Arinul (Alnus) este un gen taxonomic de plante, din ordinul Fagales, familia Betulaceae, care pot fiarbuști sauarbori, ce cresc de obicei pe malul apelor. Plantele au frunze căzătoate, alterne, ovate sau subrotunde, cu vârf obtuz, trunchiate pe margine, întregi spre bază, în rest neregulat dințate sau lobulate. Florile masculine, grupate în amenți lungi, și cele feminine, grupate în amenți mici, ovali, sunt polenizate de către vânt. Bracteele lignificate ale amenților feminini — care se deschid la maturitate lăsând semințele sa cadă — rămân pe ramuri după căderea fructelor (nucule) ca niște conuri de conifere. ÎnRomânia este întâlnit frecventarinul negru.
Arinii din Europa centrală sunt periclitați de o ciupercăPhytophthora alni care atacă rădăcinile plantei.Polenul arinilor este un alergen moderat, el poate declanșaalergii încrucișate cu polenulmesteacănului.
Rădăcinile arinilor prezintă nodozități, unde trăiesc asemenealeguminoaselor, însimbioză cu planta, bacterii fixatoare de azot (Frankia alni). Speciile de arin cenușiu și negru (A. incana și A. glutinosa) trăiesc în mediile umede sau pe malul apelor, pe care le apără deeroziune. Cele 35 specii de arini trăiesc răspândiți înemisfera nordică dinAmerica de Nord laest de meridianul 115 șiEuroasia, o excepție o prezintă arinul (Alnus jorullensis), care poate fi întâlnit înAnzii Cordilieri dinAmerica de Sud.
Peter Schütt (Hrsg.): Lexikon der Forstbotanik. Landsberg/Lech: ecomed 1992,ISBN 3-609-65800-2, S. 35.
A. Callier: Alnus Formen der europäischen Herbarien und Gärten. In: Mitteilungen der Deutschen Dendrologischen Gesellschaft, Nr. 27, 1918, S. 39–184.
Jost Fitschen: Gehölzflora. Bearbeitet von Franz H. Meyer, 10. überarbeitete Auflage, Heidelberg - Wiesbaden: Quelle und Meyer, 1994, S. 31-1 bis 31-4,ISBN 3-494-01221-0
H. G. Schlegel: Allg. Mikrobiologie, 7. Aufl., 339, Thieme, Stuttgart, 1992
