Amfitrion (greacăἈμφιτρύων, lit. „cel care hărțuiește ambele părți”) a fost unerou mitic grec, fiul luiAlceu și al Hiponomei (sau al Astidamiei) și soțulAlcmenei. Este cunoscut de asemenea ca fiind tatăl adoptiv al luiHeracle. Mitul său a fost adaptatîn numeroase versiuni, dintre care piesa de teatru a luiMolière a introdus în dicționar uzul curent al cuvântuluiamfitrion.
Amfitrion fu fiul lui Alceu, regeleTirintului. Acesta luă parte la războiul dintre unchiul și cumnatul săuElectrion șiPterelaos dinTafos. Electrion conducea cetateaMicene, iar Pterelaos cerea tronul acestuia ca strănepot al fratelui mai mare al lui Electrion,Mestor. Fiii lui Pterelaos veniră în fruntea unei armate și se înfruntară cu armata fiilor lui Electrion, murind toți cu excepția unuia din fiecare familie. Regele plecă la război și lăsă regatul și fiica, Alcmena, lui Amfitrion, care se legă să o respecte până la întoarcerea regelui.[5]
Regele nu apucă să plece, deoarece o vacă înnebuni și bastonul pe care Amfitrion îl aruncase ca s-o oprească ricoșă și-l lovi pe Electrion.Stelenos care conduceaArgolida și, ca atare,Micene, îl exilă. Amfitrion fugi laTeba cu Alcmena și fratele ei, unde regeleCreon îl absolvi de omor. Cu toate acestea, era încă legat de jurământul său și Alcmena refuza să se căsătorească cu el dacă nu ducea la capăt răzbunarea pentru familia ei.[5]
Amfitrion, exilat, îi ceru ajutor lui Creon, care îi ceru la rândul lui să omoare o vulpe care făcea ravagii împrejurul Tebei. Vulpea fusese trimisă deDionis sau Hera pentru un ultragiu al tebanilor și era imposibil de prins. În fiecare lună mânca un teban.[6]
Amfitrion merse atunci la Kefalos dinAtena și-i ceru pe Laelaps, câinele care prindea tot ce fugărea. În schimb îi promise parte din prada campaniei împotriva teleboenilor. În altă variantă Oedip este cel care rezolvă situația. În ambele cazuri, nici câinele, nici vulpea nu puteau învinge, așa căZeus, pentru a rezolva paradoxul, fie i-a transformat în pietre pe amândoi, fie a aruncat câinele pe cer, transformându-l în constelațiaCâinele Mic.[6][5]
Cu armata lui Creon, Amfitrion a plecat la război cu teleboenii, împreună cuCefalos dinAtica,Panopeu dinFocida șiHeleios dinArgolida, fiul luiPerseu. Făcură ravagii pe insula Tafos, dar orașulul era impregnabil atâta timp cât viețuia Pterelaos. Viața acestuia, la rândul ei, era legată de un fir de aur dăruit dePoseidon, ascuns în părul regelui. Amfitrion are succes într-un final, când fiica lui Pterelaos,Cometo, s-a îndrăgostit (în funcție de sursă) fie de Amfitrion, fie de Cefalos, și i-a tăiat firul de aur din cap regelui. După cucerirea cetății, Amfitrion ordonă să fie ucisă.[5]
Încărcat de bogății, Amfitrion porni spre casă. Cu o zi înainte ca Amfitrion să ajungă, Zeus, împrumutându-i înfățișarea, se uni cu Alcmena. În aceeași noapte se întoarse și Amfitrion. Când prorooculTiresias dezvălui adevărul, Amfitrion vru să-și pedepsească soția, arzând-o pe rug. La intervenția luiZeus, o ploaie stinse flăcările și Amfitrion o iertă pe Alcmena.
Din dubla unire cu Zeus și cu Amfitrion, Alcmena născu doi fii: peHeracle și peIficles. Amfitrion educă ambii copii, dar, curios să afle care era de origine divină, conform unor surse, el, nuHera, trimise șerpii în camera copiilor. Mai târziu, când temperamentul lui Hercule duse la moartea dascălului său de muzică, Amfitrion, temându-se pentru propria viață, îl trimise să-i păzească cirezile.[5]
Amfitrion și Alcmena erau acum stabiliți în Teba. La poarta Electra, o casă a fost construită pentru ei de faimoșii constructoriAgamede șiTrofonios. Amfitrion conducea armata tebană în război. A donat o statuie de marmură pentru templulAtenei Zosteria. A luptat împotriva locuitorilor dinEubeea, i-a învins și le-a omorât conducătorul,Chalcodon.
A murit luptând alături de Hercule să apere Teba împotriva minienilor dinOrhomenos, conduși deErginos.[5]
Amfitrion, o adaptare dePlaut a piesei de Sofocle. Personajul sclavului Sosia stă la originea cuvântului „sosie”.[7]
Numeroase adaptări ale piese de Plaut însec. XVI, printre care trei spaniole, două italiene și o comedie portugheză, deLuís de Camões. În1636,Jean Rotrou a adaptat piesa pentru societatea franceză, cu mare succes, ceea ce l-a inspirat peMolière să scrie propriulAmfitrion în1668, care stă la baza uzului actual al cuvântuluiamfitrion, bună gazdă. Versiunile continentale influențate de Plaut folosesc și versiunea lui Molière ca inspirație, precum și versiunea cu personaje creștine a luiJohannes Burmeister
O adaptare a piesei într-un fragment dinJacke Juggler (c.1550) este prima dată cunoscută cândAmfitrion intră înAnglia. Alte piese care au fost influențate de piesa lui Plaut suntWhat You Will (1607) deJohn Marston,The Silver Age (1613) deThomas Heywood șiAmphitryon (1690) deJohn Dryden, influențat de versiunea lui Molière și de cea a lui Plaut.Henry Purcell a scris muzica pentru varianta Dryden. O adaptare comică, modernă esteToo Much Amphitryon (anii 1950) deGeorge Maxim Ross.
ÎnGermania,Amfitrion (1807) deHeinrich von Kleist rămâne cea mai populară versiunea a mitului, Kleist folosește incapacitateaAlcmenei de a distinge între zeu și soțul ei pentru a explora problemele metafizice;Alkmene (1961) deGiselher Klebe este o operă care are la bază această piesă. Printre alte adaptări germane se numărăZweimal Amphitryon (1943) a luiGeorg Kaiser șiAmfitrion (1968) al luiPeter Hacks.
Filmul anti-nazistAmphitryon (1935) din epoca nazistă se bazează pe piesa lui Kleist.[8]
În Franța, mitul a fost subiectul unei piese a luiJean Giraudoux,Amphitryon 38 (1929). A fost adaptată în limba engleză de cătreS. N. Behrman1938. Versiunea lui Plaut a constituit baza muzicaluluiOut of This World (1950) al luiCole Porter.[9] În1991 a influențat filmul luiJean-Luc GodardHélas pour moi.