| Aristobul al II-lea אריסטובולוס השני | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 100 î.Hr.[1] |
| Decedat | 49 î.Hr. (51 de ani) |
| Înmormântat | Ierusalim |
| Cauza decesului | omucidere (otravă) |
| Părinți | Alexandru Ianai Salome Alexandra[*][[Salome Alexandra (Queen regnant of Hasmonean Judaea from c.76 to 67 BCE)|]] |
| Frați și surori | Ioan Hircan al II-lea |
| Copii | Antigon al II-lea Mattathias Alexandru al Iudeei Alexandra[*][[Alexandra (daughter of Aristobulus II, king of Judea)|]] |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Dinastia Hasmoneilor |
| King of Judea[*] | |
| Domnie | – |
| Predecesor | Ioan Hircan al II-lea |
| Succesor | Antigon al II-lea Mattathias |
| Marele Preot al Israelului | |
| Domnie | – |
| Predecesor | Ioan Hircan al II-lea |
| Succesor | Ioan Hircan al II-lea |
Modificădate / text  | |
Aristobul al II-lea (înebraicăאריסטובולוס השני - Aristobulos Hashení; îngreacăΑριστόβουλος Β΄, transliterat:O Aristóboulos o deutheros; n.100 î.Hr. – d.49 î.Hr.) a fost unmare preotevreu și rege al Iudeei din 66 î.Hr. până în 63 î.Hr. A făcut parte dindinastia hasmoneilor.
Aristobul a fost fiul cel mic al luiAlexandru Ianai, rege și mare preot, și al Salomeei Alexandra. După moartea lui Alexandru în 76 î.Hr., văduva lui i-a succedat la conducerea Iudeei și l-a instalat pe fiul ei mai mare Hircan al II-lea ca mare preot. Atunci când Salomeea a murit în 67 î.Hr., Hircan a devenit, de asemenea, și rege.
Aristobul a împărtășit opiniile tatălui său cu privire la religie și politică. El a conceput modele de administrare a țării, încă din timpul vieții mamei lui. A avut relații apropiate cu nobilimea și cu militarii și a devenit un protector alsaducheilor, aducând cauza lor în fața reginei. Multe cetăți pe care regina le-a pus la dispoziția saducheilor, aparent pentru apărarea lor împotrivafariseilor, au constituit, în realitate, centre în care au avut loc mișcări pregătitoare pentru uzurparea domniei de către Aristobul. Regina a căutat să-i dirijeze zelul lui militar în afara Iudeei și l-a trimis (70-69) să lupte împotriva luiPtolemeu Mennaeus; atunci când expediția a eșuat, Aristobul și-a reluat intrigile politice. El a plecat din Ierusalim în secret și s-a adresat prietenilor lui, care stăpâneau un număr mare de așezări fortificate, cu intenția de a declanșa un război împotriva mamei sale. Dar regina a murit în acel moment critic, iar Aristobul și-a îndreptat acțiunile împotriva fratelui său, Hircan, moștenitorul legitim al tronului.[2]
Hircan a încercat să aibă relații bune cusaducheii la fel ca tatăl său, Alexandru Ianai. Aristobul s-a răzvrătit împotriva sa. Din cauza acestui conflict, fariseii s-au trezit într-o poziție vulnerabilă.[3]
Regele Hircan a pornit împotriva lui Aristobul în fruntea unei oștiri format dinmercenari și din susținătorii săi. Confruntarea armată a avut loc lângăIerihon, unde mulți dintre soldații lui Hircan au trecut de partea lui Aristobul și au contribuit în acest fel la victoria acestuia din urmă.
Hircan s-a refugiat în cetateaIerusalimului, dar capturarea templului de către Aristobul l-a forțat să se predea. S-a încheiat atunci o înțelegere prin care Hircan a renunțat la tron și la funcția de mare preot, dar a continuat să se bucure de veniturile aduse de această ultimă poziție.[4]
Acest acord nu a durat însă deoarece Antipater Idumeeanul l-a convins pe Hircan că Aristobul plănuia să-l ucidă și l-a făcut să-i ceară ajutor lui Aretas al III-lea, regelenabateenilor. O armată nabateeană formată din 50.000 de soldați a înaintat către Ierusalim și a asediat orașul timp de mai multe luni.
În această vreme, generalul romanPompei a învins în luptă oștileRegatului Pont și aleImperiului Seleucid. El l-a trimis pe adjunctul său Marcus Aemilius Scaurus să ocupe Siria Seleucidă.
Din moment ce hasmoneii erau aliați ai romanilor, frați adversari Aristobul si Hircan, au apelat amândoi la Scaurus, trimițându-i daruri și încercând să-l câștige de partea lor. Scaurus, mișcat de un dar de 400 de talanți, a decis să-l sprijine pe Aristobul și i-a poruncit regelui nabatean Aretas să-și retragă armata. În timpul retragerii lor, nabateenii au suferit o înfrângere zdrobitoare în luptele cu oștile lui Aristobul.
Când Pompei a sosit în Siria în anul 63 î.Hr., cei doi frați și un al treilea grup care dorea înlăturarea dinastiei hasmoneilor i-au trimis delegați, dar generalul roman a amânat decizia în favoarea unuia sau a celuilalt. Până la urma el l-a favorizat pe Hircan al II-lea, care era mai slab cu firea, în fața lui Aristobul al II-lea, considerându-l pe cel dintâi un aliat mai de nădejde al Imperiului Roman.
Pompei a învins oștirile evreiești în mai multe bătălii și a ocupat cetățile din Iudeea. Aristobul și fii săi,Alexandru șiAntigon, au fost capturați în anul 63 î.Hr. Aristobul, care nu avea încredere în intențiile lui Pompei, s-a adăpostit în cetatea Alexandrium, dar când romanii i-au învins din nou oștirea, el s-a predat și s-a angajat să-i ajute să ocupe Ierusalimul. Deoarece mulți oamenii săi au refuzat să deschidă porțile orașului, romanii au asediat și capturat cetatea, producând mari pagube atat orașului cât și Templului. Hircan a fost repus în funcția de mare preot, dar nu a mai avut autoritate politică.
Aristobul a evadat în anul 57 î.Hr., instigând la revoltă împotriva romanilor, dar a fost silit de Aulus Gabinius, consulul provinciei romane Siria, să se retragă la Machaerus.Marc Antoniu, comandantul cavaleriei lui Gabinius, a condus o expediție împotriva cetăților stăpânite de Aristobul și i-a înfrânt oștile.[5]
Luat prizonier, Aristobul a fost pus în libertate de cătreIulius Cezar în anul49 î.Hr. cu scopul de a răscula Iudeea împotriva lui Pompei. Aristobul se afla în drum spre Iudeea împreună cu fiul său,Alexandru, când a fost deodată otrăvit de un om al lui Pompei.[6] Fiul său, Alexandru, a fost decapitat în Antiohia de către comandantul roman Scipio.[7]
Celălalt fiu al său,Antigon, a condus și el o revoltă împotriva Romei, cu ajutorulparților, și în anul 40 î.Hr a devenit rege și mare preot sub numele de Antigon al II-lea Mattathias (Antigonos Matityahu) dar a fost învins și ucis deromani în 37 î.Hr.
