfői-Kriesch, adept al luiJohn Ruskin șiWilliam Morris și profesor la Școala Regală de Arte Aplicate dinBudapesta în 1901.[74] Artiștii săi au luat parte la multe proiecte, inclusiv la Academia de Muzică Franz Liszt din Budapesta.
Un asociat al Coloniei de Artă din Gödöllő,[75]Miksa Róth a fost implicat și în câteva zeci de proiecte Szecesszió, inclusiv clădiri din Budapesta, printre care șiPalatul Gresham (vitralii, 1906) și Banca Török (mozaicuri, 1906) și, de asemenea, a creat mozaicuri și vitralii pentruPalatul Culturii (1911–1913) dinTârgu Mureș.
Un designer de mobilă notabil esteÖdön Faragó, care a combinat arhitectura populară tradițională, cea orientală și Art Nouveau-ul internațional într-un stil extrem de pitoresc.Pál Horti, un alt designer maghiar, a avut un stil mult mai sobru și funcțional, folosind din stejar cu detalii delicate de abanos și alamă.
Cel mai prolific arhitect slovac Art Nouveau eCiril Metod Koch. A studiat la cursurile luiOtto Wagner din Viena și a lucrat în Consiliul Local Laybach (acumLjubljana (Slovenia)) din 1894 până în 1923. După cutremurul din Laybach din 1895, a proiectat multe clădiri seculare în stilul secesionist pe care le-a adoptat din 1900 până în 1910: Casa Pogačnik (1901), Clădirea Čuden (1901), Banca de Împrumut pentru Fermieri (1906–07), și a renovat Dlădirea Hauptmann în stilul secesionist în 1904. Punctul culminant al carierei sale a fost Banca de Împrumut din Radmannsdorf (acum,Radovljica) din 1906.
Stilul de combinare a Szecesszió-ului unguresc și a elementelor arhitecturale naționale a fost tipic pentru arhitectul slovacDušan Jurkovič. Lucrările sale cele mai originale sunt Casa Culturală din Szakolca (acumSkalica înSlovacia, 1905), clădirile balneoclimaterice dinLuhačovice (acum Cehia) în 1901–1903 și 35 de cimitire de război în apropiere deNowy Żmigród înGaliția (acum Polonia), majoritatea lor fiind puternic influențate de arta populară locală Lemko (Rusyn) și de tâmplărie (1915–1917).
Mix de Beaux Arts și Art Nouveau - Strada Vasile Lascăr nr. 61 din Bucharest (dată necunoscută)
Relief de pe Casa Fanny și Isac Popper din Bucurrești deAlfred Popper (1914)[80]
Relief de pe Casa Fanny și Isac Popper din Bucurrești de Alfred Popper (1914)[81]
Piața Mihail Kogălniceanu nr. 7 din București (dată necunoscută)
Mix de Beaux Arts și Art Nouveau - Strada Mircea Vodă nr. 48 din București, (dată necunoscută, demolată la sfârșitul anilor 1980)
Cazinoul din Constanța e probabil cel mai cunoscut exemplar de Art Nouveau din România. Tema deCasino,Kurhaus sauKursaal e specifică perioadeiBelle Époque. Autorul cazinoului, început în 1905 și terminat în 1910, e arhitectulDaniel Renard, care studiase la Paris între 1894 și 1900. El a semnat atât planurile arhitecturale cât și pe cele de decorare ale cazinoului. Specifică Art Nouveau-ului este ornamentația înrelief a fațadelor, fie cu motive florale naturaliste, de tipuri celor Școlii din Nancy, fie motive inspirate de fauna marină (scoici, delfini,himere marine, corăbii, catarge, ...). Una dintre casele Art Nouveau ale Bucureștiului eCasa Dinu Lipatti (nr. 12, Bulevardul Lascăr Catargiu), dePetre Antonescu, motivul ei central fiind arcada intrării, dessupra căreia e unmascaron feminin înaltorelief. Printre exemplarele de arhitectură Art Nouveau din București se numără și case de oraș, care au uneori doar ferestre în formă de potcoavă sau alte forme sau ornamente specifice Art Nouveau-ului. Un exemplu este Casa Romulus Porescu (nr. 12, Strada Doctor Paleologu), care are și vitraliineoegiptene la ferestrele de pe colț. Unele dintre construcțiileneobaroce bucureștene au influențe Art Nouveau sau neorocaille, printre ele numărându-seObservatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” (nr. 21, Bulevardul Lascăr Catargiu), casa nr. 58 de pe Strada Sfinții Voievozi, frumoasaCasă "Mița Biciclista" (nr. 9, Strada Biserica Amzei, Strada Christian Tell), Casa II de Arh. Alexandru Savulescu Monument Istoric inca din 1892 (Strada Biserica Amzei nr. 22, Strada Christian Tell) șiPalatul "Cantacuzino" (nr. 141,Calea Victoriei).[82]
Unul dintre cei mai importanți pictori Art Nouveau din România esteȘtefan Luchian, care a preluat rapid direcțiile novatoare și decorative ale Art Nouveau-ului pentru o perioadă scurtă de timp. Momentul s-a sincronizat cu înființareaSocietății Ileana din anul 1897, al cărei membru fondator a fost, societate care a organizat o expoziție (1898) laHotelul Union, intitulatăExpoziția Artiștilor Independenți și a editat o revistă –Revista Ileana.[83]
Grafica de carte pentru reproduceri tipografice a avut o dezvoltare importantă și în România. Ilustrații Art Nouveau de cărți au făcut:Octav Băncilă, pentru volumul lui A. Steuerman «Ele» (Iași, 1898) și pentru «Stihuri și epigrame» de Giordano (1925);Nicolae Vermont, pentru «L’éternel clavier» de A. A. Sturdza și pentru «Epigrame», de Quintus (apărute în București 1896); A. Baltazar, pentru volumul luiEmil Gârleanu «Cea dintâi durere» (București, 1907);Nicolae Tonitza, pentru «Însemnările unui prizonier» de G. Milian-Maximin (București, 1920), și așa mai departe. Coperte și frontispicii pentru reviste au creat șiLudovic Bassarab, D. Stoica,Nicolae Gropeanu, Th. Cornel, G. Sterian, Kimon Loghi și alții. În unele reviste și ziare ale perioadei apar desene publicitare. În primul număr al revistei «Arhitectura», din 1906, sunt reproduse proiectele lui N. Grant și V. Mantu pentru un concurs de timbre, care combină Art Nouveau-ul cu folclorul românesc.[84]
IntrareaCasei Guazzoni (1904–05) din Milao de Giovanni Battista Bossi (1904–1906)
Art Nouveau-ul în Italia era cunoscut ca „arte nuova”, „stile floreale”, „stile moderno” și în special „stile Liberty”.Stilul Liberty și-a luat numele de laArthur Lasenby Liberty și de la magazinul pe care l-a fondat în 1874 la Londra, Liberty Department Store, care s-a specializat în importarea de ornamente, textile și opere de artă din Japonia șiOrientul Îndepărtat și ale căror textile colorate erau deosebit de populare în Italia. Printre designerii italieni notabili se numărăGalileo Chini, a cărui ceramică a fost adesea inspirată de modelele demajolica. Ulterior a fost cunoscut ca pictor și scenograf teatral; a proiectat decorurile scenice pentru două opere celebre ale luiPuccini,Gianni Schicchi șiTurandot.[85][86][11]
Fresce colorate, pictate, sculptate sau din ceramică, atât la interior cât și la exterior, au fost o caracteristică populară a stilului Liberty. S-au bazat pe teme clasice și florale, ca în băile Acque della Salute și în Casa Guazzoni din Milano.
Cea mai importantă figură în designul stilului Liberty eCarlo Bugatti, fiul unui arhitect și decorator, tatăl luiRembrandt Bugatti, sculptor Liberty și. A studiat laAcademia de Artă Brera, iar mai târziu laAcadémie des Beaux-Arts din Paris. Lucrarea sa s-a remarcat prin exotismul și excentricitatea sa, cu argintărie, textile, ceramică și instrumente muzicale, dar este cel mai bine amintit pentru designurile sale inovatoare de mobilă, arătate mai întâi în Târgul de Arte Frumoase din 1888 din Milano. Mobilele sale au des un design cu gaură de cheie și sunt acoperite cu materiale neobișnuite, inclusiv pergament și mătase, și incrustări de oase și fildeș. Au, de asemenea, uneori forme organice surprinzătoare, copiate după melci și cobre.[88]
O variantă extrem de originală a stilului a apărut în Barcelona, înCatalonia, cam în același timp în care Art Nouveau-ul apărea în Belgia și Franța. S-a chemat „Modernisme” în catalană și „Modernismo” în spaniolă. Cel mai cunoscut creator al său a fostAntoni Gaudí. Gaudí a folosit forme florale și organice într-un mod foarte inedit laPalatul Güell (1886-1890). Conform UNESCO, „arhitectura parcului a combinat elemente din mișcarea Arts and Crafts, simbolism, expresionism și raționalism, și a predicat și influențat multe forme și tehnici ale modernismului din secolul al XX-lea”.[90][91] A integrat meșteșugurile caceramica,vitraliile,fierul forjat și tâmplăria în arhitectura sa. Înpavilioanele sale Güell (1884-1887) și apoi laParcul Güell (1900–1914) a folosit și o nouă tehnică numită „trencadís”, care folosește cioburi ceramice. Designurile sale din aproximativ 1903,Casa Batlló (1904–190) șiCasa Milà (1906–1912), sunt cele mai strâns legate de elementele stilistice ale Art Nouveau-ului. Structurile ulterioare, cum ar fiSagrada Família, au combinat elemente Art Nouveau cu uneleneogotice.Casa Batlló,Casa Milà,Pavilioanele Güell șiParcul Güell au fost rezultatele colaborării sale cuJosep Maria Jujol, care el însuși a creat case înSant Joan Despí (1913–1926), mai multe biserici din apropiere deTarragona (1918 și 1926) și sinuasa Casă Planells (1924) din Barcelona.
MișcareaModernisme a lăsat un patrimoniu larg de artă, inclusiv desene, picturi, sculpturi, sticlărie, lucuri de metal, mozaicuri, ceramică și mobilă. O parte a lor poate fi găsită înMuseu Nacional d'Art de Catalunya.
Antoni Gaudí a proiectat mobilă pentru multe dintre casele pe care le-a construit. Tot el a influențat un alt designer de mobilă catalan,Gaspar Homar (1870–1953), care a combinat adesea marchetăria și mozaicurile cu mobila sa.[94]
Detaliu al clădiriiAlmirante Reis, 2-2K dinLisabona (1908)
Plăci de ceramică de pe Cooperativa Agrícola dinAveiro (1913)
Varianta de Art Nouveau dinAveiro (Portugalia) a fost numită „Arte Nova”, iar caracteristica sa principală e ostentația: stilul a fost folosit de burghezia care voia să-și exprime bogăția pe fațade, lăsând interioarele conservatoare.[96] O altă trăsătură distinctivă a Arte Nova-ului e folosirea plăcilor produse local cu motive Art Nouveau.
Cel mai influent artist Arte Nova a fostFrancisco Augusto da Silva Rocha. Chiar dacă nu a fost instruit ca arhitect, a proiectat multe clădiri în Aveiro și în alte orașe din Portugalia.[97] Una dintre ele, Reședința Major Pessoa, are fațadă și interiorul Art Nouveau, iar acum găzduiește Muzeul de Arte Nova.
Statui la Gara Centrală din Helsinki, deEmil Wikström
Art Nouveau-ul a fost popular înțările nordice, unde a fost de obicei cunoscut sub numele de Jugendstil, și a fost combinat des cu stilul național romantic al fiecărei țări. Țara nordică cu cel mai mare număr de clădiri Jugendstil esteMarele Principat al Finlandei, la vremea acea o parte dinImperiul Rus.[100] Perioada Jugendstil a coincis cuEpoca de Aur a Artei Finlandeze și cu trezirea națională. DupăExpoziția de la Paris din 1900, artistul finlandez principal a fostAkseli Gallen-Kallela.[101] Este cunoscut pentru ilustrațiile sale cuKalevala, epopeea națională finlandeză, precum și pentru pictarea a numeroase clădiri Judendstil din Principat.
Arhitecții pavilionului finlandez la Expoziție au fostHerman Gesellius,Armas Lindgren șiEliel Saarinen. Au lucrat împreună din 1896 până în 1905 și au creat numeroase clădiri notabile în Helsinki, inclusivClădirea de Asigurări Pohjola (1899–1901) șiMuzeul Național al Finlandei (1905–1910),[102] precum și reședința lor comună:Hvitträsk dinKirkkonummi (1902). Arhitecții s-au inspirat din legende și din natura nordice, fațada de granit dur devenind astfel un simbol pentru apartenența la națiunea finlandeză.[103] După dizolvarea firmei, Saarinen a proiectat Gara Centrală din Helsinki (1905–1914) în forme mai clare, influențate de arhitectura americană. Sculptorul care a lucrat cu Saarinen la construcția Muzeului Național al Finlandei și Gării Centrale din Helsinki eEmil Wikström.
Ornamente ale unei uși din Centrul Art Nouveau din Ålesund
Norvegia aspira, de asemenea, la independență (de Suedia), iar Art Nouveau-ul local a fost legat de o renaștere inspirată de arta și meșteșugurile popularevikinge. Printre designeri notabili se numărăLars Kisarvik, care a conceput scaune cu modele tradiționale vikinge și celtice, șiGerhard Munthe, care a proiectat un scaun cu o emblemă stilizată înformă de cap de dragon de la navele vechi vikinge, precum și o mare varietate de afișe, tablouri și grafică.[107]
Orașul norvegianÅlesund este considerat principalul centru al Art Nouveau-ului în Scandinavia, pentru că a fost reconstruit complet după un incendiu din 23 ianuarie 1904.[108] Aproximativ 350 de clădiri au fost construite între 1904 și 1907 în baza unui plan urbanistic proiectat de inginerulFrederik Næsser. Fuziunea unității și varietății a dat naștere unui stil cunoscut sub numele de „Ål Stil”. Clădirile în stilul ăsta au decorul liniar și ecouri atât ale elementelor Jugendstil, cât și ale celor vernaculare, un exemplu fiind turnurile destavkirke cu rafturi sau acoperișuri crustificate. Una dintre clădiri, Farmacia Lebădă, găzduiește acumCentrul Art Nouveau.
Șemineu de ceramică cu teme folclorice rusești, deMihail Vrubel (1908)
Модерн („Modern”) e variantă rusă foarte colorată a Art Nouveau-ului care a apărut în 1898 laMoscova și laSankt Petersburg cu publicarea unei noi reviste de artă, „Мир искусства” (transliterare:Mir Iskusstva) (în traducere „Lumea artei”), de artiștii rușiAlexandre Benois șiLéon Bakst, cu redactorul șefSergei Diaghilev. Revista a organizat expoziții ale artiștilor de frunte din Rusia, printre careMihail Vrubel,Konstantin Somov,Isaac Levitan și ilustratorul de carteIvan Bilibin. Stilul Lumii Artei a folosit mai puțin formele vegetale și florale ale Art Nouveau-ului francez; se bazează foarte mult pe culorile strălucitoare și pe desenele exotice ale folclorului și basmelor rusești. Cea mai influentă contribuție a „Lumii Artei” a fost crearea unei noi companii de balet,Ballets russes, în frunte cu Diaghilev, cu costume și decoruri scenice proiectate de Bakst și Benois. Noua companie de balet a avut premiera la Paris în 1909 și a jucat acolo în fiecare an până în 1913. Decorurile scenice exotice și colorate proiectate de Benois și Bakst au avut un impact major asupra artei și designului francez. Costumele și scenografiile au fost reproduse în principalele reviste din Paris,L'Illustration,La Vie parisienne șiGazette du bon ton, iar stilul rus a devenit cunoscut la Paris sub numele de „à la Bakst”. Compania a fost blocată în Paris mai întâi de izbucnireaPrimului Război Mondial, și apoi deRevoluția Rusă din 1917 și, în mod ironic, nu a avut niciodată spectacole în Rusia.[111]
Dintre arhitecții ruși, cel mai proeminent al Art Nouveau-ului pur eFyodor Schechtel. Cea mai cunoscută creație a lui eCasa Ryabushinsky din Moscova. A fost construită de un om de afaceri rus și proprietar de ziare, apoi, dupăRevoluția Rusă, a devenit reședința scriitoruluiMaxim Gorki, iar acum este Muzeul Gorki. Scara sa principală, realizată dintr-un agregat șlefuit din beton, marmură și granit, are linii curgătoare, asemănătoare cu valurile mării și este luminată de o lampă în formă de meduză plutitoare. Interiorul are uși, ferestre și tavan decorate cu fresce colorate de mozaicuri.[112] Schechtel, care este considerată, de asemenea, o figură majoră însimbolismul rus, a proiectat mai multe alte clădiri reprezentative în Moscova, inclusiv reconstruireaGării Yaroslavsky, într-un stil mai tradiționalneorus.
Biserica Sfântului Duh dinTalașkino, de Sergey Malyutin
Alți arhitecți ruși ai perioadei au creatarhitectura neorusă, care își are originea înarhitectura istorică rusă. Clădirile astea sunt în cea mai mare parte din lemn și fac referire laArhitectura Rusiei Kievene. Un exemplu este Casa Teremok dinTalașkino (1901–190) deSergey Malyutin și Casa Pertsova (cunoscută și sub numele de Casa Pertsov) din Moscova (1905–1907). El a fost, de asemenea, un membru al mișcăriiMir iskusstva. Arhitectul dinSankt Petersburg,Nikolai Vasilyev, a construit într-o serie de stiluri înainte de a emigra în 1923 în Statele Unite. Această clădire este remarcabilă pentru sculpturile din piatră realizate de Serghei Vâskov, inspirate de sculpturileCatedralei Sfântul Dumitru dinVladimir și Catedrala Sfântul Gheorghe din Yuriev-Polsky din secolele al XII-lea și al XIII-lea. Conventul Marfo-Mariinsky (1908-1912) deAlexei Șciusev este o versiune actualizată a unei biserici ortodoxe clasice ruse. Șciusev a proiectat mai târziuMausoleul lui Lenin (1924) din Moscova.
Mai multe colonii de artă din Rusia în această perioadă au fost construite în stilul neorus. Cele două cele mai cunoscute colonii sunt situate înAbramtsevo, finanțate deSavva Mamontov, șiTalașkino,Gubernia Smolensk, finanțate deprințesa Maria Tenișeva. Un exemplu al arhitecturii neoruse este Conventul Marfo-Mariinsky (1908-1912), o biserică ortodoxă rusă actualizată deAlexei Șciusev, care mai târziu, ironic, a proiectat Mausoleul lui Lenin din Moscova.
Scară din Casa Pēkšēns deKonstantins Pekšens (1903), care acum găzduiește Muzeul Riga Jūgendstils
Ornamentație național romantică pe o casă construită deKonstantins Pekšens (1908)
Ministerul educației, construit de Edgar Friesendorf (1911)
Riga, actuala capitală aLetoniei, era la acea vreme unul dintre marile orașe aleImperiului Rus. Arhitectura Art Nouveau din Riga s-a dezvoltat totuși după propria sa dinamică, iar stilul a devenit copleșitor de popular în oraș. La scurt timp după Expoziția Etnografică din Letonia în 1896 și Expoziția Industrială și de Artizanat din 1901, Art Nouveau-ul a devenit stilul dominant în oraș.[113] Astfel, arhitectura Art Nouveau reprezintă o treime din toate clădirile centrului Rigăi, ceea ce o face orașul cu cea mai mare concentrare a acestor clădiri oriunde în lume. Cantitatea și calitatea arhitecturii Art Nouveau au fost printre criteriile pentru includerea Riga înpatrimoniul cultural mondial UNESCO.[114]
În Riga există diferite variante de arhitectură Art Nouveau:
în Art Nouveau-ul eclectic, florile și alte elemente de decor inspirate din natură sunt cele mai populare. Exemple ale variantei ăsteia sunt lucrările luiMihail Eisenstein;
în Art Nouveau-ul perpendicular, ornamentele geometrice sunt integrate în compozițiile verticale ale fațadelor. Câteva magazine mari au fost construite în stilul ăsta, iar uneori este denumit și „stil de magazine” sau „Warenhausstil” îngermană;
Art Nouveau-ul romantic național e inspirat de arta populară locală, de volumele monumentale și de folosirea materialelor naturale de construcție.
Vila Fallet cu ornamentația inspirată de brazi (1906), de Eduard Jeanneret (Le Corbusier) (1905)
Crematoriu (1908–10), interior, cu un design stilizat de brad pe tavan. Mai târziu au fost adăugate picturile simboliste de L’Epplattenier.
Crematoriu (1908–10), cu detalii stilizate „sapin” sau con de brad
Crematoriu (1908–10), cu detalii inspirate de conurile de brad
O variantă numită „Style Sapin” („Stilul brad”) a apărut înLa Chaux-de-Fonds, înCantonul Neuchâtel din Elveția. Stilul a fost lansat de pictorul și artistulCharles l'Eplattenier și e inspirat în special de brazi, dar și de alte plante, și animale sălbatice dinMunții Jura. Una dintre lucrările sale cele mai importante e Crematoriul din oraș, care a prezentat forme triunghiulare inspirate de copaci, conuri de pin și alte teme naturale din regiune. Stilul s-a îmbinat și cu elementele stilistice mai geometrice aleJugendstilului și cele alesecesiunii vieneze.[115]
O altă clădire notabilă în stilul ăsta eVila Fallet dinLa Chaux-de-Fonds, o cabană proiectată și construită în 1905 de un student al L'Epplattenier,Charles-Édouard Jeanneret, în vârstă de optsprezece ani, care a devenit ulterior mai bine cunoscut sub numele de „Le Corbusier”, Forma casei e una de cabană elvețiană tradițională, dar ornamentația fațadei include copaci triunghiulari și alte caracteristici naturale. Jeanneret a construit încă două cabane în zonă, inclusiv Vila Stotzer, într-un stil mai tradițional de chalet.[116][115][117][118].[115][117]
În Statele Unite, firma luiLouis Comfort Tiffany a jucat un rol central în Art Nouveau-ul american. Născut în 1848, a studiat la Academia Națională de Design din New York, a început să lucreze cu sticla la 24 de ani, a intrat în afacerea familială începută de tatăl său, iar în 1885 și-a înființat propria întreprindere dedicată sticlei fine și a dezvoltat noi tehnici pentru colorarea ei. În 1893, a început să realizeze vase și boluri de sticlă, dezvoltând din nou tehnici noi care permit forme și colorare mai originale și a început să experimenteze cu geamuri decorative. Straturile de sticlă erau tipărite, marmurizate și suprapuse, conferind o bogăție excepțională și o varietate de culori. În 1895, noile sale lucrări au fost prezentate în galeria Art Nouveau a lui Siegfried Bing, oferindu-i o nouă clientelă europeană. După moartea tatălui său în 1902, a preluat întreagaîntreprindere Tiffany, dar tot a dedicat mare parte din timp proiectării și fabricării operelor de artă din sticlă. La îndemnul luiThomas Edison, a început să producă lămpi electrice cu nuanțe de sticlă multicolore în structuri din bronz și fier, sau decorate cu mozaicuri, produse în numeroase serii și ediții, realizate fiecare cu o grijă de o bijuterie. O echipă de designeri și meșteri au lucrat la fiecare produs.Lampa Tiffany a devenit, în special, reprezentativă pentru Art Nouveau, dar meșterii (și femeile meștere) ai lui Tiffany au proiectat și confecționat ferestre, vaze și alte artă din sticlă extraordinare. Sticla lui Tiffany a avut și un mare succes laExpoziția Universală de la Paris din 1900, vitraliul său numit Zborul Sufletelor câștigând o medalie de aur. Expoziția columbiană a fost un loc important pentru Tiffany; o capelă pe care a proiectat-o a fost arătată la Pavilionul de Artă și Industrie. Capela Tiffany, împreună cu una dintre ferestrele casei ale din New York, sunt acum expuse înMuzeul de Artă Americană Charles Hosmer Morse dinWinter Park (Florida).
O altă figură importantă a Art Nouveau-ului american e arhitectulLouis Sullivan. Sullivan a fost un pionier principal al arhitecturii moderne americane. E fondatorulȘcolii de la Chicago, arhitectul unora dintre primii zgârie-nori și profesorul luiFrank Lloyd Wright. Cea mai cunoscută zicală a sa a e „Forma urmărește funcția”. În timp ce forma clădirilor sale era modelată de funcția lor, decorarea sa e un exemplu de Art Nouveau american. La 1893 World's Columbian Exposition din Chicago, cel mai bine cunoscut pentru arhitectura neoclasică a renumitului său oraș alb, a proiectat o intrare spectaculoasă Art Nouveau pentru Clădirea de Transport.
Lucrătură de metal, ceramică și statui pe fațada Clădirii Club Español, dinRosario (1912)
Horn de ceramică de la Confitería La Europea, din Rosario (1916)
Inundată cu imigranți europeni, Argentina a primit toate stilurile artistice și arhitecturale europene, inclusiv Art Nouveau-ul.[119] Orașele cu cele mai notabile patrimonii Art Nouveau din Argentina suntBuenos Aires,Rosario șiMar del Plata.[120]
Parisul a fost un prototip pentru Buenos Aires cu construcția de bulevarde mari în secolul al XIX-lea. Stilul local, alături de influența franceză, urma și Liberty-ul italienesc, pentru că mulți arhitecți (Virginio Colombo,Francisco Gianotti,Mario Palanti) erau italieni. În lucrările luiJulián García Núñez se remară influența catalană, deoarece și-a încheiat studiile la Barcelona în 1900. Influențasecesiunii vieneze se găsește la clădirea Paso y Viamonte.
Introducerea Art Nouveau-ului înRosario este legată deFrancisco Roca Simó care s-a antrenat la Barcelona.[121] Clădirea sa Club Español (1912) prezintă unul dintre cele mai mari vitralii din America Latină produse (precum și gresie și ceramică) de firma locală Buxadera, Fornells y Cía.[122] Sculptorul clădirii este Diego Masana din Barcelona.[122]
O Nuntă Alegorică: Schiță pentru un covor (triptic de la dreapta la stânga): Exil, Căsătoria, Răscumpărare; deEphraim Moses Lilien (1906)
La fel ca în Argentina, Art Nouveau-ul din alte țări a fost influențat în cea mai mare parte de artiști străini:
Catalanii sunt în spatele proiectelor Art Nouveau înHavana (Cuba) ba chiar nu erau suficient de calificați încât să fie numiți arhitecți.[123] Catalanii nu au fost implicați direct în lucrările dinPonce (Puerto Rico), dar au fost o inspirație și un subiect de studiu pentru arhitecții locali din Ponce;[124]
Rușii sunt în spatele patrimoniului Art Nouveau dinHarbin (China)[128]
Patrimoniul Art Nouveau dinLima constă în opera fraților italieni Masperi, a arhitectului francez Claude Sahut și a maeștrilor britanici ai vitraliilor[129]
Art Nouveau-ul timpuriu, în special în Belgia și Franța, s-a caracterizat prin forme ondulate, curbate, inspirate de crini, viță de vie, tulpini de flori și alte forme naturale, folosite în special la interiorele luiVictor Horta și la decotprârile făcute deLouis Majorelle șiÉmile Gallé. De asemenea, se bazează și pe modele inspirate de fluturi și libelule, împrumutate dinarta japoneză, care erau populare în Europa la acea vreme.
De asemenea, Art Nouveau-ul timpuriu a prezentat adesea forme mai stilizate care exprimă mișcare, cum ar fi „coup de fouet” sau linia „whiplash”, înfățișată la plantele de ciclamen desenate de designerulHermann Obrist în 1894. Termenul „whiplash”, deși a fost folosit inițial pentru ridiculizarea stilului, este frecvent aplicat curbelor caracteristice folosite de artiștii Art Nouveau. Astfel de linii decorative ondulate și curgătoare, într-un ritm sincopat și cu o formă asimetrică, se găsesc deseori în arhitectură, pictură, sculptură și alte forme ale designului Art Nouveau.
Și alte forme florale sunt populare, inspirate de la nuferi, glicină și alte flori, folosite în special la lămpile luiLouis Comfort Tiffany și la obiectele din sticlă realizate de artiștiiȘcolii de la Nancy și deÉmile Gallé. Alte forme curbate și ondulate împrumutate din natură includ fluturi, păuni, lebede și nuferi. Multe modele înfățișează părul femeilor împletit cu tulpini de crini, iriși și alte flori.[133] Formele florale stilizate au fost folosite în special de Victor Horta la covoare, balustrade, ferestre și mobilă. De asemenea, au fost folosite pe scară largă de către Hector Guimard pentru balustrade și, cel mai faimos, pentru lămpile și balustradele de la intrările metroului din Paris. Guimard a explicat: „Ceea ce trebuie evitat cu orice preț este ... paralela și simetria. Natura este cel mai mare constructor dintre toate, iar natura nu face nimic care să fie paralel și nimic care să fie simetric.”[35]
Mobila Art Nouveau timpurie, cum e cea făcută deLouis Majorelle șiHenry van de Velde, e caracterizată de folosirea de materiale scumpe și exotice, inclusiv mahon cu incrustări de lemn prețios și ornamente debronz aurit (cunoscut și ca „bronz doré” sau „ormolu”), și de forme curbe fără unghiuri drepte, care dau o senzație de ușurință.
În a doua fază a Art Nouveau-ului, după 1900, ornamentarea a devenit mai pură, iar liniile mai stilizate. Liniile și formele curbe au evoluat în poligoane și apoi în cuburi și alte forme geometrice. Formele astea geometrice au fost folosite cu un efect deosebit în arhitectura și mobila luiJoseph Maria Olbrich,Otto Wagner,Koloman Moser șiJosef Hoffmann, în special laPalatul Stoclet din Bruxelles, care a anunțat sosireaArt Decoului și a modernismului.[68][69]
O altă caracteristică a arhitecturii Art Nouveau e folosirea luminii, prin deschiderea spațiilor interioare, îndepărtarea pereților și folosirea extensivă a luminatoarelor pentru a aduce o cantitate maximă de lumină în interior. Reședința-studio a arhitectului și al altor case construite deVictor Horta au luminatoare extinse, sprijinite pe cadre de fier curbate. ÎnHôtel Tassel a îndepărtat pereții tradiționali din jurul scării, astfel încât ca scările să devină un element central al designului interior.
Două exemple derococo: un design al unei console din 1752 (în stânga), și o supieră de porțelan din 1756 (în dreapta). Curbele, ornamentele vegetale, asimetria și motivele inspirate de natură sunt foarte folosite atât înneorococo (unul dintre cele mai populare stiluri din anii 1870 și 1880), cât și în Art Nouveau
Ca stil artistic, Art Nouveau-ul are afinități cu stilurileprerafaelit șisimbolist, iar artiști caAubrey Beardsley,Alfonse Mucha,Edward Burne-Jones,Gustav Klimt saJan Toorop pot să fie clasificați în mai multe dintre stilurile astea. Spre deosebire de pictura simbolistă, Art Nouveau-ul are un aspect distinctiv; și, spre deosebire demișcarea Arts and Crafts care e orientată pe artizanat, artiștii Art Nouveau au folosit cu ușurință materiale noi, suprafețe prelucrate și abstractizarea pentru designul pur.
Art Nouveau-ul nu a renunțat la folosirea mașinilor, așa cum a făcut mișcarea Arts and Crafts. Pentru sculptură, principalele materiale folosite sunt sticla și fierul forjat, rezultând calități sculpturale chiar și în arhitectură. Ceramica e de asemenea folosită la crearea de sculpturi de artiști caAuguste Rodin,[134] chiar dacă sculpturile sale nu sunt considerate ca fiind Art Nouveau.
Arhitectura Art Nouveau folosește numeroase inovații tehnologice de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în special fierul expus și unele părți mari de sticlă în forme neregulate.
Tendințele Art Nouveau au fost de asemenea absorbite în stilurile locale. În Danemarca, de exemplu, a fost unul dintre aspectele Skønvirke-ului („opera estetică”), care în sine se raportează mai strâns lamișcarea Arts and Crafts.[135][136] De asemenea, artiștii au adoptat multe dintre motivele florale și organice ale Art Nouveau în stilul Młoda Polska („Polonia tânără”) din Polonia.[137] Cu toate astea, Młoda Polska a inclus și alte stiluri artistice și a cuprins o abordare mai largă a artei, literaturii și stilului de viață.[138]
Afiș publicitar al pictorului tortonez Cesare Saccaggi
Artele grafice au înflorit în perioada Art Nouveau, datorită noilor tehnologii de imprimare, în special litografia color, care au permis producerea în masă a afișelor color. Arta nu se mai limita doar la galerii, muzee și saloane; ea poate să fie găsită pe pereții din Paris și în revistele de artă ilustrate, care au circulat în toată Europa și în Statele Unite. Cea mai populară temă a posterelor Art Nouveau a fost femeile; femei fermecătoare care simbolizează modernitate și frumusețe, adesea înconjurate de flori.
În Marea Britanie, artistul grafic de top al Art Nouveau-ului a fostAubrey Beardsley (1872-1898). A început cu ilustrații de cărți gravate pentruLe Morte d’Arthur, apoi ilustrații alb-negru pentruSalome deOscar Wilde (1893), care i-au adus faima. În același an, a început gravarea ilustrațiilor și afișelor pentru revista de artăThe Studio, care a ajutat la promovarea artiștilor europeni caFernand Khnopff în Marea Britanie. Liniile curbe și modelele florale complexe au atras atenția la fel de mult ca textul.
Artistul elvețiano-francezEugène Grasset (1845–1917) a fost unul dintre primii creatori ai posterelor Art Nouveau franțuzești. El a ajutat la decorarea celebrului cabaretLe Chat Noir în 1885 și a realizat primele postere pentruFêtes de Paris. El a realizat un poster celebru cuSarah Bernhardt în 1890 și o mare varietate de ilustrații de carte. Artiștii designeriJules Chéret,Georges de Feure și pictorulHenri de Toulouse-Lautrec au realizat toate postere pentru teatrele, cafenelele, și cabaretele sălilor de dans din Paris. ArtistulcehAlfons Mucha (1860-1939) a ajuns la Paris în 1888, iar în 1895 a realizat un poster pentru actrițaSarah Bernhardt în piesaGismonda deVictorien Sardou. Succesul afișului ăstuia a dus la un contract de producere de afișe pentru încă șase piese ale Sarei Bernhardt. În următorii patru ani, a conceput și decoruri scenice, costume și chiar bijuterii pentru actriță.[139][140] Pe baza succesului afișelor sale de teatru, Mucha a realizat afișe pentru o varietate de produse, de la țigări și săpun până la biscuiți, toate prezentând o figură ideală feminină cu o formă de clepsidră. El a continuat să proiecteze produse, de la bijuterii la cutii de biscuiți, în stilul său specific.
La Viena, cel mai prolific designer de grafică și afișe a fostKoloman Moser (1868–1918), care a participat activ la mișcarea secesionistă alături deGustav Klimt șiJosef Hoffmann, și a realizat ilustrații și coperți pentru revista mișcării,Ver Sacrum, și tablouri, mobilă și decorațiuni.
Summit-ul, o operă art nouveau a pictorului tortonez Cesare Saccaggi
Pictura a fost un alt domeniu al Art Nouveauului, chiar dacă majoritatea pictorilor asociați cu Art Nouveauul sunt descriși în primul rând ca membri ai altor mișcări, în special cupostimpresionismul șisimbolismul.Alfons Mucha e faimos pentru afișele sale Art Nouveau, care l-au frustrat. Potrivit fiului și biografului său,Jiří Mucha, el nu s-a gândit prea mult la Art Nouveau. „Ce este, „Art Nouveauul”? a întrebat el. ...Arta nu poate să fie niciodată nouă”. Tabloul său de inspirație Art Nouveau, „Slavia”, un portret al fiicei patronului său în costum slav, care a fost modelată după afișele sale teatrale.
În Belgia,Fernand Khnopff a lucrat atât în pictură, cât și în design grafic. Frize deGustav Klimt au fost integrate în schema decorativă a luiJosef Hoffmann pentruPalatul Stoclet. Friza lui Klimt pentru sala de mese din Palatul Stoclet (1905–1911) este o capodoperă a Art Nouveauului târziu.
Un subiect a apărut atât în pictura tradițională, cât și în Art Nouveau; dansatoarea americanăLoie Fuller, care a fost înfățișat de pictori și artiști de afișe francezi și austrieci.[142]
Un stil particular care a devenit popular în perioada Art Nouveau, în special la Bruxelles, a fost sgraffito-ul, o tehnică inventată în Renaștere de a aplica straturi de tencuială vopsită pentru a realiza picturi murale pe fațadele caselor. Aceasta a fost folosită în special de arhitectul belgian Paul Hankar pentru casele pe care le-a construit pentru doi prieteni artiști, Paul Cauchie și Albert Ciamberlani.
Un anumit stil care a devenit popular în perioada Art Nouveau, în special în Bruxelles, și anumesgraffitoul, o tehnică inventată în timpul Renașterii care constă în a aplica straturi de tencuială vopsită pentru realizarea de picturi murale pe fațadele caselor. A fost folosită în special de arhitectul belgianPaul Hankar pentru casele pe care le-a construit pentru doi prieteni artiști, Paul Cauchie și Albert Ciamberlani.
Arta de sticlă e un mediu în care Art Nouveauul a găsit modalități noi și variate de exprimare. O mare cantitate de experimentare a continuat, în special în Franța, pentru găsirea de noi efecte de transparență și opacitate. OrașulNancy a devenit un centru important pentru industria sticlei franceze, iar atelierele luiÉmile Gallé șistudioul Daum, conduse de Auguste și Antonin Daum, erau amplasate acolo. Ei au lucrat cu mulți designeri notabili, printre careErnest Bussière, Henri Bergé șiAmalric Walter. Au dezvoltat o nouă metodă de încrustare a sticlei prin presarea unor fragmente de sticlă colorate diferit în piesa neterminată. De multe ori au colaborat cu designerul de mobilăLouis Majorelle, a cărui casă și ateliere erau în Nancy. O altă caracteristică a Art Nouveauului e folosirea vitraliilor cu teme florale în camerele caselor, în special în casele Art Nouveau din Nancy. Multe dintre ele sunt opere ale luiJacques Grüber, care a făcut ferestre pentruVila Majorelle și alte case.
În Belgia, firma principală a fost manufactura de sticlăVal Saint Lambert, care a creat vaze în forme organice și florale, multe dintre ele proiectate dePhilippe Wolfers. Wolfers a fost remarcat în special pentru realizarea de lucrărisimboliste din sticlă, adesea cu decorațiuni metalice atașate. ÎnBoemia, pe atunci o regiune aImperiului Austro-Ungar, remarcată pentru fabricarea cristalelor, companiileJ. & L. Lobmeyr șiJoh. Loetz Witwe au experimentat cu noi tehnici de colorare, producând culori mai vii și bogate. În Germania, experimentarea a fost condusă de Karl Köpping, care a folosit sticla suflată pentru crearea de pahare extrem de delicate în formă de flori; atât de delicat încât puține supraviețuiesc astăzi.[144]
La Viena, modelele de sticlă ale mișcării secesioniste sunt mult mai geometrice decât cele din Franța sau Belgia;Otto Prutscher a fost cel mai riguros designer de sticlă al mișcării.[144] În Marea Britanie, o serie de designuri de vitralii florale au fost create deMargaret Macdonald Mackintosh pentru expoziția arhitecturală numită „Casa unui Iubitor de Artă”.
În Statele Unite,Louis Comfort Tiffany și designerii săi au devenit deosebit de faimoși pentru lămpile lor, ale căror nuanțe de sticlă au folosit teme florale comune complexe. Lămpile Tiffany au câștigat popularitate dupăExpoziția Columbiană Universală de la Chicago din 1893, unde Tiffany și-a afișat lămpile într-o capelă de tip bizantin. Tiffany a experimentat pe larg procesele de colorare a sticlei, patentând în 1894 procesul desticlă Favrile, care a folosit oxizi metalici pentru colorarea interiorul sticlei topite, conferindu-i un efect iridescent. Atelierele sale au produs mai multe serii diferite ale lămpii Tiffany în diferite modele florale, alături de vitralii, ecrane, vaze și o serie de obiecte decorative. Lucrările sale au fost importate mai întâi în Germania, apoi în Franța de cătreSiegfried Bing, iar apoi au devenit una dintre senzațiile decorative ale Expoziției din 1900. O rivală americană pentru Tiffany,Steuben Glass, a fost fondată în 1903 înCorning (New York), deFrederick Carder, care, la fel ca Tiffany, folosea procesul Fevrile ca să creeze suprafețe cu culori iridescente. Un alt artist american din sticlă notabil sJohn La Farge, care a creat vitralii complexe și colorate atât pe teme religioase, cât și pur decorative.[144]
Vas cu liliac deHenri Husson făcut din cupru cu aplicări de argint și aur (circa 1909)
Teoreticianul arhitectural din secolul al XIX-lea,Viollet-le-Duc, susținea lăsarea la vederea, mai degrabă decât ascunderea, părților de fier ale clădirilor, însă arhitecții Art NouveauVictor Horta șiHector Guimard au făcut un pas mai departe: au adăugat decorațiuni de fier în formă de curbe inspirate de flori și vegetație, care se formează atât în interiorul cât și în exteriorul clădirilor lor. Au luat forma de balustrade pentru scări în interior, corpuri de iluminat și alte detalii în interior, balcoane sau alte ornamente exterioare. Ele au devenit una dintre cele mai distinctive caracteristici ale arhitecturii Art Nouveau. Folosirea ornamentelor metalice în forme vegetale a apărut curând și în argintărie, lămpi și alte obiecte decorative.[145]
În Statele Unite, designerulGeorge Grant Elmslie a realizat modele extrem de complexe din fontă pentru balustrade și alte elemente interioare ale clădirilor arhitectului din ChicagoLouis Sullivan.
În timp ce designerii francezi și americani foloseau forme florale și vegetale,Joseph Maria Olbrich și ceilalți artiști secesioniști au creat ceainice și alte obiecte metalice într-un stil mai geometric și mai sobru.[146]
Caracteristicile bijuteriilor Art Nouveau includ curbe și linii subtile. Designurile lor prezintă adesea lucruri naturale, inclusiv flori, animale sau păsări. Corpul feminin este popular, și apare adesea pecamee.
Perioada Art Nouveau a adus o revoluție stilistică notabilă în industria bijuteriilor, condusă în mare parte de marile firme din Paris. În timpul perioadei Art Nouveau, diamantele au jucat de obicei un rol de sprijin. Bijutierii au experimentat cu o mare varietate de alte pietre, inclusivagat,granat,opal,piatra lunii,acvamarin și altepietre semiprețioase, și cu o mare varietate de tehnici noi, printre careemailarea, și folosirea de materiale noi, inclusivcorn, sticlă turnată, șifildeș.
Printre principalii bijutieri Art Nouveau din Paris, se numărăLouis Aucoc, a cărui firmă de bijuterii de familie datează din 1821. Cel mai cunoscut designer al perioadei Art Nouveau,René Lalique, și-a servit ucenicia în studioul Aucoc din 1874 până în 1876. Lalique a devenit o figură centrală a bijuteriilor și sticlei Art Nouveau, folosind natura, de lalibelule la ierburi, ca modele ale sale. Artiști din afara lumii tradiționale a bijuteriilor, cum ar fiPaul Follot, cunoscut ca designer de mobilă, au experimentat cu modele de bijuterii. Alți designeri francezi de bijuterii Art Nouveau notabili includJules Brateau șiGeorges Henry. În Statele Unite, cel mai cunoscut designer eLouis Comfort Tiffany, a cărui operă a fost arătată în magazinul luiSiegfried Bing și, de asemenea, la Expoziția Univerală de la Paris din 1900.
În Marea Britanie, cea mai proeminentă figură a fost designerul Liberty & Co.,Archibald Knox, care a realizat o varietate de piese Art Nouveau, inclusiv catarame de argint pentru curele.C. R. Ashbee a proiectat pandantive în formă de păuni. Versatilul designer dinGlasgow,Charles Rennie Mackintosh, a realizat și bijuterii, folosind simboluri tradiționale celtice. În Germania, centrul bijuteriilor Jugendstil a fost orașulPforzheim, unde se aflau majoritatea firmelor germane, inclusivTheodor Fahrner. Au produs rapid lucrări pentru a satisface cererea pentru noul stil.
Iriși și un mascaron pe fațada clădirii Schichtel, de Aloys Walter, înStrasbourg (Franța) (1905–06)
Arhitectura Art Nouveau a fost o reacție împotriva stilurilor eclectice care au dominat arhitectura europeană în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. S-a exprimat prin decorare, fiind fieornamentală (bazată pe flori și plante, de exemplu, ciulini, iriși, lalele, orhidee, nuferi, etc.), fie sculpturală (vezisecțiunea respectivă de mai jos). În timp ce fețele de oameni (cunoscute camascaroane) sunt intră la categoria de ornamente, folosirea oamenilor în diverse forme de sculptură (statui șireliefuri: a se vedea secțiunea respectivă de mai jos) e de asemenea comună în unele forme de Art Nouveau. Înainte desecesiunea vieneză, Jugendstil șistilurile naționale romantice, fațadele erau asimetrice și deseori decorate cu plăci ceramice policrome. Decrarea sugera de obicei mișcare; nu a existat nicio distincție între structură și ornament.[147] Motivul „whiplash”, bazat pe formele plantelor și florilor, a fost folosit pe scară largă în Art Nouveauul timpuriu, dar decorarea a devenit mai abstractă și simetrică lasecesiunea vieneză și în alte versiuni ulterioare ale stilului, cum e de exemplu laPalatul Stoclet din Bruxelles (1905–1911).[148]
Stilul a apărut pentru prima dată laCasa Hankar din Bruxelles dePaul Hankar (1893) și laHôtelul Tassel (1892–93) deVictor Horta. Hôtelul Tassel a fost vizitat deHector Guimard, care a folosit același stil în prima sa lucrare importantă,Castelul Béranger (1897–1898). De asemenea, Horta și Guimard au conceput mobila și decorațiunile interioare, până la clanțe și mochete. În 1899, pe baza faimeiCastelului Béranger, Guimard a primit o comisie pentru proiectarea intrărilor stațiilor nouluiMetrou Parizian, care s-a deschis în 1900. Chiar dacă puține dintre originale au supraviețuit, au devenit un simbol al Art Nouveauului în Paris.
În Paris, stilul arhitectural a fost și o reacție la reglementările stricte ale fațadelor clădirilor, impuse pe deGeorges-Eugène Haussmann, prefectul Parisului subNapoleon al III-lea.Bovindou-urile au fost în sfârșit permise în 1903, iar arhitecții Art Nouveau au mers la extrema opusă, în special în casele luiJules Lavirotte, care erau în esență mari opere de sculptură, complet acoperite cu ornamente. Un cartier important de case Art Nouveau a apărut în orașul francezNancy, în jurulVilei Majorelle (1901–1902), reședința designerului de mobilăLouis Majorelle. A fost proiectată deHenri Sauvage ca loc pentru expunerea designului mobiliei lui Majorelle.[149]
Putti de ceramică in Conservatorul de Muxică dinBarcelona, de Eusebi Arnau (1916–1928)
Sculptura e o altă formă de expresie pentru artiștii Art Nouveau, încrucișându-se uneori cu ceramică. FigurinaDansatoare cu o Eșarfă deAgathon Léonard a obținut recunoașterea atât în ceramică, cât și în sculptură laExpoziția de la Paris din 1900. Sculptorii din alte țări au creat și sculpturi ceramice:Stanislav Sucharda șiLadislav Šaloun dinBoemia, Charles Van der Stappen dinBelgia și Lambert Escaler din Spania, ultimul creând statui din teracotă policromă. Un alt sculptor remarcabil din acea vreme a fostAgustí Querol Subirats dinCatalonia, care a creat statui în Spania, Mexic,Argentina șiCuba.[151]
„Scaunul melc” și alte mobile deCarlo Bugatti, din Italia (1902)
Scaun de Gaspar Homar, din Spania (1903)
Patul „Răsărit și apus”, deÉmile Gallé, din Franța (1904)
Scaun ajustabil Model 670 „Mașinărie de stat”, proiectat deJosef Hoffmann, din Austria (1904–1906)
„Mobilă din Torino”, deVictor Horta (1902), în colecția Fundației King Baudouin
Designul de mobilă din perioada Art Nouveau a fost strâns asociat cu arhitectura clădirilor; arhitecții au conceput adesea mobila, covoarele, corpurile de iluminat, clanțele și alte detalii decorative. Mobila era adesea complexă și scumpă; un finisaj fin, de obicei lustruit sau lăcuit, era considerat esențial, iar designurile continentale sunt de obicei foarte complexe, cu forme curbe care sunt costisitoar de realizat. De asemenea, a avut dezavantajul că proprietarul casei nu a putut să schimbe mobila sau să adăuga piese într-un stil diferit fără să perturbe întregul efect al camerei. Din motivul ăsta, când arhitectura Art Nouveau a ieșit din stil, stilul mobilei a dispărut și el în mare parte.
În Franța, centrul pentru proiectarea și fabricația de mobilă s-a aflat laNancy, unde doi designeri importanți,Émile Gallé șiLouis Majorelle au avut studiourile și atelierele lor, și locul unde a fost fondată în 1901Alliance des industries d’art (denumită mai târziu Școala de la Nancy). Ambii designeri și-au bazat structura și ornamentația pe forme luate din natură, inclusiv flori și insecte, cum ar fi libelulele, un motiv popular în designul Art Nouveau. Gallé a fost cunoscut în special pentru folosireamarchetăriei în relief, sub formă de peisaje sau teme poetice. Majorelle e cunoscut pentru folosirea lemnului exotic și scump, și pentru atașarea bronzului sculptat cu teme vegetale pe mobila sa. Ambii designeri au folosit utilaje pentru primele faze de fabricație, dar toate piesele au fost finisate manual. Alți designeri de mobilă notabili ai Școlii de la Nancy includEugène Vallin șiÉmile André; amândoi au fost arhitecți prin instruire și amândoi au proiectat mobilă care semăna cu cea a designerilor belgieni Victor Horta și Henry Van de Velde, care sunt mai puțin decorate și au urmat mai îndeaproape formele curbe ale plantele și florilor. Alți designeri francezi notabili includHenri Bellery-Desfontaines, care și-a luat inspirația din stilurile neogotice ale luiViollet-le-Duc; șiGeorges de Feure,Eugène Gaillard șiÉdouard Colonna, care au lucrat împreună cu dealerul de artăSiegfried Bing, ca să revitalizeze industria mobilei franceze cu noi teme. Munca lor era cunoscută pentru „naturalismul abstract”, unitatea sa de linii drepte și curbe și influența sarococo. Mobila lui de Feure din pavilionul Bing a obținut o medalie de aur la Expoziția de la Paris din 1900. Cel mai neobișnuit și pitoresc designer francez a fostFrançois-Rupert Carabin, un sculptor a cărui mobilă prezintă forme feminine nud sculptate și animale simbolice, în special pisici, care au combinat elemente Art Nouveau cusimbolismul. Alți designeri de mobilă din Paris influenți suntCharles Plumet șiAlexandre Charpentier.[164] În multe feluri, vocabularul și tehnicile vechi ale mobileirococo din secolul al XVIII-lea au fost reinterpretate într-un stil nou.[10]
În Belgia, arhitecții pionieri ai mișcării Art Nouveau,Victor Horta șiHenry van de Velde, au conceput mobilă pentru casele lor, folosind linii curbe viguroase și o decorare minimă. Designerul belgianGustave Serrurier-Bovy a adăugat mai mult decor, aplicând benzi de alamă în forme curbe. În Olanda, unde stilul se chema „Nieuwe Kunst” sau Art Nouă, H. P. Berlag, Lion Cachet și Theodor Nieuwenhuis au urmat un curs diferit, cel al mișcării englezeArts and Crafts, cu forme raționale mai geometrice.
În Marea Britanie, mobila lui Charles Rennie Mackintosh era Arts and Crafts pur, austeră și geometrică, cu linii drepte, lungi, unghiuri drepte și un decor minimal.[165] Modelele continentale sunt mult mai elaborate, folosind adesea forme curbate atât în formele de bază ale piesei, cât și în motive decorative aplicate. În Germania, mobila luiPeter Behrens și Jugendstilul sunt fost în mare măsură raționaliste, cu linii drepte geometrice și o anumită decorație atașată la suprafață. Scopul lor era exact opusul Art Nouveauului francez; simplitatea structurii și cea a materialelor, astfel încât ca mobila să poată să fie ieftină și ușor de produs. Același lucru era se aplica și designerilor de laWiener Werkstätte din Viena, condus deOtto Wagner,Josef Hoffmann,Josef Maria Olbrich șiKoloman Moser.[166]
Designul italian și spaniol de mobilă a plecat în direcția lor.Carlo Bugatti din Italia a proiectat neobișnuitul Scaun Melc, din lemn acoperit cu pergament pictat și cupru, pentru Expoziția Internațională de la Torino din 1902. În Spania, după conducerea luiAntoni Gaudí și mișcareaModernismo, designerul de mobilă Gaspar Homar a proiectat lucrări care sunt inspirate de forme naturale cu atingeri ale stilurilor istorice catalane.[107]
În Statele Unite, designul de mobilă a fost mai des inspirat de mișcarea Arts and Crafts, sau de modelele istorice americane, decât de Art Nouveau. Unul dintre cei care au introdus teme Art Nouveau a fostCharles Rohlfs dinBuffalo (New York), ale cărui designuri de mobilă din stejar alb american au fost influențate de motive dinarta celtică șigotică, cu atingeri Art Nouveau în ornamentele metalice aplicate pieselor.[107]
Farfurie de ceramică pe un suport sculptat (1884) de Émile Gallé, în Muzeul Metropolitan de Artă
Vază de ceramică sau faianță, cu două picioare, cu o scenă montană nocturnă pe spate și una florală diurnă cu flutri pe față, de Émile Gallé (1884–1885)
Plăci de ceramică de pe Cooperativa Agrícola dinAveiro (1913)
Arta ceramicii, inclusivfaianța, a fost un alt domeniu înfloritor pentru artiștii Art Nouveau. Ultima parte a secolului al XIX-lea a cunoscut multe inovații tehnologice în fabricarea ceramicii, în special dezvoltarea ceramicii la temperatură înaltă (grand feu) cu glazuri cristalizate și mate. În același timp, mai multe tehnici pierdute, cum ar fi glazurasang de boeuf, au fost redescoperite. Ceramica Art Nouveau e influențată și de ceramica tradițională și modernă japoneză și chineză, ale cărei motive vegetale și florale se potrivesc bine cu Art Nouveauul. În Franța, artiștii au redescoperit metodele tradiționale dingresie (grés) și le-au reinventat cu motive noi.[167]
Émile Gallé, din Nancy, a creat lucrări de faianță în culori naturale pământii, cu teme naturaliste ale plantelor și insectelor. De asemenea, ceramica a găsit o nouă utilitate importantă în arhitectură: arhitecții Art Nouveau, printre care șiJules Lavirotte șiHector Guimard, au început să decoreze fațadele clădirilor cu ceramică arhitecturală, multe dintre ele realizate de firmaAlexandre Bigot, dându-le un aspect distinct sculptural Art Nouveau.[167]
Unul dintre pionierii ceramiștilor francezi Art Nouveau a fostErnest Chaplet, a cărui carieră în ceramică a cuprins treizeci de ani. A început să producă gresie influențată de prototipuri japoneze și chineze. Începând cu anul 1886, a lucrat cu pictorulPaul Gauguin la proiectarea gresiei cu figuri aplicate, mânere multiple, pictate și parțial vitrate și a colaborat cu sculptoriiFélix Bracquemond,Jules Dalou șiAuguste Rodin. Lucrările sale au fost apreciate la Expoziția din 1900.
Fabrica Zsolnay dinPécs (Ungaria), a fost fondată deMiklós Zsolnay (1800-1880) în 1853 și condusă de fiul său,Vilmos Zsolnay (1828-1900) cu designerul șefTádé Sikorski (1852-1940), pentru producerea de gresie și a altor tipuri de ceramică. În 1893, Zsolnay a introdus piese de porțelan dineozină. El a condus fabrica la recunoașterea mondială, demonstrându-și produsele inovatoare la târguri mondiale și expoziții internaționale, inclusiv la Târgul Mondial din Viena din 1873, apoi la Târgul Mondial din Paris din 1878, unde Zsolnay a primit unGrand Prix. Decorațiunile lui Zsolnay rezistente la îngheț au fost folosite în numeroase clădiri, în special în timpul mișcării Art Nouveau.[169]
Placile ceramice au fost, de asemenea, o caracteristică distinctivă aArte Nova-ului portughez, care a continuat îndelungata tradiție deazulejo a țării.
Mozaicurile au fost folosite de mulți artiști Art Nouveau de diferite mișcări, în special deModernisme-ul catalan(Hopsital de Sant Pau,Palau de la Música Catalana,Casa Lleó-Morera și mulți altele). Antoni Gaudí a inventat o nouă tehnică în tratarea materialelor, numitătrencadís, care constă în folosirea resturilor de piese ceramice.
Faianța coloratămaiolica în modele florale este o caracteristică distinctivă a Casei Majolica din Viena deOtto Wagner (1898).
Textilele și tapetele au constituit un vehicul important al Art Nouveauului de la începutul stilului și un element esențial al designului interior Art Nouveau. În Marea Britanie, designurile textile ale luiWilliam Morris au ajutat la lansareamișcării Arts and Crafts și apoi a Art Nouveauului. Multe modele au fost create pentru magazinul Liberty din Londra, care a popularizat stilul în toată Europa. Un astfel de designer a fostSilver Studio, care a furnizat modele florale stilizate colorate. Alte modele distincte au venit de laȘcoala de la Glasgow șiMargaret Macdonald Mackintosh. Școala de la Glasgow a introdus mai multe motive distinctive, inclusiv ouă stilizate, forme geometrice și „Trandafirul din Glasgow”.
În Franța, o contribuție majoră a avut-o designerulEugène Grasset, care în 1896 a publicatLa Plante et ses applications ornamentales, sugerând modele Art Nouveau bazate pe flori și plante diferite. Multe modele au fost concepute și produse de către producătorii majori de textile francezi dinMulhouse,Lille șiLyon, de atelierele germane și belgiene. Designerul germanHermann Obrist s-a specializat în modele florale. BelgianulHenry van de Velde a prezentat în SalonulLa Libre Esthéthique din Bruxelles o operă textilă,La Veillée d'Anges, inspirată de simbolismul luiPaul Gauguin. În Olanda, textilele erau adesea inspirate de modelelebaticurilor din coloniile olandeze dinIndiile de Est. Arta populară a inspirat și crearea de tapiserii, covoare, broderii și textile în Europa Centrală și Scandinavia, în opera luiGerhard Munthe șiFrida Hansen în Norvegia. DesignulCele Cinci Lebede al lui Otto Eckmann a apărut în mai mult de o sută de versiuni diferite. Designerul maghiarJános Vaszary a combinat elemente Art Nouveau cu teme folclorice.[171]
Există 4 tipuri de muzee care dețin patrimoniu Art Nouveau:
Muzeele cu o colecție diversă (nu sunt dedicate în special Art Nouveauului, dar au colecții mari în stilul ăsta).Monumentele Art Nouveau sunt scrise italic;
Casele-muzeu ale artiștilor Art Nouveau (toate cu excepția muzeului Alphonse Mucha sunt monumente Art Nouveau);
Muzeele dedicate mișcărilor Art Nouveau locale (toate sunt monumente Art Nouveau);
Alte clădiri Art Nouveau cu statut de muzeu sau care au un muzeu înauntru (nu sunt dedicate mișcărilor Art Nouveau locale/anumitor artiști).
Țara
Muzeele cu o colecție diversă
Casele-muzeu ale artiștilor Art Nouveau
Muzeele dedicate mișcărilor Art Nouveau locale
Alte clădiri Art Nouveau cu statut de muzeu sau care au un muzeu înauntru
Există multe alte clădiri și structuri Art Nouveau care nu au statut de muzeu, dar care pot fi vizitate oficial, contra cost sau neoficial, gratuit (de exemplu, gări, biserici, cafenele, restaurante, baruri, hoteluri, magazine, birouri, biblioteci, cimitire, fântâni precum și numeroase clădiri de apartamente care sunt încă locuite).
^Champigneulle, Bernard ().Art Nouveau (în English). Barron's Educational Series. p. 115,121.ISBN978-0-8120-5111-7.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
^Martin Eidelberg and Suzanne Henrion-Giele, "Horta and Bing: An Unwritten Episode of L'Art Nouveau",The Burlington Magazine, vol. 119, Special Issue Devoted to European Art Since 1890 (Nov. 1977), pp. 747–752.
^Henry R. Hope, review of H. Lenning,]The Art Nouveau,The Art Bulletin, vol. 34 (June 1952), 168–171 (esp. 168–169): In 1952, Discussing the state of Art Nouveau, the author noted that Art Nouveau was not yet an acceptable study for serious art history or a subject suitable for major museum exhibitions and their respective catalogs. He predicted an impending change
^James Grady,Special Bibliographical Supplement: A Bibliography of the Art Nouveau, in "The Journal of the Society of Architectural Historians", vol. 14 (May 1955), pp. 18–27.
^Renault and Lazé, (2006)Les Styles de l'architecture et du mobilier, p. 108–109
^„Archived copy”(PDF). Arhivat dinoriginal(PDF) la. Accesat în. Edmond Lachenal produced editions of Rodin's sculptures
^Jennifer Opie,A Dish by Thorvald Bindesbøll, inThe Burlington Magazine, vol. 132 (May 1990), pp. 356.
^Claire Selkurt, "New Classicism: Design of the 1920s in Denmark", inThe Journal of Decorative and Propaganda Arts, vol. 4 (Spring, 1987), pp. 16–29 (esp. 18 n. 4).
^Danuta A. Boczar,The Polish Poster, inArt Journal, vol. 44 (Spring, 1984), pp. 16–27 (esp. 16).
^Danuta Batorska, "Zofia Stryjeńska: Princess of Polish Painting", inWoman's Art Journal, vol. 19 (Autumn, 1998–Winter, 1999), pp. 24–29 (esp. 24–25).
Fahr-Becker, Gabriele ().L'Art Nouveau (în franceză). H.F. Ullmann.ISBN978-3-8480-0857-5.
Heller, Steven, and Seymour Chwast,Graphic Style from Victorian to Digital, new ed. New York:Harry N. Abrams, Inc., 2001. pp. 53–57.
Huyges, René,L'Art et le monde moderne, Volume 1, Librarie Larousse, Paris, 1970
Journel, Guillemette Morel ().Le Corbusier- Construire la Vie Moderne (în franceză). Editions du Patrimoine: Centre des Monument Nationaux.ISBN978-2-7577-0419-6.
Lahor, Jean () [1901].L'Art nouveau (în franceză). Baseline Co. Ltd.ISBN978-1-85995-667-0.
Ormiston, Rosalind; Robinson, Michael ().Art Nouveau – Posters, Illustration and Fine Art (în engleză). Flame Tree Publishing.ISBN978-1-84786-280-8.
Paul, Constantin ().Arta 1900 în România. Editura Meridiane.
Plum, Gilles ().Paris architectures de la Belle Époque. Éditions Parigramme.ISBN978-2-84096-800-9.}
Renault, Christophe and Lazé, Christophe,les Styles de l'architecture et du mobliier, Éditions Jean-Paul Gisserot, 2006 (în franceză).ISBN: 978-2-87747-465-8
Riley, Noël ().Grammaire des Arts Décoratifs (în franceză). Flammarion.
Sarnitz, August ().Otto Wagner (în franceză). Cologne: Taschen.ISBN978-3-8365-6432-8.
Sato, Tamako ().Alphonse Mucha - the Artist as Visionary (în English). Cologne: Taschen.ISBN978-3-8365-5009-3.Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
Sembach, Klaus-Jürgen ().L'Art Nouveau- L'Utopie de la Réconciliation (în franceză). Taschen.ISBN978-3-8228-3005-5.
Sterner, Gabriele,Art Nouveau, an Art of Transition: From Individualism to Mass Society, 1st English ed. (original title:Jugendstil: Kunstformen zwischen Individualismus und Massengesellschaft), translated by Frederick G. Peters and Diana S. Peters, publisher Woodbury, N.Y.:Barron's Educational Series, 1982.ISBN: 0-8120-2105-3
Texier, Simon ().Paris- Panorama de l'architecture. Parigramme.ISBN978-2-84096-667-8.
Thiébaut, Philippe ().Mucha et l'Art Nouveau (în franceză). Paris: Éditions du Chêne.ISBN978-2-81231-806-1.
Vigne, George ().Hector Guimard - Le geste magnifique de l'Art Nouveau (în franceză). Paris: Editions du Patrimoine - Centre des monuments nationaux.ISBN978-2-7577-0494-3.
.jpg)
_JPG01.jpg)
.JPG)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
_%2526_W._R._Sterken_(decoration)%2c_Haagsche_Plateelbakkerij%2c_Rozenburg%2c_Den_Haag%2c_1901%2c_porcelain_-_Hessisches_Landesmuseum_Darmstadt_-_Darmstadt%2c_Germany_-_DSC00820.jpg)
_(8728647639).jpg)
_LACMA_M.2000.180.39_(2_of_2).jpg)
.jpg)
.JPG)
_ceiling%2c_Prague_-_8906.jpg)
![Mix de Beaux Arts și Art Nouveau - Casa Romulus Porescu de Dimitrie Maimarolu (1905)[77]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aOld_photo_of_the_Romulus_Porescu_House_in_Bucharest_(01).jpg)
![Fostul magazin Al. Assan de pe Strada Lipscani din București (înainte de 1906)[78]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3a72-74_Strada_Lipscani%2c_Bucharest_(01).jpg)
![Mix de Beaux Arts și Art Nouveau - Casa Mița Biciclista de Nicolae C. Mihăescu (1908)[79]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3a9_Strada_Biserica_Amzei%2c_Bucharest_(01).jpg)
.jpg)
![Relief de pe Casa Fanny și Isac Popper din Bucurrești de Alfred Popper (1914)[80]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3a1_Strada_Sfin%25C8%259Bilor%2c_Bucharest_(03).jpg)
![Relief de pe Casa Fanny și Isac Popper din Bucurrești de Alfred Popper (1914)[81]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3a1_Strada_Sfin%25C8%259Bilor%2c_Bucharest_(04).jpg)
.jpg)
%2c_by_Nicolae_Vermont%2c_1903.jpg)
![Casa Milà de Antoni Gaudí (1906–1912)[89]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aCasa_Mil%25C3%25A0%2c_general_view.jpg)
_Pavell%25C3%25B3_de_Sant_Rafael-RalfR-DSCF0580.jpg)
![Fațada Reședinței Majore Pessoa din Aveiro (1907–1909)[95]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aAveiro_Casa_do_Major_Pessoa_856.jpg)
.jpg)
_7146.jpg)
.jpg)
.jpg)
_02_by_L._Bakst_2.jpg)
_by_shakko.jpg)
_02.JPG)
.jpg)
.jpg)
_2014-03-13.jpg)
.jpg)
%2c_c._1909%2c_glass_-_Br%25C3%25B6han_Museum%2c_Berlin_-_DSC03986.JPG)
_(3809393032).jpg)
![Vază în formă de arisaema triphyllum, de Louis Comfort Tiffany (1910)[143]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aNgv%2c_louis_comfort_tiffany%2c_jack-in-the-pulpit_vase%2c_1913_circa_01.JPG)
%2527%2c_c._1903%2c_glass%2c_High_Museum.JPG)
_(3997752903).jpg)
%2c_by_George_Grant_Elmslie%2c_1899-1904%2c_cast_iron_-_Chazen_Museum_of_Art_-_DSC02458.JPG)
.jpg)
.jpg)
_(4810271270).jpg)
_(7575658724).jpg)
.jpg)
%2c_by_Agathon_Leonard%2c_before_1901%2c_Susse_Freres%2c_Paris%2c_gilt_bronze_-_Hessisches_Landesmuseum_Darmstadt_-_Darmstadt%2c_Germany_-_DSC00944.jpg)
.jpg)
_(8982129778).jpg)
_(8029141171).jpg)
_(28827499300).jpg)
%2c_1884%25E2%2580%259389_(CH_18634943).jpg)
_(4714073425).jpg)
.jpg)
![Mozaic cu fața lui Iisus, de Nicholas Roerich, în Talașkino (Rusia) (1908–1914)[170]](/mt/?noimg=&dark=on&url=https%3a%2f%2fro.wikipedia.org%2fwiki%2fFi%25C8%2599ier%3aChurch_of_the_Holy_Spirit_02.jpg)
