Steagul de luptă al Armatei RoșiiSteagul Armatei Roșii
Armata Roșie a fost termenul folosit pentru forțele armate aleUniunii Sovietice între1918 și1946. Denumirea datează din perioadarăzboiului civil rus, când această armată era adversara „Armatei Albe”. Numele complet eraArmata Roșie a Muncitorilor și Țăranilor. Din1946armata URSS primește oficial numele deArmata Sovietică; totuși, în vorbirea informală, continuă să fie adesea denumită „Armata Roșie”.
Armata Roșie a fost creată la28 ianuarie1918. La început, țăranii și muncitorii erau membri pe bază de voluntariat.
Mare parte a ofițerilorArmatei Imperiale Ruse au luptat de parteaRoșiilor, nu aAlbilor. Foștii militari Țariști, numiți „specialiști militari”, erau întotdeauna supervizați decomisari politici ce aprobau deciziile și îi supravegheau pentru a decide dacă puteau fi de încredere pentruBolșevici. Astfel 75,000 ex-ofițeri Țaristi, 775generali, 1726 membri ai Marelui Stat Major alArmatei Imperiale Ruse au luptat pentru Bolșevici. Ei reprezentau 85% din comandanții defront-uri, 82% din comandanții dearmate, 70% din comandanții dedivizie. Acesta a fost „secretul succesului” socialiștiilor roșii în războiul împotriva imperialilor albi.[1][2][3][4]
Deoarece războiul civil lua amploare,Lenin a hotărât să introducă recrutarea obligatorie. În timpul războiului civil, Armata Roșie ajunsese la 5 milioane de persoane.
Organizarea Armatei Roșii a revenit luiLev Davidovici Troțki, care înainte de revoluție ocupase o funcție în comitetul militar revoluționar.Bolșevicii (comuniștii) aveau o influență notabilă în cadrul armatei.Primul Război Mondial a slăbit moralul armatei, producându-se dezertări zilnice. Comuniștii au încercat cu destul de mult succes să creeze o stare de spirit revoluționară în locul patriotismului care se afla în declin.
Noile organe de conducere,sovietele, trebuia să fie formate din „muncitori, soldați și țărani”, după cum spuneaPartidul Bolșevic (comunist). Cu câteva luni înainte de revoluție, sute de unități ale armatei au participat la un congres militar ținut la Petrograd (astăziSankt Petersburg).
După ce Armata Roșie a fost creată, politica încorporării voluntare nu era suficientă, bolșevismul și „revoluția” nu erau „populare”, se dorea transformare trupelor de voluntari, fidele bolșevicilor, în trupe de elită, restul (80% din soldați) vor fi constrânși să lupte (3-4 milioane).[5][6] Troțki a susținut recrutarea obligatorie pentru sporirea numărului de soldați, păstrarea ofițerilor țariști în funcții șicomisariatul politic, restabilirea disciplinei militare, reintroducerea curții marțiale și pedepsei cu moartea, interzicerea grevelor, etc.[5][6] A explicat că armata nu putea fi dirijată de comitete revoluționare alese de soldați și a terminat spunând că tactica luptelor de gherilă, practicată în anumite regiuni aleRusiei, este inadecvată pentru o luptă de o amploare ca aceea ce urma să înceapă.[5]
În esență, tot ce susțineau bolșevicii că era rău în Imperiul Rus, au aplicat, Stalin fiind împotriva ideilor lui Troțki (anii 1920), pentru ca, după preluarea puterii, sa aplicetotalitarismul susținut de Troțki. După căderea „în dizgrație”, Troțki, se împotriveșteStalinismului, adică împotriva propriilor idei susținute în anii '20.[6]
Troțki a traversat el însuși toate fronturile, cu untren blindat, timp de peste de doi ani. Albii dominau regiunile meridionale ale fostului imperiu, o parte dinRusia șiSiberia, iar o perioadă de timp au primit ajutor de la aliații care triumfaseră înPrimul Război Mondial. Albii au ajuns să amenințe seriosMoscova, dar au fost înfrânți.
Principala doctrină a armatei esteMaskirovka,[7] numită „miezul”strategiei, procedurilor operaționale șitacticii doctrinei militare Moscovite.[7] Strategia sovieticilor se baza pe folosirea în masă aartileriei structurându-și forțele armate în jurul artileriei,[8] bazându-se pe faptul că marea majoritate a forțelor inamice este distrusă de artilerie, spre exemplu între 1939-1945 75% din pierderile Armatei Britanice au fost cauzate de artilerie.[9] Armata Roșie dispunea (1942) de aproximativ 100.000 piese de artilerie de toate calibrele.[10]
În anii 1920 s-a dezvoltat teoria militară cunoscută sub numele de „Operații în adâncime”, concept ce presupunea distrugerea, suprimarea și dezorganizarea trupelor inamice nu numai la „linia de contact”, ci pe toată „adâncimea frontului” de luptă.[11]
De asemenea Armata Roșie a asigurat asistență militară socialiștilor finlandezi înRăzboiul Civil Finlandez.
În 1922 Uniunea Sovietică (moștenitoareaImperiului Rus) încheie cuRepublica de la Weimar (moștenitoareaImperiului German)Tratatul de la Rapallo (1922). Acest pact a însemnat o puternică colaborare economică (oficial recunoscută) și una militară (oficial negată). Practic fără acest pact armatele celor două state nu se puteau dezvolta, în cazul Germaniei datorită restricțiilor militare aleTratatului dela Versailles iar în cazul Rusiei datorită uriașei ineficiențe economice datoratesocialismului. Cele două state nu au renunțat niciodată la dorințele expansioniste, fapt adeverit și cu ocaziaratificăriiPactul Ribbentrop-Molotov unde cei doi actori și-au împărțitEuropa refăcând bazele unei colaborări economice și militare (nerecunoscute oficial).
„Ei [capitaliștii] ne vor furnizacreditele [..], furnizându-ne materiale și echipamentele tehnice ce ne lipsesc, ne vor restabili industria militară necesară pentru viitoarele noastre atacuri [..], ei vor lucra la pregătirea propriei lor sinucideri.[17]”
Ofițer german și ofițer sovietic dând mâna la sfârșitul colaborării în invadarea Poloniei
În timpul celui de-al doilea război mondial Armata Roșie a acționatîmpotriva Poloniei,împotriva țărilor baltice), pefrontul de răsărit împotriva Germaniei și aliaților ei, împotrivaIranului șiJaponiei în Asia, continuarea războiului cuFinlanda. Armata Roșie a fost dotată cu noi tunuri antiaeriene, tunuri antitanc, alte tunuri de diferite calibre, și avioane competitive:MIG, Yak și Il2. Lansatorul de rachete numit familiar „Katiușa” sau „orga lui Stalin” era o armă de o mare putere distructivă. De asemenea, marina avea o foarte bună dotare. Comandantul suprem al Armatei Roșii era însușiStalin, iar după el, în calitate de comisar al apărării,Semion Timoșenko, unul dintre cei mai mari strategi din istoria sovietică. Marele Stat Major era sub conducerea luiGheorghi Jukov, care și-a început cariera în timpurile țariste și obținuse multe victorii contra Germaniei naziste.
În timpulbătăliei Moscovei Marea Britanie a furnizat 30-40% dintancurile grele și medii ale Armatei Roșii, din octombrie 1941 până în decembrie 1941 au fost furnizate 466 tancuri medii și grele, Armata Roșie pierduse un număr enorm de tancuri și pentru apărarea Moscovei (bătălie decisivă) aveau la dispoziție numai 205 tancuri medii/grele, singurele ce puteau face față unităților germane, ajutorul britanic fiind vital.[21]Industria Sovietică primea aparate/mașini unelte și materiale pe care nu le putea produce, sau care nu erau în cantități suficiente,[21] spre ex. o întreagă fabricaFord deanvelope a fost dezasamblată și trimisă în URSS.[22]
17 milioane tone de echipament, în valoare de 11 miliarde USD (dolarul avea acoperire înaur, la cursul de 35$uncia), a primit URSS numai de la SUA, pentru a face o comparație, forțele americane din Europa au consumat intre 1942-1945 22 milioane tone.[23]
Aliații au furnizat Moscovei mare parte amaterialului rulant necesar pentru a asigura transportul proviziilor pe front, 1911 delocomotive și 66locomotive diesel plus 11.000vagoane, asta în timp ce URSS a produs numai 446 locomotive și 1000 vagoane.[24] Un alt domeniu vital era motorizarea diviziilor, mare parte fiind asigurată de SUA, 427.284 decamioane (URSS a produs 343.000,uzate moral, de tonaj mic și inferioare calitativ), 77.900 deJeep-uri, 35.000 motociclete, 2300 alte vehicule.[25] Marea Britanie asigură 4200 de ambulanțe și camioane, 323 camioane grele echipate cu aparatură pentru reparații complexe.
15.631 detunuri și 131.693 depistoale-mitralieră[25] plusmuniție,proiectile de artilerie,explozibili, primite de la SUA ce reprezentau cât 53% din întreaga producție a URSS, motoare de aviație în valoare de 1,15 miliardeLire aur, sute de tunuri marine, 27vapoare, mii de aparate de telecomunicații.[26][27]
4-5 milioane tone de mâncare (mai ales produse deficitare în URSS, ex. zahar,conserve de carne,făină), 57% din totalul combustibilului de aviație folosit de URSS, 15 milioane perechi debocanci.[27]
La fel ca în războiul civil, datorităpropagandei, adevăratele avantaje (vezi ofițerii armatei Țariste din Armata Roșie) sunt trecute cu vederea, anumealianța cu Germania (de laTratatul dela Rapallo, terminând cuPactul Ribbentrop-Molotov) și alianța cu SUA/Marea Britanie (după atacul URSS de către Germania Național Socialistă, fostulaliat) prin sprijinul masiv primit din partea acestora.[22]
Cei mai importați aliați ai Armatei Roșii au fost, în mod evident, clima teribilă a stepelor rusești și starea deplorabilă a infrastructurii.
Al doilea Război Mondial a însemnat pentru Armata Sovietică un enorm triumf (datorat, în mare parte, norocului și armatelor aliate) și în același timp, o mare pierdere de vieți omenești (mai mult de 13 milioane). Aceste imense pierderi au avut loc în bătăliile de retragere duse pentru apărareaStalingradului, (aziVolgograd) și aMoscovei,[necesită citare] înluptele de la Kursk (Rusia, 1943), considerată a fi cea mai mare bătălie terestră din istorie,[28] iar mai apoi în retragerea nemților până laBerlin. Armata Roșie a intrat prima în capitala germană, iar soldații săi au arborat, simbolic, steagul roșu, pe clădirea parlamentului german (Reichstag).[29]
La începuturi Armata Roșie funcționa pe bază devoluntariat, fărăgraduri sau însemne militare, ofițerii fiind aleși prin alegeri.[30] Acest lucru se întâmpla datorită faptului că bolșevicii au folosit propaganda pentru a ataca organizarea și disciplina Armatei Imperiale Ruse cu scopul de induce o stare de revoltă printre militarii țariști.[30] Odată obținută puterea, bolșevicii au introdus gradele și însemnele militare, pedeapsa cu mortea, serviciul militar obligatoriu pentru bărbații cu vârsta peste 18 ani. recrutând majoritatea ofițerilor din rândurile foștilor ofițeri țariști[30]
La mijlocul anilor 1920 au fost introduse comandamentele regionale, în fiecare regiune barbații ce ajungeau la vârsta recrutării erau încorporați activ în fiecare an timp de cinci ani în unități regionale, 3 luni/an în primul an și câte o lună/an restul anilor.[31] Unitățile teritoriale, cu ofițerii profesioniști constituind „nucleul”, însemnau jumătate din forța Armatei Roșii, 46 din 77divizii deinfanterie și una din cele unsprezece divizii decavalerie.[31] Restul constituiau trupe angajate cu contract, sistemul teritorial fiind abolit în întregime în 1937-1938.[32]
Comandamentul suprem al forțelor armate eraSTAVKA.
.svg)
.svg)
